Referat Infiintarea Uzinelor Din Resita

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Infiintarea Uzinelor Din Resita si de asemenea puteti face Download Referat Infiintarea uzinelor din resita

Citeste fragmente din Referat Infiintarea Uzinelor Din Resita

Infiintarea uzinelor din Resita In urma păcii de la Pasarovitz (1718) Banatul a trecut sub dominaţia Imperiului habsburgic care pentru a-şi asigura o sursă de venituri cît mai rentabilă şi pentru a-şi consolida dominaţia economică şi politică a incredinţat reorganizarea Banatului, generalului Mercy. Acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării exploatăriilor miniere precum şi reorganizării exploatărilor metalurgice.El a făcut o serie de colonizări cu lucrători germani renumiţi pentru seriozitatea, rigurozitatea şi precizia tipică ceea ce a făcut ca industria metalurgică şi minieră să ia avânt. In anul 1719 la Bocşa a fost construit primul cuptor înalt care folosea drept combustibil cărbuni de lemn urmat în 1722 de al doilea.Pentru topirea minereurilor de cupru a fost construit un cuptor înalt în 1718 la Oraviţa şi în 1723 unul la Dognecea. In perioada 1730-1768 uzinele din Bocşa au fost de cîteva ori arendate unor particulari şi apoi reluate în regie proprie de curtea imperială de la Viena unde Maria Tereza, a hotărît ca ele să fie mărite.Hotărîrea nu a putut fi pusă în practică deoarece pădurile din jurul Bocşei erau complet distruse iar căderea de apă a rîului Bîrzava era prea mică pentru a permite acţionarea roţilor hidraulice. In aceste condiţii inginerii şi tehnicienii imperiali au făcut propunerea de a se construi alte uzine metalurgice la Reşiţa. Propunerea fiind acceptată în anul 1769 a început cu ajutorul iobagiilor şi a muncitorilor aduşi de la Oraviţa, Sasca şi Biserica Alba construirea uzinelor de la Reşiţa. Au fost ridicate două furnale, patru ateliere de forje cu cuptoarele respective de încălzire şi două şoproane pentru depozitarea minereului, cărbunilor şi a materialelor finite. Toate aceste construcţii au fost finalizate în anul 1771. Pentru asigurarea personalului muncitor calificat au fost aduşi muncitori calificaţi din Imperiul habsburgic precum şi din Bocşa (şomeri) iar de-a lungul timpului au fost calificaţi diferiţi locuitori din satele româneşti de pe domeniile uzinei. Pentru asigurarea cu cărbuni de lemn uzinele au fost înzestrate cu păduri de curtea de la Viena iar ulterior prin donaţii şi mai ales prin acapararea proprietăţilor ţărăneşti să ajungă în a doua jumătate a sec. al XIX-lea la circa 133168 ha. Una dintre cele mai dificile sarcini pe care le-a avut conducerea uzinelor din Reşiţa a fost problema transportului pentru aprovizionarea cu materii prime mai ales a manganului (cărbune de lemn) . Pădurile din jur epuizîndu-se s-a pus problema aducerii lemnului de la distanţe din ce în ce mai mari. Pentru satisfacerea necesităţiilor uzinei au fost cedate pădurile de pe versantul de vest al munţiilor Semenic cu scopul de a utiliza transportul prin plutire al lemnului pe rîul Bârzava. Lucrările de amenajare au început în anul 1783 şi s-au terminat în primăvara anului 1785. S-au construit trei greble pentru scoaterea buştenilor la Reşiţa, Cîlnic şi Bocşa pentru aprovizionarea celor trei uzine de la Reşiţa ,Dognecea şi Bocşa. Din cauza cheltuielilor mari s-a renunţat la transportul pe apă în anul 1803. Camera imperială a obligat comunele să pună la dispoziţia uzinelor pe timp de 25 de ani în cadrul obligaţiilor de robot 1556 de ţărani cărăuşi. In acest fel începînd cu anul 1812 trei sferturi din locuitorii satelor din jur au fost constrânşi să-şi îndeplinească obligaţiile de robot lucrînd la încărcare-descărcare şi transportul mangalului, minereului de fier şi a fontei în interesul uzinelor Reşiţa. Astfel an de an profitând de condiţiile economice favorabile (minereu de fier la Dognecea si Ocna de Fier, mangal produs în păduri proprii, forţa motrice a apei rîului Bîrzava ) şi exploatând munca iobagiilor si a celorlalţi lucrători, uzinele din Reşiţa şi-au sporit producţia de la 138 de tone în 1778 la 1015 tone în 1814. Reşiţa producea în acea perioada diferite piese turnate din fontă, scule, şine