Referat Napoleon Bonaparte6

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Napoleon Bonaparte6 si de asemenea puteti face Download Referat Napoleon Bonaparte6

Citeste fragmente din Referat Napoleon Bonaparte6

NAPOLEON BONAPARTE Ce roman a mai fost si viata mea! Aceste cuvinte grele de melancolie, erau rostite pe stancile de bazalt ale insulei Sfanta Elena, de fostul imparat francez Napoleon Bonaparte. La 15 august 1769, la Ajaccio, in insula Corsica, Napoleon s-a nascut ca supus francez. Corsica facuse parte din republica Genovei si fusese cedata Frantei de-abia cu un an in urma. Tatal lui Napoleon s-a opus cu inversunare ocupatiei franceze, dar dupa mult timp a realizat ca nu are decat de castigat daca trece in tabara cealalta. Familia lui Napoleon era mare, fiind alcatuita din cinci fii si trei fiice. Unul dintre avantajele pe care le-a obtinut prin trecerea de partea francezilor a fost eliberarea unui act ce dovedea ca familia apartinea nobilimii, fapt ce I-a permis lui Napoleon sa invete la o academie militara pe cheltuiala guvernului. La varsta de noua ani, tanarul Napoleon a urmat un curs rapid de franceza, drept pregatire pentru urmatoarea cariera. El nu si-a pierdut insa niciodata accentul italian si nu a invatat sa scrie corect frantuzeste. De aceea, el dicta mereu toate documentele la sase secretari care dadeau textelor forma gramaticala corecta. El s-a apreciat ca a “scris” peste 80.000 de documente in timpul celor 15 ani in care a fost la putere. Desi originea lui era corsicana, el spunea mereu “Franta inainte de toate si pentru totdeauna”. Este in mod sigur adevarat ca la inceput Napoleon a considerat Revolutia Franceza o ocazie pentru corsicani sa-si recapete independeta. Napoleon a studiat mai intai o scoala pregatitoare din Franta, apoi a mers la “École Militaire” in Paris pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune, ca locotenent de artilerie, in 1785. In urmatorii patru ani si-a continuat instructajul ca ofiter de artilerie. Napoleon a fost unul dintre tinerii care au avansat rapid, datorita performantelor si a calitatilor. Prin 1793, la varsta de 24 de ani, era deja general de brigada. Caracterul lui Napoleon a fost complex. Cu prietenii putea sa fie fermecator si amuzant: “ Nimeni nu putea sa fie mai fascinant decat el, cand avea pofta”. Dar furiile sale si supararea sa rece ii ingrozeau pe cei din jur. “Sunt format din doi oameni diferiti” a afirmat el odata. Este un cliseu istoric faptul ca Napoleon a fost neobisnuit de scund. Inaltimea sa era de cinci picioare si doua degete (circa 1,67 m), iar inaltimea minima pentru inrolare in armata a fost de de cinci picioare. In 1813 a fost redusa la patru picioare si doua degete. Foarte inteligent si plin de viata, el a fost foarte muncitor. Unele zile lucra chiar si 18 ore. Scrisul sau era indescifrabil, nu putea, zicea el, sa tina pasul cu gandurile. Deoarece ducea o viata tensionata si plina de stres, uneori devenea nelinistit si temator – in special in multime, cand era chemat in public. In aceste momente era posibil sa sufere de colapsuri nervoase apropiate de epilepsii. Era adept al ideilor inanitate si valul revolutionar avea sa-l impinga in primele randuri ale sprijinitorilor revolutiei. Rasturnand puterea nobilimii si a clerului si proclamand principiile libertatii, egalitatii si fratiei in toate clasele si paturile sociale, revolutia franceza extindea si consolida bazele unei noi oranduiri sociale. Monarhii feudali din europa si fortele care ii sprijineau, simtindu-si dominatia amenintata, si-au unit eforturile pentru stingerea revolutiei si restabilirea in Franta a vechilor oranduiele. Atunci masele de oraseni si tarani s-au ridicat la lupta, sub conducerea burgheziei, si insufletite de idealurile revolutiei au format, cu piepturile lor, un scut de neintrecut, in fata agresorilor. In anul 1793 armatele franceze strajuiau la hotarul de nord est amenintat de fortele prusiene, la cel de est si la cel de sud amenintate de imperiul hamsburgis, in timp ce o mica grupare comandata de generali nehotarati, lincezea in fata Toulonului ocupat de englezi. Din randurile armatei de Toulon s-a detasat putin figura stranie a unui ofiter de artilerie cu fata bolnavicios de maslinie, cu ochi patrunzatori, cu hainele prea largi, cu palaria prea mare si sabia prea mare pentru trupu-i putintel, care avea sa joace un rol insemnat la eliberarea acestui port si baza navala la Marea Mediterana, ci si in istoria Frantei si in istoria universala. Duap o aventura in Corsica, care putea sa-l coste viata, tanarul Bonaparte se intorsese in Franta, fusese avansat la gradul de capitan, si printr-o intamplare norocoasa, ajunsese in fruntea artileriei armatei de Toulon. Energia sa clocotitoare, activitatea sa neobosita, vaste sale cunostiinte, acumulate in lecturile nesfarsite din anii trecuti, l-au impus tuturor inclusiv comisarilor atasati armatei, dintre care unul era temutul frate al lui Robespiere. Zi si noapte in mijlocul soldatilor, era iubit siapreciat de acestia, care in ziua atacului au urmat cu elan si aplicand cu vigoare planul intocmit de el au reusit sa alunge trupele engleze, au eliberat dusmanul si au izgonit flota dusmana din zona. Acest succesa a creeat o bresa in frontul coalitiei dusmane, si a adus micului capitan gradul de general; avea atunci varsta de numai 24 de ani. Era primul succes si prima ocazie a lui Napoleon Bonaparte de a-si arata exceptionalele calitati de comandant. Victorioasa, armata de la Toulon s-a dizolvat si proaspatul general a fost trimis comandant al artileriei armatei din Italia. Erau aici multe de facut si Napoleon a inceput o activitate febrila pantru a