Referat Sarea De Bucatarie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sarea De Bucatarie si de asemenea puteti face Download Referat Sarea de bucatarie

Citeste fragmente din Referat Sarea De Bucatarie

SAREA DE BUCĂTĂRIE Istoricul sării Nu se ştie cine şi în ce împrejurări a folosit sarea pentru prima oară, dar timpuri stăvechi, peste care s-a depus praful miilor de ani, se ştie că sarea s-a folosit că ea a constituit mari preocupări pentru a fi obţinută şi chiar s-au purtat războaie şi s-au cucerit ţări şi subjugat popoare pentru a fi stăpânită. Dacă am studia documente din vechime, am putea găsi că Pliniu cel Bătrân afirmă că exploatarea sării a început sub al patrulea împărat al Romei Ancus Marcius, prin numirea a doi cenzori denumiţi “salinatores” şi care se ştie că au introdus impozitele pe sare. Scrieri din China ne arată că sarea se obţine prin fierberea şi evaporarea apei de mare, iar locuitorii Chinei erau obligaţi să plătească dările de sare. În Egipt sunt cunoscute cu mii de ani în urmă lacurile de sare, pe malurile cărora sarea se depunea sub formă cristalizată, urmare a evaporării sub acţiunea căldurii solare. Compoziţie chimică NaCl este format din: 39,4% Na şi 60,6% Cl. Din punct de vedere al compoziţiei cimice, în saline conţinutul în NaCl este pentru sarea albă de 99,94% la Slănic Prahova şi între 99,8 până la 99,6% la celelalte saline, cu calitatea cea mai slabă – sortul de sare vânată, cu conţinut în jur de 97 până la 99%. Masa mol este de 58,45. Cristalizează în reţea ionică de tip cub cu feţe centrate, în care fiecare ion de Cl- este înconjurat la distanţă agală de 6 ioni de Na+ şi invers, rezultând o coordonare Na: Cl= 6: 6, ionii de Na+şi de Cl- ocupând alternativ modurile reţelei cristaline. Are d. 2,1- 2,6; p. t 804o c, p. f. 1440o c, luciul sticlos, duritatea 2, casantă, clivaj perfect după suprafaţa de cub. Proprietăţi chimice Proprităţile sărurilor: Reacţionează cu metalele: CuSO4 + Fe= FeSO4 + Cu Reacţionează cu bazele: CuSO4+ 2 NaOH= Cu(OH)2+ +Na2SO4 Reacţionează cu acizii: AgNO3+ HCl= AgCl+ HNO3 2 NaCl+ H2SO4= Na2SO4+ 2HCl BaCl2+ H2SO4= BaSO4+ 2HCl Unele săruri se descompun prin încălzire: CaCO3= CaO+ CO2 Proprietăţi fizice şi mecanice Greutatea specifică a sării este cuprinsă între 2,00- 2,2 tf/m3 referindu-ne la sarea pură, fără intercalaţii. Duritatea se înscrie între 2 şi 3, adică între gips şi calcar. Duritatea cea mai mare o are sarea vărgată şi cea mai mică sarea albă. Rezistenţa la compresiune variază în funcţie de încărcare aprobei, formă, structură cristalină, stratificaţii etc. Din probele executate se constată: Limita de elasticitate(sarcina, în kgf/cm2 , până la care sarea se comportă ca un material elastic) este de 15- 25 kgf/cm2 Limita deformaţiilor plastice de la 25 la 100 kg/cm2 sarea se comportă ca un material plastic, dar deformaţiile sunt foarte mici. Această zonă se numeşte regim al deformaţiilor plastice mici; Limitele deformatiilor plastice mari cuprinse între 100kgf/cm2 şi ruperea probei. Rezistenţe mecanice, trecţiunea, forfecarea şi încărcarea arată valori foarte variate pentru calitatea sării. Astfel, pentru rezistenţa la tracţiune, valoarea medie este de 18 kgf/cm2- cu 9,4 pentru sarea albă , 16,2 pentru cea vărgată şi 28,5 pentru cea vânătă. Forma zăcămintelor Zăcămintele de sare se prezintă sub formă de masive, cu apreciabile întinderi în suprafaţa şi adâncime. Din punct de vedere geologic, în România sunt cunoscute depozite evaporitice asociate cu roci carbonifere sau cu roci detritice, aparţinând mai multor nivele stratigrafice. Sarea se găseşte