Referat Productivitate Si Eficienta

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Productivitate Si Eficienta si de asemenea puteti face Download Referat productivitate si eficienta

Citeste fragmente din Referat Productivitate Si Eficienta

Progresul oricarei societati depinde într-o masura decisiva de eficienta cu care sunt folosite resursele umane, naturale şi financiare de care dispune. Întotdeauna, oamenii s-au strãduit ca din fiecare unitate de muncã, de resurse umane sau de bani ce se cheltuieste, sã asigure o crestere cât mai mare a volumului si a calitãtii productiei, sã obtinã cantitãti sporite de bunuri materiale si servicii, deoarece numai pe o asemenea bazã poate fi asiguratã o crestere economicã intensã, crearea unei economii avansate si implicit conditii în vederea ridicãrii bunãstãrii materiale si spirituale a populatiei Pentru ca un investitor sã fie eficient, el trebuie sa aibe in vedere ca raportul rezultate -- cheltuieli sã fie echilibrat, adicã sã poatã fi sintetizat în urmãtoarele forme de exprimare: Maximizarea atragerii populatiei în vârstã aptã de muncã ; Maximizarea productivitãtii muncii; Maximizarea gradului de utilizare intensivã si extensivã a tuturor capacitãtilor de productie; Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale; Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus ; Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite ; Realizarea unei calitãti optime în raport cu exigentele consumului intern si extern si cu restrictiile care se ridicã în alocarea si repartizarea resurselor Având în vedere clasificarea formelor eficientei economice în functie de gradul de cuprindere a indicatorilor ce o exprimã (la nivelul economiei nationale, ramurii, întreprinderii, sectiei) în eficientã sinteticã sau integralã, se considerã cã existã factori propriu-zisi de crestere. Progresul tehnic, progresul organizatoric si ridicarea calificãrii sunt considerati drept factori propriu-zisi, întrucât prin natura lor nu exprimã ci numai influenteazã folosirea rationalã sau economisirea fiecãrei resurse, precum si eficienta finalã. Calea de crestere a eficientei reprezintã procesul de îmbunãtãtire a eficientei economiei de piatã. Micsorarea costului materialelor pe produs, scãderea amortizãrii specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte îmbunãtãtirea acestor rapoarte de eficientã constituie cãi de reducere a costurilor unitare, respectiv de crestere a eficientei sintetice. Tot cãi de reducere a costurilor sunt considerate si formele inverse ale rapoartelor mentionate : sporirea randamentului materialelor, cresterea productivitãtii muncii, sporirea randamentului capitalului fix. Factorii tehnico-organizatorici iau forma mãsurilor tehnico organizatorice concretizate în perfectionarea tehnicii, perfectionarea organizãrii (productiei, muncii si conducerii) si perfectionarea calificãrii cadrelor. ïn aceastã directie actioneazã introducerea de tehnologii avansate de prelucrare, folosirea deplinã a tuturor capacitãtilor de productie existente, îmbunãtãtirea si ridicarea nivelului tehnic al productiei, a calitãtii produselor, întãrirea ordinii si disciplinei în productie, ridicarea calificãrii personalului muncitor. Totodatã, pe fondul existentei unor premize tehnice, organizatorice si economico-financiare, nivelul eficientei este în dependentã directã de calitatea muncii. Aceasta înseamnã deopotrivã cunostinte la un nivel înalt ce se obtin prin ridicarea gradului de pregãtire profesional-stiintificã, dar si ordine si disciplinã, initiativã si rãspundere pentru calitatea activitãtii desfãsurate. Alti factori directi sunt : modificãrile structurale privitoare la ponderea produselor, unitãtilor sau ramurilor economice cu un nivel si un ritm de crstere a eficientei mai mari decât cele medii; actiuna comertului exterior, care poate mãri sau micsora eficienta unei activitãti economice; modificarea conditiilor naturale, care se referã la schimbarea structurii terenului, modificarea fertilitãtii pãmântului si apelor, modificarea climei si a mediului înconjurãtor. Relatia cauzalã dintre nivelul de dezvoltare economicã si eficienta cu care este cheltuitã munca socialã, exprimatã de legea productivitãtii muncii are si o formã materialã de manifestare, fiind întruchipatã complet în economia de muncã ce se obtine. De fapt ea oglindeste un dublu aspect : pe de o parte