Referat Arta Conversatiei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Arta Conversatiei si de asemenea puteti face Download Referat Arta Conversatiei

Citeste fragmente din Referat Arta Conversatiei

Arta Conversatiei Reguli pentru reuşita conversaţiei Pericolul care ameninţă orice adunare, în jurul mesei familiale ca şi la cea mai selectă recepţie, este plictiseala. Remediul cel mai sigur împotriva ei este conversaţia. Care este secretul conversaţiei? Există o reţetă perfect pusă la punct ce asigură reuşita în toate situaţiile? Nu, din păcate! Nu poţi pătrunde dintr-o dată în acest domeniu care dă ocazia unora să-şi desfăşoare pe deplin puterea de seducţie, iar altora să comită gafă după gafă. Între ariditatea plictiselii şi pericolul ridiculului, trebuie să urmăm un drum ale cărui principale etape sunt tactul, discreţia, atenţia, însufleţirea, umorul, cultura, politeţea şi sinceritatea. Apar aici, ca în aproape toate manifestările vieţii în comun, cel puţin două atitudini greşite. Există unele persoane foarte sigure pe ele, care polarizează conversaţia, îmbătîndu-se cu propriile lor cuvinte, vorbind fără încetare şi interzicîndu-le celorlalţi orice participare la discuţie. La cealaltă extremă se situează tăcuţii, timizii, cei cărora le e o frică teribilă să nu greşească sau să-şi spună vreo părere; adepţii veşnicului “Aveţi dreptate” sau ai mai noului “Corect!”. Ajungem astfel la situaţia pe care o enunţa un umorist: “În orice conversaţie, sunt două feluri de indivizi: pisălogii şi victimele.” Arta conversaţiei nu se învaţă ca formulele matematice. Ea este dobîndită mai degrabă ca o limbă străină, respectînd anumite reguli şi exersînd-o la nesfîrşit. Voi da în continuare cîteva dintre aceste reguli, dar numai dumneavoastră sunteţi în măsură să hotărîţi dacă ele vă ajută să vă comportaţi agreabil într-o societate. Invităm numai medici ? Nici o conversaţie generală între zece sau douăsprezece persoane nu se poate prelungi multă vreme. De aceea, o gazdă trebuie să-şi grupeze musafirii după anumite criterii. La acest lucru trebuie să ne gîndim încă din momentul în care facem invitaţiile. Veţi constata că cele mai reuşite reuniuni sunt acelea în care invitaţii au aceeaşi profesie sau acelaşi hobby. Dacă sunt medici vor aborda, fără îndoială, subiecte de interes comun, adică medicale. De asemenea, dacă invităm numai profesori şi, mai mult, aceştia sunt colegi la aceeaşi şcoală, discuţia se va învîrti în jurul meseriei ce le acaparează toate gîndurile. Să ne imaginăm că din greşeală – căci este o greşeală – am invitat şi un cuplu de ingineri sau doi oameni de afaceri. În mod cert, aceştia se vor simţi izolaţi şi se vor plictisi de moarte. După o oră sau două, vor inventa un motiv ca să plece. Cu siguranţă că nu-i interesează nici cancanurile din cancelarie şi nici profilaxia cancerului, de exemplu, care au fost discutate cu aprindere toată seara. Musafiri de diverse profesii Dar viaţa socială ne pune în situaţia să avem şi relaţii cu oameni din diferite domenii de activitate, cu diverse preocupări. De aceea, de multe ori, suntem gazde ale unor petreceri în care asistenţa este eterogenă. Obligaţia noastră este să-i antrenăm pe cei prezenţi în discuţii plăcute, accesibile tuturor. Să nu vise pară o exagerare, dar rolul nostru, cînd suntem gazde, nu este departe de acela al unui regizor. Subiectele profesionale nu trebuie să acapareze conversaţia, pentru