Referat Personalitati Si Evenimente In Biserica Moldovei In Prima Jumatate A Secolului Al-XVII-lea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Personalitati Si Evenimente In Biserica Moldovei In Prima Jumatate A Secolului Al-XVII-lea si de asemenea puteti face Download Referat Personalitati si evenimente in Biserica Moldovei in prima jumatate a secolului al-XVII-lea

Citeste fragmente din Referat Personalitati Si Evenimente In Biserica Moldovei In Prima Jumatate A Secolului Al-XVII-lea

Personalitati si evenimente in Biserica Moldovei in prima jumatate a secolului alXVII-lea In miscarea de mentinere a ecumenicitatii ortodoxe pe teritoriul romanesc in perioada postbizantina, dar si de modelare a unei Ortodoxii locale romanesti, un mare rol au jucat scolile superioare si academiile teologice de pe linga mitopolii: cea de la Trei Ierarhi din Iasi, creata de Vasile Lupu (1634-1653), dupa modelul cele de la Kiev, inaugurata de Varlaam in 1640. Cultura teologica a vremii este dominata de Mitropolitii Varlaam (1632-1653), contemporan cu Petru Movila, si Dosoftei († 1693), care se exprima ca teologi in lucrari de prim rang. Varlaam scrie Carte romaneasca de invatatura (Iasi, 1643), care s-a bucurat de o larga circulatie, Raspuns la catehismul calvinesc (Suceava, 1645) – catehismul calvinesc fusese publicat la Alba Iulia in 1640 – si Seapte taine a Besearecii (Iasi, 1644). Dosoftei scrie Psaltirea in versuri (1673) si traduce Marturisirea de credinta a lui Ghenadie Scolarios (1454), incercand pentru prima oara sa fixeze in romaneste terminologia teologica ortodoxa. Dosoftei are marele merit de a fi introdus limba romana in Liturghie prin Liturghier (tradus in 1679, tradus in 1683). De asemenea, el a fost recunoscut ca indrumator al ortodoxilor din Polonia, cu care Biserica Romana a intretinut bune relatii (in 1925 mitropolitul Vladimir al Poloniei a fost hirotonit de Patriarhia Romana). Cu mitropolitii Varlaam si Dosoftei, teologia locala din secolul al XVII-lea face cea dintai incercare programatica de a-si gasi stilul si vocabularul ei propriu, de a se debarasa de rigiditatile slavismului si bizantinismului care o influentasera, ramanand totusi fidela traditiei ortodoxe. Este adevarat ca mai multe secole (XIV-XVI), limba slavona, apoi latina si greaca, au fost folosite fie in cancelaria domneasca, fie in literatura bisericeasca, sfera de influenta slavo-bizantina fiind astfel foarte larga. Limba slavona a fost folosita in cult, dar niciodata nu a jucat rolul de limba vorbita. De altfel inca de timpuriu, s-au facut traduceri din slavona in limbile vorbie ale bisericilor locale: bulgara, sirba, romana, rusa. Influenta bizantina a patruns datorita legaturilor cu marile centre culturale si spirituale al Ortodoxiei: Ierusalim, Atos, Sinai, unde prezenta romaneasca este cunoscuta prin donatii, ajutoare si constructii. MITROPOLITUL ANASTASIE CRIMCA Inca din 1608, inainte de sfarsitul erei de relativa neatarnare a mandrilor Movilesti, Anastasie se intampina ca Mitropolit al Moldovei, la data de 15 iunie, pe cand la Roman vine Mitrofan, ucenic al lui Agafton si fost egumen de Moldovita. Teodosie Barbovschi ispravise rau pastoria sa: el incercase sa otraveasca in impartasanie pe tanarul Domn, o ticalosie de care nu s-ar fi facut vinovat desigur, nici unul din inaintasii sai; el fu descoperit si supus multa vreme la chinuri pentru a-si arata tovarasii. Anastasie e ultimul reprezentant a carturariei vechi slavone, al datinei de cladire a manastirilor frumoase, al mestesugului de impodobire migaloasa a manuscriptelor. Fiu al targovetului Ioan Crimca din Suceava si al Crastinei, care e ingropata la Patrauti, sub o piatra de mormant cu data de 1595, el poate fi acel "Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava", pe care-l pomeneste o danie din 1587 a lui Petru Schiopul, care rasplati cu silistea Ungurasii, pe apa Sucevei, pe acest ajutator credincios in lupta grea a bietului Domn slabanog cu navalitorii Cazaci. Nu stim in ce manastire si-a facut invatatura in ale bisericii si ale carturariei. Era insa un caligraf