Referat Galileo Galilei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Galileo Galilei si de asemenea puteti face Download Referat Galileo Galilei

Citeste fragmente din Referat Galileo Galilei

Galileo Galilei, Între imperativele ºtiinþei ºi servituþile credinþei „Am hotãrât sã apar în public pe scena lumii ca martor al adevãrului cinstit“ Când în primãvara anului 1543, cu puþin înainte de a închide ochii, Nicholaus Copernic publica De revolutionibus orbium caelestium(Despre miºcãrile de revoluþie ale corpurilor cereºti), nu bãnuia probabil cã opera sa va prilejui una din cele mai dramatice bãtãli de idei din câte a cunoscut istoria culturii occidentale. Ceea ce la început pãrea sã fie doar o controversã între câþiva savanþi de cabinet în jurul unei teorii cosmologice în rãspãr cu Biblia, simþul comun ºi tradiþia „ºtinþificã“, avea sã devinã, în mai puþin de un secol, o confruntare ideologicã de mare anvergurã între doctrina dogmaticã a bisericii catolice, flancatã de peripatetism, ºi ºtiinþa modernã nãscândã, ilustratã strãlucit de Galileo Galilei. A trebuit ca pe scena lumii ºtiinþifice sã aparã Galileo Galilei, care, abandonând consideraþiile etice ºi metafiziceale unui Giordano Bruno în sprijinul heliocentrismului, sã furnizeze într-un limbaj colorat ºi larg, accesibil publicului, argumente din fizicã, date de observaþie ºi probe experimentale irecuzabile în favoarea teoriei copernicane, pentru ca aceasta sã triumfe. Învãþatul italian a fost primul om de ºtiinþã, care a demonstrat , pe baza legilor dinamicii, adevãrul teoriei astronomului polonez, ºi care, tot cel dintâi, a oferit confraþilor sãi posibilitatea sã se convingã de visu , cu ajutorul lunetei sale astronomice, de temeinicia noii teorii cosmologice. De aceea se poate spune, aparent paradoxal, cã adevãrata „revoluþie copernicanã“ în gândirea filozofico-ºtiinþificã europeanã s-a sãvârºit fãrã Copernic ºi se datoreazã lui Galileo Galilei. Geniu de tip renascentist doar prin pluralitatea vocaþiilor-pentru matematicã ºi astronomie, filozofie ºi fizicã, tehnicã ºi inginerie, literaturã ºi medicinã, muzicã ºi picturã, învãþãmânt ºi cercetare ºtinþificã- Galilei aparþine neîndoielnic timpurilor moedrne. În persoana sa, teoreticianul mînuitor de abstracþiuni este dublat de practicianul înzestrat cu un prodigios spirit aplicativ, cercetãtorul ºtinþific se întâlneºte cu inginerul ºi inventatorul. Aºa se face cã de numele sãu se leagã contribuþii teoretice de covârºitoare însemnãtate în fizicã(principiile dinamicii, legile cãderii corpurilor, izocronismul oscilaþiilor pendulului, rezistenþa materialelor) ºi descoperiri epocale în astronomie(sateliþii lui Jupiter ºi Saturn, fazele planetei Venus, relieful lunii, petele solare), dar ºi invenþii de mare valoare(telescopul, microscopul, balanþa hidrostaticã, termometrul, compasul geometrico-militar). Nãscut la Pisa în 1564, anul naºterii lui Shakespeare ºi al morþii lui Michelangelo, Galileo Galilei a început prin a studia, la Florenþa, limbile clasice, disciplinele umanistice, logica, muzica ºi pictura, iar la universitatea din oraºul natal, medicina, pe care, în 1584, o abandoneazã definitiv pentru a se dedica matematicii ºi aplicaþiilor ei practice, mai ales în domeniul fizicii. Rodul primelor sale cercetãri ºi experienþe pe acest tãrâm îl constituie descoperirea izocronismului oscilaþiilor pendulului, în urma observãrii - zice-se - a oscilaþiilor candelabrului domului din Pisa. În 1585 se