Referat Furtuni

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Furtuni si de asemenea puteti face Download Referat Furtuni

Citeste fragmente din Referat Furtuni

FURTUNI ŞI INUNDAŢII D-ea lungul istoriei, furtunile şi inundaţiile au provocat distrugeri şi pierderea multor vieţi omeneşti. Unii experţi consideră că, parţial, activitatea umană este responsabilă pentru creşterea frecvemţei şi a intensităţii multor dezastre naturale. Furtunile sunt perturbări severe ale atmosferei. Din punct de vedere ştiinţific, metereologii consideră furtunile drept sisteme metereologice având viteze ale vântilui de intensitate 10 până la 12 pe scara Beaufort. Vânturile de intensitate 10 ating viteze de 88-101 km/h, iar cele de intensitate 11 ating 102-117 km/h cauzînd furtuni violente. Vânturile care ating viteze mai mari de 117/km/h - intensitate 12 – sunt numite vânturi de intensitatea uraganului. Anual, vânturile intense provoacă multe distrugeri. De-a lungul coastelor, ele dau naştere unor valuri de furtină violente care pot provoca stricăciuni imense, ăn regiunile reci viscole orbitoarre, şi deşert furtuni de nisip. Ăn noaptea de 15-16 octombrie 1987, sud-estul Angliei a fost atins de un vânt de forţa uraganelor, cu rafale ce au atins aproximativ 170 km/h. Nouăsprezece persoane au murit, peste 15 milioane de arbori au fost doborâţi, acoperişurile s-au prăbuşit, geamurile s-au spart şi hornurile caselor au fost distruse. Cel mai mult a avut de suferit Sussex-ul. În Sussex-ul de Est, aproximativ 200 de rulote au fost distruse. Şoselele ţi câile ferate au fost blocate de arborii prăbuşiţi. Curentul electric şi liniile telefonice au căzut şi unele sate nu au mai avut energie electrică timp de o săptămână. Această furtună de mare intensitate părea să fie cea mai puternică, după cea din 1703. Nimeni nu anticipase violenţa furtunii din 1987. ea a luat naştere dintr-o puternică depresiune atmosferică din Golful Biscaya. Existau însă prea puţine vase în zonă care să observe aceste evoluţii şi care să transmită informaţiile către computerele metereologice britanice. Furtuna din 1987 era de neegalat în memoria oamenilor dar aceasta a fost urmată de altele âîn ianuarie şi februarie 1990, când au murit 46 de oameni în Marea Britanie şi 49 în nordul Europei. Cu toate că aceste furtuni aveau intensitatea unor uragane, practic ele nu erau uragane propriu-zise. Metereologii utilizează acest termen pentru un tip special de furtuni tropicale. Furtunile care au lovit Marea Britanie în 1987 şi 1990 au fost cauzate de fronturile depresionare care se formează la latitudini mijlocii, unde se întâlnesc curenţii reci de aer polar cu cei calzi, subtropicali. Pe o hartă metereologică, depresiunile atmosferice intense se caracterizează printr-o serie de izobare foarte apropiate. Cu cît izobarele sunt mai apropiate, mai compacte, cu atât vântul va fi mai puternic. Uraganele, numite şi cicloane tropicale din cauza că se formează în largul oceanelor, la tropice, aproximativ între 5 şi 25 grade nord şi sud de Ecuator, sunt cele mai distrugătoare furtuni. Uraganele sunt mase rotitoare de aer umed, a căror viteză poate atinge până la 300 km/h. Ele se opresc foarte repede dacă ajung deasupra uscatului rece sau al apelor reci, când îşi pierd din energia preluată în urma evaporărilor din apa marină caldă. Metereologii urmăresc traiectoria de deplasare a uraganelor prin intermediul fotografiilor transmise de sateliţi artificiali şi transmit evertismente pentru comunităţile aflate ăn pericol. Marile uragane, pe