Referat Aminoacizii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Aminoacizii si de asemenea puteti face Download Referat aminoacizii

Citeste fragmente din Referat Aminoacizii

AMINOACIZI Aminoacizii sunt unităţile constituente ale proteinelor şi cuprind în molecula lor două grupări funcţionale: carboxil şi amino.Există 20 de aminoacizi proteinogeni specificaţi prin codul genetic, prezenţi în toate organismele vii. Aminoacizii naturali au formula generală: R-CH-COOH NH2 în care gruparea aminică se află la carbonul ( faţă de carboxil.Excepţie face prolina al cărui azot,deşi tot în poziţia ( faţă de carboxil, face parte dintr-un inel pirolidinic, fiind o grupă aminică secundară. Diversitatea aminoacizilor naturali este dată de natura lui R care poate fi o catenă hidrocarbonată alifatică sau aromatică, un heterociclu sau care poate să cuprindă o funcţie adiţională. CLASIFICARE Aminoacizii pot fi clasificaţi: după natura catenei: alifatică, aromatică, heterociclică; după numărul grupărilor –COOH şi –NH2: monoamino-monocarboxilici, diaminomonocarboxilici; după poziţia relativă pe care o au grupărilor funcţionale în moleculă:(, (, (-aminoacizi. după prezenţa în cuprinsul catenei a altor grupări funcţionale. Cea mai interesantă clasificare ni se pare a fi cea bazată pe polaritatea catenei şi cuprinde patru grupe : 1.)cu radical nepolar ( hidrofob ) : glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina, prolina,fenilalanina, triptofanul şi metionina.Toţi sunt mai puţin solubili în apă decât aminoacizii polari; 2.)cu radical polar neîncărcat electric (la pH=6):serina,treonina,cisteina,tirosina asparagina,glutamina.Aceşti aminoacizi sunt mai solubili în apă decât cei nepolari, deoarece catena poate stabili legături de hidrogen cu apa, datorită grupărilor –OH,-NH2 amidice şi -SH pe care le conţine; 3.)cu radical polar încărcat negativ (la pH=6): acidul aspartic şi acidul glutamic; 4.)cu radical polar încărcat pozitiv (la pH=6): lisina,arginina,histidina. În afara acestor 20 de aminoacizi uzuali s-au izolat un număr de aminoacizi noi din hidrolizatul unor proteine foarte specializate, toţi derivând din aminoacizii uzuali. Astfel, 4-hidroxiprolina a fost găsită într-o proteină fibroasă,colagen şi unele proteine vegetale; 5-hidroxilisina în colagen;desmosina şi izodesmosina în elastină.(Stucturile acestor ultimi doi aminoacizi pot fi considerate ca fiind formate din 4 molecule de lisină,cu catenele laterale unite într-un nucleu de piridiniu substituit.Această structură permite desmosinei şi izodesmosinei să lege patru lanţuri peptidice în structuri radiare. Elastina diferă de alte proteine fibroase prin capacitatea sa de a suporta tensiuni în două direcţii).În anumite proteine musculare s-au găsit unii derivaţi metilaţi ai aminoacizii uzuali cum sunt : (-N-metillisina,(-N-trimetillisina şi metilhistidina.Recent s-a descoperit prezenţa în protrombină a acidului (-carboxiglutamic, cu importanţă biologică considerabilă.Se mai pot găsi şi alţi aminoacizi în hidrolizatele proteice, dar numărul lor trebuie să fie mic, ţinând seama de cunoştinţele genetice actuale, iar distribuţia lor se va limita la o proteină dată.Aminoacizii rari din proteine se disting de cei uzuali prin faptul că nu au o codificare prin triplet de baze (codon).În toate cazurile cunoscute ei sunt derivaţi ai celor uzuali şi se formează după ce aceştia au fost deja inseraţi în lanţul polipeptidic,în procesul de biosinteză a proteinelor. În diferite celule şi ţesuturi s-au pus în evidenţă încă circa150 de aminoacizi în formă liberă sau combinaţii,care nu se găsesc în proteine.Majoritatea dintre ei sunt derivaţi ai (-aminoacizilor din proteine; unii au însă gruparea amino la carbonul (,( sau ( faţă de carboxil. Importanţă biochimică ca intermediari metabolici sau precursori au următorii: sarcozina şi betaina, proveniţi prin N-metilarea (mono şi respectiv trimetilarea) glicinei;(-alanina care intră în constituţia unor dipeptide (carnozina şi anserina),a acidului pantotenic şi a coenzimei A; acidul (-aminobutiric cu rol de transmisie a influxului nervos; ornitina şi citrulina care se găsesc în special în ficat şi iau parte la circuitul urogenetic, fiind intermediari în sinteza argininei; homoserina şi homocisteina,intermediari în metabolismul unor aminoacizi; acidul D-glutamic izolat din peretele celular al bacteriilor; D-alanina în larvele sau crisalidele anumitor insecte;D-serina din unii viermi.O varietate mare de aminoacizi ale căror funcţii metabolice nu sunt definite încă, se găsesc în ciuperci şi plantele superioare; unii dintre aceştia,cum sunt canavanina,acidul djencolic şi (-cianoalanina sunt toxici pentru alte vieţuitoare !5!. Aminoacizii esenţiali Cei 20 de aminoacizi naturali constituie alfabetul proteinelor.Distribuţia lor calitativă şi cantitativă într-o proteină determină caracteristicile chimice,valoarea ei nutritivă şi funcţiileei metabolice în organism.Dintre cei 20 de aminoacizi uzuali,organismul uman şi al vertebratelor superioare poate sintetiza un număr limitat,restul trebuie să fie furnizaţi zilnic prin hrană şi se numesc aminoacizi esenţiali !9!.Cei mai mulţi autori, consideră drept aminoacizi esenţiali următorii:valina,fenilalanina,metionina,lisina,triptofanul; alţii, includ şi leucina,izoleucina ,treonina şi histidina!1,3,5,6,7,8,9,12!. Nomenclatură: În general, pentru aminoacizi se folosesc denumiri uzuale precum şi prescurtările acestora,acceptate de IUPAC, care nu dau nici o indicaţie asupra structurii.