Referat Parfumuri

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Parfumuri si de asemenea puteti face Download Referat Parfumuri

Citeste fragmente din Referat Parfumuri

Cuprins: Parfumurile în antichitate 3 Parfumurile în Europa 7 Parfumurile la sfârşit de secol 8 Istoria apei de colonie 9 Metode de obţinere 11 Materiale 13 Familii de parfumuri 17 Tipuri 19 Etape 20 Legende 21 Bibliografie 22 Parfumurile în antichitate Cuvântul „parfum” vine din sintagma latinească „per fumus”, însemnând „în întregime fum”. Francezii mai târziu au dat numele de parfum mirosurilor plăcute care plutesc în aer la arderea tămâii. Au existat puţine perioade în istorie care nu au fost influenţate de parfum. Istoria parfumului este adesea împletită cu istoria rasei umane. Primul tip de parfum a fost tămâia. Ea a fost descoperită de către mesopotamieni acum 4000 de ani. Culturi antice au ars multe tipuri de răşini şi lemn la ceremoniile religioase. Adesea ei înmuiau lemnul parfumat şi răşinile în apă şi ulei, apoi îşi ungeau trupurile cu acest lichid. De asemenea îmbălsămau pe cei decedaţi cu aceste parfume. Am învăţat din hieroglifele antice de pe mormintele egiptene că parfumul a jucat o parte în vieţile egiptenilor. Parfumarea şi-a făcut loc în Egipt în jurul anului 3000 a.C. şi o dată cu Regina Hatshepsut, el a devenit foarte popular. Ea a condus expediţiile pentru căutarea tămâiei şi a altor produse valoroase, iar rezultatele care au fost înregistrate pe pereţii templului au fost în onoarea ei. În templu se afla o grădină botanică plină cu pomii de tămâie găsiţi în expediţii. Parfumuri au fost găsite şi în mormintele faraonilor egipteni. Este probabil ca ei să fi folosit aromele în rituale mistice datate arzătoare de tămâie şi de miresme dulci de plante în ceremoniile religioase. Înainte de începerea erei de aur a egiptenilor, parfumul a fost folosit în ritualuri pentru Zei sau Faraoni. Parfumul a fost foarte apreciat în timpurile biblice şi există multe referiri în Biblie la Parfumuri. În Noul Testament cei trei magi cărau cadouri de aur, varietăţi de tămâie şi smirnă pruncului Isus. Cu mult înainte, Domnul i-a poruncit lui Moise: „Luaţi cu voi condimente dulci, stacte, onycha şi rasina exotica cu tămâie pură şi tu îl vei transforma în parfum.” Tămâia este probabil cea mai cunoscută plantă la care s-a făcut aluzie in Biblie. Tămâia arsă a fost privilegiul preoţilor în cele mai timpurii civilizaţii. Obiceiul se foloseşte şi astăzi în Biserica Catolică şi Biserica Creştină. fost educaţi să se parfumeze şi ei cel puţin o dată pe săptămână. Egiptenii devenind pretenţioşi cu obiceiurile lor, au ocupat băile pompoase, în care predecesorii greci şi romani se scăldau acolo. Şi-au înmuiat pielea în uleiuri deoarece le oferea plăcere, ajutându-i să-şi protejeze corpurile de efectul soarelui torid. Egiptenii au creat o sumedenie de creme parfumate şi emolienţi parfumaţi. Ei şi-au creat o formă de con în care să topească, sa creeze cremele şi emolienţi cu care să-şi acopere părul şi corpul. Îmbăierea era relaxantă, era plăcerea socială, uneori se îmbăiau de câte trei ori pe zi. Egiptenii purtau cu ei parfum de la naştere până după moartea lor. Mulţi egipteni îşi puneau in mormintele lor Parfumuri pentru a păstra pielea lor mătăsoasă şi netedă în viaţa de apoi. De atunci egipteni au fost de părere că sufletul urcă în rai, viziuni în care parfumul însoţea spiritul. Urne acoperite cu a coajă de aur, distorsionau cu ceramica delicată, calcedoniile pline cu arome au fost plasate în morminte. Aşa de puternice au fost unele dintre uleiuri, că după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon, o urmă de parfum se putea simţi în oalele bine sigilate când mormântul a fost descoperit. Parfumul a fost folosit în procesul de îmbălsămare care lua de la 40 la 70 de zile să fie îndeplinit! Smirna, uleiul de scorţişoară şi alte parfumuri au fost folosite în procesul de îmbălsămare. Consumul de arome a atins culmea în timpul acestei perioade risipitoare. Magazinele de parfumuri erau locuri de întâlniri zilnice pentru aproape toată lumea şi baia zilnică era o activitate importantă pentru greci. Diferite tipuri de unguente erau folosiţi simultan, cu mirosuri rezervate pentru anumite părţi ale corpului. Grecilor li s-a atribuit arta de a fi creat primul parfum lichid, deşi el a fost complet diferit de parfumul pe care îl cunoaştem noi astăzi. Parfumurile lor au fost pudrele parfumate amestecate cu uleiuri grele, lipsite de alcool. Lichidul era păstrat în sticle alungite albastre şi aurii, numite “alabastrums”. Egiptenii au luat mândria de a-şi păstra parfumul în recipientele lor frumoase. Aceste sticle de parfumuri au fost de o frumuseţe rară. Recipientele au fost făcute din materiale ca “alabaster”, sticlă, abanos şi porţelan. Unele din sticlele de parfum au fost făcute din aur şi piatră. Când sticla a apărut întâi în Egipt, în jurul 1558 î.C., a fost considerată mai preţioasă decât bijuteriile. Condiţiile climatice i-au permis Egiptu1ui să importe multe condimente şi arome din India, ca de exemplu ghimbir, piper şi lemn de santal. Egiptul încă ocupa un loc important în producţia de parfum pe bază de ulei, responsabilă pentru producţia iasomiei într-o porţiune a lumii. Grecii şi Romanii antici au învăţat despre parfumuri de la egipteni. Comerţul între Greci şi Creta a fost foarte sănătos şi simbolic. La fel ca la Egipteni, cea mal îndrăgită floare la cretani a fost crinul. Trandafiru1 a fost şi el popular. Cultura greacă a întârziat un pic în dezvoltare după cea la cretani. Folosind o varietate de miresme preparate din uleiuri vegetale, ca de exemplu uleiul de măsline şi uleiul de migdală, ei au adăugat uleiuri volatile făcute din crini, trandafiri şi anason. În ciuda interzicerii folosirii parfumulul în secolul VI, bărbaţii şi femeile risipeau împreună, înainte şi după îmbăiere, în timpul zilei şi pe tot corpul. Băile publice romane erau spectaculoase, iar băile Împăratului Caracalla au fost cele mai celebre. 0 cameră, numită “unctuarium” avea rafturi cu oale pline cu unguente, borcane cu uleiuri volatile parfumate şi esenţe în sticle de diferite mărimi. Romanii îşi făcuseră un obicei de a se parfuma de trei ori pe zi. Câini şi caii de asemenea erau parfumaţi. La sărbătoriri, păsările erau eliberate din cuştile lor pentru a risipi parfumul din aripile lor, draperiile, sfeşnicele, mesele şi pernele erau parfumate. Servitori purtau mosc, magheran, spikenard şi alte arome. O dată cu invazia lui Alexandru Cel Mare în secolul 3 î.C., folosirea parfumului şi tămâiei au devenit mult mai răspândite în Grecia. Grecul Theophrastus din Atena a discutat varietatea de mirosuri, uleiuri volatile şi originile plantelor acestora şi chiar efectul câtorva mirosuri asupra dispoziţiei şi gândirii noastre. El de asemenea a cercetat modul cum percepem mirosul, notând conexiunea între percepţia de miros şi gust. Probabil cel mai mare conducător al Egiptului a fost Cleopatra, din fericire era foarte pricepută în percepţia mirosului, a fost risipitoare în folosirea parfumului. După asasinarea lui Iulius Caesar, a părăsit Roma să devină Regina Egiptului. Acolo l-a felicitat pe Mark Antony, un politician roman, pe o corabie cu vele parfumate. Sosirea Cleopatrei a fost anunţată cu nori de parfum înainte ca corabia să intre în vizor. Antony a căzut în vraja ei şi de fapt a fost îndrăgostit de ea, s-a sinucis la vestea că ea ar fi murit. De asemenea, la aflarea vestii că Antony a murit, Cleopatra s-a sinucis cu ajutorul unei muşcături de viperă. pentru a acoperi manuscrisele obişnuite şi să le protejeze de insecte în timpul Împăratului Roman Augustus. Şi astăzi cedrul este pulverizat pentru a îndepărta moliile din dulapuri. Fenicienii din Siria au fost comercianţi sau vânzători în antichitate. Galosi aromatici aduşi pe uscat tocmai din China de către europenii care îşi permiteau să-i cumpere. Posesia de plante medicinale dulci, mirositoare erau dovezi de bogăţie. Era prestigios să porţi parfum, de aceea proprietarii de cantităţi mari de uleiuri şi unguente au fost din belşug respectaţi. Legând trecutul de prezentul industriei de parfum sunt arabii. Procesul de extragere a uleiului din flori cu ajutorul distilării (procedura cea mai des folosită astăzi), a fost dezvoltată de Avicenna, doctor arab care a fost şi chimist. El mai întâi a făcut experienţe cu trandafirul. Până când descoperirea parfumului lichid prin amestecuri de ulei şi plante medicinale zdrobite, sau un amestec puternic de petale. Apa de trandafir a fost mai delicată şi imediat a devenit cunoscută. În timpul domniei Catherine de Medici în Franţa parfmuul a înflorit Catherine cu Rene le Florentin a adus propriul ei parfum. Laboratorul sau a fost legat cu apartamentul sau printr-un pasaj secret, deci formulele nu puteau fi furate în drum. Parfumurile în Europa Parfumul s-a bucurat de un succes imens în timpul secolului al şaptesprezecelea. Manuşile şi parfumurile au devenit populare în Franţa şi în 1656, a fost fondată breasla creatorilor de mănuşi şi parfumuri. Parfumul şi-a găsit individualitatea proprie în secolul al XVIII-lea, când Regele