Referat Manastirea Dintr-un Lemn
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Manastirea Dintr-un Lemn si de asemenea puteti face
Download Referat Manastirea Dintr-un LemnCiteste fragmente din Referat Manastirea Dintr-un Lemn
Manastirea Dintr-un Lemn
materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicata in cinstea Icoanei
Maicii Domnului, icoana ce se pastreaza si azi in biserica de piatra a
manastirii. In baza acestei traditii asezarea monahala de aici poarta
numele Dintr-un Lemn.
Cea mai veche marturie despre manastire a fost consemnata in scris de
diaconul Paul de Alep, care l-a insotit pe Patriarhul Macarie al
Antiohiei in calatoriile acestuia prin Tarile Romanesti intre anii
1653-1658. el sustine ca un calugar ar fi gasit o icoana a Maicii
Domnului in scorbura unui stejar secular. In acel moment el ar fi auzit
o voce ce l-ar fi indemnat sa zideasca o manastire din trunchiul acelui
copac.
Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, cercetand manastirea la 29
iulie 1745 scria: â€ÂUn cioban cu numele Radu, in timpul lui Alexandru
Voda (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care aminteste
Paul de Alep si, taind stejarul in care a fost gasita icoana, a facut
din lemnul lui o bisericuta, numita din aceasta pricina Dintr-un
Lemnâ€Â.
Cam acelasi lucru afirma in 1842 si poetul Grigore Alexandrescu.
Existenta stejarilor seculari, precum si a icoanei, se constituie astazi
in probe de necontestat pentru adevarurile consacrate in legenda.
Construita chiar pe locul stejarului purtator de icoana, dupa toate
probabilitatile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuta din lemn
este lucrata din barne groase, incheiate in coada de randunica. Are o
forma dreptunchiulara, cu absida altarului decrosata, cu o lungime
totala de 13 m, latime de 5,50 m si o inaltime de aproximativ 4 m. Este
inconjurata la exterior de un brau in torsada, sapat in grosimea
lemnului, cu un pridvor deschis, fara turla.
Iconostasul, sculptat in lemn de tei, in 1814, este o veritabila opera
de arta ca si multe din icoanele de lemn ce impodobesc bisericuta in
interior.
Icoana Maicii Domnului de care este legata existenta acestui sfant
asezamant monahal, este pastrata cu multa veneratie in biserica mare. Ea
are dimensiuni impresionante, fiind inalta de 1,50 m si lata de 1,10 m.
In anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg a vizitat
manastirea si, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictata in
secolul IV la manastirea Theothokos din Grecia, dupa un model care se
spune ca ar fi apartinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru
prima data pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai
pastreaza trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn.
Profesorul I.D. Stefanescu afirma insa ca icoana a fost zugravita abia
in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Conform lui A.M. Muzicescu
icoana ar fi lucrata inainte de 1453, la Bizant sau la Muntele Athos,
folosindu-se un model mai vechi. Cea din urma ipoteza este si cea mai
plauzibila, dar modul in care icoana a ajuns la noi ramane necunoscut.
Inceputurile Manastirii Dintr-un Lemn sunt legate, asa cum am vazut, de
unele traditii sau legende care conserva fara indoiala o parte din
adevar. Primul document in care apare numele asezamantului monahal de
aici poarta data de 20 aprilie 1635.
Intr-o alta marturie scrisa la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune ca
a zidit manastirea â€Âde isnoava de’ntemeiâ€Â. El o insira printre
manastirile pe care le-a intemeiat.
Pisania bisericii de zid, aflata deasupra intrarii principale, care
dateaza din anul 1715, scrisa la porunca lui Stefan Cantacuzino
(1714-1716), confirma cele aflate din documentul din 1640 si anume:
faptul ca biserica de zid a fost construita de Matei Basarab. De fapt si
pomelnicul manastirii, scris de Dionisie, Eclesiarhul Mitropoliei de
Bucuresti la anul 1804, dupa cel din 1715, la fila numarul 6 il atesta
ca ctitor pe Matei Basarab.
Tot cu Matei Basarab incepe si pomelnicul din 1845 scris de Gheorghe
Gherontie de la Hurezi, document in original, aflat in colectia
manatirii. Cu toate acestea, Paul de Alep, care viziteaza manastirea,
dupa cum am consemnat mai sus, in decursul anilor 1653-1658, deci la
aproximativ 20 de ani dupa intemeierea bisericii de piatra, adauga la
cele consemnate de tradita locala si de documentele scrise pana atunci
ca manastirea este ctitoria unui mare spatar si boier contemporan cu
Matei Basarab.
La cele confirmate de Paul Alep si in baza unor documente mai recente,
Radu Creteanu afima ca â€Âautorul celei de a doua etape constructive a
manastirii Dintr-un Lemn, a complexului edificiilor din piatra din care
face parte si biserica din zid, nu poate fi altul decat insusi Preda
Brancoveanu, fost mare spatar si mare culcer, mare vornic, viitor
banâ€Â.
Faptul ca unele documente il atesta pe Matei Basarab ca fiind ctitorul
bisericii de piatra, iar altele pe Preda Brancoveanu, nu trebuie sa
deruteze pe cercetator. Este posibil ca la aceasta constructie sa
participe atat domnitorul, cat si ruda sa, marele boier Preda
Brancoveanu. Acest fapt e confirmat de tabloul ctitorilor din pronaosul
bisericii din piatra.
Biserica de azi prezinta in linii generale arhitectura lui Matei
Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este in plan
triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termina cu un pridvor pe
stalpi. Pe langa icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul
manastirii, se pastreaza cele doua policandre de la Serban Cantacuzino
si doamna Marica Brancoveanu, cele trei icoane mari imparatesti, precum
si alte 36 de icoane mai mici zugravite in anii 1833-1840 de Gheorghe
Gherontie de la Hurezi. In 1715 Stefan Cantacuzino restaureaza in
intregime clopotnita manastirii, situata la intrarea in incinta
principala si Casa Domneasca.
Dupa restaurarea din 1938-1940, facuta de Ministerul Aerului si Marinei,
acest ansamblu monahal a devenit in mod simbolic altar de inchinare
pentru aviatori si marinari.
ì¥Â`