Referat Masivul Ciucas1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Masivul Ciucas1 si de asemenea puteti face Download Referat Masivul Ciucas1

Citeste fragmente din Referat Masivul Ciucas1

Masivul Ciucas I. Asezare si limite Situat in partea centrala a Carpatilor, in grupul muntos al Carpatilor de Curbura, Masivul Ciucas se detaseaza net fata de regiunile inconjuratoare prin abrupturile sale, dar in special prin peisajul variat dat de conglomerate si calcare. Ciucasul nu scapa privirilor din orice parte l-ai vedea. Daca pornesti pe valea Teleajenului, el se remarca pe fundalul peisajuluide indata ce depasesti Valenii de Munte; de la Intorsura Buzaului inchide zarea spre sud-vest; venind dinspre Brasov pare inaccesibil prin prin masivitate, dar irezistibil de atragator prin formele de relief. Masivul Ciucas este cuprins intre 450 25’ si 450 35’ latitudine nordica si 25055’ si 2604’ longitudine estica si ocupa o arie destul de restransa (circa 200 km2)fata de alte unitati montane din tara. Limitele fata de muntii inconjurator sunt indeobste reprezentate de vaile raurilor care il incercuiesc ca un inel, intre acestea si inaltimile maxime intalnindu-se denivelari de aproximativ 1000m. Spre est, valea superioara a Buzaului, care se indreapta catre nord si Valea Boncutei de la obarsia Teleajenelului, indreaptata spre sud, vai despartite prin Pasul Boncuta (1 078 m), formeaza limita spre Masivul Siriu si Muntii Tataru. Spre sud, Depresiunea Cheia, continuata spre nord-vest de cursul superior al Teleajenului (Valea Berii), culoarul Bratocei si apoi paraul Ramura Mica (afluent al Tarlungului) separa Ciucasul de Muntii Grohotis si de prelungirile nord-estice ale acestora Bobu Mare si Babes. La vest, limita propriu-zisa este formata de vaile paraielor Ramura Mica, Tarlung, Testla si a unui parau de obarsie al Zizinului. Acestea il despart de prelungirile sudice ale Muntilor Intorsurii. Valea Dalghiului este cea care, in unduirea ei catre est formeaza limita nordica a masivului, tot spre Muntii Intorsurii, lasand de o parte si de alta mici terase, cu pasuni si fanete sau plopi si salcii. Privit de aproape, Masivul Ciucas este bine delimitat prin vai sau culoare depresionare – Telejenelul, Buzaul, Dalghiul, Babarunca si Ramura Mica, la care se aduga depresiunile Cheia si Poiana Valea Stanei.Numai spre sud-vest Muntii Grohotis, cu promotoriul Muntelui Babes, par sa-l concureze prin inaltime, insa aspectul domol al culmilor il deosebesc clar de Masivul Ciucas. II Relieful si alcatuirea geologica In regiunea muntoasa de la est spre Valea Prahovei , Masivul Ciucas reprezinta unul din cele mai frumoase si atragatoare tinuturi, o personalitate geografica marcanta, care il detaseaza net fata de regiunile inconjuratoare. Privit dinspre sesul Brasovului sau dinspre Depresiunea Intorsura Buzaului, Ciucasul pare o veritabila cetate de piatra, dominand culmile ondulate, mai scunde, ce staruie in jur de 1 400 – 1 500 m. Dinspre sud, aspectul sau este mai putin masiv, dar crestele crenellate ale Zaganului sau proeminenta Varful Ciucas si al Tigailor apar aproape tot atat de impunatoare. Conturarea masivului este strans legata de constitutia lui litologica si de structura. El corespunde unui synclinal de conglomerate, cu axul situate in partea de est, fapt care ii confera individualitate prin inaltimi de peste 1 700 m, prin abrupturile ce taie capetele de strat, prin relieful ruinfor si suprafetele structurale localizate cu precadere in partea de nord-nord-vest si in cea de est. Ca si Bucegii si Ceahlaul, Ciucasul este alcatuit din conglomerate de varsta albiana-conomaniana – care formau in cretacic o arie cu mult mai intinsa – roci dure dispuse pe formatiuni mai moi ale flisului sistos-marnos-greznos de varsta cretacit inferior si cretacic superior. Conglomeratele, a caror grosime atinge in Ciucas pana la 600 m, sunt alcatiute din elemente rotunjitede roci cristaline, sedimentare (calcare) sau eruptive bazice, legate intre ele printr-un ciment calcaros-grezos. Dimensiunea lor variaza de la blocuri de cativa metri cubi pana la cativa centimetri diametru. Eroziunea a fragmentat in timp masa de conglomerate, asa incat la mica