Referat Batalia De La Waterloo

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Batalia De La Waterloo si de asemenea puteti face Download Referat Batalia de la Waterloo

Citeste fragmente din Referat Batalia De La Waterloo

Bãtãlia de la Waterloo Introducere Bãtãlia de la Waterloo a avut loc la 13 km sud de Bruxelles între francezi, aflaţi sub comanda lui Napoleon Bonaparte şi armatele aliate, conduse de ducele englez Wellington şi de generalul prusac Blücher. Înfrângerea francezilor la Waterloo a dus la încheierea a 23 de ani de rãzboaie, începând cu rãzboaiele revoluţionare franceze din 1792 şi continuând cu rãzboaiele napoleoniene din 1803. A existat o scurtã perioadã de linişte de 11 luni în care Napoleon a fost obligat sã abdice, fiind apoi exilat în insula Elba. Însã nepopularitatea lui Ludovic al XVIII şi instabilitatea economicã şi socialã a Franţei l-au motivat sã se întoarcã la Paris în martie 1815. La scurt timp dupã aceea aliaţii au declarat încã o datã rãzboi Franţei. Înfrângerea finalã a lui Napoleon la Waterloo a marcat ultima tentativã de putere a Împãratului, aşa-numita “perioadã de 100 de zile” şi ultimul capitol al remarcabilei sale cariere. Protagoniştii Napoleon Bonaparte a fost întotdeauna condus de dorinţa de a face din Franţa un împeriu european. În plus, el era un luptãtor cu experienţã şi un adevãrat conducãtor. El a reuşit o loviturã de stat împotriva Primei Republici Franceze (“Directoratul”) în 1799 şi s-a autoproclamat conducãtor şi prim consul, declarându-se apoi prim consul pe viaţã şi împãrat în 1804. În 1802 Republica Francezã a fost recunoscutã oficial şi a fost semnat Tratatul de pace de la Amiens. Napoleon a avut însã ambiţii mult mai înalte – acelea de a face din Franţa cea mai puternicã ţarã din Europa, cucerind alte state, inclusiv Marea Britanie. În 1803 Marea Britanie a declarat rãzboi Franţei şi astfel au urmat 11 ani de rãzboaie napoleoniene, desfãşurate între Franţa şi diferite ţãri ale Alianţei. Invazia Coaliţiei Aliate în 1814 l-a forţat pe Napoleon sã abdice prin Tratatul de la Fontainebleau. Când puterile europene se întâlneau la Viena pentru a restabili echilibrul teritorial în Europa a sosit vestea cã Napoleon a evadat de pe insula Elba în 1 martie 1815 şi s-a reîntors la Paris pe 20 martie. Puterile şi-au reînnoit declaraţia de rãzboi cãtre Napoleon şi astfel, în 25 Martie, s-a format o a 7-a Coaliţie între Marea Britanie, Austria, Prusia şi Rusia. Aceste state au început sã se pregãteascã de rãzboi, intenţionând sã atace graniţele franceze şi sã se îndrepte spre Paris din direcţii diferite, cu forţe suficiente pentru a-i birui pe francezi. La momentul petrecerii evenimentului numai armatele lui Wellington şi Blücher au fost pe poziţii în Belgia. Austriecii şi ruşii au sosit abia dupã ce Napoleon a fost înfrânt. Armata Aliatã condusã de ducele de Wellington era o coaliţie de soldaţi britanici, olandezi, belgieni şi germani. Napoleon a descris Marea Britanie ca fiind “cel mai puternic şi mai constant…dintre duşmanii mei”. Arthur Wellesley, duce de Wellington nu a fost niciodatã învins de francezi şi avea o reputaţie de general de coaliţie foarte talentat. El a devenit cunoscut în India, apoi a condus cu succes campania peninsularã din 1811 când britanicii au ajutat Portugalia şi Spania în luptele împotriva lui Napoleon. A fost proclamat duce dupã rãzboi şi numit ambasador la curtea de Bourbon reinstauratã în 1814. Gebhard Leberecht von Blücher era conducãtorul armatei prusace. Avea 72 de ani în momentul Bãtaliei de la Waterloo şi era unicul om care l-a bãtut pe Napoleon mai mult de o singurã datã. Vârsta şi