Referat Contabilitatea Stocurilor
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Contabilitatea Stocurilor si de asemenea puteti face
Download Referat contabilitatea stocurilorCiteste fragmente din Referat Contabilitatea Stocurilor
CONTABILITATEA STOCURILOR DE
MATERII PRIME, MATERIALE
ÅžI OBIECTE DE INVENTAR
2.1 Conţinutul şi structura stocurilor
2.1.1 Stocurile
Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să
fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia
când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum
şi producţia în curs de execuţie.
Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi
producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active
circulante materiale. Comisia Internaţionala a Standardelor Contabile
(I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile†aplicată
începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte
stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziţie al
acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:
Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un
comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă
achiziţie având acest scop;
Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;
Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie;
Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă
venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.
2.1.2 Clasificarea stocurilor
În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt
clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic,
destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a
gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate
următoarele stocuri:
Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor,
regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare
iniţială sau transformată;
Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare,
combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat,
furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau
ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în
produsul rezultat;
Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor
reziduale;
Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale
adulte, animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;
Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au
trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produse ne supuse probelor
şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de
execuţie sau neterminate;
Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în
vederea revânzării ;
Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe
timpul transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor
comercială.
Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de
inventar, baracamentele şi amenajările provizorii.
În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr.
82/1991 este data următoarea definiţie acestei clase de active
patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de
execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul
unităţii patrimoniale, destinate:
fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în
procesul de producţie;
fie a fi consumate la prima lor utilizare.
2.2. Obiectivele şi factorii organizării
contabilităţii stocurilor
Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de
execuţie sunt, în principal legate de realizarea funcţiilor
comerciale ale întreprinderii.
Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:
Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin
organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a
cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli,
comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informaţii
utile cu privire la stadiul aprovizionării.
Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de
depozitare şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin
organizarea contabilităţii mijloacelor circulante materiale pe
gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi
valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor
şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei
stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea
măsurilor necesare lichidării lor.
Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate
impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea
normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa
economiilor sau a materialelor ne utilizate, precum ÅŸi a materialelor
recuperabile rezultate din prelucrarea în secţiile de fabricaţie.
Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă
de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea
contabilităţii astfel încât acestea să poată furniza informaţii
cu privire la nivelul ÅŸi structura cheltuielilor de transport
aprovizionare.
Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a
celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terţilor.
Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii
şi livrării la preţuri competitive.
Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra
patrimoniului şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de
evaluare.
Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii
activităţii la evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a
stocurilor.
Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea
în considerare a factorilor specifici care influenţează organizarea
contabilităţii activelor circulante materiale printre care:
mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de
contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului
permanent, fie metoda inventarului intermitent.
structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri,
determină circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe
gestiuni. Modul de organizare a activităţii de aprovizionare şi
livrare, depozitare ÅŸi miÅŸcare a stocurilor de materiale constituie
premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice
lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror
corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a
informaţiilor furnizate.
caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale,
în funcţie de care se face clasificarea acestora; se stabilesc
principalele categorii şi conturile sintetice corespunzătoare lor; se
elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe această bază se
organizează evidenta operativă şi contabilitatea analitică.
decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea
stocurilor.
sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate
( furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi )
influenţează, în principal, conturile sintetice utilizate şi
preţurile de evaluare.
modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în
special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea
sintetică, dar şi alegerea metodelor de determinare a preţurilor de
ieÅŸire la stocurile intersarjabile.
sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale
influenţează organizarea contabilităţii stocurilor în vederea
calculării mărimii cantitative şi valorice a intrărilor, ieşirilor
ÅŸi stocurilor, precum ÅŸi a cheltuielilor efective de transport
aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate
analitica a stocurilor.
De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante
materiale trebuie consideraţi şi alţi factori, ca: documentele
însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea
mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele
procesului de aprovizionare, precum ÅŸi mijloacele folosite pentru
executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.
2.3. Evaluarea stocurilor
2.3.1 Preţurile de înregistrare folosite la
evaluarea activelor circulante
ÃŽn contabilitate, stocurile sunt reflectate astfel:
valoric, în contabilitatea sintetică;
cantitativ şi valoric, cu unele excepţii, în contabilitatea
analitică
cantitativ, în evidenţa operativă de la locurile de depozitare.