care metereologii americani le-au botezat cu numele de fete sau băeţi, provoacă însă şi astăzi mult haos. De exzemplu, în septembrie 1988, uraganul Gilbert, cel mai puternic înregistrat până astăzi în America, a lovit vestul statului Indiana şi Mexicul provocând 300 de morţi. În septembrie 1989, uraganul Hugo a lovit vestul statului Indiana şi sud-estul Statelor Unite: cel puţin 70 de persoane au murit şi paguba materială a fost estimată la 7.000.000.000 dolari SUA Tornadele sunt mase rotitoare de aer, în formă de pâlnie, având în centru o intensitate foarte scăzută a aerului. Ele sunt mici dimensiune, diametrul lor depăşind rareori 0,5 km. Au o viaţă foarte scurtă, rar depăşind o oră. Viteza curenţilor de aer din interiorul tornadelor nu este cunoscută – aparatele de măsură sunt de obicei distruse – dar ele pot scoate arborii din rădăcini şi pot ridica de la sol automobile sau rulote. Tornadele se formează mai ales la latitudini mijlocii, cum ar fi în vestul mijlociu al Statelor Unite. De exzemplu, în 1925 o tornadă a măturat statele Missouri, Illinois şi Indiana, ucigând 689 persoane. Cu toate acestea, numărul record de morţi a fost înregistrat în 1989, în Bangladesh, după trecerea unei tornade care a ucis 1.300 de persoane. Uneori şi în Marea Britanie apar tornade. În august 1989, o tornadă cu curenţi de aer având o viteză de aproximativ 160 km/h, a lovit o tabără din Pwllheli, în nordul Ţării Galilor. Fronturile depresionare sunt adesea însoţite de fulgere şi tunete. Aceste fenomene apar mai ales de-a lungul fronturilor reci, unde aerul cald se ridică cu repeziciune deasupra unei margini de aer rece care avansează. În aerul ce se înalţă se formează nori imenşi, închişi la culoare, de cumulonimbus, ce sunt responsabili de apariţia descărcărilor electrice. Furtunile însoţite de descărcări electrice pot să apară şi atunci când încălzirea excesivă a uscatului provoacă curenţi ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descărcări electrice sunt cele mai obişnuite forme de furtuni. În medie, în întreaga lume, au loc zilnic aproximativ 45.000 de asemenea furtuni. Fulgerele reprezintă pericole majore în decursul unei furtuni. În 14 iunie 1914, fulgerele au ucis în Wandsworth, Londra, şapte persoane care se adăpostiseră sub un copac. În acelaşi an, doar în Marea Britanie au fost ucise de fulgere 31 de oameni. Grindina, un alt fenomen ce însoţeşte furtunile, poate produce de asemenea multe stricăciuni. Anual, doar în Statele Unite grindina produce recoltelor agricole pagube ce totalizează aproximativ 1 miliard de dolari şi încă 75 milioane de dolari pagubă proprietăţilor şi şeptelului. În 1985, în India, o furtună groaznică, însoţită de grindină, a ucis 246 persoane. Potopul ia naştere atunci când vînturile puternice mătură suprafaţa mărilor şi ridică nivelul apelor locale. Dacă acestea coincid cu momentele de flux, nivelul apelor creşte repede şi valurile imense depăşesc digurile de apărare, acoperind cu apă zonele de coastă. Acest fenomen se petrece adesea în delta Gangelui din Golful Bengal, atunci cînd uraganele, sau ciclonii tropicali, după cum mai sunt denumite aceste vânturi, lovesc cu mare intensitate insulele din jur. În noembrie 1970, o asemenea furtună a dus la dispariţia a aproximativ un milion de oameni În ianuarie 1953, un potop masiv sa produs în Europa de Vest când un sistem intens de joasă presiune s-a centrat deasupra Mării Nordului. Fluxuri neobişnuit de ridicate, însoţite de vânturi ce atingeau până la 180 km/h, au ridicat brusc apa de