În paralel se folosesc şi denumirile ştiinţifice care respectă logica secvenţială: acid, poziţia grupării –NH2,prefixul amino urmat de numele acidului carboxilic. Tabelul nr. 1 Aminoacizii uzuali /3,5/ Nr. Crt. Formula de structură Denumire uzuală 1. CH2-COOH NH2 Glicina 2. CH3-CH-COOH NH2 Alanină Ala, A acid (-aminopropionic 3. CH3-CH-CH-COOH CH3 NH2 Valină 4. CH3-CH-CH2-CH-COOH CH3 NH2 Leucină 5. CH3-CH2-CH-CH-COOH CH3 NH2 Izoleucină 6. C6H5-CH2-CH-COOH NH2 Fenilalanină 9. CH3-S-CH2-CH2-CH-COOH NH2 Metionină Met, M Acid (-amino (-metiltiobutiric 10. HO-CH2-CH-COOH NH2 Serină 11. CH3-CH-CH-COOH OH NH2 Treonină 12. HS-CH2-CH-COOH NH2 Cisteina 13. HO-C6H4-CH2-CH-COOH NH2 Tirosină 14. H2NOC-CH2-CH-COOH NH2 Asparagină 15. H2NOC-CH2-CH2-CH-COOH NH2 Glutamină 16. HOOC-CH2-CH-COOH 17. HOOC-CH2-CH2-CH-COOH NH2 Acid glutamic 18. CH2-CH2-CH2-CH2-CH-COOH NH2 NH2 Lisina 19. H2N-C-NH-CH2-CH2-CH2-CH-COOH NH NH2 Arginina Arg,R Acid (-amino 20. N C-CH2-CH-COOH CH CH NH2 NH Histidina His, H Acid (-amino (-imidazolil propionic Tabelul nr. 2 Aminoacizi neproteinogeni /5/ Formula de structură Denumire uzuală 4. H2N-CO-NH-(CH2)3-CH-COOH 5. H2N-(CH2)3-CH-COOH 6. HS-CH2-CH2-CH-COOH 7. HO-CH2-CH2-CH-COOH 11. H2N-C-NH-O-CH2-CH2-CH-COOH 12. HOOC-CH-(CH2)2-S-CH2-CH-COOH NH2 NH2 13. N C-CH2-CH-COOH NH2 (-cianoalanina Caracteristici generale : şi timp: ioni dipolari cu un moment de dipol mare, care determină o creştere considerabilă a mediului în care se dizolvă; electroliţi amfoteri solubili în apă, cu capacitatea de a acţiona ca substanţe tampon în diferite domenii de pH; sunt optic activi, datorită faptului că posedă unul sau mai mulţi atomi de carbon asimetrici, cu excepţia glicinei; sunt compuşi cu grupe reactive capabile să participe la reacţii chimice având ca rezultat o mare gamă de produse sintetice; sunt liganzi ai multor metale; sunt participanţi în reacţii metabolice cruciale, de care depinde viaţa şi sunt substanţe in vitro pentru o gamă mare de enzime; sunt constituenţi esenţiali ai moleculelor proteice ale căror caractere specifice,biologice şi chimice sunt determinate în mare parte de numărul, distribuţia şi interrelaţiile aminoacizilor din care se compun. Ei prezintă unitate şi diversitate în acelaşi timp:unitate, deoarece sunt (-aminoacizi cu toate consecinţele fizice care decurg din aceasta şi pentru că cei care sunt componenţi uzuali ai proteinelor au aceeaşi configuraţie optică a atomului de carbon din poziţia (, şi diversitate, deoarece fiecare din ei posedă o catenă diferită, care-i conferă proprietăţi unice, deosebindu-l fizic,chimic şi biologic de ceilalţi. Proprietăţi fizice Toţi aminoacizii sunt substanţe solide,incolore,cristalizate.Forma cristalelor este caracteristică pentru fiecare aminoacid /11/.Se topesc la temperaturi ridicate (peste 200 C),cu descompunere; nu pot fi distilate nici chiar în vid.P.t. al cristalelor nu constituie un criteriu de diferenţiere între ei. Aminoacizii sunt, în general, solubili în apă, însă gradul de solubilitate este diferit de la un aminoacid la altul.Solubilitatea este determinată de caracterul mai mult sau mai puţin polar al catenei şi de pH, fiind minimă la punctul izoelectric. Sunt în general insolubili în solvenţi organici, cu excepţia prolinei, care este relativ solubilă în etanol.Solubilitatea aminoacizilor ca şi cea a proteinelor, este influenţată de prezenţa sărurilor. Termenii inferiori din seria aminoacizilor alifatici au gust dulceag,cei cu masă moleculară mare au gust amar. Tabelul nr.3 Proprietăţi fizice ale aminoacizilor /1,3,9,11/ Nr. crt. Aminoacidul Forma de Prezentare p.t. pHi Rotaţia optică MD Solubilitatea În apă la pHi 1 2 3 4 5 6 7 8 1. Glicocol Monolitic 233d 6,1 - - 22,5 2. Alanină Rombic 297d 6,1 +3,5 +1,6 15,8 3. Valină Foiţe 315 6 +13,9 +6,6 6,8 4. Leucină Foiţe 293 6 - -14,4 2,4 1 2 3 4 5 6 7 8 5. Izoleucină Plăcuţe 280d 5,8 +12,8 +16,3 2,1 6. Serină Plăcuţe 228d 5,7 -6,83 -7,9 4,3 7. Treonină Cristale 225 6,53 -28,3 - - 8. Tirosină Ace 314d 5,7 -12,3 -33,9 1,6 9. Fenilalanina Foiţe 283d 5,98 -35,14 -57 2,7 10. Triptofan Plăcuţe 293d 5,88 -30 -68,6 1,1 11. Acid aspartic Foiţe rombice 270 3 +4,36 +6,7 0,4 12. Acid glutamic Rombic 206 3,2 + +17,7 0,7 13. Glutamină Ace 256 - - - - 14. Asparagină Cristale 225 - -6,7 - - 15. Lisină Ace sau plăci 224d 9,7 +14,6 +19,7 f. solubil 16. Arginină Foiţe, prisme 238d 10,8 +12,1 +21,8 f. solubil 17. Histidină Foiţe 277 7,5 -38,1 -59,8 4 18. Cisteină Pulbere cristalină 260 5,1 - -20 f. solubil 19. Metionină Plăcuţe hexagonal 280 5,75 -7,2 -14,9 3 20. Cistină Plăcuţe 259d 5,0 -222,4 50,9 0,009 21. Prolină Ace 214 6,3 -84,9 -99,2 154,5 22. Hidroxiprolină Plăcuţe 270 5,7 - -99,6 34,5 Stereochimia aminoacizilor Toţi aminoacizii proteinogeni (cu excepţia glicocolului) au un atom de carbon asimetric şi deci pot exista sub forma a doi antipozi optici.Treonina şi izoleucina au doi centri asimetrici şi deci au patru stereoizomeri. Prin sinteză chimică se obţin în general formele racemice.Scindarea acestora nu poate fi efectuată prin metoda chimică obişnuită,cu ajutorul bazelor şi acizilor optic activi,fiindcă aminoacizii sunt acizi, respectiv baze prea slabe pentru a forma săruri stabile, cristalizabile cu aceşti compuşi.Singurul aminoacid suficient de puternic pentru a putea fi scindat prin intermediul sării sale cu chinina, este acidul glutamic.Restul aminoacizilor se transformă întâi în derivaţi acilaţi,care blochează gruparea amino şi permite reacţia cu baze optic active.Mai avantajoase s-au dovedit metodele biochimice pentru scindarea racemicilor, folosind marea specificitate a enzimelor pentru stereoizomerii naturali./1,3/. Activitatea optică este exprimată cantitativ prin rotaţia specifică [(]D , la temperatura de 20 sau 25 ,iar D fiind lungimea de undă – de obicei linia D a sodiului, 589.3 nm.Activitatea optică depinde de natura solventului ,iar în cazul soluţiilor apoase, de pH. În general, rotaţia optică specifică a unui aminoacid monoaminic sau monocarboxilic este maximă la punctul izoelectric.Rotaţia specifică depinde de natura catenei aminoacidului. S –a stabilit că toţi aminoacizii din proteinele naturale se înrudesc cu L-glicerinaldehida,şi deci fac parte din seria L.