scoate din amorteala aceasta armata si pe comandantii ei, dar evenimentele politice petrecute in Franta aveau sa-i franeze momentan elanul si aproape sa-l aduca sub cutitul ghilotinei. In adevar, la Paris un grup de complotisti l-a rasturnat pe Robespiere si pe adeptii sai, si puterea executiva a fost incredintata ,,Directoratului”, compus din cinci membrii; era un indicu ca burghezia franceza incepea sa se transforme intr-o forta reactionara. Socotit, fara temei, adept si colaborator al lui Robespierre, Napoleon Bonaparte a fost arestat si intemnitat in fortul Antibes. Judecat si achitat a fost pus in libertate, dar a gasit postul pe care il detinuse in cadrul armatei de Italia ocupat. Intors la Paris si refuzand comanda ce i se oferise, a traversat o perioada penibila de lipsuri materiale, dar evenimentele politice l-au scos din nou la suprafata. Regalistii pregateau o lovitura contrarevolutionara si generalul Carnot, care raspundea in cadrul Directoratului de problemele militare, si-a adus aminte de energicul artilerist de la Toulon, si i-a incredintat sarcina de a lichida contrarevolutia. Si loviturile de tun de la 13 vendemiaire ( 15 octombrie 1795 ), care au inecat in sange puterea regalistilor de a recuceri puterea politica in Franta, au marcat un moment hotarator si in cariera politica si militara a lui Napoleon. Numit comandant al fortelor armate din interiorul tarii, a devenit cunoscut si apreciat in cercurile politice, iar apoi comanda armatei de Italia i-a dat largi posibilitati de afirmare. In anul 1795, a fost adoptata o noua constitutie, mai moderata. Guvernul era condus de un executiv format din cinci Directori, dar avand puteri limitate, nu aveau control asupra legislatiei, de exemplu, aceasta fiind prerogativa a doua consilii. Primul se numea Consiliul celor Cinci Sute, putea initia legi, dar nu le putea vota. Aceste legi erau trimise apoi Consiliului Batranilor (format din 250 de persoane cu varsta de peste 40 ani) care nu le puteau discuta, ci doar vota. Aceste proceduri, cu scopul de a impiedica instaurarea dictaturii, au adus la o serie de conflicte si impasuri politice. Directorii nu puteau sa insiste incat Consiile sa adopte o anumita lege, nici nu aveau drept de veto pentru orice lege adoptata de acestea. Ei nu puteau dizolva Consiile, iar procedurile care le-ar fi permis o modificare a Constitutiei ar dura noua ani pana ar fi fost puse in vigoare si sa aiba efect legal. Directorii, ale caror puteri era si armata, au inceput sa foloseasca forta pentru a mai imblanzii Consiile. Pentru anul 1796, guvernantii francezi se credeau in masura sa treaca deja la ofensiva si planul lor de campanie prevedea inaintarea concentrica spre Viena cu trei armate:,, Armata de Rin”, ,,Armata de Sambre si Meusse”, si ,,Armata de Italia”. Rolul principal revenea primelor doua, cea din Italia fiind ca o flangarda, care avea de parcurs un drum foarte lung si multe obstacole, ca Muntii Apenini, fluviul Po si Muntii Alpi; ca urmare nu asteptau mare lucru de la ea si i-au acordat forte foarte putine, aproximativ 25.000 de oameni. Armata de Italia avea in fata o armata austriaca care acoperea Lombardia, provincia aflata sub dominatie habsburgica, si o armata a Piemontului, care acoperea capitala acestui satulet, orasul Torino. La 26 martie Napoleon Bonaparte sosea la Nisa, la punctulde comanda al armatei de Italia, unde era primit cu ostilitate de comandantii de divizii, care in considerau, ,,un protejat al femeilor”, a carui glorie era ,,ca ucisese populatie civila la Paris”. El a stiut sa le impuna repede respect si dupa o scurta perioada de pregatire si organizare, in cursul careia a dovedit calitati deosebite si in acest domeniu, a trecut la ofensiva; intr-o inaintare vijelioasa si-a condus armata din victorie in victorie, de pe coasta Mediteranei, peste Muntii Apenini, pana pe malurile lacului de Garda; armata piemonteza era zdrobita si regele silit sa ceara armistitiu, iar armata austriaca a fost zdrobita si silita sa se retraga din bogata provincie lombarda. Apoi trei armate trimise succesiv de catre imperiul habsburgis ca sa recucereasca provinvcia, au fost nimicite si o noua ofensiva a generalului francez Bonaparte a condus armata aproape de portile Vienei. Monarhul uneia din marile puteri europene a trebuit sa se recunoasca invins si obligat sa accepte conditiile unui armistitiu impus de invingator. In timpul tratativelor Napoleon s-a dovedit foarte abil si in arta diplomatica, precum era in cea militara. Imbinand amenintarile cu unele concesii, secventele de furie calculata cu cele de desavarsita politete, facand tranzactii reprobabile pe spinarea unor state mici, generalul a obtinut prin pacea de la Campo- Formio, satisfacerea dorintelor anexioniste ale burgheziei franceze, clasa al carei reprezentant era, si cu ale carei interese se identificase. Frontiera de est a Frantei era impinsa pana la Rin, puternic obstacol natural, iar Lombardia, luata de habsburgi se constituie in republica Cisalpina; in aceste teritorii se introduceau noile oranduieli, abolindu-se fudalismul; in schimb republica Venetia, vechi stat independent, era data de catre generalul victorios drept compensatie Austriei. Bonaparte isi dezvaluia in aceste situatii, momente, una din cel mai negative trasaturi de caracter, dispretul fata de independenta si libertatea unor popoare straine. O atare trasatura va contribui, in final, la caderea sa. In 1797, armata a fost folosita intr-o lovitura pentru excluderea recentei alese majoritati regaliste din randul deputatilor, iar in 1798, Directorii au anulat alegerile din acel an, deoarece rezultase o majoritate iacobina. In 1799, Directorii au