Referat Matematicieni

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Matematicieni si de asemenea puteti face Download Referat Matematicieni

Citeste fragmente din Referat Matematicieni

GENERALITÄ‚Å¢I Matematica ÅŸi învăţământul matematic în România între 1918 ÅŸi 1949 ÃŽn anul 1918, când un ministru al învăţământului era profesorul universitar de geografie Simion MehedinÅ£i, s-au elaborat ÅŸi pus în aplicare câteva legi, menite în special să schimbe „şcoala poporului”, denumire prin care se înÅ£elegea pe atunci ÅŸcoala primară ÅŸi învăţământul normal (ÅŸcolile de învăţători). Viitorii învăţători ÅŸi profesori urmau să fie selecÅ£ionaÅ£i după criterii de vocaÅ£ie, dintre cei care urmau „şcolile pregătitoare ÅŸi seminariile normale”. Prin legile amintite se intenÅ£iona în special să se ridice „şcoala poporului”, ajungându-se până la un fel de „universitate ţărănească”. Toate aceste proiecte au fost însă abandonate după scurt timp. ÃŽn 1919, apoi în 1924, 1928,1932, 1934, 1936 ÅŸi 1937 au fost făcute modificări esenÅ£iale în domeniul învăţământului de toate gradele. ÃŽnvăţământul primar a suportat modificări prin legea din 24 iulie 1924 (acestei legi i s-au adus modificări în anul 1937 ÅŸi 1937). ÃŽnvăţământul secundar a fost modificat esenÅ£ial prin legea din 8 mai 1928. conform acestei legi, în învăţământul secundar intrau: învăţământul secundar teoretic (gimnazii ÅŸi licee teoretice); învăţământul normal (pentru format învăţători); seminariile teologice; învăţământul industrial, organizat prin legea din 1936, care cuprindea gimnazii industriale, licee industriale ÅŸi ÅŸcoli speciale industriale; învăţământul comercial, organizat tot prin legea din 1936, care cuprindea gimnazii ÅŸi licee industriale; învăţământul agricol, cu ÅŸcoli agricole de gradul I ÅŸi II ÅŸi ÅŸcoli de economie casnică de gradul I ÅŸi II pentru fete, dependente de Ministerul Agriculturii ÅŸi Domeniilor; învăţământul militar, care cuprindea licee militare cu opt ani de studii, dar cu educaÅ£ie militară supravegheată de Ministerul Apărării NaÅ£ionale. ÃŽn sfârÅŸit, învăţământul superior (universitar) a fost restructurat prin legea pentru organizarea învăţământului universitar din 22 aprilie 1932, care a suferit unele modificări în 1938 ÅŸi 1942. După legea din 1932, învăţământul superior cuprindea: a) universităţi la BucureÅŸti, IaÅŸi, Cluj, CernăuÅ£i; b) ÅŸcoli politehnice la BucureÅŸti ÅŸi TimiÅŸoara; c) academia de arhitectură la BucureÅŸti; d) academii de arte frumoase la BucureÅŸti ÅŸi IaÅŸi; e) academii de muzică ÅŸi artă dramatică la BucureÅŸti, IaÅŸi, Cluj ÅŸi CernăuÅ£i; f) institutul de educaÅ£ie fizică la BucureÅŸti; g) academii de înalte studii comerciale ÅŸi industriale la BucureÅŸti ÅŸi Cluj; h) academii de agronomie la BucureÅŸti ÅŸi Cluj; i) ÅŸcoli militare ÅŸi ÅŸcoala superioară de război, dependente de Ministerul Apărării NaÅ£ionale. Pentru scopurile urmărite în prezenta lucrare, în ce priveÅŸte învăţământul matematic, ne interesează în special învăţământul secundar teoretic ÅŸi cel universitar (superior). Din învăţământul secundar teoretic se recrutau viitorii studenÅ£i în matematici sau pentru inginerie. Prin legea din 1928, învăţământul secundar teoretic era organizat în două trepte, independente una de alta. Treapta inferioară era numită gimnaziu ÅŸi cuprindea patru ani de studii, iar treapta superioară, numită liceu, cuprindea tot patru ani de studii, cu deosebirea că aici, pe lângă elementele de cultură generală, elevii primeau ÅŸi o bursă de specializare. Din nefericire însă, specializarea urma a se face în ultimul an al liceului, într-o secÅ£ie literară ÅŸi una ÅŸtiinÅ£ifică. Ulterior s-a introdus o modificare privind această specializare, împărÅ£irea în direcÅ£ia literară ÅŸi în cea ÅŸtiinÅ£ifică făcându-se în ultimii doi ani ai liceului. O dată cu introducerea acestor doi ani de specializare, s-a redus ÅŸi învăţământul secundar de la opt ani, la ÅŸapte ani, iar cursul gimnazial la trei ani, în loc de patru. Precum se ÅŸtie, legea învăţământului din 1928 a constituit o gravă lovitură, deoarece prin legea aceasta secÅ£ia reală din liceu a dispărut. Matematicile nu se mai puteau face ca înainte. La „Gazeta matematică” numărul corespondenÅ£ilor se reducea an de an. Concursurile din vacanÅ£a de primăvară, care altă dată erau adevărate competiÅ£ii pentru elevii corespondenÅ£i ai „Gazetei matematice”, au dispărut câţiva ani la rând, după 1930. Când au reînceput aceste concursuri, premianÅ£ii „Gazetei matematice” erau numai de la liceele militare, în care păstrase secÅ£ia reală, cum era în liceele civile pe vremea lui Haret. Ici acolo se ivea Å£i câte un candidat merituos ÅŸi de la liceele civile, dacă se întâmpla să aibă un profesor bun de matematici. Marele nostru matematician Gheorghe Å¢iÅ£eica atrăgea atenÅ£ia în fiecare an, în rapoartele pe care le publica în „Gazeta matematică”, ca ÅŸi în cele trimise direct la Ministerul EducaÅ£iei NaÅ£ionale, asupra tragediei ce rezulta pentru matematici ÅŸi învăţământul matematic, prin reducerea materiei predate în liceele civile la matematici. Ceea ce se preda înainte de 1928 în domeniul matematicii în patru ani te secÅ£ie reală nu se mai putea asimila numai în doi ani de secÅ£ie ÅŸtiinÅ£ifică, cu aÅŸa-zisa specializare. Conducerea de atunci a revistei „Gazeta matematică” a considerat că este necesară stimularea interesului pentru matematici la generaÅ£iile tinere, înfiinţând în acest scop un „Supliment cu exerciÅ£ii”. Cu începere de la 1 octombrie 1934, suplimentul a apărut în nouă numere pe an, până la încetarea apariÅ£iei „Gazetei matematice”, în mai 