În peretele celular al unor microorganisme sau în unele antibiotice se găsesc şi aminoacizi din seria D.(În notaţia modernă, literele D şi L se înlocuiesc cu R, respectiv S)./5,8/. COOH COOH H-C-NH2 H2N-C-H R R D-aminoacid L-aminoacid Proprietăţi spectrale Aminoacizii uzuali nu absorb lumina în vizibil. Dintre aceştia, numai tirosina,fenilalanina şi triptofanul dau spectre de absorbţie la lungimi de undă mai mari de 250nm,datorită nucleului aromatic din catenă.Fenilalanina prezintă un maxim de absorbţie la 260nm,tirosina la 275nm şi triptofanul la 280nm.Întrucât majoritatea proteinelor conţin tirosină, măsurarea absorbţiei luminii la 280nm la spectrofotometru poate constitui o metodă satisfăcătoare de dozare a concentraţiei proteinei într-o soluţie.Cistina absoarbe la 240nm,datorită grupării –S-S-. Toţi aminoacizii absorb în U.V. îndepărtat. Datorită comportării diferite în soluţie a aminoacizilor,în funcţie de condiţii,spectrele IR diferă şin ele în funcţie de condiţiile experimentale. În mediu acid se află următoarele grupări la care corespund benzi caracteristice: -COOH ( OH 3570-3500 cm-1 -NH3+ 3130-3030cm-1, -NH2+ 2700-2250cm-1, NH+ 2450cm-1 -COOH ( C=O 1790-1760cm-1 (neasoc.), 1710cm-1. În mediu bazic: -COO- ( C=O 1600-1550cm-1 -NH2 3500-3300cm-1(neasoc.), 3000-2000cm-1 două benzi -NH o bandă În spectrul RMN, protonul ( din aminoacizi are o deplasare chimică (() cuprinsă între 4.30 şi 4.80 ppm./1,7,9/. Proprietăţi electrochimice Datorită prezenţei în moleculă atât a unei grupări funcţionale acide (-COOH),cât şi a uneia bazice (-NH2), aminoacizii sunt substanţe cu caracter amfoter.Atât în cristale cât şi în soluţie apoasă,moleculele lor apar sub formă de ioni dipolari (amfioni). Dovada acestui fapt s-a făcut prin difracţia razelor X, determinarea constantelor de bazicitate şi aciditate, a momentelor dielectrice, precum şi pe baza interpretării spectrelor Raman.Structura care reprezintă caracterul lor dipolar rezultă prin reacţia protolitică intramoleculară: R-CH-COOH R-CH-COO- NH2 +NH3 În prezenţa acizilor sau bazelor, soluţiile aminoacizilor funcţionează ca soluţii tampon.Dacă se adaugă soluţiei de aminoacid un acid tare (HCl), protonii săi sunt consumaţi, dând un acid slab: R-CH-COO- + H3O+ R-CH-COOH + H2O +NH3 +NH3 În prezenţa unei baze tari, ionii HO- sunt consumaţi, formându-se o bază slabă: R-CH-COO- + HO- R-CH-COO- + H2O +NH3 +NH2 Amfionul dipolar nu migrează în câmp electric;în mediu acid însă, aminoacidul se află sub formă de cation şi va migra către anod, iar în mediu bazic se află sub formă de anion şi va migra către catod. Toţi aminoacizii pot fi neutri în soluţie, deoarece grupările amino şi carboxil se neutralizează reciproc;predomină forma amfionică a cărei concentraţie maximă este condiţionată de o anumită valoare a pH-ului, numită punct izoelectric,notat pHi.Punctul izoelectric este pH-ul la care soluţia apoasă conţine anioni şi cationi ai aminoacidului în proporţie egală: pHi((pK1(pK2)/2 Valoarea punctului izoelectric depinde de valoarea constantelor de ionizare: K1 pentru funcţiunea carboxil şi K2 pentru funcţiunea amină;pK1 şi pK2 se determină titrimetric./1,2,5,8,9,11/. Pentru aminoacizii monoamino-monocarboxilici pHi se găseşte situat în domeniul de pH=4.8-6.3,deoarece grupa –COOH este mai puternic ionizată decât gruparea –NH2,variaţiile fiind determinate de efectul exercitat de radicalul R de la C( asupra celor două funcţiuni,amino şi carboxil. Aminoacizii monoamino-dicarboxilici au pHi situat la valori mai mici ale pH-ului ( domeniu acid) ca o consecinţă a faptului că în moleculă există încă o grupare carboxil,care nu participă la salifierea internă şi pentru a nu fi disociată este firesc ca valoarea pH-ului soluţiei să se găsească situată în domeniul acid. Aminoacizii diaamino-monocarboxilici, din aceleaşi considerente,au puncte izoelectrice situate la valori mari ale pH-ului,respectiv în domeniul bazic. La punctul izoelectric solubilitatea aminoacidului respectiv este minimă, deoarece momentul de dipol mare al amfionului duce la o puternică atracţie între moleculele din cristal.Această proprietate prezintă importanţă pentru separarea unor aminoacizi din amestecuri./5,9/. Pe baza celor menţionate, se poate explica şi comportarea soluţiilor de aminoacizi la trecerea unui curent electric,conductibilitatea acestora fiind determinată de valorile pH-ului. Din punct de vedere structural,sub aspect funcţional, electronic şi steric, (-aminoacizii se prezintă ca specii moleculare cu caracteristici bine determinate. Proprietăţi chimice Prezenţa grupelor amino şi carboxil conferă aminoacizilor caracter acid şi caracter bazic,precum şi capacitatea de a da reacţiile generale caracteristice acizilor carboxilici şi aminelor, ţinând seama totodată şi de efectele reciproce pe care le exercită aceste grupări. Aminoacizii dau cu ionii cuprici şi ai altor metale tranziţionale săruri complexe