experienţa însemnau cã lui Blücher îi era mai puţin fricã de Napoleon decât oricãrui alt conducãtor. Încrederea în sine şi împersionanta sa carierã au avut un efect pozitiv asupra armatei sale, ajutându-l sã pãstreze un moral înalt printre soldaţii prusaci. Strategii Dupã întoarcerea în Franţa, Napoleon a dezvoltat o strategie proprie pentru a-i înfrânge pe aliaţi. El s-a restabilit la Paris şi a început sã-şi construiascã armata pregãtind-o pentru o invazie a Belgiei, cu scopul de a cuceri Bruxelles-ul. Planul lui de bãtaie a fost sã dea un atac masiv trupelor aliate adunate în Belgia şi sã le distrugã. Pentru a reuşi acest lucru, el voia sã dividã armatele înainte de a le înfrunta separat, forţând armata lui Wellington sã se retragã spre coasta belgianã în vest, iar pe prusaci spre est. Cu repeziciune, el şi-a rãspândit armata de-a lungul graniţei franceze şi şi-a stabilit cartierul general la Beaumont, chiar peste graniţa cu Belgia. El era pregãtit sã atace pe 15 iunie 1815. “Dacã mareşalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit…” Pentru a separa armatele lui Wellington şi Blücher, Napoleon a ordonat mareşalului Ney sã avanseze pe Quatre-Bras, o rãscruce a drumurilor dintre Bruxelles şi Charleroi şi Nivelles şi Namur. Armatele aliate olandezo-belgiene aflate sub conducerea Prinţului William de Orania erau deja poziţionate în jurul zonei şi au reuşit sã opreascã atacul francez pânã când au sosit întãririle. Au continuat sã-şi pãstreze teritoriul aducând, pe 16 iunie, lupta într-un impas. Rezultatul se poate sã fi fost o coincidenţã de sincronizare. Dacã mareşalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit pentru cã, pânã ce au sosit întãririle, armata francezã i-a decimat serios pe aliaţi şi şansele ca francezii sã câştige erau mari. Dacã aliaţii ar fi fost înfrânţi, cu siguranţã cã ar fi ales sã se retragã complet şi nu sã se regrupeze pe Muntele St. Jean, aflat la câţiva kilometri nord de Quatre-Bras. Wellington a admis cã a fost surprins de direcţia atacului francez: “Napoleon m-a pãcãlit”, a declarat el. La Ligny, armata prusacã a ocupat adãposturi formate de grãdinile cu ziduri înalte, case de piatrã, ferme şi s-a aliniat într-o pantã ce avansa spre pârâul Ligny, având pe dreapta satele St Armand şi St Armand Haye. Lupte grele au adus pierderi de ambele pãrţi, dar prusacii erau forţaţi sã angajeze în luptã din ce în ce mai multe trupe. Cu toate cã francezii au învins, ei nu au reuşit sã distrugã în totalitate armata prusacã. Au reuşit sã se retragã, cu toate cã au avut numeroşi morţi şi rãniţi, la nord de Wavre (la aproximativ 18 kilometri de Waterloo). Napoleon a reuşit în intenţia sa de a menţine cele douã armate aliate separate, dar, din greşealã, a crezut cã prusacii au fost înfrânţi. El era sigur cã şi Wellington va putea fi înfrânt. Pregãtiri pentru luptã În dimineaţa zilei de 18 iunie 1815, Wellington ocupa coama Muntelui St. Jean, chiar la sud de Waterloo, iar Napoleon pe cea a Muntelui La Belle Alliance de dincolo de vale. Trupele erau divizate în trei corpuri de armatã, aflate sub comanda lordului Hill, a prinţului William de Orania şi a lui Sir Thomas Picton. Wellington avea o infanterie insuficient instruitã, iar cavaleria nu avea prea multã experienţã, dar el avea multã încredere în folosirea puterii armelor de foc, atent distribuite. Dispuneau de 156 de tunuri şi de arma standard pentru infanterie - o muschetã cu ţeavã neghintuitã pe care era fixatã o baionetã. Observând cã soldaţii lui erau depãşiţi numeric de francezi, Wellington a decis sã rãmânã ferm pe poziţii pânã când prusacii vor putea sã-i vinã în ajutor. }i-a aliniat