Referat Pile De Combustie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Pile De Combustie si de asemenea puteti face Download Referat Pile de combustie

Citeste fragmente din Referat Pile De Combustie

Pile de combustie Pilele de combustie sunt generatoare electrochimice capabile să convertească continuu energia chimică a unui combustibil în energie electrică şi termică în absenţa unei reacţii de combustie directă. Conversia energiei chimice în energie electrică se realizeaza pe baza unor reacţii electrochimice de oxidare care au loc în prezenţa unui combustibil gazos la anod şi de reducere în prezenţa unui oxidant (oxigenul din aer) la catod [151,152]. Uzual se utilizează drept combustibil hidrogenul, dar se mai pot folosii: gaze naturale, oxid de carbon şi metanol. Randamentul pilelor de combustie, teoretic apropiat de unitate, este de 2-3 ori mai mare decăt cel corespunzător motoarelor termice clasice; mai mult, funcţionarea lor este silenţioasă şi foarte puţin poluantă. Dacă se foloseşte hidrogenul drept combustibil, apa constituie singura emisie care rezultă la exploatarea pilei. Deşi prima pilă de combustie a fost inventată în 1839 de W. R. Growe, evoluţia acetor dispozitive a luat amploare în cursul anilor 60 ca urmare a dezvoltării programelor spaţiale şi mai ales după 1980 când s-au impus programe de realizare a tehnologiilor “curate” în fabricarea energiei sau utilizarea autovehiculelor. Principiul de funcţionare O pilă de combustie constă dintr-un anod alimentat cu combustibil (H2) şi un catod alimentat cu oxigen din aer, separaţi între ei printr-un electrolit care permite transferul de ioni între cei doi electrozi (fig. 6. 10). Electronii formaţi prin disocierea hidrogenului la anod se deplasează spre catod printr-un circuit extern pentru a participa la reducerea oxigenului cu formare de apă. Figura 6. 10. Element de pilă de combustie Reacţiile electrochimice care au loc sunt constituite din două reacţii distincte [152, ]: Oxidarea hidrogenului la anod; 2H2(g) (4 H+ + 4e- (6.4) Reducerea oxigenului la catod O2(g)+4H+ +4e- (2H2O(l) (6.5) Reacţia globală care are loc în pilă este: 2H2(g) + O2(g) (H2O (l) (6.6) La temperaturi mici reacţiile menţionate sunt foarte lente, mai ales cea de reducere a oxigenului. Pentru intensificarea reacţiilor, în componenţa celor doi electrozi trebuie să intre şi un catalizator, uzual pe bază de platină. Teoretic, pila de combustie continuă să producă curent atât timp cât combustibilul şi oxidantul alimentează cei doi electrozi. In realitate, degradarea elementelor pilei (electrolit, electrozi, catalizator şi altele) limitează durata de funcţionare a pilei. Spre exemplu, electroliţii de tip polimeri solizi sau soluţii apoase pot fi utilizaţi numai pentru pile care funcţionează la temperaturi sub 200 (C, deorece la temperaturi mai mari se degradează rapid. Electrozii sunt, de asemenea, supuşi degradării şi otrăvirii. Degradarea anodului constă în reducerea sprafeţei poroase şi a gradului de dispersie a catalizatorului, asociate cu diminuarea gradului de ionizare a hidrogenului. Oxizii de carbon (CO şi CO2) prezenţi în combustibil sunt agenţi otrăvitori pentru catalizatorul anodic, deoarece se adsorb competitiv cu H2 diminuând gradul de ionizare al acestuia. Tipuri de pile de combustie Electrolitul este elementul definitoriu care determină proprietăţile principale, performanţele şi temperatura de operare a pilei de combustie. În funcţie de tipul de electrolit se disting următoarele tipuri de pile de combustie [152,154]: -Pile cu electrolit alcalin-AFC ( Alkaline Fuel Cells) ; -Pile cu electrolit acid fosforic – PFAC (Phosphorus Acid Fuel Cells) ; -Pile cu electrolit de tip polimeri solizi –PEMFC (Polymer Electrolyte Membrane Fuel Cells) ; -Pile cu electrolit carbonaţi topiţi-MCFC (Molten Carbonate Fuel Cells) ; -Pile cu electroliţi oxizi solizi –SOFC (Solid Oxides Fuel Cells). Caracteristicile celor 5 tipuri de pile sunt prezentate în tabelul 6. 