Louis XV a venit la tron. Tribunalul său a fost numit „Curtea parfumată”. Madame de Pompadour a ordonat furnizări generoase de parfum, Regele Louis a cerut un parfum diferit pentru apartamentul său în fiecare zi. Tribunalul lui Louis XV a fost menţionat chiar şi datorită parfumurilor care erau date în fiecare zi nu numai pe piele ci şi pe haine, pe evantaie şi pe mobilă. Parfumul a înlocuit săpunul şi apa, astfel încât folosirea parfumului în Franţa a crescut în mod constant. După ce Napoleon a venit la putere, cheltuielile exorbitante pentru parfumuri au continuat. Două sticle de „quarts” (1.136 litri) cu colonie de violete îi erau livrate în fiecare săptămână şi se spune că el ar fi fost folosit 60 de sticle de dublu extract de iasomie în fiecare lună. Josephine a avut preferinţe de parfum mai puternice. Ea avea o slăbiciune pentru mosc şi a folosit atât de mult, încât 60 de ani după moartea ei, încă se simţea mirosul în buduarul ei. Parfumul a atins apogeul în Anglia, în timpul domniilor lui Henrz VIII şi Reginei Elizabeth I. Toate locurile publice au fost parfumate cât timp a fost în vigoare regula Reginei Elizabeth, căci ea nu tolera mirosurile urâte. Se spunea că ascuţimea nasului ei era în mod egal legată de şiretenia limbii ei. Doamnele din acea vreme erau foarte mândre de crearea a noi parfumuri şi îşi foloseau abilităţile pentru a combina diferite miresme. Odată cu industria şi arta, parfumurile au suferit profunde schimbări în secolul XIX. Schimbările gusturilor şi dezvoltarea chimiei au pus bazele industriei de parfumuri aşa cum o ştim noi azi. Alchimia a fost înlocuită de chimie şi astfel au fost create noile parfumuri. Revoluţia franceză nu a diminuat în nici un caz cererea de parfumuri, a existat chiar un parfum numit „Parfum a la Guillotine”. Sub conducerea guvernului postrevoluţionar, oamenii au îndrăznit încă o dată să-şi exprime înclinaţia spre mărfurile de lux, inclusiv pentru parfumuri. În secolul XIX au apărut numeroase portfarduri ce conţineau şi parfumuri. În America timpurie, primele parfumuri au fost cologniile şi apa parfumată. Apa de Florida, ce reprezenta un amestec de apă de cologne cu un strop de ulei de căţei de usturoi, ulei de scorţişoară şi lămâie, a fost foarte populară. Parfumurile la sfârşitul secolului La sfârşitul secolului, parfumurile aveau mireasma unei singure flori. Trandafirul, violeta, liliacul, crinul erau la mare cerere. Miresmele de amestecuri florale au fost întroduse spre sfârşitul primei decade când au fost descoperite noi ingrediente ce au fost amestecate pentru a rezulta noi parfumuri. Mai târziu, mirosuri abstracte, care nu aveau nuci o legătură cu parfumul unei flori sau al unui buchet de flori au fost create. Această realizare a revoluţionat industria parfumurilor. Astăzi, parfumurile au devenit mult mai complexe, cu multe tente şi tonuri necunoscute înainte de descoperirea aromelor chimice. Datorită comerţului tot mai prosper de iasomie, trandafiri şi portocale, oraşul Grasse din Provence a devenit cel mai important centru producător de materii prime. Acest statut de mare producător de parfumuri a oraşului Grasse a pierit în 1724. Paris a devenit duplicatul comercial al oraşului Grasse şi centrul mondial al parfumurilor. Casele de parfumuri precum Houbigant (care produce Quelques Fleurs, foarte popular şi astăzi), Lubin, Roger&Gallet şi Guerlain îşi aveau sediul în Paris. Curând aspectul sticlei a devenit mult mai important. Creatorul de parfumuri Francois Cotz s-a asociat cu Rene Lalique. De atunci Lalique a început producerea de sticle pentru Guerlan, D’Orsay, Lubin, Molinard, Roger & Gallet şi alţii. După aceea Baccarat a creat şi a produs sticla pentru Mitsouko (Guerlain), Shalimar (Guerlain) şi alţii. Brosse Glassworks a creat memorabila sticlă pentru Jeanne Lanvin’s Arpege şi celebra sticlă Chanel Nr5. În 1921, Gabrielle Chanel lansează o marcă proprie de parfum, creat de Ernest Beaux, pe care îl numeşte Chanel Nr5, pentru că era al cincilea într-o linie de parfumuri pe care Ernest Beaux a prezentat-o, acesta a fost primul care a folosit aldehidele pentru crearea parfumurilor. De fapt Chanel Nr5 a fost primul parfum în întregime sintetic scos pe piaţă. 