cu gust si rabdare, de la care au ramas frumoase manuscripte, impodobite cu miniaturi: Evanghelia din 1609, cea de pe la 1614, Apostolul din 1610, Liturghia din 1610 si cea din 1612, manuscripte care se pastreaza astazi inca la Dragomirna, afara de unul, care se afla in biblioteca din Viena. Pe atunci, dupa Petru Schiopul, care facuse numai Galata si Ieremia Movila, care, cu tot neamul sau mare, puternic si bogat, daduse tarii o singura manastire, Sucevita, ravna pentru cladirile sfinte incepuse din nou. Nistor Ureche, boier istet si harnic, amestecat in lucrurile tainice ale mai multor Domnii si de la un timp, omul Movilestilor si epitropul fiilor lui Ieremia-Voda, alese un loc in muntii Neamtului, intr-un ascunzis de codru, nu tocmai departe de manastirea straveche a Neamtului si numi dupa paraul sec ce curge langa dansa, manastirea Secului. Frumoasa, dar complicata, impleticita inscriptie cuprinde data de 1602 pentru zidirea inceputa in iunie si mantuita in octombre; danii de multe sate se fac de Nistor, de sotia lui, calugarita acum, Mitrofana, sora Movilestilor, se pare si de cei patru copii ai lor, Vasile si Grigore, Nastasia, care lua pe Balica si Maria, viitoarea sotie a lui Constantin Batiste Vevelli, in cursul anului 1604. Noul lacas manastiresc fu potrivit, in linii si podoabe, dupa Galata lui Petru Schiopul, de care se deosebeste astazi numai prin uratele adausuri de mai tarziu, un pridvor, o vesmantarie si o proscomidie. Pentru Dragomirna sa, in apropierea Sucevei unde se nascuse, copilarise si lucrase poate ca diac la carti bisericesti cu foile impodobite, Anastasie Crimca, ajuns acum Mitropolit al tarii, avea o ambitie mai inalta. Din banii stransi de dansul cand el era mirean sau numai calugar, pana a nu ocupa statornic un Scaun episcopal si din aceia pe care i-i dadura Stroicestii, rudele lui, el facu, inca de prin 1602, prin mesterul Dima, o bisericuta pentru bolnita, langa o manastire mai veche, de proportii mai restranse si injghebata din lemn. Ca episcop de Roman, el incepu si ispravi apoi biserica sa cea mare, una din cele mai frumoase in toata Romanimea: inalta cum nu se mai ridicase alta pana atunci, si pentru aceia parand ingusta; nici o inaintare in linii, care sunt cele indatinate in sistemul arhitectonic al lui Stefan cel Mare, dar podoabe care se ivesc numai acuma: contraforturi lucrate cu grija, brau sapat, cu infatisarea unei funii impletite, incingand toata zidirea, alte colace de piatra sculptate in acelasi chip, urcandu-se pana la varfurile boltilor gotice, cadre de forma noua in jurul ferestilor, trandafirasi, rosete de piatra pe toata intinderea turnurilor. O piatra de mormant fara inscriptie pe dansa arata in aceasta stralucita biserica sculptata locul unde se odihneste ctitorul. Pe urmele lui Anastasie se lua Domnul care veni in Moldova dupa scoaterea lui Constantin Movila, incercatul si asprul batran Stefan Tomsa, care, in ratacirile lui de ostas prin Apusul catolic, nu uitase totusi vechea lege rasariteana a lui Tomsa-Voda, pe care si-l invoca drept tata. Domniile lui moldovenesti, despartite prin navalirea si scurta petrecere in Scaun a lui Alexandru Movila, inca unul din copii Doamnei Elisveta a lui Ieremia, se pomenesc si prin cladirea manastirii bucovinene Solca. Ea are, ca si Dragomirna, pe care insa nu o atinge in frumusete, o usa in fata si o alta usa laterala, bolti gotice, ciubuce impletite si rosete, innoirile cele mai insemnate ale unui timp care, pastrand tipicul in stil, cauta sa-si puna pecetea macar in deosebita ingrijire rabdatoare a amanuntelor. Anastasie, oricat ar fi cautat sa se impace si cu Domnia unui Tomsa, era prin legaturile sale de inrudire ca si prin recunostinta, un om al Movilestilor. Deci, cand Alexandru-Voda cel nou birui si se aseza in Scaun, Anastasie ii turna pe frunte mirul Domniei. Iar, cand cel din urma din sirul domnesc dat de familia Movila fu izgonit de Turci si Radu Mihnea, carmuitorul muntean, se stramuta in Moldova, zilele pastoriei lui Crimca erau numerate si fu inlaturat, desi numai pentru catva timp, in 1617. Tot pe