Preţurile folosite la evaluarea activelor circulante înregistrate în
contabilitate se numesc preţuri de înregistrare. Ele pot fi diferite
în funcţie de opţiunea unităţilor patrimoniale şi de natura
stocurilor şi pot fi înregistrare în contabilitate, astfel:
Costul de achiziţie folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor
este format din preţul de facturare al furnizorului, taxele şi
ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare ÅŸi
alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preţ
devine cost istoric şi va fi luat în considerare la eliberarea
stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziţie, devenit preţ
de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleaşi sortimente,
diferă de la o perioadă la altă în funcţie de mărimea preţurilor
de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport
aprovizionare, se ridică problema preţurilor unitare care trebuie
practicate la ieşirea stocurilor în cauză de la locurile de
depozitare. ÃŽn acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii
Contabilităţii nr. 82/1995, la art. 67 stabileşte posibilitatea
alegerii de către agenţii economici a uneia din următoarele metode:
Cost mediu ponderat;
Prima intrare-prima ieÅŸire;
Ultima intrare-prima ieÅŸire.
Preţul standard este un preţ prestabilit ce constă în evaluarea şi
înregistrarea stocurilor la preţuri fixe, stabilite anterior pe baza
preţurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada
precedentă. El devine preţ de înregistrare în contabilitate cu
condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţa de
costul de achiziţie. Preţurile standard trebuie sa fie actualizate
periodic, cel puţin o data pe an, în funcţie de evoluţia preturilor
şi alţi factori.
Diferenţele de preţ pot fi:
Favorabile, când preţul standard este mai mare decât costul efectiv
şi se înscriu în roşu;
Nefavorabile, când preţul standard este mai mic decât costul efectiv
şi se înscriu în negru.
Diferentele de preţ stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se
repartizează şi se înregistrează proporţional, atât asupra valorii
bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient
de repartizare K, care se calculează astfel:
Coeficient de repartizare
= Soldul iniţial al diferentelor de preţ
+ Diferente de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei
( K )
Sold iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare + Valoarea
intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare
K = Si (cont de diferente) + Rd (cont de diferente)
Si (cont de stoc la preţ de înregistrare +
Rd (cont de stoc la preţ de înregistrare
Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din
gestiune la preţ de înregistrare, obţinându-se, astfel, diferenţele
de preţ aferente bunurilor ieşite. El se înmulţeşte cu valoarea
stocurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma
rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au
fost înregistrate bunurile ieşite.
La finele perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu
soldurile conturilor de stocuri, evaluate la preţ de înregistrare,
astfel încât aceste conturi să reflecteze valoarea stocurilor la
costul de achiziţie.
Preţul de facturare al furnizorului este preţul indicat în factura
furnizorului. Preţul de facturare devine preţ de înregistrare în
contabilitate cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de
preţ faţă de costul de achiziţie. Diferenţele de preţ vor fi în
toate cazurile nefavorabile, pentru că, în fapt, reprezintă
cheltuielile de transport-aprovizionare, astfel ele vor fi înregistrate
distinct în conturile de diferenţe de preţ.
Cheltuielile de transport aprovizionare înregistrate în conturile de
diferenţe se vor repartiza proporţional, atât asupra valorii
bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor, tot cu ajutorul unui
coeficient de repartizare K care se calculează astfel:
Coeficient de
= Cheltuieli de transport aferente stocurilor existente la începutul
perioadei
+ Cheltuieli de transport aferente intrărilor de stocuri în cursul
perioadei
repartizare ( K )
Soldul iniţial al stocurilor la preţ de facturare + Valoarea
intrărilor de stocuri în cursul perioadei la preţ de factură
K = Si (cont de diferenţe) + Rd (cont de diferenţe)
Si (cont de stoc la preţ de factură) + Rd ( cont de stoc la preţ de
factură )
Acest coeficient (K) se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din
gestiune la preţuri de factură, obţinându-se astfel cheltuielile de
transport aprovizionare aferente bunurilor ieÅŸite din gestiune.
La sfârşitul lunii soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu
soldurile conturilor de stocuri la preţ de înregistrare,
reflectându-se astfel valoarea stocurilor la costul de achiziţie,
respectiv de producţie.
Costurile de producţie este format din totalitatea cheltuielilor
ocazionate de fabricarea bunurilor respective, iar acesta devine preţ
de înregistrare în contabilitate. Prezintă dezavantajul că nu este
cunoscut decât după expirarea lunii curente.
La ieÅŸirea stocurilor din locurile de depozitare vor trebui calculate
costurile unitare ale acestora şi se va folosi una dintre următoarele
metode:
Costul mediu ponderat (CMP);
Prima intrare-prima ieÅŸire (FIFO);
Ultima intrare prima ieÅŸire (LIFO).