interne sau chelaţi, coloraţi,greu solubili,stabili.Aceştia au structuri ciclice fără tensiune, în care aminoacidul ocupă două poziţii coordinative ale metalului,una prin oxigen, alta prin perechea de electroni neparticipanţi ai grupei amino, de tipul /2,3,9/: COO NH2-CH-R Cu R-CH-NH2 OOC Proprietăţi determinate de gruparea carboxil Aminoacizii formează derivaţi normali ai acestei funcţiuni: esteri, amide,anhidride,nitrili,cloruri acide etc. Clorurile acide (obţinute prin tratare cu PCl5) ale aminoacizilor suspendaţi în clorură de acetil se obţin numai sub formă de clorhidraţi şi sunt foarte reactive.Derivaţii N-acilaţi ai aminoacizilor ,în aceleaşi condiţii, formează şi ei cloruri acide care elimină însă HCl şi dau azlactone: R-CH-COOH R-CH-COCl R-CH-C=O NH-COR’ NH-COR’ N=C-R’ Esterii se obţin sub formă de cristalohidraţi, prin tratare directă cu metanol sau etanol saturaţi cu acid clorhidric gazos.Esterii aminoacizilor inferiori se pot distila la presiune redusă.Ei au caracter bazic, dat de gruparea -NH2, gruparea -COOH fiind blocată. La conservare sau la încălzire, esterii aminoacizilor se transformă în polipeptide şi în 2,5-dicetopiperazine-1,4-disubstituite: O C R-CH NH HN CH-R O prin hidrogenare catalitică sau cu sodiu şi alcool, cu hidrură de litiu şi aluminiu, cu borohidrură de sodiu etc,dând (-aminoalcooli: H2N-CH-COOR’ H2 H2N-CH-CH2-OH R R Esterificarea cu etanol sau alcool benzilic este adesea utilizată pentru a proteja gruparea carboxil în cursul sintezei chimice a peptidelor. Sub acţiunea amoniacului sau a aminelor, aminoacizii şi esterii lor dau naştere la aminoamide H2N-CHR-CONH2. Atunci când gruparea -COOH reacţionează cu gruparea -NH2 din altă moleculă de aminoacid se obţine o legătură amidică de tip special, legătura peptidică: H2N-CHR-COOH + H2N-CHR’-COOH H2N-CHR-CO-NH-CHR’-COOH + H2O Pot reacţiona mai multe molecule de aminoacid în acest fel, obţinându-se un lanţ sau o catenă polipeptidică.Compuşii cu număr mare de resturi de aminoacizi sunt proteine.Această proprietate de a se combina între ei dând naştere polipeptidelor şi proteinelor este una din cele mai importante caracteristici ale aminoacizilor./1,2,4,5,8,9/. Proprietăţi determinate de gruparea -NH2 Funcţiunea -NH2 din aminoacizi poate lua parte la alte tipuri de reacţii.Astfel, prin tratare cu cloruri acide sau anhidride, se obţin derivaţi acilaţi.Acest procedeu se foloseşte de obicei pentru a proteja funcţiunea aminică în timpul sintezei chimice a peptidelor: C6H5-COCl + R-CH-COOH R-CH-COOH + HCl NH2 NH-CO-C6H5 ( R=H- acid hipuric) Se mai pot folosi sulfoclorurile aromatice, cloroformiaţii de alchil, în special cei de t-butil, sau chiar acidul formic.Derivatul benziloxicarboxilic Ph-CH2-O-CO-NH-CHR-COOH , corespunzător aminoacidului ( numit şi derivat carbobenzoxi ) sau t-butiloxicarbonilic (t-BOC-derivatul) Me3C-OOC-NH-CHR-COOH, sunt cei mai comuni derivaţi protejaţi ai (-aminoacizilor. Când prepararea lor se efectuează în condiţii suficient de blânde, configuraţia atomului de carbon este conservată, dar în condiţii mai energice are loc o racemizare. Prin acilare, grupa -NH2 pierde caracterul ei bazic, iar aminoacizii acilaţi, de tipul acidului hipuric, sunt acizi de tăria acizilor carboxilici obişnuiţi.În prezenţa hidroxizilor, aminoacizii se combină cu CO2, dând derivaţi ai acidului carbonic. R-CH-COOH + CO2 + Ba( OH)2 R-CH-COO- Ba2+ NH2 NH-COO- Reacţiile de acest tip au loc probabil în cazul transportului dioxidului de carbon de către hemoglobină.Aminoacizii se pot alchila la grupa -NH2 prin metodele uzuale (cu iodură sau sulfat de metil în prezenţa unui hidroxid alcalin). Derivaţii metilaţi cuaternari ai aminoacizilor sunt denumiţi betaine. Reprezentantul cel mai cunoscut, betaina, este derivatul trimetilic al glicinei şi se obţine din acid cloracetic şi trimetilamină: HOOC-CH2Cl + N(CH3)3 HOOC-CH2-N(CH3)3]+Cl- -HCl -OOC-CH2-N+(CH3)3 Betaina este mult răspândită în plante, de exemplu în sfeclă (Beta vulgaris), acumulându-se în melasă în timpul extracţiei şi purificării zahărului.Se găseşte şi în muşchii multor nevertebrate.Betainele, fiind săruri cuaternare de amoniu, suferă prin încălzire transpoziţie de tip degradare Hofmann;reacţia este reversibilă/1,3,5,8,9/. (CH3)3N+-CHR-COO- (CH3)2N-CHR-COOCH3 O reacţie mult folosită a aminoacizilor este cea cu bromură de nitrozil sau cu acid azotos în soluţie acidă, obţinându-se hidroxiacizii corespunzători şi degajându-se azot : H2N-CHR-COOH HONO HO-CHR-COOH + N2 + H2O Această reacţie se foloseşte în chimia analitică pentru dozarea cantitativă a grupării libere -NH2 din aminoacizi şi proteine, măsurând volumul de azot degajat ( metoda Van Slyke).În soluţie de HCl sau HBr se formează prin această reacţie acizii cloruraţi sau bromuraţi respectivi. Esterii (-aminoacizilor dau cu acid azotos diazoesteri /3,8,9/: EtOOC-CH2-NH2 + HNO2 EtOOC-CHN2 + 2H2O ester diazoacetic Prin tratamente termice, aminoacizii se descompun , dând diferiţi compuşi , în funcţie de poziţia grupării -NH2 faţă de -COOH.Astfel (-aminoacizii dau 2,5-dicetopiperazine; (-aminoacizii duc la acizi nesaturaţi prin eliminare de NH3: H2N-CHR-CH2-COOH R-CH(CH-COOH + NH3 ( şi (-aminoacizii elimină uşor apa intramolecular dând lactame /1,5,8/: R-CH-CH2-CH2-COOH R-CH-CH2-CH2 + H2O NH2 NH CO cată, în prezenţa hidroxidului de bariu ori sub acţiunea enzimelor de putrefacţie, aminoacizii se decarboxilează, conducând la amine: H2N-CHR-COOH R-CH2-NH2 + CO2 Multe dintre acestea sunt substanţe cu proprietăţi fiziologice şi farmacologice remarcabile (amine biogene) /1,2,5,8,9/: HOOC-(CH2)3-NH2 CH2-CH2-NH2 H2N-(CH2)5-NH2 Acid (-aminobutiric OH etanolamina cadaverina N C-CH2-CH2-NH2 CH2-CH2-NH2 CH CH SH NH histamina cisteamina Prin topire cu hidroxidul de potasiu, aminoacizii suferă descompuneri adânci, ducând la acizi graşi şi amoniac sau amine. Cu anumiţi agenţi oxidanţi,aminoacizii suferă degradări,dând aldehidele imediat inferioare sau nitrilii corespunzători /3,5,8/: R-CHO + NH3 + CO2 R-CH-COOH NH2 R-CN + H2O + CO2 ţie caracteristică a aminoacizilor este cea cu ninhidrina (hidratul tricetohidrindenului).Se formează compuşi coloraţi în albastru cu majoritatea (-aminoacizilor; excepţie fac prolina şi hidroxiprolina care formează compuşi galbeni.