atunci, dar nu in urma hotararii vreunui sinod de razbunare, ca acela din 1600, ci incet, fura inlocuiti si ceilalti ierarhi moldoveni: episcopul Pavel Nemteanul, de Roman, de la 1613, facuse loc inca din 1616 lui Atanasie; episcopul de Radauti, urmas inca din 1609 al lui Ioan, Efrem, de obarsie duhovniceasca din Moldova, isi paraseste Scaunul prin 1615. Mitropolitul mazil se va fi adapostit la Dragomirna; Pavel se dusese la metania sa din Neamt si unde i se vede mormantul, cu o inscriptie slavona, distrusa in parte. MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara, Vasile Lupu a fost secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui I.Scarariul, scriitorul bisericesc din sec. al VII-lea, este un fel de manual de viata calugareasca, care este compus din 30 de cuvintari, ce corespund la 30 de trepte ale perfectionarii sufletesti ale calugarilor. Este o scriere ascetica, foarte apreciata de catre calugari, scriere ce nu este lipsita si de unele calitati literare. Probabil ca la manastirea Secu, mitropolitul Varlaam incepe traducerea vestitei lui Cazanii, care este o traducere in romana a Evangheliei invatatoare a patriarhului Constantinopolului Callist. Cazania lui Varlaam contine in totul 74 de predici la dumineci si sarbatori mai insemnate. Valoarea literara a acestor predici consta in limba lor, care capata o putere de expunere, de mladiere noua. In textul Cazaniei se gasesc pasaje de o rara frumusete, cum sunt cele din Invataturile lui Neagoe Basarab; de exemplu: “Asementea noastra iaste lumina si ochiul trupului, si daca se intuneca mentea cu ginduri de pacate si cu pohtele lumii acesteia, atunci si trupul si sufletul iaste intunecat. Cazania mitropolitului Varlaam a avut o influienta extrem de mare asupra vietii spirituale si religioase a poporului romanesc. Tiparita intr-un numar mare de exemplare, cartea se raspindeste in toate colturile locuite de romani. Prin continutul ei ortodox, prin simplicitatea expunerii si prin vigoarea limbii , ea se impune si cetitorilor de rind, nu numai bisericii. O buna parte din predicile mitropolitului Varlaam intra in colectia de predicicare apare la Alba-Iulia in anul 1699, sub denumirea de Chiriacodromion. Mitropolitul Varlaam a mai lasat o lucrare, si anume Raspunsurile lui la catehismul calvinesc. Varlaam, in aceasta mica lucrare polemica ce apare in a. 1645, combate invataturile lui Calvin, socotindu-i pe calvinisti mai primejdiosi decit “paginii, turcii si tatarii”. Acest Catechism, adaus pe langa acela al lui Chiril Lukaris, care, dupa ce fusese catva timp mazil, cazuse ucis la 1638, chema la lupta. Daca in veacul al XVI-lea cartile cu tendinte calvinesti putusera trece fara nicio protestare din partea clerului ortodox din Principate, erau acuma carturari in stare a raspinge atacul. Nu in Tara-Romaneasca insa. Aici blandul Teofil nu avea cunostintile trebuitoare pentru o discutie de dogme si ceilalti ierarhi nu erau mai invatati decat dansul: la Ramnic pastoria Ignatie, acel preot "sarb" din Nicopol care purtase scrisori de uneltire in folosul lui Matei-Voda atunci cand el era pribeag in Ardeal, si-l ajutase pe langa puternicul Pasa dunarean Abaza, iar Stefan, fiul lui Dimitrie si al Dumitrei, teranii din Costesti, care avea carja episcopiilor de Buzau, nu facuse nici el studii mai inalte, nici nu rasfoise prea mult prin vechile carti de disputa teologica. Din Chiev si, prin Chiev, din Iasi se intinse scutul de aparare al ortodoxiei impotriva calvinismului care, plecand in acelasi timp, din Tarigradul Imparatului si din Balgradul Craiului, parea ca ameninta sa inece constiinta pravoslavnica a Romanimii intregi. In Moldova, pastoria lui Anastasie Crimca se mantuise in 1629, cand Atanasie de Roman era acum Mitropolit: Crimca se adapostise iarasi la Dragomirna lui, unde in curand se stanse; de oare ce Domn la plecarea lui din Scaun era Miron Barnovschi, un prieten si o ruda, trebuie sa se admita ca Anastasie a paretisit, a demisionat de buna voie, fiind obosit trupeste si doritor de odihna. Despre Atanasie, urmasul sau, nu se poate spune nimic, si