1930 a cunoscut apariţia unei game de parfumuri pentru piele, iar cele florale au devenit de asemenea populare o dată cu apariţia Worth’s Je Reviens (1932), Caron’s Fleurs (1933) şi Jean Patou’s Joy (1935). Odată cu atingerea apogeului de către parfumeria franceză în 1950, alţi designeri precum Christian Dior, Jacques Fath, Nina Ricci, Pierre Balmain şi alţii, au început să creeze propriile lor parfumuri. Parfumurile în ziua de azi sunt creaţi de oameni antrenaţi în spiritul tradiţiilor estetice renascentiste. Aceşti meşteşugari, care petrec ani în ucenicie, vorbesc în mod neobişnuit de notiţele chilimbar şi acordurile florale albe. Odată cu anul 2000, producătorii de parfumuri vorbesc despre afinităţile moleculare care leagă proteinele receptoare-florale. Istoria apei de colonie rafturile cu apă de colonie din farmacie cu atâta repeziciune încât Gian Paolo a trebuit să ceară ajutorul nepotului său, Giovanni Maria Farina, pentru a-l ajuta să facă faţă cererilor. În 1732, nepotul Giovanni a preluat afacerea şi a început să comercializeze produsul ca fiind un tratament vindecător pentru o varietate de boli, de la durerile de stomac la sângerarea gingiilor. Vestea despre această apă admirabilă (Aqua Admirabilis) s-a răspândit în timpul Războiului de 7 ani de la jumătatea secolului 18, în care Prusia şi Marea Britanie au luptat împotriva unei alianţe din care făceau parte şi Franţa, Austria şi Rusia. Or fi câştigat bătălia Prusia şi Marea Britanie însă, Farina a câştigat câţiva clienţi francezi, austrieci si ruşi. Aceşti soldaţi au dus în ţările lor sticlele cu aqua admirabilis, Si voila!- o piaţă globală a fost creată. Francezii sunt cei care i-au conferit titlul de apă de cologne, care a devenit preferata uneia dintre amantele lui Ludovic XV (au fost multe), Contesa du Barry. Secolul 18 a cunoscut un progres uriaş al industriei parfumurilor prin inventarea apei de colonie. Acest amestec răcoritor de rozmarin, neroli, pergamută si lămâie a fost folosit într-o multitudine de feluri: diluat în apa de baie, amestecat cu vin, mâncat cu un cubuleţ de zahăr ca apa de gură, pentru clismă, ca ingredient pentru cataplasmă, injectat direct... ş.a.m.d. În sec. 18, varietatea recipientelor de parfumuri era la fel de largă ca şi cea a parfumurilor precum şi a întrebuinţărilor lor. Parfumul lichid a venit în timpul frumosului stil Louis XIV, în sticla în formă de pară. Sticla a devenit din ce în ce mai populară, în special în Franţa o data cu deschiderea fabrici Baccarat în 1765. Napoleon (1769-1821) a aprobat apa de colonie (sticle întregi erau consumate de el în fiecare zi!), ajuns în Germania a cerut lui Farinas să deschidă un magazin în Paris. Imitaţia este forma sinceră a măguliri. Oricum, nu a trecut mult timp până când au apărut un număr de copii identice în Paris şi în alte părţi. Unele din ele au avut îndrăzneala de a adopta numele de Feminis/Farina! Adevărata Farina, Jean-Marie Farina, în cele din urmă a vândut formula lui Leonce Collas şi s-a retras în Italia. Collas, oricum, a moştenit aceleaşi probleme şi în 1862 a vândut formula companiei Roger & Gallet, care şi astăzi posedă drepturile legale la Parisian Eau de Cologne. În timp ce toate acestea mergeau mai departe, câţiva Farinas şi Feminises au rămas în Cologne, continuând pe piaţă cu apa-minune a lor. Unul din aceşti descendenţi Germani, Johann Maria Farina, mai târziu a vândut formula Apei la Perfumer Wilhelm Mulhens, de asemenea la Cologne, Germania. Mulhens işi deschide magazinul său în 1792; adresa: 4711 Glockengasse. Astăzi, tradiţionalul ştiut ca Apă de Cologne este vândut sub numele de 4711, cel mai vechi şi cel mai produs parfum creat. Metode de obţinere Metodele de folosire şi extragere a uleiurilor aromate se bazează pe principiul macerării şi distilării. Un ingredient foarte important este acel compus din solvenţi volatili care împrăştie aroma în urma pulverizării. Este considerat cel mai pur parfum acela compus din arome extrase din flori. Multe din tehnicile moderne folosesc culturile de plante. Infuzia şi macerarea. Această tehnică este foarte scumpă şi foarte rar întrebuinţată. Şi-a atins apogeul în 1860. Este o procedură foarte costisitoare, care nu se bazează pe întrebuinţarea căldurii (căldura modifică intensitatea aromei si calitatea acesteia), astfel obţinându-se o aromă de cea mai bună calitate. Această procedură este folosită, în general, la flori foarte delicate, care nu păstrează aromele la temperatură ridicată. Exemple fiind: iasomie, violete, tuberoza şi trandafirii. V X Ì h› h› h› hN hN Ea metodă de mii de ani, începând cu Egiptul antic. Se bazează pe principiul absorbirii mirosului de către grăsimi. Plantele sau celelalte părţi aromatice ale unei plante sunt scufundate în uleiuri ce vor absoarbe aroma. Plantele sunt aşezate pe un amestec de grăsimi de porc şi vacă (aceste grăsimi sunt aşezate pe o placă de sticlă cu margini din lemn numită chassis) fiind lăsate