În prima fază se produce o degradaere oxidativă a aminoacizilor la aldehide. Prin condensarea cetoalcoolului cu o nouă moleculă de ninhidrină şi cu amoniac se formează produsul colorat.Una din structurile posibile ale acestuia este următoarea. Reacţia cu ninhidrină are o mare importanţă în chimia analitică, servind la recunoaşterea şi dozarea aminoacizilor /1,2,3,5,9,11/. Transformări biochimice Transformările pe care le suferă (-aminoacizii în organismele vii sunt reacţii catalizate de enzime specifice.Biochimia aminoacizilor include toate transformările chimice pe care le suferă (-aminoacizii în organismele vii.Analiza acestor transformări evidenţiază faptul că în ele sunt implicate direct grupele funcţionale amino şi carboxil şi chiar radicalul pe care sunt grefate aceste grupări. Grupa amino poate fi eliminată din moleculele (-aminoacizilor, formându-se în final amoniac, care la rândul său este supus altor transformări biochimice, conducând la uree sau acid uric care se elimină din organism. Dezaminarea poate fi: oxidativă, hidrolitică sau reductivă, enzimele respective fiind, în funcţie de tipul de reacţie, o oxidază, hidrolază şi respectiv reductază. ox R-C-COOH H2O R-C-COOH + NH3 NH O R-CH-COOH dezaminare hidr. R-CH-COOH + NH3 NH2 OH -hidroxi şi respectiv acidul organic, care se formează în urma dezaminării, devin în organism o sursă de formare a glucidelor sau grăsimilor /2,3,5,7,8/. Pierderea CO2 în prezenţa unor enzime specifice fiecărui aminoacid conduce la formarea de amine biogene. R-CH-COOH R-CH2-NH2 + CO2 NH2 Dezaminarea şi decarboxilarea prin reacţii enzimatice pot avea loc şi simultan sub influenţa unor microorganisme.Astfel se explică,de exemplu,prezenţa alcoolului izoamilic, a alcoolului amilic optic activ şi a alcoolului izobutilic în "coada" de distilare care se obţine la fabricarea alcoolului etilic /1,2,5,8,9,11/. (-cetoacizii şi (-aminoacizii prezenţi în organism, pot participa la reacţii, în urma cărora prin mai multe etape, acizii (-cetonici se transformă în (-aminoacizi şi invers. Enzimele care catalizează reacţiile de transaminare se numesc transaminaze.În organismele vii poate fi sintetizat orice (-aminoaci dacă este prezent acidul (-cetonic corespunzător /1,2,3,7,12/. Acidul glutamic joacă un rol important în reacţiile de transaminare, fiind donorul de grupă -NH2, iar pe de altă parte acidul (-cetoglutaric este capabil să accepte grupa -NH2 de la aproape toţi L-aminoacizii naturali, tramsformându-se în acid glutamic: HOOC-(CH2)2-CH-COOH + CH3-C-COOH HOOC-(CH2)2-C-COOH + NH2 O O CH3-CH-COOH NH2 nsformările catalizate de enzime, care au loc în cursul transferului grupei amino fără formare de amoniac, de la acidul L-glutamic la acidul piruvic, sunt complexe.Acidul L-glutamic, la rândul său, poate reface acidul (-ceto glutaric şi prin desaminare oxidativă. Organismul animal nu-şi poate sintetiza unii (-aminoacizi ( aminoacizii esenţiali) datorită faptului că nu posedă (-cetoacizii corespunzători. În prezenţa unor microorganisme au loc şi degradări mai profunde, scindări de legături carbon-carbon, concomitente cu reacţii de oxidare, esterificare ş.a. explicându-se, astfel, diversitatea de compuşi organici identificaţi în organism sau compuşi care se elimină /1,2,5,7,8,9,11/. Identificarea şi dozarea aminoacizilor Se realizează prin mai multe metode şi anume: 1.Reacţii de culoare: cea mai importantă este reacţia (-aminoacizilor cu ninhidrina.Compuşii de culoare albastră au un maxim de absorbţie la 570nm.Prolina şi hidroxiprolina dau cu ninhidrina compuşi galbeni cu maxim de absorbţie la 440nm.Adaosul de compuşi de cadmiu stabilizează culoarea /1,2,5,8,9/. 2. Măsurarea absorbţiei în u.v. se poate folosi pentru dozarea aminoacizilor aromatici, în amestec cu alţi aminoacizi.Citirea se face la 260nm pentru fenilalanină şi 280nm pentru tirosină şi triptofan /5,8/. 3.Metode cromatografice.Se folosesc toate variantele acestei tehnici:CH,CSS,CSI,GC,HPLC. În cromatografia pe hârtie (CH) şi în strat subţire (CSS) există o strânsă dependenţă între constituţia catenei unui aminoacid şi viteza sa de migrare.Cei cu catene hidrofobe mari (valina,leucina,izoleucina,fenilalanina,tirosina,triptofanul,metionina) migrează mai repede decât cei cu catene hidrofobe mai scurte (alanina, glicina,prolina) şi decât cei cu catene hidrofile (cisteină,serină, treonină, acid aspartic, acid glutamic, lisină, arginină,histidină).Migrarea diferenţiată a aminoacizilor este determinată de afinitatea mai mare pe care o au aminoacizii cu catene hidrofile pentru faza staţionară (apoasă) şi cei cu catene hidrofobe pentru faza mobilă (solvent organic).