moartea lui facu loc, inca din 1632 (> 13 Iulie), cand stapania Moise Movila, unui nou arhipastor, Varlaam. Era un calugar dupa nevoile timpului si dupa dorinta unui Teofan, unui Petru Movila, inoitorii ortodoxiei in aceste parti. Nu fiu de boier ca Gheorghe Movila, ca Anastasie Crimca, poate ca Teodosie Barbovschi, al carui nume de familie il poarta si sfetnici ai Domniei, ci, ca si episcopul, pe urma Mitropolitul muntean Stefan, contemporanul sau, un fecior de teran. Se nascuse in partile Putnei, si din aceiasi casuta de sat pornira alti doi frati cari nu se ridicara niciodata la marire: unul, razas, in Tinutul Botosanilor, si altul, Stefan; Varlaam si-a impartit averea intre copiii celui d’intaiu, razesul Andreias Motoc si Marita, sotie a preotului domnesc Ursul Cergariu, si intre fiii celui de-al doilea, Popa Ursul si Toderascu. Fu unul dintre cei d’intaiu calugari de la manastirea lui Nistor Ureche, Secu, unde ajunsese egumen pe la 1610, multamita lui Anastasie Crimca; aici adaposti el pe episcopul de Roman mazil, Mitrofan. Inca din 1621, Varlaam mergea la Petru Movila pentru a-i da veste de o minune, intamplata la Sucevita in 1621, ingreuiarea moastelor Sf. Ioan cel Nou cand Mitropolitul voia sa le stramute de teama cetelor de Cazaci pradalnici; il trimesese Miron-Voda insusi; si cu alte prilejuri va fi adus el la Chiev scrisori domnesti, si poate chiar ca a ramas aici o bucata de vreme, pentru a invata cele ce se pretindeau acum de la un ierarh ortodox, cum era sortit sa fie el. Trebuie sa fi avut in adevar insusiri sufletesti si daruri de stiinta deosebite pentru ca sa fie numit de-a dreptul Mitropolit, fara sa fi trecut, dupa obiceiu, cu zabava indelungata, prin Scaunele de Husi, Radauti si Roman, ai caror episcopi, Mitrofan – de la 1627 la 1633 -, Evloghie – intors in locul lui Dionisie la 1631 – si Dionisie, fost de Radauti – de la 1631 -, vor fi indurat numai cu greu umilitoarea trecere cu vederea. Numai unei pretuiri deosebite a lui Varlaam de Petru Movila si supunerii lui Alexandru Ilias fata de un asa de puternic fruntas al Bisericii si cel mai sigur represintant al ortodoxiei, intr’un timp cand si Tarigradul avea un Patriarh eretic, i se poate datori o numire facuta in atat de neobisnuite imprejurari. La 23 Septembre 1632 se facea hirotonisirea lui Varlaam, si cuvantul de salutare il tinea insusi Meletie Sirigul, cel mai mare filosof teologic al Grecilor din acest timp: acest vestit invatat si protosinghel al Bisericii constantinopolitane, autor al unor "Capitole" de combatere a invataturii calvinesti din "Marturisirea" lui Chiril Lukaris, statu si mai tarziu in Moldova, capatand de la Vasile Lupu sarcina de a-i preface in greceasca vulgara argumentarea Imparatului Ioan Cantacuzino impotriva islamismului. De aici va fi scris el, in 1649, si acel opuscul despre Liturghie pe care i-l ceruse Patriarhul Moscovei, Nicon. Intre 1646 si 1649 a prefacut in greceste, la Iasi si la Suceava, Viata Sf. Ioan cel Nou. Trecusera numai cateva luni de la venirea in Domnie a lui Matei si, dupa exemplul dat de Munteni, "boierii si tara" se ridicara in Moldova asupra lui Alexandru Ilias si a Grecilor lui. Sprijinitorul strainilor trebui sa plece, iubitorii unei Domnii romanesti cu boieri romani credeau sa poata avea iarasi pe Voda-Barnovschi, si, intre cei cari-l intampinara la Iasi, trebuie sa fi fost si acel vechiu credincios care era Varlaam, noul Mitropolit. "Preoti si calugari" mersera cu el, spune cronica, impreuna cu o sama de boieri pentru a-l cere de la Poarta, asa precum Grigorie Mitropolitul, Teofil de Ramnic si unii "popi" facusera cale lunga pana la Constantinopol pentru a cuceri Domnia lui Matei Basarsb. Dar Matei se intoarse recunoscut de Turci, pe cari-i speriase biruinta lui, pe cand Barnovschi fu prins si taiat ca sa nu se faca obiceiu din aceste izgoniri de Domni si alegere de alti Domni dupa placul terii. In locul lui Barnovschi, mort de sabie, veni iarasi Moise Movila, stapan placut pentru Varlaam, ucenicul fratelui acestuia. Dar el se impaca bine si cu urmasul acestuia, Vasile Lupu, omul iubitor