1949. La acest „Supliment cu exerciÅ£ii”, cu un nivel mai redus, bineînÅ£eles, decât gazeta însăşi, au putut să colaboreze ÅŸi elevii din liceele civile, începând cu cei din clasa a III-a, până la cei din clasa a VIII-a ÅŸtiinÅ£ifică. O revistă de matematici cu nivel asemănător „Gazetei matematice”, a fost ÅŸi „Revista matematică din TimiÅŸoara”, înfiinÅ£ată de Traian Lălescu în 1920. Unul dintre animatorii săi mai importanÅ£i a fost profesorul universitar Victor Alaci de la Politehnica din TimiÅŸoara. Revista ÅŸi-a încetat apariÅ£ia în 1949. Trecând la o scurtă înfăţiÅŸare a structurii învăţământului universitar, trebuie să precizăm că în intervalul din martie 1898, când apare Legea asupra învăţământului secundar ÅŸi superior a lui Haret ÅŸi până în aprilie 1932, când apare legea de organizarea învăţământului universitar, structura învăţământului superior a suferit unele uÅŸoare modificări, prin legea lui C.C. Arion (ministrul instrucÅ£iunii publice) din 1912 (rămasă în vigoare până în 1932). Această lege din 1932 prevedea înfiinÅ£area de noi catedre la universităţile din BucureÅŸti ÅŸi IaÅŸi ÅŸi lărgea autonomia universitară. După legea învăţământului superior din 1932, la facultăţile de ÅŸtiinÅ£e ale universităţilor din BucureÅŸti IaÅŸi ÅŸi Cluj existau, pentru învăţământul matematicii, următoarele ÅŸapte catedre: 1) algebră superioară ÅŸi teoria numerelor; 2) calculul diferenÅ£ial ÅŸi integral; 3)astronomie ÅŸi mecanică cerească; 4) geometrie analitică ÅŸi superioară; 5) geometrie descriptivă ÅŸi aplicaÅ£ii (la IaÅŸi geometrie descriptivă ÅŸi proiectivă); 6) mecanică raÅ£ională ÅŸi experimentală; 7) teoria funcÅ£iilor. StudenÅ£ii în matematici între anii 1898 ÅŸi 1948, de la facultatea de ÅŸtiinÅ£e, secÅ£ia de matematică, obÅ£ineau la sfârÅŸitul studiilor universitare cu durata de trei ani, o diplomă de licenÅ£iat în matematici, dacă aveau trecute toate examenele de specialitate (legate de catedrele arătate mai sus ÅŸi de conferinÅ£ele ÅŸi laboratoarele în completare). Li se cerea în plus să fi trecut cu succes un examen pentru un curs special de fizică, un altul de metodologie matematică ÅŸi, în sfârÅŸit, unul de pedagogie. Structura învăţământului mediu ÅŸi superior din Å£ara noastră a rămas aÅŸa cum s-a prezentat mai sus, până în 1948. La această dată învăţământul de toate gradele a fost completat ÅŸi restructurat. ÃŽn prima jumătate a secolului XX în România apare o ÅŸcoală matematică cu matematicieni valoroÅŸi. Pe lângă cei trei iniÅ£iatori ÅŸi creatori de frunte, Gh. Å¢iÅ£eica, D. Pompeiu ÅŸi T. Lalescu, în ÅŸcoala matematică română se înscriu drept creatori, cronologic, următorii: Constantin C. Popovici, Alexandru Myller, Theodor Angheluţă, Niculae Abramescu, Victor Vâlcovici, Aurel Anghelescu, Simion Stoilow, Octav Onicescu, Petre Sergescu, Dan Barbilian, Octav Mayer, Alexandru Pantazi, Florin Vasilescu, Mihai Ghermănescu, Gheorghe Vrânceanu, Dumitru V. Ionescu, George Calugărenu, Alexandru Ghika, Nicolae Ciorănescu, Miron Niculescu, Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Tiberiu Popoviciu, Nicolae Teodorescu, Caius Iacob. Reviste de matematici superioare tipărite în România între ultima decadă a secolului al IX-lea ÅŸi prima jumătate a secolului al XX-lea. Toată opera de cercetare matematică românească a apărut într-un număr important de reviste periodice de matematici sau ÅŸtiinÅ£e străine, începând cu „Comptes rendus des seances de l’Academie des Sciences de Paris” ÅŸi mergând până la „Tohoku Journal” din Japonia. „Comptes rendus” din Paris a deÅ£inut însă recordul. Redăm mai jos, grupate în ordine cronologică a apariÅ£iei, publicaÅ£ii din perioada la care ne referim: Buletinul societăţii amicii sciinÅ£elor matematice, BucureÅŸti 1895-1986; Bulletin de la section scientifique de l’Academie roumaine, 1866-1946 ; Bulletin de la Societe roumaine des Sciences, 1897-1947; Annales scientifiques de l’Universite de Iassy, 1900-1948 publicând în special operele matematice ale Cercului matematic din IaÅŸi. După 1956 reapare cu acelaÅŸi titlu; Buletinul Societăţii de ÅŸtiinÅ£e din Cluj, 1922-1948; Buletinul AsociaÅ£iei de matematică pură ÅŸi aplicată, BucureÅŸti 1922-1924; Mathematica, Cluj 1929-1948. ÃŽn 1959 reapare tot la Cluj după ce a fost mutat sediul la TimiÅŸoara; Buletinul Facultăţii de ÅŸtiinÅ£e din CernăuÅ£i, 1927-1939; Bulletin scientifique de l’Ecole Plytechnique de TimiÅŸoara, 1928-1946. ÃŽn 1948 s-a transformat în „Bulletin de sciencee et technique de la Polytechnique de TimiÅŸoara” ÅŸi ÅŸi-a încetat apariÅ£ia în 1949: Bulletin de mathematique et de physique pures et appliquetees de l’Ecole Polytechnique de Bucarest, 1930-1948 ; Buletinul ÅŸedinÅ£elor, Societatea română de ÅŸtiinÅ£e, BucureÅŸti 1933-1938; Compes rendus des seances de l’Academie des Sciences de Roumanie, 1936-1943, organ al Academiei de ÅŸtiinÅ£e din România care a apărut în 1936; Buletinul Academiei de ÅŸtiinÅ£e din România, 1936-1947; Disquisitiones mathemateticae et physicae, ca publicaÅ£ie a Institutului de cercetări ÅŸtiinÅ£ifice, a apărut în 1940 până în 1948: Buletinul Politehnicii „Gh. Asachi” din IaÅŸi1946-1948. După 1948 s-a contopit cu „Buletinul Universităţii din IaÅŸi; Acta Boyai. Contribution from the Faculty of Sciences of the Boyai University, the University of Romania, Cluj 1946-1947; Acestea fiind publicaÅ£ii pentru matematici superioare (pentru cercetările matematice), să nu se uite ÅŸi revistele de matematici elementare ÅŸi superioare, care au contribuit mult la progresul învăţământului nostru matematic. Dintre aceste publicaÅ£ii trebuie amintite în primul rând „Gazeta matematică” cu „Suplimentul cu exerciÅ£ii al gazetei matematice” ÅŸi „Revista matematică din TimiÅŸoara”. Să mai amintim revista „Numerus”, editată de Neculai RacliÅŸ. Revista a apărut în 1935 până în 1944. Era o revistă dedicată în special elevilor de liceu, de la secÅ£ia ÅŸtiinÅ£ifică, iar „Revista universitară de matematici” editată tot de Neculai RacliÅŸ era în special destinată studenÅ£ilor ÅŸi profesorilor de matematici din învăţământul secundar. Ca reviste de matematici elementare, care au avut o perioadă de existenţă efemeră, se pot menÅ£iona: Gazeta matematică din ConstanÅ£a, 1923-1925; Jurnalul matematic al lui Tiberiu Popoviciu, Arad ÅŸi BucureÅŸti 1924-1925; Curierul matematic, BucureÅŸti 1925-1928; Åžtiinţă ÅŸi progres, revistă ÅŸtiinÅ£ifică a liceelor militare, apărută în 1934 până în 1945 în Târgul MureÅŸ ÅŸi TimiÅŸoara; Pitagora, Craiova 1935-1940; Pozitiva, BucureÅŸti 1941-1944; Cercul matematic, BucureÅŸti 1945-1946. Alte reviste de matematici au avut o viaţă de numai un an sau de numai câteva numere. Majoritatea revistelor citate au avut ca Å£el să contribuie la avântul învăţământului matematic în ÅŸcolile secundare. Matematicieni Români din prima jumătate a secolului al XX-lea Trecem acum la prezentarea unor aspecte din viaÅ£a ÅŸi opera câtorva matematicieni de frunte, care au activat în prima jumătate a secolului al XX-lea. Constantin C. Popovici (1878-1956) Născut la IaÅŸi la 12/24 martie 1878, fiu al funcÅ£ionarului Constantin Popovici ÅŸi al soÅ£iei sale Marta, a făcut ÅŸcoala primară ÅŸi liceul în oraÅŸul natal. După terminarea liceului s-a înscris la facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii ieÅŸene, luându-ÅŸi aici licenÅ£a în matematici în anul 1900. ÃŽn anii 1900-1901, a peregrinat ca profesor suplinitor de matematici la liceele din IaÅŸi, Bârlad, Brăila ÅŸi Tulcea. ÃŽn urma trecerii examenului de capacitate din 1901 pentru învăţământul secundar, a fost numit profesor de matematici la liceul din Turnu Severin. Dar ÅŸi de aici a fost transferat la liceele din Tulcea ÅŸi GalaÅ£i. ÃŽntre timp a obÅ£inut o bursă „Adamachi” pentru studii în străinătate, pleacă la Paris, unde obÅ£ine din nou licenÅ£a în matematici, în anul 1905. Rămâne la Paris pentru pregătirea doctoratului în matematici pe care-l trece la Sorbona, în martie 1908. A început să elaboreze memorii de matematici chiar din 1904, adică cu mult înaintea tezei de doctorat. Teza sa de doctorat a avut ca subiect analiza matematică, care a fost dezvoltarea unor idei într-un articol publicat în 1908 în jurnalul lui Liouville. După trecerea doctoratului se întoarce în Å£ară ÅŸi funcÅ£ionează pentru scurt timp ca profesor suplinitor la Åžcoala de poduri ÅŸi ÅŸosele din BucureÅŸti. ÃŽn 1909 trece conferenÅ£iar universitar ÅŸi profesor suplinitor la catedra de geometrie analitică la universitatea din IaÅŸi. ÃŽn acelaÅŸi an, 1909, îşi trece ÅŸi docenÅ£a la Universitatea ieÅŸeană. Nu stă mult aici ÅŸi este trimis în FranÅ£a pentru specializare în astronomie. ÃŽn acest scop, în anul 1910, trece ca stagiar la Observatorul astronomic din Paris, apoi la Observatorul central ÅŸi la cel din Mont-Souris. După specializare se întoarce în Å£ară, unde este numit profesor agregat de astronomie, geodezie ÅŸi mecanică cerească la Universitatea din IaÅŸi (1911-1914). După 1914 a fost titularizat la această catedră unde a predat până în 1937. Din acel an trece titular al catedrei de astronomie de la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e din BucureÅŸti până în 1940, fiind numit ÅŸi director al Observatorului astronomic din capitală. Cu toată vârsta înaintată, C. Popovici a scris continuu memorii de analiză matematică ÅŸi mecanică cerească, până în 1953. A decedat în BucureÅŸti, la 26 noiembrie 1956; a fost înmormântat la cimitirul Belu. Urmărind-i activitate ÅŸtiinÅ£ifică, s-a remarcat că, deÅŸi era profesor de astronomie ÅŸi mecanică crească, lucrările sale abordează cu precădere domeniul analizei matematice. Lucrările din domeniul analizei privesc ecuaÅ£iile integrale, ecuaÅ£iile integro-diferenÅ£iale ÅŸi ecuaÅ£iile integro- funcÅ£ionale, ecuaÅ£iile diferenÅ£ial-funcÅ£ionale sau ecuaÅ£iile funcÅ£ionale. ÃŽn perioada vieÅ£ii a publicat memorii de matematici pure sau aplicate în peste 100 de publicaÅ£ii. Theodor Angheluţă (1882-1964) S-a născut în satul Adam din fostul judeÅ£ Tutova la 28 aprilie 1882. Åžcoala primară ÅŸi liceul le-a urmat la Bârlad. A început să colaboreze la „Gazeta matematică încă din liceu. A urmat cursurile Facultăţii de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii din BucureÅŸti, secÅ£ia matematici, unde ÅŸi-a luat licenÅ£a în matematici în 1905. ÃŽn perioada 1905-1909 a funcÅ£ionat în învăţământul secundar. ÃŽntre anii 1910 ÅŸi 1914 a urmat din nou matematicile în FranÅ£a la Sorbona unde l-a avut, printre alÅ£ii, ca profesor pe Emile Picard. Angheluţă se reîntoarce în Å£ară în 1914 datorită izbucnirii primului război mondial, unde funcÅ£ionează iarăşi în învăţământul secundar. ÃŽn 1919 este numit conferenÅ£iar la Universitatea din BucureÅŸti, la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e, secÅ£ia matematici. ÃŽn acelaÅŸi timp a fost numit suplinitor la catedra de algebră ÅŸi teoria numerelor, deoarece Lalescu a fost trimis la Paris. Doctoratul ÅŸi-l trece la 16 iunie 1922 la Universitatea din BucureÅŸti cu subiectul O clasă generală de polinoame trigonometrice ÅŸi aproximarea cu care ele reprezintă o funcÅ£ie continuă care abordează un subiect din teoria seriilor trigonometrice. ÃŽn anul 1923 este numit profesor titular definitiv la Universitatea din Cluj, la catedra de