Referat Fibrele Sintetice
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Fibrele Sintetice si de asemenea puteti face
Download Referat Fibrele sinteticeCiteste fragmente din Referat Fibrele Sintetice
Fibrele sintetice
Una dintre necesităţile vitale ale fiinţei umane din
toate timpurile a fost ca, pe lângă asigurarea hranei, să-şi procure
şi materialele necesare confecţionării îmbrăcămintei. În acest
scop, ca şi în alte cazuri, omul s-a adresat naturii. Prin
încercări, timp de mii şi mii de ani, el a reuşit să identifice
diferite materiale adecvate acestui ţel şi să elaboreze tehnologiile
necesesare prelucrării lor.
Astfel au intrat în circuitul economic o serie de produse
naturale ca blănurile, lâna, inul, cânepa, bumbacul, etc. care din
timpul faraonilor şi până la începutul acestui veac au asigurat în
proporţie de sută la sută necesităţile de îmbrăcăminte ale
umanităţii. În toată această perioadă, progresele s-au referit la
elaborarea unor tehnologii perfecţionate de prelucrare care au permis
ca din aceste materii prime naturale să se obţină cantităţi tot mai
mari de îmbrăcăminte cu calităţi din ce în ce mai bune, precum şi
alte articole de decoraţii interioare, funii, odgoane, etc.
Un eveniment important în această perioadă l-a constituit
introducerea în Europa a mătasei din China, fapt care a generat ideea
de a se încerca imitarea ei pe cale artificială, idee ce a fost
realizată industrial la sfârşitul secolului al XIX-lea de către
Hilaire de Chardonet. Acesta a patentat în 1885 procedeul de producere
a mătăsii ce-i poartă numele, prin filtrarea nitrocelulozei urmată
de denitrare.
Fibrele artificiale ÅŸi sintetice, reunite sub numele generic
de fibre chimice, au devenit astfel alături de fibrele naturale, o
bază importantă de materii prime textile.
Dacă până la începutul acestui secol necesităţile de
îmbrăcăminte erau satisfăcute în totalitate de produsele naturale,
la sfârşitul secolului 70% din aceste necesităţi vor fi satisfăcute
de fibrele chimice.
O ramură mai recentă a fibrelor chimice care s-a dezvoltat
în ultimi 40 de ani într-un ritm extraordinar o reprezintă fibrele
sintetice. Acest fibre sunt rodul dezvoltări uneia dintre cele mai
moderne ramuri ale chimiei: chimia polimerilor. Sintetizarea lor a fost
posibilă doar atunci când cercetarea a relevat caracteristicile
necesare unui polimer fiabil: să fie filiform (adică fără
ramificări sau reticuli ai catenelor); să aibă o masă moleculară
potrivită, să poată fi orientat şi cristalizat; să fie solubil în
solvenţi sau să se topească fără descompunere.
Odată cu apariţia unor noi tipuri de fibre sintetice, la
procedeele de filare cunoscute s-au adăugat altele noi: filarea din
topitură şi, mai recent, filarea din suspensie, filarea din
semitopitură etc.
În general, schema de obţinere a unei fibre sintetice este:
prepararea polimerului filare etirare încreţire
fixare.
După metoda de preparare a polimerului se cunosc:
Fibre preparate prin policondensare;
Fibre preparate prin polimerizare radicală;
Fibre preparate prin polimerizare ionică;
Fibre preparate prin alte procedee.
Cele mai cunoscute fibre preparate prin policondensare sunt
fibrele poliamidice, fibrele poliesterice ÅŸi fibrele poliuretanice.
Dintre fibrele poliamidice cele mai utilizate sunt Nylonul 6,6
şi Nylonul 6. Nylonul 6,6 se numeşte aşa deoarece materiile prime –
acidul adipic şi hexametilen-diamina – au fixaţi câte 6 atomi de
carbon. Reacţia care stă la baza preparării sale este :
n NH2 – (CH2) 6 - NH2 + n HOOC – (CH2)4 - COOH
hexametilen-diamină acid adipic
H[NH – (CH2)6 – NHCO – (CH2)4 – CO]n OH + (2n -
1)H2O
Nylon 6,6
Se poate observa uşor că pentru această policondensare
materialele trebuie să fie prezentateîn calităţi stoechiometrice.
