Referat Calvin Si Calvinismul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Calvin Si Calvinismul si de asemenea puteti face Download Referat Calvin si calvinismul

Citeste fragmente din Referat Calvin Si Calvinismul

Calvin şi calvinismul Biserica în societatea începutului de secol XVI Transformările economice, sociale, politice şi culturale produse în timpul Renaşterii nu puteau lăsa neschimbată poziţia spirituală şi materială a Bisericii. Consolidarea statului modern, independenţa monarhiilor moderne erau incompatibile cu imunitatea bisericii catolice. Timp de sute de ani, dogmele bisericeşti rămăseseră neschimbate, iar papalitatea câştigase din ce în ce mai multă putere. După ce şi-a atins însă apogeul în sec. al XIII-lea, degradarea morală a clerului a început să-şi spună cuvântul, Biserica îndreptându-se în mod inevitabil către declin. Fastul preoţilor, care odinioară impresiona, acum a început să îi dezguste pe săracii bolnavi şi muritori de foame. Sumele tot mai mari cerute de Biserică au stârnit nemulţumire în rândul negustorilor, care nu mai erau dispuşi să îşi împartă profitul cu clerul. Exploatarea credincioşilor în scopul obţinerii de venituri din venerarea numeroaselor aşa-zise „relicve”, iertarea păcatelor în schimbul unor sume considerabile (indulgenţele), au dus încetul cu încetul la pierderea credibilităţii oamenilor bisericii. Prestigiul a scăzut şi mai mult când însuşi papa, trimisul lui Dumnezeu pe pământ, încălca în mod flagrant preceptele creştine, participând la războaie, ducând o viaţă imorală şi punând banul şi propria bunăstare mai presus de orice. Societatea occidentală a începutului de secol XVI ajunsese într-atât de dezvoltată, încât se simţea stânjenită de situaţia privilegiată a Bisericii, de imensele ei bogăţii, de autoritatea ei spirituală. Contradicţia dintre suveranitatea statului modern şi pretenţiile Bisericii la stăpânirea universală, dintre aspiraţiile noilor clase sociale şi privilegiile clerului, dintre noua concepţie umanistă despre om şi natură şi ascetismul medieval, au dus la necesitatea unei schimbări, iar această schimbare, dorită de teoreticieni umanişti precum Wyclif sau Hus, a fost pusă în practică de Martin Luther. Acesta a creat o doctrină nouă, bazată pe Scriptură şi care susţinea că numai credinţa este suficientă pentru mântuire. Începând din anii 1520, Luther a câştigat numeroşi adepţi, din Germania până în ţările scandinave. Incidentele politice au conferit însă instabilitate comunităţii luterane: pentru a câştiga sprijinul principilor, Luther s-a opus revoltelor ţărăneşti, fapt ce i-a atras antipatia maselor. O umbră a început să planeze asupra noii Reforme, până când un alt nume s-a făcut cunoscut: Calvin. 2. Tinereţea lui Calvin Jean Calvin s-a născut în orăşelul Noyon, din Picardia, Franţa, în 1509. Provenea dintr-o familie de burghezi care evoluase destul de rapid pe scara socială: bunicul său fusese barcagiu, dar tatăl, Gérard Cauvin, sau Calvin, era funcţionar şi avocat al Bisericii, apoi procuror al Capitolului catedral, căsătorit cu fata unui consilier municipal. Cum se întâmpla adesea în astfel de familii, tatăl le-a impus fiilor cariere care să le asigure ascensiunea socială; cel de-al doilea fiu, Jean, a fost destinat ştiinţelor umaniste. Învăţăcel clerical în oraşul său natal, adolescentul Jean a mers apoi la Paris, unde a urmat cursuri de latină şi filosofie la Collège de la Marche şi, respectiv, Collège Montaigu. Conformându-se dorinţei tatălui său, după ce şi-a luat licenţa în ştiinţe umaniste, s-a orientat către drept, deşi ar fi preferat o carieră ecleziastică. Din 1531 însă, după moartea tatălui, Calvin îşi urmează pasiunea pentru literatură şi filosofie: va studia