algebră superioară, până la scoaterea la pensie la 1 septembrie 1947. ÃŽntre anii 1930 ÅŸi 1931 a fost decan al Facultăţii de ÅŸtiinÅ£e din Cluj, iar în anumiÅ£i ani, profesor suplinitor de mecanică sau teoria funcÅ£iilor. DeÅŸi era la pensie, în 1950 a fost solicitat să revină ca profesor la Facultatea de matematică ÅŸi fizică a Universităţii „V. Babeş” din Cluj, unde a funcÅ£ionat până în septembrie 1955. La 1 octombrie 1955 a fost numit profesor la Institutul politehnic din Cluj. ÃŽn această calitate a funcÅ£ionat până în anul 1962. La 30 mai 1964 a decedat în Cluj. Theodor Angheluţă a fost un excelent profesor ÅŸi pedagog, avea o fire potolită, delicată, manifestând mult devotament pentru ÅŸtiinţă. Prelegerile sale erau pline de fantezie investigativă. LecÅ£iile sale erau urmărite cu plăcere. Nu se putea să nu admiri o conferinţă din care rezultau uÅŸor, precis ÅŸi riguros, legile matematice ÅŸi mai ales frumuseÅ£ea acestor legi. Angheluţă a publicat în diferite reviste de specialitate din Å£ară ÅŸi străinătate, memorii originale de matematici ÅŸi o serie de articole tratând probleme de matematici elementare sau superioare în „Gazeta matematică” sau „Revista matematică din TimiÅŸoara. Aurel Angelescu (1886-1938) S-a născut la PloieÅŸti, la data de 15 aprilie 1886, unde a făcut cursul primar ÅŸi liceul „SfinÅ£ii Petru ÅŸi Pavel”. Chiar din cursul inferior a dovedit strălucite aptitudini pentru matematici. Revista „Gazeta matematică” i-a desăvârÅŸit apoi, în cursul liceului, gustul pentru studiul matematicii. A fost un corespondent asiduu al acestei publicaÅ£ii. ÃŽn ultima clasă de liceu l-a avut ca profesor pe Niculae Abramescu, care îşi începea pe atunci cariera sa didactică. Abramescu s-a mândrit totdeauna că în prima lui serie de liceeni l-a avut ca elev pe Aurel Angelescu, care, ulterior, întrecându-ÅŸi maestrul, ÅŸi-a trecut doctoratul în matematici cu câţiva ani înaintea lui Abramescu. LicenÅ£a în matematici ÅŸi-a luat-o în FranÅ£a la Sorbona, iar pe 7 aprilie 1916 ÅŸi-a trecut doctoratul cu o teză având ca subiect: Sur les polynomes generalisant les polznomes de Legendre et d’Hermite et sur le calcul approche des integrales multiples. Subiectul i-a fost inspirat de lucrările lui Paul Appell, privind polinoamele lui Hermite. De altfel, Paul Appell a fost maestrul preferat al lui Angelescu la Paris; el a făcut parte ÅŸi din comisia care a examinat teza de doctorat a lui Anghelescu. Mai târziu când Paul Appell a scos tratatul intitulat Fonctions hyperspheriques. Polznomes d’Hermite, el a citat atât din teza de doctorat a lui Angelescu, cât ÅŸi din alte memorii ale acestuia privind polinoamele lui Hermite. După doctorat e întoarce în Å£ară ÅŸi la propunerea profesorului Å¢iÅ£eica este numit, cu începere de la 1 noiembrie 1919, profesor agregat de teoria funcÅ£iilor la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii in Cluj, catedră la care a fost titularizat în 1922. aici a funcÅ£ionat până în anul 1930. Angelescu împreună cu Gh. Bratu ÅŸi cu N. Abramescu iar mai târziu P. Sergescu au pus multă râvnă ÅŸi multă muncă pentru organizarea învăţământului atematic românesc. Ei au redactat toate cursurile necesare studenÅ£ilor, în special cursuri de iniÅ£iere. Ngelescu a redactat LecÅ£iile de calcul diferenÅ£ial editat în 1927. A sprijinit n 1929 apariÅ£ia revistei „Mathematica”, o revistă de înaltă Å£inută ÅŸtiinÅ£ifică. ÃŽntre 1927-1928 a fost decan al Facultăţii de ÅŸtiinÅ£e. ÃŽn 1930 a fost chemat ca profesor titular de algebră superioară ÅŸi teoria numerelor la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii din BucureÅŸti ca succesor al lui Lalescu. La această catedră a predat până la deces. ÃŽn creaÅ£ia matematică românească, Aurel Angelescu, ca matematician, a fost un om talentat având ÅŸi o rară distincÅ£ie sufletească. Totodată el a fost lipsit de noroc, căci cu toate rarele ÅŸi multiplele sale calităţi superioare. O dramă mută, intimă, l-a făcut să-ÅŸi curme firul vieÅ£ii la vârsta de 52 de ani, la 6 aprilie 1938. nu a lăsat nimic în care să explice celor care l-au îndrăgit ce l-a determinat să facă acest gest. Se pare că o fiinţă apropiată i-a pricinuit o mare deziluzie. ÃŽn timpul vieÅ£ii a publicat peste 50 de lucrări didactice ÅŸi memorii în Å£ară ÅŸi străinătate. Simion Stoilow (1887-1961) Ca fiu al colonelului Stoilow din Craiova, Simion Stoilow s-a născut în BucureÅŸti la data de 2/14 septembrie 1887. Studiile universitare le-a făcut la Sorbona. După absolvirea liceului din Craiova, a plecat în 1907 la Paris, cu gândul să se facă inginer. Dar s-a înscris la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Gourst ÅŸi Jacques Hadamard. Åži-a luat licenÅ£a în matematici la Sorbona în 1910. Doctoratul în matematici l-a trecut în iunie 1916, deÅŸi teza era gata din 1914. ÃŽn perioada primului război mondial a fost concentrat ca ofiÅ£er în Å£ară. Subiectul tezei de doctorat este din domeniul ecuaÅ£iilor cu derivate parÅ£iale ÅŸi are ca titlu: Sur une classe de foncÅ£ions de deux variables definies par les equations lineares aux derivees partieles. ÃŽn teză lui Stoilow tratează problema singularităţilor ecuaÅ£iilor liniare cu derivate parÅ£iale de ordinul n. Simion Stoilow ÅŸi-a început activitatea ÅŸtiinÅ£ifică publicând memorii privind ecuaÅ£iile liniare cu derivate parÅ£iale ÅŸi funcÅ£iile care satisfac aceste ecuaÅ£ii, apoi lucrări privind teoria mulÅ£imilor ÅŸi s-a fixat, în plină maturitate ÅŸtiinÅ£ifică, într-un domeniu matematic nou, domeniul topologiei. El a fost primul român care a făcut descoperiri referitoare la o ramură nouă a matematicii pure, Teoria