numai în Triasic şi Miocen. În special Miocenul prezintă în ţara noastră o extindere mai largă de sare şi săruri de K cu acumulări de importanţă economică. Din punct de vedere geologic masivele reprezintă o formă secundară de zăcământ rezultată prin modificarea formei primare datorită presiunilor tectonice tangenţiale, care au făcut ca sarea fiind plastică să se aglomereze şi sa străpungă stratele acoperitoare. Diapirismul sării a fost explicat prima oară de L. Mrazec (1867- 1944) fiind definit ca „procesul prin care rocile plastice şi cu densitatea mică sub acţiunea presiunii din scoarţa Pământului , migrează din zonele profunde spre suprafaţă, boltind şi stăpungând straturile acoperitoare”. Două tipuri de masive de sare din România au fost studiate şi s-au întocmit secţiuni: cel de la Ocna Mureşului, cel de Praid, după lucrările lui I. Popescu Voiteşti şi care demonstrează orientarea şi străpungerea pe care a căpătat-o masivul de sare ca rezultat al forţelor şi presiunilor tectonice, iar zăcământul de la Slănic, fotografiat, demonstrază cutarea straturilor de sare după un unghi aproape vertical şi sub formă de conuri cu vârfurile rotunjite. Cutările straturilor de sare, fie simple sau cutări complexe când forţele tectonice au lucrat în două sau mai multe direcţii, dau aspecte variate zăcămintelor şi chiar în acelaşi zăcământ. Zăcămintele de la noi din ţară sunt formate în axclusivitate din clorură de sodiu, cu variate grosimi şi aspecte de culori cenuşie – vânăt datorită unor fine impurităţi de pulbere argiloasă. Mod de prezentare Sarea se prezintă sub 3 forme: Sarea albă: în care predomină cristalele albe transparente. Forma lor este uneori modificată datorită forţelor tectonice la care au fost supuse. Conţinutul în ClNa este 99,9%; Sare vânătă: denumită şi pământoasă, este un agregat cu cristale mici cu depuneri de anhidrit, praf argilos foarte fin sau chiar substanţe bituminoase între ele, care-i conferă şi un miros caracteristic; Sare vărgată: un amestec de sare albă şi sare vânătă cu caracteristici comune primelor două calităţi. Surse şi origine O sursă imensă de sare o constituie apa oceanelor şi a mărilor în a căror apă se dizolvă multă sare. În unele ţari, mai ales în regiunile calde oamenii extrag sarea din apa mării. Apa mării conţine în medie de 35g de sare la litru. Această sare este adusă de către fluviile, ale căror ape deşi dulci, conţin infime cantităţi de sare. Cantitatea de sare din apa mărilor variază : valori mai ridicate în regiunile calde, unde evaporarea apei este mai întinsă , ca în Marea Roşie 40g/l şi mai scăzute ca în regiunile polare. Obţinerea sării din apele mărilor s-a făcut în aşa zisele saline marine, în care apele sărate sunt dirijate prin canale în spaţii mari de evaporare naturală, unde sub acţiunea căldurii solare are loc cristalizarea şi depunerea sării care se scoate manual sa mecanizat şi apoi este transportată la locurile de utilizare. A doua sursă de sare o constituie zăcămintele solide de sare , care sunt şi ele foarte răspândite pe glob. Conform teoriei pragurilor sau barierelor , cu milioane de ani în urmă când bazinele mărilor şi oceanelor au început sa-şi restrângă suprafaţa si au început să apară noi uscaturi continentale, s-au format şi unele golfuri şi mări cu apă sărată care erau despărţite de restul apelor prin bariere de uscat. Apa din golf avea o concentraţie agală cu apa mării, cu care golful comunica la suprafaţă. În apa golfului trăiau aceleaşi vietăţi, animale şi plante, ca şi în apa marină. Lacuri sărate : în regiunile deşertice şuvoaiele şi cursurile temporale