Referat Poluarea Aerului 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Poluarea Aerului 2 si de asemenea puteti face Download Referat Poluarea aerului 2

Citeste fragmente din Referat Poluarea Aerului 2

REFERAT LA CHIMIE Din cauza intenselor activităţi economice, în unele regiuni ale Globului, aerul îşi micşorează procentul de oxigen pe de o parte, iar pe de altă parte se încarcă cu substanţe dăunătoare vieţii. Fenomenul este cunoscut sub numele de poluarea aerului şi constă în impurificarea atmosferei cu substanţe solide, lichide, vapori sau gaze dăunătoare organismelor vii. Pentru determinarea gradului de poluare a aerului se folosesc aparate speciale. Poluanţii din aer pot fi substanţe străine de compoziţia normală a aerului sau substanţe care intră în această compoziţie şi care în funcţie de concentraţie şi timp de acţiune exercită un efect nociv asupra omului sau mediului. NATURA AGENŢILOR POLUANŢI Din punct de vedere al naturii acestor poluanţi, ei pot fi clasificaţi în două grupe: Suspensii sau aerosoli care sunt formaţi din particule lichide sau solide de dimensiunea cuprinsă între 100 (m şi 0,001(m. La dimensiune mai mare, stabilitatea în atmosferă este atât de redusă, încât sistemul dispers practic nu se poate constitui, iar dimensiunile sub 1 (m fac parte din domeniul dispersiilor moleculare. Acest sistem dispers se clasifică în funcţie de dimensiune şi comportare în atmosferă, în 3 categorii: suspensii mai mari de 10 (m. Acestea au stabilitate mică în aer, sedimentând în atmosferă imobilă cu viteză uniform accelerată şi care au putere de difuziune mică; suspensii cu diametrul cuprins între 10 (m şi 0,1 (m. Se caracterizează prin faptul că în aer imobil sedimentează cu viteză uniformă conform legii Stokes, frecarea faţă de moleculele de aer anulând acceleraţia; stabilitatea acestor aerosoli este mai mare, ca şi puterea lor de difuziune; suspensii de dimensiune mai mică de 0,1 (m. Stabilitatea în atmosferă este foarte mare, în atmosferă imobilă nu se depun, ci – fiind de dimensiune coloidală – se deplasează cu mişcări browniene. Capacitatea de difuziune a acestor aerosoli este foarte mare, similară cu cea a gazelor. Pe lângă semnificaţia de ordin fizico-chimic pe care o prezintă această clasificare, este de menţionat că importanţă sanitară au în special ultimele două categorii prin faptul că particulele mai mari de 10 (m se reţin – în cursul respiraţiei – în căile respiratorii superioare şi se elimină repede din plămâni. Particulele în suspensie mai mici de 5 – 10 (m putând ajunge în cursul respiraţiei până la nivelul alveolei pulmonare constituie aşa numiţii “aerosoli respirabili” cu potenţial nociv ridicat. Aerosolii poluanţi pot fi – din punct de vedere al stării de agregare – solizi sau lichizi. Cei lichizi sunt reprezentaţi de gaze sau vapori condensaţi în atmosferă sau dizolvaţi în aerosolii de apă atmosferică (ceaţă). Un exemplu dintre cele mai cunoscute îl reprezintă ceaţa acidă care se formează în zone intens poluate cu oxizi de sulf. Aerosolii solizi sunt reprezentaţi de pulberi, constituind unul dintre cei mai răspândiţi poluanţi. Foarte diferite ca dimensiuni şi natură chimică, aprecierea nocivităţii nu se face complet decât determinând atât cantitatea, cât şi natura chimică şi dimensiunile. Efectul asupra sănătăţii este de asemenea foarte divers. Din acest punct de vedere se clasifică în pulberi toxice (care determină manifestările patologice specifice substanţei toxice componente) şi netoxice. Acestea din urmă, diferite şi ele ca natură şi în funcţie de aceasta pot exercita efecte iritante, cancerigene, alergizante, fotodinamice, infectante şi fibrozante. Gazele şi vaporii toxici reprezintă poluanţii prezenţi în atmosferă sub formă gazoasă. Foarte diverşi din punctul de vedere al naturii chimice, au stabilitate mare în atmosferă, precum şi mare putere de difuziune. Ambele aceste caracteristici depind mai puţin de natura chimică a substanţei, cât în primul rând de caracteristicile fizice ale atmosferei. Temperatura crescută creşte volatilitatea, iar cea scăzută favorizează condensarea şi trecerea din starea gazoasă în cea de aerosol. Umiditatea crescută, de asemenea poate prin dizolvarea în