Referat Atmosfera1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Atmosfera1 si de asemenea puteti face Download Referat Atmosfera1

Citeste fragmente din Referat Atmosfera1

- 1. Ce este atmosfera? Atmosfera: - este învelişul invizibil format din aerul care înconjoară planeta; - constituie un element vital pentru existenţa omului (are o importanţă deosebită); - este cel mai uşor dintre învelişurile materiale ale planetei şi este un strat gazos care, cu toate acestea, cântăreşte… 5 milioane de miliarde de tone; - concentrează cea mai mare parte a mesei sale în primii 10 km ai grosimii ei. În această pătură, compusă în cea mai mare parte din azot şi oxigen, se deplaseazã mesele de aer, mai mult sau mai puţin reci şi încărcate de nori, care fac să fie ploaie sau timp frumos; - protejează pământul de razele periculoase şi de corpurile cereşti care se abat asupra lui; - moderează considerabil violenţele climatice la suprafaţa globului; - face să ardă, înainte de a atinge solul, aproape toate corpurile cereşti care intră în atmosferă; - reflectă 57% din radiaţiile solare, mai ales din cele mai periculoase, si reţin, ca într-o seră, o bună parte din căldura acumulată de sol. Datorită acestui fenomen, planeta nu cunoaşte diferenţe uriaşe de temperatură între poli şi Ecuator (diferenţa maximă nu atinge1500 C), între anotimpul rece şi cel cald, sau între noapte şi zi în acelaşi loc; - nu este mereu în repaus: cicloane tropicale sau viscole îngheţate ne-o amintesc din plin. Aceste mişcări violente de aer sunt dublate, în general, de efecte “sălbatice”: trombe de apă, scăderi bruşte de temperatură, furtuni de zăpadă, canicule… Aceste catastrofe au totuşi domeniul lor de predicţie; în regiunile tropicale nu se întâlnesc viscole, şi nici taifune în zonele reci. Aflate între cele două, regiunile temperate riscă să cunoască, în mod excepţional, neplăcerile amândurora. - este foarte mobilă, foarte sensibilă la cele mai mici modificări, frecvente în regiunile temperate. Astfel, în ciuda observaţiilor şi calculelor lor, meteorologilor le este foarte dificil să prevadă cu certitucdine, cu mai mult de trei zile înainte, schimbările de timp. - face de asemenea parte dintr-o planetă în care omul îşi lasă din ce în ce mai mult urmele prin activităţile lui, dar mai ales prin poluare si prin degradări. Este probabil ca, din această cauză, clima să fie uşor modificată. De exemplu, astăzi se pune problema de a se şti dacă praful aruncat în atmosferă provoacã răcire sau încălzire la scara planetei; - este menţinută in jurul Pământului de forţa de atracţie a acestuia. Forma atmosferei este asemănătoare cu cea a Pământului, însă este mai turtită la poli şi mai bombată la Ecuator; - este formată din: a. azot - 78% b. oxigen – 21% - este un gaz foarte important pentru că întreţine viaţa şi arderea; c. dioxid de carbon - absoarbe căldura, împiedicând răcirea atmosferei şi a suprafeţei terestre în timpul nopţii; d. ozonul – formează un strat la cca. 20-30 km înălţime, al cărui rol este de a proteja Pământul de radiaţiile ultraviolete. nu este la fel pe toată grosimea ei. Astfel, cu cât ne îndepărtăm de suprafaţa terestră, ea se rarefiază şi îşi modifică temperatura. Pe baza acestor modificări, au fost deosebite 5 straturi atmosferice: Troposfera (“sfera schimbărilor”) - se desfăşoară, în medie, până la 12 km altitudine (deasupra polilor are 8 km grosime, iar deasupra Ecuatorului 18 km). Ea este cel mai important strat atmosferic. Face parte din învelişul geografic. Aici se află concentrată aproximativ 90% din toată cantitatea de aer (din cauza atracţiei Pământului), se formează norii, precipitaţiile, vânturile şi se desfăşoară viaţa şi activitatea omului. Stratosfera – conţine pătura de ozon care absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete. Dacă ar pătrunde în totalitate până la suprafaţa terestră, aceste radiaţii ar distruge viaţa de pe planetă. Mezosfera Ionosfera - reflectă undele radio, făcând posibile comunicaţiile. Exosfera – nu conţine