că scopui ei este altul – acela de a afla lucruri noi, de interes general. De aceea vom avea grijă să nu grupăm la masă persoane care au aceeaşi meserie. Conversaţia poate foarte bine să înceapă cu relatarea unui fapt divers şi să ajungă la consideraţii generale asupra eternelor probleme ale vieţii. Subiecte tabu şi gafe Există subiecte care pot fi discutate doar între prieteni. Unul dintre ele, şi nu cel mai puţin important, este cel al banilor. Dacă e permis să vorbeşti la o petrecere despre preţul unei călătorii, este o gafă să discuţi despre preţul unui cadou. Asemenea gafe ne fac să-i recunoaştem pe parveniţi de la o poştă. Dar culmea prostului gust este să te plîngi de lipsa banilor, de necazurile din familie sau de la serviciu. În plus, e şi inutil – nimeni nu-ţi va rezolva problemele. Vei fi doar compătimit şi te vei pune într-o situaţie umilitoare. Tot gafă e ca la o petrecere să ceri consultaţii cuiva cu o anumită meserie. Nici un bancher nu-ţi va indica cel mai bun plasament pentru banii tăi numai pentru că este invitat în aceeaşi casă cu tine. Nimic nu-l va constrînge să-ţi dea informaţiile pe care banca sa le cumpără cu bani grei. Cei mai răi dintre toţi sunt bolnavii eterni, pentru care o consultaţie este oricînd bine venită, uitând că nici un medic nu va putea pune un diagnostic în asemenea condiţii. În plus, nimeni nu va fi fericit să dea consultaţii în timpul liber. Dacă are unor, ar putea reacţiona ca medicul vienez devenit celebru prin răspunsul dat cu ocazia unei serate la care i s-a cerut o consultaţie: “Cu plăcere, doamnă, binevoiţi să vă dezbrocaţi!” Aproape orice medic, avocat sau profesor poate să vă relateze una sau două întîmplări care ilustrează mania multor oameni de a amesteca viaţa profesională cu timpul liber cînd sunt într-o societate. „ de ocolit. Alte subiecte tabu sunt politica şi religia, amîndouă fiind legate de opinii prea ferm conturate în mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare făr riscul de a ajunge la ceartă. Şi una, şi cealaltă ţin de pregătirea şi intelectul omului, variind uneori enorm de la o persoană la alta. Totuşi, în cazul unor discuţii aprinse, să urmăm exemplul celor care nu-şi pierd cumpătul. În acelaşi timp, rolul gazdei sau, în absenţa ei, al altui invitat este să schimbe subiectul. Să reţinem, în concluzie, căî reuşita unei petreceri depinde de talentul de a-şi alege musafirii. Să nu ne ambiţionăm să-i chemăm deodată pe toţi cunoscuţii noştri, aparţinînd unor medii total diferite, numai ca să scăpăm de nişte obligaţii. Să fim atenţi şi la vîrsta invitaţilor. Cînd facem invitaţiile, e bine să precizăm fiecărui musafir în parte cine mai vine. A şti să asculţi Trebuie să fii întotdeauna atent la ceea ce ţi se spune, astfel încît să nu-ţi pui interlocutorul în inferioritate, chiar dacă eşti mai instruit sau mai informat decît el. Asta nu înseamnă că trebuie să-i dai mereu dreptate celuilalt. Oricît de paradoxal ar părea, în acest “joc” poţi căpăta reputaţia unui cozeur strălucit. De ce? Pentru că a şti să asculţi este o artă, după cum a te abţine să dai mereu sfaturi e o dovadă de înţelepciune. Dialogul surzilor Este foarte bine să respecţi opinia celuilalt, chiar dacă diferă de a ta, deoarece s-ar putea să fie întemeiată. Asta nu înseamnă să renunţi automat la propria-ţi opinie şi nici s-o consideri minoră. Subiectul poate rămîne deschis, iar dialogul unica modalitate de a-l elucida, cu condiţia să nu devină un dialog al surzilor. Nimic nu te împiedică să-ţi susţii idea în cadrul discuţiei. Dar fă-o fără a-ţi jigni interlocutorul. Să evităm intervenţiile categorice de genul “Aiurea!”, “Nici vorbă!”, “Vă înşelaţi” sau “Ce prostie!”