majoritatea trupelor la adãpost de câmpul vizual al duşmanilor, dincolo de deal şi a întãrit cu garnizoane pe cele din faţa fermelor Hougoumont, La Haye Sainte şi Papelotte. Restul armatei era poziţionat pe flancul drept, pe partea fermei Hougoumont, în timp ce partea unde se afla ferma Papelotte, pe stânga, era pãzitã mai slab, în speranţa cã prusacii vor sosi repede cu întãriri. Flancul drept era, de asemenea, mai apropiat francezilor, pentru cã cele douã culmi nu erau paralele. În acelaşi timp, prusacii se regrupau la Wavre. Blücher a ordonat unui corp de armatã de neînvins, aflat sub conducerea generalului Bulow, sã meargã la St. Lambert pentru a fi pregãtit sã-l ajute pe Wellington dacã va fi necesar, în timp ce altor trupe li s-a ordonat sã-l urmeze când vor fi pregãtiţi. Mareşalul Grouchy a fost trimis sã-i urmãreascã pe prusaci având ordine din partea lui Napoleon sã împiedice ca armata prusacã sã reuşeascã sã se uneascã cu aliaţii. Napoleon şi-a construit armata din veterani, ţãrani dezrobiţi şi recruţi, toţi antrenaţi în mare grabã pentru cã fuseserã chemaţi la arme şi adunaţi chiar atunci. Forţa lui stãtea în artilerie şi cavalerie, care erau mai impresionante decât ale lui Wellington. El se baza mai mult pe surprizã şi pe agresiune decât pe puterea armelor de foc, prioritatea lui era sã spargã prima linie a inamicului. Intenţiona sã creeze o diversiune atacând mai întâi Hougoumont, urmând apoi un bombardament al artileriei grele care ar fi slãbit centrul şi latura stângã a apãrãrii aliate înainte de a porni un atac total pe coastã. Corpul de armatã I al mareşalului D’Erlon era poziţionat în prima linie pe dreapta, în spatele armamentului, iar corpul de armatã a lui Reille era poziţionalt pe stânga. Cavaleria era aliniatã ca rezervã împreunã cu corpul de armatã VI al lui Lobau. Garda Imperialã era pãstratã ca rezervã finalã în spate. Bãtãlia Tacticile diversioniste nu au mai fost continuate când fratele lui Napoleon, Jerome, a fãcut o încercare de a captura ferma. El şi-a implicat divizia, precum şi o brigadã dintr-o altã divizie într-o bãtãlie în adevãratul înţeles al cuvântului. 1:00 pm – Marea Baterie de artilerie grea a deschis focul înainte ca corpul de armatã condus de d’Erlon sã avanseze în marş în tradiţionalele coloane peste câmp, trecând de La Haie Sainte. Acestea au venit sub rafalele de foc dinspre garnizoanele de la la Haye Sainte. Cu toate cã au suferit pierderi grele din cauza focului artileriei aliate, francezii au reuşit sã captureze Papelotte şi împrejurimile fermei La Haye Sainte.Pe mãsurã ce trupele lui Wellington înaintau dinspre culme pentru a-i atrage pe francezi în luptã înainte ca aceştia sã rupã rândurile (coloanele) şi sã formeze o linie, rezervele aliate s-au îndreptat spre a ajuta partea stângã. În acelaşi timp, pe mãsurã ce infanteria ataca, Napoleon a interceptat un mesaj de la Bulow cãtre Wellington care-i dezvãluia prezenţa prusacã în zona St. Lambert, aflatã în dreapta sa. El a trimis infanteria lui Lobau, precum şi cavaleria lui Domon şi Subervie pentru a înfrunta trupele prusace. Cum centrul sãu începea sã cedeze iar La Haye Sainte devenise vulnerabilã, Wellington şi-a trimis brigada condusã de Picton pentru a “astupa” golurile. Francezii au fost bãtuţi şi izgoniţi din La Haye Sainte, iar Wellington s-a folosit de acest avantaj ordonând cavaleriilor conduse de Somerset şi de Ponsonby sã atace. Infanteria francezã a fost luatã prin surprindere şi uşor copleşitã, dar cavaleria aliatã a fost serios decimatã în timpul unui contraatacvenit din partea unei brigade cuirasate . Încã o datã, Wellington s-a retras în spatele culmii şi a întãrit La Haye Sainte în timp ce prinţul Bernhardt de Saxa-Weimar a recucerit Papelotte. Flancul stâng era acum foarte slãbit, dar flancul drept al lui Napoleon era de asemenea sfãrâmat. Wellington nu putea sã profite de aceastã situaţie avantajoasã fãrã ajutorul prusacilor. Artileria continua sã tragã de ambele pãrţi şi lupta a continuat la Hougoumont în timp ce la St. Lambert, Lobau lupta împotriva prusacilor. 