hotarat sa foloseasca din nou armata si au inceput sa caute un general popular si de succes, care sa poata organiza o armata puternica pentru a forta modificarea Constitutiei si care sa se poata retrage elegant din viata politica. Acest general a fost Napoleon. Rezultatul nu avea sa fie totusi cel asteptat sau cel dorit. In anul 1799, Napoleon era in campanie in Egipt si a aflat de infrangerile francezilor din Europa dintr-un ziar mai vechi. El a plecat spre Paris, lasand conducerea armatei inlocuitorului sau la comanda, declarand ca “circumstantele in care se gaseste Franta fac imperativa datoria mea de a ma intoarce acolo”. El a debarcat in sudul Frantei la inceputul lui octombrie si s-a indreptat spre Paris. Pe drum, Napoleon a fost aclamat cu entuziasm de multimile de oameni care se strangeau oriunde se ducea. Populatia civila stia de victoriile sale din Italia si din Egipt si il considera un erou, pe cand armata il considera ca pe conducatorul necesar pentru rasturnarea unui guvern slab. Odata ajuns la Paris, Napoleon a avut o serie de intalniri secrete cu Sieyčs, unul dintre Directori care era nemultumit de constitutia existenta. Avea sa fie convocata o intrunire in dimineata zilei de 9 noiembrie, in care membrii Consiliului Batranilor trebuiau convinsi ca anarhistii si strainii pregateau un complot pentru distrugerea Republicii. Ei trebuiau sa cada de acord cu deplasarea Consiliilor in suburbiile Parisului si cu numirea lui Napoleon la comanda garnizoanei Parisului. El ar fi putut sa “ia toate masurile necesare pentru siguranta reprezentantilor natiunii” care “la adapostul bratelor sale protectoare, ar putea discuta in pace schimbarile pe care interesul public le impune ca necesare”. Consiliul Batranilor l-a rugat sa depuna un juramant de loialitate fata de ei. A doua zi, pe 10 noiembrie, Consiliile au aflat ca Directoratul nu mai exista. Napoleon, pierzandu-si rabdarea, a intrat in camera in care dezbatea Consiliul Batranilor. Nu prea este sigur ce discurs a purtat Napoleon cand a intrat in camera. Secretarul lui spunea ca a fost o balbaiala completa, nu se intelegea nimic. Dar versiunea oficiala a discursului, prezentata de Napoleon insusi a fost publicata a doua zi. El a spus Consiliului Batranilor ca nu este un tradator, iar ca majoritatea Directorilor si-au dat demisia ori sunt sub protectia politiei. Napoleon I-a amenintat ca daca oricare dintre ei ar cere punerea lui in afara legii, atunci traznetul razboiului il va lovi. Lasandu-i pe Batrani sa-si continue dezbaterea, a intrat, insotit de patru grenadieri, in sala Consiliului celor Cinci Sute. Acolo, multimea era majoritara iacobina. Acestia il suspectau pe Napoleon ca ar complota pentru a ajunge conducatorul militar al Frantei. Multimea a navalit pe el, dar cu ajutorul grenadierilor a scapat. Escortat de soldati in curte, acesta l-a intalnit pe Lucian Bonaparte (fratele lui Napoleon Bonaparte), care a fost recent numit presedintele al celor Cinci Sute. Aratandu-I ranile de pe fata (pe care probabil si le-a facut cu unghiile) I-a zis ca a intrat in camera doar ca sa-I informeze pe deputati de mijloacele de salvare a Republicii, cand acestia s-au napustit asupra lui. Lucian, luandu-I apararea, a dizolvat Consiliul celor Cinci Sute si a jurat in fata lumii ca il va ucide pe loc pe Napoleon daca va ameninta libertatea francezilor. Apoi I-a zis lui Napoleon sa-I alunge pe deputati. Astfel, Consiliul Batranilor a decis sa numeasca trei consuli provizorii: Sieyčs, Ducos si Napoleon. Napoleon si Europa – victorie si infrangere: principalele evenimente Drumul catre victorie a) Primele campanii – Italia si Egipt, 1796-1799 Campania italiana din 1796-1797, cu vreo douasprezece victorii in mai putin de un an, a fost cea care a dat renumele lui Napoleon ca general. In acea vreme armata era demoralizata, dar stia ca Napoleon era persoana care-I va conduce spre victorie. Multe legende sunt exagerate, spunand ca acest general a castigat de partea sa pe ofiterii veterani ai Armatei din Italia. De fapt Napoleon era deja cunoscut ofiterilor respectivi, care chiar il respectau. Armata nu mai avusese succese pana atunci pentru ca era prost hranita si echipata. La o luna de la sosirea in Italia, cucerise si ocupase Piemontul, iar la inceputul lui mai 1796 trecea raul Pad, urmarind armata austriaca in Lombardia. Ultima batalie de la Lodi si intrarea in Milano au fost momentele in care si-a dat seama ca ii este destinat sa realizeze lucruri mari. Prin cucerirea orasului Mantua, in februarie 1797, cucerirea Italiei de nord s-a incheiat. Napoleon a pornit apoi impotriva Austriei si peste o luna era la 60 de mile de Viena, unde a facut o pace preliminara cu austriecii. El si-a incheiat campania din Italia cu cucerirea Genovei, pe care a transformat-o in Republica Ligurica. Tratatul de la Campo Formio (octombrie 1797), negociat de Napoleon, consolida cuceririle franceze in noua formata Republica Cisalpina (Modena, Ferrara, Reggio, Bologna si Romagna, plus Lombardia si fostele tinuturi venetiene din Insulele Ioniene si o parte din Dalmatia). Acest stat vasal a primit un sistem de guvernare bazat pe constitutia franceza din 1795 si corpurile sale executiv si legislativ erau numite de insusi Napoleon. Inca odata a fost aclamat ca un erou la Paris. Nevoia de a-l tine pe acest tanar potential periculos si pe armata lui departe de politica, I-a determinat pe Directori sa-l trimita in Egipt. In ciuda faptului ca si-a pierdut flota de la inceput (imediat dupa debarcare) din cauza generalului Nelson in golful Aboukir in iulie 1798, el a obtinut numeroase victorii la Piramide. Egiptul a fost repede ocupat. Napoleon, prea increzator in