2.3.2. Reguli de evaluare a stocurilor
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale,
corespunzătoare stării lor patrimoniale:
Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;
Evaluarea la inventariere;
Evaluarea la bilanţ;
Evaluarea la ieÅŸirea din patrimoniu.
Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la
intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi
identificată, prin:
Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi,
în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele
recuperabile (TVA), precum ÅŸi rabaturile, remizele, risturnuri etc.
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
Cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile
directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea
bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ în costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente
finanţării necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile
financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă.
Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din
activitatea proprie de exploatare, format din:
Preţul de achiziţie a materialelor consumate;
Cheltuielile directe de fabricaţie;
Cheltuieli indirecte de fabricaţie.
Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
Aport la capital;
Obţinute cu titlu gratuit;
Din donaţii.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau
valoare contabilă.
Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la
inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită
şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de
utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se
identifică, în funcţie de destinaţia lor, astfel:
Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub
forma valorii nete de realizare, care este dată de preţul de vânzare
previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.
Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la
valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă
costurile stadiilor de prelucrare.
Materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în
exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei,
potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi
a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv ÅŸi a
cheltuielilor. ÃŽn acest sens:
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în
funcţie de utilitatea bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este
mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în
contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din
contabilitate.
În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea
din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de
inventar.
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul
constatării unor deprecieri relative(nedefinitive) trebuie constituit
provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia reală
existentă, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt
recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu
ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt
deductibile fiscal.
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile,
administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de
înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înţelege costul de
achiziţie, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe
piaţă, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport
aprovizionare.
Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă
de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi
posibile următoarele cazuri:
Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea
de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate
la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează
în contabilitate.
Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între
valoarea de inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează
în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri
vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar
minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin
intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a
stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost
calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar
ca valoare netă ce se înscrie în bilanţ.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare
şi înregistrare a stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în
contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de
achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului
istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii,
costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind parametrii
reali ai valorii stocurilor
Evaluarea stocurilor la ieÅŸirea din patrimoniu
La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt
evaluate şi se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea
lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieşirea
stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru
evaluarea stocurilor ieÅŸite.
În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii,
aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru
evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având la
bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele
internaţionale recomandă următoarele metode de evaluare:
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda prima intrare- prima ieÅŸire (FIFO);
Metoda ultima intrare- prima ieÅŸire (LIFO);
Metoda costului standard.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea
totală a stocului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor
(Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (qs), plus
cantităţile intrate(qi):
CMP = Si + Vi
qs + qi
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:
a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare,
unde CMP este obţinut prin următoarea formulă:
CMP = Si + Vi
qs + qi
Prin aplicarea acestei variante se obţin următoarele valori de
ieÅŸire:
Mişcări (+intrări -ieşiri)
Stoc
Data Cantitate Preţ CMP Valoare Cantitate Preţ CMP Valoare
01.01 - - - 1000 10000.0 10000000
02.04 -200 10000 -2000000 800 10000.0 8000000
03.06 -100 10000 -1000000 700 10000.0 7000000
04.09 +1000 15000 +15000000 1700 12941.0 22000000
05.10 -1100 12941 -14235320 600 12941.2 7764680
06.10 -300 12941 -3882360 300 12941.2 3882360
07.11 +2000 20000 +40000000 2300 19079.3 43882360
20.12 -1300 19079 -24800090 1〰ܰ㤱㜰⸹ܳ㤱㜰㈹〷܇
b. Varianta actualizării CMP în funcţie de durata medie de stocare
Număr de = Cantităţi intrate (qi) = 3000 = 3
Rotaţii
Stocul mediu (qs)
1000
rotaţii
În această situaţie durata medie de stocare este de:
12 luni / 3 rotaţii = 4 luni
Astfel, costul mediu ponderat al aprovizionărilor din ultimele patru
luni este:
CMP = 15.000.000 + 40.000.000 = 55.000.000 = 18.333,33 lei
1.000 + 2.000
3.000
Stocul final este evaluat la 18.333.333 lei . Această valoare este mai
mică decât cea rezultată din prima variantă.
Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condiţiile creşterii
preţurilor prin inflaţie, preţul de evaluare al stocului final este
mai mic decât ultimul preţ de aprovizionare, astfel că valoarea
ieşirilor va fi mai mare decât în prima variantă, influenţând
cheltuielile de exploatare ÅŸi rezultatele finale.
Metoda prima intrare- prima ieÅŸire (FIFO)
Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la
costul de achiziţie al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării
lotului, stocurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de
achiziţie al lotului următor în ordine cronologică.