3:00 pm - }tiind cã La Haye Sainte era o fortãreaţã-cheie, Napoleon a ordonat mareşalului Ney sã o ocupe lovind puternic centrul de atac aliat. Prin fum, Ney a zãrit şiruri de soldaţi rãniţi de-ai lui Wellington mergând de-a lungul drumului spre Bruxelles. Crezând probabil cã britanicii se retrãgeau, a ordonat cavaleriei sale sã atace de-a curmezişul câmpului de bãtãlie spre culme. Infanteria lui Wellington se aliniase în formã de careuri în spatele culmii pentru a-i întâmpina iar artileria aliatã s-a aliniat în faţa acestora, lãsând tunarilor posibilitatea de a continua focul pânã în ultimul moment posibil, iar apoi sã se refugieze dincolo de careuri. Formaţia lui Wellington a rãmas fermã pe poziţie, iar cavaleria francezã a avut un impact minor mai ales cã rezervele de infanterie ale lui Ney erau slãbite de luptele cu prusacii. }i artileria francezã a trebuit sã înceteze focul pentru cã, dacã ar fi continuat, ar fi provocat tot atâtea pagube de partea lor ca şi de partea inamicului. Wellington nu dispunea de o cavalerie şi de o artilerie de excepţie, dar a contraatacat trimiţându-şi rezervele de cavalerie între careurile de infanterie. În ciuda faptului cã au trimis mai multã cavalerie la atac, francezii au trebuit sã se retragã pânã la urmã. Cu toate acestea, o forţã de infanterie a reuşit sã captureze La Haye Sainte, pe care Wellington a fost incapabil sã o întãreascã. Aceasta însemna cã artileria francezã era capabilã sã se alinieze chiar sub culme, fãcând ca infanteria aliatã sã devinã ţintã vie în momentul în care apãrea deasupra culmii. Ney i-a cerut întãriri lui Napoleon. “Nişte trupe!”, i-a rãspuns acesta, “De unde sã ţi le aduc? Vrei cumva sã creez vreo câteva?” În acest timp Napoleon era tot mai îngrijorat din cauza prusacilor, care continuau sã avanseze şi tocmai capturaserã Plancenoit. Disperat sã-i opreascã sã se alãture lui Wellington, el a decis sã-şi trimita Garda Imperialã sã recucereascã mai întâi Plancenoit, iar apoi sã trimitã restul sã lupte împotriva trupelor lui Wellington. 7:00 pm Grupul mãrşãluia în eşalon peste câmpia dintre Hougoumont şi La Haye Sainte. Trupele de lângã Hougoumont erau deja decimate de focurile forţelor aliate, dar cele de pe partea fermei La Haye Sainte, cuceritã de francezi au reuşit sã strãpungã trupele aliate şi s-au îndreptat spre culme şi dincolo de ea. Forţele aliate îi aşteptau şi, cu toate cã Garda a pãtruns pãnã la linia din faţã, brigada lui Maitland aflatã în rezervã i-a luat prin surprindere, ascunzându-se în porumb. Garda s-a destrãmat, unii din ei formând careuri în centrul câmpului de luptã pentru a-i bloca pe aliaţi sã înainteze şi pentru a acoperi retragerea de pe câmp a Împãratului lor. Era prima oarã când Garda Imperialã a fost silitã sã se retragã. Ascultând ordinele lui Wellington care i-a vãzut pe prusaci avansând în stânga lui, aliaţii au nãvãlit în jos de pe culme şi au înfrânt cu succes Garda. Prusacii au recucerit Plancenoit şi Papelotte. 