armata sa, dupa ce a ocupat portul Jaffa din Siria si-a pierdut jumatate din forte la asediul Acrei. El a plecat in Franta in august 1799, lasandu-si armata abandonata fara jena. b) Razboaiele Consulatului si ale primei perioade imperiale, 1800- 1807 Nevoia de a-si intari pozitia de Prim Consul dupa lovitura de stat din noiembrie 1799, l-a facut pe Napoleon sa revina in Italia. Acolo, in iunie 1800, I-a invins decisiv pe austrieci la Marengo. Victoria de al Hohenlinden, in Bavaria, peste sase luni a adus pacea de la Lunéville, prin care erau recunoscute ca apartinand Frantei, Belgia (Tarile de Jos austriece), malul stang al Rinului si cuceririle din Italia. Austria a pierdut controlul asupra nordului Italiei, cu exceptia Venetiei, iar influenta acesteia in Germania a fost considerabil redusa. La sfarsitul anului 1803, Napoleon a incercat sa rezolve conflictul dintre Anglia si Franta. El a construit o flota si o armata mare la Boulogne. Din cauza faptului ca a trimis navele sa invadeze Anglia pe timp de furtuna, le-a pierdut pe toate. Infrangerea armatei austro-ruse la Austerlitz, in decembrie, a determinat Rusia sa se retraga din calea lui Napoleon si Austria sa incheie tratatul de pace de la Pressburg, prin care recunostea suprematia Frantei in nordul Italiei si pierderea autoritatii in Germania. Negocierile complicate dintre Napoleon si Prusia au adus la razboiul dintre cele doua tari. Prin bataliile gemene de la Jena-Auerstädt (octombrie 1806), Napoleon a zdrobit Prusia. In februarie 1807, Napoleon a pornit in mars prin Polonia pentru a ataca Rusia. El a castigat batalia de la Eylau. Infrangerea majora de la Friedland, I-a obligat pe rusi sa incheie pacea, in anul 1807 la Tilsit, printr-o intalnire personala dintre Napoleon si tarul Alexandru I. Drumul catre infrangere, 1808-1814 Intr-una din ultimele sale expeditii militare, Napoleon a anexat Statele Papale. In acel moment, Italia apartinea intregime Frantei, cu exceptia Siciliei. Vazand ca nu avea sanse sa invinga Anglia prin mijloace militare directe, Napoleon s-a gandit sa ii blocheze Angliei comertul cu India si Europa. a) Campania din Spania Campania spaniola (sau mai bine descrisa drept razboiul iberic) in care a fost implicata si Portugalia, a dus la pierderea in final a circa jumatate din cei 600.000 de soldati francezi care au luptat acolo. Scopul acestei campanii nu a fost indeplinit. Acesta a fost de a distruge comertul britanic cu Europa. De fapt, exportul englez s-a dublat intre anii 1808 si 1809. Spania era condusa de fratele lui Napoleon, Joseph care nu era respectat de niciun spaniol. Auzind ca austriecii faceau o mobilizare spre Dunare, Napoleon a plecat spre rasaritul Europei. De data aceasta, armata austriaca a fost condusa de capabilui arhiduce Carol. In aprilie 1809, la Eckmühl, a obtinut o victorie. Apoi a fost infrant la Aspern (Essling) si s-a retras pe o insula din Dunare. A treia confruntare , de la mijlocul lunii iunie la Wagram, a fost favorabila lui Napoleon. In octombrie a fost semnat Tratatul de Pace de la Schönbrunn, prin acesta, Austria pierdea Provinciile Ilirice, 150.000 de soldati si a fost obligata sa plateasca patru milioane de lire (franci sau schilingi). Aunci cand imparatul Austriei s-a plans in legatura cu severitatea conditiilor impuse, Napoleon a raspuns simplu: daca Austria ar fi respectat pacea incheiata in 1801 la Lunéville, ambele tari ar fi putut sa evite multe suferinte. La sfarsitul anului 1809, Napoleon a divortat de Josephine si s-a recasatorit cu Marie-Louise, fiica imparatului Austriei, in speranta de a avea un mostenitor. b) Campania din Rusia, 1812 In aceasta perioada, relatiile dintre Rusia si Franta erau tensionate. Ambii se suspectau de scopuri expansioniste ostile in Marea Baltica, Europa Centrala si in Balcani. In urmatoarele 12 luni, el si-a edificat Marea Armata (La Grande Armée) cu peste 450.000 de oameni plus 150.000 auxiliari si mai mult de 1.000 de tunuri. In anul 1812, Napoleon a trecut raul Niemen. Strategia clasica a lui nu a functionat. Armatele mici rusesti avansand repede spre centrul Rusiei. Astfel, proviziile armatei se diminuau si deja murisera 60.000 de oameni din cauza bolilor. Cand au ajuns la Smolensk, au gasit orasul devastat de rusi, demoralizandu-se astfel si mai mult. Kutuzov, recent numit comandant, a decis sa lupte cu Napoleon in satul Borodino, cu o armata de 120.000 de soldati. Napoleon a iesit victorios din aceasta lupta. Peste cateva zile a cucerit Moscova. Armata a inceput retragerea pe 19 octombrie din cauza lipsei de mancare. Armata mai avea 107.000 de soldati. Atacurile din flanc ale armatelor rusesti I-au impins spre nord, spre Borodino. Cand au ajuns la Smolensk, in mijlocul lui noiembrie, ramasesera doar 50.000 de soldati. Rusii au ajuns la raul Berezina inaintea francezilor si au distrus podurile. Dar Napoleon a avut un moment de inspiratie inainte de a trece raul prima data. El a mai construit un pod. Dintre cei 40.000 care au trecut podul, doar 25.000 au ajuns in Germania. c) Ultimele campanii, 1813- 1815 Incurajat de evenimentele din 1812, tarul a initiat formarea celei de-a patra coalitie contra lui Napoleon. Comandantul francez nu putea sa organizeze o armata atat de repede, asa ca el a hotarat ca dupa castigarea victoriei de la Bautzen sa incheie un armistitiu. Aceasta a fost o greseala fatala deoarece Austria, Rusia, Prusia si Anglia aveau armatele deja pregatite. Luptele s-au reluat in august si dupa cateva victorii minore si o serie de confruntari nedecise, Napoleon a pierdut la Batalia Natiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie). Coplesit din punct de vedere numeric si surprins