departare de culmile proeminente ale Ciucasului au ramas massive isolate ca Tesla (1 613 m)si Dungu (1 502)m, in partea de vest, si mici maguri cu inaltime de 1 100 -1 300 m la nord, in apropiere de Vama Buzaului.Modul de comportare a conglomeratelor la eroziune, mai ales cand au intercalatii de gresii, a generat un relief specific de turnuri, stalpi, ciuperci, stanci in forma de “capatani de zahar”, forme ce se datoreaza unui ansamblu de procese de modelare, intre care inghetul si dezghetul, vantul si apa din precipitatii au jucat un rol insemnat. Urmare a constitutiei geologice, Masivul Ciucas inmagazineaza apele meteorice, care, ajungand la baza conglomeratelor, pe patul impermeabil, se descarca prin numeroase resurgente (reaparitii la zi a unui curs de apa care, pe un sector oarecare a circulat subteran) situate la 1 300- 1 400 m.Ciucasul devine astfel un adevarat “castel de ape” din care izvorasc Teleajenul cu Telejenelul, Buzaul cu Dalghiul, Ramura Mica cu Babarunca. Calcarele sunt dispuse ca blocuri isolate, implantate in masa conglomeratelor spre baza acestora, unde apar la suprafata prin eroziune si se inscriu in peisaj prin mici proeminente cu lapiezuri si doline sau prin chei si vai seci. Masivul Ciucas nu depaseste altitudinea de 1 850 – 1900 m decat in Varful Gropsoarele (1 883 si 1 853 m) si Varful Ciucas (1954 m). Altitudinile relative sunt destul de mari, variind intre 500 si 1000 m (Varful Ciucas – Valea Dalghiului circa 1 000 m; Varful Zaganu – Poiana Stanei circa 800 m; Varful Gropsoarele – Valea Tampa circa 900 m). Infatisarea actuala a Masivului Ciucas constituie efectul unei evolutii indelungate, pee tape, a reliefului, in care rolul important l-au avut constitutia geologica, modificarea nivelului de baza al apelor si. clima. Nivelarile succesive ale reliefului, petrecute incepand din miocen, au lasat urme in morfologia masivului. Micile platouri si culmi rotunjite din Bratocea si Gropsoarele, aflate la circa 1 700 – 1750 m inaltime, se racordeaza cu intinsa platforma din muntii Grohotis – platforma Bobu Mare. Un al doilea nives se recunoaste cu usurinta la circa 1 500 – 1600 m in culmile rotunjite din Muntele Chirusca, si care, in afara Masivului Ciucas, formeaza inaltimile Muntilor Tataru la 1400 – 1450 m. Cel de-al treilea nivel se dezvolta mai ales pe versantul Nordic al Ciucasului, la 1 000 - 1 200 m inaltime, unde netezeste relieful muntilor Urlatoarea, dar sip e cel sudic, in Culmea Buzaianu. Privit in ansamblu, Ciucasul este alcatuit din doua culmi principale – Culmea Bratocea – Ciucas cu directie sud-vest – nord-est, si culmea Gropsoarele – Zaganu, orientate nord-vest - sud-est, despartite de Teleajen prin cursul sau superior (Paraul Berii).Cele doua culmi sunt unite in nord prin inseuarea larga a Muntelui Chirusca, o culme mai joasa cu intinse suprafete netede, despadurite, ce staruie in jur de 1 500 – 1600 m. Culmea Ciucas – Bratocea reprezinta partea de vest a masivului, in care se disting doua compartimente separate de Saua Tigailor. Culmea Ciucas (compartimentul nordic) atinge cea mai mare altitudine din masiv (Varful Ciucas, 1954 m). In jurul Varfului Ciucas este characteristic relieful ruinform – ciuperci, stanci isolate, precum si Babele la Sfat (Fig 6), Mana cu Cinci Degete (Fig 3), capatani de zahar, cueste, suprafetestructurale fragmentate, abrupturi puternice in partea de vest, elemente ce maresc valoarea peisajului regiunii. Dincolo de Saua Ciucas (1 525 m), Culmea Ciucas se prelungeste spre nord – est prin Muntele Urlatoarea (1 440 m), Muntele Strambu) si Dealurile Seciului si Dragomir, pana spre Valea Buzaului. Culmea Bratocea (compartimentul sudic) se intinde spre sud- vest pe distanta de peste 4 km, fiind caracterizata prin suprafete mai netede, cueste, suprafete structuraleslab fragmentate si inaltimi ce coboara de la 1 827 m, in Varful Bratocea, pana la 1263 m, in Pasul Bratocea. Pantele de nord-vest sunt mai abrupte spre deosebire de cele din est, care sunt mai dulci.Relieful este mai monoton, conglomeratele inscriindu-se in peisaj mai ales in partea de sud, unde apar colti, stanci in forma de capatani de zahar, stanci razlete – Sfinxul si Coltii Bratocei (fig 