înapoiazã la Florenþa, ºi timp de patru ani alterneazã cercetãrile ºtiinþifice cu lectura autorilor clasici latini (Vergiliu, Ovidiu, Horaþiu, Seneca) ºi a celor italieni. Din aceºti ani dateazã inventarea balanþei hidrostatice, destinatã determinãrii greutãþii specifice a corpurilor (continuare a experienþelor lui Arhimede), dar ºi douã lecþii Despre înfãþiºarea, aºezarea ºi mãrimea „Infernului“ lui Dante. Aceste lecþii, þinute la academia din Florenþa, nu sunt singurele exegeze literare dedicate de Galilei marilor autori italieni. În anii urmãtori va scrie Consideraþii asupra lui Tasso ºi Comentarii despre Ariosto, mãrturii ale pasiunii sale statornice pentru literaturã. Autor el însuºi de scrieri literare, printre care satira Împotriva obiceiului de a purta toga, în care ridiculizeazã unele moravuri - ºi nãravuri - academice, marele om de ºtiinþã s-a ales, din frecventarea scriitorilor antici ºi moderni, cu o îndemânare la scris ºi un stil care au ridicat proza sa ºtiinþificã la demnitatea artei literare. Tot din perioada ºederii la Florenþa dateazã formularea unor teoreme asupra centrului de greutate al corpurilor solide, atrãgând asuprã-I preþuirea cercurilor ºtiinþifice. Totuºi, abia în 1589 izbuteºte sã fie numit, pt. o perioadã de 3 ani, profesor de matematici la Universitatea din Pisa, dealminteri cu un stipendiu foarte modest. Paralel cu activitatea didacticã îºi continuã cercetãrile ºtiinþifice privitoare la cãderea corpurilor. Contrar comentatorilor lui Aristotel, care susþineau cã, cu cât sunt mai grele corpurile, cad spre pãmânt cu vitezã mai mare, Galilei demonstreazã cã în vid corpurile cad, de la aceeaºi înãlþime, cu aceeaºi vitezã, indiferent de greutatea lor, fãcând precizarea cã viteza cãderii corpurilor nu este constantã, ci creºte odatã cu timpul. Pentru a dovedi exactitatea concluziilor sale despre cãderea corpurilor, Galilei recurge la un experiment public: din faimosul turn înclinat al Pisei lasã sã cadã 3 sfere de mãrimi ºi greutãþi diferite, probând în mod empiric legea cãderii corpurilor formulatã de el. În cei 3 ani petrecuþi la Pisa, Galilei s-a ocupat ºi de astronomie, care figura în programa analiticã a cursului sãu, dupã cum este probabil cã printre obligaþiile sale didactice figura, la aceastã disciplinã, ºi expunerea sistemului lui Ptolomeu, acceptat ca un adevãr indiscutabil de ºtiinþa oficialã. La expirarea termenului de trei ani pt. care fusese angajat cu contract la Universitatea din Pisa, Galilei se decide, din multiple consideraþii, sã abandoneze catedra de aici. Este nemulþumit în primul rând de stipendiul sãu modest de 60 de scuzi, cu totul insuficient pt. a face faþã greutãþilor familiale sporite care apãsau pe umerii lui, mai ales din 1591 când, murindu-I tatãl, preluase, ca fiind cel mai vârstnic dintre fii, sarcinile întregii familii formate din mamã, frate ºi 3 surori. S-a adãugat apoi ostilitatea crescândã a mediului universitar ºi ºtiinþific conservator din Pisa, care nu se putea împãca nici cu noutatea ideiilor tânãrului învãþat, nici cu ardoarea lui polemicã. A contribuit , în sfârºit, la plecarea sa din Pisa o disputã personalã cu Giovanni de Medici, fiul nelegitim al marelui duce Cosimo al Florenþei, cãruia I-a contestat paternitatea unei invenþii, ceea ce I-a înrãutãþit iremediabil situaþia în cetatea universitarã pisanã aflatã sub oblãduirea familiei Medici. Sprijinit de prietenul sãu Guidobaldo Del Monte, matematician ºi fizician de