tactic, Napoleon a pierdut Germania, Baden-ul, Bavaria, Würtemburg-ul si alte state din Confederatia Rinului. Jerome fusese izgonit din Westphalia, Saxonia a cazut in mana Prusiei si Marele Ducat al Varsoviei se dezintegra. Intr-o saptamana, francezii au fost alungati din Olanda, Provinciile Ilirice au trebuit sa fie abandonate iar Spania era deja pierduta. Singurele teritorii ramase erau Belgia, Elvetia si Italia. In anul 1814, Napoleon a castigat cateva victorii mici dar impresionante. Dar aceste victorii au fost insuficiente, Aliatii intrand in Paris la sfarsitul lui martie. Batalia de la Waterloo Batalia de la Waterloo a avut loc la 13 km sud de Bruxelles intre francezi, aflati sub comanda lui Napoleon Bonaparte si armatele aliate, conduse de ducele englez Wellington si de generalul prusac Blücher.Infrangerea francezilor la Waterloo a dus la incheierea a 23 de ani de razboaie, incepand cu razboaiele revolutionare franceze din 1792 si continuand cu razboaiele napoleoniene din 1803. A existat o scurta perioada de liniste de 11 luni in care Napoleon a fost obligat sa abdice, fiind apoi exilat in Insula Elba. Insa nepopularitatea lui Ludovic al XVIII si instabilitatea economica si sociala a Frantei l-au motivat sa se intoarca la Paris in martie 1815. La scurt timp dupa aceea aliatii au declarat inca o data razboi Frantei. Infrangerea finala a lui Napoleon la Waterloo a marcat ultima tentativa de putere a Imparatului, asa-numita “perioada de 100 de zile” si ultimul capitol al remarcabilei sale cariere. Napoleon Bonaparte a fost intotdeauna condus de dorinta de a face din Franta un Imperiu european. In plus, el era un luptator cu experienta si un adevarat conducator. A reusit o lovitura de stat impotriva Primei Republici Franceze (“Directoratul”) in 1799 si s-a autoproclamat conducator si prim consul, declarandu-se apoi prim consul pe viata si Imparat in 1804. In 1802 Republica Franceza a fost recunoscuta oficial si a fost semnat Tratatul de pace de la Amiens. Napoleon a avut insa ambitii mult mai inalte – acelea de a face din Franta cea mai puternica tara din Europa, cucerind alte state, inclusiv Marea Britanie. In 1803 Marea Britanie a declarat razboi Frantei si astfel au urmat 11 ani de razboaie napoleoniene, desfasurate intre Franta si diferite tari ale Aliantei. Invazia Coalitiei Aliate in 1814 l-a fortat pe Napoleon sa abdice prin Tratatul de la Fontainebleau. Cand puterile europene se intalneau la Viena pentru a restabili echilibrul teritorial in Europa a sosit vestea ca Napoleon a evadat de pe insula Elba pe 1 martie 1815 si s-a reintors la Paris pe 20 martie. Puterile si-au reinnoit declaratia de razboi catre Napoleon si astfel, In 25 Martie, s-a format o a 7-a Coalitie intre Marea Britanie, Austria, Prusia si Rusia. Aceste state au inceput sa se pregateasca de razboi, intentionand sa atace granitele franceze si sa se indrepte spre Paris din directii diferite, cu forte suficiente pentru a-i birui pe francezi. La momentul petrecerii evenimentului numai armatele lui Wellington si Blücher au fost pe pozitii In Belgia. Austriecii si rusii au sosit abia dupa ce Napoleon a fost infrant. Armata Aliata condusa de ducele de Wellington era o coalitie de soldati britanici, olandezi, belgieni si germani. Napoleon a descris Marea Britanie ca fiind “cel mai puternic si mai constant…dintre dusmanii mei”. Arthur Wellesley, duce de Wellington nu a fost niciodata invins de francezi si avea o reputatie de general de coalitie foarte talentat. El a devenit cunoscut in India, apoi a condus cu succes campania peninsulara din 1811 cand britanicii au ajutat Portugalia si Spania in luptele impotriva lui Napoleon. A fost proclamat duce dupa razboi si numit ambasador la curtea de Bourbon reinstaurata in 1814. Gebhard Leberecht von Blücher era conducatorul armatei prusace. Avea 72 de ani in momentul Bataliei de la Waterloo si era unicul om care l-a batut pe Napoleon mai mult de o singura data. Varsta si experienta insemnau ca lui Blücher ii era mai putin frica de Napoleon decat oricarui alt conducator. Increderea in sine si impersionanta sa cariera au avut un efect pozitiv asupra armatei sale, ajutandu-l sa pastreze un moral inalt printre soldatii prusaci. Dupa intoarcerea in Franta, Napoleon a dezvoltat o strategie proprie pentru a-i infrange pe aliati. El s-a restabilit la Paris si a inceput sa-si construiasca armata pregatind-o pentru o invazie a Belgiei, cu scopul de a cuceri Bruxelles-ul. Planul lui de bataie a fost sa dea un atac masiv trupelor aliate adunate in Belgia si sa le distruga. Pentru a reusi acest lucru, el voia sa divida armatele inainte de a le infrunta separat, fortand armata lui Wellington sa se retraga spre coasta belgiana in vest, iar pe prusaci spre est. Cu repeziciune, el si-a raspandit armata de-a lungul granitei franceze si si-a stabilit cartierul general la Beaumont, chiar peste granita cu Belgia. El era pregatit sa atace pe 15 iunie 1815. “Daca maresalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit…” Pentru a separa armatele lui Wellington si Blücher, Napoleon a ordonat maresalului Ney sa avanseze pe Quatre-Bras, o rascruce a drumurilor dintre Bruxelles si Charleroi si Nivelles si Namur. Armatele aliate olandezo-belgiene aflate sub conducerea Printului William de Orania erau deja pozitionate In jurul zonei si au reusit sa opreasca atacul francez pana cand au sosit intaririle. Au continuat sa-si pastreze teritoriul aducand, pe 16 iunie, lupta intr-un impas. Rezultatul se poate sa fi fost o coincidenta de sincronizare. Daca maresalul Ney ar fi atacat Quatre-Bras mai devreme, rezultatul ar fi putut fi foarte diferit pentru ca, pana ce au sosit intaririle, armata