Referat Laptele De Consum

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Laptele De Consum si de asemenea puteti face Download Referat Laptele de consum

Citeste fragmente din Referat Laptele De Consum

Argument Mi-am ales această temă datorită plăcerii de a citi şi a descoperi lucruri noi şi interesante despre lapte şi produsele lactate ce rezultă din el. În această lucrare am cuprins tot cea ce am învăţat în cei patru ani de şcoală, argumentând în mare măsură toate cerinţele în vigoare. În conţinutul lucrării am tratat toate elementele care le conţine laptele şi astfel am aflat şi descoperit lucruri noi de care eu nu ştiam că există în lapte. Dezvoltând, modernizând şi introducând noi tehnologii, industria produselor lactate s-a modernizat uşurând astfel munca muncitorilor. Am aflat că laptele este alimentul cel mai frecvent consumat de om şi animale încă din cele mai vechi timpuri. Este hrana de bază a copiilor nou-născuţi şi a puilor de animale care îi ajută să se dezvolte şi să crească. Laptele cel mai bun este acela proaspăt muls de la animale, deoarece conţine multe vitamine, în special calciu care împiedică infecţiile sau intoxicaţiile ce pot apărea în organismul uman. Sper ca această lucrare să fie de folos colegilor practicieni, sau celor ce vor lucra în domeniul industriei produselor lactate. Lucrarea va constitui un mijloc util pentru personalul tehnic de specialitate, mai ales în activitatea practică unde munca şi operaţiile respective de tratare a laptelui constituie unul din factorii determinanţi pentru creşterea cantităţii şi calităţii a produselor lactate din ţară. Introducere LAPTELE este un lichid de culoare alb-gălbuie secretat de glanda mamară a mamiferelor. În toate scrierile vechi ce se referă la condiţiile de viaţă ale popoarelor care au trăit cu mii de ani înaintea erei noastre în Europa în zona Mării Mediterane cunoşteau laptele pe care îl consumau ca atare şi sub formă de produse, în special brânzeturi. În lucrarea sa „Zece mii de ani de producţie de lapte” Michel Roblin arată că europenii de pe malurile Visteilei şi ale Niprului, strămoşi ai latinilor şi germanilor, cunoşteau deja laptele animal. Laptele a fost folosit din cele mai vechi timpuri ca aliment principal în hrana diferitelor popoare, ca asirieni, babilonieni, greci şi romani. Kosikouwski consideră zona oraşului Roma ca locul de formare a mai multor varietăţi de brânzeturi, care s-au răspândit treptat în numeroase ţări europene. Materia primă pentru industria laptelui şi a produselor lactate o constituie laptele de vacă, de oaie şi bivoliţă. Este alimentul cel mai complex şi mai uşor asimilat de organism, constituind unul din alimentele de bază şi în nutriţia omului. Laptele este denumit şi „Sângele Alb” prin valoarea sa hrănitoare. Are peste o sută de substanţe nutritive necesare vieţii omului(20 aminoacizi, peste 10 acizi graşi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine). Proteinele conţin aminoacizi necesari creşterii şi menţinerii sănătăţii. Grăsimea în afară de rolul ei energetic constituie şi la formarea rezervelor de grăsime în organism. Vitaminele conţinute în proporţii apreciabile ridică valoarea nutritivă a laptelui. Important este faptul că substanţele nutritive din lapte se găsesc în proporţii optime, astfel că laptele este asimilat de organism mai bine decât orice alt aliment, putând fi consumat atât în stare proaspătă cât şi sub formă de diferite produse lactate. Atât laptele cât şi produsele lactice măresc rezistenţa organismelor faţă de infecţii şi intoxicaţii, ridicând nivelul de sănătate a populaţiei. Capitolul I Importanţa laptelui Materia primă pentru industria laptelui şi a produselor lactate o constituie laptele de vacă, de oaie, capră, bivoliţă. Este alimentul cel mai complet şi mai uşor asimilat de organism, constituind unul din alimentele de bază în nutriţia omului. Laptele mai este denumit şi „Sângele Alb” prin valoare sa hrănitoare. Are peste 100 de substanţe nutritive necesare vieţii omului(20 aminoacizi, peste 10 acizi graşi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine). Proteinele conţin aminoacizi necesari creşterii şi menţinerii sănătăţii. Grăsimea înafară de rolul ei energetic contribuie şi la formarea rezervelor de grăsime din organism. Vitaminele conţinute în proporţii apreciabile ridică valoarea nutritivă a laptelui. Important este faptul că substanţele nutritive din lapte se găsesc în proporţii optime, astfel că laptele este asimilat de organism mai bine decât orice alt aliment, putând fi consumat atât în stare proaspătă cât şi sub formă de diferite produse lactate. Atât laptele cât şi produsele lactice măresc rezistenţa organismelor faţă de infecţii şi intoxicaţii, ridicând nivelul de sănătate a populaţiei. Capitolul II Factorii care influenţează cantitatea şi calitatea laptelui Factori interni: Specia─ cea mai