Referat Muntii Fagaras

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Muntii Fagaras si de asemenea puteti face Download Referat Muntii Fagaras

Citeste fragmente din Referat Muntii Fagaras

Munţii Făgăraş Munţii Făgăraşului fac parte din lanţul Carpaţilor Meridionali. Ei se întind între Masivul Piatra Craiului şi Defileul Oltului de la Turnu Roşu până la Cozia pe o distanţă ceva mai mare de 70 km. În lăţime măsoară 40 km, acoperind o suprafaţă de aprox. 3000 km2. Aşezare, Limite. La nord, Munţii Făgăraşului sunt mărginiţi de Depresiunea Făgăraşului, cunoscută şi cu numele de ţara Făgăraşului sau ţara Oltului. La vest, Valea Oltului constituie o demarcaţie foarte precisă între Munţii Făgăraşului de o parte, şi Munţii Lotrului, respectiv Munţii Căpăţânii, de partea cealaltă. Spre sud, culmile masivului se continuă cu Muscelele Argeşului şi Câmpulungului. şirul depresiunilor Câmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea concretizează într-o anumită măsură limita sudică. Limita estică a Munţilor Făgăraşului a fost şi mai este încă subiect de discuţie între specialişti. Ea poate fi plasată într-o zonă cuprinsă în dreptul Văii Dâmboviţei. Din punct de vedere turistic se poate considera ca linie de demarcaţie pârâul Tămaşului, Bârsa Tămaşului şi Curmătura Foii, aceasta fiind graniţa unde roca devine de altă natură (pe Tămaş şisturile cristaline sunt pe partea dreaptă, calcarele Pietrei Craiului pe malul opus). Limita de demarcaţie cu Iezer – Păpuşa (Făgăraşul Sudic) este formată tot de Valea Dâmboviţei cu pârâul Boarcăşu şi pârâul Oticu până la Râul Doamnei. Geologie. Munţii Făgăraşului sunt formaţi din roci metamorfice provenite din rocile sedimentare şi eruptive preexistente care au suferit transformări, metamorfozându-se sub formă de şisturi cristaline Relieful. Munţii Făgăraşului se prezintă sub forma unei creste principale, o veritabilă coloană vertebrală orientată pe direcţia est-vest din care se desprind mai multe culmi laterale atât spre nord cât şi spre sud. Privită dinspre nord, creasta principală apare ca o înşiruire de vârfuri separate prin şei puţin adânci. Între vârful Luţele (2176 m) la est şi Găvanul (Lăcustele, 2135 m) la vest, pe o lungime de 45 km, co o singură excepţie (Curmătura Zârnei) creasta se menţine la o altitudine mai mare de 2100 de m. Datorită eroziunii gheţarilor care s-a manifestat mai puternic în partea umbrită (Nordică) a masivului, văile cu orientare septentrională sunt în general scurte, accidentate, echidistante şi se ramifică puţin. Culmile sudice, mai puţine la număr sunt mai domoale şi mult mai întinse. Munţii Făgăraşului sunt cei mai înalţi munţi ai României. În cuprinsul lor se află opt din cele 14 vârfuri ale munţilor României care ating altitudinea de 2500 m: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Colţul Viştei Mari (2527 m), Lespezi (2522 m), Cornul Călţunului (2510 m), Vânătoarea lui Buteanu (2507 m), Hârtopu (2506 m), Dara (2500 m) Relieful din zona înaltă poartă amprenta glaciară. Aici se întânesc circuri şi văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, despărţite prin custuri ascuţite. În jumătatea inferioară văile devin înguste şi adânci. Reţeaua Hidrografică. Apele din masivul Făgăraşului sunt incluse în două mari bazine hidrografice: al Oltului şi al Argeşului. Oltul drenează toate apele versantului nordic şi apele Topologului de pe versantul sudic. Restul pâraielor sudice sunt asociate bazinului hidrografic al Argeşului. Lacurile. Lacurile glaciare ale Munţilor Făgăraşului, deşi nu au dimensiunile celor din Retezat, ca frumuseţe pot sta alături de acestea din urmă. Cel mai întins este Bâlea(4,65 ha) urmat de Podragu, Urlea, Capra... Cel mai adânc este Podragu (15,5 m). La cea mai mare altitudine din Carpaţii româneşti este situat Lacul Mioarelor (2282 m) aflat în căldarea