Referat D.I.P

Mai jos puteti citi fragmente din Referat D.I.P si de asemenea puteti face Download Referat D.I.P

Citeste fragmente din Referat D.I.P

SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI - PRIVIRE SPECIALA ASUPRA CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI Conceptul drepturilor omului - scurt istoric Inscriindu-se in filosofia “dreptului natural si al gintilor “ si stand la baza teoriei “contractului social “ a lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima data in secolul al XVIII-lea, insa a fost concretizat in timpul a doua mari evenimente: revolutia burgheza din Franta (1789) si rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord impotriva Marii Britanii (1776). Astfel, Declaratia revolutiei franceze privind drepturile omului si cetateanului, din 26 august 1789, da expresie filosofiei dreptului natural si consacra principiul egalitatii tuturor persoanelor in fata legii, ca principiu pe care se intemeiaza celelalte drepturi si libertati, cum sunt: dreptul la proprietate, la securitate, la rezistenta fata de opresiune, libertatea de gandire, de expresie si de manifestare. Declaratia de independenta a coloniilor engleze din America, adotata la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclama principiul egalitatii intre indivizi, dreptul la viata si libertate ca drepturi inalienabile si instituirea guvernelor cu consimtamantul celor guvernati. Punerea in aplicare a drepturilor astfel proclamate, atat in S.U.A., cat si in Franta s-a realizat prin constitutii scrise. Contributii insemnate la definirea si cristalizarea drepturilor omului au adus si actele constitutionale engleze de la sfarsitul sec. al XVII-lea. Astfel, “Habeas Corpus”, act adoptat de parlament in 1679, garanteaza inviolabilitatea persoanei, iar “Bill of Rights” (Declaratia drepturilor) din 1689 recunoaste dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, eliberarea sub cautiune, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juri, precum si alte drepturi, insa primul document european in care au fost schitate primele elemente ale protectiei juridice a persoanei umane este “Magna Carta Libertatum “, semnata in 1215 de regele Ioan Fara de Tara, document prin care se reglementeaza raporturile regelui cu nobilimea si biserica engleza, si care consacra dreptul la judecata potrivit legii. “Nici un om liber nu va fi inchis sau expulzat sau nimicit in vreun fel fara a fi judecat in mod legal de egalii sai, potivit legilor tarii”. Protectia drepturilor omului prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi in prevederi legale, a devenit un imperativ al comunitatii internationale dupa al doilea razboi mondial, in urma dezvaluirii atrocitatilor comise de nazisti, iar mai tarziu, si ca urmare a perpetuarii practicii incalcarii drepturilor omului in statele cu regimuri totalitare. Aceasta necesitate s-a concretizat in reglementari cu caracter universal sau regional ce au urmat semnarii Cartei O.N.U.(26 iunie 1945). Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata si adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocatie universala in acest domeniu si stabileste o conceptie unitara a comunitatii internationale despre drepturile si libertatile omului, deschizand calea spre un sistem de protectie internationala a drepturilor omului. Dupa 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat in acest domenniu peste 60 de conventii si declaratii prin care s-a avut in vedere si instituirea unor mecanisme specifice de protectie a acestor drepturi. Sistemul european de protectie a drepturilor omului Sistemul european de protectie a drepturilor omului a fost stabilit de catre Consiliul Europei,al curui statut, semnat la Londra la 5 mai 1949, prevede in art.3 ca: “fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului”. Principalul document, in baza caruia s-au instituit mecanismele si institutiile necesare punerii in aplicare a acestor drepturi si libertati, este Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, semnata la 4 noiembrie 1950, la Roma, de catre reprezentantii a 13 guverne, si care intra in vigoare la 3 septembrie 1953, odata cu depunerea celui de-al doilea document de ratificare. Completata sau