. Ele sunt o dovadă a lipsei de educaţie şi pot bloca iremediabil conversaţia. Daţi-i şi celuilalt posibilitatea să intervină. Este mai potrivit să spuneţi: “Iertaţi-mă, domnule, dar asupra părerii dumneavoastră se mai poate discuta.” În orice caz, să nu ne întrerupem interlocutorul. Cel care o face nu este mai puţin vinovat decît cel care vorbeşte tot timpul. Cine ne sunt interlocutorii? Să fim atenţi şi cu cine stăm de vorbă. Să nu discutăm cu oricine, fără discernământ, anumite subiecte, deoarece riscăm ca spălătoreasa noastră, o femeie foarte cumsecade de altfel, să umple tîrgul cu necazurile noastre! Dacă se întîmplă să ne aflăm într-o societace alcătuită din persoane cu un nivel mai înalt de pregătire decît al nostru, prudent este să nu deschidem gura; cel puţin nu riscăm să ne facem de rîs! Am asistat cîndva la următoare întîmplare amuzantă: într-un grup de intelectuali ce se plîngeau de lipsa de spaţiu din apartamentele de bloc, nimerise o tînără mai puţin şcolită, care s-a simţit în drept să intervină: “Da, aveţi dreptate, şi la noi e înghesuială în bucătărie, unul intră, altul iese – e pur şi simplu, cum să vă spun… un trafic de influenţă!” Tînăra, copleşită de discuţia elevată ce avusese loc pînă atunci, a găsit prilejul să plaseze un “radical”, cum spune omul simplu. Complimentele Micile complimente întreţin conversaţia, aşa cum micile cadouri întreţin prieteniile. Nu este o ipocrizie să-i faci un compliment stăpînei casei asupra gustului bun de mîncării, chiar dacă nu a gătit-o ea. Dar să-i spui unei femei de şaizeci de ani că ai luat-o drept fiica ei nu este un compliment, ci o impoliteţe. Tot atît de nepotrivit ar fi să-i spui gazdei: “Minunat acest porţelan. Cred că v-a costat destul de mult!” A cerşi complimente. A face complimente exagerate este o lipsă de tact, dar a cere să ţi se facă este o dovadă de prostie. Întîlnim deseori persoane avide de complimente, cărora expresia englezească to fish for compliments (a cerşi complimente) li se potriveşte foarte bine. Cum să reacţionă? Pur şi simplu vom evita cu abilitate să le acordăm, evitând astfel să fim caraghioşi la rîndul nostru. Cel avid de complimente va deschide discuţia pe o temă care-l avantajează. Neintrînd noi în “joc”, discuţia va deveni monolog şi prietenul nostru va sfîrşi prin a se lăuda singur. Există în fiecare dintre noi tendinţa de a ne autocaracteriza. Adesea auzim persoane care se simt datoare să spună: “eu sunt un om foarte corect”; “eu sunt foarte cinstit şi discret”; “eu sunt foarte punctual”; “eu sunt foarte bun în meseria mea.” Dorind să ne ofere imaginea totală a “personalităţii” lor, o completează cu ceea ce ei vor numi “cusururi”: “Dar am şi defecte: sunt prea bun, prea naiv” etc. Unii se laudă singuri, negînd că o fac: “Nu că mă laud, dar mă îmbrac foarte bine…” Insuportabile fiinţe! Să-i lăsăm pe ceilalţi să ne aprecieze – după fapte, şi nu după “sugestiile” noastre. Această categorie de oameni ce ţin să se prezinte singuri nu obţin încrederea celor din jur; dimpotrivă, ei trezesc suspiciunea. Bibliografie: “Codul bunelor maniere astăzi” Autor: Aurelia Marinescu Editura: Humanitas PAGE 1 PAGE 3 쥁`