de apă se varsă în lacurile situate pe fundul depresiunilor închise, fără ieşire spre mare, ex. Marele Lac Sărat din Statele Unite. Uneori apa dispare aproape complet lăsând locul unor întinderii deşertice sărate numite sebka în Sahara Moartă, situată în mijlocul deşertului Indeea este cea mai sărată din lume. Un exemplu de lac sărat de la noi din ţară este lacul Techirghiol, care deţine săruri mai mari decât în apa Mării Negre. Este aşa de sărată încât nici un peşte nu poate trăi aici: 288g şi 325g la litru de apă. Zăcăminte Prin hărţi întocmite de geologi s-a dovedit că sarea există pe toate continentele, dar se găseşte cu precădere în ţările din emisfera boreală. În Europa sunt cunoscute zăcăminte bogate de sare : Polonia cunoscuta mină de la Wieliczka exploatează de peste 1000 de ani în urmă Germania cu zăcăminte bogate la : Hanovra şi Westfalia; Anglia cu zăcămintele de la Cheshire, la sud de Liverpool Franţa cu regiuni salifere în Lorena, cunoscute din sec. X. Spania cu salinele de la Cordoba din Catalonia, precum şi cele din bazinul Elbrului, la Zaragoza şi Soria; Elveţia posedă saline în departamentul Vaud, şi cele din Aargau şi Basel; Italia cele mai mari resurse marine În America de Nord se găsesc zăcăminte în statele: New York, Pennsylvania, Ohio, West Virginia şi Mighigan, întinse pe o suprafaţă de cca. 70 mii km2. În alte regiuni, ca în Kansas, Colorado, Oklahoma, Texas şi New Mexico, zăcămintele se întind pe o suprafaţă de aprox.100 mii km2. În Rusia, zona europeană, în regiunile Mării Negre, Marea de Azov şi Marea Caspică, ca şi în zona asiatică cu prelungiri în Mongolia şi în China. Sunt cunoscute zăcămintele din bazinul Doneţului, la Slaviansk şi Artiomovsk, la Ileţk şi Solikamsk. De asemenea, în Bielorusia şi Ucraina apuseană. Zăcăminte mai mici se găsesc în Asia de Sud şi în Africa. Un aport important în determinarea vârstei zăcămintelor de sare În prima parte a prezentării s-a arătat că formarea zăcămintelor de sare este de origine marină, deşi „originea sărurilor din însăşi apa mării nu este îndeajuns lămurită” (I. Băncilă). În vedera stabilirii vîrstei zăcămintelor de sare de la noi din ţară, un colectiv condus de micropaleontologul de seamă T. Iorgulescu, au executat pentru cele şapte zăcăminte (Ocnele Mari, Slănic, Cacica, Ocna Şugata, Ocna Dej) 1331 probe care au fost analizate micropaleontologic la laboratorul înfiinţat de Ministerul Industriei Chimice şi stabilite cu autoritate vârstele zăcămintelor de sare. Această operaţie se poate face pe de o parte prin fixarea axactă avârstei în raport cu formaţiunilor din jur. Sarea în România – răspândire: Pământul ţării noastre cuprinde nenumărate zăcăminte de sare şi de lacuri sărate, iar exploatarea sării se cunoaşte şi este dovedită de unele descoperiri arheologice şi de unele documentedin cele mai îndepărtate timpuri. O hartă a zonelor salifere din ţara noastră ne arată existenţa unor zăcăminte sub forma unei făşii late de zeci de kilometri, care începe pe malul drept al Oltului unde se află în exploatare salinele de la Ocenele Mari şi cuprinde toată zona subcarpatică a Munteniei şi Moldovei cu saline în exploatare sau închise ca cele de la Doftana, Slănic Prahova, Târgul Ocna şi Cacica în Bucovina, iar în Transilvania masivele de sare închid o zonă aproape continuă cu salinele de la Praid, Ocna Dejului, Ocnele romane (azi părăsite), de la Turda, Ocna Mureşului şi Ocna Sibiului, de asemenea, părăsită. În nordul ţării, în Maramureş se află cele mai vechi saline din ţara noastră, cu vestigii care dovedesc exploatarea la suprafaţă din erele de piatră