mãrirea cantitãtii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, iar pe de altã parte micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecãrei unitãti de produs sau serviciu. Cresterea productivitãtii muncii reflectã directia progresistã a miscãrii economice. Practic aceasta oglindeste un dublu proces : pe de o parte mãrirea cantitãtii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, si pe de altã parte, micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecãrei unitãti de produs sau serviciu . Astfel, sporirea productivitãtii muncii dã expresia concentratã perfectionãrilor ce au loc în conditiile de productie. La sporirea productivitãtii muncii concurã un numãr variat de factori. Prin factori întelegem conditiile sau procesele care influenteazã productivitatea muncii care tin de de împrejurãri obiecticve, aflate la un moment dat. Principalele categorii sunt : Factorii tehnici care au în vedere nivelul atins de stiintã, tehnicã, tehnologie la un moment dat Factorii economici si sociali sunt cei legati de organizarea productiei si a muncii atât la nivel micro cât si la nivel macroeconomic, conditiile de muncã si viatã. Factorii umani si psihologici, cei legati de pregãtirea scolarã, nivelul de culturã, adaptabilitate la conditiile de muncã, satisfactia pe care le-o oferã aceasta, viata de familie, influenta religiei si a traditiei în alegerea meseriei. Factori naturali referitori la conditiile de climã, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale. Factori de structurã care influenteazã nivelul productivitãtii muncii prin schimbãrile survenite în structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale. Dintre cãile de mãrire a productivitãtii muncii mai importante sunt : automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi, înnoirea productiei, perfectionarea organizãrii productiei si a muncii, pregãtirea si perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materialã a muncii. Automatizarea robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esentiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag dupã sine sporirea productivitãtii deoarce asigurã obtinerea unei productivitãti mai mari cu aceleasi cheltuieli de muncã, favorizeazã diminuarea celorlate cheltuieli pe produssi în general, realizarea de economii, cersterea eficientei, în conditiile obtinerii unor produse de calitate superioarã. În aceastã directie o mare importantã o are conducerea automatã si robotizarea proceselor de productie, realizarea de sisteme cu grade diferite de libertate si complexitãti din ce în ce mai mari si generalizarea prelucrãrii automate a informatiilor. Prin aceasta se realizeazã combinarea sistemelor electronice cu cel informatice. Dar intensificarea acestor lucruri nu e posibilã fãrã angajarea puternicã a cercetãrii stiintifice. Numai stiinta si tehnica avansatã, pãtrunse adânc în toate activitãtile impulsioneazã întreaga miscare, asigurã un ritm rapid si comprimarea etapelor, reducerea inegalitãtilor la nivelul productivitãtii muncii. Modernizarea capacitãtilor de productie existente, prin îmbunãtãtirea parametrilor sãi tehnico functionali, în vederea reducerii consumului de materii prime si energie electricã, ridicarea gradului de sigurantã în exploatare, cresterea vitezei de lucru. Avantajele modernizãrii capacitãtilor de productie existente în raport cu construirea de noi asemenea capacitãti derivã din faptul cã prima actiune, modernizarea, porneste de la o bazã tehnico- materialã existentã, pe care o dezvoltã si o reînnoieste, punând astfel mai bine în valoare, pe când cea de-a doua optiune, construirea de noi capacitãti porneste de la 0. Fiecare echipament, utilaj, instalatie tehnologicã necesarã, trebuind sã fie construitã de la început, ceea ce reclamã eforturi mari, atrage cheltuieli sporite. În plus, modernizarea capacitãtilor de productie existente se efectueazã într-un timp mai scurt, în comparatie cu situatia în care intregul obiectiv trebuie construit de început, fapt care permite ca prin modernizare sã poatã fi acceleratã aplicarea în practicã a celor mai noi mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii contemporane. Construirea unui obiectiv nou se poate desfãsura pe intervale de câtiva ani, timp în care solutiile tehnice adoptate, desi initial erau perforamte, fiind în concordantã cu cele mai noi realizari pe plan mondial, pânã