mare cantitate de lapte se obţine de la vaci, bivoliţe, capre şi ovine. Rasa, familia, linia─ sunt rase, linii sau familii care produc lapte mai mult şi mai bogat în grăsime şi proteine în timp ce altele produc lapte mai puţin şi cu o compoziţie diferită. Individualitatea─ dă diferenţe chiar în sânul aceleiaşi rase, linii sau familii şi în condiţii identice fiind influenţat de metabolismul fiecărui animal. Forma şi dezvoltarea ugerului─ influenţează capacitatea productivă. Vârsta─ producţia de lapte este mai mică la primele fătări, creşte până la a IV a fătare, apoi scade treptat. Factori de mediu: Naturali─ căldurile mari, ploile şi umezeala au influenţă negativă scăzând astfel producţia de lapte. Artificiali─ a) hrănirea, lipsa substanţelor nutritive duce la scăderea cantităţii de lapte(aceste fenomen se întâmpla iarna şi primăvara când substanţele nu au atâtea substanţe hrănitoare ca vara sau toamna) b) adăparea c) igiena corespunzătoare d) mulsul Capitolul III Proprietăţile fizice şi chimice ale laptelui Proprietăţile fizice: Densitatea─ constituie indicele cel mai variabil al laptelui. Este condiţionată de raportul care există între concentraţia laptelui şi substanţele solide, negrase şi grăsime. Variază în raport invers cu conţinutul de grăsime şi în raport direct cu conţinutul de proteine, lactoze şi săruri. Limitele normale de variaţie ale densităţii laptelui sunt cuprinse între 1,027 şi 1,033 cu o valoare medie 1,029. Vâscozitatea─ este mai mare decât cea a apei, aceasta scăzând la încălzirea laptelui sau prin adăugare de apă. Vâscozitatea laptelui normal este de 1,74─ 2,4, iar căldura specifică este de 0,092─ 0,93cal/gr. Factorii care influenţează vâscozitatea laptelui sunt: ─ compoziţia laptelui ─ stadiul de diviziune a globulelor de grăsime ─ modificări ale stării de hidratare a proteinelor ─ temperatura ─ agitarea Indicele de refracţie, punctul de congelare, punctul de fierbere─ constituie caracteristici constante ale laptelui normal, modificarea lor indică un lapte anormal. Punctul de fierbere al laptelui este de 100,55oC, la presiunea de Punctul de congelare este caracteristica cea mai constantă a laptelui. Culoarea─ laptele normal este un lichid opac de culoare alb-.galbuie uşor albăstrui Miros─ este specific, puţin pronunţat. Laptele vechi are un miros acrişor, mai poate primi miros de grajd, urină, bălegar. Gustul─ este dulceag şi caracteristic Proprietăţi chimice: pH- ul─ aciditatea liberă a laptelui se exprimă prin pH care arată concentraţia în ioni de hidrogen din soluţii. Laptele de vacă are pH- ul între 6,7- 6,4. Aciditatea─ laptele proaspăt muls este uşor acid. Aciditatea se exprimă în grade Thörner şi este cuprinsă între limitele 15-19oT. Aciditatea totală a laptelui se stabileşte prin titrare cu o soluţie alcalină în prezenţa indicatorului fenoftaleină. Laptele proaspăt muls are o aciditate de 16-18oT. Aciditatea creşte în timpul păstrării, datorită acidului lactic care se formează prin fermentarea lactozei de bacterii lactice. Creşterea acidităţii este mai rapidă cu cât temperatura de păstrare este mai ridicată. Capitolul IV Compoziţia chimică a laptelui. Controlul calităţii laptelui Compoziţia chimică a laptelui Aceasta variază în funcţie de specia animalului şi de alţi factori(rasă, specie). Felul laptelui Compoziţia laptelui Apă S.uscată Grăsime Albumină/globulină Lactoză Săr. minerale VACĂ 87,3 12,7 3,7 0,5 4,5 0,7 BIVOLIŢĂ 81,0 19,0 4,5 0,5 5,0 0,8 OAIE 81,0 19,0 5,4 1,0 4,5 0,9 CAPRĂ 88,0 12,0 9,4 0,8 4,5 0,8 Componentele laptelui sunt exprimate în %(la sută). După compoziţie laptele mai poate fi: - integral - din care nu s-a scos şi nu s-a adăugat vreunul din componenţii săi - smântânit - căruia i s-a extras grăsimea prin smântânire naturală sau mecanică - parţial smântânit – din care s-a scos nu numai o parte din grăsimea laptelui integral. După calitate laptele poate fi: - normal - când este muls complet de la animalele sănătoase, bine îngrijite - anormal – având compoziţia chimică diferită de laptele normal şi anumite defecte de culoare, miros, gust - falsificat – prin extragerea grăsimii, prin adăugare de apă sau diferite substanţe După procedeele de tratare la care este supus poate fi: - crud – nesupus încălzirii, pasteurizării sau fierberii - pasteurizat – prin încălzire un anumit timp în aparate speciale la 63-95oC şi răcit apoi brusc la 4-6oC - sterilizat – laptele este supus unui tratament mecanic pentru fărâmiţarea şi răspândirea globulelor de grăsime în masa laptelui - lapte concentrat – este obţinut prin eliminarea a două treimi din apă - laptele praf –se obţine prin urcarea laptelui concentrat în instalaţii speciale, reducându-se apa la numai 3-5% Din punct de vedere igienico-sanitar laptele poate fi: - igienic(normal) – conţine un număr redus de microorganisme - alterat – în compoziţia laptelui a intervenit descompunerea