4). Pasunile, care acopera partea superioara a culmii, coboara lin pana la 1 600 m, ceva mai jos pe versantul estic, oferind largi perspective celor care o strabat. Din Culmea Bratocei se rasfira spre Valea Berii urmatoarele culmi: Culmea Tigaile Mari (fig 1)(1 884 m), orientate vest-est, porneste din Varful Ciucas, fiind cea mai reprezentativa culme a Ciucasului. Ea coboara in trepte catre est prin abrupturi si turnuri ce domina Valea Berii; dintre acestea, Turnul Caprioarei se detaseaza proeminent din padurea de molid. O serie de cueste, uneori etajate, sunt puse mai bine in evidenta prin vegetatia erbacee instalata pe polite structurale si fete de strat. Caracteristice sunt turnurile, ciupercile, stalpii si “padurea” de stanci in forma de capatani de zahar, toate la un loc formand “frumoasa cetate a Tigailor” care a adus faima Ciucasului. Culmea Tigaile Mici se desprinde din Varful Bratocea (1 827 m), catre est, si coboara spre Valea Berii tot prin abrupturi mari. Padurea ce o acopera urca pana la 1 500 – 1 550 m, cu lobi adanci pe valea larga si seaca a Tigailor. Culmea Gropsoarele – Zaganu constituie partea de est a masivului Ciucas si este formata dintr-o culme principala cu directie nord- sud si o serie de culmi ce pornesc radiar din ea, din punctual numit “La Rascuce”. Culmea propriu-zisa Gropsoarele – Zaganu, cu o lungime de aproximativ 4 km, se caracterizeaza printr-un relief greoi, mai masiv si mai monoton in partea de nord – Muntele gropsoarele (1 883 m) – unde sunt caracteristice suprafetele netede, largi, cu frumoase puncte de perspective. Vaile dinspre vest, inguste si adanci, cu obarsii seci, se strecoara printer pinteni stancosi, rupti in trepte. Ele constituie fagase umplute cu sfaramaturi de stanca, ce formeaza grohotisurile, partial fixate cu vegetatie, partial mobile, facandu-le vizibile de la mari departari. Punctele de maxima altitudine au forme rotunjite si sunt despartite prin sei largi, ondulate, cu profil longitudinal domol, incat parcurgerea culmii nu prezinta dificultati. Muntele Zaganu (1 817 m), continuarea spre sud a Muntelui Gropsoarele, complet diferit ca infatisare, prezinta un relief ruinform, cu tarcuri si abrupturi mai puternice. Profilul longitudinal accidentat rezulta din succesiunea de varfuri semete despartite prin sei bine conturate. Culmile cad abrupt pre vest, sud si mai ales catre est, unde apar si calcarele (Coltul Vanatorului), fiind sfartecate si de vai salbatice. Frumusetea si varietatea peisajuluiau facut ca regiunea sa prezinte o mare atractivitate turistica. Din punctual “La Rascruce” (1 805 m) pornesc o serie de culmi ce se rasfira in toate directiile: Muntele Rosu coboara abrupt circa 100 m spre vest intr-o culme prelunga cu doua proeminente – Muntele Rosu (1 765 m), un varf masiv, despadurit, cu largi perspective in toate directiile si un alt varf, mai coborat (1 648 m), usor impadurit. Ele sunt despartite printr-o sa (1 577 m), inscrisa pe cumpana de ape dintre paraiele Tampa – Gropsoarele si Paraul Berii.In sud, Muntele Rosu se prelungeste pana spre Depresiunea Cheia prin piciorul alungit si domol al Dealului Cucului (1 292 m) si prin culminanta Muntelui Balabanu (1 278 m), pe care sunt taiate serpentinele soselei ce urca la cabana Muntele Rosu. Vaile de obarsie ale paraului Gropsoarele pun in evidenta structura muntelui, conglomerate si microconglomerate in partea superioara si calcare in cea inferioara. Suprafete structurale si cueste dau abrupturi mari la sud, versantul Nordic fiind mai domol.Calcarele se inscriu in peisaj prin stanci razlete si lapeizuri, arabescuri sapate de ape. Pe aceasta culme se face legatura intre cabana Muntele Rosu, asezata la 1280 m, pe piciorul mai neted, impoienit si Muntele Gropsoarele, fiind una din cele mai frecventate zone. Culmea Stancoasa , cu directia vest-est, despadurita, ce se continua la sud prin culmea impadurita a Suvitelor coboara prin picioare lungi, domoale, de la 1 805 m la 1 300 – 1 400 m spre Valea Stanei. Ambele culmi sunt alcatuite din conglomerate marunte in partea superioara si calcare in cea inferioara, in care sunt taiate cheile Paraului Albsi ale Vaii Stanei. Vaile sunt salbatice, impadurite, in majoritatea