Referat Moartea Lui Stalin

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Moartea Lui Stalin si de asemenea puteti face Download Referat Moartea lui Stalin

Citeste fragmente din Referat Moartea Lui Stalin

Moartea lui Stalin Motto: «Teroarea este domnia oamenilor care sunt ei insisi terorizati » Frederic Engels Iulie 1952 Suntem in 1952. Intr-un sfert de secol de cand e la putere, nimeni n-a auzit inca despre vreun foc de arma tras impotriva lui Stalin. Cu toate acestea, de la an la an, precautiile care se iau sunt din ce in ce mai perfectionate. este vila sa, aproape de Kunţevo. Doar ca presa, poetii, cinematograful, o iconografie obsedanta continua sa asocieze numele si imaginea sa cu cea a vechii citatele cu peretii rosii — cadru mai demn pentru un erou decat acela al unei vile de la periferie. In noaptea aceasta, ca in fiecare noapte, o fereastra va ramane luminata pana in zori in marea cladire gouvernamentala din Kremlin, visibila dinspre Piata Rosie. Trecatorii intarziati vor privi cu respect aceasta pata de lumina si vor gandi : «Traieste, gandeste si lucreaza pentru noi.» — cum se spune la radio. Dar cei care vad cele cinci masini trecand pe sub ferestrele lor de pe strada Arbat banuiesc adevarul. Ar putea chiar, observand acest du-te-vino, sa traga concluzia ca Stalin, imbatranind, petrece din ce in ce mai putin timp la biroul sau. Dar de ce sa se ocupe cineva de aceste mistere teribile? De ce sa vorbeasca cineva despre un secret de stat, riscand astfel cele mai grele pedepse? A spune unde este Stalin inseamna a dauna la propria-ti securitate. Tara continua sa-l vada pe seful sau acolo unde nu este. Corespondentii occidentali nu stiu nici ei mai mult. In tara sa, este numit « tatal nostru cel multiubit », « dragul si preaiubitul nostru Stalin », « cel mai mare conducator din toate timpurile si dintre toate popoarele ». O mie si una de metafore insotesc numele sau venerat. In intreaga Uniune Sovietica, nu se publica o brosura, o carte, un fascicul, o teza de chimie, de astronomie, de botanica, de filologie sau din oricare alt domeniu care sa nu contina mai multe referinte la gandirea si la invatamintele lui. Putine sarbatori de familie, casatorii, aniversari unde nu se tine un toast adresat lui, in genere primul. Cultul face parte din viata cotidiana cotidiana. Cand are loc inca o marire a normelor de munca, muncitorii suspina, dar zic : « Daca Stalin ar sti… » Si cand carnatii lipsesc din magazine, gospodinele murmura : « Daca Stalin ar sti… » In cele mai multe dintre apartamente, se intalneste fotografia sa sau vreun bust de gips — replica a efigiilor que va intampina in sediile adminstrative si in gurile de metrou, in salile de clasa sau in casele de economii, in uzine si in cinematografe (unde silueta sa figureaza la stanga ecranului, cea a lui Lenin fiind la dreapta, si una si alta insotite de cate un citat adecvat din operele lor). Un inginer care pleaca la noul post la care este repartizat in Siberia, tranziteaza Moscova. El numera 101 portrete si busturi ale lui Stalin in gara Kazan, una din cele opt gari ale capitalei. Statuile sale sunt de gasit in luminisurile din padure sau pe varfurile muntilor. Privirea sa fixa si inflexibila te urmareste din zori pana la caderea noptii, pana in intimitatea ta cea mai secreta. El este invizibil. Dar este si omniprezent, ochiul care vede tot. Un sovietic care in 1952 avea 25 de ani, putin conformist din fire, marturisea : « Nu credeam un cuvant din ceea ce scriau ziarele. Dar el, el era altceva. El era deasupra cuvintelor. Si se afla in adancul fiecaruia dintre noi, prea puternic pentru a fi combatut. » Kunţevo Aici isi petrece Stalin noptile albe de mai bine de 20 de ani, fie lucrand, solitar, cu telefoanele la indemana, fie primindu-i pe ministrii sai la ora doua noaptea, fie luand masa alaturi de colaboratorii sai pana in zori. Printii miscarilor comuniste cunosc acest loc. Mao a fost primit aici, somptuos, in iarna lui 1949, in marea sala de la primul etaj. Tito, pe cand facea inca parte din familie, s-a aparat o noapte intreaga impotriva alcoolului si contra dialecticii stapanului caruia, georgian de samanta si stiind sa bea, ii place sa ii faca pe altii sa bea ca sa le smulga secretele. Dupa razboi, principalii membrii din Politburo s-au reunit aici aproape in fiecare seara, imprejurul une mese lunge incarcate cu delicatese. Aici se mananca bine, timp de mai multe ore. Meniurile erau ardeiate, aproporile la fel. Vinurile, vodka curgeau in valuri. Si mai multi dintre convivi au cazut sub masa, in miezul unei veselii tumultuoase. Aceste mese sunt din ce in ce mai rare. Ros de arterioscleroza, Stalin se menajeaza. Adesea el ramane singur, noaptea, in linistea vilei sale, supravegheat de un popor de oameni invizibili. Cele mai multe dintre camere sunt mobilate de maniera aproape identica, sobra si urata : o masa mare, scaune, cateva fotolii, un bufet. Fara stil. In camerele de ceremonie, pot fi admirate portretele sale. Unele il arata in uniforma de ceremonie, supraincarcate de broderii si de decoratii pe care, in realitate, el nu le poarta niciodata. Ca sa doarma, Stalin paraseste camerele cele mari si se inchide intr-una dintre ele, cu plafonul mic, a carei mobila e alcatuita dintr-un (guéridon) si un pat stramt. Cu exceptia lemnariei din lemn stejar sobru de-a lungul peretilor, totul este aici strict si gol, ca intr-un cabinet de consultatie, la dispensar. Molotov, acest fiu de mic-burghez care se joaca de-a gentlemenul occidental, arboreaza pijamale frumoase, halate de casa impecabile. Stalin isi bate joc de astea. Amesteca un pic hainele de zi cu cele de noapte, iar uneori doarme imbracat, sub o patura, renuntand doar la cizme. Lasand la o parte gustul sau pentru mese — el insusi simplu si in plus taran — moravurile sale sunt spartane, fruste. Luxul sau este puterea. Nu a fost o traiectorie rapida, ca cea a lui Alexandru sau cea a lui Napoleon, ci un drum lent, incet, mereu cu dintii stransi. Atunci cand Iosif Visarionovici Djugaşvili a luat supranumele de Stalin – omul de otel – nici nu credea ce bine exprima adevarul. Mereu incordat, mereu treaz. Mereu singur. Fara prieteni. Pe primii tovarasi i-a dispersat, masacrandu-i in cea mai mare parte; nu a pastrat decat cativa asociati prosternati pe care ii mai extermina din timp in timp. rul