vapori de apă condensaţi, să schimbe starea de agregare a substanţelor gazoase. Radiaţiile, în special ultravioletele, pot duce prin reacţii fotochimice la transformări chimice importante. SURSELE DE POLUARE A AERULUI Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în două grupe: surse naturale şi surse artificiale (rezultate din activitatea umană). | € ´ ¶ | ~ € ´ ¶ ite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenţa şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea unor zone aride sau de deşert. În anumite condiţii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere, fenomen care s-a observat şi în ţara noastră. De asemenea între sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile vulcanice, emanaţiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanţelor organice, incendiile din păduri, etc. Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulţirea acestora constituind cauze pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activităţii omului, progresul societăţii, în primul rând procesul de industrializare şi urbanizare, având drept fenomen de însoţire poluarea mediului – implicit şi poluarea aerului. Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staţionare şi surse mobile. Sursele staţionare cuprind procesele de combustie şi procesele industriale diverse. Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice, etc.), pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor. Principalii combustibili folosiţi în prezent şi care vor fi folosiţi şi în viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), energia atomică furnizând încă o proporţie redusă din totalul energiei necesare, iar utilizarea energiei solare constituind o rezervă a viitorului. Teoretic printr-o ardere completă a unui combustibil pur ar rezulta numai bioxid de carbon şi apă, substanţe practic lipsite de nocivităţi considerabile. În practică însă nici combustibilii nu sunt puri şi nici procesul de ardere nu este complet. Rezultă deci din aceste procese de ardere o cantitate de produşi secundari care intră în compoziţia fumului şi care sunt emişi în atmosferă. Cantitatea lor este cu atât mai mare cu cât combustibilul conţine mai multe impurităţi şi arderea este mai puţin completă. Cărbunele constituie combustibilul cel mai frecvent folosit, existând rezerve mondiale importante. Există o varietate mare de tipuri de cărbune folosite, prezenţa impurităţilor depinzând de gradul de puritate . Tipurile de cărbune cu puţine impurităţi sunt relativ scumpe, în procesele de ardere utilizându-se frecvent şi cărbune inferior. Fumul rezultat conţine atât suspensii – formate din cărbune şi cenuşă – cât şi gaze. Suspensiile conţin carbon, siliciu, aluminiu, oxizi de fier, precum şi – în cantităţi variabile – zinc, cadmiu, vanadiu, nichel, seleniu, etc. Gazele conţin – pe lângă vapori de apă – oxizi de azot, bioxid de sulf, oxid de carbon, acid fluorhidric, aldehide şi alte hidrocarburi. Dintre poluanţii principali emişi, conţinutul de cărbune, oxid de carbon şi oxizi de azot, depinde de tipul şi calitatea arderii, în timp ce conţinutul de cenuşă şi bioxid de sulf în primul rând de calitatea cărbunelui. De menţionat că în momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen, care condensează repede pe particulele în suspensie. Produşii de petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiţi în procesele de combustie din sursele staţionare. Principalii poluanţi emişi în atmosferă sunt oxizii de azot, oxidul de carbon, bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol), hidrocarburi – printre care şi hidrocarburi policiclice, precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi, precum şi alte substanţe printre care sunt de menţionat seleniul şi vanadiul. Gazele naturale sunt combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus. În mod constant, pe lângă bioxid de carbon şi apă, se emit în atmosferă oxizi de azot la care se pot adăuga, în funcţie de calitatea arderii, oxid de carbon, hidrocarburi şi - uneori – particule în suspensie. Valoarea economică ridicată precum şi rezervele mondiale limitate fac însă ca gazele naturale să fie tot mai puţin utilizate pentru combustie. PAGE PAGE 4 쥁`