Referat Cornelius Nepos

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cornelius Nepos si de asemenea puteti face Download Referat Cornelius nepos

Citeste fragmente din Referat Cornelius Nepos

Cornelius Nepos Aproape contemporan cu Sallustius, poate putin mai in varsta, Cornelius Nepos, originar din Gallia Cisalpina, nu a lasat asupra prozei latine o amprenta comparabila celei sallustiene. Nu apartinea ordinului senatorial si nu pare a se fi preocupat vreodata de cariera politica. A fost, inainte de toate, un scriitor. Prieten bun cu Atticus (faimosul prieten al lui Cicero) , Nepos a avut, ca si Atticus, gustul eruditiei, din ce in ce mai raspandit in acest mijloc de veac I i.Hr. Dintre numeroasele lucrari al caror autor a fost nu mai posedam decat tratatul Despre marii comandanti ai neamurilor straine si doua capitole din cartea Despre istorici latini (vietile lui Cato si Atticus), la care se adauga o Scrisoare catre Cornelia (mama gracchilor). Dintre operele pierdute avem informatii despre urmatoarele : Cronicele (chronica), in trei carti, elogiate de Catullus; continutul lor nu il cunoastem. Apoi Exempla, in cinci carti, care par a fii reunit anecdote cu caracter moral referitoare la obiceiurile si proverbele romanilor din vechime. Dupa aceea, saisprezece carti tratand Despre barbatii ilustri (De uiris illustribus), clasificati dupa domeniul in care si-au exercitat calitatile: arta militara, drept, elocinta, filosofie, istorie, gramatica; din fiecare domeniu, o carte era consacrata grecilor, carte romanilor. Acestei culegeri ii apartineau tratatele mentionate mai sus. In sfarsit o viata a lui Cato si Viata a lui Cicero, publicate separat. Este neindoios faptul ca Nepos s-a inspirat din genul biografic practicat in limba greaca inca din epoca alexandrina, dar el a reflectat, la randul sau asupra acestui gen, adaptandu-l orizontului de asteptare al publicului roman. Nepos recunoaste ca istoricii latini sunt departe de a-i egala pe cei greci, ca, de la moartea lui Cicero, genul istoric a ramas, total lipsit de forma si abia schitat, spre deosebire de genul oratoric si de filosofie, modelate gratie perfectiunii stilului ciceroian. Cornelius Nepos ca scrie „istorie” si ca umple astfel golul great prin disparitia lui Cicero. Relatarea evenimentelor nu va fi pentru el decat cadrul in care se va plasa activitatea fiecaruia dintre personaje, astfel in cat originalitatea si meritele sa iasa clar in evidenta. Pentru acesta,va trebui sa devina, istoric, fara, totusi, sa scape din vedere faptul ca adevarata sa intentie este de a scoate la lumina maretia oamenilor a caror viata o povesteste. In legatura cu aceasta, Nepos se explica in Viata lui Pelopidas. Ezita, ne spune el, in ceea ce priveste modalitatea de a o reconstitui: daca va relata in detaliu, se teme sa nu apara ca face opera de istoric, nu de biograf; daca se va multumi cu cateva aluzii rapide, exista pericolul ca cititorii, in cazul in care nu sunt la curent cu Istoria Greciei, sa nu observe maretia reala a personajului. Prin urmare, zice el, va incerca sa urmeze un drum de mijloc: sa nu-i oboseasca pe cititori, dar nici sa nu-i lase in ignoranta. Acesta este motivul pentru care adeseori se considera ca biografiile lui Nepos apartin genului „demonstrativ” (elogiul fiind o specie a lui), deoarece ele au fost concepute pentru a ilustra, de fiecare data, excelenta unui erou. Grecii atribuiau originea elogiului lui Homer, dar acest tip de scriere sau de discurs este departe de a fi strain traditiei pur romane. Avem ca dovada existenta faimoaselor elogia care, sub infatisare epigrafica, perpetuau amintirea celor morti, precum si traditia panegiricelor pronuntate cu ocazia funeraliilor de catre o ruda apropiata defunctului. Avem in vedere,de asemenea si carmina conuiualia,ca prima forma a epopeii nationale. Ceea ce este nou in lucrarea lui Cornelius Nepos este gruparea sistematica a acestor elogii acordate marilor personalitati din cele doua jumatati ale lumii romane (imperium Romanum). Se pare ca autorul a vrut sa reflecteze asupra rolului jucat de oameni- de „marii oameni” – in derularea istoriei si aceasta independent de circumstantele particulare in care ei actionau. Nepos subliniaza, de pilda, ca vitejia soldatilor lui Miltiades, in timpul expeditiei din Chersonesus (prin care Atena si-a stabilit dominatia asupra insulelor Cyclades), nu a reusit sa asigure succesul decat datorita unor calitati precum prudentia si felicitas ale comandantului lor, inteligenta si norocul sau, aceasta ultima calitate fiin revendicata pentru sine insusi de catre Sulla si recunoscuta de Cicero in cazul lui Pompeius, in discursul despre putrile conferite ale acestuia. Vedem conturandu-se astfel o imagine ideala a „conducatorului” , militar si de oameni in general si nu este lipsit de importanta faptul ca Nepos a fost contemporanul lui Caesar. A fost unul dintre martorii acestei irezistibile ascensiuni a „personalitatii” care se producea atunci, al afirmarii caracterului de neinlocuit al „marilor oameni”. In Commentarii, Caesar incercase sa ascunda acest lucru, fara sa reuseasca, dar, pe buna seama, nereusita lui era intentionata. Este foarte clar ca opera lui Cornelius Nepos s-a inspirat din acelasi curent de idei, din acest umanism care a inflorit atat in cetatile grecesti, cat si in cuprinsul imperiului Romei . 쥁`