Visarion Djugaşvili, mort pe cand era el era copil, se spune doar ca era sarac, betiv si brutal. Adversarii insinuau — pe vremea cand se mai putea insinua — ca nu putea fi tatal adevarat. Mama lui, pioasa si puternica Caterina Gheladze, este si mai putin cunoscuta. Parvenind, cu multa munca in croitorie si ca spalatoreasa, sa il faca pe fiul ei sa intre la seminar unde el va lua virajul de la negru la rosu, a supravietuit destul de mult pentru a-l vedea in varful puterii. A murit la 84 de ani, la Tbilisi, intr-un palat pe care fiul il rechizitionase pentru ea si unde acelasi fiu nu a venit decat de trei ori in cincisprezece ani. Mama nu ocupa decat o camaruta mobilata cu un pat de fiere : iata, in sfarsit, o trasatura familiala : spiritul spartan. Descoperirile se opresc aici. Nu surori, frati – in fapt, morti la varsta mica. Si pe parcursul acestei ilustre existente, nici o urma a vreunui var Djugaşvili, a vreunui unchi Gheladze, vreo ruda, oricat de indepartata, din partea mamei sau a tatalui. Stalin a aparut de nicaieri. est Djugaşvili este el un pur georgian? Unii spun ca ar avea mult sange osetian. In orice caz, el a distrus documentele si i-a lichidat pe martori. Si-a remodelat copilaria dupa bunul plac. Acelasi desert in privinta femeilor. Prima sa sotie, Caterina, a murit tuberculoasa dupa treisprezece ani de casatorie. Nadejda, dupa alti cincisprezece, a sfarsit tragic. S-au facut eforturi ca sa se creada ca ar fi decedat in urma unei interventii chirurgicale care s-ar fi terminat prost. Totusi adevarul a iesit la lumina : murise impuscata. De altfel, ce diferenta este intre faptul ca a tinut singura revolverul sau ca a fost ajutata? Pentru ca el era cel care o impiedica sa traiasca. Nadejda isi are mormantul intr-o manastire, alaturi de late personalitati sovietice. El nu s-a dus niciodata sa ii viziteze mormantul. Dar acum? Ziarele occidentale sunt pline de numele unei anume Rosa Kaganovici, cu care Stalin s-ar fi recasatorit. Detaliile abunda : Rosa Kaganovici, de origine evreiasca, este medic de profesie, are picioare puternice si niste ochi aprinsi de culoare neagra. Ziare de mare tiraga i-au publicat fotografia. Peste ani, fiica lui Stalin va afirma ca Rosa Kaganovici n-a existat niciodata. Nimeni totusi nu-si imagineaza ca, dupa moartea Nadejdei in 1932, Stalin ar fi trait singur. Primul sau fiu, Iacob, a decedat in captivitate in Germania fara ca tatal sa fi ridicat macar un deget pentru a-l salva. Lui Stalin nu-i plac prizonierii de razboi : nu sunt decat niste tradatori si dezertori. Dupa victorie, i-a judecat si i-a aruncat, in cea mai mare parte, in lagare, lagarele rusesti urmand acelora germane. Cel de-al doilea fiu, Vasili, a debutat cu o cariera uluitoare de copil rasfatat : la 23 de ani era general de aviatie. Dar Stalin si-a dat seama ca nu era decat un ratat alcoolic si de aceea nu-l mai intalneste de multa vreme. La fel, fiica Svetlana nu mai este admisa pe langa tata decat rar. Totusi, e adevarat, a iubit-o. Cand ea avea zece ani, el ii scria scrisori tandre numind-o « vrabiuta mea », « bucuria mea ». Mai tarziu, pasiunea ei pentru un cineast evreu, amorurile sale scurte si cele doua divorturi l-au iritat. Stalin are opt nepoti. Dar nu ii sunt prezentati decat trei si foarte sumar. Nu a fost incercat de nevoia de a-i vedea pe ceilalti. Compenseaza aceasta solitudine devenint la festivitati in iconografie tatal universal : pionieri cu cravate rosii, fetite cu cozi blonde alearga spre el cu bratele pline de flori. Un suras mare ii ridica atunci mustata grea. Stalin le-a indepartat pe familiile celor doua sotii, familii care totusi il adoptasera fara reticente. A impuscat doi cumnati, a aruncat in puscarie patru cumnate. Un al treilea cumnat, general, a murit la momentul oportun de o criza cardiaca descoperind la birou ca toti colaboratorii ii fusesera arestati. Acum nu mai exista decat relatii politice, relatii de la stapan la subordonati. Doar acestea il intereseaza. ţevo este doar rezidenta sa permanenta. A pus sa i se construiasca vile langa Soci, Adler, Gagra, cu vedere spre mare si spre muntii inzapeziti. Merjanov, arhitectul sau (attitré), le-a dat o arhitectura sobra, cu acoperisuri verzi care se pierd in vegetatia violenta a Abhaziei. Apoi Merjanov a fost arestat, dar alte vile i-au fost construite aproape de Sukumi. Emigreaza la fiecare sfarsit de vara, cauta soarele, petrecand doua luni bune in Sud. Peste tot, tablourile i-au fost agatate de pereti. Cat despre sederile in Caucaz, ii sunt recomandate pentru sanatate. Si profita din timp in timp, ca sa mearga la ape termale in statiunea sa favorita. Acolo, pentru uzul sau personal, s-a construit o cabina de baie inalta cat o casa cu doua etaje. Se aseaza pe un tron de marmura, in fundul unei imense cazi de marmura, asteptand ca apa sa vina sa-l acopere pana la umeri, mic si singur in mijlocul acestui lux dement. Anul acesta, pentru prima data, nu mai are chef sa se duca in Sud. Ar vrea sa traiasca mult. Caucazul este tara centenarilor, si opera sa nu este terminata. Stie totusi ca trupul il tradeaza. In fata intimilor, vorbeste despre propria sa moarte — un pic pentru a le scruta reactiile, un pic pentru ca acestia spun contrariul si astfel il linistesc. E obsedat de lipsa de incredere. Vizitatorii care sunt convocati la receptii sunt perchezitionati. Cei intimi, inainte sa patrunda in biroul sau, isi lasa servietele la ofiterul de serviciu. In incinta parcului, cladirea pentru gardieni poate sa adaposteasca mai mult de o suta de oameni. E o cladire in forma de hexagon, scunda, ferestre pe toate partile si care aproape ca ating solul. Astfel, la primul appel, soldatii ies afara prin toate partile. Au cel mai bun armament, multe vehicule, proiectoare pentru a urmari si cel mai mic colt al parcului, plin de (pièges) si de mine. In exterior, deasupra barierei verzi, alte detasamente patruleaza, insotite de caini. Partea vilei unde Stalin doarme este un loc si mai ascuns, si mai misterios, si mai bine protejat decat restul. Nu au acces aici decat servitorii triati pe sprinceana. Cateva marturii permit totusi evaluarea fantasticei complicatii a dispozitivului impotriva atentatelor. Se vorbeste despre usi blindate, zavorate din interior, uneori chiar comandate de la distanta. Se spune despre incaperi fara ferestre sau