franceza i-a decimat serios pe aliati si sansele ca francezii sa castige erau mari. Daca aliatii ar fi fost infranti, cu siguranta ca ar fi ales sa se retraga complet si nu sa se regrupeze pe Muntele St. Jean, aflat la cativa kilometri nord de Quatre-Bras. Wellington a admis ca a fost surprins de directia atacului francez: “Napoleon m-a pacalit”, a declarat el. La Ligny, armata prusaca a ocupat adaposturi formate de gradinile cu ziduri inalte, case de piatra, ferme si s-a aliniat intr-o panta ce avansa spre paraul Ligny, avand pe dreapta satele St Armand si St Armand Haye. Lupte grele au adus pierderi de ambele parti, dar prusacii erau fortati sa angajeze in lupta din ce in ce mai multe trupe. Cu toate ca francezii au Invins, ei nu au reusit sa distruga in totalitate armata prusaca. Au reusit sa se retraga, cu toate ca au avut numerosi morti si raniti, la nord de Wavre (la aproximativ 18 kilometri de Waterloo). Napoleon a reusit in intentia sa de a mentine cele doua armate aliate separate, dar, din greseala, a crezut ca prusacii au fost infranti. El era sigur ca si Wellington va putea fi infrant. In dimineata zilei de 18 iunie 1815, Wellington ocupa coama Muntelui St. Jean, chiar la sud de Waterloo, iar Napoleon pe cea a Muntelui La Belle Alliance de dincolo de vale. Trupele erau divizate in trei corpuri de armata, aflate sub comanda lordului Hill, a printului William de Orania si a lui Sir Thomas Picton. Wellington avea o infanterie insuficient instruita, iar cavaleria nu avea prea multa experienta, dar el avea multa incredere in folosirea puterii armelor de foc, atent distribuite. Dispuneau de 156 de tunuri si de arma standard pentru infanterie - o muscheta cu teava neghintuita pe care era fixata o baioneta. Observand ca soldatii lui erau depasiti numeric de francezi, Wellington a decis sa ramana ferm pe pozitii pana cand prusacii vor putea sa-i vina in ajutor. Si-a aliniat majoritatea trupelor la adapost de campul vizual al dusmanilor, dincolo de deal si a intarit cu garnizoane pe cele din fata fermelor Hougoumont, La Haye Sainte si Papelotte. Restul armatei era pozitionat pe flancul drept, pe partea fermei Hougoumont, in timp ce partea unde se afla ferma Papelotte, pe stanga, era pazita mai slab, in speranta ca prusacii vor sosi repede cu intariri. Flancul drept era, de asemenea, mai apropiat francezilor, pentru ca cele doua culmi nu erau paralele. In acelasi timp, prusacii se regrupau la Wavre. Blücher a ordonat unui corp de armata de neinvins, aflat sub conducerea generalului Bulow, sa mearga la St. Lambert pentru a fi pregatit sa-l ajute pe Wellington daca va fi necesar, in timp ce altor trupe li s-a ordonat sa-l urmeze cand vor fi pregatiti. Maresalul Grouchy a fost trimis sa-i urmareasca pe prusaci avand ordine din partea lui Napoleon sa impiedice ca armata prusaca sa reuseasca sa se uneasca cu aliatii. Napoleon si-a construit armata din veterani, tarani dezrobiti si recruti, toti antrenati in mare graba pentru ca fusesera chemati la arme si adunati chiar atunci. Forta lui statea in artilerie si cavalerie, care erau mai impresionante decat ale lui Wellington. El se baza mai mult pe surpriza si pe agresiune decat pe puterea armelor de foc, prioritatea lui era sa sparga prima linie a inamicului. Intentiona sa creeze o diversiune atacand mai intai Hougoumont, urmand apoi un bombardament al artileriei grele care ar fi slabit centrul si latura stanga a apararii aliate inainte de a porni un atac total pe coasta. Corpul de armata I al maresalului D’Erlon era pozitionat in prima linie pe dreapta, in spatele armamentului, iar corpul de armata a lui Reille era pozitionalt pe stanga. Cavaleria era aliniata ca rezerva impreuna cu corpul de armata VI al lui Lobau. Garda imperiala era pastrata ca rezerva finala in spate. Batalia Francezii si-au lansat atacul diversionist la Hougoumont. Linia aliata ascunsa In spatele culmii, cu exceptia brigazii olandezo-belgiene, condusa de Bylandt a fost fortata sa se retraga. Tacticile diversioniste nu au mai fost continuate cand fratele lui Napoleon, Jerome, a facut o incercare de a captura ferma. El si-a implicat divizia, precum si o brigada dintr-o alta divizie intr-o batalie in adevaratul inteles al cuvantului. Marea Baterie de artilerie grea a deschis focul inainte ca corpul de armata condus de d’Erlon sa avanseze in mars in traditionalele coloane peste camp, trecand de La Haie Sainte. Acestea au venit sub rafalele de foc dinspre garnizoanele de la la Haye Sainte. Cu toate ca au suferit pierderi grele din cauza focului artileriei aliate, francezii au reusit sa captureze Papelotte si imprejurimile fermei La Haye Sainte.Pe masura ce trupele lui Wellington inaintau dinspre culme pentru a-i atrage pe francezi in lupta inainte ca acestia sa rupa randurile (coloanele) si sa formeze o linie, rezervele aliate s-au indreptat spre a ajuta partea stanga. In acelasi timp, pe masura ce infanteria ataca, Napoleon a interceptat un mesaj de la Bulow catre Wellington care-i dezvaluia prezenta prusaca in zona St. Lambert, aflata in dreapta sa. El a trimis infanteria lui Lobau, precum si cavaleria lui Domon si Subervie pentru a infrunta trupele prusace. Cum centrul sau incepea sa cedeze iar La Haye Sainte devenise vulnerabila, Wellington si-a trimis brigada condusa de Picton pentru a “astupa” golurile. Francezii au fost batuti si izgoniti din La Haye Sainte, iar Wellington s-a folosit de acest avantaj ordonand cavaleriilor conduse de Somerset si de Ponsonby sa atace infanteria franceza a fost luata prin surprindere si usor coplesita, dar cavaleria aliata a fost serios decimata in timpul unui contraatacvenit din partea unei brigade