Fibra cunoscută sub numele de Nzion 6 are la bază
polimerizarea caprolactamei:
CH2 - CH2 - CH2 - CH2 - CH2
CO
NH
care reacţionează în prezenţa unui adaos catalitic de apă. Se vede
că în acest caz grupa acidă şi aminică nu se mai află la doi
componenţi diferiţi, ci în unul singur.
Fibrele poliesterice au la bază tot reacţia de
policondensare, dar între un diacid(sau diester) şi un diol. Reacţia
decurge în două etape: esterificarea(sau transesterificarea) şi
policondensarea. Fibra poliesterică produsă în cea mai mare cantitate
este polietilentereftalatul. Reacţia are loc prin agitare în vid, iar
ambele sale etape necesită catalizatori. Polimerul este filat din
topitură ca şi poliamidele.
Poliuretanii au la bază reacţia dintre un compus cu grupe OH
ÅŸi un diizocianat
n HO – R – OH + n OCN [O - R
–OCCNHR’NH – CO]n
unde, de exemplu, R = (CH2)4,sau un polietilenglicol, poliester etc.,
iar R’ = = (CH2)6 sau alt radical organic. Fibra se
obţine prin filtrare din topitură.
Dintre fibrele preparate prin polimerizare radicală două au
o importanţă deosebită: fibrele acrilice şi fibrele
polivinilalcoolice.
Fibrele acrilice se obţin prin polimerizarea
acrilonitrilului:
nCH2 = CH – CN CH2 – CH
CH n
De fapt, fibrele acrilice au la bază copolimeri ai
acrilonitrilului cu acetat de vinil, metil metacrilat etc. Copolimerul
este dizolvat într-un solvent potrivit (ca dimetilformamida, dimetil
sulfoxid, carbonat de etilenă, soluţii de tiocianat) şi se filează
prin filare umedă sau uscată.
l
Ë Ö
Ãâ€
Å¡
imerului cu sodă caustică de alcool metili.
CH2 - CH
nNCH3COO – CH=CH2
OCOCH3 n
CH2 – CH - CH2 - CH
+ n NaOH +
n CH3 - COONa
OCOCH3
OH n
Polimerul se dizolvă în apă fierbinte şi se filează
într-o baie de sulfat de sodiu. Urmează tratarea cu formaldehidă,
pentru a esterifica o parte din grupele OH. Astfel se conferă
polimerului rezistenţă la apă.
Fibrele obiÅŸnuite prin polimerizare sau copolimerizarea clorurii de
vinil (CH2=CHCl) au o importanţă mai mică datorită temperaturii
joase de topire.
Polimerizarea ionică este utilizată la obţinerea fibrelor de
polipropilenă şi polietilenă. Fibrele de polipropilena au avut o
dezvoltare dinamică în ultimi ani, datorită rezistenţei ia agenţii
chimici, precum şi datorită greutăţii specifice foarte mici. Pentru
a putea fi utilizată pentru fibre, polipropilena trebuie să fie
izotactică, adică să aibă o structură stereoregulată de tipul:
CH3 CH3 CH3
-CH- CH2- CH- CH2- CH- CH2
(grupele metil fiind de o singură parte a catenei)
O asemenea structură se obţine doar prin polimerizarea ionică. Unul
dintre sistemele catalitice utilizate este Ziegler-Natta, adică TiCl3 +
Al(C2H5)3. Filarea se face din topitură.
Fibrele sintetice au unele proprietăţi superioare celor naturale
printre care: rezistenţă mecanică foarte bună, rezistenţă chimică
excelentă, rezistenţă la molii şi la putrezire. Fibrelor sintetice
li se pot conferi proprietăţi pe care nu le au cele naturale:
neinflamabilitate, rezistenţă la temperaturi mari etc. Există însă
şi proprietăţi nesatisfăcătoare: absorbţie de umiditate scăzută,
încărcare electrostatică mare, efecte de scămoşare(pilling),
colorabilitate mai dificilă.