glaciară Hârtopul Leaotei. În ultimele decenii au apărut mai multe lacuri de baraj artificial. Cel mai mare este Vidraru la intrarea în Cheile Argeşului, urmat de Văsălatu, Vâlsan etc. Monumente şi relicve. Un exemplu concludent este cetatea Poienari ce datează din vremea lui Vlad ţepeş şi care tronează acum mai jos de barajul de pe lacul Vidraru asupra văii Argeşului. Construită la vremea ei inaccesibil, pe o culme foarte abrută ce se înalţă în lungul văii, înconjurată din trei părţi de prăpăstii de cel puţin 150 m, păstrează încă elemente din structura şi organizarea sa. Privind prin golurile zidurilor se înfăţişează o privelişte minunată a Văii Argeşului. Toponimie. Referitor la toponimia diferitelor locuri din munţii Făgăraş am considerat interesantă şi aplicabilă nomenclatura pe care o utilizează ciobanii, ţinând seama că aceştia au fost primii care au cutreierat aceste meleaguri. Aceasta nu intră în contradicţie cu nomenclatura geografică ci o prin completează. Păstorii considerau prin noţiunea de munte suprafaţa de păşunat ce o puteau folosi şi de obicei aceasta era reprezentată printr-o căldare glaciară sau coasta unui picior de munte sau chiar doar o parte dintr-o căldare glaciară. De aceea acelaşi picior al unui munte privit dintr-un loc putea să aibă o denumire iar dintr-un altul o altă denumire. Relativ la vârfuri, vârful care primea denumirea căldării era cel ce părea cel mai impunător şi nu neapărat cel mai înalt. În general acestea însă nu erau comune mai multor munţi cazurile fiind rare astfel că denumirile geografice se potrivesc întocmai cu cele pastorale. Ca să dau totuşi un exemplu, Vârful Moldoveanu este cel mai impunător dinspre muntele (căldarea glaciară) Moldoveanu dar el poate fi denumit de asemenea Vârful Viştea Mare dinspre valea Viştei (însă nu este cel mai impunător, acela fiind Colţul Viştei Mari) sau vf. Galbena dinspre muntele Galbena. Pe baza acestor consideraţii în cele ce urmează munte nu voi înţelege neapărat forma de relief ci termenul mult mai general, fără a intra în contradicţie cu denumirile geografice. - F H R T te cu mult peste 2000 m unde sunt ţinute diversele turme care nu sunt crescute pentru lapte: sterpe, miei, berbeci. Din laptele de oaie se prepară caş, telemea, urdă, brânză de burduf (care ţine mult timp dacă este păstrată într-un loc răcoros), jintiţă, etc. Vârful Moldoveanu, cu toate că este cel mai înalt nu este situat pe creasta principală a masivului ci în lateral, pe piciorul ce coboară din Colţul Viştei Mari la 30 min spre sud dincolo de o custură accidentată. Cele două vârfuri fiind atât de apropiate au aspectul, din depărtare, al unui trapez. Drumul standard pe care este parcurs masivul constă din urmărirea crestei principale de la est către vest sau viceversa. Această modalitate, în felul ei spectaculoasă, ratează ocazia vizitării văilor şi versanţilor sudici (majoritatea cabanelor se află pe văile nordice) şi tot ce poate fi văzut în această direcţie. De exemplu, există mai multe căi posibile de a ajunge pe vf. Moldoveanu dinspre sud, evitând parcurgerea traseului de creastă. Unul dintre acestea este cel ce porneşte din Valea Argeşului, de la coada lacului Vidraru şi se întinde pe Valea Buda şi apoi pe muntele Moldoveanu până pe vârful Moldoveanu. O altă metodă constă din a parcurge Valea Rea, una dintre văile sudice şi adânci, părăsind-o în dreptul stânii şi urcând muntele Galbena, intrând apoi pe Plaiul Mare pe care dacă este urmat, ne conduce de-a dreptul spre vârf. În cele din urmă a patra posibilitate este parcurgerea drumului oilor, de-a lungul Plaiului Mare, drum de câteva zile, domol, care porneşte din dreptul comunei Brădetu şi ajunge până sub vârf. Aşezarea cabanelor predominant pe partea nordică a masivului se datorează în primul rând faptului că turismul în munţi s-a dezvoltat la început pe