seci. Aceste culmi sunt strabatute numai de poteci pastorale, potecile turistice marcate aflandu-se numai pe vaile dintre ele. Culmea Albele, cu directia sud-ves – nord-est, are inaltimi de 1 200 – 1 500 m. Ea se continua spre sud prin Culmea Vaii Stanei, care se afla la 1 200 – 1 450 m altitudine, fiind alcatuite predominant din calcare. Ambele sunt acoperite cu pasuni in partea superioara si cu paduri in rest. Pantele abrupte cu vai scurte in vest, catre bazinul Teleajenelului, le fac greu accesibile, spre deosebire de versantul estic, spre baziul Buzaului, unde culmile sunt mai prelungi, domoale.Traseul de creasta, ce vine dinspre Varful Ciucas, urmareste in intregime Culmea Vaii Stanei pana la Pasul Boncuta. Muntii Tesla si Dungu, situati in partea de vest a Ciucasului, primul cuprins intre paraiele Babarunca si Tesla, al doilea intre Dalghiu si Zizin, reprezinta doua proeminente care se detaseaza fata de relieful din jur. Muntele Tesla (1 613 m), este alcatuit partial din calcare compacte la baza. Muntele Dungu ( 1 502 m), format din conglomerate, ceva mai la nord, reprezinta o continuare a inaltimilor ce se succed spre miazanoapte. Muntii Grohotis se intend la sud de Pasul Bratocea, pana spre Maneciu Ungureni, intre Teleajen (in est) si Doftana, in vest. Ei depasesc, din punct de vedere geographic, arealul muntilor Ciucas, fiind asociati acestora numai din considerente turistice. Spre deosebire de Masivul Ciucas, Muntii Grohotis au un aspect domol, culmile sunt usor ondulate, cu inaltimi cuprinse intre 1 300 – 1750 m, cele mai representative intalnindu-se in partea central- nordica – Bobu Mare, 1 757 m, Grohotis, 1 767 m. Muntii Grohotis sunt alcatuiti din formatiunile flisului grezos-conglomeratic – flis de Bobu – de varsta albiana; gresiile si conglomeratele genereaza un relief mai proeminent. In general, culmile sunt rotunjite, cu o suprafata intinsa in jur de 1 700 – 1 750 m, platforma Bobu Mare, in rest inaltimile mentinandu-se in jur de 1 400 m. Padurea urca pana la 1 400 – 1450 m, deasupra acestei limite desfasurandu-se larg pajistile subalpine. Un traseu turistic strabate culmile muntilor Grohotis si Garbova pana la Predeal. I III Reteaua hidrografica Teritoriul Masivului Ciucas este brazdat de paraie ce apartin la trei bazine hidrografice:Buzaului, Teleajenuluisi Tarlungului. In drumul lor spre regiunile mai joase de la poalele muntelui, apele au sapat vai adanci, dand nastere adesea unor chei sau lunci largi si terase. O trasatura caracteristica a hidrografiei Ciucasului o constituie faptul ca la obarsie vaile sunt lipsite de apa, izvoarele propriu-zise aparand abia la 1 200 – 1 350 m altitudine, la baza conglomeratelordin care este alcatuit masivul. Teleajenul, desi ocupa locul doi in aria Masivului Ciucas, dupa suprafata bazinului, face parte organica din masiv, aceasta vale fiind cea mai acesibila turistilor. Teleajenul are o lungime de 113 km, din care zonei de munte ii revin 27 km, iar masivului Ciucas (pana la confluenta cu Tampa, numai 10 km). Izvorul propriu-zis la Teleajenului, cunoscut si sub numele de paraul Berii se gaseste la circa 1350 m altitudine, apa ivindu-se de sub stiva groasa de conglomerate si este marcata de fantana cunoscuta in trecut sub denumirea “3 izvoare”. In amonte de izvor, valea paraului Berii impreuna cu micii lui afluenti este lipsita total de apa, cu exceptia perioadelor cu ploi torentiale. De aceea, profilul longitudinal este accentat, cu multe repezisuri, iar in albie se intalnesc bolovani cu dimensiuni mari, trunchiuri si crengi aduse de viituri. Dupa 2 km de la izvor, versantii se departeaza, valea largindu-se considerabil. Se intra astfel in mica depresiune cu fundul plat, unde apa curge lin, loc cunoscut drept Podul Berii. Buzaul curge pe teritoriul Ciucasului pe o lungime de circa 15 km (pana la Vama Buzaului). El isi aduna apele prin intermediul a 2 izvoare ce vin din directii diferite: Paraul Fetei, cu obarsia in culmile nord-vestice ale muntelui Tabla Butii si Paraul Strambu cu obarsia in versantul nordic al Ciucasului. Tarlungul dreneaza partea de vest a Ciucasului prin doua paraie: Babarunca (intre Muntele Tesla si culmea Bratocei) si Ramura