câteva zile pentru a-şi elibera uleiurile. Acest procedeu este repetat de mai multe ori cu plante proaspete până când grăsimea absorbea în totalitate uleiurile, substanţa rezultată numindu-se „pomade”. Uleiurile sunt extrase din grăsimi prin dizolvarea soluţiei în alcool, ce urmează a fi păstrate o săptămână şi apoi supuse unei răciri la o temperatură de -680F. Astfel esenţa se va dizolva în alcool, iar grăsimea va rămâne. Amestecul va fi răcit şi filtrat de mai multe ori pentru îndepărtarea grăsimii. Apoi se lasă evaporarea alcoolului obţinându-se astfel esenţa pură. De obicei, în zilele noastre se foloseşte uleiul de măsline sau parafina lichidă, ce se întinde pe placă în locul grăsimilor. uleiul parfumat numindu-se “huile antique”. Macerarea este similară infuziei. Macerarea se foloseşte la extragerea uleiurilor din ingrediente animale, vanilie sau iris. Macerarea durează o perioadă destul de lungă. Distilarea este principala metodă de extracţie a uleiurilor. Procesul de distilare este bazat pe principiul fierberii materialului şi extragerea esenţei prin evaporare. După condensare, uleiul se separă de apă şi poate fi colectat. Plantele sunt strivite pentru a-şi elibera uleiurile mai uşor. Pentru obţinerea unui kilogram de ulei de trandafir sunt necesare cinci-şase tone de petale. Metodele curente mai implică punerea plantelor pe o sită prin care trec vapori fierbinţi. Expression este o tehnică foarte simplă în care se folosesc fructe citrice, fiind supuse unor presări la rece, operaţie în urma căreia se extrag esenţele uleioase cu ajutorul unor role sau bureţi. Această operaţie nu implică folosirea căldurii, aroma fiind apropiată de mirosul natural al fructului. Egiptenii în antichitate adunau flori într-un săculeţ de mătase, care era stors până se scurgea tot uleiul din ele. În Italia, uleiul de lămâie era cules printr-o procedură similară numită “ecuelle”. Extracţia cu solvenţi volatili. Această metodă de extracţie a uleiurilor aromatice se foloseşte pentru plantele a căror aromă este deteriorată de temperaturi ridicate. Uleiurile sunt extrase folosind solvenţi care au punctul de fierbere mai mic decât al apei, cum ar fi eter sau substanţele extrase din petrol, al căror grad de evaporare ridicat. Aceste metode sunt folosite, în general, pentru dizolvarea esenţelor di plante sau grăsimi animale. Metoda uzuală implică aplicarea materialului aromat pe site din metal într-un container; solventul este aplicat peste ele, după care este lăsat să se vaporizeze, lăsând în urmă o substanţă numită „beton”, formată din uleiul esenţial şi stearoptene. Uleiul aromat poate fi separat de stearoprene prin extracţia cu alcool, rezultând cea mai pură şi concentrată substanţă din toate uleiurile cunoscute. Alte operaţii şi proceduri se folosesc cu scopul rectificării, clasificării fracţionare, decolorării, etc., care îmbunătăţesc şi rafinează materia primă, pentru amestecuri şi producerea de parfumuri. Materiale Flori. O mulţime de arome florale sunt folosite în parfumerie. Soarele, clima şi varietatea florilor sunt factori influenţi. De fapt materia primă pentru realizarea unui parfum se găsesc peste tot. Câmpuri de flori şi plante aromate pot fi găsite în zona mediteraneană. Lemnul de Sandal şi vetivert-ul provin din India. Madagascar produce ylang-ylang. Oakmoss-ul este din Iugoslavia, iar trandafirul din Bulgaria. Esenţa de ulei din plante, care le conferă o anumită aromă se găseşte în flori, frunze, fructe, rădăcini, gume şi răşini, care pot fi găsite peste tot în lume. Cele mai costisitoare şi rafinate uleiuri parfumate, numite „absolute”, se găsesc numai în anumite flori. Cele mai importante sunt uleiurile de trandafir, iasomie şi portocal. Este foarte important de notat că orice parfum de calitate superioară conţine un procentaj mai mic sau mai mare din aceste uleiuri. Trandafirul, denumit “regina florilor”, este unul din cele mai valoroase elemente ale unui parfum. Trandafirii erau foarte mult utilizaţi de către greci şi romani. Aceştia sunt culeşi noaptea, când aroma lor este maximă, înainte de răsăritul soarelui. Cele mai importante specii de trandafiri folosite sunt: rosa centiforia, care se foloseşte în sudul Franţei şi rosa damascene (trandafirul din Damasc), care se foloseşte în ţările arabe. De cele mai multe ori, pentru parfumerii este cultivat trandafirul din Damasc. Aroma de trandafir constituie 75% din compoziţia oricărui parfum. Iasomia este un alt ingredient cheie, de esenţă pură ce defineşte un parfum fin. Florile de iasomie trebuie culese înainte de a înflori definitiv şi întrebuinţate imediat ce încep să împrăştie aroma. Iasomia se păstrează în cutii speciale pentru aşi păstra prospeţimea şi aroma naturală. 