şi de bronz. O serie de lacuri sărate împânzesc ţara, unele dintre ele fiind folosite de multă vreme ca staţiuni balneare. Sunt cunoscute lacuri Techirghiol, lacurile sărate de la Slănic Prahova, lacul de la Telega, lacul Ursului de la Sovata, Ocna Sibiului, lacul Amara din Câmpia Bărăganului, Ocnele Mari. Salina de la Slănic Prahova: Sarea din zona subcarpatică, în care se înscrie această salină, s-a format în trecutul geologic în golfe şi lagune marine puţin adânci, acolo unde concentraţia era mai puternică în condiţii de căldură şi ariditate. Ulterior, în timpul unor mişcări tectonice, sarea s fost deplasată din locurile iniţiale de formare, în unele cazuri constituind adevăraţi munţi de sare, aflaţi uneori foarte aproape de suprafaţă, cum este şi cazul celui de la Slănic Prahova. Apariţia lui la zi stă în legătură cu exploatarea sării care a început aici în secolul al-XVIII-lea prin două ocne. Una dintre acestea s-a prăbuşit, formându-se actualul lac sărat Baia Baciului, prăbuşirea antrenând şi rocile de deasupra şi dizgolind şi masivul de sare, care a devenit un munte la zi. Prima ocnă de sare a fost deschisă aici de către spătarul Mihail Cantacuzino, pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acest masiv salin are forma unei uriaşe lentile, lungă de 5-6 km, lată de 2-3 km. şi groasă de cca.600m. În ceea ce priveşte cantitatea de sare înmagazinată în el şi care este de foarte bună calitate se apreciază că ar putea alimenta întreaga populaţie a planetei timp de 400 ani. În miezul masivului de sare se află faimoasa Grotă a Miresei, care nu este o grotă naturală (peşteră), cum am fi tentaţi să credem, datorită numelui, ci o veche salină părăsită. După cum se ştie la Slănic Prahova, ca şi în multe alte locuri de acest fel, exploatarea sării se făcea iniţial în încăperi sub formă de clopot. Extragerea din această salină cunoscută pe vremuri de „Ocna de la Mihai Olteanu”, a început în anul 1785 şi a fost întreruptă 53 ani mai târziu ca urmare a marelui cutremur din 1838, când a fost inundată. ˆ œ Ô Ö ü þ „@ ^„@ Æ Ø ¨ „@ „0ý^„@ „@ ^„@ me, realiazată de către sculptorul Justin Năstase. Este vorba de bustul regelui dac Decebal, şi cel al împăratului roman Traian, alte lucrări înfăţişând scene memoriale din istoria patriei. În fosta cancelarie a salinei, un monument de arhitectură datând din anul 1800, realizat în stil caracteristic zonei, s-a amenajat muzeul sării printre puţinele de acest fel din lume. Istoricul exploatărilor: Cercetările efectuate în secolul al XVIII lea şi XIX- arată existenţa exploatărilor de sare încă din era de piatră, găsindu-se scule diverse, ca ciocane şi dălţi executate din piatră şi cu care localnicii lucrau în zona de nord a ţării. Au fost găsite vestigii ale epocii bronzului în regiunea minieară submaramureşană în 1917, când s-a găsit o cameră circulară cu vatra la 16,12 m şi cu diametrul de 13,8m înaltă de 4,74 m, în care erau resturi de lemn de mină, funii diverse şi scule. În descoperirile de Ocna Şugata şi Costiu s-au găsit, la adîncimea de 9- 16,5 m, obiecte din bronz care erau folosite la exploatare în acele vremuri. Exploatările începute în Maramureş au fost continuate şi în vremea romanilor, care le-au extins şi transportau sarea în tot imperiul. S-au găsit urme ale exploatărilor romane la Salina Ocna Mureşului, Turda, Cojocna, Ocna Dejului şi Domneşti; posibil să fi existat exploatări şi la Ocna Sibiu şi dincoace de Carpaţi, în zona Slănicului şi Ocnele Mari pe valea Oltului. Minele romane erau camere lungi de 15-30 m, deschise la zi şi cu exploatare cu lucrări la vatră. Din