Din aplicarea metodei FIFO la datele luate spre exemplificare, rezultă
următoarea evaluare a ieşirilor şi stocurilor.
această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în
ordinea intrării loturilor în gestiune.
Metoda ultima intrare- prima ieÅŸire (LIFO)
Potrivit acestei metode, ieÅŸirile sunt evaluate la costul ultimului lot
intrat, iar după epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi
evaluate la costul lotului anterior.
Mişcări (+intrări -ieşiri)
Stoc
Data Cantitate Preţ Valoare Cantitate Preţ Valoare
01.01 - - - 1000 10000 10000000
02.04 -200 10000 -2000000 800 10000 8000000
03.06 -100 10000 -1000000 700 10000 7000000
04.09
700 10000 7000000
+1000 15000 +15000000 1000 15000 15000000
05.10 -100 10000 -1000000 600 10000 6000000
-1000 15000 -15000000
06.10 -300 10000 -3000000 300 10000 3000000
07.10
300 10000 3000000
+2000 20000 +40000000 2000 20000 40000000
20.12 -1300 20000 -26000000 700 20000 14000000
300 10000 3000000
această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în
ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.
Metoda costului standard
Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii
interne de gestiune, pot să determine costurile şi preţurile
prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. ÃŽn
cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc,
anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se
evaluează şi înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele
dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau
de producţie se evidenţiază în conturi distincte.
- Mii lei -
INTRÄ‚RI
IEÅžIRI
STOC
Data Operaţia Q P V Q P V Q P V
01.03 Stoc iniţ _ _ _ _ _ _ 3000 10000 30000
04.03 Intrări 5000 10 50000 _ _ _ 8000 10000 80000
07.03 IeÅŸiri _ _ _ 4000 10 40000 4000 10000 40000
15.03 Intrări 6000 10 60000 _ _ _ 10000 10000 100000
17.03 IeÅŸiri _ _ _ 3500 10 35000 6500 10000 65000
28.03 IeÅŸiri _ _ _ 4500 10 45000 2000 10000 20000
Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate
diferenţe care au fost evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se
repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor ieşite şi
asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al
diferenţelor de preţ, aceasta calculându-se prin înmulţirea valorii
bunurilor ieÅŸite cu coeficientul calculat.
Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa
stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare
depinde de complexitatea structurii stocurilor.
2.4. ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMAÅ¢IONAL CONTABIL AL STOCURILOR
În cadrul întreprinderii, activele circulante materiale ocazionează
numeroase operaţii, care pot fi grupate după conţinutul lor în:
Operaţii de aprovizionare şi conservare;
Operaţii de eliberare din depozit;
Operaţii de inventariere.
Aceste operaţiuni sunt consemnate în diferite documente şi evidenţe
operative distincte.
Operaţiile de aprovizionare şi conservare sunt evidenţiate în
următoarele documente:
Comenzile, se emit de către unităţile patrimoniale către furnizori;
Contractele economice, se încheie cu furnizorii pe baza comenzilor;
Registrul de comenzi, este utilizat pentru urmărirea modului în care
sunt realizate contractele de aprovizionare;
Avizul de însoţire a mărfii, este un document de însoţire a
stocurilor pe timpul transportului, document pe baza căruia se
întocmeşte factura fiscală, sau document de primire în gestiunea
cumpărătorului;
Factura fiscală, realizează pe lângă funcţiile avizului de
însoţire şi pe cele de transport pentru viza de control financiar
preventiv, şi totodată este act justificativ pentru decontarea
contravalorii;
Nota de intrare-recepţie, se întocmeşte la sosirea stocurilor de la
furnizor şi la intrarea acestora în depozitul unităţii;
Fişa de magazie, este un document de evidenţă operativă a magaziei
şi se întocmeşte separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment
de stocuri materiale.
Operaţiile de eliberare din depozit sunt evidenţiate în următoarele
documente:
Bonul de consum, este utilizat pentru eliberarea din magazie a
stocurilor;
Fişa limită de consum.
Operaţiile de inventariere sunt evidenţiate în contabilitate prin
intermediul listelor de inventar.
În legătură cu operaţiile de intrare şi ieşire a bunurilor,
legislaţia în vigoare prevede următoarele obligaţii pentru agenţii
economici:
Bunurile materiale intrate în patrimoniu se consemnează în documente
adecvate şi se operează în evidenţa locurilor de depozitare;
Bunurile primite pentru prelucrare sau în custodie, se recepţionează
şi se înregistrează distinct ca intrări în gestiune;
Bunurile materiale în curs de aprovizionare sau sosite dar ne
recepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrări
în patrimoniu;
Bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în
gestiune, pe baza recepţiei şi a documentelor de însoţire;
Bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează în contabilitate
ca ieÅŸiri din gestiune pe baza documentelor justificative.