3. a) Pilele de combustie AFC. Utilizează ca electrolit KOH impregnat într-o matrice de azbest sau oxizi metalici. Drept electrocatalizatori se folosesc Ni, Ag, oxizi metalici şi metale nobile, spre deosebire de electrozii de platină folosiţi la majoritatea celorlalte tipuri de pile. Folosirea electrozilor nonplatinici este posibilă datorită vitezei mari a reacţiei de reducere a oxigenului în pilele cu electroliţi alcalini faţă de cele cu electroliţi acizi. Prezenţa CO2 în fluxul de combustibil diminuează performaţele pilelor alcaline deoarece formează cu electrolitul carbonaţi care blochează porii electrodului împiedicând deplasarea ionilor. Tabelul 6. 3. Comparaţie între pilele de combustie[152] Pila de combustie Electrolitul Temperatura de operare, (C Reactiile electrochimice PEMFC Polimer organic solid; 60-100 Anod: H2(2H+ + 2e- Catod: 1/2O2 + 2H+ + 2e-(H2O Pila: H2 +1/2O2 (H2O AFC Solutii apoase de KOH impregnate in matrice 90-100 Anod: H2+2(OH)-(2H2O + 2e- Catod: 1/2O2 + H2O + 2e-(2OH- Pila: H2 +1/2O2 (H2O PAFC Acid fosforic lichid impregnate in matrice 175-200 Anod: H2(2H+ + 2e- Catod: 1/2O2 + 2H+ + 2e-(H2O ţi de Li, Ca, si K impregnate în matrice 600-1000 Anod: H2+CO32-(H2O+CO2+2e- Catod: 1/2O2 + CO2 + 2e-(CO32- Pila: H2+1/2O2+CO2(H2O+CO2 SOFC Oxid de zirconiu cu adaos de oxid de ytriu 600-1000 Anod: H2 + O2-(H2O + 2e- Catod: 1/2O2 + 2e-(O2- Pila: H2 +1/2O2 (H2O b) Pile cu electroliţi pe bază de polimeri solizi (PEMFC).Electrolitul este o substanţă capabilă să disocieze în ioni în prezenţa apei, astfel încât soluţia apoasă să conducă curentul electric. În pilele de tip PEMFC, electrolitul este un polimer solid, uzual denumit membrană, asemănător foliilor folosite pentru protecţia alimentelor. Grosimea membranei este cuprinsă între 50-175 microni, aproximativ de 2-7 ori mai mare decât grosimea unei foi de hârtie. Pe durata operării membrana trebuie să fie hidratată. În prezenţa apei, membrana adsoarbe ionii negativi care ramân legaţi în structura acesteia, în timp ce ionii pozitivi se pot deplasa între anod şi catod. Pentru membranele pe bază de polimeri, ionii pozitivi sunt ionii de hidrogen sau protonii, din care cauză pila este cunoscută şi sub denumirea de PEM (Proton Exchange Membrane). Deplasarea ionilor H+ prin membrană numai de la anod la catod este esenţială pentru închiderea circuitului electric. Membrana trebuie să fie un foarte bun separator între combustibil şi aer, evitând amestecarea lor, urmată de combustie şi, de asemenea, trebuie să fie un bun izolator electric, pentru a impiedica deplasarea electronilor prin electrolit. Electronii formaţi la unul din electrozi se deplasează spre celălat electrod printr-un circuit extern realizând curentul electric. Polimerul acid perfluorosulfonic [151](denumire industrială NAFION) este membrana electrolit cea mai utilizată în pilele de combustie PEMFC). Structura sa apropiată de cea a teflonului (fig.6.11) îi conferă rezistenţă mecanică şi chimică mare. Anionii SO3- sunt imobili rămânând permanent ataşaţi de lanţurile laterale ale polimerului. Când membrana este satu-rată cu apă, ionii H+ devin mobili, se leagă de molecula de apă şi se deplasează de la un anion SO3- la altul. Figura 6.11. Structura chimică a membranei NAFION 117 Costul unei membrane tip NAFION este de cca 100$/ft2. Sunt cunoscute şi alte tipuri de membrane realizate prin introducerea unor grupe ionice (de regulă sulfonice) în structura unui polimer organic stabil (teflon sau poliamide) prin reacţii de copolimerizare sau policondensare [151]. -Membrane polisulfonice Poliflorostiren sulfonat (membrane Ballard) A1,A2,A3- alchilperfluorohalogeni Electrozii sunt conductori electrici ai căror electroni sunt schimbaţi cu reactanţii chimici în reacţia electrochimică