greaca şi ebraica la universităţile din Bourges şi Orléans; puternic influenţat de umanişti, precum Erasmus, Lefèvre d’Étaples, Wolmar, Guillaume Budé, va avea loc o perioadă esenţială în viaţa sa, „convertirea”, adică respingerea vechilor principii, considerate „superstiţii”. În anul 1533, Calvin era deja într-atât de îndepărtat de Roma, încât a fost implicat într-un scandal de proporţii: se pare că el a scris un discurs al lui Nicolaus Cop, rectorul Sorbonei, în care se citau pasaje întregi din Luther, discurs ce propunea o transformare spirituală a Bisericii. Această predică fiind considerată eretică, Calvin a fost silit să părăsească Parisul, refugiindu-se la Nérac, la curtea prinţesei Marguerite d’Angoulême, protectoare a reformaţilor. Recunoscându-şi poziţia critică la adresa Bisericii, el a fost implicat şi în atacul afişelor împotriva mesei, răspândite în Paris şi ajunse chiar şi în camera regelui. În urma acestui incident, în primăvara anului 1535, Calvin a părăsit Franţa, stabilindu-se la Basel, în Elveţia. 3. Instituţia religiei creştine În Basel, Calvin a dus o viaţă retrasă, dedicându-se studiului: a colaborat la o traducere în limba franceză a Bibliei, şi a început opera sa principală, Institutio Religionis Christianae („Instituţia Religiei Creştine”), publicată în 1536. Aceasta reprezintă esenţa teologiei calvine, prin care Calvin vrea să stabilească o religie unificatoare, comună tuturor creştinilor adevăraţi. Prin această lucrare, Calvin încearcă să explice mântuirea, care, în viziunea lui, nu depinde de acţiunile oamenilor, ci vine numai de la Dumnezeu, care, prin voinţa Sa de nepătruns, acordă harul său unora şi-l refuză altora: „Nu spuneţi că Dumnezeu e nejust, fiindcă suprema justiţie e voinţa lui Dumnezeu”. Dumnezeu este suprem, atotputernic, atotştiutor, El controlează toate evenimentele, planifică soarta fiecărui om, predestinează din eternitate pe unii la viaţă, pe alţii la osânda veşnică; astfel, datoria omului este numai aceea de a crede cu tărie în Dumnezeu, restul depinzând de instanţe superioare condiţiei limitate umane. Această doctrină, a predestinării, este fundamentul teoriei calviniste, dar, totodată, într-o oarecare măsură, un punct slab, care a dat argumente oponenţilor lui Calvin: dacă Dumnezeu a stabilit dinainte ordinea lucrurilor, atunci tot El a creat şi păcatul? – la această întrebare Calvin a rămas vulnerabil. Reforma a scos idealul vieţii creştine din mănăstire şi l-a plasat în viaţa de zi cu zi, punând accentul pe vocaţia profesională, noţiune pe care Calvin a extins-o la toate domeniile de activitate: orice meserie e nobilă şi legitimă dacă e exercitată cu toată priceperea şi din toată inima. El declară că „lenea şi trândăvia sunt afurisite de Dumnezeu” şi justifică negoţul prin folosul adus societăţii, schimbând astfel mentalitatea medievală despre viaţa economică. Înlătură o piedică din calea dezvoltării economiei – interdicţia împrumutului cu dobândă, acest lucru reprezentând o cotitură în gândirea europeană. Calvinismul se dovedeşte astfel religia cea mai propice înfloririi capitalismului, deoarece instaurează o nouă mentalitate, care justifică setea de câştig, nu pentru satisfacerea nevoilor personale, ci ca scop în sine, pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu: succesul în afaceri este considerat un semn al elecţiunii divine. Calvin preţuieşte virtuţile creştine legate de munca cinstită, economie, credinţă nestrămutată, supunere în faţa legii şi un ascetism fără concesii. Doctrina sa este mai radicală decât cea luterană: sunt eliminate clerul, liturghia, altarul, icoanele, sacramentele (în afară de botez şi euharistie, care rămâneau însă mai mult ca simboluri). Un predicator ales de comunitate, îmbrăcat simplu, fără odăjdii, citea evanghelia şi o explica pe înţelesul tuturor, apoi se cântau psalmi; astfel, oricine era puţin mai instruit putea fi predicator. 