de lumina, cunoscator de carte greceasca veche, de si nu in masura pe care o pretind laudatorii lui interesati, mandru si darnic de cate ori era vorba de o lucrare prin care sa i se pomeneasca numele, in tara si departe peste hotarele ei, in tot Rasaritul crestin supus Turcilor. Cu acest Domn asigurat in Scaun, prin bogatia si istetimea sa, prin numarul patronilor tarigradeni, Varlaam putea sa lucreze mai mult in ce priveste cultura decat chiar cu un prieten trecator ca Moise Movila. Vasile-Voda cauta, de la inceputul stapanirii sale, sa faca o biserica, mai frumoasa si scumpa decat toate celelalte, in care sa aseze, ca la Chiev, o tipografie si o scoala. Incepu sa prefaca, - ajutand si fratii Cantacuzini din Moldova, Toma si Iordachi, al caror neam se si ingropa acolo, - manastirea mai veche a lui Golea, care nu fu ispravita insa decat dupa iesirea lui din Domnie, la 1660. Dar grija de capetenie o are pentru ctitoria sa cea noua de la Trei Ierarhi, in care pe un trup de piatra ca al manastirii lui Petru Schiopul, Galata, se pusera podoabele introduse in arhitectura noastra de la inceputul veacului al XVII-lea, in randul intaiu braiele impletite si rosetele, si, element ce nu se intampina inainte de dansul, Vasile facu sa se lucreze in fina sculptura, la care va fi intrebuintat mesteri rasariteni, mii de flori si arabescuri pe lespezile de marmura din care se alcatuiau paretii. La 6 Maiu 1639 se sfintia aceasta biserica minunata, dar lucrul odoarelor, policandre, candele, linguri, perdele, legaturi de carti, urma si mai departe, pana la 1641. In acest an totul era gata in manastirea celor Trei Ierarhi, careia poporul i-a zis, dupa slavoneste, a Trei Sfetitelor, si Vasile facu sa se aduca de peste Dunare, din Constantinopol chiar, cu binecuvantarea, castigata prin multe pungi de bani, fara indoiala, a Patriarhului Partenie, moastele Sfintei Paraschive, care patimise mucenicia in Serbia. Chivotul fu intovarasit de trei Mitropoliti, Ioanichie de Heracleia, Partenie de Adrianopol si Teofan de Paleopatre. Domnul insusi, boierimea si, dintre ierarhii terii, Evloghie de Roman si Gheorghie de Husi iesira inaintea sfintelor ramasite pana la Galati si Ismail; Vasile insusi intra, mergand in urma lor, cum se vede si intr’o stampa din vremea lui, la Iasi, in ziua de 13 Iunie 1641, - an, adauge inscriptia de pe chivot, cand si Domnului i s’a nascut, dupa slabanogul Ioan-Voda, un al doilea fiu, botezat Stefan -, frumos nume domnesc vechiu -, caruia, in inscriptia citata, scriitorul, de buna sama Varlaam insusi, ii ureaza viata indelungata. Indata se intemeie si scoala, care trebuia sa deie, ca si scoala-model din Chiev, de la "Obitel Bratcaia", invatatura de greceste si slavoneste in acelasi timp, poate si cu oarecare notiuni de latineste, ca si aceia. La 15 April 1641, Vasile-Voda cumpara de la boierul Mihail Furtuna, fost Mare-Comis, cu 200 de lei, casa din Ulita Ciobotareasca, langa "halesteul Bahluiului". Aici se facu scoala, si Varlaam capata de la Petru Movila pe insusi rectorul de pana atunci al celei din Chiev, ieromonahul Sofronie Pociatchi, care, ca egumen si director, lucra in Iasi in iarna urmatoare; cativa dintre tinerii cari-si mantuisera cursurile acolo il intovarasisera, si e pacat ca nu stim numele tuturor acestor vechi profesori straini ai Moldovei, incatusata inca in cultura veche slavona si in cea noua greceasca. Materiile erau tot cele obisnuite la Chiev, adeca acelea ce se predau si in Colegiile iesuite din Apus, ori si in cele din Polonia ale Ordinului: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, musica, geometrie, astronomie si teologie. Pe cand se intemeia o scoala ca aceasta, menita sa deie buni scriitori de hrisoave solemne, intelegatori de slavona bisericeasca si, cred, si un carturar adevarat, cum a fost Nicolae Milescu Spatarul, - Varlaam se gandea si la tipografie. MITROPOLITUL DOSOFTEI Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din sec. al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. “Acest Dosofteiu mitropolitul – scrie Ion Neculce – nu era om prost defelul lui; era neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adinc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si blind, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acesta”. