Referat Mineralele

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mineralele si de asemenea puteti face Download Referat Mineralele

Citeste fragmente din Referat Mineralele

Minerale Mineralele au avut un loc important în evoluţia omului şi în extinderea civilizaţiilor. Oamenii din epoca de piatră foloseau unelte primitive din cremene. Cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, ei au deprins tehnica extracţiei cuprului din minereurile sale naturale, şi au inventat bronzul, un aliaj de cupru şi staniu, care a marcat începutul epocii de bronz. De la începutul epocii de fier, cu 3.300 de ani în urmă, oamenii au găsit tot mai multe metode de folosire a materialelor găsite în scoarţa terestră, şi industria modernă continuă să depindă de exploatarea bogăţiilor minerale ale pământului. Este important să ştim ce sunt ele, cum s-au format şi cum să le deosebim atunci când căutăm zăcăminte noi. Oamenii de ştiinţă au identificat circa 3.000 de minerale, dintre care doar 100 sunt frecvente. Mineralele sunt definite ca substanţe anorganice (lipsite de viaţă). Ele de obicei sunt în stare solidă, cu excepţia argintului viu, care este mercurul în starea sa naturală şi este lichid. Două elemente, oxigenul şi siliciul, reprezintă 74% din masa scoarţei terestre. Alte şase elemente (aluminiul, fierul, calciul, sodiul, potasiul şi magneziul) reprezintă alte 24,27%. Luate la un loc, aceste opt elemente reprezintă aproape 99% din scoarţa terestră. Cele mai răspândite minerale sunt silicaţii, combinaţii chimice de oxigen şi siliciu, adesea conţinând şi unul sau mai multe din celelalte şase elemente frecvente. Slicaţii frecvenţi includ cuarţul, micele şi grupul numit feldspaţi, toate trei, în proporţii diferite, fiind principalele componente ale tipurilor variate de granit. Cuarţul, format prin eroziune din granit, se acumulează adesea pe coastă şi este principalul constituent al plajelor cu nisip. Mineralele frecvente, precum feldspaţii, cuarţul şi mica, sunt minerale care formează roci. Aceasta le deosebeşte de mineralele care apar doar în cantităţi mici. Calcita, mineralul care formează calcarul, este un alt mineral important format din rocă eruptivă. Datorită faptului că există atât de multe minerale în stare naturală, mineralogii au trebuit să stabilească o abordare sistematică a identificării, bazată pe diferenţele dintre proprietăţile fizice şi chimice ale fiecărui mineral. Proprietăţile studiate pot fi simple, precum culoarea şi durittea, până la proprietăţi aflate prin analize complicate cu substanţe chimice. Unele minerale, cum ar fi azuritul (albastr) şi malachitul (verde) pot fi identificate pe baza culorii. Insă culoarea poate adesea să introducă în eroare, deoarece multe minerale pot să apară în culori foarte variate. Aceste variaţii pot fi datorate impurităţilor, căldurii, luminii, iradiaţiei şi uzurii. Prin zgârâierea unui mineral se produce o pulbere. Uneori culoarea acestei pulberi diferă de cea a mineralului. De exemplu, pulberea mineralului negru hematite este roşu, pe când pulberea magneziului, care este asemănător cu hematitul, este neagră. Duritatea este o altă metodă de diferenţiere a mineralelor. Mineralele sunt ordonate pe scara Mohs (numită după un mineralogy austriac) de la 1 la 10. Talcul, un mineral moale, este pe poziţia 1 pe această scară, în timp ce diamantul, cea mai dură sustanţă naturală, ocupă poziţia 10. O altă proprietate a mineralelor folosită pentru identificare este clivajul, felul în care mineralul se desface în feţe plane la lovire. De asemenea putem afla informaţii despre un mineral uitându-ne prin el la lumină. Mineralele transparente lasă să treacă lumina prin ele în aşa măsură încăt putem vedea prin ele. Mineralele translucide lasă să teacă puţină lumină, dar nu putem vedea prin ele. Mineralele opace nu lasă să treacă lumina prin ele în schimb o absorb sau o reflectă. Aceste proprietăţi sunt utilizate în diferenţierea lor. Luciul reprezintă strălucirea suprafeţei unui mineral. De exemplu, mineralul numit galenă (minereu de plumb) are luciu metallic şi străluceşte asemenea unui metal, pe când majoritatea silicaţilor au luciu sticlos, adică seamănă cu sticla strălucitoare. Alte tipuri de luciu sunt cel adamantin (ca diamantul), sidefos, mătăsos şi pământos sau mat. Totuşi unelr minerale apar