Mica. Ramura Mica, unita cu Babarunca se varsa in Tarlung in apropierea cabanei Babarunca. De la aceasta confluenta, Tarlungul se indreapta catre depresiunea Barsei. IV Conditii climatice Clima masivului Ciucas se incadreaza in tinutul climei de munti cu altitudine mijlocie (800-1700 m) si, mai putin, in clima muntilor inalti. Ea este ceva mai calda decat cea din masivele inalte ale Carpatilor, fapt care se reflecta si in extensiunea mai redusa a pajistilor subalpine propriu-zise, fata de alte masive montane din tara. Configuratia reliefului, a generat diferente relative inseminate pe vericala, intre poalele muntelui si varful Ciucas fiind o diferenta de nivel de aproximativ 1000m. Culmea inalta a Ciucasului este caracterizata prin temperature medii anuale de 1-2°C si mai ridicate in statiunea Cheia (4°C) iarna, media lunii ianuarie prezinta valori cuprinse intre -8 si -9°C pe creste si -6°C la Cheia, iar vara media lunii iulie ajunge la 10-12°C pe creste si 15-16°C la Cheia. Amplitudinea termica insumeaza astfel valori de 18,5-19°C pe creste si 20°C la Cheia. Precipitatiile care cad in masivul Ciucas sunt relative abundente dar acestea prezinta variatii in privinta repartizarilor lor sezoiniere. Cantitatea medie anuala de precipitatii este de 1200mm spre poalele muntelui si de 1300-1350mm pe culmi. In semestrul rece ea scade la 350mm la Cheia, pe creste ajungang la 400mm. in semestrul cald, media precipitatiilor este de 500mm la Cheia si 600mm pe creste. In timpul unui an precipitatiile se produc intr-un numar de 160-180 zile, cele mai abundente fiind repartizate in intervalul mai – iunie. Cele mai putine precipitatii cad la sfarsitul verii si inceputul toamnei, cand vremea devine mai stabila. Stratul de zapada destul de abundant in Ciucas apare de obicei din luna octombrie si mentine pana la jumatatea lunii mai pe versantii cu expunere nordica si nord-vestica. Numarul anual de zile cu strat de zapada este de 150-180 in regiunea inalta si de 100 de zile la Cheia. Viscolele mai frecvente pe creste, se produc in ianuarie si februarie. Durata de stralucire a soarelui insumeaza in masivul Ciucas un numar de peste 1800 ore anual. Cu toate acestea, numarul de zile in intregime cu cer senin nu depaseste annual 40 de zile, mai frecvente in sptembrie si jumatatea lui octombrie, pe cand zilele cu cer acoperit insumeaza 420 – 140 zile. Nebulozitatea oscileaza intre 6,5 – 7,0 zecimi, in functie de altitudine In masivul Ciucas cea mai mare frecventa o au vanturile din sectorul nord – estic (Crivatul), care aduce viscole, si din vest – Vantul de Vest – bogat in precipitatii. Vaile, prin directie si adancime, modifica, local, directia vanturilor, canalizandu-le in lungul lor .In general, viteza medie anuala a vanturilor este de 4- 5 m/s, ea marindu-se la 7 m/s pe culmi. Zona cea mai expusa este creasta, lipsita de obstacole, zonele cele mai adpostite fiind regiunile cele mai joase ale masivului, mai impadurite. Ca mai in toate regiunile muntoase, si in Masivul Ciucas se remarca brizele de munte – vale, formate ziua prin aerul cald care urca spre inaltimi si, noaptea, prin aerul rece ce coboara de-alungul pantelor. Unul din enomenele meteorologice care intereseaza turismul montan este ceata; ea se produce in tot cursul anului, dar mai frecvent in sezonul recesi ingreuneaza vizibilitatea, in special pe creasta. Pentru evitarea accidentelor si a ratacirilor se recomanda respectarea riguroasa a potecilor marcate. V. Vegetatia si fauna In Masivul Ciucas se intalneste o mare diversitate de specii care alcatuiesc covorul vegetal, datorita conditiilor impuse de clima, relief, soluri, precum si asezarii geografice a tarii la raspantia mai multor areale de vegetatie a numeroaselor plante.. Aici se intalneste padurea de amestec( predomina fagul, dar se intalnesc si carpenul, frasinul, ulmul de munte, frasinul si arinul), care inconjoara muntele de la 800 m la 1 400 m, paduri de conifere (predomina molidul, iar razlet se intalnesc bradul si lariceap) ana la 1 500 – 1 600 m altitudine, vegetatia subalpina cu tufarisuri si pajisti de la 1 600m. Dar ceea ce a facut faima Ciucasului este smirdarul sau bujorul de munte (fig 8 ).Pe alocuri asociatiile