care are loc în pilă. La interfaţa electrozi-membrană (electolit) au loc cele două reacţii: oxidarea anodică a hidrogenului şi reducerea catodică a oxigenului. Deoarece cele două reacţii sunt lente la temperatura de 80(C, specifică eletroliţilor tip polimeri organici, este necesară folosirea catalizatorilor atât la anod cât şi la catod. Pentru pilele PEMFC catalizatorul cel mai bun este platina. La anod hidrogenul se adsoarbe disociativ pe catalizatorul de Pt formând iniţial legături de chemosorbţie: H2 + 2Pt→ 2 Pt(H (6.7) În continuare, legătura de chemosorbţie se rupe, iar centrul metalic platinic eliberează atomul de H disociat sub formă de proton (H+) şi electron (e-): 2Pt(H →2Pt + 2H+ + 2e- (6.8) Ionii H+ sunt transportaţi spre catod prin membrana electrolit, iar electronii printr-un circuit exterior. Pentru reacţia de reducere a oxigenului, Pt este cel mai bun catalizator, la temperaturi mici (80(C), dar chiar în aceste condiţii reducerea O2 este de cca 100 ori mai lentă decât oxidarea H2. Pentru creşterea eficienţei catalizatorului şi implicit a pilei de combustie este necesară folosirea unor electrozi cu suprafaţă specifică cât mai mare pe care Pt să fie dispersată în clustere cu diametrul cât mai mic. Fiecare electrod constă din cărbune poros (C) pe care se dispersează particule fine de Pt de cca 2 nm (fig.6.12) . Atât Pt cât şi cărbunele prezintă o conductivitate electrică ridicată care permite circulaţia rapidă a electronilor prin electrod. Cărbunele poros este permeabil, astfel încât combustibilul şi aerul pot difuza cu uşurinţă spre centri activi catalitici. Creşterea suprafeţei specifice a electrodului (C) şi a gradului de dispersie a Pt reprezintă una din căile principale pentru creşterea fluxului de electroni (curent electric) în pilă. Figura 6. 12. Pila de combustie cu electrozi din platină suportată pe cărbune poros. Prea puţină apă reduce viteza de transfer a H+, iar prea multă apă la catod împiedică difuzia O2 spre centri activi ai catalizatorului. Impurităţile din gazul combustibil se adsorb pe Pt şi diminuează reacţia de oxidare a hidrogenului. Pentru viitor se caută catalizatori capabili să reziste la impurităţi (CO, CO2, ş.a.), să intensifice mai mult reacţia de reducere a oxigenului şi să coste mai puţin. Elementul de pilă, ansamblul electrozi–electrolit se poate realiza în diferite variante. Cea mai des folosită metodă constă în următoarele etape: - materialul catalitic este realizat în forma unei suspensii coloidale asemănătoare cernelii tipografice. Iniţial Pt este dispersată pe pulbere de carbon poros prin impregnare din precursori astfel încât să se realizeze gradul de încărcare dorit. Conţinutul de Pt a scazut de la 4mg/cm2 membrană în pilele folosite pentru programul spatial Gemini la 0,5mg/cm2 în prezent, cu perspective de reducere la 0,15 mg/cm2 în viitor [153]. Această scădere este însoţită de o creştere a intensităţii curentului produs de la 0,5 amperi/mg Pt la 15 amperi/mg Pt. - electrolitul solid se solubilizeză în alcool şi se aplică pe o suprafaţă plană la grosimea corespunzatoare, după care se usucă. Suspensia de catalizator şi carbon se aplică asemănător vopselei pe una din suprafeţele membranei solide, după care se usucă prin încălzire. Se întoarce membrana şi se aplica şi al doilea strat de catalizator în acelaşi mod. După uscare ansamblul electrozi-electrolit se imersează din nou în apa pentru hidratarea membranei. Grosimea stratului de electrod depinde de încărcrea cu Pt a acestuia. Pentru o încarcare de 0,15 mg/cm2 grosimea electrozilor este de 10 microni. Un astfel de element de pilă de combustie cu o grosime de cca 0,2 mm generează un curent electric de cca 0,5A/cm2 membrană, la o diferenţă de tensiune între electrozi de 0,7 volţi. Elementul de pilă (electrozi-electrolit) este introdus între două plăci metalice sau din grafit care au ca scop