cu o gamă largă de luciuri. De exmplu, luciul calcitei poate fi sticlos pânî la pimentos. ¨ senic au miros de usturoi la încălzire, iar talcul la atingere este casăpunul. Alte minerale sunt fluorescente (emit lumină sau îşi schimbă culoarea) când sunt expuse la radiaţii ultraviolete sau raze X. Unele se încarcă electric când sunt încîlzite sau supuse la presiune. Anumite minerale se identifică prin teste de laborator. De exemplu, unele se dizolvă în acizi fierbinţi dar nu şi în acizi reci, pe când altele se dizolvă în acizi concentraţi, dar nu şi în acizi diluaţi. In epoca de piatră oamenii foloseau aurul pentru confecţionarea bijuteriilor, în timp ce în epoca de bronz se folosea argintul. In ziua de azi, bijutierii folosesc o gamă largă de minerale. Pietrele preţioase cele mai valoroase sunt diamantele (cele mai preţuite fiind cele incolore), împreună cu smaraldul, rubinul şi safirul, care sunt sunt preţuite pentru culorile lor. Aceste pietre sunt atât de valoroase încât greutatea lor în carate, un carat cântărind doar 200 de miligrame. Diamantele se formează sub presiune imensă, în structurile tubulare ale unei roci vulcanice numită kimberlit, care se găseşte adânc în scoarţa terestră. Diamantul este o formă de carbon pur şi din punct de vedere chimic este idententic cu grafitul, un mineral frecvent şi moale, folosit în creioanele grafice. Insă diamantul este preţuit pentru duritatea şi strălucirea sa după tăiere şi şlefuire. Motivul pentru care diamantul şi grafitul diferă atât de mult este că atomii lor sunt dispuţi în mod diferit, dându-le o structură internă diferită. Capacitatea unei substanţe de a apărea în una sau mai multe forme, având compoziţie chimică identică se numeşte polimorfism. Smaraldele sunt fdorme rare, verzi, ale mineralului beryl. Exemplarelel cele mai frumoase provin din Columbia. Cele mai faimoase rubine din lume (forme ale mineralului dur corindon) provin din Maynmar (fosta Birmania), pe când minunatele safire (forme albastre ale corindonului) se găsesc în Asia, Sri Lanka, Thailanda. Minereurile se formează atunci când magma (roci fluide, fierbinţi) se răceştze. Magma este un amestec de elemente (substanşe care nu se mai divid din punct de vedere chimic) incluzând şi metale. Când magma se răceşte, mineralele se cristalizează (se durifică) într-o anumită ordine. Primele vor cristaliza mineralele cele mai commune, felspatul, cuarţul şi mica, pentru a forma corpul rocilor, de exemplu granitul. Alte minereuri, cum ar fi cromitul (minereu de crom) se separă foartze repede şi se sedimentează la baza magmei. Acolo ele formează depozite numite separaţii magmatice. Lichidzl care rămâne devine din ce în ce mai concentrat. O parete din el se strecoară în crăpăturile noilor roci, formînd cristale de dimensiuni mari, numite depozite petmatice. O altă parte se depozitează în crăpăturile rocilor situate ăn imediata vecinătate. In final, rîmân doar lichidele numite generic soluţii hidroternmale. Aceste soluţii, adeseori bogate în elemente rare, se pot deplasa pe distanţe destul de mari înainte de a formsa depozite în cavităţi şi în fisuri, numite filoane sau vane. Alte depozite de minereuri se formează prin acţiunea râurilor, a mărilor şi a vânturilor, care erodează şi îndepărtrează fragmente de roci moi, cum ar fi rocile nisipoase sau argiloase. In asemenea zăcăminte minereurile grele devin deseori concentrate şi se comprimă în roci dure, ca de exemplu gresia. Fierul este uneori depozitat în roci subacvatice, formnd aşa-numitele minereuri de fier. La tropice are loc uzn alt fel de acţiune chimică cauzată de acţiunea ploilor abundente care şterg rocile ce conţin silicaţi de aluminiu. Silicaţii sunt îndepărtaţi, creându-se minereuri bogate în bauxită (minereu de aliminiu). Apa de ploaie acidă dizolvă alşte metale vcare sunt redepozitate în roci, la o adâncime mai mare. Exploatarea zăcămintelor metalifere pe vremuri se fpăcea la întâmplare. Astăzi se utilizeazpă metode ştiinţifice. Hărţile geologice prezintă zonwele cele mai atrăgătoare, determinate adeseori cu ajurtorul fotografiilor realizate din avion sau cu ajutorul sateliţilor. Geologii interptreteză aceste hărţi şi fotografii, aflând informaţii preţioase despre roci şi despre structurile lor. Bibliografie Colecţia Arborele lumii Enciclopedia Larousse pentru şcolari 쥁@