Referat Apa2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Apa2 si de asemenea puteti face Download Referat apa2

Citeste fragmente din Referat Apa2

Multe secole apa a fost consideratã ca un element.    În 1781, fizicianul englez H. Cavendish a arãtat cã apa se formeazã prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen, cu ajutorul scânteii electrice. În 1783, Lavoisier a repetat experienta, realizând pentru prima oarã sinteza cantitativã a apei. S-a stabilit atunci cã 2g de hidrogen se combinã cu 16g oxigen pentru a da 18g apã. În 1805, Humboldt si Gay-Lussac au arãtat cã apa este formatã din douã volume de hidrogen si un volum de oxigen. Apa naturalã constã în amestecul speciilor de izotopi ai oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu cei trei izotopi ai hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereazã 18 specii de molecule de apã. Apa purã este întotdeauna un amestec de apã usoarã (H2O) si de cantitãti extrem de mici de apã grea (D2O) si apã hipergrea (T2O).    Dupa cum bine stim formula exacta a moleculei de apa este H2O (2 atomi de hidrogen sunt legati de un atom de oxigen), formula a fost infiintata de italianul Stanislau Cannizzarro.  Apa curata este transparenta, inodora si nu are gust. In strat subtire este incolora iar in strat mai gros albastra.    Anomalia densitatii apei are o mare influenta asupra climei planetei si a vietii animalelor si plantelor. Cand apa raurilor, a lacurilor si a marilor scade sub 4 grade, ea nu mai cade la fund ci, fiind mai usoara ramane la suprafata si ingheata aici. Fiind protejate de stratul de gheata, apele mai adanci nu ingheata pana la fund, ci au, sub stratul de gheata, temperatura de 4 grade la care viata poate continua.    Apa lichida din natura nu este niciodata pura, fiindca ea dizolva o parte din substantele solide si gazoase cu care vine in contact. Cea mai curata apa este apa de ploaie sau din topirea zapezii. Apa izvoarelor si a raurilor contine dizolvate gazele din atmosfera: oxigen, azot si bioxid de carbon, apoi cationii: calciu, magneziu, sodiu, si anionii de carbonat, sulfat si clorura. Cea mai importanta sare continuta in apa de izvor sau de rau este carbonatul acid de calciu.O apa continand mult carbonat acid de calciu, o apa dura, nu face spuma cu sapunul deoarece el se descompune la fierberea apei in carbonat de calciu insolubil.    În naturã, apa se gãseste în stare lichidã, solidã si gazoasã. Trecera apei dintr-o stare în alta face sã aparã: norii, ceata, ploaia, grindina, roua, bruma, zãpada, poleiul.    Norii se formeazã ca urmare a evaporãrii apei din sol si de la suprafata apelor, si a ridicãrii vaporilor în straturile superioare ale aerului. Acolo, vaporii, dând de straturi reci de aer, se condenseazã, formând picãturi fine de apã.    Ceata se formeazã în zilele reci, când vaporii de apã se condenseazã foarte aproape de pãmânt. În zilele cu ceatã, circulatia oamenilor si a vehiculelor este îngreunatã.    Ploaia se formeazã când norii trec prin straturile reci de aer, iar vaporii se condenseazã si cad pe pãmânt sub forma de picãturi. Ploile sunt necesare vietii plantelor. Ele curãtã aerul de praf si îl rãcoresc.    Grindina apare vara, când picãturile de ploaie trec prin straturile foarte reci de aer si se transformã în boabe de gheatã. Grindina este dãunãtoare culturilor agricole.    Roua. În noptile senine de varã, vaporii de aer, în atingere cu corpurile reci de pe pãmânt, se condenseazã si formeazã stropi mici de apã. O datã cu încãlzirea aerului, stropii de apã se evaporã.    