decât particule extrem de rare de hidrogen. - este incoloră. Totuşi, troposfera pare albastră, iar când este încărcată cu diferite particule de praf sau cu vapori de apă, capătă nuanţe roşii-violete sau cenuşii-albicioase. În straturile înalte ale atmosferei, totul este întunecat, negru, din cauza rarefierii gazelor. În troposferă se produc anumite fenomene electrice şi optice, luminoase şi sonore, cum sunt fulgerele, tunetele şi curcubeul. În ionosfera regiunilor polare se produc aurorele polare. Tot în ionosferă are loc aprinderea meteoriţilor şi a meteorilor; - poate fi poluată prin industrie, automobile, etc. Împotriva poluării se pot lua unele măsuri: instalarea de filtre la coşurile fabricilor şi uzinelor, menţinerea pădurilor şi re plantarea lor, oprirea fabricilor extrem de poluate şi interzicerea experienţelor nucleare; Fenomenele atmosferice Temperatura aerului: Termometrul exprimă gradul de încălzire a aerului; se măsoară cu termometrul şi se exprimă în grade: Celsius sau Fahrenheit. Funcţionarea termometrului se bazează pe faptul că, atunci când se încălzeşte, lichidul din rezervor se dilată, ocupând mai mult spaţiu, iar când se răceşte, se contractă. Pentru gradarea termometrului se iau ca puncte de referinţă temperatura de îngheţ (00 C) şi de fierbere a apei (1000 C), la nivelul mării; Încălzirea atmosferei sursa ei este Soarele. Din cauza vitezei sale mari, radiaţia solară străbate atmosfera fără să o încălzească. Ajungând la suprafaţa terestră, radiaţia solară este absorbită de uscat şi de apă, care retransmit apoi căldura către atmosferă. Primele se încălzesc păturile inferioare ale troposferei, pentru că sunt în contact cu suprafaţa terestră, iar de la acestea căldura se transmite şi spre păturile mai înalte. Rezultă că atmosfera se încălzeşte de jos în sus, prin intermediul suprafeţei terestre; temperatura aerului nu este aceeaşi pe tot Globul, ci variază de la un loc la altul şi de la un moment la altul. Factorii care influenţează temperatura aerului temperatura aerului variază odată cu latitudinea, scăzând de la Ecuator către cei doi poli. Cauza este scăderea unghiului pe care îl fac razele solare cu suprafaţa terestră, scădere determinată de forma Pământului. Ca urmare, pe măsură ce ne apropiem de poli, cantitatea de căldură primită de scoarţa terestră este tot mai mică; temperatura aerului scade, pe măsura creşterii altitudinii, cu cca. 60 C; temperatura aerului variază în cursul anului în funcţie de anotimp. Diferenţele de temperatură dintre anotimpuri se simt mai mult în zona temperatăv şi mai puţin în zona caldă. Cauza formării anotimpurilor este mişcarea de revoluţie a Pământuluim, combinată cu înclinarea axei sale; temperatura aerului variază în decursul a 24 ore, de la zi la noapte, dar şi de-a lungul zilei. Cauza este mişcarea de rotaţie a Pămâtului. Cea mai mare temperatură se înregistrează la amiză, iar cea mai scăzută, înainte de răsăritul Soarelui;: temperatura aerului variază în funcţie de distanţa faţă de mare. Ca urmare a faptului că uscatul se încălzeşte şi se răceşte de cca. două ori mai repede decât apa. Regiunile de lângă apă au ierni mai călduroase şi veri mai răcoroase decât cele din interiorul continentelor. Deci, în interiorul continentelor diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă sunt mult mai mari decât pe ţărmuri. Temperatura aerului este influenţată şi de alţi factori, precum: prezenţa sau absenţa norilor, a curenţilor marini (calzi sau reci), a vânturilor (calde sau reci), a vegetaţiei etc. Şi activitatea omului poate influenţa, într-o măsură mai mică, temperatura aerului. Astfel, în oraşe temperatura este mai ridicată cu 10-20 C decât în împrejurimi din cauza lipsei vegetaţiei, a faptului că betonul clădirilor şi asfaltul absorb mai multă căldură, precum şi a căldurii emanate de uzine sau a cantităţii mai mari de dioxid de carbon din atmosferă. Măsurarea temperaturii aerului se face în staţii meteorologice răspândite pe tot Globul. Cu datele obţinute se calculează