Referat Sapunul
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Sapunul si de asemenea puteti face
Download Referat SapunulCiteste fragmente din Referat Sapunul
Săpunul, primul detergent, se fabrica în Orientul Mijlociu de acum
5000 de ani. La început a fost folosit in principal pentru spălarea
rufelor si pentru curăţarea inflamaţiilor şi a rănilor. Abia din
anii 100 d.H. oamenii au inceput sa folosească săpunul pentru baie.
Săpunul se obtine printr-un proces chimic în care o grăsime
reacţionează cu o substanţă alcalină. Probabil că săpunul s-a
obţinut întamplător, când se frigea carnea desupra unui foc de lemne
şi a picurat grăsimea pe cenuşa alcalină. Probabil că acest săpun
primitiv a ajuns pe mâinile cuiva, care a observat că acesta se
amestecă cu apa şi se clăteşte, înlăturând murdăria.
Săpunurile se obţin prin reacţii ale grăsimilor precum seul,
uleiul de cocos şi de palmier, cu o substanţă alcalină, precum soda
caustică sau potasa caustică. Procesul chimic care are loc se numeste
saponificare. Uleiurile vegetale lichide se utilizeaza la fabricarea de
săpun, de obicei în amestec cu grasimi solide sau hidrogenate.
În procedeul obişnuit de fabricare a săpunului se încălzeşte
grăsimea cu aburi introduşi direct la 100ºC şi se adaugă soluţia
de hidroxid de sodiu, pentru a obţine o emulsie. Îndată ce se
formează săpun, viteza de reacţie creşte brusc, fiindcă săpunul
topit este un bun dizolvant atât pentru grăsime cât şi pentru
hidroxidul de sodiu. Produsul astfel obţinut conţine toată glicerina,
rezultată din reacţia de saponificare şi multa apa. Pentru adăugarea
unei soluţii concentrate de clorură de sodiu se separă săpunul miez,
topit, la fund ramânâd un strat apos, care contine glicerină.
Săpunul miez conţine 62-64% acizi graşi si el poate fi utilizat ca
săpun de rufe. Pentru fabricarea săpunului de toaleta, săpunul miez
(obţinut din grăsimi mai pure) se usucă până ce conţinutul în
acizi atinge 80-85% apoi i se înglobează un parfum şi se presează in
bucăţi.
f
„
â
ì
&
0
2
0
2
ÃÂ
.au tendinţa de a se acumula la suprafaţa despărţitoare a soluţiei
faţă de mediul înconjurator, orientându-se cu grupa COOˉ înspre
apă. Acestă proprietate conferă săpunului puterea sa de curăţire.
Numai săpunurile metalelor alcaline şi al amoniacului sunt solubile
în apă. Săpunul de potasiu, utilizat în industria textilă este
moale. Săpunurile de calciu, sodiu si aluminiu servesc la fabricarea de
unsori consistente. Săpunurile de aluminiu se utilizează la
impermeabilitatea anumitor pânze.
Ingredientele care au potenţial dăunător din săpunurile comerciale:
A-pirina − o substanţă derivată din seva răşinoasă a pinului,
care este o componentă majoră a terebentinei şi poate afecta sistemul
imunitar.
A-terpinolol – această chimicală este extrem de iritantă pentru
membranele mucusului. Expunerea frecventă sau prelungită poate cauza
edem şi deasemenea dificultăţi de respiraţie.
Benzaldehida − supranumită şi ulei de migdale amare, este un
narcotic şi un anestezic care poate să cauzeze o depresie la nivelul
sistemului nervos central. Când este inhalat, poate produce ameţeli,
vărsături şi scaderea bruscă a tensiunii.
Acetatul de benzil − un iritant pentru ochi şi plămâni şi un
cunoscut cancerigen.
Etanol – apare pe lista substanţelor iritante, dăunatoare şi este
folosit în farbricarea ojei de unghii şi a diluantului. Această
chimicală poate irita căile respiratorii, poate pune in primejdie
vederea si cauzează pierderea controlului asupra muşchilor.
LSS-ul − distruge grăsimile şi pune în pericol abilitatea pielii de
a rămâne hidratată. Este clasificat ca fiind mutagen, însemnând că
poate altera materialul genetic al celulelor.
Triclosan – un antibacterian şi un mutagen foarte uşor absorbit prin
piele. Este un iritant pentru ochi ÅŸi cauzator de probleme la ficat.
ì¥Â@