timpul romanilor se cunosc 18 mine mari şi 11 mine mici care au fost exploatate chiar şi după 274 an în care legiunile romane s-au retras din Dacia. Cu ocazia deschiderii unor noi mine, cum au fost în 1777 cele denumite Iuliana, s-au găsit urme ale unor vechi exploatări care au avut loc cu sute şi mii de ani în urmă. Unele din cele deschise în 1799 (Bogdan) -1802 (Mihai), 1821 (Dragoş Vodă fost gavril) erau în funcţiune încă în 1930. Desigur că după cel de-al doilea război mondial, exploatările în această zonă au scăzut, datorită aşezării excentrice a regiunii faţă de restul ţării, care de altfel posedă zăcăminte bogate şi în diverse regiuni cu economicitate în transporturi către beneficiari. În Muntenia unele date atestă existenţa salinelor în exploatare la Ocnele Mari, încă dinaintea sec. al XV lea şi al XVI lea, ca şi cele de la Slănic , Doftana şi Telega. Metode de exploatare Exploatare la zi: adică în cariere, extragerea sării făcându-se sub cerul liber. Aceste exploatări erau mici, cu lucrul exclusiv manual. Exploatarea în subteran: Metoda de exploatare prin goluri sub formă de clopot. Se săpau 2 sau 4 puţuri trecând prin stratul de pământ şi câţiva metri în stratul de sare. Acestea se căptuşeau cu scânduri şi se izolau contra infiltraţiilor cu piei de bivol. Pentru tăierea sării se folosea aceleaşi scule ca şi la salinele exploatate la zi: ciocane de diferite forme, pene, dălţi, răngi, etc. Extragerea se făcea cu crivacul. Acest obiect a fost folosit încă din anul 600 în salinele din Maramureş. Crivacul sau vârtejul cu cai constă dintr-un tambur cilindric de lemn, cu ax vertical acţionat de mai multe perechi de cai. Iluminatul în mină era rudimentar, asigurat de lumânări, şi mai târziu de lămpi cu petrol, iar aerajul se făcea numai prin puţul de extracţie. Metoda de exploatare prin camer. Metoda a fost introdusă în 1777 în salinele de la Maramureş, la Coştiu, Şugatag şi Ocna Slatina. Camerele au avut o primă formă de ogivă, asemănătoare bisericelor gotice, iar mai târziu formă trapezoidală cu baza mică în sus. Tăierea sării se făcea de sus în jos; la început manual folosind ciocanul, târnacopul, pene, etc., apoi mecanic prin folosirea havezei. Cu havezele se pot executa tăieri pe orizontală şi pe verticală. În ultima vreme salinele au fost dotate cu utilaje moderne de perforare găurilor de mină pentru explozivi. Exploatare umedă a sării: procedeul de extracşie umedă s- apracticat de multă vreme, cu scopul obţinerii sării sub formă de soluţie cu concentraţie maximă care, prin evaporare, să dea sarea cristalizată. În ultima vreme, industria produselor sodice a impus exploatarea umedă, ca fiind cea mai ieftină şi care asigură concentraţia maximă a saramurii. Cum în lume peste trei sferturi din producţia de sare se consumă în industrie, putem aprecia aportul substanţial al exploatării umede şi folosirea la transportul soleductelor. Metode de extracţie Metodele de extracţie a sării de bucătărie depinde de tipul şi caracterul surselor şi se împarte în: extracţia sării geme, a sărurilor din lacurile sărate din apa mărilor şi a oceanelor. Extracţia sării geme din masivele mari se face prin lucrări miniere subterane (saline) sau prin conducte. Extracţia sării din lacuri sărate şi din limanuri sărate continentale se face prin evaporarea artificială a apei sub acţiunea căldurii solare. Sarea depusă se colectează manual, cu ajutorul lopeţilor, sau mecanic, cu ajutorul excavatoarelor cu cupe. Pe această cale se obţine cca. 50% din sarea extrasă pe plan mondial. Extracţia sării prin metoda bazinelor se foloseşte în cazul