2.5. Organizarea contabilităţii analitice a stocurilor de materii
prime, materiale consumabile ÅŸi obiecte de inventar
Organizarea contabilităţii analitice a stocurilor, se realizează la
întreprinderile mari şi mijlocii, care folosesc metoda inventarului
permanent pentru contabilitatea sintetică a stocurilor. Contabilitatea
analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită
cunoaÅŸterea acestora cantitativ ÅŸi valoric pe fiecare loc de
depozitare în parte şi pe feluri de materiale, produse mărfuri etc.
Contabilitatea analitică este o evidenţă completă, întrucât se
foloseşte atât etalonul valoric cât şi etalonul cantitativ, spre
deosebire de evidenţa operativă a depozitelor, care utilizează numai
etalonul cantitativ.
Contabilitatea analitică se poate ţine în funcţie de specificul
activităţii şi necesităţile proprii ale întreprinderii, după una
din următoarele metode:
Cantitativ-valorică;
Operativ-cantitativă;
Global valorică.
Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică
trebuie să asigure o concordanţă deplină cu contabilitatea
sintetică.
Metoda cantitativ valorică (pe fişe de conturi analitice)
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine
evidenţa cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea
generală se ţine o evidenţă cantitativ valorică, care prezintă
următoarele caracteristici:
Documentele de intrare şi ieşire se înregistrează mai întâi
cantitativ în fişele de magazie, care se ţin la locurile de
depozitare;
Aceleaşi documente, grupate pe operaţii de intrare şi ieşire, se
imborderează separat şi împreună cu acesta se predau la biroul
contabilităţii stocurilor şi materialelor;
La biroul contabilităţii materialelor aceste documente se prelucrează
conform necesităţilor, sunt evaluate cantităţile la preţul de
înregistrare şi se stabilesc conturile în care urmează să se
înscrie operaţiile respective;
După prelucrarea datelor din documente, materialele se înregistrează
cantitativ şi valoric în fişele de conturi analitice, deschise pe
feluri de materiale ÅŸi pe locuri de depozitare;
O dată cu consemnarea în fişele contabile a intrărilor şi
ieşirilor se obţine şi centralizatorul de materiale, zilnic pentru
intrări şi lunar pentru ieşiri.
Verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturile
sintetice şi cele analitice de materii şi materiale se realizează la
sfârşitul lunii prin compararea datelor înregistrate în fişele de
magazie cu cele din fiÅŸele de cont analitic din contabilitate ÅŸi
întocmirea balanţelor de verificare a conturilor analitice.
Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 2.
Metoda operativ-cantitativă (pe solduri)
În cazul utilizării acestei metode, la locul de depozitare se, ţine
evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, în
contabilitatea generală se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, iar
în cadrul gestiunilor pe grupe şi subgrupe de bunuri. Verificarea
exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa
depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin
evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în
registrul stocurilor.
Tehnica de lucru este următoarea:
Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fişele de
magazie, stabilind stocul după fiecare operaţie;
Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în
fişele de magazie şi preia documentele respective, împreună cu
borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de
materiale ÅŸi pe conturi corespondente
Totalurile stabilite se înscriu în „SituaÅ£ia de miÅŸcăriâ€Â,
întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.
La sfârşitul fiecărei luni se totalizează situaţiile şi se
stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari şi pe grupe de
materiale, atât la intrări cât şi la ieşiri, iar stocurile din
fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor şi se
înmulţesc cu preţul lor. Existenţele fizice înscrise în acest
registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fişele de
magazie, iar soldurile pe grupe şi gestiuni cu valorile din Situaţia
de mişcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea
sintetică. Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 3.
Metoda global-valorică
În cazul utilizării acestei metode, evidenţa se ţine numai valoric,
atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate, iar periodic se
face controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa lor.
Potrivit acestei metode, fişele de magazie sunt înlocuite cu Registru
de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările şi
ieÅŸirile, pe baza documentelor justificative ÅŸi se stabileÅŸte soldul
la sfârşitul zilei. Raportul de gestiune se întocmeşte zilnic, iar,
împreună cu documentele justificative, sunt transmise la
compartimentul de contabilitate.