modificata, pana in prezent, de 11 protocoale aditionale, Conventia reuneste toate statele membre ale Consiliului Europei, printre care si Romania (7 octombrie 1993). Drepturile garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului Elementul de garantie al drepturilor si libertatilor proclamate de Conventie rezulta din art.1 al acesteia, care prevede ca “inaltele Parti contractante recunosc oricarei persoane de sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul 1 al prezentei Conventii”. Drepturile si libertatile inscrise in Conventie si in Protocoalele aditionale 1, 4, 6 si 7 pot fi grupate dupa cum urmeaza: drepturi si libertati privind persoana fizica: dreptul la viata (art.2), interdictia torturii si tratamentelor inumane si degradante (art.3), interdictia sclaviei, a muncii fortate (art.4), dreptul la libertate si siguranta (art.5), libertatea de circulatie (Protocol 4), abolirea pedepsei cu moartea (Protocol 6) ; dreptul la respect pentru viata privata si de familie, domiciliu si corespondenta (art.8); dreptul la un proces public echitabil, desfasurat intr-un timp rezonabil, in fata unui tribunal independent si impartial, stabilit conform legii (art.6), libertatea de recurs (Protocol 7); libertatea de gandire, constiinta si religie (art.9); protectia activitatii sociale si politice: libertatea de reuniune pasnica si de asociere (art.11), drepturile la alegeri libere prin vot secret si la educatie (Protocol 1); dreptul la proprietate (Protocol 1); nediscriminarea in exercitarea drepturilor si libertatilor prevazute in Constitutie (art.14). Sistemul initial al mecanismului de control stabilit prin Conventie Conventia Europeana a drepturilor omului a avut in vedere, prin art.19, instituirea unui sistem de protectie a acestor drepturi structurat pe doua nivele: o Comisie Europeana a drepturilor omului si o Curte Europeana a drepturilor omului. Astfel, la 18 mai 1954, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei alege pentru prima data membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului, in fata careia, in mod obligatoriu incepea orice proces introdus in baza Conventiei. Mai tarziu, la 21 ianuarie 1959, Adunarea Consultativa Parlamentara a Consiliului Europei alege, la randul sau, pentru prima data, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului, chemata sa examineze, dupa Comisie, una din aceste cauze si sa le solutioneze prin hotarari definitive si obligatorii. In afara competentei contencioase, pe care a avut-o inca de la infiintare, Curtea capata si competenta consultativa in 1970, odata cu intrarea in vigoare a celui de-al doilea protocol aditional al Conventiei. Mecanismul instituit de Conventie s-a dovedit neperformant, intrucat inmultirea plangerilor si complexitatea cauzelor au condus la solutionarea acestora in perioade lungi de timp (chiar 5 ani), astfel ca in Protocolul aditional nr.11, incheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, s-a statuat inlocuirea fostului mecanism prevazut de art.19 (Comisia si Curtea) si constituirea unei instante unice, cu caracter permanent - Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg. Protocolul a fost semnat de toate statele membre ale Consioliului Europei si a fost ratificat de marea lor majoritate si a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, dupa 40 de ani de activitate efectiva a fostei Curti. Romania a ratificat Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului prin Legea nr.30 din 18 mai 1994. Prin aceeasi lege s-au ratificat si protocoalele aditionale 1-10, insa Protocolul nr.11 referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit prin conventie a fost ratificat prin legea nr.79 din 6 iunie 1995. Curtea europeana a drepturilor omului in urma reformei Prin Protocolul nr 11 s-au adus numeroase modificari Conventiei, si celorlalte Protocoale aditionale, iar Protocolul nr.9 a fost abrogat. Reforma adoptata prin Protocolul nr.11 a adus numeroase modificari mecanismului de control stabilit prin Conventie. Fostele organe de control (Comisia si Curtea) si-au incetat existenta ,o noua Curte functioneaza permanent, fiind instalata la Strasbourg.Curtea se compune dintr-un numar de judecatori egal cu cel al partilor