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in viersuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. A tradus aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere a vazut lumina tiparului in anul 1680. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a tarii Moldovei, scrisa in versuri silabice, compusa din 136 rinduri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Tot la tipografia din Uniev, mitropolitul Dosoftei publica in anul 1673 un Acatist talmacit de pre limba slavoneasca pre limba romaneasca prin iubirea de munca si rivna Preasfintitului chir Domnului parinte Dositei, mitropolitul Sucevei. Probabil ca este o retiparire a unei parti, Acatistul Maicii Domnului; din Precinstitele Acatiste a lui Petru Movila, aparuta la tipografia din manastirea Pecersca in anul 1629. In 1679 tipareste o Liturghie, tradusa de el din limba greceasca, cu numeroase note scrise in limba greaca. Si Psaltirea slavo-romana, pe care o tipareste la Iasi in anul 1680, este tiparita la tipografia sa. O insemnatate mare pentru literatura noastra veche are monumentala opera cunoscuta sub titlul Viata si petreacerea svintilor sau Proloagele. Intreaga scriere a lui Dosoftei cuprinde patru volume mari, tiparite intre anii 1682-1686. Opera lui Dosoftei in mare parte este o compilatie a lui proprie, alcatuita sau tradusa dupa mai multe izvoare, cum spune el, “de pre greceste si de pre sirbeste”. In anul 1683, mitropolitul scoate o a doua editie a Liturghiei lui, completata cu rugaciuni noi. In acelasi an, el tipareste o noua lucrare, intitulata Parimiile preste an. Este o colectie de slujbe si rugaciuni, care se intrebuinteaza in biserica la serviciile divine ce se oficiaza seara. De asemenea, el traduce si trimite la Moscova si Kiev Epistolele lui Ignatie, arhiepiscopul de Antiohia. Moldova, dupa cum vedem, ne-a lasat o intreaga literatura istoriografica scrisa in slavoneste, o bogatie de cronici de tot felul. Din soborul vrednicilor vladuci ai Bisericii noastre, din pronaosul frescelor seculare, din pridvorul tiparnitei sale de la Iasi, din galeria ctitorilor culturii romanesti, ne iese in cale Mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Dupa trup, fiu al tinutului sucevean, nascut in 1624, iar dupa duh al sanctuarului monahal de la Probota, din 1648, cand a primit numele de Dosoftei. Simtind chemarea tainica a rolului sau in viata Bisericii, cu studii temeinice, si-a indestulat setea de cultura, mai intai in Scoala domneasca din manastirea Trei Ierarhi, din Iasi si apoi la celebra Scoala a Fratiei Ortodoxe din Lvov. Cu o viata filocalica pe masura monahismului vremii, la numai 34 de ani, Dosoftei este chemat, in 1658, sa pastoreasca, pe rand, eparhiile Husi si Roman. In 1671 devine Mitropolit al Moldovei, pana la 1686, cand a luat drumul greu al pribegiei in pamant strain, in Polonia. Aici, inconjurat de cativa ucenici, a continuat o foarte bogata activitate teologica, literara si de traduceri, pana la trecerea sa la viata cea vesnica, in 1693. Daca mormantul sau nu se mai cunoaste, zestrea ostenelilor sale, roade ale talentului sau de versificator, traducator, scriitor si contemplator al adevarurilor celor mai presus de fire, constituie marturii ale existentei si nemuririi acestui Parinte spiritual al poetilor romani de dupa el si Ctitor al limbajului liturgic prin Liturghierul tradus si tiparit la Iasi la 1679 ca dar al limbii romane, biruitoare in cultul Bisericii. Transliterat de catre Mitropolia Moldovei in 19801, ca si Psaltirea in versuri, in 19742, aceste doua carti dau la iveala un intreg univers de frumuseti literare si talmacesc credinciosia cu care Biserica a pastrat fondul de cuvinte, incat ele pot fi folosite si astazi, cu intelesul liturgic al cuvantului. Ierarh al harului inmultit, cuget luminat, psalmist in graiul multimilor, osardic talmaci al izvoarelor grecesti si slavonesti, pentru a face "spre inteles romanesc lauda sfanta", mester iscusit al slovelor, paznic al dreptei credinte, al unui dumnezeiesc odor primit din Scripturi si din vistieriile Sfintilor Parinti, greu incercat printre straini si stins de dorul pamantului romanesc, asa se profileaza personalitatea creatoare a Mitropolitului Dosoftei, dupa datele vietii sale de pastor ierarh, carturar. E datoria si grija noastra sa-l readucem cu evlavie in randul marilor figuri ale culturii romanesti si universale, in catapeteasma cinstirilor supreme de care tineretul si noi insine avem mare trebuinta. Pe masura ce anii trec, ei ni-l apropie parca tot mai mult, chemandu-ne sa-l facem cunoscut, sa-i dam la iveala vistieria credintei si talentului, care au rodit cu imbelsugare in Biserica noastra, in sufletele fiilor ei si in Ortodoxia ecumenica. Pretuirea ce i se cuvine operei sale teologice si literare trece insa dincolo de persoana si timpul sau, acoperind de cinste Biserica si, deopotriva, limba si cultura romaneasca peste trei secole si jumatate. Fiecare din acestea a urcat prin el trepte noi, inscriind date memorabile legate de Psaltirea sa in versuri, de sfintele carti ale slujirii in romaneste de la Dumnezeiasca Liturghie la Octoih si la Vietile Sfintilor, la traducerea Sfintilor Parinti in alte limbi folosite in Ortodoxie sau deslusind, la crearea Patriarhului Ioachim al Moscovei, invatatura ortodoxa despre taina prefacerii la dumnezeiasca Euharistie. Mitropolitul Dosoftei trebuie privit si ca un teolog de autoritate in aria larga a Ortodoxiei. Cu atat mai mult se cuvine sa cinstim ierarhul inaripat cu gandul spre inaltimile duhului prin scris si truda, cu cat imprejurarile i-au fost lui Dosoftei vitrege si mijloacele putine. Dar a privi doar in aceasta lumina incununarea ce i se face de obicei acestui apostol al slujirii altarului si al versului inseamna a scapa din vedere valoarea mesajului sau pentru vremea noastra. Fiind un mare exemplu, el ne este si un puternic indemn. Poliglotul Dosoftei nu dispunea de circulatia si schimbul de valori ce se face in secolul nostru. Tiparnita lui era un teasc greoi fata de ceea ce ofera astazi civilizatia si tehnica moderna pentru raspandirea scrisului. Poezia noastra culta, al carei ctitor este, dispune acum de subtilitatile de expresie si bogatii poetice de inalta tinuta. Cartea bisericeasca se afla in pas cu finetile limbii noastre literare. Izvoarele patristice traduse in romaneste, editate si reeditate, revarsa rauri de apa vie in gandirea teologiei si a culturii romanesti. De la Mitropolitul Dosoftei incoace, folosirea in scrierile sau cartile bisericesti a alfabetelor cirilice si eline au ramas piese pretioase de colectii. Sfanta lui ravna si nazuintele, care il ridica mai presus de lumea veacului sau, ramanand pilda pentru noi toti cei din cinul arhieriei, purced din dumnezeiesti indemnuri, pazite de el ca lumina ochilor. "Pastorul cel bun pune sufletul sau pentru oi, aparandu-le ca David si priveghindu-le ca Iacob si pornindu-le la pasuni bune si ape sanatoase", scrie el in predoslovia de la Dumnezeiasca Liturghie. O asemenea unica marturisire, din atatea pe care ni le-a lasat in paginile scrise de el, este de ajuns nu numai pentru a-l defini, dar si pentru a ne intelege chemarea noastra. Ca si la inaintasul sau, Mitropolitul Varlaam, duhul cucernic, afierosirea si vibrantele chemari "la toata semintia romaneasca pretutindenea ce se afla intr-aceasta limba pravoslavnica" razbat din fiecare rand, din fiecare imagine si expresie pornite din inima. Truda "talcovanilor", prinosul psalmilor "intorsi in stihuri populare, toata tiparitura lui bisericeasca in romaneste isi lamuresc si obarsia si telul, prin aceste revelatoare impartasiri. Avem multe indatoriri fata de trecutul din care ne vorbesc asemenea suflete luminate cu Duhul Sfant. Dar una din cele dintai este cunoasterea si meditarea paginilor nemuritoare ale acestor parinti ai altarului si ai culturii romanesti. Nu numai pentru a-i cunoaste cum au fost, ci si pentru a intelege cum trebuie sa fim noi, spre a fi vrednici de ei. Acesta nu este