8000 de flori de iasomie sunt necesare pentru a obţine 30 ml de esenţă pură. 83% din parfumurile de damă folosesc aroma de iasomie sau o versiune sintetică a acesteia. Violetele sunt folosite în parfumerie de secole. Acestea se mai foloseau şi în medicină, în tratarea durerilor de cap şi a cancerului. Sunt două tipuri de violete folosite în parfumerie: violele Victoria şi violetele de Parma. Violetele produc o cantitate foarte mică de ulei şi, de aceea, sunt rar întrebuinţate în zilele noastre. Un înlocuitor sintetic al violetelor este adesea utilizat. Floarea de portocal este floarea tradiţională a miresei peste tot în lume. Pomul de portocal este unul dintre cei mai versatili pomi, care produce uleiuri esenţiale pentru acest miros. Floarea de portocal sau neroli a fost numită după prinţesa italiană De Neroli. Ea a lansat moda folosirii acestei arome la parfumarea mănuşilor Uleiurile Neroli sunt în abundenţă şi se folosesc în majoritatea aromelor, în special în coloniile citrice mai fine. Florile de portocal se cultivă în sudul Franţei, Spania, Italia şi nordul Africii. Uleiul de portocal se obţine din coaja fructului de portocal. Majoritatea uleiurilor de portocal provin din Italia, Spania şi SUA. Este folosit în coloniile de citrice şi în alte arome. Cel mai des, din uleiurile citrice utilizate pentru apa de toaletă şi colonii, este folosit uleiul de lămâie. Majoritatea uleiurilor de lămâie provin din Italia şi SUA. Uleiul de Bergamot este extras prin presarea fructelor de bergamot, care cresc în Calabria şi sudul Italiei. Acest ulei este folosit în colonii cu note de citrice şi în alte tipuri de arome. Ylang-ylang este adesea folosit pentru obţinerea aromelor fine. Această floare se găseşte peste tot în sud-estul Asiei. Ylang-ylang nu este cules decât după ce petalele sau deschis, după două sau trei săptămâni. După colectare, florile trebuie întrebuinţate imediat. De obicei uleiul este înlocuit cu un sintetic similar în fabricarea parfumurilor mai puţin scumpe. Tulpinile şi rădăcinile sunt de asemenea de mare valoare pentru parfumeri. Uleiul de cinnamon are o aromă dulce şi ascuţită. Vetiver este o iarbă a cărei aromă provine din rădăcinile acesteia şi este un fixativ folosit în obţinerea aromelor. Se găseşte în Asia, Indonezia de vest şi în America Centrală şi de Sud. Uleiul de costus, un excelent fixativ, este cultivat în munţii Himalaya, este întrebuinţat cu succes chiar şi în concentraţii foarte mici. Răşinile sunt substanţe cleioase ce provin din coaja copacilor. Lichenii se găsesc de obicei pe crengile copacilor eliberând o substanţă numită oakmoss, Aroma acesteia este unică, oferind parfumului o aromă specifică de pământ. Poate fi găsit în Indonezia, Italia şi în ţările din Europa Centrală. Lemn. Multă vreme uleiul de sandal a fost considerat un parfum sacru în ritualurile din India Antică şi de Budiştii chinezi. Având o aromă uşor de recunoscut şi valoare de fixativ, acest ulei se foloseşte intens în parfumerie. Uleiul de cedar este de asemenea un fixativ şi eliberează note lemnoase. Provine din pomii de cedar care cresc în Maroc, Liban şi Africa de Est. Uleiul din Maroc se consideră cel mai bun. Vanilia a fost descoperită în Mexic, fiind folosită ca mirodenie pentru mâncare. Aroma de vanilie este prezentă în majoritatea parfumurilor fine din zilele noastre, deşi este deseori sintetică. Patchouli este un ingredient unic utilizat în aproape jumătate din parfumurile bărbăteşti. Are cea mai puternică aromă dintre toate plantele. Se găseşte în principal în India şi Indonezia. Iris. Aroma acestuia este asemănătoare celei de violete şi se foloseşte deseori la realizarea aromei sintetice de violete. Rădăcina de iris se usucă timp de doi ani. Ea a fost apreciată ca parfum încă de pe vremea grecilor antici. Este unul din cele mai importante ingrediente în industria parfumurilor. Două tipuri de plante sunt esenţiale unui parfumer: patchouli şi labdanum: primul este un ingredient indian şi este folosit în multe parfumuri, creşte în Malaysia şi Sumatra. Labdanum se consideră ca fiind un fixativ, fiind o substanţă dulce şi lipicioasă, ce se extrage din petale. Se găseşte în Creta, Cipru, Spania, Maroc şi alte zone Mediteraneene. Ingrediente animale. Extractele animale sunt folosite în parfumerie datorită aromelor foarte puternice. Atunci când sunt amestecate în cantităţi exacte dau rezultate şi efecte extraordinare. Acestea emană