contractante, care isi exercita mandatul cu titlul individual. Ei sunt alesi de Adunarea Parlamentara, in numele inaltelor parti contractante, dintre candidatii propusi de acestea, pe o durata de sase ani, cu posibilitatea realegerii. Competenta Curtii, conform art.32, acopera toate problemele privind interpretarea si aplicarea Conventiei si a Protocoalelor sale, care ii sunt supuse de catre state (art.33), deci cauze interstatale, de catre persoane fizice sau alte entitati nestatale, prin cereri individuale (art.34), iar la cererea Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, da avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Conventiei si a Protocoalelor acesteia. Toti reclamantii au acces direct la noua Curte,insa numai dupa epuizarea cailor de recurs intern, iar cauzele inadmisibile sunt declarate ca atare si sunt retrase din sistem, dupa filtrare, intr-un stadiu incipient, prin decizia unanima a Curtii, care hotaraste aceasta in cadrul unui Comitet format din trei judecatori. In marea majoritate a cazurilor, Curtea isi desfasoara activitatea in Camera de sapte judecatori si numai in cazuri exceptionale functioneaza ca Mare Camera si este compusa din saptesprezece judecatori. Presedintele Curtii, cei doi vicepresedinti si presedintii Camerelor sunt abilitati sa faca parte din Marea Camera, cu scopul de a veghea la coerenta si la uniformizarea jurisprudentei. Curtea examineaza cauzele in conditii de contradictorialitate, iar dezbaterile au caracter confidential atunci cand se ajunge la rezolvarea cauzei pe cale amiabila. Curtea nu retine o cerere individuala daca este anonima, a mai fost examinata de Curte sau supusa altei instante internationale, este incompatibila cu dispozitiile Conventiei, este nefondata ori abuziva. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului Desi hotararile Curtii sunt opozabile numai partilor, jurisprudenta sa are valoare de interpretare a continutului drepturilor protejate (autoritate de lucru interpretat) si dobandeste valoare de precedent, cu efect chiar in dreptul intern. Ceea ce accentueaza interesul si utilitatea jurisprudentei Curtii, din perspectiva nationala, sunt marile tendinte spre prudenta si stabilitatea jurisprudentei. Se releva astfel functia majora a Curtii de a completa si remedia lacunele dreptului intern, afirmand caracterul subsidiar al mecanismului de control european, conform cu economia Conventiei, care nu se substituie dreptului intern, acesta ramanand principalul instrument de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale. Curtea a recunoscut in favoarea statelor o anumita “marja de apreciere”, afirmand o moderatie vizibila in controlul modului in care jurisdictiile nationale interpreteaza si aplica dreptul lor intern. Totodata, Curtea respecta anumite traditii si particularitati juridice proprii unui stat, grup de state sau regimuri, manifestand grija si atentie in a statua contextul circumstantelor si conceptiilor timpului si subliniind preocuparea de a evita problemele lipsite de interes major si care au fost deja transate. O alta tendinta a jurisprudentei Curtii consta in afirmarea constanta a ideii ca “scopul Conventiei consta in protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective”. Curtea a statuat ca intotdeauna “Conventia implica un echilibru just intre apararea interesului general al comunitatii si respectarea drepturilor fundamentale ale omului, atribuind o valoare speciala acestora din urma”. Se subliniaza astfel autoritatea juridica si eficacitatea jurisprudentei, atat in forma sa preventiva, cat si in cea corectiva. De asemenea, in ultimul timp, s-a manifestat eficient tendinta curtii de reglementare amiabila, chiar in timpul procesului. Prin valoarea lor juridica si morala, hotararile Curtii nu au ridicat probleme majore in executare, ele fiind in numeroase cazuri urmate chiar de masuri generale, a caror adoptare decurgea sau nu dintr-o obligatie nascuta din Conventie. Multe din hotarari au provocat ori au accelerat reforme legislative, schimbari sau adaptari ale jurisprudentei nationale ori alte masuri care au stimulat cadrul social intern pentru respectarea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale. PAGE PAGE 5 PAGE 1 쥁