un aspect, ci este ratiunea insasi pentru care stam cu poetul si Mitropolitul Dosoftei in fata secolelor si a lumii, in numele a ceea ce insemneaza spirit cultivat si putere de a inalta semenii sa devina purtatori de Dumnezeu, asa cum "Duhul vine intr-ajutor slabiciunii noastre". (Romani, 8, 26) Daca revine tuturor indatorirea sa mediteze, sub rostul unei astfel de intelegeri, asupra cinstirii ce se face Mitropolitului Dosoftei, noua, slujitorilor Bisericii, cu atat mai mult. O consacrare, precum aceea de care s-a bucurat Ierarhul Bisericii noastre prin cinstirea lui de U.N.E.S.C.O. in 1974, ne indatoreaza sa reflectam adanc la semnificatiile stradaniei sale. E cat se poate de important ca un ierarh roman ne-a condus la inaltul for al infratirii in numele a tot ce are mai nobil fiinta umana. Sa luam aminte, noi, slujitorii altarelor, dar si cinul celor inzestrati cu darul cuvantului in viers, ca numai "multa truda si vriame indelungata" pot da si raspunsurile la chemarile sfinte si cununa talentului pentru ceea ce implinim intru cultivarea spiritului. Neobositul si pribeagul Mitropolit Dosoftei ne adevereste mereu ca, in ogorul Ortodoxiei noastre romanesti, cultura a aflat teren manos. Ne-o confirma si alti vladici carturari si apostoli ai culturii romanesti, ca Damaschin Dascalul, Chesarie, Antim Ivireanul, Iacob Putneanul si altii din jilturile lor de pastorire, de asemenea, poligloti, slijutori ai tiparului, artisti si cuvantatori de Dumnezeu. Ei au pus sufletul lor in tot ce au scris si au tradus, ridicand prestigiul tipografiei bisericesti si dand limbii romanesti noi podoabe de sens si de stil, iar cuvantului descoperindu-i taina rostirii. E randul fiecarei generatii sa-si implineasca raspunsurile. Una din cai este si aceasta preluare a traditiilor, aceasta nepretuita mostenire a inaintasilor nostri, ca pe un "rod al duhului". Indemnul ne vine cu staruinta, de peste veacurile trecute, de la acesti straluciti inaintasi ai nostri. Din fericire, in cuprinsurile Patriarhiei noastre avem inca nepretuite comori ale stradaniei, talentului si spiritului stramosesc. Datori suntem sa le cercetam, sa le cunoastem si sa le pastram ca pe niste bunuri sacre cum si sunt. Cu acest smerit gand am insistat si Dumnezeu ne-a ajutat sa dobandim palatul Parlamentului, construit langa pridvorul bisericii catedrale, pe locul Mitropoliei, intre altele si pentru a organiza in spatiile generoase ale acestei cladiri Muzeul Spiritualitatii Ortodoxiei Romanesti. Oricine poposeste la Manastirile sau la bisericile maramuresene culege puteri innoitoare, din ceea ce marturisesc zidurile, locul fericit ales, frescele, broderiile si alte odoare bisericesti, din tot ceea ce soarbe duhul despre cele ce nu se pot vedea, nici pipai. Asemenea si la oricare din sfintele asezari manastiresti, unde ne intampina nu numai odoarele evlaviei strabune, ci si cele ale inspiratiei artistice, asa cum staruie ele in pridvorare, in arhitectura, in culorile pictorilor, in firul brodat, in lemn si in piatra, insufletite de maini indemanatice si gand curat ca si credinta ostenitorilor. Cat de mari sunt aceste roduri innoitoare de cuget, marturisesc miile de opere in proza sau in viers care au preamarit viziunea plina de evlavie si de dar a acestor anonimi ctitori. Sa purtam gandurile noastre spre ceea ce Mitropolitul Dosoftei insusi a luat aminte. Facand aceasta suntem langa inima lui, in aceeasi dragoste pentru comorile duhului, in acelasi cult al valorilor spirituale. Urmandu-i exemplul, e sporul de cinstire pe care i-l putem aduce. E prinosul nostru intreg, odata cu impartasirile mesajului cu care infrunta el veacurile. BIBLIOGRAFIE : 1. Preot Profesor Doctor Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 2. N. Iorga, Istoria Bisericii Romane, vol. II, Bucuresti, 1995 3. N. Iorga, Bizant dupa Bizant, Bucuresti, 1972 4. P. Chihaia, Arta Medievala, Bucuresti, 1998 5. P.P.Panaitescu, Inceputurile si biruinta scrisului in limba romana, Bucuresti, 1965 6. I. Toderascu, Permanente istorice medievale. Factori ai unitatii romanesti, Iasi, 1994 PAGE PAGE 3 쥁@