Referat Bucuresti1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Bucuresti1 si de asemenea puteti face Download Referat Bucuresti1

Citeste fragmente din Referat Bucuresti1

Bucureşti Introducere Bucureşti este capitala şi cel mai mare oraş din România, localizat în sud-estul ţării. Oraşul este situat la aproximativ 65 de kilometrii de fluviul Dunărea pe malurile Dâmboviţei, un afluent al Dunării. El este situat într-o zonă de câmpie şi incluzând zonele suburbane acoperă o suprafaţă de 300 kilometrii pătraţi. Populatia În 1930 populaţia Bucureştiului atingea cifra de 631288 de locuitori. În anii 1950, ca urmare a industrializării şi a politicii de urbanizare numărul populaţiei s-a dublat, şi a continuat să crească constant. În 1997 populaţia trecuse de pragul de 2 milioane mai exact atinsese cifra de 2037000. Creşterea populaţiei a dus la scăderea locuinţelor, această problemă persistând până în ziua de astăzi. Lipsa surselor financiare a României a împiedicat construcţia de noi apartamente, multe clădiri începute înainte de anul 1990 sunt încă neterminate. Economia Bucureşti este un important centru industrial şi principalul centru financiar şi comercial al României. Producţia industrială a oraşului reprezintă 20 % din producţia naţională. Industria oraşului include construcţia de maşini grele, aviaţie, mecanisme fine, unelte agricole, produse electronice, chimice, textile, produse din piele, cabluri, cosmetice şi produse alimentare. Principalele mijloace de transport în capitală sunt autobuzul, troleibuzul, tramvaiul precum şi metroul sau liniile expres de suprafaţă. Călătoriile cu metroul şi cele pe liniile expres se fac pe bază de cartelă magnetică. Aspectul urban Oraşul este împărţit în două de Râul Dâmboviţa şi este străbătut de două mari bulevarde. Bucureştiul este împărţit de şase districte administrative numite sectoare; zona rurală adiacentă formează al VII-lea sector numit Sectorul Agricol Ilfov care a fost transformat în judeţ. Multe zone industriale se găsesc la suburbie, în timp ce în interiorul oraşului găsim zonele rezidenţiale. Bucureştiul era cunoscut la începutul secolului XX ca fiind „Parisul Balcanilor”, el fiind o metropolă până în anul 1944 când arhitectura şi cultura aveau multe influenţe franceze. După un guvern comunist care a venit la putere la sfârşitul Celui de al doilea Război Mondial, influenţele franceze asupra culturii au încetat, dar arhitectura a rămas. În timpul anilor 1980 când conducerea statului s-a aflat dictatorul Nicolae Ceauşescu, o suprafaţă întinsă aflată pe malurile Dâmboviţei a fost demolată, pe această suprafaţă aflându-se biserici, monumente istorice şi case. Clădiri cu influenţe din arhitectura nord-coreeană au fost începute dar în ziua de astăzi multe sunt încă neterminate. Atractii turistice Printre cele mai importante clădiri care au rezistat secolelor se află Palatul Justiţiei (1864), Palatul Ştirbei (1835), Banca Naţională (1885), Platul prezidenţial (Palatul Cotroceni), şi clădirea Bibliotecii Centrale a Universităţii (1893). Alte clădiri importante care merită vizitate dar construite în secolul XX sunt: Palatul Cantacuzino (1900), Palatul poştei (1900), Clădirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (1900), Palatul Regal (1935), Casa Armatei (1913) şi Arcul de Triumf (1920). Printre clădirile religioase ale Bucureştiului se remarcă Mănăstirea Antim (1715), şi Biserica Patriarhiei (1665). Printre parcurile din Bucureşti care sunt numeroase reamintim Herăstrăul, Cişmigiul şi IOR. Institutii culturale si educationale Instituţiile educaţionale din Bucureşti cuprind şi Universitatea din Bucureşti (fondată în 1694 şi reformată în 1864) şi Universitatea Politehnică (1819). În oraş se găsesc de asemenea sediile facultăţilor economice, agricole, de arhitectură, medicină şi muzică. Oraşul are multe biblioteci, incluzând Biblioteca Naţională (1955) şi Biblioteca Academiei Române (1867). Printre alte instituţii culturale mai găsim şi Muzeul Naţional de Artă (1950), Muzeul Naţional de Istorie al României (1968) şi sala de concert a filarmonicii române, Ateneul Român (1888). Istoria orasului Istoria Bucureştiului începe din secolul al XV-lea. Ca urmare a revoltei principilor din Ţara Românească şi Moldova, contra otomanilor, aceştia au incendiat oraşul în anul 1595. În 1698 sultanul otoman Mustafa al II-lea face Bucureştiul capitală a Ţării Româneşti. Războiul a început între cele trei puteri Imperiul Otoman, Rusia şi Austria, el continuând între anii 1711 şi 1829, iar Bucureştiul fiind geografic în mijlocul conflictului, a fost periodic distrus şi ocupat. În 1859 Bucureştiul a devenit centrul administrativ al Principatelor Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei, sub suveranitatea Imperiului Otoman. După deciziile Congresului de la Berlin, venite după terminarea războiului Ruso Turc din anii 1877 şi 1878, România a fost recunoscută ca ţară independentă cu capitala la Bucureşti. Trupele Germane au ocupat Bucureştiul între anii 1916 şi 1918 în timpul celui de al doilea război mondial. În timpul celui de al doilea război mondial Ion Antonescu a permis intrarea trupelor germane în România în Octombrie 1940, şi germanii au ocupat Bucureştiul până în 1944. Oraşul a fost ocupat de sovietici după retragerea germană până în anul 1958. Pe lângă pagubele cauzate de războaie Bucureştiul a îndurat şi epidemii, incendii şi cutremure. În 1977 un cutremur a cauzat moartea a mai mult de 1500 de persoane şi mari pagube materiale. Muzeul Satului - O suprafaţă ocupată de case caracteristice zonei rurale, în mijlocul celui mai mare centru urban- Muzeul Satului este cea mai mare atracţie turistică a oraşului. Muzeul este o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Gusti, el a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţă de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării. Viaţa în mediul rural şi obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populaţia României trăia la sat. Comunităţile rurale erau organizate în aşa fel încât să satisfacă toate nevoile zilnice. Hainele erau făcute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu trenul, căruţa sau cu barca până la Bucureşti unde au fost asamblate la loc pe suprafaţa muzeului de astăzi aflată pe malul lacului Herăstrău. Cea mai veche casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparţine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal şi din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundaţia înaltă, cele de la şes fiind majoritatea cu fundaţii joase, cele provenite din zonele unde invadau duşmanii des fiind jumătate îngropate în pământ. Prispa este un element specific arhitecturii româneşti, ea fiind o terasă susţinută de stâlpi; se poate să o găsim pe toate laturile casei. În timpurile moderne casei ţărăneşti i-a fost adăugată o cameră de oaspeţi unde ţăranul îşi ţinea toate lucrurile de preţ: carpetele, covoarele, vasele din lut, icoanele (pictate pe lemn în Ţara Românească şi Moldova şi pe sticlă în Transilvania), cuferele de zestre, etc. Chiar dacă arhitectura atrage cel mai mult la Muzeul Satului nu trebuie uitat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele şi costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a ţăranului român dorinţa lui de a oferi tuturor obiectelor casnice şi nu numai o expresivitate artistică. PAGE , , 쥁