dirijarea fluxurilor de combustibil şi aer şi colectarea curentului electric. În partea interioară a plăcilor sunt practicate canale pentru dirijarea gazelor spre electrozi. Adâncimea canalelor şi orientarea lor determină eficienţa distribuţiei combustibilului, a aerului şi evacuarea apei. Între plăci şi electrozi se introduce un strat de difuzie format din umplutură poroasă din carbon sau hârtie carbonică poroasă cu grosimea de 100-300 microni (fig.6.13). Natura poroasă a umpluturii permite difuzia reactanţilor gazoşi spre şi dinspre electrozi astfel încât aceştia să fie în contact cu toată suprafaţa electrozilor (catalizatori). De asemenea, umplutura trebuie să asigure circulaţia apei pentru hidratarea membranei şi eliminarea apei formate la catod în urma reacţiei electrochimice. Figura 6.13. Secţiune printr- un element de pilă de combustie. Energia electrică maximă produsă de un element de pilă de combustie în urma reacţiei electrochimice (H2+1/2O2→H2O) se calculează cu relaţia [154]: (E =-(G/nF (6.9) unde: -(G-energia liberă Gibbs pentru reacţia electrochimică (j/mol); -n-numărul de electroni schimbaţi în reacţie pe mol de H2 ; -F=96487 culombi (jouli/volt)- constanta lui Faraday. La presiune atmosferică şi temperatura de 80(C, specifică funcţionării pilei, energia liberă Gibs este: (G=(H-T(S=-285800j/mol-(353K)*(-163,2 j/mol K)=-228200 j/mol Maximul de energie electrică realizat de elementul de pilă la aceasta temperatură este: (E=-(-228200 j / (2 x 96487 j/V)= 1,18 V Eficienţa conversiei în energie electrică variază funcţie de densitatea curentului realizat pe unitatea de suprafaţă de membrană conform grafi-cului din figura 6.14. Pe lângă energia electrică, pila de combustie elibe-rează şi energie termică conform ecuatiei de consevare: Figura 6. 14. Dependenţa tensiune-densitate curent pentru o pilă cu hidrogen tip PEMFC [154]. Enegie chimică=Energie electrică + Energie termică Pentru un element de pilă cu suprafaţa de 100 cm2, operat la 80(C şi o tensiune de 0,7V, care generează un curent de 0,6A/cm2 (60A/element pilă) caldura dezvoltată este: (Q=Ptotal-Pelectric=(Vtotal-Vpila) x Ipila) = (1,18V-0,7V) x 60A= 0,48V x 60 culombi/sec x 60sec=1650 j/min Acest tip de pilă generează la fiecare minut cca 1,6 Kj energie termică şi cca 2,5 Kj energie electrică (0,7V x 60 culombi/sec x 60 sec=2520 J/min). Majoritatea aplicaţiilor necesită tensiuni mai mari de 0,7V astfel încât elementele de pilă trebuie să fie legate în serie formând un modul. Pentru a reduce volumul modului în locul a două placi colectoare succesive (anod-catod) se foloseşte una singură, numită placă bipolară, care asigură circulaţia hidrogenului pe o parte şi a aerului pe cealaltă parte. Placa bipolară trebuie să fie impermeabilă pentru cele două gaze şi, bineînţeles, conductoare de electricitate pentru a permite trecerea electronilor de la anod la catod. , chiar în absenţa apei, acidul fosforic prezintă o bună conductivitate electrică. Ca electrozi se folosesc cărbunele poros, hârtie carbonică sau carbură de siliciu, iar catalizatorul este pe bază de platină. Hidrogenul, care constituie combustibilul trebuie să nu conţină CO deoarece acesta otrăveşte catalizatorul de Pt. Pilele de tip PAFC sunt deja utilizate în centralele electrice de mare putere de 5 la 20MW. Temperatura mare de utilizare permite şi generarea de energie termică în paralel cu cea electrică la valori între 50-1000KW. În ultimii ani se testează astfel de pile şi în propulsarea autovehiculelor. Randamentul global este de cca 80%, din care cca 37-42 % corespunde conversiei în energie electrică. Ø J Ø J Ø J kdÑ Ø J Ø J Ø J Ø Ø 愀̤摧㮥‰ 4trăvitori din gazul combustibil. Randamentul în energie electrică pentru pilele MCFC este de cca 60%, dar adaugând şi energia termică recuperată se ajunge la un randament global de cca 85%, cu mult mai mare decât la celelalte pile