La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea şi realitatea
documentelor înscris în raportul de gestiune, preţurile, precum şi
evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se
constată corecta şi legala lor alcătuire le vizează şi le
înregistrează în fişa contabilă analitică ţinută pentru fiecare
gestiune în parte.
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii, cu
cea din contabilitate se face periodic, prin confruntarea soldurilor din
raportul de gestiune cu soldurile din fişa contabilă analitică.
Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 4.
2.6. Organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor de materii
prime, materiale ÅŸi obiecte de
inventar
Evidenţa constituirii şi mişcării stocurilor şi producţiei în
curs de execuţie se realizează prin conturile ce formează conţinutul
clasei a-3-a din Planul de conturi general, denumită „Conturi de
stocuri ÅŸi producÅ£ie în curs de execuÅ£ieâ€Â.
Acestea sunt conturi de bilanţ sau de inventar, care furnizează
informaţia de reflectare şi control gestionar privind situaţia şi
mişcarea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie. Soldul lor
debitor se preia în activul bilanţului. Aceste conturi asigură:
Condiţii pentru organizarea contabilităţii activelor circulante de
natură materială, pe structură, categorii de stocuri prevăzute de
regulamentul pentru aplicarea legii contabilităţii.
Realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:
Stocurile din depozitele proprii;
Stocurile aflate la terţi;
Decalajele între aprovizionarea şi recepţia bunurilor;
Decalajele între vânzarea şi livrarea bunurilor;
Bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate
Aplicarea regulilor contabile la evaluarea şi înregistrarea
stocurilor;
Promovarea principiului prudenţei la inventarierea şi evaluarea prin
bilanţ a activelor circulante.
În afara conturilor din clasa a-3-a, care au ca obiect de înregistrare
stocurile, contabilitatea formării şi utilizării acestora necesită
stabilirea unor corespondenţe cu conturi din alte clase:
Clasa a-4-a, „Conturi de terÅ£iâ€Â
Contul 401 Furnizori
Contul 456 Decontări cu asociaţii privind capitalul
Clasa a-6-a, “Conturi de cheltuieliâ€Â
Contul 600 Cheltuieli cu materii prime
Contul 601 Cheltuieli cu materiale consumabile
Contul 602 Cheltuieli privind obiectele de inventar
Contul 6814 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru
deprecierea activelor circulante
Clasa a-7-a, „Conturi de venituriâ€Â
Contul 711 Venituri din producţia stocată
Contul 7814 Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor
circulante
Legăturile conturilor de stocuri cu cele din clasa a-6-a, „Conturi de
cheltuieli†şi clasa a-7-a, „Conturi de venituriâ€Â, sunt redate
în tabelul nr. :
-Tabelul nr. -
Conturi de stocuri
Conturi de cheltuieli
Conturi de venituri
300 Materii prime 600 Ch cu materii pri.
301 Materiale 601 Ch cu materiale
321 Obiecte de inventar. 602 Ch cu obiectele de inventar. 711 Venituri
din producţia stocata
390 Provizioane pentru 6814 Ch privind 7814 Venituri din
391 Deprecierea 6814 deprecierea 7814 provizioane pentru
392 Stocurilor 6814 activel circulante 7814 deprecierea actv.
Stocurile deţinut de întreprindere, dar care sunt proprietatea altor
unităţi, se urmăresc prin conturile organice în clasa 8 „Conturi
specialeâ€Â, din grupa 80 „Conturi în afara bilanÅ£uluiâ€Â, astfel:
Contul 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparareâ€Â
Contul 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodieâ€Â
La organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor poate fi
adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a
Legii contabilităţii:
Metoda inventarului permanent
Metoda inventarului intermitent
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în
conturile de stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare şi
ieÅŸire a stocurilor cantitativ ÅŸi valoric, ceea ce permite stabilirea
şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât
ÅŸi valoric.
Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile
utilizării inventarului permanent, unităţile patrimoniale îşi pot
organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcţie de
specificul activităţii şi de necesităţile proprii.
În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se
debitează cu intrările de bunuri şi se creditează cu ieşirile din
stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârşitul exerciţiului
financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile
faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe în plus
sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile
la nivelul lor real.
În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la
costul istoric dat de costul efectiv de producţie, în cazul stocurilor
provenite din producţie proprie, iar ieşirile din stoc la costurile la
care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea
ieşirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele
mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.