2 ˜ h¶ ␃ᄃ킄怂킄愂̤摧໫‰ h h“ h¶ h¶ h h“ h  „Instituţia Religiei Creştine” are la bază în primul rând Scriptura, apoi preceptele Sf. Augustin. Lucrarea are un caracter de studiu şi încearcă să evite stilul combativ, cu toate că atinge totuşi papalitatea. Este o lucrare pragmatică, concentrându-se asupra chestiunilor practice ale religiei. 4. Reforma Genevei Când s-a stabilit în Elveţia, Calvin îşi dorea să trăiască izolat, exclusiv pentru studiu, departe de viaţa publică, pe care o considera nepotrivită cu firea lui; lucrurile aveau însă să se petreacă altfel, el urmând să aibă un rol important în societate, în calitate de conducător al Genevei. După terminarea „Instituţiei Religiei Creştine”, a părăsit Basel spre a se stabili la Ferrara, un oraş italian care îi proteja pe disidenţii religioşi. O amnistie a ereticilor îl va forţa să plece însă şi de aici; se va întoarce în Franţa pentru scurt timp, după care îşi va părăsi pentru totdeauna ţara natală, vrând să rămână în Strasbourg (care pe atunci aparţinea Germaniei şi era un oraş protestant de marcă). „Soarta” îl va face însă să treacă prin Geneva, unde va fi oprit de către Guillaume Farel, liderul protestant al oraşului. Având dificultăţi în conducerea oraşului, Farel se dovedeşte totuşi a fi un bun psiholog, deoarece îl convinge pe Calvin să rămână în Geneva şi să se implice în viaţa publică. Calvin va transforma Geneva, până atunci un orăşel provincial neînsemnat, în cartierul general al Europei reformate. Nu îi va fi însă deloc uşor, deoarece se va confrunta aproape permanent cu opoziţia înverşunată a conservatorilor, tradiţionaliştilor şi în special a membrilor sectei anabaptiştilor. Dezbinarea, situaţia militară critică, au dus chiar la un moment dat la excluderea lui Calvin şi a lui Farel din Geneva. Punându-se problema excomunicării lui Calvin (interdicţia de a mai primi euharistia), acesta va prezenta guvernului oraşului, în ianuarie 1537, Articolele despre Organizarea Bisericii – un program de reformare a Bisericii bazat pe doctrina calvinistă expusă în Instituţia Religiei Creştine. Calvin susţinea că euharistia era un dar gratuit, necâştigat, care ar trebui primit cât mai des şi de către oricine, spre deosebire de Biserică, aceasta pretinzând că împărtăşania nu putea fi acordată decât celor demni de ea, adică numai în ocazii mai rare, după spovedanie. Euharistia, era una dintre cele două taine (sacramente) pe care Calvin le păstra în doctrina sa din totalul de şapte ale catolicismului. Astfel, Calvin nu nega în nici un fel sacralitatea comuniunii, el credea numai că acest sacrament ar trebui primit mai des. Totuşi, părerea lui oarecum revoluţionară a fost primită cu reticenţă de oamenii de rând, în sufletul cărora erau adânc înrădăcinate inhibiţiile semănate de Biserică. Inevitabilul conflict cu guvernul Genevei a avut loc în săptămâna Paştelui din 1538 şi s-a soldat cu excluderea lui Calvin şi a lui Farel din oraş. Calvin a lipsit 3 ani din Geneva, timp în care a stat la Strasbourg, unde şi-a mărit reputaţia de autor: Instituţia Religiei Creştine a fost republicată în 1539, adăugându-i-se şase noi capitole, dintre care unul despre predestinare; în 1540 a publicat „Comentarii asupra Epistolei lui Pavel către Romani”, în care exemplifică interpretarea pasajelor din Scriptură; fără să piardă total contactul cu Geneva, scrie Răspunsul către Sadoleto, prin care demontează atacul unui cardinal către Reformă; o altă lucrare din această perioadă este Scurt Tratat despre Cina cea de Taină a Domnului Iisus Hristos – Calvin renunţă