cu ferestre orbite de placi de beton. Este descrisa o intreaga retea de sonerii, butoane care ii permit sa cheme in ajutor in orice moment. Doi martori, descriind austera camera de dormit, adauga : « In realitate, nu era numai una, ci patru cu aspect identic. Alegea la intamplare una dintre ele, in fiecare seara, in ultimul moment. » Totul este prevazut sa deruteze crima niciodata incercata si poate niciodata imaginata. Stalin vegheaza personal la fiecare detaliu si adauga altele noi. Nu, nu e timpul ca sa moara. Tuturor celor puternici le este greu sa nu rupa contactul cu omul simplu. Dar el, el se rupe deliberat de tot, multumindu-se doar cu raporturi ale curtezanilor care, ei insisi, urmandu-i exemplul, s-au inchis in donjonuri. Uneori, din fundul lojei sale, asculta o opera. Dar nu a fost sa vada niciodata muncitorii in uzine sau taranii pe camp, tot asa cum, in timpul razboiului, nu a fost vazut inspectand vreodata frontul. Ratiunea sa puternica ghiceste totul de la distanta. Uneori, Dumnezeu da un telefon. Boris Pasternak, Ilya Ehrenbourg si cativa altii i-au auzit intr-o seara vocea groasa georgiana in receptor. In cazurile acestea, rarisime, secretariatul lui Stalin il suna pe cel ales: “Formati numarul cutare. » Acesta il gaseste la numarul astfel format pe Stalin in persoana — Stalin care, nu se stie de ce, a decis sa se intereseze personal de caz. Nici o minune nu e posibila fara a avea la baza un capriciu. Dupa convorbire, numarul este dezfiintat. Sarbatoarea Inca din zorii acestei diminete de vara, valuri de oameni au inceput sa se adune spre Tuşino, un mic aerodrom situat in apropierea unei suburbii a Moscovei. Este Sarbatoare Aeronauticii, o sarbatoare foarte mare. Atat de mare ca Stalin are are obiceiul de a se prezenta in persoana, ca la 1 Mai. La Tucino, multimea aclama pe Stalin, dar nu-i uita nici pe discipoli, toti asezati in tribuna oficiala, in linie. In dreapta lui Stalin, cativa maresali si amirali, carora le stralucesc stelele si broderiile de aur. In ciuda greutatii celor 175 de divizii, influenta lor ramane modesta. Singurul care conteaza este Bulganin, maresal din considerente politice. Arma se supune partidului. De la Tuhacevski pana la Jukov, secretarul general impusca sau indeparteaza pe soldatii cei mai populari. Si pentru ca totul sa fie clar, Stalin se bucura, dupa razboi, de gradul suprem de generalisim. Adevaratii ilustri sunt civilii, cei situati la stanga lui Stalin. Ca sa fii un personaj de prim plan in 1952, conteaza ca Marea Enciclopedie Sovietica sa poata scrie, chiar la inceputul articolului despre persoana respectiva : « apropiat colaborator al lui I. V. Stalin ». Nu e rau, bineinteles, daca se poate ajuta si : « fidel discipol al lui Lenin ». Dar asta e o problema de generatii. Au dreptul doar cei care l-au cunoscut pe Lenin in timpul vietii. Cel mai eminent dintre purtatorii de palarii, cel mai ilustru dintre toti, este Viaceslav Mihailovici Molotov, cel mai fidel dintre fideli. Pe numele adevarat se numeste Scriabin. Provine dintr-o familie de mic-burghezi din nordul Rusiei. Educatie destul de serioasa, cu lectii de vioara si de vals si trecerea pe la Scoala Politehnica din Petersburg. Churchill vede in el « un robot modern perfect ». Maresalul Vorosilov il numeste « cur de piatra ». Ministerul Afacerilor Externe i-a fost retras in 1949, dar, pentru toata lumea, el ramane numarul doi. Orasul Perm a fost rebotezat Molotov, ca si alte 11 orase, targuri si sate : Molotovsk, Molotovo, Molotovabad… Ca si de altfel un arondisment al Moscovei, ca si unul dintre cele mai inalte piscuri din Pamir, ca si un cap din Oceanul Arctic, ca si zeci de intreprinderi, de colhozuri, de nave de razboi, de case pentru tineret, fara a uita cea mai mare uzina de automobile din tara. Jumatate din camioanele in circulatie poarta un « Molotov » foarte evident pe capota. Cultul celor mari se hraneste din cultul celor mici. Importanta unui demnitar se masoara in functie de numarul de vile, de intreprinderi industriale si agricole care ii poarta numele. Cand demnitarul cade, numele se schimba. In anii ’30, radio Kiev avea ca indicativ : « Aici radio Kassior. » Kassior era primul secretar de partid din Ucraina. Cand postul de radio si-a schimbat indicativul, ucrainienii au inteles ca Kassior urma sa fie impuscat. De trei ani, sotia lui Molotev este arestata. Ca si cucoanele de altata, avea obiceiul sa mearga la bai la Karlsbad. Si in vremea cand sotiile demnitarilor din URSS raman in general in umbra, Paulina Molotov, fosta muncitoare devenita militanta de vaza, continua o cariera personala. I s-au decernat tot felul de titluri si de atributii : membra a Comitetului Central, ministru al Pescariilor, membra a juriului de moda. Era cunoscuta ca fiind responsabila de parfumeria sovietica. Gratie ei elegantele se pot machia si utilizeaza parfumuri grele si costisitoare numite Moscova rosie sau Dama de pica. Evreica de origine, se vede implicata in numeroase « comploturi sioniste » care au inceput sa infloreasca din 1948. A disparut fara a atrage in mod special atentia corpului diplomatic. Represiunea de dupa razboi se remarca prin discretie. Nu mai au loc mari procese, ca in 1937, nici articole in ziare. Chiar si inlocuirea din post a celui in cauza nu mai este anuntata. O simpla disparitie, ca si cum o trapa s-ar fi deschis. Cei care stiu tac. Pauline Molotov este detinuta intr-un lagar din Kazahstanul de Nord. Sotul nu stie unde se afla, nici de altfel daca este in viata. Dar continua sa ia parte la ceremonii alaturi de Stalin, cu o figura de lemn. Este un obicei de-al lui Stalin de-a le aresta pe sotiile colaboratorilor sai apropiati. Cea a lui Kalinin, seful nominal al statului, a fost torturata si aruncata in inchisoare timp de sase ani. Batranul presedinte barbos continua ca si inainte sa primeasca scrisori de acreditare din partea ambasadorilor si sa agate decoratii cu degetale sale tremurande. A murit in 1946, acoperit de onoruri; sotia i-a fost eliberata cu cateva luni inainte de moarte. si sotia lui Poskrebişev, secretarul particular al lui Stalin de douazeci de ani, omul care stie toate secretele, cel care poate sa isi permita sa vorbeasca cu dezinvoltura sau grosolan oricarui demnitar. Poskrebişev n-a prostestat. Cum ar fi putut? Sotia sa este cumnata unui fiu de-al lui Troţki. Lui