Bruma. În noptile senine si reci, de toamnã sau ded primãvarã, corpurile de pe pãmânt se rãcesc foarte mult. Vaporii de apã care vin în atingere cu aceste corpuri se condenseazã, iar picãturile de apã îngheatã, formând un strat fin alb-strãlucitor. Bruma este dãunãtoare culturilor. Oamenii iau mãsuri de protejare a culturilor, fãcând focuri mocnite în grãdini sau în livezi. Fumul cald împiedicã formarea brumei.    Zãpada se formeazã în timpul iernii, când temperatura aerului scade sub zero grade. Picãturile de apã îngheatã si se transformã în fulgi de zãpadã. Fulgii de zãpadã cad pe pãmând, acoperindu-l. Sub zãpadã, culturile sunt ferite de gerul iernii. Uneori, vântul suflã zãpada de pe câmp si culturile pot îngheta; de aceea, oamenii aseazã pe câmpuri un fel de garduri numite parazãpezi. Cu cât este mai multã zãpadã pe câmpuri iarna, cu atât primãvara va pãtrunde mai multã apã în sol la rãdãcinile plantelor.    Lapovita se formeazã iarna, în zilele mai calde, când cad picãturi de apã amestecate cu fulgi de zãpadã.    Poleiul este o pojghitã de gheatã care se formeazã iarna deasupra solului, ca urmare a unei ploi mãrunte. Pe strãzi, poleiul îngreuneazã mul circulatia, fvorizând accidentele. Plantele au de suferit din cauza poleiului. Apa este un component indispensabil vietii. Un om consumã în medie 3 l apã/zi, iar corpul sãu are un continut de 60-70( apã. Un pom evaporã aproximativ 200 l apã/zi. În organismele vii, apa este continutã în formã: intracelularã (50(), interstitialã (15() si circulantã (5(). Tesutul adipos si oasele contin 33( apã, muschii 77(, plãmânii si rinichii 80(, substanta cenusie 85(, iar lichidele biologice: plasma 90(, saliva 99,5(. Un om adult, cântãrind 70 kg contine apã într-un procent de 65-70( din greutatea sa, adicã pânã la 50 kg apã. Fiintele vii nu pot supravietui în absenta apei, toleranta la deshidratare depinzând de specia respectivã. Apa este nu numai un constituent al organismelor vii dar joacã si un rol extrem de important ca cel de regulator termic sau de irigator al tesuturilor vii. Un adult normal trebuie sã absoarbã aproximativ 2,5-3 l apã/zi, preluati fie sub formã de bãuturi sau apã continutã în alimente precum si apã de combustie a alimentelor si tesuturilor (aport endogen). Dacã ne raportãm la regnul vegetal, apa este continutã în: salate, castraveti, andive (95() sau în rosii si morcovi (90(). Merele contin 85( apã, cartofii 80(, sporii bacteriilor doar 50( apã, fosolele si mazãrea 10(. Dacã apa joacã un rol atât de important pentru viatã, în mod firesc se pune întrebarea: care este rezistenta organismelor în conditiile lipsei apei? Cãmilele traversând desertul îsi pot produce aproximativ 40 l apã prin oxidarea grãsimilor ce se gãsesc în cocoasã. În conditii normale, cãmila se hrãneste însã cu plante verzi, ce contin multã apã. Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar higroscopice (absorb umiditatea din aer). Rozãtoarele din deserturi pot trãi în absenta apei consumând doar ierburi, scoartã de copaci, frunze uscate. În captivitate apa este procuratã pe cale endogenã adicã prin oxidãri celulare, reusind sã trãiascã fãrã sã bea chiar 6 luni. Carnivorele care au nevoie imediatã de apã, pentru a-si elibera reziduurile azotoase se hrãnesc cu erbivore ale cãror tesuturi contin multã apã. Omul s-a adaptat la conditiile mediului înconjurãtor- populatia nomadã a deserturilor consumã o cantitate mai micã de apã decât populatia sedentarã. Se cunosc si plante care au o rezistentã mare la deshidratare- cacteele contin tesuturi îmbibate cu apã, asa-zis ,,suculente . Toate animalele de pe glob, ca si omul, posedã modalitãti de procurare a apei. În timpul activitãtilor zilnice, în