În cazul amestecurilor complexe de aminoacizi se foloseşte cromatografia bidimensională, folosindu-se un amestec de solvenţi organici cu migrare într-un sens şi un alt amestec de solvenţi pentru sensul perpendicular pe primul.Aminoacizii se dozeză prin tratare cu o soluţie de ninhidrină, la cald,eluţia fiecărui spot colorat într-un solvent al compusului cu ninhidrină, stabilizarea acestuia prin combinaţii cu săruri de cadmiu şi citirea absorbţiei la o lungime de undă de 570nm la un spectrofotometru. Separarea cromatografică pe schimbători de ioni are loc datorită afinităţii diferite a aminoacizilor pentru aceştia, în funcţie de constantele de disociere a grupărilor -COOH şi NH2. Eluţia aminoacizilor reţinuţi în coloană se face cu solvenţi cu valori de pH crescânde (în gradient de pH); eluţia aminoacizilor se va face în ordinea inversă afinităţii lor pentru schimbătorul de ioni folosit.S-au elaborat două tehnici: una folosind un colector automat de fracţiuni şi a doua, folosind un analizor automat de aminoacizi. În cazul cromatografiei de difuzie pe gel, aminoacizii cu moleculă mai mică şi mai hidrofili difuzează în gel şi sunt mai puternic reţinuţi;cei cu molecule mai mari rămân în apa dintre particulele de gel şi ies mai repede de pe coloană. În electroforeză sau ionoforeză, separarea are loc sub acţiunea unui câmp electric.Aminoacizii se separă în funcţie de valoarea constantei lor de disociere la un anumit pH dat.Se foloseşte de obicei pH-ul 4,0 la care separarea este netă pentru toţi aminoacizii (în condiţiile unei tensiuni electrice mari, 70 V/cm). Indiferent de metoda de separare,prelucrarea probelor cu ninhidrină şi citirea absorbţiei la 570nm este procedura finală comună. Pentru dozări exacte, în special pentru stabilirea unor mecanisme de reacţie sau a unor căi de metabolizare sau de biosinteză se aplică metoda diluţiei izotopice /1,3,5,8,9/. Prezenţa unor anumiţi aminoacizi este indicată după poziţia maximelor, iar raportul în care se găsesc,după intensitatea maximelor de absorbţie: Asp:Thr:Ser:Glu:Pro:Gly:Ala(15:10:15:12:4:3:12 4.Determinări microbiologice.Există două tipuri de metode microbiologice folosite la dozarea aminoacizilor.Prima metodă se bazeauă pe compararea gradului de dezvoltare a unui microorganism dependent de aminoacidul ce urmează să fie dozat, cu o curbă de dezvoltare prestabilită în funcţie de concentraţia aminoacidului.A doua metodă de dozare microbiologică se bazează pe faptul că unele microorganisme conţin enzime specifice de degradare pentru anumiţi aminoacizi, de exemplu decarboxilaze care catalizează decarboxilarea aminoacidului cu degajare de CO2.Se măsoară cantitatea de CO2 degajată în condiţii de lucrubine stabilite, care este proporţională cu concentraţia aminoacidului în probă /2,3,5,8,9,11/. Metode de preparare Importanţa deosebită a aminoacizilor atât pentru cercetările biochimice, nutriţionale şi microbiologice, cât şi pentru utilizarea lor în preparate farmaceutice, alimente şi furaje a determinat elaborarea unei multitudini de metode de preparare în laborator şi în industrie.Astfel, aminoacizii pot fi obţinuţi prin izolarea lor din hidrolizatele acide,bazice sau enzimatice ale proteinelor, prin sinteze chimice şi prin biosinteză. I.Izolarea din hidrolizatele proteice Izolarea aminoacizilor se poate realiza folosind adsorbţia pe cărbune activ, pământuri adsorbante, schimbători de ioni, cromatografie de repartiţie, electroforeză,coprecipitare cu reactivi specifici.În timpul hidrolizei acide, triptofanul este degradat aproape complet; el se separă din hidrolizatele alcaline.Serina şi treonina sunt şi ele distruse parţial în condiţiile hidrolizei acide.De asemenea, în timpul hidrolizei acide şi alcaline, aminoacizii se racemizează parţial.Prin hidroliză enzimatică se obţin aminoacizi optic activi, cu configuraţiaL.Izolarea din hidrolizatele proteice serveşte la prepararea industrială a multor aminoacizi, cum sunt:acidul glutamic,lisina,cisteina,arginina,triptofanul,tirosina. II.Sinteze chimice de aminoacizi 1.Aminarea acizilor (-halogenaţi Prin tratarea unui acid (-clorurat sau (-bromurat cu amoniac sau hexametilentetramină se obţine aminoacidul corespunzător: R-CH-COOH + 2NH3 R-CH-COOH + NH4X X NH2 Metoda se aplică la toţi (-bromacizii accesibili prin bromurarea acizilor, folosind metoda Hell-Volhard-Zelinski.Se utilizează un exces mare de amoniac, pentru evitarea formării de amine secundare şi terţiare.Cu HMTA se formează un aduct care se descompune prin încălzire cu HCl, dând aminoacidul cu randament mare. 2. Aminarea reductivă Prin reducerea catalitică (cu Pd şi H2) a unui (-cetoacid în prezenţa amoniacului se obţine aminoacidul corespunzător: R-C-COOH +NH3 R-C-COOH +H2 R-CH-COOH O -H2o NH NH2 (-cetoacidul sau esterul acetilacetic substituit pot fi transformaţi în oxime, hidrazone sau fenilhidrazone, care formează aminoacidul respectiv, prin reducere chimică sau catalitică: R-CO-COOH +PhNHNH2 C6H5-NH-N-CR-COOH H2 H2N-CHR-COOH CH3-CO-CHR-COOEt HON(CR-COOEt H2N-CHR-COOH Reducerea se poate efectua cu Sn şi HCl sau Zn şi CH3-COOH, cu amalgam de sodiu sau de Al, catalitic (cu Ni Raney) sau electrolitic. Importanţa preparativă a metodei reductive este mult mărită prin obţinerea compuşilor azotaţi intermediari pe căi mai simple decât cele de la acizii (-cetonici.O astfel de cale este cuplarea esterilor (-cetonici (-substituiţi cu săruri de diazoniu aromatice (Feofilaktov, 1938). R-CH-COOEt + C6H5-N(N]+Cl- R-C-COOEt R-CH(NH2)-COOH + COCH3 N-NHC6H5 +H2N-C6H5 3.Aminarea prin transpoziţie intramoleculară Această metodă implică transformarea unui derivat al acidului cianoacetic într-o azidă sau amidă şi apoi în aminoacidul dorit, folosind transpoziţiile (degradările) Schmidt, Curtius sau Hofmann: CN CN CN CN COOH R-CH R-CH R-CH R-CH R-CH COOEt CONHNH2 CON3 NHCOOEt NH2 CN CONH2 NH2 R-CH R-CH R-CH COOH COOH COOH 4.Reacţia cianhidrină (sinteza Strecker, 1858) Această metodă implică interacţiunea unei aldehide cu ionul cianură, în prezenţa amoniacului sau a carbonatului de amoniu.Se formează aminonitrilul,respectiv hidantoina substituită, care prin hidroliză cu acizi sau baze, se transformă în aminoacidul respectiv: R-CH(O + HCN R-CH-CN R-CH-CN R-CH-COOH OH NH2 NH2 +(NH4)2CO3 R-CH-CO-NH +H2O NH-CO -NH3, -CO2 5.Condensarea cu esteri N-acilaţi ai acidului aminomalonic P R æ è v x P Esterul aminomalonic se obţine prin reducerea esterului izonitrozomalonic.Derivaţii N-acilaţi formează combinaţii sodate, care reacţionează în acelaşi mod ca esterul malonic sodat.Se utilizează de obicei derivatul N-acetilat sau N-formilat. EtOOC EtOOC EtOOC CH2 ONOH C(NOH +H2, -H2O CH-NH2 Ac2O EtOOC EtOOC EtOOC EtOOC CH-NH-COCH3 EtOOC Se pot folosi şi esteri aminocianoacetici N-acilaţi: EtOOC-CH-NH-COCH3 CN Derivaţii esterilor acidului aminomalonic se transformă în combinaţii sodate (cu etoxid de sodiu) care, prin condensare cu halogenuri de alchil sau acil şi hidroliză ulterioară, formează aminoacizii corespunzători. EtOOC R-X EtOOC H2O HOOC-CH-R C-Na+ -NaX CR -CO2 NH2 EtOOC NHAc EtOOC NHAc -AcOH NC NC C-Na+ + RX -NaX CR H2O EtOOC NHAc EtOOC NHAc -CO2,-NH3,-AcOH 6.Condensarea unei aldehide cu un compus având o grupă metilen activ Această metodă se foloseşte pentru obţinerea aminoacizilor aromatici sau heterociclici şi se realizează pornind de la o aldehidă aromatică, care se condensează cu o azlactonă (de exemplu 2,5 dicetopiperazina, hidantoina, rodanina sau 2-mercaptotiazolin-5-ona).După reducere cu amalgam de sodiu sau zinc şi acid acetic şi hidroliză se obţine aminoacidul corespunzător.Această metodă este o aplicare a condensării Perkin. NH O( H2C-CO H2C-CO H2C-CO ( O NH NH S NH HN-CO S-CS HN-CS 2,5 dicetopiperazină hidantoină rodanină 2-mercaptotiazolin-5-onă H2C-CO Ar-CH( (O Ar-CH(O + N O H2O N O H2 Ph Ph azlactonă Ar-CH2 (O H2O Ar-CH2-CH-COOH N O -PhCOOH NH2 Ph 7.Oxidarea aminoalcoolilor Metoda este limitată la aminoalcoolii accesibili. AcHN-CHR-CH2OH + [O] AcHN-CHR-COOH + H2O 8.Se cunosc o serie de metode chimice de sinteză specifice unor aminoacizi, deci cu aplicabilitate limitată; de exemplu, adiţia amoniacului la dubla legătură a acizilor nesaturaţi: HOOC-CH(CH-COOH + NH3 HOOC-CH2-CH-COOH acid fumaric NH2 acid asparagic Obţinerea formelor optic active Metodele chimice de sinteză conduc de obicei la aminoacizi racemici.Dedublarea formelor racemice ale aminoacizilor se poate realiza, în principiu, prin următoarele metode : Cristalizarea selectivă a unuia din enantiomeri din soluţia saturată a acestuia. Formarea de săruri diastereoizomere cu baze sau acizi chirali.Se folosesc de obicei aminoacizi N-acilaţi, pentru a le intensifica caracterul acid şi a forma săruri cu baze optic active. Se pot utiliza şi esteri ai aminoacizilor, care au caracter bazic mai pronunţat decât aminoacizii şi formează săruri cu acizi optic activi.Aminoacizii bazici reacţionează ca atare cu acizii optic activi (acid D-camforic).Sărurile diastereoizomere se separă prin diferenţa de solubilitate.După separare, prin hidroliză se obţin aminoacizi liberi. c.)Tratarea racemicului cu preparate enzimatice.Această metodă este înalt selectivă datorită marii specificităţi a enzimelor şi posedă avantajul că permite obţinerea unor izomeri cu coufiguraţie cunoscută.Procedeele constau în: - introducerea amestecului racemic, prin ingerare (furaj) sau prin injectare, într-un animal, ale cărui enzime metabolizează numai forma L.Din urină se separă apoi enantiomerul D rămas netransformat; - oxidarea sau decarboxilarea cu ajutorul unor microorganisme specifice sau ţesuturi, ale unuia din izomeri, celălalt rămânând neatacat. - hidroliza asimetrică sub acţiunea unor enzime (amidaze, esteraze, acilaze) ale derivaţilor aminoacizilor racemici substituiţi în mod adecvat, prin care se eliberează numai antipodul L, care se separă de enantiomerul D rămas nehidrolizat. III. Metode de biosinteză a aminoacizilor /2,5,7,8,9,10,12/ Aceste metode se bazează pe capacitatea de biosinteză a microorganismelor şi au avantajul că se obţin aminoacizi din seria L, având configuraţia aminoacizilor naturali din proteine.Mecanisme foarte precise de reglare menţin concentraţia aminoacizilor în celule în limite foarte strânse.Prin mutageneză, celulele microbiene suferă modificări genetice, cu implicaţii asupra mecanismelor de reglare.Ele pot suferi o mutaţie sau deleţie a genelor operatoare sau reglatoare ale unora din enzime sau prin mutaşie genetică se pot codifica enzime modificate astfel încât să nu mai fie sensibile la metabolitul care le reglează în mod normal.Acest fel de microorganisme cu mecanismele de reglare modificate, cu permeabilitatea membranei celulare schimbată sau cu deficienţe metabolice, pot fi întrebuinţate industrial pentru producerea unor metaboliţi importanţi pentru om, printre care şi aminoacizii. Pentru obţinerea aminoacizilor se folosesc mutanţi de Brevibacterium sau Corymbacterium, dependenţi de alţi aminoacizi ce fac parte din schema de biosinteză a aminoacidului în cauză (de exemplu pentru producerea lisinei se folosesc mutanţi dependenţi de homoserină) sau mutanţi rezistenţi la analogi ai respectivului aminoacid. Drept materii prime se folosesc hidraţi de carbon, alcooli,hidrocarburi alifatice cu cel puţin 10 atomi de carbon, compuşi cu azot (proteine, peptide, uree, săruri de amoniu), săruri minerale (ce conţin K, Mg, Ca, P, Fe, Mn, Zn etc) şi factori de creştere.Aceste substanţe sunt folosite de microorganisme pentru a se dezvolta şi pentru a efectua biosinteza propriu-zisă a aminoacidului. În timpul biosintezei se introduce aer sub presiune, steril, care furnizează oxigen diferitelor procese metabolice.