Stalin ii plac astfel de pete in biografiile colaboratorilor sai. Asa ii are mai bine la man Roy Medvedev o descrie pe detinuta Aina Kuusinen, in zdrente in baraca de deportata, intr-o seara de 31 decembrie. Femeia asculta, la radioul din lagar, un mesaj oficial continand urari de anul nou. Oratorul care vorbeste de la Kremlin este sotul sau, Otto Kuusinen. Nu, nu inseamna ca daca sotia a fost arestata cineva trebuie sa isi considere cariera incheiata. Cazul lui Molotov este insa diferit : se stie personal vizat. Patronul nu il mai consulta, nu il mai invita la vila lui. Ba chiar a emis public ipoteza ca vechiul sau adjunct ar fi un spion englez. Molotov stie ca raul atarna suspendat deasupra capului sau. Va fi intr-o luna, intr-un an? Pisica nu se grabeste niciodata cu soarecii. Il adora pe teribilul sau sef. Ca presedinte al Consiliului, Molotov a semnat toate decretele terorii din anii ’30. Iar ca membru al Biroului Politic, a contrasemnat lungile liste continand condamnarea la moarte a conducatorilor comunisti. Seful le da cadrelor de partid putere, onoruri, privilegii. I-a ridicat deasupra poporului. Nu le asigura in schimb securitate. Ei trebuie sa tremure zi de zi pentru fotoliul si pentru viata lor. Periodic, in toate organismele de conducere — si mai intai in politie — vechile cadre sunt maturate in profitul straturilor mai tinere. Lui Stalin ii plac noii sositi care ii datoreaza tootul, care il privesc cu un devotament vibrant. Si cei cu vechime sunt respectosi, bine inteles. Dar, prin forta obisnuintei, acest respect devine un pic mecanic. In unele zile, se ghiceste in privirile lor un fel de oboseala, umbra unui gand ascuns. Maresalul Vorosilov, prietenul din totdeauna, este pe cale si el de a se transforma in agent strain. Anastase Mikoyan (de la care provine numele Mig) nu este banuit de a fi un spion englez, ci turc. Chiar in stanga lui Stalin, la tribuna de la Tuşino, se afla Lavrenti Pavlovici Beria. Cand NKVD-ul i-a fost incredintat, in 1938, nimeni nu credea ca va reusi sa isi salveze capul atata vreme. Cei doi predecesori ai sai tocmai sfarsisera tragic. Primul, Iagoda, avusese parte de o iesire spectaculoasa, acuzat in marile procese. Al doilea, Iejov, disparuse in varful picioarelor (toata Moscova il cauta, unii ziceau ca se afla intr-un azil de nebuni, altii pretindeau ca locuia in secret intr-o casa mica pe undeva. In realitate, urma sa fie impuscat). Stalin, dupa valurile de arestari, relaxa un pic menghina. Beria elibera deci cateva mii de persoane din cateva milioane care fusesera arestate sub predecesorul sau. Prin comparatie, isi facu reputatia unui liberal. Ii plac vinul si femeile. Ridica fete in mijlocul Moscovei. Cele care i-au placut sunt dotate fastuos; pot obtine chiar si o vila pe malul Marii Negre. Generozitate orientala. Beria are ceva din vizirul rau din povesti. Cat despre cele care ii displac, cu atat mai rau pentru ele. Numai ca si el are acum griji. Cealalta planeta Cine cunoaste tara lui Stalin? Cortina de fier nu lasa sa treaca dinspre Occident decat o mana restransa de calatori, alesi pe spranceana. Chiar si militantii comunisti vestici nu sunt admis in URSS decat in mod exceptional. Marturii cu sens unic, statistici aproape inexistente. Imaginea celei mai vaste tari din lume este nesigura, diafana, invaluita in mister. Cine poate descrie URSS-ul anului 1952 — exceptie facand cei care-l lauda? Putinii corespondenti occidentali traiesc la Moscova ca niste ciumati de lux, cu bunastiinta izolati, taiati de toate sursele de informare si pescuind informatiile din « Pravda ». Legea le interzice jurnalistilor straini sa se adreseze cetatenilor sovietici pentru a aduna informatii. Acestea nu pot fi obtinute decat de la guvern sau sub controlul acestuia. Chiar si daca se intervieveaza un jucator de fotbal, autoritatea politica are dreptul sa organizeze reuniunea si sa fie prezenta la ea. Chipuri de lemn, interlocutori care se tin la distanta, taceri reticente; corespondentul traieste la marginea unei lumi care-i scapa, la marginea unei paduri ale carei profunzimi le ghiceste cu dificultate. Patru corespondenti francezi sunt admisi la Moscova in 1952, dintre care trei sunt comunisti. Americanii au dreptul la patru ziaristi necomunisti, dintre care trei se afla intr-o situatie personala dificila, supusi celor mai grele presiuni. Sunt casatoriti cu sovietice. Iar legea staliniana nu recunoaste mariajele mixte. Daca sunt expulzati — si aceasta se poate intampla oricand — sotiile si copiii nu ii pot urma. In rest, depesele care pleaca de aici sunt cu ferocitate cenzurate. Daca cineva telefoneaza, trebuie sa comunice un text aprobat in prealabil aprobat. Comunicarea este taiata, daca un cuvant sters de censura a fost pronuntat. Cat despre telegrame… Un corespondent american, chinuit de demonul literar, a crezut de cuviinta intr-o zi sa precede un comentariu politic de aceasta remarca descriptiva : « Primavara a venit mai devreme anul acesta la Moscova. » A doua zi, redactorul-sef de la ziar i-a cerut precizari pe un ton usor alarmat. Doar prima propozitie trecuse de cenzura. Cei cativa rusi care, in timpul razboiului, avusesera obiceiul sa frecventeze ambasadele occidentale, l-au prins pe acela de a trece pe celalalt trotuar atunci cand isi vad cunostintele. Ambasadorul american George F. Kennan a facut aceasta remarca : «Am fost arestat de nazisti la Berlin. Singura diferenta e ca la Moscova, daca nu vorbesti cu nimeni, poti sa te plimbi pe strada.” Drept urmare, autoritatile sovietice l-au declarat persona non grata. Pentru a patrunde aceste mistere, serviciile occidentale nu neglijeaza mijloacele marunte. In zonele de sovietici din Germania de Est, agentii lor dau tarcoale imprejurul locurilor cu hartii. Caci, uneori, un soldat poate utiliza in scopuri igienice vreo scrisoare primita de la ai sai. Si in ciuda apelurilor la prudenta, in ciuda cenzurii, se mai strecoara uneori cate un fapt concret. Intr-o regiune din Bielorusia, animalele domestice au febra aftoasa. La Kiev, lumea se plange ca a crescut numarul crimelor sordide. Scrisorile, atent dezinfectate, si modestele lor secrete vor ingrosa dosarele specialistilor. Informatia nu are miros. Congresul 5 octombrie 1952 Sala, lunga ca o zi de post, este austera. Acolo unde se afla odinioara tronul incoronorii lui