suprafaţă. Valurile puternice au lovit digurile de pe ţărm, de-a lungul coastei plandeze, inundând patru procente din suprafaţa Olandei. Peste 30.000 de case au fost distruse sau afactate şi 1.800 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci când valurile imense au atins digurile de coastă din Norfolk, Suffolk şi Essex. Unii oameni de ştiinţă au sugerat, recent, că încălzirea globală contribue la apariţia furtunilor de mare intensitate, deoarece temperaturile ridicate conduc la creşterea nivelului mărilor. Încălzirea globală poate avea şi alte efecte. De exzemplu, o lume mai caldă cu mări mai calde poate duce la apariţia unor uragane care şi ia naştere într-o regiune mult mai extinsă decît ăn prezent. Dacă vor exicta mai multe uragane, este foarte probabil ca acestea să ia formă de potop. Alţi cercetători au sugerat că într-o lume dominantă de „efectul de seră”, încălzirea cea mai accentuată s-ar produce în apropierea polilor. Astfel s-ar reduce diferenţa de temperatură dintre tropice şi poli, astfel la latitudini medii ar apărea mai puţine depresiuni atmosferice de mare intensitate. Uneori au loc ruperi de nori care pot cauza inundaţii. Acest fenomen apare atunci când curenţii de aer se ridică cu o viteză ce depăşeşte 27 km/h (viteza maximă la care mai cad picăturile de ploae). Astfel, curenţii de aer împiedică căderea picăturilor de ploae şi gradual încarcă norii cu umiditate. O dată cu oprirea bruscă a curenţilor de aer, norul „se descarcă”, trimiţând în atmosferă întreaga sa încărcătură. Ruperi de nori deasupra metropolilor şi oraşelor pot fi extrem de periculoase. În august 1975 a avut loc un asemenea fenomen deasupra unei arii restrânse din Londra. În doar cîteva ore s-a înregistrat o cantitate totală de 170,8 mm de apă. O persoană s-a înecat şi încă două au fost lovite de fulgere. La doar câteva mile distanţă, oamenii erau complet neinformaţi că în imediata lor apropiere se petrecea ceva dezastruos. De obicei, ploile persistente pot provoca inundaţii teribile. În 1953, oraşul Lynmouth, aflat la confluenţa a două râuri, West şi East Lun, care se revarsă parţial în Exmoor în Devor, a fost martorul unui asemenea dezastru. Ploi abundente au căzut în regiune primele două săptămâni ale lunii august, o rupere de nori torenţială, aducând peste 20 cm de ploae în doar câteva pre, a transformat râurile deja umflate în torente devastatoare. În dimineaţa următoare oraşul era îngropat – câţiva bolovani aduşi de ape şi care cântăreau 15 tone au stat în calea apelor. Peste 90 de case au fost distruse sau devastate şi au murit 34 de persoane. Una dintre cele mai mari inundaţii a avut loc în estul Chinei. Aceasta a încrput în octombrie 1887, atunci când fluviul Huang s-a revărsat si şi-a schimbat cursul obişnuit revărsând un volum imens de apă. Au dispărut aproximativ 900.000 de persoane – mulţi alţii au murit mai apoi, ca urmare a foametei şi a bolilor. Fluviul Huang este denumit „Tristeţea Chinei”, cu toate că inun daţiile provocate în delta fluviului Chang (numit înainte Yangtze), situată mai la sud, au adus şi ele dezastre repetate. În 1931, după săptămâni întregi de ploi torenţiale, nivelul fluviului Chang a crescut cu 30 m deasupra nivelului său normal. El s-a deversat peste digurile construite căuzând dezastre. Peste trei milioane de persoane au decedat, mai ales în urma foametei. Inundaţiile din 1987 şi 1988 din Bangladesh, care au dus la moartea prin înec a 2.600 de persoane şi a surpat clădiri, au fost, conform celor afirmade de mulţi experţi, cauzate de