cuirasate . Inca o data, Wellington s-a retras in spatele culmii si a intarit La Haye Sainte in timp ce printul Bernhardt de Saxa-Weimar a recucerit Papelotte. Flancul stang era acum foarte slabit, dar flancul drept al lui Napoleon era de asemenea sfaramat. Wellington nu putea sa profite de aceasta situatie avantajoasa fara ajutorul prusacilor. Artileria continua sa traga de ambele parti si lupta a continuat la Hougoumont In timp ce la St. Lambert, Lobau lupta impotriva prusacilor. Stiind ca La Haye Sainte era o fortareata-cheie, Napoleon a ordonat maresalului Ney sa o ocupe lovind puternic centrul de atac aliat. Prin fum, Ney a zarit siruri de soldati raniti de-ai lui Wellington mergand de-a lungul drumului spre Bruxelles. Crezand probabil ca britanicii se retrageau, a ordonat cavaleriei sale sa atace de-a curmezisul campului de batalie spre culme. Infanteria lui Wellington se aliniase in forma de careuri in spatele culmii pentru a-i intampina iar artileria aliata s-a aliniat in fata acestora, lasand tunarilor posibilitatea de a continua focul pana in ultimul moment posibil, iar apoi sa se refugieze dincolo de careuri. Formatia lui Wellington a ramas ferma pe pozitie, iar cavaleria franceza a avut un impact minor mai ales ca rezervele de infanterie ale lui Ney erau slabite de luptele cu prusacii. Si artileria franceza a trebuit sa inceteze focul pentru ca, daca ar fi continuat, ar fi provocat tot atatea pagube de partea lor ca si de partea inamicului. Wellington nu dispunea de o cavalerie si de o artilerie de exceptie, dar a contraatacat trimitandu-si rezervele de cavalerie intre careurile de infanterie. In ciuda faptului ca au trimis mai multa cavalerie la atac, francezii au trebuit sa se retraga pana la urma. Cu toate acestea, o forta de infanterie a reusit sa captureze La Haye Sainte, pe care Wellington a fost incapabil sa o intareasca. Aceasta insemna ca artileria franceza era capabila sa se alinieze chiar sub culme, facand ca infanteria aliata sa devina tinta vie in momentul in care aparea deasupra culmii. Ney i-a cerut intariri lui Napoleon. “Niste trupe!”, i-a raspuns acesta, “De unde sa ti le aduc? Vrei cumva sa creez vreo cateva?” In acest timp Napoleon era tot mai ingrijorat din cauza prusacilor, care continuau sa avanseze si tocmai capturasera Plancenoit. Disperat sa-i opreasca sa se alature lui Wellington, el a decis sa-si trimita Garda imperiala sa recucereasca mai intai Plancenoit, iar apoi sa trimita restul sa lupte impotriva trupelor lui Wellington. Grupul marsaluia in esalon peste campia dintre Hougoumont si La Haye Sainte. Trupele de langa Hougoumont erau deja decimate de focurile fortelor aliate, dar cele de pe partea fermei La Haye Sainte, cucerita de francezi au reusit sa strapunga trupele aliate si s-au indreptat spre culme si dincolo de ea. Fortele aliate ii asteptau si, cu toate ca Garda a patruns pana la linia din fata, brigada lui Maitland aflata in rezerva i-a luat prin surprindere, ascunzandu-se In porumb. Garda s-a destramat, unii din ei formand careuri in centrul campului de lupta pentru a-i bloca pe aliati sa inainteze si pentru a acoperi retragerea de pe camp a Imparatului lor. Era prima oara cand Garda imperiala a fost silita sa se retraga. Ascultand ordinele lui Wellington care i-a vazut pe prusaci avansand In stanga lui, aliatii au navalit In jos de pe culme si au infrant cu succes Garda. Prusacii au recucerit Plancenoit si Papelotte. Blücher l-a intalnit pe Wellington la La Belle Alliance. O cavalerie prusaca proaspata a urmarit retragerea francezilor. Blücher a dorit sa numeasca batalia “La Belle Alliance”, dar Wellington a insistat asupra unei traditii a lui, ca lupta sa fie denumita dupa locul unde si-a petrecut noaptea de dinaintea bataliei, Waterloo. De ce a fost invins Napoleon? Wellington a descris victoria lui ca pe ceva castigat la limita. Batalia a fost stransa si fiecare din parti ar fi putut invinge, dar greseli de comunicare, de coordonare si de apreciere au dus, in final, la infrangerea francezilor. Comunicarea a fost cheia. Cel mai rapid mod de comunicare a fost cel de a trimite calareti, dar aceasta a insemnat o intarziere in ducerea la indeplinire a instructiunilor sI mai era si o sansa mare ca acestea sa fie interceptate si sa nu mai soseasca niciodata. Dat fiind numarul de trupe implicate, precum si distantele mari, rezultatele erau potential fatale in cazul in care comunicarea ar fi dat gres. Ney nu a reusit sa ocupe Quatre-Bras pentru ca a amanat atacul, asteptand noi ordine. In mod similar, corpurile de armata d’Erlon nu au reusit sa Inteleaga ce se petrece in realitate la ocupe Quatre-Bras sau la Ligny din cauza unei confuzii in transmiterea ordinelor. Napoleon nu a avut nici un sistem care sa il asigure ca ordinele au fost receptionate. Erorile de comunicare, coordonare si apreciere au dus, in final, la infrangerea francezilor. Napoleon nu a fost prea genial nici in alegerea conducatorilor. Despre Grouchy se stia ca era un mare general, dar a fost depasit de functia de maresal. El a dat dovada de prea putina initiativa si a fost prea incet in urmarirea prusacilor, dandu-le timp sa se regrupeze. Nu a reusit sa-i tina pe prusaci departe de ceilalti aliati, cu toate ca intrase in lupta cu prusacii la Wavre, el nu a reusit sa opreasca dispunerea In formatie de lupta a unui corp de armata. Batalia de la Wavre a continuat pana cand i-a infrant pe prusaci dar, in timpul acela, Napoleon era pe drumul de intoarcere spre Paris. Ney s-a dovedit de asemenea nesigur ca si lider ratand situatiile de care putea profita in lupta de la Quatre-Bras, iar apoi, la Waterloo, conducand cavaleria, fara suportul infanteriei si al