de afin, ienupar si smirdar formeaza tufarisuri care ocupa 60% din totalul pajistilor (Gropsoarele, Bobu Mare). Ca si vegetatia, fauna cunoaste o etajare pe verticala, fiind influentata in special de temperatura si umidiate. Limitele in care animalele isi desfasoara viata sunt insa mai largi si mai putin conturate, iar numarul speciilor scade odata cu altitudinea. Dintre mamifere sunt intalnite caprioara si cerbul si mai ra se intalnesc rasul, bursucul, hermelina, nevastuica si dihorul, atat in padurile de fag, cat si in cele de molid. In padurile dese se poate intalni ursul, mistretul, lupul si vulpea cat si jderul de copac si jderul de piatra. Dintre felinele mici se remarca pisica salbatica. In padurile de fag si amestec se pot intalni sitarul de padure, ierunca, gaia rosie, pitulicea fluieratoare, sturzul de vasc, lastunul de stanca, mugurul comun si mugurul rosu; alaturi de acestea se afla numeroase pasari care urca si spre etajul padurii de conifere: fluierarul de munte, soimul calator, sorecarul comun, uliul pasarar, ciocanitoarea neagra, mierla de piatra si mierla de apa. In padurile de conifere se adapostesc cocosul de munte, cucuveaua pitica, ciocanitoarea cu trei degete, mierla gulerata, brumarita de padure, pitigoiul de bradet, cel motat si de munte, gaita de munte si corbul. Animalele mici sunt reprezentate de soparla de ziduri, soparla de munte si soparla fara picioare. Se remarca de asemenea vipera comuna. VI Rezervatii naturale Frumusetea si ineditul peisajului Muntilor Ciucas a dus la constituirea unor rezervatii in care acestea sa fie ocrotite si mentinute nealterate atat pentru generatiile noastre cat si pentru cele viitoare. Zona cu Rhododendron (Bujorul de munte) din Muntii Ciucas, situata in zona de intalnire a potecii ce urca Muntele Rosu cu cea care vine de la Culmea Gropsoarele, pune sub ocrotire o suprafata de 2 ha cu smirdar, planta declarata monument al naturii. Culmea Zaganului care cuprinde zona de stancarie cu o suprafata de 3 ha. Este o suprafata complexa – botanica si zoologica – cu plante endemice si rare intre care Koeleria transsilvanica, Aconithum anthora, Erysmum wittamanni, Dianthus kitaibelii, cat si numeroase specii ale melcului Alopia. Tigaile Mari, cu o suprafata de 3 ha, in care intra culmea de stancarie, pana la poteca ce duce spre Varful Ciucas. Are un caracter complex – botanic si geologic – pe intinsul ei fiind ocrotite atat formatiuni geologice specifice, cat si plante endemice sau rare, precum si cele calcicole si termofile . Dintre acestea se remarca clopotelul, stanjenelul de munte, cupe, floarea de colt, garofite. Jneapanul de pe Muntele Bratocea, situat la limita superioara a padurii de molid, este format din mai multe palcuri (aprox 2 ha)ce se gasesc pe versantul de vest al Culmii Bratocea, sub Varful Bratocea(1 827 m), usor de remarcat din Saua Tigailor, ca si in stancariile de la vest si nord de Varful Ciucas si sub stanca Mana Dracului. Suvitele Benii, de pe culmea Suvitelor, cuprinde asociatii vegetale cu floarea de colt in suprafata de 2 ha, alaturi de care se gasesc clopotei, garofite, gentiane, s.a. VII Traseul turistic de creasta (Cheia) Pasul Bratocea – Culmea Bratocea – Varful Ciucas – cabana Ciucas Marcaj: banda rosie Durata: 5-5 ½ ore Caracteristici: drum relativ usor, cu exceptia portiunii de sub Coltii Bratoceisi de sub varful Ciucas; traseu lipsit de apa; iarna recomandat schiorilor experimentati; dierenta de nivel : 1 050 m Traseul de creasta face parte dintr-un tronson ce vine de la Predeal peste Muntii Garbova si apoi prin Pasul Predelus, 1 298 m (izvoarele Doftanei), peste Muntii Grohotis-Bobu Mare pana la Pasul Bratocea (1 263 m). Descrierea traseului Străbatem staţiunea pe şosea, spre nord, pîna la vila-pensiune Zăganu. Mai sus cu circa 200 m ne îndreptăm spre stînga şi intrăm pe poteca ce ne poartă prin pădure circa 10 minute, pe marcaj cruce albastră, pînă în şoseaua naţională, la km 141,3. De aici vom urma şoseaua care trece pe deasupra Cheilor Cheiţei (ale Teleajenului), taiate sălbatic între Muntele Balabanu şi Muntele Babeş. Pe măsură ce urcăm, drumul se apropie de firul apei. În dreapta se înalţă abruptul Balabanului, în care a