Referat Este Sau Nu Posibila O Teorie Cuantica A Metalului.rtf

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Este Sau Nu Posibila O Teorie Cuantica A Metalului.rtf si de asemenea puteti face Download Referat Este sau nu posibila o teorie cuantica a metalului.rtf

Citeste fragmente din Referat Este Sau Nu Posibila O Teorie Cuantica A Metalului.rtf

Pagina 4 ESTE SAU NU POSIBILà O TEORIE CUANTICà A MENTALULUI ? În ultimii ani, în ºtiinþa cognitivã s-a manifestat o controversã importantã asupra ideii de a se apela la fizica cuanticã pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1]. Au apãrut însã si reacþii prin care se neagã natura cuanticã sau rolul fizicii cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale conºtiinþei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universitãþii Glasgow din Scoþia, în urma analizei sale[2], considerã cã trãsãturile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea ºi explicarea fenomenelor mentale. El îºi intituleazã studiul sãu, la care am fãcut referinþã, “On the End of a Quantum Mechanical Romance”[2]. De asemenea, afirmã cã nu se poate acorda nici un rol conºtiinþei în influenþarea rezultatului unui eveniment cuantic. Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universitãþii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasicã si fizica cuanticã ar fi o diferenþã în problema relaþiei dintre corp si minte[3]. El afirmã: “Problema este generatã de un grup de propoziþii, toate având motivaþii puternice, dar care împreunã sunt inconsistente: 1. Unele obiecte au proprietãþi mentale. 2. Constituenþii fundamentali ai obiectelor (adicã obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor) nu au proprietãþi mentale. 3. Proprietãþile mentale nu sunt conceptual sau definiþional reductibile la proprietãþile non-mentale ale obiectelor. 4. Fiecare trãsãturã a fiecãrui obiect este deductibilã, într-o descriere completã a ei, în funcþie de constituenþii fundamentali ºi de proprietãþile ºi relaþiile dintre aceºtia. Problema este aceea cã din (2)-(4) deducem negarea propoziþiei (1). Aceasta este problema minte / corp”. Cu alte cuvinte, dacã fizica cuanticã nu conþine elemente specifice mentalului, la fel cum nu conþine fizica clasicã, atunci prima nu este mai îndreptãþitã decât a doua sã serveascã explicãrii proceselor mentale. Vom reveni asupra acestor consideraþii. David Chalmers, matematician la origine, profesor de filosofie la Universitatea Santa Cruz, California, într-un volum care a trezit un deosebit interes[4], aratã cã procesele mentale nu pot fi explicate de fizica actualã, inclusiv de mecanica cuanticã, nici chiar de aceea pe care Roger Penrose o propune pentru a acomoda fenomenele mentale. De ce s-au propus teorii cuantice pentru explicarea proceselor mentale? Fãrã îndoialã, datoritã faptului cã întreaga cunoaºtere neurobiologicã, cu toate progresele mari pe care le-a cunoscut, nu a putut explica fenomenele cele mai delicate ale proceselor mentale, spre exemplu fenomenele de intenþionalitate ºi, în general, fenomenele denumite qualia. Este adevãrat, mulþi neurobiologi cred cã toate procesele mentale se vor putea explica numai prin structurile neurobiologice, dar acesta este un punct de vedere care extrapoleazã conceptual succesele prezente ale ºtiinþei structurale fãrã nici o certitudine sau temeinicã justificare cã aceastã ºtiinþã va explica orice, inclusiv procesele mentale în mod deplin. In cele din urmã, credinþa cã totul se va explica prin ºtiinþa structuralã, care se bazeazã pe realitatea forþelor fundamentale ale naturii, excluzând orice în afara acestora, este un punct de vedere filozofic ºi nu ºtiinþific. Recent observam : “Fãrã îndoialã, procesarea mentalã a informaþiei sfideazã ºtiinþa structuralã de astãzi. Ar fi foarte liniºtitor pentru ºtiinþã dacã mentalul ar putea fi explicat prin cunoaºtere structuralã”[6]. Singurul punct de reper sigur pentru tratarea mentalului, în cadrul conceptual al ºtiinþei structurale, îl oferã realitatea neurobiologicã a creierului, deoarece mentalul nu se poate produce fãrã aceastã realitate. Dar ea nu poate explica mentalul în mod deplin. Stapp[7,8] încearcã a trata creierul ca un sistem cuantic în care procesele cele mai specifice mentalului se produc în momentul reducerii funcþiei de undã a creierului[9]. Dar acest lucru ar însemna ca în acest moment sã intervinã ceva în plus, dincolo de mecanica