anumitor substanţe - patogen – conţine germeni dăunători sănătăţii Compoziţia laptelui se mai caracterizează printr-o structură şi compoziţie complexă, componentele principale fiind următoarele: ─ Apă LAPTELE ─ S. grasă - Grăsimi propriu-zise glicerice ─S. uscată - alte grăsimi - fosfatide - steride ─ gliceride ─ lactoză ─ S. negrasă ─ s. azotoase - proteice - cazeină - lactoalbumină - lactoglobulină - neproteice - aminoacizi - amide - uree ─ săruri minerale - pigmenţi - vitamine - enzime ─ Gaze dizolvate(O2, N2, CO2) Apa - În industria laptelui şi a produselor lactate se foloseşte numai apă potabilă. Trebuie să fie inodoră, incoloră, insipidă. Duritatea apei trebuie sa fie 15o germane, pură din punct de vedere microbiologic. Substanţa uscată – Prin încălzirea laptelui la temperatura de 102…105oC şi în urma evaporării apei se obţine substanţa uscată, un reziduu de culoare galbenă-brună. Dintre compuşii chimici ai laptelui cel care variază este grăsimea şi de aceea în practică se foloseşte ca indice caracteristic substanţa uscată neagră, adică substanţa rămasă după îndepărtarea grăsimii din rezidiul obţinut prin evaporarea apei. Substanţa grasă Grăsimea – este componenta din lapte care prezintă cele mai mari variaţii cantitative în funcţie de specie, rasa animalului şi de perioada de lactaţie. Ea variază în limite largi 3-5% cu o valoare medie de 37%. Lipidele se prezintă sub formă de globule de mărimi variabile. În lapte se găsesc trei fosfogliceride: lecitină, cefalină şi sfingomielină. Se găseşte sub formă emulsionată. Substanţa grasă din lapte este formată din gliceride 98-99% şi conţine şi alte cantităţi de alte lipide: fosfatide 0,2-1,1%; steroli 0,25-0,4. În compoziţia grăsimii laptelui intră aproape toţi acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi. Dintre aceştia 11 acizi graşi sunt prezenţi într-o cantitate mai mare: acid butiric, acid capronic, acid caprilic, acid lauric, acid miristic, acid palmitic, acid stearic, acid arahic, acid oleic şi acid linoleic. Culoarea grăsimii este dată de prezenţa unor pigmenţi(carotină, xantofilă) care provin din nutriţiile verzi, încât vara datorită păşunatului culoarea grăsimii este mai galbenă decât iarna. Substanţa proteică Proteinele – proteinele din lapte sunt formate din cazeină, lactoalbulină şi lactoglobulină. Cazeina – este componentul proteic şi reprezintă 80% din totalul substanţelor proteice din lapte. Se poate obţine din lapte prin precipitare în prezenţa unui acid la pH= 4,6. Sub formă pură se prezint ca o pulbere albă, fără gust şi fără miros. Ea coagulează şi sub acţiunea unor enzime(cheag, pepsină). Lactoglobulina – se găseşte în cantităţi foarte mici. Are un conţinut mai ridicat de sulf faţă de cazeină şi un conţinut foarte redus de fosfor. Lactoalbumina – conţinut relativ redus de azot şi un conţinut ridicat de sulf. Nu conţine fosfor, este solubilă în apă, precipită sub acţiunea căldurii(peste 72oC) Lactoza – sau zahărul din lapte imprimă gustul dulceag laptelui proaspăt muls. Puterea ei de îndulcire este de circa patru ori mai mică decât a zaharozei. Este secretată de glanda mamară, se găseşte în natura numai în lapte. Din punct de vedere chimic este un dizaharid formată dintr-o moleculă de glucoză şi una de galactoză. Sub acţiunea unor microorganisme(bacterii, drojdii) suferă diferite fermentaţii care au unele caracteristici de gust şi aromă la obţinerea diferitelor produse lactate. Săruri minerale – laptele conţine circa şapte săruri minerale sub formă de cloruri(Na, K), fosfaţi(monopotasic, dipotasic), citraţi(tripotasic, tricalcic). Un rol important îl au sărurile de calciu şi fosfor în procesul de închegare a laptelui asigurând obţinerea unui coagul cu o anumită consistenţă pentru a putea fi prelucrat în brânzeturi. Vitaminele – laptele conţine cantităţi apreciabile de vitamine hidrosolubile şi liposolubile. Conţinutul de vitamine din lapte este influenţat în principal de tratamentul termic aplicat în diferite faze tehnologice. Exemple de vitamine care se găsesc în lapte: Vitamina A: nu se distruge în timpul pasteurizării dacă se evită contactul cu aerul şi lumina. În lapte se găseşte în proporţie de 30%. Vitamina B1: în lapte se găseşte în proporţie 23%, rezistă în timpul pasteurizării de scurtă durată. Vitamina B2: în lapte se găseşte în proporţie de 85%, nu se distruge în timpul pasteurizării de scurtă durată. Vitamina C: se găseşte în proporţie de 29%, este sensibilă la căldură şi lumină. Vitamina PP: se găseşte în lapte de proporţie de 66%. Enzimele – în lapte se găsesc 19 enzime provenind din sânge sau secretate de diferite microorganisme. Principalele enzime ele laptelui sunt peroxidaza, catalaza, reductaza, amilaza, lipaza. Lipaza descompune grăsimea. Proteazele descompun substanţele proteice. Fosfataza şi peroxidaza se folosesc ca indicatori a proceselor termice la care este