fost tăiată şoseaua; pe stratele cu pachetele de roci aranjate haotic stau agaţate gingaşe cupe de campanule, margarete etc. După 20-25 minute de mers pe sosea (la km 142,9), pentru a scurta, ne abatem la stînga pe un drum forestier cale de circa 500 m. Apoi cotim la dreapta şi urcăm pe poteca marcata cu triunghi albastru ce vine de la Cheia şi taie perpendicular drumul (traseul 6). După circa 150 m de urcus pe panta abruptă întîlnim marcajul bandă albastră, pe care il vom urma. În continuare, poteca ne poartă prin pădurea tînară de fag cu molizi răzleţi. O mică serpentină a potecii (cu izvor pe stînga) ne scoate în drumul naţional, la km 146. Urmăm şoseaua spre stînga timp de 20-25 minute, tăind de două ori serpentinele şoselei; pe dreapta exemplarele de zadă punctează pădurea. Spre est, privirea ne este atrasă de poiana în care se află cabana Muntele Roşu şi de culmea zimţuita Gropşoarele - Zăganu care ne închide zarea; spre nord şi nord-vest, Tigăile şi Colţii Bratocei marchează pregnant perspectiva, Izolat şi mic, parca împlîntat în pădure, răsare Sfinxul Bratocei", deasupa releului de televiziune. În apropiere de Pasul Bratocei (1 263 m) porneşte spre stînga drumul forestier ce urcă pe Plaiul Sterp, parţial comun cu traseul 9. Din pas, loc de demarcaţie între judeţele Prahova şi Braşov, pornim pe traseul de creasta marcat cu bandă roşie. Iniţial, acesta urmează drumul ce conduce la releul T.V. După 100 m, poteca marcată se îndreaptă la stînga, printr-o pădurice de fag, apa iese intr-o poiana mare cu o largă perspectivă; în faţă se află o stînă nouă. Urmăm marcajul cînd pe poteca veche, largă, din pajiştea deasă invadată de tăpoşică, cînd pe drum. Urcăm pe lîngă noua construcţie din beton, pe poteca cu pietriş, care ne scoate la baza “Colţilor Bratocei" - un grup de stînci ce răsar din pădure ca nişte caciuli ciobaneşti - de unde panta începe să se domolească. Inaintăm pe partea răsăriteană a Culmii Bratocea pe lîngă stincile mari şi înalte, cu iarbă deasupra, alcătuite din conglomerate. Pădurea de molid, care ne însoţeşte pe stînga, începe să se răreasca lăsînd locul păşunilor. Depăşim o mică strungă, apoi ocolim larg grupuri de stînci din Colţii Bratocei. Smocuri de iarbă, jepi, afini şi merişor, care toamna stau în buchete roşii, ne însoţesc pe toată culmea. După 15 minute de la baza colţilor sîntem pe culmea principală. Drumul uşor, marcat cu stîlpi metalici, ne poartă printre două stînci de conglomerate - Porţile Bratocei - şi ne scoate la o proeminenţă (1 687 m), pe care o ocolim prin stînga. Spre vest se înalţă graţios Muntele Tesla (1613m), marcat de un brîu de grohotiş la bază. Pe vale, molizi răzleţi, cu coroana în steag, dovedesc direcţia vînturilor. Mai departe, valuri de culmi împădurite şi apoi creasta Bucegilor care inchide orizontul. Ghidaţi de poteca clara, ocolim prin dreapta un vîrf în care stratele au înclinare rnai mare (marginea sinclinalului). Trecem de o mică şa. În faţa se deschide panorama specifică Ciucaşului, cu colţi şi stinci ca nişte capaţîni de zahăr. În stînga, Muntele Dungu (1 502 m), împădurit, contrastează cu albul Muntelui Tesla. Totul este calm. Drumul coboară uşor, apoi merge pe curba de nivel, printr-o vegetaţie bogată, dominînd tufele de smirdar şi afin. Sîntem la obîrşiile seci ale Babaruncăi, năpădite de vegetaţie. Numai adierea vintului mişcă vara covorul multicolor, iar ulii şi vulturii depun efort pentru a plana deasupra. În continuare, poteca urmăreşte versantul răsăritean, mai mult pe curba de nivel, cu mici urcuşuri şi coborîşurl. Ocolim vîrful Bratocea (1 827 m) inflexiune putemică, pe Culmea Tigăile Mici, avind o frumoasă perspectivă începînd din Vîrful Ciucaş pîna în Culmea Zaganului, apoi o luăm spre nord-vest. După circa 50 minute de cînd am urcat pe culme ajungem în Şaua Tigăilor (1 745 m) unde întîlnim marcajul cruce roşie şi un stîlp indicator. Fig6 . Fantezie a naturii Peisajul este mirific; în faţd se inalţă stîncile Goliat, Ciobanul cu Oile, păzind cu străşnicie poarta de intrare în Valea Babarunca; mai jos pădurea de stînci Colţii Natrii îmbracă versantul vestic al masivului, răsărind din pădurea verde. Din Şaua Tigăilor, loc unde a existat pînă în 