În funcţie de aminoacid, concentraţia acestuia în mediile fermentate este cuprinsă între câteva grame şi până la 90-100 g/l.Aminoacizii astfel sintetizaţi sunt izolaţi şi purificaţi cu ajutorul schimbătorilor de ioni, cristalizării fracţionate, adsorbţiei pe diferiţi adsorbanţi. IV.Metode mixte Aceste metode se folosesc de avatajele metodelor chimice şi biochimice,deopotrivă.Astfel, se produc în cantităţi mari intermediari prin sinteză chimică şi apoi sunt supuşi transformărilor stereospecifice, cu obţinerea directă a L-aminoacidului. Utilizările aminoacizilor Aminoacizii se folosesc în medicină pentru prepararea unor medicamente şi pentru alimentaţia artificială în anumite îmbolnăviri ale sistemului digestiv, în caz de intervenţii chirurgicale etc.Se folosesc în alimentaţie, pentru suplimentarea unor produse deficitare în aminoacizi esenţiali, pentru accentuarea aromelor, pentru prepararea supelor concentrate,a alimentelor pentru copii, alimentaţia dietetică pentru cosmonauţi,ca antioxidanţi la prepararea conservelor şi băuturilor etc /5,10/. Cantităţi mari de aminoacizi se folosesc în zootehnie, pentru obţinerea concentratelor furajere şi pentru a mări digestibilitatea furajelor bogate în hidraţi de carbon şi sărace în proteine complete.Se folosesc, de asemenea, pentru prepararea unor medii bacteriologice necesare depistării unor boli /5,10/. Din punct de vedere fiziologic aminoacizii au un rol deosebit. Astfel, acidul glutamic are un rol major în dezintoxicarea organismului, glutamina obţinută prin aminarea lui fiind recomandată împotriva oboselii, depresiei şi impotenţei.Glicina intervine în sinteza hemoglobinei; ca precursor al glutationului, glicina se combină cu acidul colic şi formează glucocolaţi (săruri biliare) cu rol deosebit în digestie.Serina participă la sinteza cefalinei şi stingomielinei.Arginina trece în ornitină care permite sinteza spermidinei şi sperminei, prolamine considerate principali factori decreştere.Tirosina este precursorul a doi hormoni tiroidieni şi anume: triiodotironina şi tiroxina.De aceea, tirosina este deosebit de importantă în eliminarea dereglajelor tiroidiene.De remarcat că tirosina este precursor al adrenalinei şi noradrenalinei, substanţe cu rolimportant în păstrarea echilibrului psihic.Triptofanul conduce la formarea serotoninei care este un vasoconstrictor puternic, un bun stimulator al contracţiei muşchilor netezi, un excelent neurotransmiţător al sistemului nervos central.Am menţionat o parte din aminoacizi, în special cei a căror activitate fiziologică este remarcabilă şi care nu se găsesc întotdeauna cât ar trebui în alimentaţia zilnică /1,3,7,12/. PEPTIDE Peptidele sunt combinaţii de tip amidic rezultate prin condensarea a două sau mai multor molecule de aminoacizi. R-CH-COOH + H2N-CH-COOH -H2O H2N-CH-CONH-CH-COOH NH2 R R R Peptidele pot rezulta din două, trei sau "n" molecule de aminoacizi.Pentru sistematizarea acestor compuşi, convenţional ei se clasifică în /3/: peptide (oligopeptide) - compuşi formaţi dintr-un număr relativ mic de (-aminoacizi; polipeptide - compuşi formaţi dintr-un număr mai mare de (-aminoacizi, dar cu masa moleculară mai mică de 10000; proteine (poliprotide superioare, holoproteide) - compuşi cu masa moleculară mai mare de 10000; heteroproteide - compuşi care pe lângă un lanţ proteic,mai conţin şi o grupare neproteică numită grupare prostetică. Deci, fiecare moleculă de peptidă, polipeptidă sau proteină va conţine: "n" resturi de (- aminoacizi; (n-1) legături peptidice (de tip amidă substituită); un N-acid (aminoacidul N terminal), rest de (-aminoacid de la capătul lanţului, care posedă grupa amino liberă şi un C-acid (aminoacidul C-terminal), rest de (-aminoacid, de la celălalt capăt al lanţului, care posedă grupa carboxil liberă /3/. Denumirile peptidelor se construiesc socotindu-le derivaţi acilaţi ai aminoacidului C-terminal.Se citesc succesiv radicalii aminoacizilor începând cu capătul N-terminal până la restul C-terminal /1,3,8/.De exemplu: H2N-CH-CO-NH-CH2-CO-NH-CH-CO-NH-CH-COOH CH(CH3)2 CH2-OH CH3 valil-glicil-seril-alanina sau Val-Gli-Ser-Ala Datorită posibilităţii de legare a aceloraşi aminoacizi în secvenţe diferite, peptidele pot prezenta fenomenul de izomerie de structură, de poziţie.Doi aminoacizi diferiţi pot da naştere la două dipeptide izomere după cum unul sau altul ocupă poziţia N- sau C-terminală. În organismele vii se întâlnesc numeroase peptide (oligopeptide sau peptide mai mari) cu funcţii particulare.Unele din aceste peptide au legături peptidice atipice, cuprind resturi de aminoacizi modificaţi, structuri ciclice, altele cuprind D-aminoacizi /1,3,4,8,9/. Peptidele se deosebesc de proteine prin aceea că dializează prin membrane de celofan.Spre deosebire de peptide, proteinele sunt precipitate din soluţie cu acid tricloracetic /4/. PROPRIETĂŢI Cele mai multe peptide sunt cristaline, incolore, solubile în apă şi insolubile în alcool absolut, solubilitatea lor fiind condiţionată de mărimea moleculelor.La fel ca aminoacizii, au caracter amfoter, formând săruri solubile cu acizii şi cu bazele. Peptidele arată unele proprietăţi ale proteinelor.Cele compuse din mai mult