9:00 pm Blücher l-a întâlnit pe Wellington la La Belle Alliance. O cavalerie prusacã proaspãtã a urmãrit retragerea francezilor. Blücher a dorit sã numeascã bãtãlia “La Belle Alliance”, dar Wellington a insistat asupra unei tradiţii a lui, ca lupta sã fie denumitã dupã locul unde şi-a petrecut noaptea de dinaintea bãtãliei, Waterloo. De ce a fost învins Napoleon? Wellington a descris victoria lui ca pe ceva câştigat la limitã. Bãtãlia a fost strânsã şi fiecare din pãrţi ar fi putut învinge, dar greşeli de comunicare, de coordonare şi de apreciere au dus, în final, la înfrângerea francezilor. Comunicarea a fost cheia. Cel mai rapid mod de comunicare a fost cel de a trimite cãlãreţi, dar aceasta a însemnat o întârziere în ducerea la îndeplinire a instrucţiunilor şI mai era şI o şansã mare ca acestea sã fie interceptate şI sã nu mai soseascã niciodatã. Dat fiind numãrul de trupe implicate, precum şI distanţele mari, rezultatele erau potenţial fatale în cazul în care comunicarea ar fi dat greş. Ney nu a reuşit sã ocupe Quatre-Bras pentru cã a amânat atacul, aşteptând noi ordine. În mod similar, corpurile de armatã d’Erlon nu au reuşit sã înţeleagã ce se petrece în realitate la ocupe Quatre-Bras sau la Ligny din cauza unei confuzii în transmiterea ordinelor. Napoleon nu a avut nici un sistem care sã îl asigure cã ordinele au fost recepţionate. Erorile de comunicare, coordonare şi apreciere au dus, în final, la înfrângerea francezilor. Napoleon nu a fost prea genial nici în alegerea conducãtorilor. Despre Grouchy se ştia cã era un mare general, dar a fost depãşit de funcţia de mareşal. El a dat dovadã de prea puţinã iniţiativã şI a fost prea încet în urmãrirea prusacilor, dându-le timp sã se regrupeze. Nu a reuşit sã-i ţinã pe prusaci departe de ceilalţi aliaţi, cu toate cã intrase în luptã cu prusacii la Wavre, el nu a reuşit sã opreascã dispunerea în formaţie de luptã a unui corp de armatã. Bãtãlia de la Wavre a continuat pânã când i-a înfrânt pe prusaci dar, în timpul acela, Napoleon era pe drumul de întoarcere spre Paris. Ney s-a dovedit de asemenea nesigur ca şi lider ratând situaţiile de care putea profita în lupta de la Quatre-Bras, iar apoi, la Waterloo, conducând cavaleria, fãrã suportul infanteriei şi al artileriei. Vremea a jucat de asemenea un rol important, determinându-l pe Napoleon sã amâne atacul principal pânã la ora 1 pm, pentru a lãsa pãmântul sã se usuce. Cu cât pãmântul era mai noroios, cu atât armatei îi era mai greu sã se deplaseze pentru cã picioarele şi roţile se cufundau în noroi, iar oamenii şi animalele oboseau mai repede. Mai rãu, muschetele s-au umezit şi nu mai trãgeau bine. Dacã Napoleon ar fi atacat mai devreme, prusacii nu ar mai fi fost atât de aproape de câmpul de bãtãlie, iar rezultatul ar fi putut fi altul. Cu toate acestea, cum prusacii erau departe de câmpul de bãtãlie, noroiul a întârziat înaintarea lor cu câteva ore. În final, Împãratul trebuia sã-şi asume responsabilitatea pentru înfrângere. El era conducãtorul general şi judecãţile sale greşite au dus la eşec. El era de asemenea prea încrezãtor, poate chiar arogant, crezând cã va putea sã recâştige poziţia de tarã conducãtoare a Franţei şi cã îi va învinge pe aliaţi. Cosecinţe Înfrângerea suferitã de Napoleon la Waterloo a încheiat domnia celor 100 de zile, el a fost exilat pe insula Sfânta Elena, unde a murit în 1821. Blücher a fost înfrânt de cãtre Davout, ministrul de rãzboi, în timp ce încerca sã ajungã cu armata sa la Paris. Wellington a luptat pentru ultima oarã la Waterloo şi a devenit erou în întreaga Europã. A fost comandant şef în timpul ocupãrii Franţei şi a pledat pentru un acord de pace cât mai puţin aspru pentru Franţa. A organizat împrumuturi pentru a ajuta finanţele franceze sã se refacã şi a îndrumat retragerea trupelor dupã trei ani. S-a întors în Anglia în 1818 şi a devenit prim ministru în 1828. 쥁@