1983 un refugiu Salvamont, ne îndreptăm spre Vîrful Ciucaş, pe poteca priporoasă ce urcă prin iarba şi printre stînci. Coborîm pe lîngă un perete de circa 2 m - de fapt o faţa de strat -, ocolim obîrşia unor vilcele şi urcăm prin păşune pînă la baliza trigonometrica din Vîrful Ciucaş (1 954 m). Poziţia centrală a Vîrfului Ciucaş şi izolarea masivului faţă de munţii înconjurători, mai scunzi, fac ca privirea să pătrundă iscoditoare departe, spre toate zările. În zilele senine, dar mai ales după o ploaie de vară, priveliştea este plină de măreţie. Spre nord, imediat sub colţii ce răsar din mai toate ungherele, relieful coboară domol, brăzdat puternic de văi cu trasee foarte sinuoase. Culmea ce se desprinde se arcuieşte spre est, prelungindu-se cu munţii Urlătoarea şi Strîmbu cu plaiuri domoale şi altitudini ce stăruie în jur de 1400 m, terminîndu-se la rîul Buzău prin dealurite Seciului şi Dragomir. Mai jos, privirea alunecă spre Valea Dalghiului, care îşi face loc spre nord printre munţii Dobromir şi Măgura şi apoi se îndreaptă brusc spre est. Dincolo de rîu se zăreşte panglica albă a drumului ce leagă Zizinul de Vama Buzăului; mai departe Ţara Bîrsei, peste care se profilează coamele munţilor Perşani, Baraolt şi Bodoc, în spatele cărora munţii Ciuc, Nemira şi Tarcdu se sting în depărtare. Spre vest, privirea ne poartă pînă spre culmea ascuţită a Pietrei Craiului, ce se alungeşte spre sud-vest, ascunsă puţin de culmile izolate ale Postavarului şi Pietrei Mari străjuind oraşele Braşov şi Predeal. Ceva mai spre sud, Bucegii îşi etaleaza abruptul stîncos, începînd cu Bucşoiul, Vîrful Omu, Colţii Morarului pînă spre Furnica ce se înalţă deasupra oraşului Sinaia. Pe stînga Prahovei Munţii Gîrbovei işi unduiesc culmile acoperite cu păşuni. Rotindu-ne spre est, zorim Munţii Totaru, dincolo de care se profilează culmea rotunjită a Siriului fi apoi cea piramidală a Penteleului. Ia sud de Pasul Bratocei se înalţă Plaiul Sterp, care se înnoadă mai sus cu Muntele Roşca. După ce se uneşte cu Muntele Babeş se înalţa spre Bobu Mare (1757 m), culminînd în Vîrful Grohotiş (1767 m). În stînga lor se zăreşte mica depresiune, în care s-a instalat cocheta staţiune Cheia, încadrată de culmi domoale; ea este brăzdată de apele Teleajenului, care coboară, o data cu şoseaua, printre versanţii cînd mai largi, cînd mai strîmţi ai Clăbucetului şi Grohotişului, pierzîndu-se în zare. De la punctul trigonometric al Vîrfului Ciucaş începem coborîred prin ,,pădurea" de stînci care dă faimă masivului - ,,Cetatea Tigailor Mari”. Iasăm la dreapta o ciupercă în devenire, apoi un grup de stînci şi după circa 10 minute ajungem intr-o mică şa la Babele la Sfat", un grup de stînci frumos sculptate de natura şi sugestiv botezate. Ocolind prin nord alte stînci cu forme variate ieşim într-o şa mai largă, în apropierea unei ,,piramide", parcă susţinută de contraforturi spre a nu se prăvăli în hăul ce se întinde sub ea. Pe trupul greoi al Tigăilor Mari, pe culme sau în şanţurile unde s-a format puţin sol, vegetaţia i-a înfiripat uşor, în perniţe sau acoperind stînca cu frunzele cărnoase şi florile viu colorate, în forme pitice spre a fi protejdte de clima aspră de aici. Printre stînci, spre sud, se zăreşte culmea prelungă şi ondulată a Bratocei, pe care şerpuieşte poteca ce coboară spre Pasul Bratocei, poteca pe care am urcat. Din şa începem coborîrea pe făgaşul unei văi stîncoase sau pe brîna de pe dreapta, porţiune care solicită atenţie şi efort, apoi ocolim prin nord masivul, lăsînd privirii panorama dinspre Valea Dolghiului. Stîncile mulate pe trupul muntelui parca cer şi ele ocrotire faţă de vînturile şi gerurile puternice care le sculpteaza necontenit. Ajungem în şaua largă de sub Tigăi (circa 1 685 m), unde se află un stîlp indicator; tot aici întîlnim şi poteca marcată cu cruce roşie care vine dinspre cabana Babarunca, prin Şaua Tigăilor (traseul 19). In continuare, poteca ocoleşte domol culmea, printre ienuperi, afini şi molizi piperniciţi sau cu coroana în steag,. Depăşim o mică stînă pe la obîrşia Piscului cu Apă, apoi staţia meteorologica automată de pe vîrful alăturat cabanei şi coborîm la cabana Ciucaş (1 595 m), unde putem innopta. PAGE PAGE 11 쥁