supus laptele. Gazele – conţinutul de gaze înglobate în lapte este variabil. Imediat după mult volumul de gaze este mai mare şi predomină cantitativ CO2. Controlul calităţii laptelui Examenul organoleptic – în cadrul acestei examen se verifică: Starea ambalajului şi marcarea Aspectul exterior al produsului(formă, suprafaţă) Aspectul interior(secţiunea) Culoare, miros, gust Consistenţă(fluiditate, elasticitate) Examenul fizico-chimic - se determină: Substanţă uscată Conţinut de grăsime Densitate Substanţe proteice Aciditate Determinarea gradului de impurificare se foloseşte în cazul laptelui integral, laptele de consum. Această probă constă prin filtrarea probei printr-un lactofiltru. Determinarea densităţii se foloseşte în cazul laptelui de orice fel, a zerului, a zarei. Se determină cu ajutorul termolactodensimetrului. Se realizează la temperatura de 15-25oC prin efectuarea unor corecţii dacă temperatura nu este de 20 oC. Corecţia făcută la temperatură este de ±0,0002 pentru fiecare oC. În cazul când determinarea densităţii s-a făcut la temperaturi mai mari pentru fiecare grad de temperatură se adaugă 0,0002. Dacă determinarea s-a făcut sub 20 oC se scade câte 0,0002 pentru fiecare grad de temperatură în minus. Se toarnă laptele în cilindru astfel încât să nu se formeze spume; se lasă liber termolactodensimetrul în cilindru până când rămâne stabil şi apoi se citeşte. La laptele de vacă densitatea variază între 1,029-1,032. Determinarea acidităţii prin titrare: se determină prin neutralizarea laptelui cu o soluţie de hidroxid de sodiu în prezenţa fenoftaleinei ca indicator. Aciditatea laptelui se exprimă în grade de aciditate, adică volumul în ml soluţiei de hidroxid de sodiu necesar pentru neutralizarea acidităţii din 100 ml lapte. În funcţie de concentraţia soluţiei bazice folosite pentru titrare aciditatea poate fi exprimată în: Grade Thörner(oT) folosind soluţie de NaOH n/10 Grade Dornic(oD) folosind soluţie de NaOH n/9 Grade Soxhlet – Hukel(oS-H) folosind soluţie de NaOH n/4 De obicei se exprimă în grade oT Reactivi necesari: - NaOH 0,1μ - fenoftaleină - soluţie alcoolică 1% - apă distilată, proaspătă, fiartă, răcită lipsită de CO2 Cu o pipetă se i-au 10 ml din proba de lapte, se introduce într-un vas Erlenmaier de 100 ml. Se adaugă 20 ml apă distilată şi 3-5 picături de fenoftaleină. Se titrează cu soluţia de NaOH, sub agitare continuă până la apariţia unei coloraţii roz, care persistă un minut. Aciditatea se calculează cu formula: Aciditatea= 10*V*F oT V- soluţie de NaOH 0,1μ folosit în titrare(ml) F- factorul soluţiei NaOH 0,1μ Conform standardelor un lapte care are o aciditate până la maxim 20o este considerat bun, poate fi pasteurizat şi folosit pentru fabricarea produselor lactate. Laptele cu aciditate mai mare neputând fi pasteurizat, se prelucrează separat şi după smântânire el poate fi folosit la fabricarea cazeinei. Examenul aspectului si consistenţei se trece laptele dintr-un vas în altul şi se observă dacă este omogen şi dacă nu conţine corpuri străine. În timpul transvazării laptelui, se observă că dacă laptele curge uşor este un lapte normal. Dacă se formează o şuviţă continuă, înseamnă că laptele are o consistenţă anormală. Examenul mirosului şi gustului gustul se apreciază la temperatura camerei(15-18 oC). Pentru aprecierea mirosului laptele se încălzeşte la temperatura de 50-60 oC, într-un vas acoperit pentru că la cald mirosurile devin mai puternice. Examenul culorii se toarnă laptele într-un cilindru de sticlă incoloră şi se observă culoarea la lumina directă a zilei. Culoarea trebuie să fie albă cu nuanţă gălbuie. Determinarea prospeţimii laptelui poate fi apreciată în funcţie de aciditate, pentru că aceasta creşte în raport cu timpul de păstrare, datorită acţiunii bacteriilor care fermentează lactoza din lapte transformând-o în acid lactic. Poate fi făcută prin mai multe metode: proba cu alcool, proba fierberii, prin titrare. Determinarea conţinutului de substanţe proteice poate fi apreciat printr-o metodă rapidă, titrând proba de lapte cu o soluţie bazică după ce a fost tratată în prealabil cu formol. ˜ se termină cu o bulă, este gradată în diviziuni care permit citirea grăsimii. La celălalt capăt butirometrul are un orificiu gât în care se introduce un dop de cauciuc de formă tronconică. În butirometrul spălat, uscat şi dezinfectat se introduce 10 ml H2SO4 fără a se atinge gâtul butirometrului şi apoi se adaugă 11ml lapte. Laptele se introduce când butirometrul este înclinat. Se introduce apoi un ml alcool izoamilic fără a uda gâtul butirometrului ca acesta să nu devină alunecos. Se astupă butirometrul cu un dop uscat de cauciuc, se înfăşoară într-o cârpă se agită prin răsturnare până la dizolvarea coagului format. Se introduce butirometrul în centrifugă cu dopul spre margine. Se înşurubează capacul şi se centrifughează 5 minute. Butirometrul