Referat Proprietatea Feudala

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Proprietatea Feudala si de asemenea puteti face Download Referat Proprietatea feudala

Citeste fragmente din Referat Proprietatea Feudala

1.1.Organizarea economica si sociala     Constituirea statelor feudale romanesti Moldova si Tara Romaneasca in secolul al XIV-lea si afirmarea autonomiei voievodatului Transilvaniei in primele secole ale acestui mileniu au avut un rol important in constituirea unui model economic feudal in aspectele sale fundamentale: proprietatea, ocupatii, relatii, institutii. "Un feudalism desigur diluat, periferic, convietuind cu numeroase alte elemente de esenta nefeudala..., dar totusi feudalism."     a. Proprietatea feudala. Constituie elementul fundamental al ansamblului feudal. Bazele sale au fost puse in secolele anterioare. Odata cu formarea statelor feudale si organizarea institutiei domniei, unei parti a nobilimii prestatale i s-au confirmat, prin acte scrise emise de cancelaria domneasca, drepturile sale funciare.     Indiferent daca era vorba de "proprietatea" domneasca, boiereasca, manastireasca, domeniu feudal era format din doua parti: o parte, redusa ca proportii in secolele XIV-XV, pusa in valoare de taranii dependenti pe baza muncii sub forma de claca; o alta parte, formata din vetrele satelor, terenuri agricole (aflate in posesia taranilor), pasuni si paduri.     Pentru a face ca pamantul sa produca venituri, seniorul-in cazul nostru boierul-trebuia sa aiba pe domeniul sau tarani, care sa dispuna de o parcela de pamant, de inventar agricol si de vite. Asupra delnitelor taranesti stapanul avea un drept destul de limitat. Taranii aveau un drept de posesiune, de folosinta asupra delnitei, ei nu puteau sa o instraineze, dar puteau sa o lase mostenire. Deasupra dreptului de posesiune al taranului exista, deci, un drept de stapanire al boierului, potrivit caruia el pretindea o parte din roadele pe care le dadea pamantul.     Pe domeniul feudal se produceau aproape toate cele necesare. In secolele XIV-XV, cand domeniul se infatisa ca o unitate economica, stapanii dispuneau de o serie de drepturi numite "monopoluri senioriale" : monopolul morii, al tabacariilor, pivelor, darstelor. Veniturilor realizate astfel li se adaugau cele de la vamile interne existente pe domeniu.     Economia inchisa a domeniului a dus la izolare, autarhie, iar in plan politic la cresterea puterii (imunitatii) stapanului.     Imunitatea feudala era un atribut al marelui domeniu. Boierii si manastirile care se bucurau de imunitate concentrau in mana lor exercitiul tuturor drepturilor suverane pe teritoriul pe care il stapaneau. In plan economic insemna: scutirea, in beneficiul stapanului domeniului, de darile, in natura si bani, ca si de muncile datorate domniei si interdictia amestecului reprezentantilor puterii centrale cu atributii administrative, judecatoresti si fiscale da a intra pe domeniul respectiv.     Pentru administrarea domeniului functiona o "curte", care indeplinea, in caz de razboi, rol militar. Pe marele domeniu se gasea, de obicei, o constructie fortificata, care indeplinea functia castelului clasic.     Relatiile dintre boieri si domn functionau in virtutea dreptului domnitorului de suprema stapanire a intregului pamant al tarii (domenium eminens). In virtutea acestui drept, functionau "pradalica" – dreptul domniei de a lua pe seama ei mosia al carei stapan deceda fara sa aiba urmasi in linie barbateasca, si "darea calului"– dreptul domnitorului de a primi un dar, de regula cal, din partea boierului caruia i s-a confirmat, la cererea sa, stapanirea asupra pamantului.     Ierarhia domeniului a nascut institutia vasalitatii. Potrivit acesteia, stapanii de mosii se recunosteau "vasali" ("slugi") fata de un stapanitor mai puternic, caruia ii incredintau o autoritate superioara, numita in terminologia apuseana suzeranitate. Acest stapan superior era domnul, numit si marele voievod, el insusi un mare boier. Intre domn si boieri se incheia un fel de contract cu obligatii bilaterale, boierii recunoscand ca datoreaza domnului "credincioasa slujba", in schimbul confirmarii si garantarii de catre domn a privilegiilor lor de stapanire funciara si imunitate.     Principala indatorire a vasalilor fata de suzeran consta in "sfat si ajutor" (consilium et auxilium), ceea ce insemna participarea la "sfatul domnesc" si "oastea domneasca". La randul sau, domnitorul avea indatoriri fata de boieri, in primul rand de a le apara domeniul, interesele, de a arbitra intre stapanii feudali.       b. Proprietatea taraneasca. Taranii dependenti, ca si cei liberi, continuau sa traiasca in forma veche de organizare a obstilor satesti. Doua erau laturile principale ale dependentei taranilor fata de stapanul de pamant; prima era cea social-economica, iar a doua cea personala.     