Nicolae al II-lea este contemplata acum de un mare Lenin in marmura alba care ii contempla pe cei 1 192 de delegati la al XIX-lea Congres al partidului comunist din URSS. Este ora 19. Cei 16 membri ai Prezidiumului si-au facut intrarea la tribuna, nu toti impreuna, ci unul cate unul, la intervale regulate. Fiecare isi acorda timpul de a primi lotul sau de aplauze. Ei se succeda in ordine alfabetica; Staline este, deci, al treisprezecelea. Este un delir organizat. Uralele fac sala sa explodeze aproape, conduse de sefi de cor experimentati. « Pentru tovarasul Stalin… — Ura! — Pentru dragul nostur, multiubitul Stalin… — Ura! — Pentru inteleptul nostru conducator… — Ura! » Obiectul acestei fervori se va aseza modest alaturi de ceilalti membri ai Prezidiului, la capatul unui rand. Este obiceiul sau. Este un maestru in arta de a se trece drept sters pentru a fi cautat din priviri. Auguste Lecoeur, membru al delegatiei franceze, scrie : « Mi se parea culmea modestiei si se adauga admiratiei mele. » Stalin, de altfel, suporta din ce in ce mai dificil multimea. Apropiatii sai au remarcat-o : cand trebuie sa infrunte o vasta assistenta, pare incordat, nelinistit. Si se inrautatesite cu varsta. De aceea se ascunde in grupul insotitorilor sai. Imaginea lui Stalin reflectand a trezit mereu hazul adversarilor sai. Troţki il numea « cea mai eminenta mediocritate din partidul nostru ». Buharin asigura ca : Prima calitate a lui Stalin este trandaveala. » Batranul savant marxiste, Riazanov, ii arunca odinioara in plina reuniune : « Opreste-te, Koba, nu fi ridicol. Toata lumea stie ca teoria nu e domeniul tau. » Dar e deja multa vreme de cand cei care au ras au tacut, pentru vesnicie. Stalin si-a scris singur operele. Pentru ca exista un stil Stalin. E sigur ca isi pregatea materialele pentru carti de catre echipe de colaboratori. Dar forma definitiva lui ii apartine. Soljenitin, cel care, cu o ferocitate atenta il arata chinuindu-se noaptea asupra unei foi albe, e sigur cel mai aproape de adevar. A vazut un confrer. Inaintea congresului, Stalin tocmai a publicat cu doua zile inainte, Problemele economice ale socialismului. Si tot inainte de Congres, partidele celor 16 republici care formeaza Uniunea Sovietica si-au tinut intrunirile. Din Georgia pana la Marea Baltica, un vant de epurare a suflat pretutindeni. Congresul se deschide intr-o atmosfera apasatoare. Delegatii au nevoie de ireductibila doza de optimism care caracterizeaza pe orice om politic pentru a nu evoca prestigiosul « Congres al invingatorilor » — al XVII-lea, cel din 1934. Mai mult de o jumatate din acesti invingatori terorizati — 1108 din 1970 — au fost arestati, deportati sau masacrati in cei trei ani care au urmat. Chiar si convocarea unui congres in 1952 este un avertisement. Caci nu pentru a respecta statutul partidului Stalin ii convoaca, statutul fiind violat de atat de multa vreme ca nimeni nu nici nu se mai gandea la aceasta (el prevede un congres la maximum patru ani, iar ultimul dateaza din 1939). Cei care sunt prea putin subtili simt ca o mare operatiune se prepara. Iar o operatiune politica, sub Stalin, este intotdeauna un carnagiu. Hrusciov, stapanul Ucrainei inainte si dupa razboi, a avut si mai mult decat adversarul sau Malenkov ocazia sa arate un temperament, o autoritate. Pentru moment, renumele sau ramane insa modest. Lui insa i sa incredintat sa citeasca statutul la congres. Chiar daca raportul sau este gri, raportorul este plin de culoare. Mai intai, el este singurul conducator al gneratiei staliniene care poate fi auzit, uneori, vorbing liber. Cand da frau liber improvizatiei — ceea ce deja este o anomalie — se arata direct, spunand lucrurilor pe nume. In loc sa se margineasca la a sta intr-un birou, dupa moda colegilor sai, el adora sa alerge de colo-colo. Este un bulgare de energie animat de nevoia de a actiona. Pe cand conducea construirea metroului din Moscova, in 1935, galopa cu entuziasm prin galeriile un pic asemanatoare minelor unde a coborat in tinerete. Printre demnitarii sovietici, toti cam hraniti cu materialism dialectic, el face figura de analfabet politic. Teoria il plictiseste. Cand Stalin l-a trimis la Kiev in 1938, a fost pentru ca el sa termine marile epurari. A facut sa curga sangele cu zel si si-a facut din aceasta o glorie. « Pravda din Ucraina » scria atunci : irpare a inamicilor poporului — troţkisti, buharinisti, nationalitatile burgheze si toti porcii de spioni — n-a inceput decat dupa ce Comitetul Central al Partidului Comunist din toata Uniunea l-a trimis pe neclintitul bolsevic si stalinian Nichita Sergueievici Hrusciov in Ucraina. » Elogiu care da frisoane. In rest, un temperament de teatru caruia teama de stapan nu ii permite inca sa se desfasoare in toata splendoarea ei. Umor. Printre functionarii inghetati, el uimeste razand tare si induiosandu-se zgomotos. Alcoolul ajuta aceste efuziuni. Bea enorm, mananca mult, bagand hrana in el fara mare discernamant. Capacitatile sale de absorbtie fac minuni la mesele nocturne ale lui Stalin. Are buza groasa a senzualului si, uneori, slabiciunile sentimentalului. Cand face o vizita intr-o uzina, prezenta unei muncitoare frumoase poate sa dauneze capacitatii sale de concentrare. Lumea comunista a defilat pe la tribuna, Thorez francezul, Liu Şao-şi chinezul, Gottwald cehul, Hodja albanezul. A vorbit si Leonid Brejnev, primul secretar al Moldovei. Partidele fratesti Pentru democratiile populare, ceasul epurarilor a sunat in 1948. Tito, cel mai cunoscut dintre toti conducatorii din Europa de Est tocmai o rupsese cu Stalin. Acesta din urma, pentru a evita orice risc de contaminare, a recurs la procedeele sale obisnuite. Ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Rajc, vice-prim ministrul bulgar Kostov, vice-presedintele albanez Xoxe au fost executati in 1949, ca fiind « titisti » presupusi. Sute de sefi, mici, mijlocii si mari, au fost aruncati in inchisoare, ca de exemplu Gomulka in Polonia, Kadar in Ungaria, Husak in Cehoslovacia. In spatele acestor personaje cunoscute, multimi nenumarate si fara vhip. Din Balcani pana la Baltica, politisti si procurori au de lucru pana peste cap. Echipe de consilieri sovietici sunt la fata locului pentru a-i supraveghea, a-i instrui, a le arata cum se fac procesele frumoase. Tito dera, intr-o anume masura, un self made man, un barbat care a pus mana pe putere cu pusca si cu partizanii, fara sa astepte totul de la Stalin si de la Armata Rosie. Iugoslavii isi doreau independenta pentru ca estimau ca au meritat-o. Lectia nu este pierduta. In toate tarile infratite are loc vanatoarea celor care au purtat arme pentru a lupta pentru comunism in loc sa ramana in scolile de cadre de la Moscova. Cei mai suspecti sunt fostii luptatori internationali. In afara ca au un trecut maret, ceea ce ii face incomozi, au intalnit in Spania troskisti, anarhisti. Stalin ii masacreaza, asa cum ii masacrase deja, zece ani mai tarziu pe rusii care se ilustrasera la Madrid si la Guadalajara. Se ia si de cosmopoliti, adica de evrei. Din cei 14 in procesul Slansky-London, noua sunt evrei. Anna Pauker, evreica si ea si cea mai fidela intre fideli, si mai stalinista decat Stalin insusi, este dizgratiata. Si in partidul comunist francez au loc epurari. Dar condamnarea lor imbraca aspecte mai putin dramatice : pot sa se retraga la pensie, amarati, dar linistiti. Dintre toate partidele fratesti, cel care pare sa creeze cele mai inalte satisfactii la Moscova este partidul chinez. « Marea prietenie » este una dintre temele adesea exaltate de presa sovietica in 1952. Euforie artificiala. Partidul comunist chinez are putine motive de a se simti recunoscator. El a cucerit dur o tara de aproape de 600 de milioane de locuitori, cu un sprijin sovietic slab si reticent. Stalin simte dintotdeauna ca acesti prieteni vor fi niste rivali. Alergand in ajutorarea victoriei, el a trimis incepand din 1950 mii de consilieri si de tehnicieni tinerii republici populare, contribuind si cu un ajutor economic de 300 de milioane de dolari. Fratele mai mare il priveste cu condescendenta pe cel mic, fara sa se gandeasca la faptul ca acesta are poate chef sa devina major. 7 noiembrie 1952 A treizeci si cincea aniversare a revolutiei. Putin inainte de ora 11, Stalin iese din Kremlin pentru a prezida marea parada din Piata Rosie. Ceremonia este anuala; prezenta lui Stalin nu. De obicei, el se conserva pentru defilarea de la 1 Mai, petrecand noiembrie in Caucaz. Dar toamna aceasta, al XIX-lea Congres l-a retinut la Moscova. La picioarele mausoleului, diplomatii si corespondentii straini isi sucesc gatul pentru a zari tribuna si a evalua schimbarile survenite in ierarhie. La stanga lui Stalin se afla intr-adevar conducatorii cei mari. Or al XIX-lea Congres a adus schimbari notabile printre ei. Unul dintre acestia se afla pentru prima data deasupra mausoleului, la capatul sirului, la extrema stanga. Nu are inca patruzeci si sase de ani. Are un chip plin, carnos, colorat. Este Leonid Brejnev. Hrusciov, pe cand era prim secrear al Ucrainei, l-a remarcat pe acest aparatcik, dotat, care stia sa nu creeze probleme. Si lui i se datoreaza, in parte, ca in aceasta toamna a lui 1952 Leonid Ilici Brejnev a deveni unul dintre oamenii cei mai puternici din URSS. Intre Nistru, Prut si gurile Dunarii, Basarabia este o regiune fertila, dorita de-a lungul secolelor de marii stapani. Basarabia este acum Republica Socialista Moldoveasca. Acolo se afal Brejnev in ultimul post, inainte de a « urca » la Moscova. Numit la Chisinau in 1950, in calitate de prim secretar al partidului moldovenesc, el a domnit aici doi ani. Se spune ca acestui iubitor de viata i-ar fi placut acest pamant cu femei frumoase si vinuri bune. Moldovenii care vin sa-si vanda ciresele si strugurii la pretul aurului pe pietele colhoziene din Moscova si Leningrad, suspina discret : « La noi nu e asa de rau. » Nu este cert un liberal, dar stie sa se arate intelegator, din cand in cand. Se spune ca in Moldova epurarea ar fi fost mai putin dura ca in majoritatea republicilor. Neobosit de a fi laudat In afara de orasul simbol Stalingrad, alte orase ii poarta numele : Stalino, Stalinsk, Stalinabad, Staliniri, Stalinogorsk (tarile satelite au si ele Stalinstadt, Stalinogrod, Stalin, Stalinvarosh, etc). In Muntii Pamir, varful Stalin, cel mai inalt din URSS, domina de la inaltimea sa de 7495 de metri varful Lenin de numai 1834. Si, peste tot, acesti Stalini de bronz, de marmura, imensi, obsedanti. Domina Dunarea la Budapesta. Contempla fix Turcia, pe deasupra frontierei, la Erevan. Rezultatele acestei impregnari sunt uneori neasteptate. Unii tineri mobilizati, sosind la regiment, profita de prima lor permisie pentru a-si tatua un portret mare al lui Stalin pe piept. Micuta Liuda, sapte ani, a primit la scoala, pentru o sarbatoare, doua mere si un pachet de bomboane. Intorcandu-se acasa, spune emotionata : « Stalin mi le-a dat. Il iubesc, este cel mai bun dintre oameni. » Camasile albe 13 ianuarie 1953 « Pravda ». Un articol sare in ochi : Mizerabili spioni si asasini sub masca unor profesori de medicina. De data aceasta, criminalii sunt medici, acuzati ca ar fi cauzat moartea unor pacienti sus-pusi Din lista celor 9 enumerati de « Pravda » sase sunt identificati imediat ca fiind evrei. Doar ca mai sunt si altii, dupa cum spune ziarul. Cei care sunt numiti, in orice caz, sunt niste somitati. Stalin nu incearca sa minimizeza aspectul antisemit al afacerii, dimpotriva, il exagereaza. In total 15 medici au fost arestati, dintre care sase sunt de origine evreiasca. Dar, gratie acestui comunicat oficial, aceasta minoritate atarna greu : Tass nu da decat noua nume sunt din care sase sunt evreiesti. Sase din noua! Poporul, intelegand doar pe jumatate, vorbeste despre un « complot evreiesc ». Impactul comunicatului este nemaiauzit. In spitale, bolnavii innebuniti refuza medicamentatia. Unii se bat cu medicii. Din strada, psihoza cucereste straturile superioare ale sociatatii. Tanarul istoric George Haupt, de origine romana, a studiat in aceasta perioada la Universitatea din Leningrad. Bolnav si spitalizat, pentru ca era strain, a fost repartizat intr-o camera de sefi. Vecinii sai sunt directorul adjunct al imenselor uzine Kirov, un colonel « erou al Uniunii sovietice » si un inalt functionar de partid. Ca o singura voce, acesti trei notabili, imediat dupa ce au citit comunicatul, cer schimbarea medicului. Cel care ii ingrijea porta un nume de familie suspect si un prenume biblic. Dupa nenumarate arestari, dar pastrand un caracter individual, se va ajunge la o deportare colectiva a evreilor? Stalin a lovit intotdeauna « micile nationalitati ». Tatarii