scos se ţine 5 minute într-o baie de apă la 65-70 oC. Se citeşte apoi conţinutul de grăsime pe tija gradată a butirometrului după ce prin manevrarea dopului se aduce coloana de grăsime la diviziunea 0. Capitolul V Transportul laptelui Laptele se transportă la fabrici şi secţii de prelucrare în bidoane sau cisterne la ore bine precizate. Transportul trebuie făcut repede şi în condiţii de igienă. La transportul laptelui în bidoane cu mijloace auto în timpul verii pentru a prevenii încălzirea laptelui, bidoanele se acoperă cu rogojine umede. Ajuns la fabrică laptele nu trebuie să depăşească temperatura de 10-13 oC. Transportul laptelui în cisterne izoterme prezintă următoarele avantaje: Se asigură menţinerea destul de constantă a temperaturii laptelui Se reduc pierderile de lapte prin manipularea bidoanelor Transportul de lapte de la unităţile agricole la cele de colectare trebuie să fie însoţite de un act care trebuie să conţină: Numărul curent şi data Denumirea unităţii producătoare Denumirea unităţii beneficiare Felul laptelui Cantitatea Numărul ambalajelor Semnătura predătorului Capitolul VI Pasteurizarea laptelui Schema tehnologică de obţinere a laptelui Îndepărtarea impurităţilor din lapte: Se face prin filtre sau prin separare centrifugală cu ajutorul unui curăţitor centrifugal. Normalizarea: Prin normalizare se înţelege operaţia prin care laptele este adus la un procent de grăsime dorit. Realizarea acestei operaţii se face prin două căi: Creşterea conţinutului de grăsime prin adăugare de smântână sau prin adaos de lapte cu un conţinut de grăsime ridicat. Prin micşorarea conţinutului de grăsime prin extragerea smântânii sau prin amestecul unui lapte gras cu unul slab. Pasteurizarea: Prin pasteurizare se înţelege tratarea termică sub 100 oC a laptelui şi smântânei, urmată de răcire instantanee la temperaturi de 5 oC. Ea reprezintă un compromis între cerinţa distrugerii tuturor germenilor patogeni, nesporogeni şi în procent de 98,5-99,9% a germenilor tehnologic nedoriţi şi cerinţa menţinerii însuşirilor nutriţional- gustative ale laptelui. Se mai urmăreşte şi inactivarea enzimelor proprii ale laptelui şi pe cât posibil a celor bacteriene. Pasteurizarea nu trebuie interpretată ca o sterilizare, ci ca o selecţie în urma căruia rămâne o parte din microbi nedistruşi asupra căruia pasteurizarea are un efect doar bacteriostatic şi nu bactericid. În acest context este obligatorie răcirea imediată a laptelui după pasteurizarea sau introducerea în laptele de fabricaţie pentru produsele lactate a unor factori inhibitori ai creşterii valorilor aw(procentul de apă liberă, disponibilă pentru microbi). Printr-o pasteurizare corectă sunt distruse toate microorganismele atât folositoare cât şi dăunătoare rămânând sporii acestora. De aceea după pasteurizare trebuie să se introducă în lapte maia din culturi pure de bacterii lactice care să asigure fermentaţia dirijată a brânzeturilor. În condiţiile de fermă pasteurizarea laptelui se poate realiza: în bidoane care se aşează pe fundul unui cazan aşezat pe un grătar de lemn. În cazan se încălzeşte apa până la temperatura de 90 oC. Apa nu trebuie să depăşească nivelul gâtului bidoanelor. Din când în când cu ajutorul unui agitator laptele se agită pentru ai uniformiza temperatura. După ce s-a atins temperatura necesară laptele se menţine la această temperatură timp precis, după care urmează răcirea laptelui. Răcirea se face în vane sau cazane în care s-a introdus gheaţă cu apă. Acest procedeu se recomandă numai în cazul când nu se dispune de utilajul necesar pentru pasteurizare. În laptele pasteurizat se adaugă unele săruri pentru ca coagulul să fie „bine legat”: ─ Clorura de calciu este o substanţă de culoare albă, cristalizată care în contact cu aerul absoarbe repede umezeala. Se adaugă lapte în cantităţi de 10-25g la 100ml lapte fiind pregătit sub formă de soluţie. Se mai poate adăuga şi laptele nepasteurizat în cazul în care se obţine un coagul prea moale, fenomen care apare primăvara şi toamna când animalele sunt hrănite cu furaje sărace în săruri de calciu. ─ Azotatul de potasiu(silistra) este o substanţă care se adaugă în laptele nepasteurizat cu scopul de a preveni dezvoltarea bacteriilor provocatoare de gaze care provoacă balonarea brânzeturilor. Se adaugă sub formă de soluţie dizolvată în apă în cantitate maximă de 24g pentru 100ml lapte. Condiţiile care favorizează menţinerea unui număr mare de germeni după pasteurizare: -Gradul de contaminare mare al laptelui crud cu procent mare de termorezistenţi. -Activarea creşterii unor germeni prin avantaj de selecţie după pasteurizare. -Durata medie de depozitare a laptelui de la obţinere până la prelucrare. -Lanţ frigorific întrerupt dea lungul fluxului pasteurizare- consum. Germenii care constituie cel mai frecvent flora remanentă după pasteurizare sunt: - germeni