prestigiu, care îl mai ajutese în trecut, Galilei obþine, în toamna anului 1592, catedra de matematicã ºi geometrie de la Universitatea din Padova, cu o remuneraþie anualã de 180 de florini aur. Situatã pe teritoriul de sub oblãduirea Veneþiei, Universitatea padovanã oferea cãrturarilor condiþii mai prielnice de afirmare, îndeosebi o mai largã libertate de gândire. Aici, la Padova, Galilei ºi-a petrecut nu mai puþin de 18 ani, cei mai rodnici pentru cercetãrile sale ºtiinþifice, ºi, potrivit propriei sale mãrturisiri, cei mai fericiþi din viaþa personalã. Întâmpinat cu cãldurã ºi admiraþie în cele mai alese cercuri padovane ºi veneþiene, el leagã în aceºti ani prietenii temeinice, care apoi, în momente de grea cumpãnã, vor constitui un sprijin de nãdejde ºi o sursã de reconfortare sufleteascã. Atunci se împrieteneºte pentru toatã viaþa cu un mãnunchi de cãrturari cu alese virtuþi morale ca Gian Francesco Sagredo ºi Filippo Salviato, amândoi imortalizaþi în Dialog despre cele douã sisteme principale ale lumii ºi în Cuvâtãri ºi demonstraþii matematice sau ca Paolo Sarpi, consultant al republicii veneþiene pt. probleme teologice ºi, în acelaºi timp, un temeinic cunoscãtor al matematicii, fizicii ºi astronomiei. Nu-ºi refuzã nici desfãtãri mai lumeºti în compania unor oameni care ºtiau sã petreacã ºi sã guºte plãcerile vieþii. Din acea perioadã dateazã ºi legãtura sa, niciodatã legalizatã, cu Marina Gamba, legãturã din care i s-au nãscut 2 fiice, Virginia ºi Livia, ºi un fiu Vicenzo, singurul a cãrui paternitate a recunoscut-o. deºi stipendiul i-a fost mãrit sistematic, situaþia sa materialã a rãmas precarã, ceea ce l-a silit sã caute ºi alte surse de câºtig în afara activitãþii didactice oficiale.Astfel a ajuns Galilei ca, în paralel cu prelegerile universitare, sã dea lecþii particulare,. Având pânã la 20 de elevi(dintre care unii stãteau în gazdã la el, contra cost) sau sã comercializeze instrumente matematice de fabricaþie proprie. Deºi asemenea îndeletniciri subalterne îi rãpeau inevitabil mult timp, nu ºi-a neglijat obligaþiile didactice. Dimpotrivã, ºi le-a îndeplinit cu o asemenea strãlucire, încât aulele universitãþii au devenit neîncãpãtoare pt. tineretul doritor sã-i ascultecuvântul plin de miez ºi de duh. ªi-a continuat de asemenea, cu tenacitate, cercetãrile ºtiinþifice ºi activitatea de creaþie tehhicã. În domeniul mecanicii face paºi hotãrâþi de la staticã, dominantã în fizicã timp de 2000 de ani, la dinamicã; formuleazã, într-o scrisoare din 16 octombrie 1604, adresatã lui Paolo Sarpi, celebra lege a cãderii corpurilor, studiazã principiul vitezelor virtuale ºi principiul inerþiei, face studii de balisticã. Tot în acei ani se ocupã de modul de construire al fortificaþiilor, de magneþi ºi de fenomenul magnetismului, pune în evidenþã rolul matematicii ca instrument de cercetare a fenomenelor naturii. În vremea când Galilei începe sã þinã cursuri la Universitatea din Padova, în centrul atenþiei învãþaþilor se afla problema cosmologicã: structura universului ºi sistemul planetar. Cei mai mulþi oameni de ºtinþã împãrtãºeau ideile lui Aristotel, acceptate ºi de bisericã, iar pe tãrâm astronomic erau adepþii sistemului geocentric a lui Ptolemeu (90-168 e.n.). Stagiritul ºi comentatorii sãi arabiconsiderau cã universul este alcãtuit din 2 lumi deosebite, cea „de sus“, cereascã, ºi cea „de jos“, pãmânteascã, ori „sublunarã“, alcãtuitã din elemente materiale neomogene ºi guvernate de legi fizice diferite. În