organismul uman sunt ,,arse zaharuri si grãsimi. Prin arderea lor se formeazã CO2 si H2O; CO2, toxic, este înlãturat iar H2O se poate utiliza pentru diferite necesitãti ale organismului. Din 1g zaharuri rezultã 0,56 g H2O, iar din 1g grãsimi se formeazã 1,07 g apã. Zilnic, un adult sintetizeazã 300 g apã. Animalele din stepele uscate si deserturi, serpi, sopârle, girafe, zebre, struti au capacitatea de a acumula mari cantitãti de lipide (grãsimi) prin oxidarea cãrora rezultã apã (la o cãmilã rezerva de grãsimi din cocoasã este de 110-120 kg). Viata nu ar fi fost posibilã în zonele de desert dacã animalele din aceste zone nu ar fi învãtat sã se ascundã ziua de cãldurã si dacã nu ar fi avut posibilitatea de a împiedica evaporarea apei din organism. Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmã de un savant- Sanctorius- care a observat cã greutatea organismului uman se modificã neîncetat. El a construit un cântar mare si asezat ore în sir pe acest cântar îsi urmãrea propria greutate. Peste noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepãrtarea CO2 din organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonarã se evaporã 150-500 g apã zilnic, iar prin piele si mai multã. Prin transpiratie, pe vreme rece, se evaporã 250-1700 g apã. În cazul unei munci fizice dificile, prestatã pe vreme uscatã si caldã, cantitatea de transpiratie poate atinge chiar 10-15 l în 24 ore. Pe aceastã cale, organismul combate de fapt supraîncãlzirea. Pentru evaporare se consumã o cantitate de cãldurã de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Dacã aceastã cãldurã ar fi toatã furnizatã de corpul omenesc, temperatura lui ar coborî cu aproximativ 10(C. Corpul omenesc furnizeazã pentru evaporare doar o cantitate micã de cãldurã; astfel transpiratia nu poate asigura rãcirea corpului, dar permite evitarea supraîncãlzirii. Numai datoritã evaporãrii apei la nivelul plãmânilor si pielii, temperatura corpului uman se mentine la valori în jurul a 37(C, chiar dacã temperatura ambientalã este de 40-50(C. Se stie cã arsita din zonele de desert este mai suportabilã decât cea din pãdurile tropicale umede. Aceasta se explicã prin faptul cã în atmosfera umedã sudoarea se evaporã lent, se adunã în picãturi ce se preling pe corp si nu apare senzatia de usurare. De ce nu putem bea apã de mare? Rãspunsul este la îndemânã dacã se cunoaste compozitia apei de mare. Aceasta contine sãruri. O cantitate de 100 g sãruri provenite prin consumarea apei de mare, ajunse în sânge pot genera adevãrate accidente. Dacã limita normalã de sãruri în sânge este depãsitã, organismul tinde sã se debaraseze de cantitatea suplimentarã de sãruri, un rol important în aceastã curãtire jucându-l rinichii. Un adult eliminã aproximativ 1,5 l urinã în decursul unei zile, adicã jumãtate din cantitatea de apã primitã în 24 de ore. Cu apa sunt eliminate simultan si Na, Ca, K. Concentratia sãrurilor în apa de mare fiind mult mai mare decât a sãrurilor din urinã, pentru ca organismul sã elimine aceste sãruri pãtrunse odatã cu apa de mare, ar fi necesarã o cantitate mult mai mare de apã decât cea bãutã. Pestii au un aparat de desalinizare, ce se aflã la nivelul branhiilor unde, celulele specializate preiau din sânge sãrurile si împreunã cu un mucus foarte concentrat le elibereazã în mediul înconjurãtor. Apa are proprietãti uimitoare si cu multiple implicatii, dar cea mai putin cunoscutã pare a fi capacitatea ei de a forma o peliculã superficialã rezistentã, ce este rezultatul unei atractii reciproce foarte puternice dintre moleculele stratului ei superficial.    