impresia şi căldura. Din punct de vedere chimic, aromele animale sunt foarte apropiate de aromele sexuale omeneşti. Extractele animale sunt componente esenţiale în aproape toate aromele comerciale. Majoritatea acestor ingrediente sunt produse sintetic în zilele noastre, datorită costurilor prea mari a celor naturale. Ambergris-ul s-a găsit pentru prima oară în algele uleioase din Oceanul Indian. S-au făcut multe speculaţii pe baza originii acestui ingredient. Algele au o aromă foarte puternică, de aceea trebuie dizolvate în alcool, după care aroma va rămâne foarte persistentă. În zilele noaste se foloseşte ambergis-ul sintetic. Castoreum este o secreţie din foliculii ambelor sexe de castori. Are o aromă foarte puternică şi dezagreabilă până când se diluează. Este un excelent fixativ şi conferă parfumului o notă orientală. Este foarte folosit în parfumurile bărbăteşti împreună cu arome de piele şi tutun. Este de asemenea folosit pentru aromele parfumurilor orientale şi feminine. În zilele noastre, castoreum-ul sintetic este la fel de bun ca şi cel natural. Civet-ul este unul din cele mai importante ingrediente animale folosite în parfumerie. Se obţine de la masculul şi femela pisică. Acesta are un miros foarte puternic, dar este diluat şi folosit în cantităţi minuscule. Mirosul este asemănător mosk-ului, dar are mai multă aromă de tutun şi dulceaţă. Este un excelent fixativ folosit în compoziţia multor parfumuri de succes în zilele noastre. Acesta este disponibil în variantă sintetică. Musk-ul este, cea mai puternică aromă dintre toate aromele, dar şi cea mai scumpă. Musk-ul provine de la masculul căprioarei (musk deer). De când a fost descoperit, acesta reprezintă un ingredient cheie în realizarea unui parfum. În prezent, poate fi găsit în 35% din parfumurile bărbăteşti. Este un foarte bun fixativ şi are un grad de persistenţă ridicat. Există şi sub formă sintetică. Intră în compoziţia a peste 90% din arome, nuanţe fiind diverse. Familii de parfumuri. În funcţie de componentele constituente, parfumurile se împart în mai multe clase: Familia aldehidelor. Aceasta este cea mai mare familie caracterizată prin predominarea florilor. Se poate baza pe o singură floare sau pe o combinaţie de mai multe flori. Aceste parfumuri sunt cunoscute ca fiind cel mai des folosite în timpul zilei sau în după-amiezile de vară. Aldehidele conferă unui parfum o notă individuală. Au fost folosite prima dată în Chanel Nr.5 şi au fost calificate ca fiind arome franţuzeşti. Au amplificat prima fază de evaporare şi au dus la o aromă de şampanie. Alte exemple: Lanviu’s Arpege. Aceste parfumuri sunt mai moderne şi sofisticate. Sunt întrebuinţate pe tot parcursul anului. Verzi florale. Au în general arome de iarbă şi plante verzi. Acestea tind să pară parfumuri cu arome tari. Vent Veret (Balmain), Fidji (Guy Laroche), Givenchy III, Ivore (Balmain) şi Gio (Armani). Flori de fructe. Calix (Prescrictivies), Sunflowers (Elizabeth Arden), Diamonds and Sapphires (Elizabeth Taylor), Jean-Paul Gaultier şi Escape (Calvin Klein). Proaspăt florale. Anais (Cacharel), Flore (Caroline Herrera), Eau d’Issey Miyake. Florile de pădure au arome lemnoase. Chanel No.19, Safari (Ralph Lauren), White Linen (Estee Lauder). Flori dulci. Blue Grass (Elizabeth Arden), Gardenia Passion (Annick Goutal), Eau Cuivree (Montana). Familia Orientală a parfumurilor au o aromă exotică şi condimentată (înţepătoare). Au o dulceaţă aparte din lemnul de sandal, mosk, vanilie. Clasicele orientale sunt: Shalimar Samsara (Guerlain), Opium (Yves Saint Laurent), Youth Dew Estee Lauder). Aceste parfumuri sunt mai potrivite de purtat seara. Florientalele au de asemenea aroma orientală, dar conţin şi arome florale, deşi acestea sunt slabe. Yoop (Yoop), Panthere (Cartier), Spellbound (Estee Lauder). Aceste parfumuri se poartă cel mai bine vara şi pe timpul zilei. Arome orientale (condimentate). A devenit populară în 1990 şi este bogată în arome obţinute din condimente culinare. Comme (Garcons), Angel (Thierry Mugler), Feminite du Bois (Shiseido), Old Spice. Florientale fructate. Poison (Dior), Casmir (Chopard). Orientale Fructate. Roma (Laura Biajiotti), Moschino. Orientale animale. Obession (Calvin Klein), Egoiste (Chanel). Chypres tinde să fie un parfum tare, condimentat. Această familie este reprezentată în special de parfumuri pentru dame, care se poartă pe tot parcursul zilei, în special iarna. Animal Chypres. Cabochard (Madame Gres), Cuir de Russie (Chanel), Scandal (Lanvin), Jolie Madame (Balmain), Polo (Ralph Lauren), Insense (Givenchy). Floral