topologică a funcÅ£iilor analitice. După doctorat Stoilow se întoarce în Å£ară ÅŸi participă ca ofiÅ£er de geniu la războiul din 1916-1918, la început în Dobrogea, apoi în Moldova. Pentru scurt timp, în 1919 suplineÅŸte pe Lalescu la Åžcoala de poduri ÅŸi ÅŸosele, la catedra de geometrie analitică. ÃŽn iunie 1919îşi trece docenÅ£a în analiză matematică la Universitatea din IaÅŸi, facultatea de ÅŸtiinÅ£e, unde a Å£inut un curs special de funcÅ£ii discontinue, iar în ianuarie 1920 a fost numit conferenÅ£iar de algebră superioară la aceeaÅŸi facultate, unde a funcÅ£ionat până în 12 decembrie 1921. Este trecut, la această dată, conferenÅ£iar de analiză superioară la Universitatea din CernăuÅ£i, Facultatea de ÅŸtiinÅ£e. De menÅ£ionat că Universitatea; până la venirea lui Stoilow nu a mai avut profesor de matematici. ÃŽntre anii 1925-1926 ÅŸi 1932-1939 a fost decan al Facultăţii de ÅŸtiinÅ£e. ÃŽn 1939 a trecut ca profesor de analiză la Politehnica din BucureÅŸti (1939-1941), ca succesor al lui Å¢iÅ£eica, iar de aici trece în decembrie 1941 la Universitate din BucureÅŸti, la catedra de teorie a funcÅ£iilor, ca succesor al lui D.Pompeiu. unde a activat până în anul 1961. Din februarie a acelui an a renunÅ£at la catedră, rămânând profesor onorific al Universităţii din BucureÅŸti. A participat ca invitat la conferinÅ£e ÅŸi simpozioane în Å£ară ÅŸi străinătate (Italia, FranÅ£a, Rusia, Poonia, Austria, Norvegia). ÃŽn anii 1946-1948 a fost ambasador al României în FranÅ£a, rector al Universităţii din BucureÅŸti 1944-1945, precum ÅŸi decan al Facultăţii de matematică ÅŸi fizică din BucureÅŸti în anii 1948-1951. A publicat peste 100 de memorii de matematici. Florin Vasilescu (1897-1958) S-a născut la CălăraÅŸi IalomiÅ£a la 3/15 aprilie 1897, ca fiu al profesorului de liceu de limba română Constantin Vasilescu. A urmat ÅŸcoala primară la Buzău, cursul inferior de liceu la „Unirea” din FocÅŸani, iar cursul superior la liceul „Petru ÅŸi Pavel” din PloieÅŸti. ÃŽn anul 1915 intră la Facultatea de matematici a Universităţii din BucureÅŸti. Ca licean, apoi ca student, a colaborat la „Gazeta matematică”, unde a fost imediat remarcat. A participat la războiul din 1916-1918 ca sublocotenent într-o companie de aerostaÅ£ie creată de misiunea generalului francez Berthelot. ÃŽn 1918 Florin Vasilescu îşi trece licenÅ£a în matematici, la universitatea din IaÅŸi. Demobilizat în mai 1918, el a funcÅ£ionat pentru scurt timp la IaÅŸi ca asistent al profesoarei Vera Myller. Pentru a-ÅŸi trece din nou licenÅ£a în matematici ÅŸi pentru a-ÅŸi pregăti teza de doctorat în matematici, îl găsim la Paris, la Sorbona. ÃŽntre timp obÅ£ine o bursă ÅŸi trece pe la universităţile germane pentru a studia noutăţile din creaÅ£ia matematică germană. Din Germania trece în ElveÅ£ia, unde studiază unele aspecte ale vieÅ£ii ÅŸi operele lui Euler. S-a reîntors la Paris, alege pentru doctorat una din cele mai interesante ÅŸi moderne noutăţi matematice pentru acel timp: funcÅ£iile multiforme de variabile reale. O dată subiectul ales ÅŸi un prim rezultat obÅ£inut, face la Societatea de matematici a FranÅ£ei două comunicări în 1925, cu titlul: Sur les fonctions multiformes de variables reelles. Teza de doctorat în matematici o susÅ£ine la 28 mai 1925, având ca titlu: Essai sur les fonctions multiformes de variables reelles , obÅ£inând din partea comisiei de examinare calificativul „tres honorables”. După susÅ£inerea doctoratului, Vasilescu se întoarce în România, unde este numit asistent al profesorului Ermil A. Pangrati, la catedra de geometrie descriptivă la Universitatea din BucureÅŸti, Facultatea de ÅŸtiinÅ£e. ÃŽn aceasta calitate funcÅ£ionează până la 1 octombrie 1926, când a demisionat. ÃŽn toamna anului 1926 obÅ£ine bursă de studii la Paris ÅŸi apoi bursă la Harvard SUA. Cu această ocazie se împrieteneÅŸte cu profesorul O.D. Kellogg, cu care colaborează la câteva memorii privind noÅ£iunea de capacitate a unei mulÅ£imi. ÃŽn SUA, în primul semestru al anului ÅŸcolar 1928/1929 audiază cursurile de matematici ale profesorilor Universităţii Harvard. ÃŽn semestrul al II-lea trece la Rice Institute din Huston Texas în funcÅ£ia de conferenÅ£iar pentru un curs de studenÅ£ii de la doctorat. ÃŽn vara anului 1930, Florin Vasiliu se întoarce în Å£ară ÅŸi este numit profesor titular de geometrie superioară ÅŸi diferenÅ£ială la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii din CernăuÅ£i. Deoarece nu a primit catedra de teoria funcÅ£iilor de la Universitatea din BucureÅŸti, pleacă la Paris, ÅŸi sub influenÅ£a soÅ£iei sale care era de origine franceză, în mai 1932. Prima însărcinare în învăţământul universitar francez a avut-o în calitate de conferenÅ£iar de matematici la Universitatea din Montpellier în anul 1937 ÅŸi este titularizat în 1938, iar la 1 ianuarie este înaintat ca profesor fără catedră. De la Montpellier a trecut la Universitatea din Lille, unde a fost însărcinat cu catedra de mecanică raÅ£ională. ÃŽntre anii 1943-1958 a funcÅ£ionat ca profesor fără catedră la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii din Rennes, Å£inând cursuri de mecanica fluidelor, precum ÅŸi un curs special de calcul simbolic, pe care l-a completat mereu cu dezvoltări privind teoria modernă a potenÅ£ialului ÅŸi utilizarea practică a funcÅ£iilor de o variabilă complexă, ocupându-se în special de transformările conforme. Pe timpul celui de-al doilea război mondial (septembrie 1939 până la 13 iulie 1940) în serviciul armatei franceze. ÃŽn activitatea didactică, Florin Vasilescu a fost un conferenÅ£iar plăcut. ÃŽn afară de însărcinările didactice din România ÅŸi FranÅ£a