care operează la temperaturi mai mici. Convenţional pilele MCFC folosesc drept combustibil hidrogenul obţinut prin reformare externă din fracţii petroliere. Datorită temperaturii mari de operare, este posibilă dezvoltarea de tehnologii care să folosesacă ca sursă de H2 reformarea internă (în cadrul pilei) a hidrocarburilor. Reformarea cu apă a CH4 se realizează la temperaturi între 750 şi 900(C şi necesită un catalizator cu activitate mare de tipul Ni pe suport de MgO sau LiAlO2. Catalizatorul menţionat catalizează atât reacţia de reformare (CH4 + H2O → CO + 3H2) cât şi reacţia de oxidare a hidrogenului la anodul pilei (v. tabelul 6.3). Energia necesară reacţiei endoterme de reformare este asigurată de energia termică dezvoltată în pilă. Pilele MCFC se utilizeză pentru producerea energiei electrice în centrale de 5 până la 50 MW. e) Pile cu electroliţi tip oxizi solizi (SOFC). Pilele de tip SOFC sunt operate la temperaturi mari, uzual în jur de 1000( C. Atât electrozii cât şi electrolitul sunt solizi, eliminând în totalitate posibilitatea pătrunderii electro-litului în structura poroasă a electrozilor. Temperatura mare de operare limitează mult materialele utilizate pentru elementele pilei. Cercetările au fost focalizate în realizarea unei pile de formă tubulară, constând dintr-un suport ceramic poros tubular, înconjurat de anod, electrolit şi catod. Forma tubulară asigură o mai bună etanşare pentru circuitul de gaze decât formele plane. Anodul este realizat din Ni metalic cu oxid de ytriu (Y2O3) stabilizat cu ZrO2, iar catodul este pe bază de perovskiţi de tipul La1-xSrxMnO3 (manganit de lantan dopat cu Sr) [153]. Anodul şi catodul au structuri poroase pentru a permite difuzia combustibilului (hidrogenul) şi a produselor de reacţie. Oxidul de zirconiu (ZrO2) stabilizat cu ytriu este folosit ca electrolit datorită conductivităţii anionice mari în domeniul presiunilor parţiale de oxigen reduse. Reacţiile electrochimice sunt prezentate în tabelul.6.3. Prezenţa monoxidului de carbon în combustibil nu este limitată, deoarece la rândul lui CO poate da o reacţie electrochimică de oxidare la anod de tipul: CO(g) + O2- → CO2(g) + 2e- (6.10) Elementele de pilă se leagă între ele prin cromit de lantan dopat cu Mg (La Cr1-xMgxO3), care este impenetrabil pentru gaze dar în acelaşi timp un foarte bun conductor de electricitate. Temperatura mare de operare permite obţinerea hidrogenului prin “reformare internă” din metan sau alte hidrocarburi. Adaosul de ceriu în componenţa anodului permite reformarea CH4 la H2 cu conversii mari, la temperaturi mai mici, fară depuneri de cocs (carbon) la anod [153]. In 1999/2000 cercetători de la University of Pennsylvania au dezvoltat catalizatori pe bază de oxizi de Cu şi Ce capabili să oxideze direct hidrocarburile la anod fară reacţie intermediară de reformare [154]. Deoarece CH4 este mai dificil de activat decât H2, energia electrică produsă în pilele cu metan este mai mică. Randamentul în energie elctrică pentru o pilă SOFC este de cca. 50%, iar împreună cu recuperarea de energie termică poate ajunge la cca 80-85 %. În anii 2002-2004, compania Wetinghause va lansa pe piaţă primele pile SOFC pentru producerea energiei electrice în centrale cu puteri de 250kW până la 1 MW. Combustibilul utilizat în pilele de combustie Hidrogenul este combustibilul preferat pentru pilele de combustie deoarece asigură cel mai bun randament în energie electrică şi nu produce emisii poluante. Hidrogenul se poate obţine din urmatoarele surse[155]: Din hidrocarburi - Reformarea metanului cu vapori de apă - Oxidarea parţială a compuşilor cu conţinut mare de carbon (fracţii petroliere reziduale, cocs, etc) - Din rafinării (flexicoking, reformare, dehidrogenare) - Piroliză Din apă - Electroliza apei - Fotoelectroliza - Descompunerea termică - Fermentarea şi fotosinteza biologică Alte surse - Gazeificarea cărbunilor sau a deşeurilor solide - Gazeificarea biomasei - Descompunerea metanolului, a amoniacului sau a apei - Pile de combustie regenerabile În prezent fabricarea hidrogenului în cantităţi mari se realizează pornind de la combustibilii fosili după o schemă prezentată in figura 6.15. Folosirea surselor bazate pe combustibili fosili generează CO2 care trebuie reţinut fie prin diverse utilizari, fie prin sechestrare în caverne. Varianta folosirii electrolizei pentru obţinerea H2 devine atractivă în măsura în care energia electrică provine din surse economice (energie nucleară, energie solară sau eoliană) sau în momentele de exces de energie în reţelele de distribuţie. Dacă energia electrică folosită la electroliză provine din surse de energie regenerabilă, (solară, geotermală, vânt, valuri) hidrogenul se obţine fară emisii poluante. O comparaţie între cele două surse de fabricare a hidrogenului este prezentată în tabelul 6.4. Utilizarea hidrogenului în pilele de combustie presupune fie transportul şi stocarea acestuia la locul pilei, fie producerea acestuia în zona de utilizare. Principalele metode de stocare a hidogenului sunt[ 155]: În stare gazoasă sub presiune : în caverne subterane, butelii de 50 l la presiune de 200 bar sau în rezervoare sferice de mare presiune, rezervoare cilindrice din materiale compozite şi cilindri de Al infăşurati în fibre de sticlă sau carbon la presiune >350 bar (700). Costurile de depozitare sunt mai mari datorită compresiei, iar viteza de umplere este mică. Figura 6.15. Schema de proces pentru obţinerea hidrogenului din combustibili fosili Tabel 6.4. Reformare, Electroliza-avantaje-dezavantaje Avantaje Dezavantaje Reformare combustibili fosili Costuri relativ mici Tehnologie bine pusă la punct Sursa neregenerativă Poluare semnificativă Mai scumpă şi mai puţin eficientă decât utilizarea directă a combustibililor Electroliză Tehnologie bine pusă la punct Se poate realiza cu surse regenerabile de energie Produce hidrogen curat Proces scump Mai puţin eficient decât reformarea În stare lichidă  la temperatură de 20K (-253(C) cu consum mare de energie (8,5 kWh/kg până la 13.0 kWh/kg). Răcirea magnetocalorică reduce consumul la 5,0 kWh/kg. Ambele variante necesită izolarea rezervorului prin sisteme tip Dewar. Pierderile prin evaporare ~ 3% devin nesemnificative dacă utilizarea este intensivă. Comparativ cu stocarea sub presiune, lichefierea H2 este o tehnologie scumpă. Sub forma de hidruri metalice reversibile : hidrogenul se adsoarbe, pe metale convenţionale, formând hidruri (FeTi, LaNi5), la sau sub presiunea atmosferică, la temperatura mediului inconjurător, sau pe (Mg2Ni) la temperatura mare. Capacitatea de stocare este de 2-7 %. Pentru a intensifica adsorbţia s-au realizat hidruri de mare capacitate (NaAlH4, Na3AlH6) cu catalizator de Zr, care asigură o capacitate de stocare de 5%. O altă hidrură specială (LiBe) are o capacitate de stocare de 9%, dar necesită încălzirea la temperatură mare (250(C) pentru eliberarea H2. Din hidruri, hidrogenul se elimină la presiune mare prin încălzire. Hidrogenul poate fi produs în unităţi cu capacităţi mari şi distribuit către utilizatori punctiformi (fig. 6.16) sau poate fi obţinut direct în zonele de utilizare (fig.6.17). Figura 6. 16 . Sistem centralizat de distribuţie a hidrogenului Figura 6. 