temperatura medie zilnică, temperatura medie lunară şi temperatura medie anuală. Acestea se folosesc la întocmirea hărţilor cu izoterme. Izotermele sunt liniile care unesc punctele cu aceeaşi temperatură medie şi ne arată cum este repartizată temperatura aerului pe Glob sau în diferitele regiuni ale planetei. Temperatura aerului şi modificarea reliefului temperatura aerului este şi un agent modelator al scoarţei terestre, mai ales prin diferenţele mari de temperatură de la iarnă la vară şi de la zi la noapte. Ziua, rocile neprotejate de vegetaţie, se încălzesc şi îşi măresc volumul, iar noaptea se contractă, micşorându-şi volumul. Prin această modificare repetată a volumului, rocile suferă un proces de dezagregare care duce la formarea grohotişurilor şi, treptat, a nisipurilor. Presiunea atmosferică ca toate corpurile, atmosfera are o greutate proprie. Prin urmare, atmosfera apasă asupra suprafeţei terestre cu o forţă care se numeşte “presiune atmosferică”. aceasta nu se manifestă doar de sus în jos, ci în toate direcţiile; aceasta nu se manifestă doar de sus în jos, ci din toate direcţiile. Presiunea atmosferică se măsoară pe unitatea de suprafaţă, iar instrumentul de măsurare se numeşte barometru; valoarea presiunii, citită pe barometru, se exprimă în mm coloană de mercur. Când valoarea este de 760 mm coloană de mercur, avemde-a face cu o presiune normală, cvare se înregistrează la temperatură de 00 C şi la 0 m altitudine< când valoarea înregistrată este mai mare de 760 mm coloană de mercur, atunci presiunea este înaltă (sau maximă), iar dacă valoarea înregistrată este mai mică de 760 mm, presiunea este joasă (sau minimă); din cauza rarefierii aerului, presiunea atmosferică scade odată cu crşterea altitudinii. În acelaaşi timp, presiunea se modifică în funcţie de temperatura aerului (scade odată cu creşterea temperaturii şi creşte odată cu scăderea temperaturii); când aerul se încălzeşte, se dilată şi se ridică, formându-se un centru de joasă presiune, numit ciclon. Când este rece, aerul dvine mai dens şi mai greu, apărând astfel un centru de înaltă presiune, numit anticiclon; în funcţie de aceşti factori (temperatura şi altitudinea), pe Glob s-au format zone permanente de minimă şi de maximă presiune: -zona minimelor ecuatoriale (de o part şi de alta a Ecuatorului, până la 50 altitudine); -zonele maximelor subtropicale (la aproximativ 300 latitudine nordică şi sudică); -zonele minimelor subpolare (la aproximativ 600 latitudine nordică şi sudică); -zonele maximelor polare (în regiunea polilor); Mişcările aerului aerul se deplasează prin mişcări verticale şi orizontale. Cauza deplasării o reprezintă încălzirea diferită a suprafeţei terestre; mişcările verticale pot fi ascendente, cel c se produc în zonele permanente de minimă presiune, dar pot fi şi descendente – în zonele permanente de maximă presiune; cele mai cunoscute mişcări verticale sunt aşa-numitele calme ecuatoriale. Acestea sunt mişcări ascendente; mişcările orizontale ale aerului se numesc vânturi şi se produc din cauza diferenţei de presiune dintre două zone. Vântul deplasarea orizontală a aerului dintr-o zonă cu presiune ridicată într-o zonă cu presiune joasă. Vântul are anumite caracteristici, printre care mai importante sunt: -direcţia (dinspre care bate); -intensitatea (viteza cu care suflă). instrumentele de măsurare folosite sunt girueta şi anemometrul. Girueta măsoară direcţia vântului, iar anemometrul intensitatea; există vânturi permanene, vânturi periodice şi vânturi neregulate; vânturile permanente bat tot timpul anului. Se formează între zonele de maximă presiune permanentă şi între cele de minimă presiune permanentă. Datorită mişcării de rotaţie, aceste vânturi sunt abătute de la direcţia lor normală (spre sud sau spre nord9. Astfel, sunt deplasate spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică (raportarea se face la direcţia de deplasare; vânturile permanente sunt: alizeele, vânturile de vest şi vânturile polare; -alizeele sunt vânturi