cuanticã cunoscutã. Stapp nu presupune acest lucru, considerând cã reducerea în sine trebuie sã aducã si caracterul specific mentalului. Cum sã intervinã însã specificul mentalului într-un proces structural fãrã ca nimic în ecuaþiile care descriu starea cuanticã dinainte de reducere sã conþinã ceva din care sã rezulte apoi extragerea fenomenului mental? Important este totuºi faptul cã în faþa imposibilitãþii de a explica mentalul prin fizica clasicã, ceea ce este o mãrturie la care neurobiologii structurali ar trebui sã subscrie, Stapp îsi îndreaptã atenþia asupra unui fenomen limitã al mecanicii cuantice, foarte cunoscut de oricine a studiat puþin aceastã mecanicã, reducerea cuanticã. Aceasta acþioneazã, dupã Stapp, asupra unui câmp cuantic al creierului. Teoria sa nu este simplistã, dar nici convingãtoare. Penrose face un pas mai departe[10,11]. El aratã cã mecanica cuanticã actualã nu poate explica procesele mentale informaþionale non-computationale si nici celelalte fenomene mentale specifice prin reducerea funcþiei de undã în modul în care este cunoscutã de fizica cuanticã. El presupune cã în creier, datoritã structurii acestuia, are loc o reducere a funcþiei de undã într-un mod nou, necunoscut pânã acum, si care ar aduce acel necesar pentru producerea fenomenului mental. Pe de o parte, el propune o extindere a fizicii cuantice, aceea de astãzi fiind consideratã insuficientã pentru explicarea proceselor mentale. Pe de altã parte, el sugereazã cã structurile unde s-ar putea produce aceastã reducere cuanticã mentalã ar fi fibrele citoscheletu- lui neuronilor. Deoarece nu poate pãrãsi cadrul fizicii ºi ºtiinþei structurale, nu face apel la un fenomen nou care sã aducã resurse pentru mental, ci recurge la sugerarea efectului câmpului gravitaþional la acest nivel ºi care ar avea proprietatea generãrii mentalului. Dar câmpul gravitaþional este structural, iar forþa gravitaþionalã este supusã astãzi procesului teoretic avansat de unificare cu celelalte trei forte fundamentale ale naturii. De ce ar fi atunci mai “mai mentalã” forþa gravitaþionalã decât forþele electromagnetice, slabe si tari? O fizicã cuanticã structuralã nu poate aduce acel ceva în plus pentru a explica deplin procesele mentale. Dacã de la bun început am fi þinut cont de principiul insuficienþei ºtiinþei structurale (Drãgãnescu 1990, 1993) pentru explicarea naturii viului, mentalului, conºtiinþei ºi naturii întregii realitãþi, atunci ar fi trebuit sã afirmãm imediat cã nu este posibilã o teorie cuanticã a mentalului în cadrul ºtiinþei structurale. Cãutarea specificului mentalului, în ultimii ani, la nivelul fizicii cuantice, a dus la un prag care obligã extinderea acesteia dincolo de cunoaºterea actualã. Dar cum o extindere în interiorul domeniului structural nu poate fi o soluþie, atunci extinderea trebuie sã depãºeascã acest domeniu. Între timp s-a conturat ºi posibilitatea unei ºtiinþe structural-fenomenologice, care, în afarã de forþele fizice fundamentale, caracteristice pentru domeniul structural, sã þinã seama de procese fizice ºi informaþionale, neglijate de ºtiinþã pânã acum, care sã stea la baza fenomenelor mentale. Dupã cum observã Kirk Ludwig, menþionat mai înainte, “De fapt, desigur, nici fizica clasicã ºi nici cea cuanticã nu atribuie proprietãþi mentale constituenþilor fundamentali ai obiectelor”[12]. Problema este aceea de a gãsi nu obiecte (particule) cu proprietãþi mentale, ºi nici constituenþi mentali, ci ingredienþi în realitate (în existenþã) care sã poatã participa în anumite condiþii la constituirea de obiecte cu asemenea proprietãþi. Am remarcat ºi subliniat faptul cã asemenea ingredienþi nu au putut fi puºi în evidenþã de ºtiinþa actualã structuralã deoarece aceasta se bazeazã pe mãsurãtori de forþe, ori ingredientul participant la procese mentale, prin natura sa, cupleazã altfel cu structurile potenþial mentale decât prin forþe. Revenind acum la cele 4 puncte ale lui Kirk Ludwig, expuse la începutul acestui referat, constatãm cã afirmaþiile 1 (unele obiecte au proprietãþi mentale) ºi 4 (fiecare trãsãturã a fiecãrui obiect este deductibilã, dintr-o descriere completã a ei, în funcþie de constituenþii fundamentali ºi de proprietãþile ºi de relaþiile dintre aceºtia) rãmân valabile fãrã modificare. Afirmaþia 2 ( constituenþii fundamentali ai obiectelor - adicã obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor - nu au proprietãþi