Reglementările contabile româneşti dau posibilitatea unităţilor
patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua
atât intrările cât şi ieşirile din stoc la preţuri standard sau
prestabilite, denumite şi preţuri de înregistrare. Acceptarea
continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea
generală a conturilor de diferenţe de preţ care să reflecte
distinct:
La intrarea elementelor în stoc, diferenţele dintre costul istoric şi
preţurile de înregistrare;
La ieşirea elementelor din stoc, repartizarea diferenţelor de preţ
asupra valorii de înregistrare a elementelor ieşite, cu ajutorul
coeficientului K.
K = (Si+Rd) cont de diferenţe de preţ
(Si+Rd) cont de stoc la preţ de înregistrare
Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieşite din stoc,
la preţ de înregistrare.
Exemplu:
O societate comercială prezintă următoarele informaţii cu privire la
stocul de materii prime:
stoc iniţial:
la preţ de înregistrare : 5.000.000 lei;
diferenţa de preţ : 500.000 lei;
intrări în stoc de la furnizori:
la preţ de înregistrare : 25.000.000 lei;
diferenţa de preţ : 3.325.000 lei;
% = 401 „Furnizori†33.706.750
„Materii prime†300
25.000.000
Diferenţe de preţ 308
3.325.000
T.V.A. deductibil 4428
5.381.750
ieşiri din stoc la preţ de înregistrare:
Cheltuieli cu M P 600 = 300 Materii prime 20.000.000
calcularea şi înregistrarea diferenţelor de preţ
K = (Si+Rd) cont 308 = 500.000+3.325.000 = 12,75 %
(Si+Rd) cont 300 5.000.000+25.000.000
Diferenţa de preţ = Rc cont 300 *K = 20.000.000 * 12,75% = 2.550.000
lei
Cheltuieli cu M P 600 = 308 Diferenţe preţ 2.550.000
la sfârşitul exerciţiului se constată plus la inventar
Valoarea stocului faptic 11.000.000
Sold scriptic (Sf=Si+Rd-Rc)cont 300 10.000.000
Diferenţe în plus la inventar 1.000.000
Diferenţe de preţ aferente (1.000.000*K) 127.500
% = 600 Cheltuieli cu M P 1.127.500
Materii prime 300
1.000.000
Diferenţe de preţ 308
127.500
Metoda inventarului permanent este utilizat de unităţile mari şi
mijlocii, şi constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a
determina şi urmări în permanenţă stocul scriptic al acestora după
fiecare operaţie de intrare şi de ieşire, astfel, contabilitatea
sintetică a stocurilor va reflecta:
stocul iniţial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna
precedentă şi care nu poate fi decât debitor,
intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se
vor înregistra în debitul contului,
ieÅŸirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieÅŸire, vor forma
rulajul creditor al contului,
în baza elementelor menţionate: stoc iniţial, intrări, ieşiri –
se va stabili în permanenţă stocul scriptic al bunurilor, care vor
putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror
comparare se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea fiecăruia dintre preţurile de înregistrare a stocurilor,
folosirea conturilor de diferenţe de preţ aferente stocurilor,
conducerea unei contabilităţi analitice a stocurilor prin adoptarea
uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă,
dar asigură o mai riguroasă cunoaştere, în orice moment a mărimii
stocurilor şi un mai bun control al integrităţii lor.
2. Metoda inventarului intermitent
Unităţile patrimoniale pot opta şi pentru inventarul permanent al
stocurilor, cu condiţia ca inventarul permanent al acestora să fie
condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari,
sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
$
&
$
ãˆâ€
é¤â€
2
â„¢
å°â€
‰
‹
‰
‹
Ú
F
F
FfÃÂ
æ
&
&
-
(
崀þ„懿Ȥ
&
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ĥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ĥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ĥ
崀þ„懿̤
崀þ„懿Ĥ
L
崀þ„懿̤
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ȥ
崀þ„懿Ȥ
ea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte.
Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea:
În cazul utilizării acestei metode, se renunţă la utilizarea în
cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidenţierea intrărilor
şi , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare
intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la
începutul şi sfârşitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul
lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli
corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de factură sau preţ
prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei luni se stabilesc
stocurile finale prin inventariere şi se înregistrează în conturile
de stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele se vor anula prin
includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent constă în:
înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui
exerciţiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind
consumul acestor stocuri,
regularizarea stocurilor la finele exerciţiului financiar pe bază de
inventare faptice prin:
destocarea stocului iniţial reprezentat de soldul al contului de
stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exerciţiului
financiar,
restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele
exerciţiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind
consumurile de stocuri.
În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri
reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli
privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste
consumuri.