pentru roţi de căruţă,cuie,unelte pentru agricultură,precum şi material de război: tunuri,ghiulele. Datorită relaţiilor de producţie de tip feudal începînd de la mijlocul sec.XIX activitatea uzinei a început să decadă fiind concurate puternic de marile uzine europene în care s-a produs revoluţia industrială şi în care s-a înlocuit treptat munca iobagiilor cu munca meseriaşilor liberi organizaţi în bresle, forţa hidraulică cu forţa aburului, forjarea fierului cu laminarea. In aceste condiţii după câteva încercări de a vinde uzinele din Reşiţa curtea de la Viena a hotarât mărirea şi modernizarea cu mijloace tehnice noi. Ca urmare între 1840 şi 1848 Reşiţa a reuşit să-şi perfecţioneze turnătoria să înfiinţeze un atelier mecanic, un atelier de pile, un atelier de pudlare şi laminare înzestrat cu motoare cu aburi, precum şi o serie de utilaje necesare pudlării şi laminării fierului. Tot în deceniul al cincilea al sec.XIX se introduce utilizarea cocsului pentru retopirea fontei în cubilouri(1846).In anul1849 lucrările de reconstruire a uzinelor au continuat prin construirea unui nou furnal iar cele două vechi au fost înzestrate cu trei maşini de suflat aerul.Pînă în 1854 au mai fost puse în funcţiune încă două cuptoare cu flacără, două cuptoare cupolă şi un cuptor cu creuzet.Totodată au fost transformate şi modernizate atelierul de cazangerie, atelierul de maşini, tîmplăria pentru modele şi a început instalarea a două linii de laminare, acţionate de maşini cu aburi. In anul 1851 s-au produs pentru prima dată la Reşiţa şinele de cale ferată necesare liniei Oraviţa-Bazias,iar ceva mai tîrziu, în1872, s-a produs prima locomotivă. Pentru necesităţile armatei imperiale s-a construit şi un atelier pentru turnarea tunurilor compus din şase cuptoare, o sală pentru confecţionarea modelelor,o magazie, o sală pentru încercări fizice precum şi un atelier înzestrat cu maşini pentru găurirea ţevilor de tun care a funcţionat pînă în anul 1859 cînd a fost mutat la Viena. eptat forţa hidraulică. Deşi între anii 1840 şI 1854 uzinele Reşiţa au fost lărgite, rezultatele obţinute au fost departe de a corespunde nevoilor financiare ale Curţii de la Viena. Antrenată în politica de susţinere a războiului din Crimeea, de pe urma căruia sconta să-şi asigure avantaje teritoriale pe seama ţării noastre, Austria trebuia să facă faţă unor cheltuieli mereu mai mari, care-i agravau dezechilibrul bugetar. Intrucât nici impozitele mărite şi nici alte venituri pe care le realiza nu reuşeau să acopere cheltuielile bugetare, iar încercările guvernului austriac de a realiza un nou împrumut intern eşuaseră, Curtea de la Viena, în căutarea unor noi surse de venituri, a fost nevoită să concesioneze construirea şi exploatarea căilor ferate şi să vândă totodată o parte din domeniile sale împreună cu minele, uzinele şi instalaţiile existente societăţii nou înfiinţate S.T.E.G. Aceasta a fost o creaţie a capitalului internaţional, pe lângă capitalulu austriac şi francez, la instituţiile amintite erau interesate şi capitalurile enlez şi belgian. Pe baza contractului de concesiune şi vânzare, S.T.E.G. a obţinut dreptul de a construi şi exploata pe timp de 90 de ani o mare parte din reţeaua de căi ferate a Austriei si Ungariei, contra sumei de 170000000 de franci. S.T.E.G. a intrat astfel în proprietatea unei suprafeţe de pământ de 226232 de iugăre, formată din păduri şi terenuri arabile şi a unor importante mine de fier, cupru, cărbuni, topitorii şi uzine. Spijinindu-se pe o politică de stat protecţionistă, care acordă industriaşilor o serie de avantaje dispunând de resurse proprii de materii prime, exploatând la preţuri reduse forţa de muncă a muncitorilor şi având o piaţa sigură de desfacere a produselor, uzinele Reşiţa au devenit o mare intreprindere metalurgică. Pentru a putea face faţa concurenţei de pe piaţa mondială şi a realiza profituri cât mai mari, S.T.E.G.a trebuit să modernizeze uzinele. S-a construit astfel,un furnal înalt, a fost introdusă fabricaţia otelului Bessemer în 1868 - Reşiţa fiind printre primele uzine din Europa care au trecut la acest procedeu, şi, nu la mult timp după aceea, a fost introdusă fabricarea