vremea Imperiului Austro-Ungar, Transilvănenii având astfel un avantaj economic important şi fiind primii care au construit cabane. De aceea Podragu, Negoiu, Suru (arsă), Bâlea (arsă), Bârcaciu, Urlea, Turnuri, etc. sunt toate situate pe versantul nordic. În ajutorul turiştilor sunt însă construite refugii alpine ca: Berevoescu, Zârnei, cel Curmătura Viştei, Scara şi Călţun. Dintre acestea, singurul care nu se află pe creasta principală este Călţun, el aflându-se lângă lacul cu acelaşi nume. Refugiul din Curmătura Viştei este cel mai rezistent, fiind construit în 1989 din cărămidă şi cu acoperiş de carton asfaltat după ce cele anterioare din zonă, în Valea Rea şi respectiv în partea opusă în nord, pe Valea Viştea Mare, au fost luate de vânt respectiv avalanşă. Lacurile glaciare oferă un loc propice pentru aşezarea unei tabere de corturi asigurând o sursă potabilă de apă. În general acestea sunt însă mult peste liziera pădurii astfel încât nu se poate face focul cu lemne. Cea mai grea porţiune turistică a masivului este Custura Sărăţii care se află întrer şaua Cleopatrei şi vârful şerbota. Este un traseu predominant de căţărare însă nu excesiv de dificil recomandabil însă numai pe vreme uscată şi numai celor bine echipaţi. Spre deosebire de Moldoveanu ale cărui pante nu sunt foarte abrupte, cel de-al doilea vârf ca înălţime din ţară, Negoiu, se prezintă altfel. Din orice parte ar fi escaladat el este oricum mult mai abrupt decât primul. Fie că este atacat din căldarea cu acelaşi nume, fie că este urcat printr-una din strungile din creasta principală (Strunga Dracului sau Strunga Doamnei) fie că este escaladat dinspre cabana Negoiu, el tot atât de impunător pare. Poate şi din acest motiv, acest vârf a fost considerat până la o cartografiere mai atentă, cel mai înalt vârf din ţară, el apărând impunător şi dinspre ţara Făgăraşului de unde se vede în toată splendoarea spre deosebire de Moldoveanu care, fiind sudic nu poate fi văzut din zone locuite. Printre ciudăţenii ale reliefului acestor munţi pot fi enumerate Acul Cleopatrei, un vârf ascuţit şi foarte înalt de stâncă şi fereastra Zmeilor, un ochi de stâncă erodat în această rocă. Varietatea de drumuri forestiere permite o explorare sistematică a acestui masiv parcurgând diversele văi laterale pe care puţini le cunosc. Din acest motiv am avut surpriza să întâlnesc ciobani care să-mi mărturisească că pe valea pe care pasc oile lor nu mai fuseseră turişti de 3 ani de zile. Este adevărat că valea respectivă, nordică, prezenta impedimentul de a nu avea un acces imediat pe creasta principală în schimb puteau fi văzute o mulţime de animale specifice zonei de mare altitudine printre care şi turme de capre negre. Una dintre văile cele mai contorsionate ale Făgăraşului poate fi considerată Valea Dâmboviţei care desparte trei grupe mari de munţi: Făgăraşul propriu-zis, cel sudic şi Piatra Craiului. Această vale este sub forma unui S care porneşte din pasul Rucăr Bran şi se continuă ca delimitator între Piatra Craiului şi Făgăraş având barajul de la Pecineagu în partea inferioară. Pe cursul mijlociu sunt câteva poteci de acces spre Piatra Craiului sudică (de ex. Garofiţa Pietrei Craiului) iar apoi la confluenţa Boarcăşului cu Valea Vladului se despart căi de acces spre Iezer Păpuşa, masiv ale cărui pajişti alpine se întrezăresc cu greu. Continuând drumul pe Valea Vladului se poate ajunge la refugiul Berevoiescu după ce în prealabil se depăşeşte stâna de pe valea respectivă . Bibliografie: Ilie Fratu – Poteci şi cabane în munţii Făgăraşului, editura Sport Turism 1986 pt. imagini am folosit Microsoft Encarta World Atlas 1998 Celelalte şase vârfuri de 2500 m sunt: Parângu Mare (2519 m), Peleaga (2509 m), Păpuşa (2500 m), Omu (2516 m în vârful stâncii), Bucura (Vârful Ocolit, 2503 m), Capul Morarului (2501 m) PAGE 1 PAGE 5 - - 쥁