termodurici(termorezistenţi, termotoleranţi, termostabili) - germeni termofili În prima categorie intră specii cu rezistenţă mărită faţă de temperatura de pasteurizare. În cea dea doua specie sau tulpini la care temperatura maximă de creştere depăşeşte temperatura de pasteurizare. Din germeni termodurici fac parte: Micrococcus luteus şi varians din ustensilele de muls şi din cisterne, spre deosebire de micrococii de provenienţă mamară care nu supravieţuiesc pasteurizării Streptococcus thermophilus şi bovis, Enterococcus durans, Corynebacterium, Alcaligenes Streptococcus lactis(există tulpini care supravieţuiesc la temp. de 72 oC) Coxiela burneti(rezistă 15 secunde la 72-75 oC. Deşi nedistrusă e inactivată prin pasteurizare fiind inofensivă pentru consumator) Staphycoccus aureus(poate supravieţui nefiind periculos în laptele pasteurizat) Bacterii coliforme în general coliformii sunt consideraţi ca germeni indicatori ai recontaminării laptelui, după pasteurizare. Exista unele tulpini deşi foarte rare care rezistă la pasteurizare. Numărul lor este redus încât nu se poate depista la nivel de un ml lapte examinat. Germeni termofili sunt germeni care se dezvoltă la temperatura de 50-70 oC cu o zonă de creştere minimală la 37 oC. Bacteriile strict termofile aparţin genului Bacillus, Streptococcus thermophilus. Termofilii apar atunci când un lapte după pasteurizare prezintă acelaşi număr sau număr de germeni mai mare ca înaintea pasteurizării. Condiţiile favorizante pentru persistenţa lor sunt: - pasteurizarea prelungită - păstrarea laptelui la temperatura ridicată, datorită nefuncţionării sectorului de răcire a pasteurizatorului - repasteurizarea laptelui - folosirea aceluiaşi tifon filtrant timp de trei ore - insuficienţa igienizării după terminarea pasteurizării Tipuri de pasteurizare: Pasteurizare medie Pasteurizare înaltă Pasteurizare joasă Pasteurizarea medie Se mai numeşte şi de scurtă durată, se face şi la temperatura de 71-75 oC 40 secunde în funcţie de normele din diferite ţări, de componenţa florei laptelui crud sau de răcirea laptelui. Se poate folosi la pasteurizarea laptelui pentru brânzeturi în anumite condiţii de tehnologie. Avantaje: Se păstrează un raport favorabil între acidifianţi şi neacidifianţi în sensul avantajului de selecţie al florei lactice. Este tipul de pasteurizare pentru laptele de consum. Deşi numărul de germeni este mai mare faţă de flora reziduală la pasteurizarea înaltă aceasta nu constituie un dezavantaj, întrucât acest număr mai mare de microbi este reglabil prin măsuri îndreptate asupra igienei obţinerii laptelui. Dezavantaje: Albuminele serice sunt reţinute în cantitate mai mare în masa de coagul ducând la modificări de gust. Lipaza originară nu este inactivată. Laptele este mai sensibil la influenţa luminii, producându-se defecte de tipul gustului oxidat, uleios, iritant. Pasteurizarea înaltă Se mai numeşte şi instantanee, se face la 80-95 oC pentru laptele de consum. Pentru produsele lactate acide la 85 oC 30 de minute sau la 90 oC 2-3 minute. Avantaje: Distruge un număr mare de microbi(99,9%) din numărul microflorei din laptele crud, atunci când contaminarea cu termotoleranţi este redusă. Se prelungeşte conservabilitatea laptelui în cazul că numărul iniţial de germeni nu depăşeşte 106/ml şi se evită recontaminarea. Se inactivează mai uşor enzimele laptelui. Se reduc în procent mai mare influenţele de gust miros din grajd şi de la furaje. Aciditatea laptelui scade cu 1-2 oT. Dezavantaje: Se reduce capacitatea de coagulare favorizându-se formarea unui coagul moale cu înglobare maximă de zer şi cu gust amar. Se constată formarea de cocoloaşe, scade cantitatea de lizină din lapte cu 1-2%, se reduce conţinutul de vitamine, cele mai sensibile fiind vitamina B12 , acidul ascorbic. Se poate produce brunificarea(caramelizarea) laptelui prin formare de substanţe melanoide. Pasteurizarea joasă Se mai numeşte de lungă durată, se face la 63-65 oC timp de 30 de minute. Se foloseşte la laptele pentru brânzeturi. Avantaje: Este tipul de pasteurizare pentru laptele destinat fabricării brânzeturilor. Dezavantajele: Dintre toate tipurile de pasteurizare conţine cel mai mare număr de germeni rezistenţi. Prezintă neajunsurile care decurg din prelucrarea unui volum mare de lapte în vane deschise şi a unui proces de igienizare cu exces de manipulări. Pasteurizarea se face cu ajutorul pasteurizatorului cu plăci: 1- Bazin de alimentare; 2- Pompă de lapte; 3-Pompă de apă caldă; 4- Dispozitiv de automatizare; 5- Cap de recirculare; I- Sector de răcire cu apă răcită; II,III- Schimbător de căldură; IV- Sector de încălzire; V- Sector de menţinere la cald Pasteurizatoarele sunt formate dintr-o serie de plăci din oţel inoxidabil pe suprafaţa cărora sunt prevăzute canale. Plăcile sunt strânse una lângă alta, alcătuind secţiuni separate unde se face schimbul de căldură. Laptele