defrişările masive şi de eroziunile ce au avut loc în zone îndepărtate, situate în Bhutan, India şi Nepal. Inundaţiile apelor din acei doi ani au fost estimate la 3.000.000.000 de dolari şi o mare parte din cereale s-a pierdut. Problemele ţării au fost amplificate de o serie de cicloane care au lovit ţărmul. În 1988, unul dintre aceste cicloane a ucis 3.000 de oameni. În aprilie 1991, altul a ucis cel puţin 139.000 de persoane şi 10 milioane au rămas fără nici un adăpost, când valurile ucigaşe au pătruns pe uscat. Inginerii din ţări precum China, unde inundaţiile sunt fenomene obişnuite, au proiectat numeroase tehnici de control al inundaţiilor, inclusiv întătirea malurilor şi construirea unor rezervoare uriaşe prin care să controleze apele revărsate. În 1981, când nivelul apelor din China a crescut cu 27 m peste nivelul normal, dezastrul nu a putut fi evitat şi au existat aproape 1.000 de morţi. Controlul inundaţiilor a fost o prioritate şi în zona inundabilă a fluviului Mississipi, în sud-estul Statelor Unite. Eroziunea solului în bazinul Mississipi-Missouri, provocată de defrişările masive, aratul zonelor de păşunat şi de cultivarea agricolă în exces, a dus la mărirea conţinutului de mâl din apă, care a dus la creşterea nivelului apei, astfel încât malurile sale trebue tot timpul înălţate şi consolidate. În general, inundaţiile apar atunci când există cantităţi mari de zăpadă topită, însoţite de ploi abundente. Pentru a le preveni, s-au construit numeroase diguri. Pe suprafeţe mari au fost plantate noi păduri, ale căror soluri absorb apa pluvială şi reduc suprafaţa de teren expusă. Controlul inundaţiilor nu este însă întotdeauna total binefic. Din 1968, marele dig Aswan a controlat nivelul Nilului, în Egipt, prevenind inundaţiile anuale. Dar inundaţiile fertilizau valea Nilului. Lipsit de fertilizarea naturală, agricultorii trebue acum să folosească metode artificiale pentru a menţine fertilitatea solului. În plus, cantitatea de sedimente ce agunge în mare s-a redus considerabil din cauza că cea mai mare parte a mâlului transportat de fluviu este depozitată ope fundul barajului construit pe lacul Nasser. Ca urmare, delta Nilului se micşorează. Apa de mare înaintează în interiorul uscatului, periclitând terenul agricol fertil din regiunea deltei. Ploile abundente pot avea şi alte efecte – cum ar fi acela că solul devine saturat cu apă şi începe să „curgă” ca apa. Asemenea surpări de teren s-au produs la periferiile oraşelor din ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi în Rio de Japeiro. În 1966, la şcoala din localitatea Aberfan din Ţara Galilir s-au înregistrat 144 de morţi, ca urmare a unei alunecări de teren produsă pe un strat de rpcă carboniferă situat în spatele şcolii, clădirea fiind îngropată în pământ. Asemenea dezastre ar putea fi evitate printr-un control mai riguros al clădirilor şi prin consolidări. Companiile de asigurări au arătat că în ultimul timp cererile pentru recuperarea pagubelor cauzate de dezastre naturale au crescut vertiginos. În anii 1980 ele au ajuns de opt ori mai mari decît în anii 1960. această tendinţă a continuat şi în anii 1990, din fiecare colţ al lumii fiind anunţate numeroase dezastre. Gradul în care aceste dezastre sunt provocate de acţiunea omului asupra mediului este discutabil. Unii oameni de ştiinţă consideră că ele pot fi doar o secvenţă de condiţii anormale. Alţii consideră însă că intervenţia umană în echilibrul naturii este parţial responsabilă pentru creşterea frecvenţei şi a efectelor dezastrelor naturale. 쥁