17. Sistem local de obţinere a hidrogenului Dificultăţile de depozitare, mai ales în cazul utilizării pilelor de combustie în propulsarea autovehiculelor, impun producerea acestuia prin tehnologii de reformare cu vapori de apă sau oxidare parţială a hidrocarburilor şi alcoolilor inferiori. Procesul de reformare poate avea loc ‘ex situ” cu stocare sau “in situ” cu alimentare directă a pilei Pentru vehiculele electrice, uzual se foloseşte reformarea cu vapori de apă a alcoolilor inferiori (CH3OH, C2H5OH) sau oxidarea parţială a benzinei în scopul utilizarii infrastructurii existente pentru combustibilii clasici (volum de stocare minim şi reţea de alimentare). Reformarea metanolului cu abur are la bază reacţia între abur şi metanol la 200(C din care se produce H2, CO2, CO şi exces de abur. Amestecul de reacţie de la reformare este trecut în alt sistem de reacţie pentru conversia catalitică a CO cu apă la CO2 şi H2, şi în continuare prin al treilea reactor pentru oxidarea selectiva, pe catalizatori de Pt, a CO la CO2. Amestecul final de gaze conţine 70% H2, 24 % CO2, 6% N2 şi urme de CO. Sitemul integrat pila de combustie- generator de H2 prin reformarea metanolului este prezentat în figura 6.18 Figura 6.18. Pilă de combustie cu hidrogen generat prin reformarea metanolului Pentru oxidare parţială, lichidul (benzina) este mai întâi vaporizat, după care este aprins şi oxidat cu aer insuficient la cca 1000(C, producând H2, CO, CO2. Amestecul rezultat după oxidarea parţială este trecut prin reactorul de conversie catalitică cu apă a CO la CO2 şi prin cel de oxidare selectivă a CO la CO2. Gazul final care rezultă conţine 42% N2, 38 %H2, 18 % CO2, 2% CH4, şi urme de CO. Sulful prezent în combustibilul iniţial (metanol, benzină) trebuie eliminat pentru a evita otravirea catalizatorilor folositi la electrozii pilei de combustie. Hidrogenul obţinut ca produs secundar în procesele din rafinării (reformare catalitică, piroliză) sau la fabricile de amoniac poate constitui de asemenea un combustibil atractiv pentru pilele de combustie utilizate în producţia de energie electrică. Pentru pilele care operează la temperatură ridicată (MCFC şi SOFC) hidrogenul se poate obţine şi prin reformare internă folosind catalizatorul de la anod drept catalizator în reacţia dintre combustibilul clasic (hidrocarburi) şi apă. Au fost dezvoltate şi pile care utilizează drept combustibil hidrocarburi sau metanol fară convertirea lor intermediară în H2. Schema unei pile care utilizează direct metanolul drept combustibil este prezentată în figura 6.19. Figura 6.19. Pila de combustie cu metanol Metanolul este oxidat la anod iar oxigenul din aer este redus la catod după următoarele reacţii electrochimice: anod: CH3OH + H2O → CO2 + 6H+ + 6e- catod: 3/2O2 + 6H+ +6e- →3H2O pilă CH3OH + 3/2 O2 →CO2 + 3H2O Eficienţa pilelor cu conversia directă a metanolului este mai mică decât cea a pilelor cu H2. Pentru a mări randamentul acestor pile este necesar să crească cantitatea de Pt depusă pe anod. Emisiile de CO2 constituie, de asemenea, un dezavantaj pentru acest tip de pile. Eliminarea rezervorului de H2 şi (sau) a sistemului costisitor de reformare constituie premise atractive pentru utilizarea pilelor cu combustia directă a metanolului. Aplicaţii industriale ale pilelor de combustie Pilele de combustie au fost dezvoltate şi utilizate mult timp în programele spaţiale ca surse de energie şi apă potabilă pentru astronauţi. În ultimul deceniu aplicaţiile pilelor de combustie s-au extins şi la nivel terestru în domeniul propulsării automobilelor şi al producerii de energie electrică în centrale staţionare sau portabile. Randamenul mare în producţia de energie electrică (fig. 6.20) şi nivelul foarte redus al emisiilor poluante în comparaţie cu sistemele clasice bazate pe arderea combustibililor fosili, fac din pilele de combustie una din soluţiile alternative, fezabile, pentru producţia de energie “curată” în viitor. La aceste avantaje se adaugă timpul mare de exploatare şi intreţinerea cu costuri reduse deoarece nu există dispozitive în mişcare. Figura 6.20. Eficienţa unor sisteme de producţie a energiei electrice In domeniul producţiei de energie sunt deja în exploatare peste 200 pile cu electrolit acid fosforic (PAFC) cu o putere de 200KW fiecare, iar pentru următorii ani sunt deja lansate proiecte pentru centrale electrice cu puteri de 5-25MW. Pilele