ÅŸi conferinÅ£ele Å£inute în 1928-1930 în SUA, în palmaresul său sunt trecute multe prelegeri la Paris ÅŸi Geneva, tratând despre cercetări personale în domeniul mecanicii fluidelor, aplicaÅ£ii în fizica matematică, procesul prin recurenţă transfinită. Din 1948 nu a mai publicat memorii de matematici. Ca fire, era un om cu mult tact, politicos ÅŸi manierat, un om deschis, amabil, totdeauna ajutându-ÅŸi nu numai prietenii ÅŸi cunoscuÅ£ii, ci ÅŸi pe toÅ£i cei care-i solicitau servicii. Avea ÅŸi o fire de artist. Avea o voce caldă, de tenor, care te antrena printr-un repertoriu extrem de bogat ÅŸi ales. ÃŽn 1956 s-a îmbolnăvit de astenie, fiind spitalizat, apoi odihnindu-se câteva luni. A revenit în învăţământ. ÃŽn dimineaÅ£a zilei de 15 octombrie 1958, în timp ce era în vizită la un prieten a avut un acces cardiac în urma căruia a decedat. A fost înmormântat la Vienne-le-Chateau. Opera matematică a lui Florin Vasilescu priveÅŸte domeniul analizei matematice, cel al mecanicii fluidelor ÅŸi al teoriei elasticităţii ÅŸi rezistenÅ£ei materialelor. Are 45 de memorii publicate, precum ÅŸi monografii, lucrări didactice ÅŸi articole. ului. Mihai Ghermănescu (1899-1962) S-a născut în BucureÅŸti la 20 mai 1899. Ambii părinÅ£i au fost profesori de muzică în învăţământul secundar. Cursul primar l-a făcut în perioada 1906-1910 la o ÅŸcoală germană din BucureÅŸti, iar primele trei clase de liceu le-a făcut la liceul „Matei Basarab” din BucureÅŸti, iar alte trei clase la liceul militar „Mănăstirea Dealu” de lângă TârgoviÅŸte, unde a intrat bursier prin concurs, iar ultimele două le-a dat în particular. La „Mănăstirea Dealu” profesorul de matematică le-a vorbit elevilor săi despre „Gazeta matematică”. Ghermănescu fiind în clasa a V-a, deÅŸi nu manifestase nici o aptitudine specială pentru matematici, văzându-ÅŸi colegii de clasă rezolvând probleme din gazetă, s-a abonat ÅŸi a devenit corespondent care rezolva probleme începând cu decembrie 1914. Fiindcă la unele probleme avea nevoie de cunoÅŸtinÅ£e superioare, a început să studieze toate matematicile care se predau în liceul real, ajungând ca în 1916, când termina clasa a VI-a să cunoască perfect nu numai materia clasei sale ci ÅŸi materia întregului liceu real. ÃŽn vara anului 1916 a început să studieze ÅŸi calculul integral, care era considerată materie de universitate. ÃŽn 1919 demisionează din armată ÅŸi se înscrie la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e din BucureÅŸti, secÅ£ia matematici, de unde obÅ£ine licenÅ£a în octombrie 1921. Intră în învăţământul secundar unde a funcÅ£ionat până la 1 februarie 1934, trecând prin toate gradele acestui învăţământ. A fost ales profesor secundar definitiv la liceele din BucureÅŸti: Cantemir Vodă, Åžincai, Spiru Haret, Gh. Lazăr. A fost profesor ÅŸi la Åžcoala de ofiÅ£eri de geniu din BucureÅŸti în perioada 1928-1936. Teza de doctorat o trece la Universitatea din Cluj a 13 mai 1933, cu subiectul Asupra integralei lui Poisson, în faÅ£a unei comisii compuse din D. Pompeiu, Th. Angheluţă ÅŸi Simion Stoilow . ÃŽn această teză, care reprezintă de fapt o lucrare de ansamblu mai amplă a mai multor memorii anterioare ale sale privind trigonometrice, Ghermănescu introduce unele somaÅ£ii finite de sume Fourier ce duc la integrala lui Poisson, tratează despre somaÅ£ii recurente ÅŸi generalizează unele somaÅ£ii ale lui Vallee Pousssin. După doctorat, este numit conferenÅ£iar de matematici generale la Politehnica din TimiÅŸoara, pe data de 1 februarie 1934, calitate în care a funcÅ£ionat până la 20 martie 1940, când este numit prin concurs profesor titular la această catedră. ÃŽn această calitate a predat până la 1 decembrie 1948, când a fost trecut la catedra de analiză, până la 1 septembrie 1952. De la această dată până la deces a funcÅ£ionat la început ca ÅŸef de catedră la Academia militară tehnică, la Institutul de căi ferate ÅŸi la Institutul de construcÅ£ii ca profesor ÅŸef de catedră. ÃŽn activitatea didactică a fost un bun pedagog, iar ca profesor, deÅŸi era destul de sever, a fost iubit. Elevii ÅŸi studenÅ£ii care i-a avut îşi amintesc cu plăcere de cursurile cu nivel ridicat, dar atractive, amuzante, pe care le Å£inea Ghermănescu. A Å£inut numeroase conferinÅ£e cu caracter ÅŸtiinÅ£ific, fie cu caracter cultural. Printre cele din urmă (nepublicate) în afară de unele privind arta combinării melodioase a sunetelor spre a fi plăcute auzului, sau despre unii cântăreÅ£i sau compozitori mai este ÅŸi una despre Matematica amuzantă. ÃŽn societate era un om antrenant, spiritual. Avea o alură de atlet ÅŸi era iubitor de sporturi, el însuÅŸi fiind sportiv. ÃŽn ce priveÅŸte activitate ÅŸtiinÅ£ifică Mihail Ghermănescu a abordat cu uÅŸurinţă atât domeniul analizei matematice, cât ÅŸi cel al altor discipline matematice pure sau aplicate. Are memorii ÅŸi în domeniul algebrei (teoria ecuaÅ£iilor), al teoriei numerelor (ecuaÅ£ii diofantice), geometrie, mecanică generală sau balistică. A publicat peste 200 de memorii ÅŸi articole de matematici pure ÅŸi aplicate. Dumitru Ionescu Născut la BucureÅŸti la 14/27 mai 1901, ca fiu al unui negustor, nu a avut o copilărie ÅŸi adolescenţă prea fericită, deoarece a rămas orfan de tată. Mama lui s-a recăsătorit cu profesorul de matematici Gh. Nicolaevici. De la acesta a avut primele îndrumări în domeniul matematic fiind elev în clasa a II-a de liceu la Sfântul Sava. ÃŽn acea perioadă era atras de geometrie. Abia mai târziu, când a studiat matematicile pentru cursul superior, ÅŸi-a dat seama de farmecul acestei discipline. ÃŽn timpul războiului din 1916-1918 s-a refugiat în Moldova la