circulă pe una din feţele plăcii, iar apa caldă, aburul agentul de răcire sau laptele care cedează căldură pe cealaltă parte a plăcii. Plăcile formează mai multe secţiuni astfel: - preîncălzirea iniţială a laptelui de la 5-10 oC la 35-40 oC prin circulaţie în contracurent cu laptele cald pasteurizat(zona de recuperare I ); - preîncălzirea a doua a laptelui de la 35-40 oC la 55-60 oC, tot pe seama laptelui pasteurizat( zona de recuperare II ); - pasteurizarea propriu-zisă, unde laptele atinge temperatura dorită în funcţie de regimul ales; - menţinerea de scurtă durată la temperatura de pasteurizare; - zona de răcire cu apă unde temperatura laptelui scade la 15-25 oC; - zona de răcire finală în care laptele ieşit din secţiunea de recuperare II ajunge la temperatura de 4-6 oC, datorită circulaţiei în contracurent cu apă răcită la 0…+4 oC; Eficienţa de pasteurizare Prin eficienţă reală de pasteurizare se înţelege independent de indicaţia corectă a temperaturii de pasteurizare la termometrul sau termograful aparatelor de pasteurizare, uciderea sigură a germenilor patogeni şi reducerea în procent de 98,5-99,9% a numărului total de germeni iniţiali. Factori care influenţează eficienţa de pasteurizare începând de la furajarea animalelor până la procesul propriu-zis al pasteurizării Furajarea vacilor cu furaje uscate sau însilozate scade eficienţa de pasteurizare datorită conţinutului bogat în bacterii termotolerante care pot contamina laptele. Mulsoarea de seară conţine un număr mare de bacterii în latenţă. Conservabilitatea laptelui se reduce după pasteurizare nu numai din cauza numărului mare de germeni cât şi datorită termorezistenţelor. Când numărul lor este mare eficienţa de pasteurizare scade de la 80 la 60%. Ca eficienţa de pasteurizare să fie satisfăcătoare, numărul total de germeni în laptele – intrare în pasteurizator nu trebuie să depăşească 106/ml. Prin asigurarea unei eficienţe de pasteurizare corespunzătoare va trebui să se ţină cont de: Curăţirea(centrifugarea) corespunzătoare a laptelui înainte de pasteurizare. Igienizarea minuţioasă a pasteurizatorului, timpul şi temperatura optimă de pasteurizare. Siguranţa de funcţionare a pasteurizatorului. Testele de control ale pasteurizării Detectarea florei termorezistente Laptele pasteurizat se inactivează la 15 secunde 74 oC inoculându-se apoi în diluţii succesive în plăci, după care se toarnă în mediu cât mai nutritiv peste inocul. Se incubează la 72 oC/30 minute. Detectarea florei termofile Se procedează la fel ca cea a florei termorezistente incubându-se la 55-60 oC, 6-18 ore. Se poate practica şi proba reducerii cu albastru de metilen cu incubaţie la 63 oC. Stabilirea eficienţei de pasteurizare Eficienţa absolută absenţa grupului bacteriilor coliforme pe ml lapte pasteurizat şi un număr total de germeni sub 10000/ml indică o pasteurizare eficientă. Eficienţa relativă sau procentuală determină numărul total de germeni de lapte – intrare şi ieşire – pasteurizator. Raportul procentual de distrugere a germenilor prin pasteurizare trebuie să comporte la: Pasteurizare înaltă 99,9% Pasteurizare medie 99% Pasteurizare joasă 98,5% Testele de eficienţă a pasteurizării indică o recontaminare a laptelui în interiorul pasteurizatorului care poate să aibă loc la schimbătorul de căldură, la capete oarbe şi alte părţi ale aparatului de pasteurizare necorespunzător igienizate. La nivelul unor particule de lapte ars în interiorul pasteurizatorului, acesta funcţionează ca o termoizolaţie. Defectele ce pot apărea la laptele pasteurizat Grupul coli – aerogenes(E. coli, klebsiella, Enterobacter) Lactobacillus, cu producere de dextranaze care se inactivează la temperatura de peste 30 oC. La pasteurizarea joasă persistă forme active de lactobacili, care prin acidul lactic eliberat stimulează creşterea bacteriilor coliforme care pot folosi acidul lactic ca unică sursă de carbon. Conservabilitatea redusă – reducerea slabă, multe leucocite, proteine serice în cantităţi mari. Se datorează creşterii lactobacteriilor. Gust amar sau fad, conservebilitate redusă, coagulare dulce, gust uleios – se datorează pasteurizării prea înalte, conţinut mare în combinaţii sulfuroase, influenţa luminii directe, solare. trebuie să se acopere cisternele sau recipientele unde este ţinut laptele, şi să se folosească sticlă de culoare închisă ca lumina să nu pătrundă. Gust seos – oxidarea grăsimii prin oxidazele acidului ascorbic. Cu această ocazie se descompun şi vitaminele A şi E. Cu cât pasteurizarea este mai înaltă cu atât se formează mai multe substanţe sulfhidrice din proteine. Ele au un efect reducător. Gustul seos este influenţat de temperatura sub 10 oC. Gustul rânced – miros aromat(fructe) care apoi revine rânced. Miros de carbon sau de afumat(datorită transformării tiruzinei în fenol sau paracrezol). Capitolul VII Norme de protecţia muncii şi igienă