Chypres. Crepe de Chine (Millot), Ma Griffe (Carven), Montana, Knowing (Estee Lader). Frutty Chypres. Mitsouko (Guerlain), Femme (Roshas), Champagne (Yves Saint Laurent). Sweet Chypres. Shocking (Schiaparelli), Intimate (Revlon), Aromatics Elixir (Clinique). Green Chypres. Diorella (Dior), Eau parfumee (Bvlgari), CK1 (Calvin Klein), Eau Sauvage (Dior), Fahrenheit (Dior). Familia Fougere. Denumirea familiei vine din franceză: ferigă. Deşi ferigile nu au o notă bine definită, numele denotă o atitudine proaspătă, erotică. În general, aceste parfumuri sunt din familia masculină a parfumurilor. Floral Fougere. Canoe (Dana), Wrappings (Clinique), Parfum d’ete (Kenzo), Givenchy. Leather Fougere. Minotaure (Paloma Picasso), Brut (Faberge), Tabac Blond (Caron). Woody Fougere. Tuscany (Aramis), Paco Rabanne Pour Homme, Dunhill Edition. Spicy Fougere. Alliage (Estee Lauder), Jules (Dior), Kouros (Yves Saint Laurent). Fresh Fougere. Au tendinţe de citrice. Eau d’Hadrien (Annick Goutal), O de Lancome, English Lavender (Yardley). Green Fougere. Cool Water (Davidoff), Drakkar Noir (Guy Laroche). Familia aromelor ozonice. Reprezintă o categorie nouă de arome, care dau senzaţie de apă şi răcoare. New West (Aramis), Dune (Dior), Eden (Cacherel), Escape (Calvin Klein). Tipuri În dependenţă de cantitatea de ulei aromat conţinut distingem: Parfumul reprezintă cea mai concentrată formă (şi, evident, cea mai scumpă). Conţine 20-50% ulei. Parfumul dă cea mai rezistentă aromă în timp şi poate conţine sute de ingrediente. Apa de parfum. Un parfum alcoolic, conţine 10-15% ulei. Apa de colonie (de toaletă). Este o formă slabă de parfum, conţine 3-8% ulei, combinat cu apă şi alcool. Concentraţia mică de ulei aromat este ideală pentru impresiile subtile. Crema de parfum este un amestec ce nu conţine alcool, dar conţine uleiuri. Ea face pielea mătăsoasă şi aromată. Este ideal de a o folosi în timpul iernii. Spray-ul natural nu conţine aerosoli. Prin pulverizare împrăştie aroma parfumului. Etape După cum s-a văzut, aromele nu sunt ceva bine definit ca un obiect, ci mai degrabă asemenea compoziţiilor muzicale de-a lungul timpului. Aplicat pe piele, parfumul are o aromă ce stimulează anumiţi senzori definindu-se pe sine. Nota de vârf Mirosul perceput iniţial la un parfum se numeşte notă de vârf sau impact iniţial, acest miros durează 5-10 minute după care atrage mai adânc în aromă. Nota de mijloc După câteva minute, în funcţie de natura pielei fiecăruia, parfumul împrăştie o aromă caracteristică fiecărui individ. De obicei, durează de la 10 la 20 de minute până la definirea aromei pe piele. Nota de bază Expresia finală a unui parfum se va observa după uscare. Procesul de evaporare poate fi vizualizat în 3 stagii succesive. Componentele parfumului sunt percepute în ordine descrescătoare, în funcţie de volatilitate, de la cel mai slab la cel mai tare, de la ce1 mai proaspăt la cel mai cald. Primul impact poate fi de citrice proaspete şi slab mirositor, impresii de verdeaţă sau fructe şi aldehide. În faza de mijloc parfumurile pot elibera arome de diverse flori combinate, iar în ultima fază de evaporare aromele pot fi: de pădure patchouli, moss, balsamuri şi arome animale. Fixativele au rolul de a pune împreună toate ingredientele unui parfum permiţând eliberarea aromelor în cele trei faze de evaporare. Dacă un parfum are o compoziţie bine aromatizată, în timpul fazelor de evaporare schimbarea este imperceptibilă. Un parfum este prost format dacă în timpul evaporării se simte uşor schimbarea aromelor. Un parfum trebuie să fie armonios, bine definit dar niciodată plictisitor. Trebuie să inspire o aromă naturală şi familiară, dar de asemenea să şi surprindă în acelaşi timp. Trebuie să caracterizeze esteticul contemporanului nu doar o fază a modei trecătoare. Legende. Chanel Nr 5 este, prin excelenţă, simbol al feminităţii: un miros tulburător, frumos şi de nedefinit, atemporal şi misterios, sofisticat şi elegant şi mângâietor. Atribut abstract al frumuseţii, el retrăieşte emoţia, fiorul pe care îl degajă pielea încălzită de soarele de vara toridă sau mângâierea de mătase a unei nopţi fierbinţi. Hugo Boss Dark Blue - pentru un bărbat extrasenzual, parfumul învăluie ca un nor proaspăt ce energizează. Va însoţi mereu o personalitate activă, neobosită, o fire care iubeşte viaţa şi vrea să savureze fiecare moment. Bibliografie: 1. www.google.ro; 2. www.altavista.com; 3. www.parfumuri.net; 4. www.aroma.ro; 5. www.educativ.ro; 6. www.rochalure.fr; 7. HYPERLINK "http://www.herbalife.com" www.herbalife.com . PAGE PAGE - 2 - 쥁@