Exemplu :
O societate comercială prezintă următoarele informaţii privind
stocul de materii prime:
destocarea stocului iniţial, în costuri istorice = 5.600.000 lei
Cheltuieli cu M P 600 = 300 Materii prime 5.600.000
intrări în stoc de la furnizori
% = 401 Furnizori 29.750.000
Cheltuieli cu M P 600
25.000.000
T.V.A. deductibil 4426
4.750.000
restocarea stocului final, după inventariere:
Materii prime 300 = 600 Cheltuieli cu M P 10.500.000
Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unităţile mici
şi mijlocii, şi constă în neurmărirea prin contabilitatea
sintetică a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în cursul
perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele
perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale
existente la locurile de depozitare stabilite prin inventariere.
Mişcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de
stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.
Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile
procurate din afara unităţii faţă de cele provenite din producţia
proprie ÅŸi anume:
pentru stocurile aprovizionate din afara unităţii se parcurg
următoarele etape:
se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri
pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost
înregistrate la început;
achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează
direct asupra conturilor de cheltuieli;
la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau
provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează
cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli
reflectă bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după
relaţia:
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.
pentru stocurile provenite din producţie proprie se parcurg
următoarele etape:
se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de
stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele
perioadei precedente;
bunurile obţinute din producţie proprie nu se înregistrează în
contabilitatea sintetică, ci numai în evidenţa operativă de la
locurile de depozitare;
pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de
venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;
la finele perioadei se inventariază bunurile obţinute din producţie
proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar
nevândută, şi se înregistrează asupra conturilor de venituri din
producţia stocată.
Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri
reflectă bunurile produse în unitate, calculate după relaţia:
În perioada următoare operaţiile descrise mai sus se repetă.
pentru producţia în curs de execuţie, determinarea ei se face numai
la sfârşitul perioadei prin metode diferite şi se înregistrează în
contabilitate ca stocuri la costurile corespunzătoare, dar la
începutul perioadei următoare operaţia respectivă se stornează în
„roÅŸuâ€Â.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea ca preţuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor,
a costului de achiziţie pentru bunurile achiziţionate din afara
unităţii şi respectiv a preţurilor de producţie pentru bunurile
obţinute din producţie proprie;
nu trebuie utilizate conturi de diferenţe de preţ aferente stocurilor;
nu este necesară organizarea unei contabilităţi analitice a
stocurilor.
Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de
contabilitate, dacă inventarierile faptice ar fi efectuate anual şi nu
lunar. Ea nu permite, însă, un control riguros al gestionării şi al
asigurării integrităţii lor.
2.7. Contabilitatea materiilor prime ÅŸi a
materialelor consumabile
Materiile prime şi materialele consumabile au o însemnată pondere în
totalul mijloacelor materiale circulante, îndeosebi în unităţile
patrimoniale cu activitate de producţie de bunuri.
Contabilitatea materiilor prime şi materialelor se realizează cu
ajutorul conturilor:
Contul 300 – Materii prime;
Contul 301 – Materiale ;
Contul 308 – Diferenţe de preţ.
Contul 300 „Materii prime†ţine evidenţa existenţei şi
mişcării stocurilor de materii prime care participă direct la
fabricarea produselor şi se găsesc în produsul finit, integral sau
parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată.
Materiile prime, după conţinutul economic este un cont de active
circulante materiale, iar după funcţiunea contabilă este cont de
activ.
Operaţii privitoare la Contul 300 „Materii prime†reflectate în
contabilitatea sintetică la unităţile patrimoniale, care aplică
metoda inventarului permanent se rezumă astfel:
Debit Contul 300 Materii prime
Credit
Operaţii cu care se debitează Contul creditor corespondent Operaţii
cu care se creditează Contul debitor corespondent
Valoarea materiilor aduse ca aport în natură de întreprinzătorul
individual 108 Valoarea materiilor prime retrase de întreprinzătorul
individual 108
Valoarea materiilor prime sosite de la terţi sau în curs de
aprovizionare 351,401 Valoarea materiilor prime trimise la prelucrat la
terţi 351
Valoarea materiilor achiziţionate de la furnizori cu factură 401
Valoarea materiilor prime trecute la mărfuri spre a fi vândute 371
Valoarea materiilor achiziţionate de la furnizori fără factură 408
Valoarea materiilor prime date grupului 4511
Valoarea materiilor primite de la grup 4511 Valoarea materiilor prime
date unităţii 481
Valoarea M P aduse ca aport în natură la capitalul social de către
asociaţi 456 Valoarea materiilor prime date subunităţilor 482
Valoarea M P primite de la unitate 481 Valoarea materiilor date în
consum 600
Valoarea M P primite de la subunităţi 4