Expresia materiala a dependentei social-economice o constituia ansamblul darilor si slujbelor la care erau obligatii taranii fata de stapani. In secolele XIV-XV, predominau, in Moldova si Tara Romaneasca, in ansamblul obligatiilor taranilor, darile in produse, sub forma dijmei (a zecea parte) din majoritatea produselor obtinute in gospodaria lor. Cu timpul, aceasta s-a transformat in tribut-darea in bani.     In afara acestor obligatii, taranii dependenti trebuiau sa presteze munca gratuita pe partea de pamant rezervata stapanului-la arat, semanat, strangerea recoltei, cositul si stransul fanului etc. Obligatiile in munca vor creste cu timpul, pe masura ce se va mari rezerva agricola a stapanului de pamant (sec.XVI-XVII). Pe langa muncile agricole, taranii mai erau obligati la diferite alte munci: sa taie lemne pentru stapani, sa transporte cu vitele lor la curtea stapanului produsele agricole si materiale de constructie, sa repare iazurile si morile etc.     Cea de-a doua latura a dependentei taranului de stapanul de pamant era cea personala. In evul mediu, taranul dependent era supus unei obligatii, exprimata in documente prin termenul de "ascultare".     In secolele XIV-XV existau numeroase sate de tarani liberi, in unele zone, indeosebi subcarpatice, de intindere destul de mare. Aceste sate continuau sistemul economic si social din perioada anterioara. Obligatiile lor fata de stat, in primul rand, constand in dari, munci si indeplinirea unor servicii militare. Multe secole a functionat principiul raspunderii colective in indeplinirea acestor obligatii.     c. Locuitorii targurilor si oraselor proveneau in cea mai mare parte din randurile taranilor. Ei nu beneficiau, decat in cazuri foarte rare, de imunitati precum locuitorii oraselor din apusul Europei. Targurile erau socotite proprietate domneasca si, ca atare, domnii puteau darui unor "fideli" ai lor, boieri sau clerici, terenuri in vatra targurilor sau venituri ale acestora. Vom reveni asupra acestui subiect.     d. Robii erau formati din tigani si tatari. Robii traiau in salase, care cuprindeau mai multe familii. Aceste salase erau conduse de cnezi, juzi sau vatamani de tigani sau tatari. Acestia judecau neintelegerile dintre robi, ii duceau la diferite munci pentru stapani, strangeau darile la care erau impusi robii.     Robii erau considerati ca o parte din averea stapanilor. Ei puteu fi vanduti, cumparati, schimbati, uneori eliberati. Robii constituiau mana de lucru cea mai sigura si mai ieftina. In cadrul gospodariei feudale indeplineau indeosebi activitati mestesugaresti. Unii dispuneau de avere proprie, constand mai ales din vite.     Cresterea animalelor (vite, boi, oi, cai, porci, pasari de curte) constituia, mai ales in secolele XIV-XV, ocupatia principala a romanilor. Animale erau crescute indeosebi sub cerul liber, protejate doar de un mic adapost. Romanii practicau mai multe sisteme de crestere a animalelor: cresterea libera fara pastor, in vatra satului (oi, miei), la munte (cai, porci), la balta (cai, porci, oi, miei), cele de muls fiind aduse seara acasa; sistemul de crestere in turma, practicat indeosebi vara; sistemul de crestere in turma in permanenta, mai ales in cazul pastoritului transhumant, cu tot felul de forme de asociere; sistemul de crestere in stabulatie, putin intalnit, practicat indeosebi iarna si cu unele animale. Forma cea mai raspandita de pastorit era pastoritul local, adica in vatra satului. Mult raspandit era pastoritul pendulator (local si/sau zonal), pe cand pastoritul transhumant era restrans, la scara tarii, doar la unele zone.     Agricultura a constituit, de asemenea, una dintre ocupatiile de baza ale romanilor.    Plantele cele mai cultivate, la scara tarilor romane, erau: graul, orzul, meiul, hrisca, ovazul, secara, sorgul, inul, canepa.     In domeniul uneltelor agricole, schimbarea cea mai importanta o constituie inlocuirea treptata a aratrului cu plugul, care, spre deosebire de primul, rastoarna brazda. Romanii au folosit atat plugul din lemn, cat si plugul cu brazdar de fier, in foarte multe variante (plugul de coasta, plugul pe o brazda etc.). Cu exceptia catorva (coasa, securea), toate celelalte unelte erau din lemn (grape, furci, greble etc.).     Fiecare gen de plante cultivate isi avea propriul tip de lucrari – de la semanat si pana la recoltat – si un "inventar" agricol intr-o oarecare masura specific. Multe din aceste aspecte se mai pastreaza si astazi. Cerealele paioase erau mai pretentioase la recoltat, dar mai usor de pastrat (indeosebi in gropi, mai tarziu in hambare), pe cand porumbul, de exemplu, era mai pretentios la intretinere (prasila) si in cea ce priveste pastratul (in podul casei sau amenajari speciale-cosare). Pentru prelucratul boabelor, mai ales la cereale, se foloseau rasnitele (la indemana oricarei familii, dar destul de primitive) si morile (mai bune, dar nu asa usor de construit, adeseori "monopol" al boierilor). Plantele textile (canepa si inul) se cultivau, de regula, la capatul loturilor, in aprilie-mai, se smulgeau in august-septembrie, se bateau de seminte si se puneau la topit, iar dupa uscare incepea prelucrarea lor. PAGE PAGE 3 쥁