prelucrării apelor limanelor sau ale lacurilor separate de mare prin dâmburi de nisip având nivelul de apă sub nivelul apei de mare. Alimentarea acestor bazine se face prin canale. În acest scop se utilizează bazine special amenajate de tip: pregătitor (decantoare), de rezervă şi de depunere, în care are loc cristalizarea sării de bucătarie. Extracţia sării din izvoare sărate, naturale sau artificiale (sonde cu curent de apă, la 20 – 25 atm), se face prin evaporare în rezervoare la temperatura de 80oc. Extracţia sării din soluţiile concentrate se poate realiza şi prin metoda cristalizării prin răcirea saramurii la temperaturi joase. În ultimi ani s-au elaborat metode noi de extracţie a sării de bucătărie prin dubla descompunere cu ajutorul clorurii de magneziu sau de calciu, fără consum de energie. Utilizarea sării Sarea de bucătărie se utilizează în industria lacurilor şi vopselelor, săpunurilor, coloranţilor, pielăriei textilă, grăsimilor, uleiurilor, tutunului, hârtiei, maselor plastice în procesele de oxidare clorurantă, în medicină etc. Sarea a fost folosită la început numai în alimentaţie şi ulterior la conservarea peştelui şi a cărnii, la tăbăcărie în timpurile din urmă în industrie. Dacă ne-am referi la ţara noastră, aşa cum am mai arătat, statistica anului 1938 indică o producţie de cca. 200 de mii de tone de sare, din care numai 40% era consumată în industrie şi 55% fiind consumul alimentar. Importanţa sării de bucătărie Clorura de sodiu, NaCl este indispensabilă vieţii oamenilor şi animalelor. Participând la formarea unor sucuri digestive, NaCl este introdusă zilnic în organism sub formă de sare de bucătărie. Soluţia cu clorura de sodiu cu concentraţia de 0,9%, având aceeaşi concentraţie cu plasma sangvină, se foloseşte în medicină ca ser fiziologic. Sarea în industrie Cele două elemente, Cl şi Na, pe care le conţine sarea şi-au găsit vaste domenii de utilizare în industrie, de la primele şi cunoscutele produse soda calcinată şi soda caustică, la caidul clorhidric şi unele produse clorurate până în zilele noastre când se obţin produse cu eficienţă economică importantă ca: insecticide, materiale plastice, cauciucuri, dizolvanţi, şi produse clorurante în industria petrochimiei. Repartizarea utilizării clorului în 1975 pe plan mondial era următoarea: 11,4 mil t. adică 46% - pentru produse organice clorurate 5,2 mil t, adică 25% - clorură de vinil 3,5 mil t, adică 14% - produse anorganice clorurate 2,7 mil t, adică 11% - celuloză şi hârtie 2 mil t, adică 8% -alte utilizări Soda caustică 30% reprezentând 8,7 mil t, produse chimice diferite 14%reprezentând 4 mil t, industria de celuloză şi hârtie 10% reprezentând 2,9 mil t, mătase şi celofan 9% reprezentând 2,5 mil t, industria aluminiului 5% reprezentând 1,45 mil t, industria săpunului Soda calcinată Soda se cunoaşte de multă vreme şi a fost folosită din cele mai vechi timpuri la fabricarea săpunului, a sticlei, fiind extrasă fie din cenuşa unor plante cu conţinut ridicat de carbonat de sodiu şi potasiu, fie din lacuri sodice care prin cristaliuare dau soda. 50% reprezentând 13,5 mil t, industria sticlei 22% reprezentând 5,94 mil t, produse chimice 6% reprezentând 1,62 mil t, industria săpunului 22% reprezentând 5,94 mil t, alte utilizări Soda acustică Soda caustică prin caustificare, se obţine din soluţiile de carbonat de sodiu prin caustificare cu var sub formă de leşie care decantată se concentrează până la topitură. Soda caustică electrolitică are la bază experienţa lui Davy (1808) care a descompus electrolitic clorura de sodiu separând la anod clorul, iar