în sectorul prelucrării laptelui Măsuri pentru protecţia muncii în sectorul prelucrării laptelui Pentru evitarea accidentelor de muncă şi îmbolnăvirea personalului care lucrează în lăptării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Lăptăria va avea asigurată iluminarea şi ventilaţia naturală şi artificială corespunzătoare pentru a nu dăuna sănătăţii personalului. Tavanele şi pereţii lăptăriei vor fi netezi, podeaua impermeabilă, nealunecoasă. Instalaţia electrică va fi protejată împotriva apei, iar toate aparatele acţionate electric vor fi prevăzute cu automate de protecţie şi vor fi bine izolate pentru a nu provoca electrocutarea personalului. Se interzice: Executarea de improvizaţii la instalaţia electrică, maşini. Menţinerea în dotare a maşinilor a căror piese nu sunt în stare perfectă de funcţionare. Prezentarea la locul de muncă a personalului care nu poartă echipamentul corespunzător locului de muncă. Folosirea dezordonată a echipamentului de protecţie care prin prinderea de către organele maşinilor în mişcare poate duce la accidente de muncă. Amplasarea la distanţe mari a sistemelor de pornire/oprire a electromotoarelor, utilajelor. Protecţia muncii la efectuarea analizei laptelui Substanţele toxice şi nocive se ţin încuiate în dulapuri speciale, în borcane sau sticle bine închise, etichete cu inscripţia „Pericol de moarte” în afară de numele reactivului. Dintre reactivi cel mai mare pericol îl reprezintă H2SO4 , folosit la determinare grăsimii. Este absolut necesar respectarea următoarelor reguli la folosirea acestuia: Păstrarea acidului sulfuric în sticle de culoare închisă cu dop de sticlă. La diluare se pune acid în apă şi nu invers. Manipularea se face numai cu echipamentul special de protecţie(ochelari, şorţ, mănuşi de cauciuc). În cazul arsurilor cu sodă caustică locul arsurii se clăteşte cu multă apă, se spală apoi cu oţet, se clăteşte din nou cu apă, ungându-se cu vaselină. În toate sectoarele de prelucrare a laptelui trebuie să existe o trusă de prim ajutor. Aceasta trebuie să fie la un loc sigur, iar de aceasta trebuie să ştie tot personalul în caz de accident să o poată folosi. Igiena utilajelor, a ustensilelor de lucru şi a ambalajelor Se asigură după fiecare întrebuinţare. Fazele spălării şi dezinfectării sunt următoarele: Demontarea unor părţi din instalaţii sau utilaje care necesită spălare. Îndepărtarea resturilor(impurităţii, materii groase) cu apă caldă(35-40 oC). Controlul soluţiilor în timpul spălării. Îndepărtarea urmelor de soluţie prin spălare cu apă caldă. Dezinfectarea cu soluţii dezinfectante. Clătirea cu apă rece. Instalaţiile de pasteurizare, îmbuteliere, pompele de lapte se spală de obicei mecanic în circuit continuu. Igiena mijloacelor de transport Mijloacele de transport pentru lapte necesită spălare, dezinfecţie după fiecare transport. Cisternele care transportă lapte vor fi clătite cu apă rece şi caldă pentru îndepărtarea resturilor(de lapte) din interior şi din canalele de scurgere. Spălarea se face în general mecanic cu pompa, în circuit închis folosind o soluţie alcalină la temperatura de 60-70 oC/8-12 minute după care se clăteşte cu apă. Dezinfecţia se face prin aburire sau folosirea soluţiei de clor urmată de clătire cu apă. Măsuri specifice în sectorul de pasteurizare Pasteurizatorul cu plăci. Se interzice: Montarea conductelor de legătură la mai mult de două nivele şi fără suporturi fixe care să le asigure stabilitate. Folosirea instalaţiilor fără tăbliţe indicatoare pentru fiecare circuit sau fără săgeţi indicatoare pe mânerele canalelor. Folosirea instalaţiei mai mult de patru ore fără efectuarea spălării cu apă şi soluţie chimică conform normativelor în vigoare. Punerea în funcţiune a instalaţiei fără a se face proba la plăci şi la conductele de apă rece. Punerea în funcţiune a instalaţiei fără verificarea periodică a legăturii la nulul de protecţie. Folosirea pieselor aflate sub tensiune fără ca acestea să fie protejate împotriva atingerii directe. Stropirea sau spălarea pompelor, a tablourilor electrice cu apă, existând pericol de electrocutare. Părăsirea locului de muncă sau încredinţarea instalaţiei unor persoane neinstruite. Bibliografie: G. Chintescu E. Păcescu G. Chintescu E. Pătraşcu R. Korn 760mm col. Hg. Temperatura de congelare a laptelui este de ─0,555oC. Recepţia calitativă şi cantitativă Filtrare (filtre textile, metalice) Răcire (4-6 oC) Curăţire (centrifugal la 35-40 oC) Normalizare (conţinutul de grăsime în funcţie de tipul de lapte) Pasteurizare (în pasteurizator cu plăci la temperatura de 72-74 oC) Răcire (3-4 oC) Depozitare (3-4 oC) Ambalare (în butelii de sticlă, pungi de polietilenă) Depozitare (4-8 oC) Prelucrarea laptelui în fermă Editura Agro-Silvică Agendă pentru industria laptelui Editura Tehnica Bucureşti 1988 Microbiologia laptelui Editura Ceres Bucureşti 1989 PAGE *ARABIC 1 쥁@