vrema ce lumea cereascã, susþineau ei, este eternã, neschimbãtoare, perfectã, incoruptibilã ºi dominatã de o ordine ºi o armonie desãvârºitã, lumea pãmânteascã este trecãtoare, variabilã, imperfectã, supusã stricãciunii, haoticã ºi plinã de contraste. Dar peripatetismul a primit lovitura de graþie pe tãrâmul astronomiei în momentul când Galilei a fost în mãsurã, datoritã lunetei astronomice, sã facã demonstraþia ad oculus cã ideile lui Aristotel ºi sistemul geocentric a lui Ptolemeu sunt false. Pânã atunci s-a complãcut într-o oarecare ambiguitate, explicabilã prin scrupulele omului de ºtiinþã, care nu înþelegea sã-ºi declare în public convingerea intimã despre adevãrul ipotezei copernicane înainte de a putea sã producã probe incontestabile în sprijinul ei, dar ºi prin tema de inchiziþie, gata sã intervinã ori de câte ori doctriona oficialã a bisericii catolice era contrazisã fãþiº. Aºa se face cã în acelaºi an, 1597, când publicã Tratatto della sferica ovvero Cosmografia(Tratat despre sferã sau Cosmografie), în care, respectându-ºi cu stricteþe obligaþiile didactice oficiale, expune teoria lui Ptolemeu, fãrã nici un comentariu critic ºi fãrã nici o aluzie la ipoteza copernicanã; în corespondenþa particularã cu anumiþi oameni de ºtiinþã se declarã adeptul teoriei lui Copernic. Apariþia pe firmament, în 1604, a unei stele noi, care a stârnit mare vâlvã printre profani ºi discuþii aprinse în cercurile ºtiinþifice, a fost fenomenul ceresc despre care Galilei a þinut, la sfârºitul anului 1604, trei prelegeri în prezenþa unui public foarte numeros, demonstrând cã apariþia ºi dispariþia acelei stele infirmau cosmologia aristotelicã ºi furnizau noi argumente ipotezei copernicane. Peripatetismul considera, precum s-a vãzut, cã între lumea cereascã ºi cea pãmânteascã existã o deosebire fundamentalã, corpurile cereºti fiind eterne, desãvârºite, neschimbãtoare ºi incoruptibile, iar corpurile pãmânteºti - dimpotrivã - vremelnice, imperfecte, schimbãtoare ºi supuse schimbãrii. Or, apariþia, dãinuirea temporarã ºi dispariþia unor stele noi demonstrau cã ºi corpurile cereºti, asemenea celor de pe pãmânt, se nasc, trãiesc ºi mor. Fenomenele confirmã principiul unitãþii materiei ºi a identitãþii legilor miºcãrii în univers, principiu concordat numai cu teoria lui Copernic. Pentru a-ºi salva concepþia, adepþii peripatetismului au pretins atunci cã noul astru nu aparþine lumii „de sus“, ci „sferei elmentare“, situatã între lumea „de sus“ ºi cea „de jos“, printre care existenþa sa efemerã. Galilei a demonstrat însã cã întrucât noul astru nu ºi-a schimbat poziþia în raport de astrele învecinate, el n-ar putea aparþine decât sferei stelelor fixe, care, potrivit cosmologiei tradiþionale, face parte din lumea „de sus“. În lipsã de alte argumente, adversarii sãi au replicat atunci cã fixitatea stelei nou apãrute este doar o iluzie opticã, susþinere anevoie de combãtut în lipsa unor dovezi contrare fenomenului constatat cu ochiul liber. Dacã replicile cosmologilor peripatetici nu i-au putut slãbi lui Galilei încrederea în teoria copernicanã, ele i-au demonstrat în schimb cã argumentele de purã logicã sau de ordin matematic, mai greu accesibile nespecialiºtilor, erau insuficiente pt. a-i convinge pe oamenii de ºtiinþã robiþi tradiþiei aristotelice ori încrezãtori numai în simþul comun, care, printre altele, atesta fixitatea Pãmântului, adicã nucleul sistemului ptolemeic. Trebuiau aduse aºadar probe ad oculus, pe care