la stilul prudent de până atunci pentru a ataca vehement doctrina catolică a mesei. În timpul absenţei lui Calvin, disensiunile politice şi religioase înrăutăţiseră situaţia din Geneva, astfel că, în 1541, reformatorul va fi chemat înapoi; el se va întoarce cu un vag sentiment de triumf, totuşi de-abia după 1550 i se va recunoaşte deplina autoritate; întârzierea se datorează, paradoxal, grabei lui Calvin de a instaura un nou regim moral sever, care interzicea plăcerile tradiţionale; pe bună dreptate îşi va atrage antipatia populaţiei acest sistem care închidea tavernele şi teatrele, interzicea dantela, jocurile de cărţi, impunea un anumit stil de pălării femeilor, etc. Calvin va întâmpina o puternică opoziţie, condusă de liderul local Ami Perrin. Cu timpul însă, oamenii vor accepta disciplina sa de fier, iar perriniştii vor fi înfrânţi în 1555. Biserica geneveză va adopta o „constituţie” – Ordonanţele Ecleziastice ale lui Calvin, dar rolul acestuia în viaţa Genevei s-a extins şi în politică – el a ajutat şi la elaborarea unei noi constituţii civice, precum şi la întărirea relaţiilor cu Berna. 5. Consecinţe 1559 este un an de triumf pentru Calvin – el este în sfârşit proclamat cetăţean al Genevei, iar în acelaşi an fondează Academia geneveză, unde va ocupa catedra de teologie şi al cărei rector va fi chiar Théodore de Bèze, viitorul succesor al lui Calvin. Tot atunci apare şi ediţia definitivă a Instituţiei, iar Reforma este reintrodusă în Anglia şi consolidată în Scoţia. Accidentala moarte a regelui Henric II al Franţei slăbeşte considerabil puterea catolicismului în această ţară, unde în acelaşi an, are loc primul Sinod al Bisericii Reformate. Până la sfârşitul vieţii, Calvin se opune Romei, refuzând orice cale de reconciliere; întărit de expansiunea credinţei sale în Europa de Vest, el sprijină permanent rezistenţa hughenotă din Franţa. Jean Calvin moare pe 27 mai 1564, prea devreme pentru a vedea consecinţele catastrofale ale războaielor provocate de religie tocmai în patria sa, Franţa. Deşi Reforma a fost influenţată iniţial de umanişti, atât Luther, cât şi Calvin se vor împotrivi ideilor renascentiste de liberă cugetare, pe care, la fel ca biserica romano-catolică, le vor considera erezii; vor interzice artele plastice, ca fiind idolatrie şi vor renega valorile antice, precum şi pe umaniştii care le proslăveau, negând astfel tocmai principiul de la care porniseră. În Geneva, Calvin impune convertirea, apelând chiar la mijloace ale inchiziţiei – arderea pe rug. Numai printr-un fanatism şi mai îndârjit decât al bisericii catolice au reuşit protestanţii să obţină victoria libertăţii de religie. În ciuda excesului de rigoare al lui Calvin de la Geneva, organizarea bisericii calviniste, dogmele ei sunt aproape democratice, republicane, spre deosebire de luteranism, care devenise o unealtă docilă în mâinile principilor; de aceea calvinismul va fi adoptat de primele ţări „democratice” moderne, Olanda, Anglia, Scoţia, dar eliminat în mare parte din Franţa absolutistă în urma războaielor; din cauza monarhiei, şi în Anglia vor avea loc conflicte de această natură, mai târziu, în sec. al XVII-XVIII, anglicanismul rămânând însă o formă a calvinismului. Considerată religia clasei de mijloc, a burghezilor care vor să se îmbogăţească, doctrina calvină este întâlnită şi astăzi în Statele Unite, Olanda, Marea Britanie. Bibliografie Andrei Oţetea, „Renaşterea şi reforma”, editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 Michael Mullett, „Calvin”, editura Artemis, Bucureşti, 2003 Ovidiu Drimba, „Istoria culturii şi civilizaţiei”, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990 Jules Michelet, „Istoria Franţei”, ed. Minerva, Bucureşti, 1973 쥁@