de combustie încep să devină o alternativă pentru consumul de energie electrică din zonele rurale, zonele izolate, eliminând reţelele de distribuţie clasice. Combustibilul pentru pile poate fi metanul din reţelele de gaze naturale sau metanolul obţinut prin fermentare din biomasa existentă în zona de utilizare. Pentru utilităţi casnice au fost dezvoltate pile cu electrolit pe bază de membrane de polimeri (PEMFC) de dimensiuni mici cu putere de până la 2,5 KW pentru care costul de fabricare este competitiv cu cel pentru alimentarea clasică cu energie electrică. Un domeniu de utilizare promiţător este realizarea autovehiculelor cu nivel de emisii “zero”. Folosirea pilelor de combustie alimentate cu combustibili (hidrogen, benzină sau metanol) pe infrastructura automobilelor clasice asigură un avantaj substantial faţă de utilizarea bateriilor de acumulatori care necesită câteva ore pentru reîncărcare. Rezervorul de hidrogen lichid sau gaz, sau de carburant (benzină sau metanol) asigură o autonomie de rulare de cca 500km. Pilele folosite în aceste aplicaţii sunt de tip PEMFC şi PAFC. Pilele PEMFC prezintă urmatoarele avantaje care le recomanda pentru astfel de utilizări[151]: -densitate de putere mare (0,5W/cm2 electrolit) ; -randament termodinamic mare (cca 70%) ; -electrolit solid compact şi lipsit de acţiune corozivă ; -demaraj rapid la temperaturi coborâte. Inconvenientul major, pentru moment este costul relativ ridicat de cca 1750 $/KW din care 50% revine plăcii bipolare, 35% electolitului şi 15% catalizatorului (Pt) [151]. O comparaţie între pilele PEMFC şi PAFC este prezentată in tabelul 6.5. În prezent firmele cele mai avansate în aplicarea pilelor de combustie PEMFC la autovehiculele electrice sunt: Ballard Power Systems Inc. din Canada şi De Nora din Italia (tabelul.6.6.). În anul 1993, Firma Ballard a pus în circulaţie un autobuz care foloseşte un sistem de pile format din 21 de module cu o putere de 5 kW, alimentate cu H2 şi aer, iar în anul 1995 un alt tip de autobuz alimentat cu o pilă de 250 kW. Performaţele autobuzelor cu pile sunt asemănătoare cu cele în varianta Diesel clasică. În Germania, Daimler Benz a prezentat în 1999 un autovehicul Mercedez A classe echipat cu o pilă alimentată cu H2 obţinut prin reformarea metanolului, cu o autonomie de 400 km la un consum de 38 l CH3OH. Tabelul 6.5. Cracteristicile unor pile de 20 KW pentru autovehivule electrice [151] Tip de pilă PEMFC PAFC Greutate pilă/greutate automobil (kg) 150/1250 250/1450 Volumul pilei (l) 120 200 Suprafaţa electrozilor (m2) 5,6 8,3 Temperatura de funcţionare ((C) 80-100 120-180 Cantitatea de platină (mg/cm2electrod) 8 0,5 Tensiune elementului de pilă (V) 0,72 0,85 Densitatea de putere (mV/cm2) 360 250 Randamentul energetic (CH3OH) 0,51 0,57 Timp de punere în mişcare (min) 0 5 Tabelul 6. 6. Programe europene pentru automobile electrice echipate cu pile tip PEMFC Producător pilă De Nora De Nora Ballard Programul FEVER+ Renault Hydrogen PSA Nekar II DBenz Costul programelor (MEURO) 5 7 30 Puterea pilelor (kW) 30 30 50 Tensiune (V) 90 60 180 Performate (kg/kW) 10 4 0,8 Conţinut de Pt la electrozi(mg/cm2) 1 0,8 Preţul pilei (Euro/kW) 5000 3200 Hidrogen (condiţii stocare) Lichid 25K Gaz 700 bar Gaz 300 bar În Franţa, firma Fever împreună cu Renault şi alţi colaboratori au pus în circulaţie un Renault Laguna echipat cu o pilă de combustie de 30 kW alimentată cu H2 stocat în rezervoare criogenice. Autonomia de mers este de 500 km la o viteză de 120 km/h şi un consum de 8 l de H2 lichid. În Japonia firmele Toyota şi Mazda au realizat un automobil 4x4 care atinge o viteză de 125 km/h, echipat cu o pilă de 25 kW alimentată cu H2 produs prin reformarea metanolului. USA are în dezvoltare un proiect original al firmei Khrysler care utilizează pentru obţinerea hidrogenului un sistem de oxidare parţială a benzinei. 쥁`