oţelului Martin. In timp ce în 1855 uzinele Reşiţa foloseau doar forţa motrice de 300CP produsă în cea mai mare parte, cu ajutorul roţilor hidraulice, în 1896 ele foloseau 166 de maşini cu aburi, care dădeau un total de 15700 CP. In jurul anilor 1883-1886 s-au construit mici grupuri energetice locale, constituite din maşini cu aburi, cuplate cu dinamuri. In vederea asigurării energiei electrice necesare uzinelor Reşiţa, în 1901-1909 s-au executat unele amenajari ale bazinului râului Bârzava şi s-a construit centrala hidroelectrică de la Reşiţa - “Grebla”. In 1908-1909 s-a construit barajul de la Văliug. Aceste amenajări hidraulice au avut scop dublu: de a produce energie electrică şi de a asigura transportul lemnelor din pădurile din jurul Văliugului, prin plutire pe apă. In 1905 s-a construit la Reşiţa o centrală, iar în 1913 s-a construit o centrală cu aburi. La 8 iunie 1920 în jurnalul Consiliului de Miniştrii nr.14801 este publicat Decretul Regal Nr.2455 prin care Ministerul Comerţului şi Industriei a autorizat ca “impreună cu alte persoane sau societăţi, să constituie o societate românească pe acţiuni pentru exploatarea domeniilor, minelor şi uzinelor din Reşiţa, proprietate a societăţii austro-ungare privilegiate, a căilor ferate ale statului precum şi a minelor şi uzinelor statului de la Hunedoara şi Cugir”. Societatea S.T.E.G. aduce ca aport întregul ei avut imobiliar şi mobiliar situat în judeţul Caraş-Severin primind în schimb 148400 acţiuni la purtător în valoare de 500 lei, considerate ca achitate şi eliberate de obligaţii la constituirea acestui acord. Prin aportul în natură adus de către S.T.E.G., noua societate denumită “Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa”(U.D.R.) a devenit proprietatea unui patrimoniu care se compunea în judeţul Caraş-Severin din fabrici, uzine, concesiuni şi domenii, ca: - uzinele metalurgice şi constructoare de maşini din Reşiţa, - fabrica de maşini agricole de la Bocşa, etc. După 1930 U.D.R. şi-au intensificat în mod deosebit activitatea în direcţia producţiei de război, găsind în comenzile militare o sursă sigură de realizare a unor profituri înalte. Acapararea U.D.R. de către capitalul german şi cîrdaşia guvernului antonescian cu hitleriştii au făcut ca uzinele Reşiţa să joace un rol de seamă în sprijinirea maşinii de război hitleriste, întreaga ei producţie fiind subordonată, în acea vreme scopurilor fasciste agresive. Datorită poziţiei monopoliste a U.D.R. comenzile statului de materiale de război se adresau Reşiţei, care primea asemenea comenzi chiar peste capacităţile sale, astfel ca în funcţie de interesele pe care le avea, U.D.R., repartiza o parte din comenzile primite şi altor diferiţi producători (“Voina”, “Vulcan”, “Concordia”). In planul instituţiilor economice uzinele Reşiţa au devenit o parte a asa-ziselor societăţi mixte sovieto-române(SOVROM) infiinţate prin Dec. 334 din 10 august 1949 care au cuprins toată activitatea economică a României pe o perioada de peste 5 ani până la 1 octombrie 1954. In cazul uzinelor de la Reşiţa ale fostei de acum societaţi U.D.R., vom întâlni în acea perioadă “SOVROM METAL” corespunzând oarecum fostei Direcţii a exploatărilor şi încorporând sectorul siderurgic cu malul drept al Bârzavei şi “SOVROM utilaj petrolifer” cuprinzând sectorul de construcţii de maşini. In urma desfiinţării acestor societăţi SOVROM, la 1 octombrie 1954 a fost constituit Combinatul Metalurgic Reşiţa, care uneşte din nou unităţile din Reşiţa care alcătuiseră cu câţiva ani în urma Societatea U.D.R. La 1 aprilie 1962, ca urmare a scindării fostului Minister al Metalurgiei si Construcţiilor de Maşini în două ministere diferite şi Combinatul Metalurgic Reşiţa se divide în Combinatul Siderurgic Reşiţa si Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa. De-a lungul istoriei, uzinele Reşiţa au jucat un rol important în soarta economiei ţării şi nu numai, fiind considerate un pivot important în aceasta parte a Europei. BIBLIOGRAFIE 1. Uzinele resita, in anii constructiei socialiste - ed. Academiei Republicii Populare Romane,1963. 2. Dan Gh. Perianu - Istoria Uzinelor din Resita 1771-1996, ed. Timpul, 1996 PAGE PAGE 5 쥁@