În ultima perioadă de timp, foarte utilizată este şi cofilarea.
Fibrele cofilate au doua structuri: „coajă-miez†şi „una lângă
altaâ€Â(„side by sideâ€Â).
Fibrele coajă-miez au un miez dintr-un polimer care
conferă fibrei rezistenţă, elasticitate etc., şi o coajă din alt
polimer pentru scăderea încărcării statice, creşterea luciului,
reducerea pillingului etc. Structura „side by side†poate, de
exemplu, să confere o încreţire mare fibrei dacă cei doi polimeri au
contracţii diferite.
Deşi aproape jumătate din ţesăturile din lână
rezistente al spălare produse azi în lume sunt obţinute prin
procedeul oxidativ, acesta are tendinţa de a fi înlocuit rapid de
către tratarea cu polimeri, care are avantajul de a elimina complet
degradarea fibrei.
Aplicarea polimerilor se face prin două metode. Una
prevede pulverizarea unui strat subţire de masă plastică pe fiecare
fibră pentru a-i masca solzii şi a permite mişcarea liberă, înainte
şi înapoi, a fibrelor de lână. Astfel, la spălare, acestea pot
reveni în poziţia iniţială, prevenind împâslirea ţesăturii.
Pentru a face posibil acest lucru, dat fiind că lâna este hidrofobă,
având o energie de suprafaţă de 30 dyni/cm, fibra este supusă mai
întâi clorurării blânde. După neutralizarea cu bisulfit de sodiu se
aplică polimerul care încapsulează fibra. Deşi procedeul este
laborios, el poate fi efectuat pe maÅŸini specializate, de mare
productivitate.
Cel de-la doilea procedeu de tratare cu polimeri are un
principiu diametral opus primului. El prevede fixarea fibrelor în
ţesătură, cu ajutorul unor punţi microscopice de masă plastică,
unele de altele, pentru a le împiedica să se deplaseze şi să se
încâlcească. Astfel deşi nu se modifică structura solzoasă a
fibrelor, aceste sunt împiedicate să se mişte una în raport cu
cealaltă. Avantajele sunt multiple: procedeu nu necesită tratarea
prealabilă a fibrei, structura şi calităţile aceste fiind păstrate
intacte, iar tratarea se aplică ţesăturii sau chiar confecţiilor
finite, prin simpla înmuiere într-o soluţie sau emulsie de polimeri.
Până în prezent au fost testate mai multe tipuri de polimeri pentru
această operaţie. Cei mai indicaţi sunt cei care conţin grupări ce
permit formarea de legături chimice între lanţurile moleculare,
constituind, după aplicare, punţi de răşină insolubilă, dar moale
şi elastică, fapt ce elimină pericolul ca stofa să devină rigidă.
Conform statisticilor, anual, în lume, 3000-5000 de
persoane mor de pe urma arsurilor provocate de aprinderea testilelor
inflamabile pe care le poartă. Alte 150000- 250000 se aleg cu arsuri
mai mult sau mai puţin grave. Iată de ce în ultima vreme există
tendinţa de a se restrânge folosirea ţesăturilor inflamabile la
fabricarea confecţiilor pentru copii, a carpetelor, saltelelor, a
tapiţeriilor din interiorul automobilelor etc., introducându-se în
folosinţă textilele cu o rezistenţă sporită la aprindere.
Astăzi, în întreaga lume, aproximativ 4-5 milioane
kilograme de lână sunt tratate anual pentru a fi ignifiate.
Lâna tratată poate fi spălată sau curăţată prin
procedeul uscat, fără a-şi pierde rezistenţa la flacără, şi
depăşeşte chiar cele mai exigente standare referitoare la rezistenţa
textilelor la solicitările termice.
PAGE
PAGE 4
ì¥Â`