din Crimeea, germanii de pe Volga, calmuci, ceceni si ingusi din Caucazul de Nord au fost — intre altii — stersi in mod colectiv de pe harta, trimisi in Marele Nord, Asia Centrala, sau in Siberia. Va proceda el la fel si cu cei doua milioane si jumatate de cetateni de origine israelita? Un polonez care si-a terminat anii de detentie la sfarsitul lui 1953 povesteste ca a auzit o discutie intre doi politisti locali, care se bucurau de un anume rang si care nu acordau atentie prezentei fostului detinut. « Ce faci aici? — Pregatesc instalarea lagarelor pentru evrei. » Moartea lui Stalin Este ora opt treizeci dimineata cand se face liniste in receptoarele radio. Apoi un comunicat care spune ca Stalin a suferit o hemoragie cerebrala atingand regiunile vitale ale creierului. « Tovarasul Stalin si-a pierdut cunostinta. Bratul drept si piciorul drept i-au paralizat. Si-a pierdut uzul vorbirii. Grave probleme cardiace si respiratorii au intervenit. » La Viena, la Berlin, la Berlin care citesc alte buletinele continand si mai multe detalii (120 de batai pe minut cu aritmie completa, ritm respirator inegal cu pauze prelungite, inrautatire a starii din 1 martie, ziua data ca cea a atacului, si 4 martie, starea se inrautateste), medicii citesc acestea si declara : « Este buletinul unui muribund. » La ambasada Frantei de la Moscova, nu trece neobservat faptul ca e prima data cand se anunta boala unui conducator sovietic. Si aceasta nu poate fi decat pentru a pregati poporul pentru ce este mai rau. Kunţevo : se petrece pana tarziu, se bea vin, se spun glume. Se despart doar duminica. Ziua de duminica s-a terminat si a venit noaptea cand telefonul suna la vilele celor patru. Dar nu e Stalin care ii suna, ci ofiterul sau de garda. Acesta cere sa vina de urgenta : ceva nu merge. Toti patru se precipita. Gasesc la vila lui Stalin confuzie, incertitudine amestecata cu spaima. Stalin nu a sunat in seara aceasta ca sa ceara de mancare. Dar cekistii, paralizati de teama, au asteptat ore intregi, neindraznind sa patrunda in spatiul in care stapanului ii place sa se izoleze. In toata neincrederea sa salbatica, Stalin prevazuse toate loviturile, cu exceptia celei a mortii naturale. Precautiile si usile blindate, in loc sa ii opreasca pe asasini, ii intarzie pe salvatori. Dar se mai poate face ceva? Abia la ora trei noaptea va fi descoperit, zacand pe un covor, imbracat, dormind un somn greu si anormal. Cei patru inalti demnitari chemati in ajutor sunt ei insisi intimidati ca niste copii. Daca patronul se va supara ca i-a gasit langa el fara sa-i fi convocat? Ei ii cheama pe Vorosilov si pe Kaganovici, oameni cu experienta, vechi intimi de-ai lui Stalin. Pentru moment, neglijeaza sa il cheme pe Molotov, poate pentru ca acesta este prea departe de soare, prea cazut in dizgratie. La sfarsit de tot, sosesc si medicii. Diagnosticul lor e foarte dur : in cel mai bun caz, invaliditate definitiva, dar cel mai probabil moartea. Se organizeaza priveghiul bolnavului. Cei sase membri ai Prezidiului fac de garda cate doi. Svetlana vine si ea sa il vada si se retrage discret. Intr-o camera de alaturi se vorbeste despre mostenirea lui Stalin. Uneori, Stalin deschide ochii fara a-si recapata propriu-zis cunostinta. Toti se precipita sa caute vreo dorinta pe fundul pupilelor care nu mai reflecta deja nimic. Beria multiplica atunci demonstratiile de dragoste. Cand pleoapele se reinchid si bolnavul se cufunda din nou, Beria isi rade de el si il insulta. Cinismul acesta lugubru il sperie pe Hrusciov, care nu inceteaza sa faca proiecte : sigur Stalin mort, Beria va relua politia. Pe 5 martie Stalin moare. Este ingropat pe 9 martie. Dar pana atunci, milioane de oameni formeaza cozi imense incercand sa ii vada corpul neinsufletit. Probabil cel putin cateva sute au murit calcati in picioare, striviti in multimea. Numarul lor nu este cunoscut nici astazi. Camioane si trenuri au fost oprite sa nu intre in Moscova. Lumea venea din toata Uniunea Sovietica pentru a-si lua adio. Mostenitorii Nu a trecut o zi de cand a fost anuntat decesul lui Stalin ca sovieticii stiu numele mostenitorilor. Malenkov pare sa adune toate puterile lui Stalin. « Pravda », lansandu-se in cultul acestei noi personalitati, publica inca din 10 martie o poza de arhiva abominabil trucata. Tusele au sters o buna parte din personaje pentru a nu lasa decat trei : un Stalin meditativ si un Mao uluit, admirand un Malenkov cu privire de vultur si cu postura imperioasa. Beria il sprijina si el pe Malenkov si are ceea ce isi dorea : politia. El reunifica sub autoritatea sa doua imperii : ministerul de interne si lagarele. Hrusciov, devenit al doilea personaj din partid, isi incordeaza muschii pentru a urca mai sus. Fiindca Malenkov se sprijina pe Beria, adica pe politie, este logic ca el se gandeste la armata. Seful militarilor e Bulganin. Schimbarea Dublati, triplati numarul garzilor imprejurul acestui mormant! Pentru ca Stalin sa nu iasa din el si nici trecutul odata cu Stalin. Evtuşenko Pe 9 martie, numerosi cameramani ai actualitatilor sovietice au filmat funeraliile. Dar spectatorii nu vor vedea fructele muncii lor. Inainte ca filmul sa fie gata, se schimba directia vantului. F.L., critic literar, a primit o comanda urgenta din partea unei reviste din Moscova cu privire la locul lui Stalin in literatura sovietica. Tot numarul din aprilie trebuia sa ii fie consacrat marelui disparut. Trec doua saptamani. Redactorul-sef suna : « Inutil sa continuati. Onorariul va va fi platit, bineinteles. Dar sumarul lui aprilie s-a schimbat. » « Pravda » ramane stalinista aproape treisprezece zile. Din 10 martie pana in 22 martie, inclusiv. In timpul acestor treisprezece zile, Stalin continua sa fie citat in numeroase articole. Se regasesc in aceste numere si temele tratate inainte de moarte : Medicii asasini, inamici ascunsi ai poporului. Apoi, cu primavara, totul se schimba. Numele marelui om nu apare decat de doua sau de trei ori in fiecare numar. Uneori chiar deloc. Incepand cu 23 martie, comentatorii uita « vigilenta » pentru a se ocupa de « bunastarea poporului ». Lacrimile nu s-au uscat inca, dar destalinizarea a demarat in pas rapid. In mediile conducatoare, se aude parca plutind un « uf » enorm si discret. 