Care este regimul de apã al plantelor? Cum absorb plantele apa? Plantele superioare terestre absorb apa în mod pasiv si activ.   Absorbtia pasivã Datoritã transpiratiei la nivelul frunzelor, celulele acestora se aflã într-o stare de nesaturatie mãrind forta de suctiune (francezã: succion = sugere). Aceasta se transmite prin tulpinã si rãdãcinã pânã la perii absorbanti. Acestia pãtrunsi printre particulele solului, aderând la acesta. Are loc absorbtia apei de capilaritate din spatiile rãmase între particulele solului. Acest tip de absorbtie asigurã cea mai mare cantitate de apã absorbitã de o plantã terestrã superioarã.    Absorbtia activã se realizeazã prin aparitia unei presiuni pozitive în rãdãcina plantei (presiune radicularã) bine aprovizionatã cu apã .Astfel, apa este absorbitã de rãdãcinã si condusã prin tulpinã pânã la frunzã. Ascensiunea apei în corpul plantei este determinatã de presiunea radicularã mai ales primãvara, înainte de aparitia primelor frunze, astfel încât, apa ajunge pânã la muguri. Astfel, rãdãcina absoarbe cantitãti mari de apã si transpiratia este redusã. Ascensiunea apei este generatã de forta de suctiune a celulelor din frunze abia dupã aparitia acestora. Intensitatea absorbtiei apei este conditionatã de: cantitatea de apã din mediul înconjurãtor, temperaturã, pH, substante toxice din sol.    Ofilirea se manifestã atunci când apare un dezechilibru în aprovizionarea cu apã a unei plante. Datoritã unei accentuate lipse de umiditate, în cazul unor secete, apare ofilire de duratã. Combaterea secetei se realizeazã prin irigatie, folosindu-se ape cu un continut mic de sãruri dizolvate. Apa de irigatii se introduce în pãmânt prin udãri, preferabil pânã la adâncimea de 1 m (la aceastã adâncime ajung majoritatea rãdãcinilor plantelor de culturã). Administrarea unor cantitãti prea mari de apã în sol nu este de dorit cãci, prin evaporare apa antreneazã cantitãti mari de sãruri, având ca rezultat sãrãturarea solului. Cantitãti prea mari de apã, strãbãtând doar o portiune micã din sol, se evaporã repede, ceea ce de asemenea nu este indicat. În naturã, apa se gãseste din abundentã, în toate stãrile de agregare: -în stare lichidã (formã în care acoperã 2/3 din suprafata pãmântului; sub formã de mãri, oceane, râuri, fluvii, ape subterane); -în stare solidã (formeazã calote glaciare); -în stare gazoasã (atmosfera contine o cantitate considerabilã de apã, sub formã de vapori de apã, invizibili).      Apa urmeazã un circuit în naturã. Cãldura soarelui determinã evaporarea apei de suprafatã. Vaporii rezultati se ridicã în atmosferã. Dacã în atmosfera saturatã cu vapori de apã apare o scãdere a temperaturii, parte din vaporii condensati iau formã de nori, ceatã, ploaie, zãpadã sau grindinã. În anotimpurile calde, dar cu nopti rãcoroase se depune rouã, iar dacã temperatura solului este sub 0(C, se depune brumã. În graficul de mai sus este prezentat circuitul apei în naturã. Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultã din topirea zãpezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile, fluviile, mãrile si oceanele. Altã parte strãbate straturile de pãmânt, la diferite adâncimi, formând apele freatice. Apa subteranã poate reapãrea la suprafatã, fie prin izvoare, fie extrasã prin fântâni, puturi sau sonde. În cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite secundare, dintre care, importantã deosebitã prezintã circuitul biologic. Acesta constã în pãtrunderea apei în organismele vii si redarea ei în circuitul natural prin respiratie, transpiratie si moartea organismelor. Distingem si un circuit apã-om-apã care se referã la interventia activitãtii omului în circuitul natural. 쥁`