artileriei. Vremea a jucat de asemenea un rol important, determinandu-l pe Napoleon sa amane atacul principal pana la ora 1 pm, pentru a lasa pamantul sa se usuce. Cu cat pamantul era mai noroios, cu atat armatei Ii era mai greu sa se deplaseze pentru ca picioarele si rotile se cufundau in noroi, iar oamenii si animalele oboseau mai repede. Mai rau, muschetele s-au umezit si nu mai trageau bine. Daca Napoleon ar fi atacat mai devreme, prusacii nu ar mai fi fost atat de aproape de campul de batalie, iar rezultatul ar fi putut fi altul. Cu toate acestea, cum prusacii erau departe de campul de batalie, noroiul a intarziat inaintarea lor cu cateva ore. Imparatul exilat Odinioara cel mai puternic conducator European, Napoleon si-a sfarsit zilele in exil, pe o insula din atlanticul de sud. A murit in 1821, convins ca era ucis de englezii care il luasera prizonier. In 1978 a aparut ,insa, o acuzatie senzationala: crima a fost comisa de unul dintre tovarasii sai francezi. “Mor premature, asasinat de oligarhia engleza si de asasinul ei platit.” Cu trei saptamani inainte de moartea sa, Napoleon a adaugat aceste cuvinte la sfarsitul testamentului sau. Stand in pat, cu o bucata de carton in chip de pupitru, fostul imparat francez, acum grav bolanv, si-a copiat cu dificultate cuvintele dictate mai inaite unuia dintre slujitorii sai, in mod real indescifrabil, putea fi citit. Cuvintele se doreau a fi un repros adus natiunii care il trimisese in exil pe Insula sfanta Elena, in Atlanticul de Sud, si o acuzatie la adresa guvernatorului insulei, Sir Hudson Lowe. In dupa-amiaza care a urmat mortii fostului imparat, sapte medici britanici s-au intalnit la resedinta exialtului pentru autopsia de doua ore facuta de medical lui personal, Francesco Antommarchi. Sase dintre doctorii britanici erau militari, si deci sub jurisdictia guvernatorului Lowe. Desi nu cunosteau continutul testamentului lui Napoleon, pentru ei era clar ca moartea lui putea avea implicatii internationale. Cum nu au putut sa se puna de acord asupra rezultatului autopsiei, doctorii au oferit patru rapoarte. Concluzi lui Francesco Antommarchi, conform caruia moartea a fost cauzata de un ulcer canceros al stomacului, este cea general acceptata. Cand stirea mortii lui Napoleon a ajuns in Europa, lumea a rasuflat usurata: omul care dominase continentul timp de un sfert de secol se stinsese. Acuzatia formulata de Napoleon, divilgata mai tarziu, a fost considera ca fiind paranoia razbunatoare a unui moribund. In anii urmatori, s-au publicat nenumarata carti despre el, inclusive memoriile mai multor personae care l-au insotit in exil pe Insula Sfanta Elena. Ultima carte care prezenta ultimii ani de viata ai imparatului a fost autobiografia devotatului sau valet, Louis Marchand. Multi istorici pusesera la indoiala versiunea oficiala a mortii imparatului, dar nimeni nu putea oferi suficiente dovezi pentru a formula o acuzatie. Memoriile lui Marchand ar contine informatii conform carora Napoleon ar fi fost otravit cu arsenic. Ucigasul? Nu Sir Hudson Lowe, guvernatorul englez pe care Napoleon il dispretuia atat de mult, ci o persoana din propriul sau anturaj, un companion francez. Dupa ce a cucerit cea mai mare parte a Europei, Napoleon a facut gresela de a invada Rusia in 1812. Dar a fost silit la o retrage umilitoare, pierzand o jumatate de million de oameni. Inamicii sai s-au aliat impotriva Frantei si au impus abdicarea sa in aprilie 1814. Un an mai tarziu, Napoleon a plecat din exilul sau spre insula mediteraneana Elba, dar incerarea de a recapata puterea s-a sfarsit printr-o infrangere zdrobitoare la Waterloo, printr-o a doua abdicare. Sperand sa gaseasca adapost in Anglia, Napoleon s-a predate celor mai inversunati dusmani ai sai, britanicii. Dar el a fost imbarcat pe un vas de razboi si trimis pe Insula Sfanta Elena. Lui Napoleon i se permisese sa ia cu el in exil cativa prieteni si servitori, printre care Henri-Gratien Bertrand, fostul maresal al palatului, si contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al aristocratiei prerevolutionare. El adusese cu sine si pe sotia sa, iar peste cateva zile a sosit si Sir Hudson Lowe. Lowe parea obsedat de ideea ca prizonierul sau Napoleon ar putea scapa si i-a limitat drastic libertatea de miscare a acestuia. Napoleon era convins ca avea sa moara lent, de pe urma unei otraviri administrate intr-ascuns si i-a impartasit aceste temeri medicului Barry O’Meara. Se pare ca Lowe reusise sa-i pacaleasca pe emisarii puterilor europene in privinta deteriorarii sanatatii fostului imparat. Aflad ca doctorul trimitea mesaje secrete in Marea Britanie, guvernatorul l-a concediat in iulie 1818. Ajuns acasa, dr. O’Meara a povestit ca guvernatorul Lowe ii vorbise despre “beneficiile care ar rezulta de pe urma mortii lui Napoleon”. Intre martie si mai 1820, lui Napoleon i s-au administrat tartrat de stibiu si potasiu, care i-au slabit stomacul; o emulsie de migdale amare cu apa de flori de portocale, si o doza puternica de calomel, un medicament incompatibil cu migadalele amare. Acesta a fost preludiul otravirii cu arsenic. n # 4 5 6 7 : ; R S m v z { † ‡ Ž ‘ ¾ ¿ Ë Ì KÌ Û Ü é ê ò ó ÿ # + - . I J a b d e u v ‘ ¡ ¢ § ¨ ¬ Ð Ñ Û Ü ù ú û ü ␃愀$摧⨴0ᤀ soane din greseala, acestora li s-a facut rau. Dupa inlaturarea Bourbonilor, Franta a trimis in 1840 o declaratie pentru a exhuma trupul lui Napoleon si a-l aduce inapoi in Europa, spre a fi inmormantat cu mare fast la Paris. Desi imbracamintea lui Napoleon era putrezita, corpul sau era uimitor de bine pastrat. Oare contele stia ca arsenicul impiedica putrezirea, mai alea a unui trup care primise doze sistematic din aceasta otrava? PAGE PAGE 1 쥁@