Roman, unde s-a angajat ca meditator pentru opt elevi. Reîntors la BucureÅŸti a meditat elevi la matematici până la terminarea liceului. După trecerea bacalaureatului septembrie 1919, a intrat în serviciul statului, la cadastru, totodată s-a înscris ÅŸi la Universitatea din BucureÅŸti, Facultatea de ÅŸtiinÅ£e. După un timp a rămas doar student, dar a continuat să mediteze elevi ÅŸi studenÅ£i, pentru a se putea întreÅ£ine. La facultate i-a avut ca profesori pe Å¢iÅ£eica, A.Davidoglu, D.Emmanuel, N.Coculescu, T.Lalescu. către sfârÅŸitul studenÅ£iei a fost premiat cu premiul „Hellel”. ÃŽntre 1 septembrie 1922 ÅŸi 1 septembrie 1923 a funcÅ£ionat ca profesor suplinitor la liceul „Gh. Åžincai” din BucureÅŸti. Cu ajutorul lui Andrei G. Ioachimescu a plecat la Paris cu o bursă la „Ecole normale superieure”, unde a fost coleg cu Miron Nicolescu. La Sorbona sau la College de France a urmărit cursurile lui e. Picard, H. Lebesgue, P. Montel, E. Goursant etc. La 7 iunie 1927 ÅŸi-a susÅ£inut teza de doctorat în matematici cu subiectul Sur une classe d’equations foncionnelles. ÃŽntors în Å£ară îşi face stagiul militar, când funcÅ£ionează ca profesor de matematici la liceul militar „Mănăstirea Dealu”. A fost numit conferenÅ£iar la Universitatea din Cluj în 1928 la mecanică raÅ£ională, funcÅ£ionând în această calitate până la 15 mai 1931. Până în 1948 a fost numit succesiv profesot agreat, apoi titularizat ca profesor ÅŸi în cele din urmă profesor titular de analiză. ÃŽntre 1949 ÅŸi 1955 Ionescu a fost profesor ÅŸef de catedră la matematică la Politehnica din Cluj înfiinÅ£ată în baza legii de organizare a învăţământului superior din 1948. din 1955 a fost trecut la Universitatea din Cluj ca ÅŸef de catedră la ecuaÅ£ii diferenÅ£iale. D. V. Ionescu a Å£inut conferinÅ£e atât în Å£ară cât ÅŸi în străinătate. De la înfiinÅ£area filialei Academiei României la Cluj a activat susÅ£inut, apoi la Institutul de calcul numeric din Cluj. A fost membru al Societăţii române de matematici. Profesorul Ionescu a fost un om ordonat ÅŸi a fost urmărit cu interes de către studenÅ£ii săi la prelegeri. A fost continuator al operelor lui Abramescu, Angelescu, Angheluţă, Bratu ÅŸi Sergescu. Analizând opera matematică a lui D. V. Ionescu se constată că cele mai multe dintre operele sale sunt din domeniul analizei matematice: ecuaÅ£ii diferenÅ£iale liniare, ecuaÅ£ii cu derivate parÅ£iale de ordin superior, ecuaÅ£ii inegale, calcul funcÅ£ional, analiză numerică, aplicaÅ£ii diverse ale analizei matematice; altele mai puÅ£in importante din domeniul mecanicii generale. A scris peste 140 de memorii ÅŸi analize matematice publicate în Å£ară ÅŸi străinătate. Alexandru Ghika (1902-1964) S-a născut în BucureÅŸti la 9/22 iunie 1902, făcând parte din vechea familie a GhikuleÅŸtilor. Åžcoala primară ÅŸi trei clase secundare le-a făcut în BucureÅŸti (Liceul Lazăr), după care a plecat, în 1917, împreună cu familia, la Paris. Aici urmează restul claselor secundare la Liceul „Saint-Louis”, trecând bacalaureatul în iulie 1920. ÃŽn toamna aceluiaÅŸi an se înscrie la Universitatea din Paris, Facultatea de ÅžtiinÅ£e. ÃŽn 1922, adică la vârsta de 20 de ani, îşi ia la Sorbona licenÅ£a în matematici, cu certificatele: calcul diferenÅ£ial ÅŸi integral, mecanică raÅ£ională ÅŸi astronomia aprofundată. La Sorbona ÅŸi la College de France audiază toate somităţile din acel timp. Simultan pregăteÅŸte conÅŸtiincios teza de doctorat în matematici, cu subiectul: Sur le Fonction de caree somable le long des contours de leur domaines d’holomorphisme et leur applications aux ecuations differentiales lineares d’ordre infini. După trecerea doctoratului se reîntoarce în Å£ară. Cariera universitară ÅŸi-o începe ceva mai târziu, căci abia în noiembrie 1932 este numit asistent la catedra de teoria funcÅ£iilor de la universitatea din BucureÅŸti, catedră al cărei titular era Dimitrie Pompei. La 7 februarie 1935, în urma unui concurs, este numit conferenÅ£iar de analiză ÅŸi teoria funcÅ£iilor. ÃŽn 1945 această conferinţă este transformată în catedră de calcul funcÅ£ional ÅŸi Ghika este numit titularul catedrei. Pe urmă, în octombrie 1048, este ales membru al Academiei. Cât timp a durat Academia de ÅžtiinÅ£e din România, Ghika a fost membru corespondent al acesteia (din 1935), iar mai târziu, în 1938 a fost ales membru titular. Din 1955 până în 1963 a fost membru corespondent al Academiei R.P.R., la secÅ£ia de ÅŸtiinÅ£e matematice ÅŸi fizice, iar de la 20 martie 1963 a fost înaintat membru titular al acestei academii, la aceeaÅŸi secÅ£ie. De la înfiinÅ£area Institutului de matematică al Academiei ÅŸi până la deces, Ghika a fost ÅŸeful secÅ£iei de analiză funcÅ£ională din acest institut. Alexandru Ghika a decedat la 11 aprilie 1964, în urma unui cancer la plămâni care s-a generalizat. A fost înmormântat în biserica „Ghika-Tei din BucureÅŸti, clădită de unul din strămoÅŸii săi. Opera ÅŸtiinÅ£ifică a lui Alexandru Ghika este prin excelenţă operă de analiză funcÅ£ională publicată în peste 115 de articole ÅŸi memorii. Gheorghe Călugăreanu Născut la IaÅŸi la 16 iulie 1902, a urmat ÅŸcoala primară ÅŸi liceul în BucureÅŸti. Deoarece tatăl lui a trecut profesor universitar la Cluj, Gh. Călugăreanu a urmat Facultatea de ÅŸtiinÅ£e, secÅ£ia de matematici la Universitatea din Cluj. Pe când era student ÅŸi apoi pe când îşi pregătea licenÅ£a în matematici, a fost preparator la Institutul de fizică teoretică ÅŸi aplicată al universităţii clujene. După luarea licenÅ£ei pleacă la Sorbona unde-ÅŸi ia din nou licenÅ£a la 30 iunie 1926, apoi doctoratul la 6 noiembrie 1928. Teza a avut ca subiect Sur les