regulate care se formează într maximele tropicale şi minimele ecuatoriale. Ele bat între 300 şi 50 latitudine nordică şi sudică. În timpul verii, alizeele bat între 400 şi 120 latitudine. Această deplasare se datorează faptului că, în vara corespunzătoare fiecărei emisfere, zona calmelor ecuatoriale se extinde până la 120 latitudine. Cauza este încălzirea mai puternică a emisferei respective; -vânturile de vest se formează între maximele tropicale şi minimele subtropicale, deci bat între 400 şi 600 latitudine nordică şi sudică. Fiind deviate de la direcţia normală, bat dinspre vest, de unde şi denumirea lor. Aceste vânturi aduc precipitaţii bogate pe coastele vestice ale continentelor; -vânturile polare (de est) bat dinspre maximele polare spre minimele subpolare, aducând aerul rece al polilor; vânturile periodice sunt vânturi care îşi schimbă direcţia: o perioadă bat dintr-o direcţie, iar perioada calaltă din direcţia opusă . cele mai importante vânturi periodic sunt musonii şi brizele; -musonii sunt vânturi care îşi schimbă direcţia de la iarnă la vară. Se formează din cauza încălzirii diferite a uscatului şi a apei, ceea ce duce la diferenţe de presiune; -cele mai puternice vânturi musonice se formează între Oceanul Indian şi sudul Asiei. Musonul de vară, care bate din aprielie până în octombrie dinspre ocean, aduce precipitaţii bogate, iar musonul de iarnă, care bate din octombrie până în aprilie, este secetos; -brizele sunt asemănă toare musoniilor, dar îşi schimbă direcţia de la zi la noapte şi bat p suprafeţe restrânse. Există brize marine, formate din cauza încălzirii diferite a plajei şi a apei, şi brize d munte – vale, formate datorită încălzirii diferitea văilor şi a culmilor învecinate; vânturile neregulate bat numai într-o anumită regiune. Există multe astfel de vânturi. Printre cle mai cunoscute se numără Bora, care bate pe ţărmul Mării adriatice, şi Mistralul, care bate pe valea Rhonului, spre Marea Mediterană; -în România, cel mai cunoscut vânt neregulat este Crivăţul. Acesta bate dinspre nord-nord-est, în anotimpul rece, şi se resimte mai mult în estul şi sud-estul ţării. Apariţia crivăţului se datorează deplasării maselor de aer dinspre anticiclonul de deasupra Câmpiei Ruse spre ciclonul format deasupra Mării Mediterane; -un tip special de vânt este cel generat de ciclonii tropicali. Aceştia se formează deasupra oceanelor calde, între 100 şi 200 latitudine nordică şi sudică, de unde se deplasează sub forma unor vârtejuri uriaşe deasupra ţărmurilor. În interiorul ciclonilor tropicali, vântul are viteze foarte mari (100-200 km/h şi chiar 500 km/h); ciclonii tropicali sunt însoţiţi de ploi puternice şi provoacă mari daune regiunilor prin care trec; vânturile contribuiesc la evaporarea apei, transportă aerul şi, odată cu acesta, vaporii de apă, aducând precipitaţii. Ele ajută şi la răspândirea seminţelor plantelor şi la polenizare; vântul are un rol important şi în modelarea unor forme de relief. Astfel, în zonele deşertice, pe litoral sau în luncile râurilor, vântul spulberă nisipul, construind dune de nisip. În Sahara, aceste dune se desfăşoară pe suprafeţe mari, formând adevărate câmpuri de nisip numite erguri, iar în locul în care a fost spulberat nisipul rămâne un platou stâncos, numit hamada; tot vântul, încărcat cu particule de nisip, apă sau gheaţă, izbeşte rocile, erodându-le în diferite forme. Astfel, la noi în ţară au luat naştere Babele şi Sfinxul, aflate în Munţii Bucegi; din cele mai vechi timpuri, omul a ţtiut să folosească forţa vântului. Mole de vânt erau destul de răspândite până în urmă cu un secol, peisajul unor regiuni fiind de neînchipuit fără acestea. De asemenea, până la apariţia motorului cu aburi, vântul era folosit pentru punerea în miuşcare a corăbiilor cu pânze. În zilele noastre vântul este din ce în ce mai important pentru obţinerea energiei electrice. Vânturile pot avea şi efecte negative: distrug clădiri sau culturi agricole, atunci când sunt pra puternice, sau pot favoriza secetei. 쥁