la catod hidrogenul împreună cu soluţia de NaOH. Industria de sodă şi clor din România Industria de sodă calcinată şi caustică prin caustificare În ţara noastră prima fabrică de sodă a fost construită în 1896 la Ocna Mureşului, alimentată cu sare de la ocnele din localitate şi calcar de cea mai bună calitate de la carierile din apropierea oraşului Turda. La început uzina avea ca producţie numai soda calcinată şi soda cristalizată, iar în 1908 – 1909 şi secţia de sodă caustică prin caustificare. A doua uzină de sodă calcinată s-a construit în 1959 la Govora, cu alimentare cu saramură de la Ocnele Mari şi calcar de la cariera Pietreni – cu o producţie de sodă calcinată, caustică, romsil, silicat de sodiu, sodă grea, site moleculare. Soda caustică electrolitică şi clorul Uzinele chimice Turda – au fost puse în funcţiune în 1913 cu 19 celule tip Solvay cu catod de mercur. În 1924 s-a pus în funcţiune instalaţia de clor lichid şi acid clorhidric. Distrusă în 1994 s-a repus în funcţiune la început cu celule betonate, iar ulterior celule metalice cauciucate şi cu o sarcină de 30 KA. S-au dezvoltat instalaţii de clor lichid, acid clorhidric, clorură de var, clorură de vinil, etc. Uzinele chimice din Târnăveni – electroliza clorurii de sodiu s-a pus în funcţiune în 1924, lucrând până la 1938 cu 35-38 celule pe procedee cu diafragma orizontală sistem Billiter. Diafragma era formată dintr-o pânză metalică peste care se aşeza un strat uniform de sulfat de bariu în vată de asbest. Combinatul chimic Borzeşti – a intrat în funcţiune în 1960 cu 182 celule. În 1964 s-au pus în funcţiune şi 44 de celule cu catod şi mercur şi pile verticale. Combinatul s-a dezvoltat cu diverse produse clorurate ca: insecticide clorurate (HCH), ploriclorură de vinil, clorură de aluminiu, de var şi de calciu, cloroform, clorură de metilen. Combinatul petrochimic Râmnicu Vâlcea – prima electroliză a fost pusă în funcţiune în 1968. Combinatul petrochimic Giurgiu – a fost recent pus în funcţiune, cu instalaţii de diafragmă de tipul cel mai modern şi capacitate de 200mii t/an NaOH, fiind dotată de asemenea cu instalaţii moderne de acid clorhidric, tetraclorură de carbon, etc. Astăzi, industria chimică din ţara noastră asigură: Sodă calcinată – aproximativ 1mil. t, din care cca.53% sodă grea; Sodă caustică – cca.885 000 t, din care 650mii electrolitică cu prevederi de majorare cu încă 50% În ultimele decenii, sarea, ca materie primă, a însemnat un aport deosebit în dezvoltarea industriei chimice şi a atras, ca o consecinţă favorabilă, modificări esenţiale în sectoarele economice. Acest aspect s-a datorat valenţelor mari de folosire a clorului în produse care au deschis drumuri fundamentale în obţinerea unor grupe mari şi importante de produse ca insecticide, materiale plastice şi cauciuc, coloranţi, medicamente, solvenţi, la rândul lor cu mii de sortimente variate şi cu proprietăţi care le conferă grad superior de folosire. Concluzii Sarea este un mineral foarte răpândit în natură şi a fost folosit din cele mai vechi timpuri, câştigând în ultima vreme un rol important în industrie. Gama largă de produse ce se pot obţine din sodiu şi clor (cele două elemente de bază ale sării) îi conferă un loc primordial şi o putem alătura ţiţeiului, cărbunilor şi gazelor naturale, ca auxiliar de preţ al industriei chimice. Ţara noastră, cu zăcăminte importante de sare şi cu experienţă de mii de ani în exploatare, a ţinut pasul continuu cu valorificarea zăcămintelor la cel mai înalt nivel al tehnicii şi în domeniul valorificării s-a încadrat cu uzine de producţie competitive. 쥁@