fonctiones polzgenes. După doctorat se reîntoarce în Å£ară ÅŸi la 1 iulie 1929 îşi ia docenÅ£a în teoria funcÅ£iilor la universitatea din BucureÅŸti. La 1 octombrie 1930 este numit asistent la Institutul pentru învăţământul matematic de la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e din Cluj; ca asistent obÅ£ine titlu provizoriu la 1 martie 1934. De la 1 octombrie trece conferenÅ£iar provizoriu de geometrie proiectivă ÅŸi descriptivă la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii din CernăuÅ£i. Aici nu stă mult deoarece la 1 decembrie 1934 este numit conferenÅ£iar provizoriu de analiză matematică la Cluj, iar la 1 februarie 1938, la aceeaÅŸi facultate, este numit conferenÅ£iar definitiv de analiză matematică. Când apare în 1938 legea de raÅ£ionalizare a învăţământului superior, Călugăreanu este trecut conferenÅ£iar definitiv de matematici generale ÅŸi geometrie. ÃŽn 1942 este numit profesor la catedra de teoria funcÅ£iilor la Universitatea din Cluj, dar funcÅ£ionând la TimiÅŸoara. Din 1948 este numit ÅŸef de catedră. ÃŽn anul 1935 Călugăreanu a fost ales membru corespondent al Academiei de ÅžtiinÅ£e din BucureÅŸti. De asemenea a fost membru al Societăţii de ÅŸtiinÅ£e din Cluj ÅŸi membru la „Societe mathematique de France”. A fost membru corespondent ÅŸi apoi titular la Academia Română. Tăcut ÅŸi liniÅŸtit, cu o fire de taciturn incorigibil profesorul G. Călugăreanu a fost preocupat foarte mult de catedră ÅŸi de memoriile sale de matematici pe care le publică în periodice de circulaÅ£ie mondială sau naÅ£ională, fiindu-i complet străină vanitatea goanei după publicitate cu ori ce preÅ£ ÅŸi în ori ce condiÅ£ii. A publicat peste 100 de memorii matematice ÅŸi lucrări didactice. Nicolae Ciorănescu (1903-1957) Fecior de învăţători, Nicolae Ciorănescu s-a născut în BucureÅŸti la 28 martie 1903. Vrednicul institutor, tatăl matematicianului, a fost întemeietorul primei ÅŸcoli de surdo-muÅ£i din România. Viitorul matematician a urmat ÅŸcoala primară în satul Moroeni. Clasa a I-a de liceu a urmat-o la liceul „Mănăstirea Dealu”, clasele II –VII la „Mihai Viteazu” iar clasa a VII-a la liceul „Spiru Haret” din BucureÅŸti. După bacalaureat s-a înscris la Universitatea din BucureÅŸti unde ÅŸi-a luat licenÅ£a în matematici în anul 1925 ÅŸi licenÅ£a în ÅŸtiinÅ£e fizico-chimice în acelaÅŸi an. ÃŽn urma stăruinÅ£elor lui Gh. Å¢iÅ£eica pleacă la Paris ÅŸi-ÅŸi ia din nou licenÅ£a în ÅŸtiinÅ£e la Sorbona, cu certificate privind calculul diferenÅ£ial ÅŸi integral, analiză superioară ÅŸi mecanica raÅ£ională. ÃŽn ianuarie 1929 trece ÅŸi doctoratul în matematici tot la Sorbona. Se întoarce în Å£ară ÅŸi este numit conferenÅ£iar la matematici generale pentru anul preparator, la ÅŸcoala Politehnică din BucureÅŸti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 ÅŸi a predat aici până în 1941. Prin ieÅŸirea la pensie a lui D.Pompeiu, N. Ciorrănescu este trecut profesor suplinitor la catedra de geometrie analitică, până în 1943 când a trecut la catedra de analiză. ÃŽn 1944 ăl găsim funcÅ£ionând ca rector al Politehnicii BucureÅŸti. ÃŽn viaÅ£a de toate zilele Ciorănescu a combătut nepregătirea, impostura, perfidia, uscăciunea sufletească. Spontan în creaÅ£ia matematică, a fost tot atât de spontan ÅŸi în zvârlirea glumei, căreia nu i se putea imputa însă nici cea mai mică urmă de răutate. A fost un matematician cu multă fantezie strălucitoare ÅŸi cu umor sănătos, plin de vervă muÅŸcătoare, care la conferinÅ£ele profesorilor Politehnicii, nu numai că descreÅ£ea frunÅ£ile dar se ÅŸi râdea din toată inima. A scris lucrări de popularizare a ÅŸtiinÅ£ei, printre care Astronomia pentru toÅ£i, care este un exemplu tipic. A fost membru la „Gazeta matematică” ÅŸi la „Societatea română de ÅŸtiinÅ£e”, secÅ£ia de matematici ÅŸi membru al Academiei de ÅŸtiinÅ£e din România. A decedat la 2 aprilie 1957. Opera sa matematică cuprinde peste 120 de memorii, lucrări didactice, monografii ÅŸi diverse în publicaÅ£ii străine ÅŸi din Å£ară. Miron Niculescu Originar din Giurgiu, unde s-a născut la 14/27 august 1903, a urmat ÅŸcoala primară ÅŸi liceul în BucureÅŸti. După absolvirea liceului Matei Basarab se înscrie la Facultatea de ÅŸtiinÅ£e a Universităţii bucureÅŸtene, secÅ£ia matematici, unde îşi trece licenÅ£a în matematici în 1924. A plecat apoi la Paris pentru a-ÅŸi trece doctoratul în matematici. Aici a fost elev al Åžcolii normale superioare, între anii 1925-1928. La Paris, după ce-ÅŸi trece din nou licenÅ£a în matematici, în anul 1026, încearcă primul zbor spre culmile matematice, influenÅ£at de cursul predat de Emile Picard – funcÅ£ii analitice de două variabile. La 5 mai 1928 ÅŸi-a trecut la Sorbona teza de doctorat ,cu subiectul: FuncÅ£ii complexe în plan ÅŸi spaÅ£iu. Lucrarea de doctorat a fost scrisă tot sub influenÅ£a cursurilor predate de Emile Picard. După trecerea tezei de doctorat, Miron Nicolescu se întoarce acasă ÅŸi a fost numit conferenÅ£iar suplinitor de matematici generale la Universitatea din CernăuÅ£i la 1 aprilie 1928. Lucrează apoi ca docent de analiză matematică, la aceeaÅŸi universitate, începând de la 1 iulie 1929, iar de la 3 aprilie 1931 este numit conferenÅ£iar definitiv. La 1 august 1933 este numit profesor titular la catedra de geometrie analitică ÅŸi superioară. La 1 octombrie 1940 trece la catedra de geometrie analitică la Universitatea din BucureÅŸti, iar la 30 decembrie 1941 ca profesor titular la catedra de calcul diferenÅ£ial ÅŸi integral. După reforma învăţământului din anul 1948 activează ca profesor ÅŸef de catedră pentru calcul diferenÅ£ial ÅŸi integral, iar din 1964 ca ÅŸef de catedrÄ