sã se materializeze, pot deveni veduste. În plus modernizarea se concentreazã, de regulã asupra pãrtii active a utilajului, influentând deci elementele care realizeazã direct productia materialã. Datoritã acestor avantaje, în tãrile dezvoltate atentia principalã e acordatã investitiilor de modernizare. ïnnoirea productiei prin perfectionarea carcateristicilor constructive, functionale, estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicatii si asupra cresterii productivitãtii muncii. Masinile si utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Mentinerea în fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scãzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scãderea gradului de competitivitate. Perfectionarea organizãrii productiei si a muncii reprezintã un proces complex, cu caracter dinamic si de continuitate, care presupune adaptarea de cãtre conducerile unitãtilor economice a unui ansamblu de mãsuri si folosirea de metode si tehnici stabilite pe baze de studii si calcule tehnico-economice, care tin seama de noile descoperiri ale stiintei, în cadrul asigurãrii unui cadru optim functional, de folosire de cãtre personalul ocupat a factorilor de productie, în astfel de productii cantitative si calitative care sã asigure utilizarea maximã a lor si cresterea pe aceastã bazã a productivitãtii muncii. Asigurarea unnor fluxuri continue de fabricatie, , sincronizarea efectuãrii în timp a diferitelor activitãti, încãrcarea optimã a utilajelor, folosirea rationalã a timpului de lucru, organizarea în conditii optime a activitãtilor cu caracter auxiliar, îmbunãtãtirea activitãtii de reparatie si întretinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule si dispozitive a locurilor de muncã, perfectionarea activitãtii de transport inetrn si depozitare, pregãtirea de noi produse sau perfectionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atât în faza de proiectare si executie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), prograamarea productiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în fabricatie, de urmãrire si control calitativ al realizãrii programelor de productie), îmbunãtãtirea organizãrii muncii (adoptarea unor mãsuri si metode care sã asigure reducerea volumului de muncã, folosirea rationalã a acestuia, precum: cooperarea în productie, organizarea locurilor de productie, normarea muncii, conditii optime sub raport ergonomic si al tehnicii securitãtii muncii). Pregãtirea si perfectionarea pregãtirii resurselor umane. Valentele pregãtirii se manifestã concomitent, cumulat si propagat, pe tremen lung si pe mai multe palnuri. În primul rând prin ridicarea nivelului de culturã si cunoastere a populatiei, a pregãtirii ei tehnico-profesionale în corelatie cu nevoile de muncã ale sistemului de economic si cu aptitudinile resurselor umane ale societãtii. Formareaprofesionalã si perfectioanrea continuã, a acesteia, reprezintã principala cale de autovalorificare si dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioarã a potentialitãtilor creative si anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou, reintegarea rapidã a resurselor umane în alte activitãti utile societãtii. Tot el conditioneazã ritmul, proportiile si eficienta creativitãtii tehnico-stiintifice. Studii de economie a învãtãmântului au pus în evidentã contributia importantã pe care instructia si pregãtirea o aduc la la cresterea productiei, aport ce variazã între 20-20%. Cointeresarea materialã conditioneazã veniturile populatiei de rezultatele lor în muncã. În aceastã directie, o importantã deosebitã o are aplicarea uneui sistem de repartitie care, pe de o aprte, sã determine cât mai corect mãrimea salariului fiecãrui lucrãtor, adicã ceea ce i se cuvine dupã munca depusã si, pe de altã aprte, sã asigure un sistem de norme de muncã în pas cu progresul, prin care sã se stabileascã aportul fiecãruia la activitatea socialã. Orice neglijare în acest domeniu se reflectã nefavorabil, mai devreme sau mai târziu, în sensul unei insuficiente cointeresãri, atunci când veniturile nu cresc corespunzãtor muncii depuse ca si în cazul însusirii unor venituri mai mari decât activitatea desfãsuratã, atrãgând dupã sine nerespectarea unei corelatii economice fundamentale, anume accea dintre crestrea productivitãtii muncii si cresterea salariului. Bibliografie: Economie politica, Vol. I PAGE PAGE 1 쥁`