Galilei le-a putut oferi tuturor cercetãtorilor de bunã-credinþã abia atunci când a fost în mãsurã sã le punã la dispoziþie instrumentul optic apt sã le permitã sã se convingã ex propriis sensibus de adevãrul teoriei copernicane: telescopul. Încredinþat tot mai mult cã validitatea concluziilor teoretice trebuie verificatã prin experienþe de laborator ºi prin aplicaþii practice, Galilei îºi amenajeazã acasã un atelier mecanic, iar pentru ca sã asigure funcþionarea sa continuã angajeazã ºi un muncitor specializat, pe care îl gãzduieºte, împreunã cu întreaga familie, în locuinþa sa. În acest atelier savantul face numeroase experienþe ºi construieºte diferite aparate ºi instrumente. Rezultatul acestei activitãþi de creaþie tehnicã se concretizeazã în câteva ingenioase invenþii, ca bariscopul ºi compasul geometrico-militar, un fel de riglã de calcul. Interesul lui Galilei pentru valorificarea în practicã a cercetãrilor ºtiinþifice este dovedit ºi de frecventele sale vizite la arsenalul din Veneþia unde a avut prilejul sã cunoascã direct funcþionarea unora dintre cele mai perfecþionate utilaje existente în acea vreme în Italia ºi sã facã schimb de idei cu maiºtrii din ateliere. Când îºi afirmã public paternitatea asupra compasului geometrico-militar declanºeazã o dublã disputã în jurul prioritãþii invenþiei, fapt care îi prilejuieºte prima polemicã. ªi primul proces. Pentru cã un pretins inventator flamand îºi atribuia paternitatea asupra acestui instrument de calcul, Galilei publicã, în apãrarea sa, în 1606, lucrarea Le operazioni del compasso geometrico et militare (Operaþiile compasului geometric ºi militar), p e care, pentru a beneficia de ocrotirea unui personaj influent, o dedicã principelui Cosimo de Medici. Susþinerile privitoare la calitatea sa de autor al invenþiei erau numai în parte exacte, compasul nefiind cu totul nou, ci numai o perfecþionare a unui instrument cunoscut ºi folosit anterior de alþi matematicieni. Urmeazã un nou atac, pe aceeaºi temã, pornit de astã datã de Baldassar Capra, care în lucrarea Usus et fabrica circini…(Folosirea ºi fabricarea compasului) îi contestã lui Galilei paternitatea asupra invenþiei ºi îl învinuieºte de contrafacereîn dauna sa ºi a magistrului sãu, Simon Mayr, un cunoscut astronom ºi matematician german. Învinuitul porneºte imediat la contraatac, intentând o acþiune judiciarã pentru plagiat, pe care o câºtigã. Nu se mulþumeºte însã cu atât, ci publicã ºi o broºurã polemicã intitulatã Difesa contro alle calunnie et imposture di Baldassar Capra (Apãrarea împotriva calomniilor ºi înºelãtoriilor lui Baldassar Capra). Este prima împrejurare când Galilei îºi pune în valoare una dintre însuºirile dominante ale firii sale: combativitatea. Invenþia galileanã cea mai de seamã, prin descoperirile epocale pe care le-a fãcut posibile, a fost însã luneta astronomicã sau ocheanul (il cannochiale), numit ulterior telescop. ªi de astã datã noutatea invenþiei nu era absolutã. Secretul confecþionãrii lentilelor ºi utilitatea lor erau cunoscute în Italia încã din evul mediu, iar fenomenul refracþiei fusese explicat în mod ºtiinþific la sfârºitul secolului al XVI-lea. Superioritatea lui Galilei faþã de toþi astronomii timpului rezidã nu atât în faptul de a fi îndreptat luneta spre mirifica lume astralã, ceea ce fãcuserã dealtfel ºi alþii pânã atunci, cât în a-ºi fi dat seama cel dintâi ºi numaidecât de valoarea probantã, pentru ipoteza copernicanã, a descoperirilor sale. Ü¥eÀ