mentale) trebuie restrânsã la constituenþii structurali fundamentali ai obiectelor, adicã exact la lumea particulelor elementare ºi a forþelor dintre ele. Afirmaþia 2 devine atunci afirmaþia 2’. Afirmaþia 3 ( Proprietãþile mentale nu sunt conceptual sau definiþional reductibile la proprietãþi non-mentale) trebuie amendatã sub forma 3’. Proprietãþile mentale nu sunt conceptual sau definiþional reductibile la proprietãþile non-mentale ale obiectelor structurale. Sub aceastã formã se afirmã indirect cã orice structurã fãrã altceva în plus, de alt ordin, nu poate avea proprietãþi mentale. De aceea setului de afirmaþii de mai înainte trebuie sã i se mai adauge încã una, 5’. Proprietãþile mentale implicã participarea unui ingredient fundamental al naturii, sensul fenomenologic, care nu este un atom de mentalitate, ci un coparticipant alãturi de anumite structuri, pentru a da naºtere proceselor mentale. Dacã afirmaþiile lui Kirk Ludwig 1,2,3,4, erau inconsistente, reflectând de fapt inconsistenþa realã a ºtiinþei structurale, sub forma afirmaþiilor 1,2’,3’,4,5’ ele devin consistente. Dar acest ultim set de afirmaþii nu se mai înscrie în ºtiinþa structuralã, ci într-o ºtiinþã structural-fenomenologicã. Vom numi afirmaþiile 1,2,3,4, setul structural de propoziþii Kirk Ludwig, iar afirmaþiile 1,2’,3’, 4,5’ drept setul structural-fenomenologic Kirk Ludwig. Se poate observa cã aceste seturi de afirmaþii fundamentale nu se referã la o deosebire dintre fizica clasicã si fizica cuanticã. Acest lucru nu înseamnã cã fizica cuanticã nu poate juca un rol esenþial în procesele mentale. Din contrã, nu este de loc exclus ca necesarul cuplaj structural-fenomenologic sã se producã la nivel cuantic. In acest caz, extinderea ºtiinþei structurale într-o ºtiinþã structural-fenomenologicã se va face printr-o fizicã cuanticã structural-fenomenologicã. Acest punct de vedere coincide, ca idee generalã, cu acela exprimat de Roger Penrose referitor la necesitatea extinderii fizicii cuantice, cu deosebirea cã nu se opreºte la domeniul structural. De aceea, cu toate criticile aduse de mulþi autori, nu se poate renunþa la cercetarea palierului cuantic al funcþionãrii creierului / minþii. Dacã o teorie cuanticã structuralã a mentalului nu o vedem posibilã, în schimb, o componentã cuanticã structural – fenomenologicã apare posibilã pentru o teorie a mentalului. Poate este pretenþios sã se instituie o teorie cuanticã a mentalului, având în vedere determinarea structuralã neurobiologicã a acestuia, care este totuºi covârºitoare, dar palierul cuantic ar putea fi la fel de important ca si celelalte paliere ( molecular, intraneuronic, interneuronic, modular, integrator). Note ºi referinþe bibliografice: 1. Referinþe bibliografice la lucrãrile acestora vezi în Mihai Drãgãnescu, Concepte generale si probleme cuantice ale procesãrii informaþiei, Universitatea “Politehnica” Bucureºti, 28 martie 1997, publicatã în vol. Rolul Invãþãmântului ºi al Cercetãrii ºtiinþifice universitare în dezvoltarea Societãþii Informaþionale, Bucureºti, 1997, p. 31-39. 2. Gregory L. Mulhauser, On the End of a Quantum Mechanical Romance, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (19), November, 1995, filename: psyche-95-2-19- decoherence-1-mulhauser. 3. Kirk Ludwig, Why the difference between Quantum and Classical Physics is irrelevant to the Mind/Body Problem, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (16), September, 1995, filename: psyche-95-2-16-qm_stapp-2 ludwig. 4. David J. Chalmers, The Conscious Mind, New York, Oxford, Oxford University Press, 1996. 5. Mihai Drãgãnescu, Procesarea mentalã a informaþiei, comunicare, Zilele Academice Ieºene, 9 oct. 1997. Academica, oct.1997(p.I-a), nov. 1997 (p.II-a),dec. 1997 (p.III-a). 6. Idem. 7. H.P. Stapp, Mind, Matter, and Quqntum Mechanics, Berlin, Springer Verlag, 1993. 8. H.P.Stapp, Why Classical Mechanics Cannot Naturally Accommodate Consciousness but Quantum Mechanics Can, PSYCHE, electronic journal, 2(5), May 1995, Filename: psyche-95-2-05-qm_stapp-1-stapp. 9. O prezentare a acestor idei vezi ºi în lucrarea de la nota 5. 10. Roger Penrose, Shadows of the Mind, Oxford, Oxford University Press, 1994. 11. O prezentare a acestor idei vezi ºi în lucrarea de la nota 5. 12. Kirk Ludwig, op.cit. Comunicare la Sesiunea anuala a Comitetului Român pentru Istoria si Filosofia ªtiinþei ºi Tehnicii, Academia Româna, Bucureºti, 6 noiembrie 1997.