4 aprilie. Pe a dua pagina din « Pravda » un comunicat la Misterului de Interne face sa tresare intreaga tara. El anunta ca nu a existat niciodata complotul camasilor albe, ca medicii asasini erau inocenti si ca au fost inocenti. La una dintre puscariile politice din oras care practica reabilitarea prin munca, seful contabil si jurisconsulul adjunct diseca acest comunicat. Ceva ii intriga in ceea ce au citit. Comunicatul are doua parti distincte. Mai intai lista medicilor arestati. Cincisprezece nume. Apoi cea a medicilor eliberati. Cele doua liste ar trebui sa corespunda cat se poate de riguros, pentru ca toti medicii au fost recunoscuti inocenti. Nu : a doua pare un pic mai scurta. « Sa lucram ca niste buni contabili, zice unul. Sa facem cate un x in fata numelui. » æ ç : é ÷ ê ë ñ ò ó ô De mai regasesc, cateva randuri mai jos, printre cei eliberati. « Bun, zice celalalt. Acestia doi au intrat in inchisoare, dar nu au mai iesit. » Dar ceea ce frapeaza clasa politica in stirea eliberarii medicilor este semnatura : Comunicat al Ministerului de Interne. Adica Beria. Suna ca o sfidare. Realizand singur aceasta operatie, in urma careia georgianul isi trage o doza de popularitate, el se arata capabil sa treaca peste colegii sai. Oare nu se va debarasa maine de ei? Moartea unui calau Pe 4 iulie 1953, ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanii si Frantei la Moscova tin un fel de consiliu de razboi. Cei trei diplomati fac un schimb de informatii si cad de acord : e foarte posibil ca ceva sa i se fi intamplat lui Beria, numarul doi din noua conducere. şoi. Toti membrii Prezidiului erau acolo, cu exceptia unuia : Beria. Pe 9 iulie, inginerul moscovit V. Ch., celibatar si petrecaret prin temperament, a petrecut seara in compania unor prieteni si a numeroase sticle. S-a culcat catre ora 4 dimineata, foarte beat. El locuieste intr-o komunalka, unul dintre aceste apartamente comunitare unde traiesc mai multi locatari. Nu este lasat sa se odihneasca in pace. Catre ora opt, racnete la radio venite din camera vecina il fac sa deschida un ochi tulbure. Aude vag : « Beria… dusman al poporului… exclus din Comitetul Central si din randurile partidului comunist din Uniunea Sovietica… destituit din postul sau de ministru de Interne. » In Siberia, este deja inceputul dupa-amiezii. Un sat de cincizeci de case. Deportatii stau la coada in fata biroului comandantului local. Este ziua de « inregistrare ». Acestia fac parte din categoria celor care nu sunt inchisi, ci repartizati unei rezidente (acestia sunt in general fosti detinuti care si-au ispasit pedeapsa, dar nu sunt eliberati complet). O data pe luna, sunt obligati sa se prezinte pentru a se constata ca sunt inca acolo. Coada se alungeste. Lituanieni, estonieni, ucrainieni, rusi, toate natiile imperiului, toate conditiile sociale, de la taran pana la scriitor — toti uniti de aceeasi mizerie, taind lemne in gatere sau punand traverse pe liniile ferate. Deodata, un deportat soseste alergand, cu limba scoasa de oboseala. Striga : « Fratilor, laisati-ma sa intru fara sa stau la rand, si va jur ca veti avea parte de un numar cum nu ati vazut inca in viata voastra. » E in vocea sa o anume vibratie care face sa fie lasat sa treaca fara proteste. Acesta intra la comandant, lasand usa intredeschisa.Pe unul dintre peretii biroului atarna un superb portret al lui Beria, intinerit cu zece ani. « Tovarase comandant, spune deportatul, cand veti arunca la gunoi portretul acestui tradator al poporului, acestui spion imperialist, acestui mizerabil de Beria? » Ofiterul crede ca n-a inteles bine, pune sa i se repete. Apoi, punandu-si chipiul pentru a fi mai oficial : « Doi oameni aici de urgenta!... Deportat B., vreti sa repetati in fata martorilor ce ati spus? » Cel in cauza repeta, adaugand cateva epitete si mai si. “Deportat B., racneste solemn comandantul, sunteti arestat pentru utraj la adresa lui Lavrenti Pavlovici Beria, membru al Prezidiului Comitetului Central. — Tovarase comandant, nu fiti stupid. Nu ati ascultat inca radioul? » Deportatul vorbeste atat de hotarat incat comandantul, strans de o indoiala, ia telefonul, suna centrul radio care distribuie emisiunile Moscovei in difuzoare. « Petia? Buna ziua, ce mai faci?... Apropo, vreo informatie interesanta? Ah!... Ah!... Ah!...” La fiecare “ah!”, vocea devine mai sobra. Comandantul pune trist telefonul la loc, isi ridica sapca si anunta cu un ton remarcabil de trist : « Deportati, pentru astazi inregistrarea este terminata. » Un martor al scenei spune dupa douazeci de ani : « Trebuie sa fi trait o astfel de zi pentru a intelege ce este fericirea! » Dintre acuzatiile la adresa lui Beria, aceea ca « acest mercenar al fortelor imperialiste straine » stabilise primele sale contacte cu serviciile secrete britanice in 1919. Le-au trebuit ceva ani ca sa-l demaste! In mod curios, acuzatiile oficiale, in ciuda limbajului colorat si ofensator, deseneaza imaginea unui semi-liberal. Cand se afirma ca acest « agent al imperialismului international » vroia sa « restaureze capitalismul si sa restabileasca dominatia burgheziei », retorica pare in mod evident deliranta. E foarte adevarat ca Beria efectuase in primavara demersuri pe langa Londra si Washington prin intermediul unor agenti secreti de ai sai. Dupa o saptamana de declaratii feroce, afacerea Beria ia un ritm mai lent, apoi se cufunda in tacere. Mult mai mai tarziu, la sfarsitul anului, Sovietele sunt anuntate ca instructia e terminata, apoi ca Beria a fost judecat cu usile inchise si executat imediat, pe 23 decembrie. Cu el, se precizeaza, au fost impuscati sase din complicii sai, aproape toti georgieni, toti de rang inalt. Se precizeaza si ca tribunalul special, autorul sentintei, a fost prezidat de maresalul Koniev. Ca pentru a se sublinia inca si mai bine ca aceasta strivire a politiei este opera armatei. Toti muncitorii erau platiti la norma, norma fiind productia pe care ei trebuiau sa o furnizeze pentru un anume salariu. Si il va adora mereu. Saisprezece ani mai tarziu, in 1968, batranul pensionar Molotov, muncind la biblioteca Lenin din Moscova, se afla asezat din intamplare alaturi de o studenta frantuzoaica. Remarcand ca tanara il priveste cu mare curiozitate, fara totusi a-l recunoaste, ii strecoara o hartie in care se prezinta cu mandrie : « Molotov, fostul brat drept al lui Stalin » Nu l-a renegat niciodata pe cel care dorea sa il ucida. PAGE 2 쥁@