Referat Japonia2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Japonia2 si de asemenea puteti face Download Referat Japonia2

Citeste fragmente din Referat Japonia2

Japonia ( Ţara Japoniei) Ţară insulară, situată la ,,Soare răsare", puternic industrializată (a doua putere economică a lumii) are totuşi ca simboluri naţionale trei elemente naturale : crizantema, floarea de cireş şi vulcanul Fuji. Insulele principale ale Japoniei Caracteristici Suprafaţa: 377.708 km2 Aşezare geografică: 26 58 - 45 31’ N, 128 6’-145 49 E Populaţia: 123.921.000 locuitori Densitatea populaţiei: 323 loc/km2 Capitala şi cel mai mare oraş: Tokyo, 11.718.720 loc. Limba oficială: japoneză Produse importate: ţiţei, minereuri neferoase, minereuri de fier, produse alimentare, piese de maşini, cherestea, fibre textile Produse exportate: fier şi oţel, piese de maşini electrice, autovehicule, nave, produse chimice, produse textile Steagul Japoniei Relieful Japonia constă din peste 3000 de insule mici şi patru insule principale. Hokkaido, cea mai nodică (78.508 km2 ), are un lanţ muntos central înconjurat de depresiuni fertile de coastă. Honshu (230.448 km2 ) este de asemenea muntoasă şi conţine cel mai înalt vârf al Japoniei, Fujiyama (3770m). Shikaku (18.757 km2) şi Kyushu (42.079 km2) au de asemenea munţi şi câmpii. Cele patru insule au mulţi vulcani activi, izvoare termale şi cutremure frecvente.Deoarece insulele sunt formate din munţi în proporţie de 85%, depresiunile sunt puţine, ele găsindu-se numai aproape de coastă, precum Kanto, cea mai mare dintre câmpii, şi văile râurilor. Pământul cu mulţi vulcani Aproximativ 3/4 din suprafaţa Japoniei este presărată cu munţi. Regiunea Chubu din centrul ins. Honshu este numită "Acoperişul Japoniei" şi mai sunt mulţi munţi mai înalţi de 3.000 m. Cel mai înalt munte al Japoniei este Muntele Fuji (3.776 m.) pe marginea Prefecturilor Yamanashi şi Shizuoka. Al doilea vârf înalt al Japoniei este Kitadake în prefectura Yamanashi, la 3.192 m., şi al treilea vârf este Hotakadake la 3.190 m, la marginea dintre prefecturile Nagano şi Gifu. Deşi este situată departe de Cercul de Foc al Pacificului, Japonia are mai multe zone vulcanice - de obicei considerate şapte - din nord până în sud. Din numărul total de vulcani, aproximativ optzeci sunt activi, incluzând Mt. Mihara pe insula Izu Oshima, Mt. Asama la marginea prefecturilor Nagani şi Gunma, şi Mt. Aso în Prefectura Kumamoto. Japonia are aproximativ 1/10 vulcani activi din cei 840 vulcani activi ai lumii, chiar dacă are numai 1/400 din suprafaţa pământului. Mt. Fuji, inactiv din ultima erupţie din 1707, nu dă nici un semn că n-ar mai putea erupe încă odată în zilele noastre. Chiar dacă vulcanii pot cauza mari pagube în timpul erupţiilor mari, ei contribuie, fiind o sursă de turism. Zone turistice, ca de exemplu Nikko, Hakone, Pen. Izu, sunt faimoase pentru verile lor calde şi scenariul atractiv al munţilor vulcanici. Toţi aceşti vulcani spun, de fapt, că scoarţa Pământului de sub Japonia este instabilă şi plină de energie. Astfel, Japonia este una din acele ţări care au mult de suferit de pe urma cutremurelor. În fiecare an au loc aprox. 1.000 de cutremure destul de puternice pentru a fi simţite. În Ianuarie 1995, Marele Cutremur Hanshin-Awaji a ucis 6.000 de oameni, 40.000 fiind răniţi iar 200.000 rămaşi fără case. O Ţară insulară a Pacificului Japonia este o ţară insulară care formează un arc în Oc. Pacific la est de Asia. Teritoriul ei conţine patru insule mari numite Honshu, Hokkaido, Kyushu, Shikoku, împreună cu multe insule mai mici. Oc. Pacific se întinde în est iar Marea Japoniei împreună cu Marea Chinei de Est separă Japonia de continentul asiatic. În termeni de latitudine, Japonia coincide aprox. cu Marea Mediterană şi cu oraşul Los Angeles din America de Nord. Paris şi Londra au latitudini puţin spre nord de Hokkaido. Teritoriul total al Japoniei este cam de 378.000 km2. Are aproape acelaşi teritoriu ca Germania, Finlanda, Vietnam sau Malaysia. Are doar 1/25 din mărimea S.U.A. şi este mai mică decât statul California. Linia de coastă a Japoniei este puţin variată. În unele locuri, cum ar fi Kujukurihama în Prefectura Chiba, sunt plaje lungi(60 km) şi calde. Coasta Prefecturii Nagasaki este un exemplu de zonă caracterizată prin peninsule, golfuri şi insule foarte depărtate de ţărm (cum ar fi Arh. Goto şi insulele Tsushima şi Iki, care fac parte din prefectură. Acolo sunt şi zone iregulate de coastă cu multe golfuri şi dealuri abrupte cauzate de submersia plăcii de coastă realizând schimbări în scoarţa Pământului. Un curent oceanic cald este Kuroshio (sau Curentul Japonez) care pluteşte dinspre nord-vest spre sudul Arh. Japonez, şi o ramură a lui, Curentul Tsushima, pluteşte pe coasta de vest a ţării, pe Marea Japoniei. Dinspre nord, un curent rece numit Oyashio (sau Curentul Ohotsk) care pluteşte spre sud de coasta de est a Japoniei, şi o ramură a lui, numit Curentul Liman, intră în Marea Japoniei dinspre nord. Aceste curente, cald şi rece, produc produc resurse abundente de peşte în mările din apropierea Japoniei. Clima Japonia are climat musonic. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii şi dinspre vest în timpul iernii. Marea Japoniei, care separă insulele de Asia, are un efect moderator asupra climei. Iarna nu este la fel de rece iar vara la fel de caldă ca în China şi Coreea. Ploile cad în principal în lunile de vară în est, dar nord-vestul primeşte ploaie de iarnă adusă de vânturi de peste Marea Japoniei. Hakodate, în nord, are temperatura medie de -3 grade C în ianuarie şi 19 grade C în iunie, cantitatea de precipitaţii fiind de 120 cm. Numerele corepunzătoare pentru Tokyo sunt 3 grade C, 25 grade C şi 150 cm de precipitaţii. La Nagasaki, pe Kyushu, acestea devin 5 grade C, 26 grade C şi circa 190 cm, inclusiv peste 30 cm în iunie. Toamna (Septembrie, Octombrie, Noiembrie) De la sfârşitul verii spre Septembrie, Japonia este adeseori lovită de taifun.Taifunul se naşte din mari mase de aer tropical cu presiune joasă în Nordul Pacificului între latitudinile de aproximativ 5-20 de grade, şi este aproape acelaşi fenomen ca uraganul şi ciclonul din alte părţi ale lumii.Când un taifun începe să ia formă, se mişcă spre nord. În fiecare an, în timpul acestei perioade, împrejurul a 30 de tipuri de taifunuri, care de obicei 4 ating Japonia, câteodată cauzând mari distrugeri. După mijlocul lunii Octombrie, Japonia se bucură în general de vreme bună, nu este nici rece şi nici caldă.Ţara se bucură de asemenea de vreme bună la începutul lunii Noiembrie. Mulţi dintre pomi iau culoarea strălucitoare a toamnei, făcând în acest timp al anului, împreună şi cu înflorirea copacilor din primăvară, un sezon cu adevărat frumos. Iarna (Decembrie, Ianuarie, Februarie) După sfârşitul lui Noiembrie, vânturile reci sezoniere încep să sufle dinspre continent. Aceste vânturi nord-vestice încep să ridice umezeala de pe Marea Japoniei şi să lase mult din umezeala în formă de ploaie si zăpadă în vestul Japoniei fiind împiedicate să avanseze în est din cauza reliefului muntos din partea centrală a ţării. Regiunea Hokuriku (prefecturile Fukui,Ishikawa, Toyama şi Niigata) din faţa Mării Japoniei, fiind separată de celelalte regiuni ale Japoniei de munţii înalţi, este cunoscută pentru imensa ei zăpadă. În opoziţie, zona Pacificului se bucură în general de ceruri senine în timpul iernii. În Tokyo, în ciuda norilor senini, temperatura din iarna ajunge în jur de 5 grade, o diferenţă de aprox. 25 de grade faţă de temperatura din vară de 30 de grade. Insulele din Prefectura Okinawa din depărtatul S-V au un climat subtropical cu temperturi mai puţin diferite dintre anotimpuri. Temperaturile din iarnă sunt mult mai moderate decât din alte parţi ale ţării. Primăvară (Martie, Aprilie, Mai) Când iarna îşi ajunge sfârşitul, vânturile reci care bat dinspre continent devin mai slabe. În acest timp, masele de aer cu presiune joasă originare din China se opresc doar în Marea Japoniei; acest lucru dă putere începerii vânturilor din Sud care traversează această zonă cu presiune joasă dinspre Oceanul Pacific. Primul dintre aceste vânturi se numeşte ,, haru ichiban ". În timp ce anunţă venirea caldei primăveri, câteodată cauzează avalanşe şi, trecând munţii de pe coasta Mării Japoniei, este de altfel responsabil pentru vremea excepţional de caldă şi uscată care, câteodată poate deveni sursa unor mari incendii. În primăvara timpurie înfloresc prunii, urmaţi de piersici. În timpul ultimelor zece zile din Martie înfloresc cireşii, deci iubit de japonezi, începe înfloritul. Vara (Iunie, Iulie, August) Înainte de sosirea vremii văratice, Japonia are un sezon trist, plin de ploaie cunoscut sub numele de "baiu" . Din Mai până în Iulie se găseşte aer rece cu presiune mare de pe Marea Ohotsk spre nordul Japoniei, în timp ce peste Oceanul Pacific se află un aer cald, umed cu presiune mare. În lungul liniei unde aceste două curente, cald şi rece, se întâlnesc, se formează, cunoscut sub numele de "baiu zensen" sau "anotimpul ploios", un aer călduţ cu presiune joasă. Acest "baiu zensen" care se extinde din sudul Chinei spre Arh. Japonez, şi cauzează o perioadă prelungită de ploaie torenţială. După mijlocul lui Iulie, masele de aer dinspre Oceanul Pacific devin predominante şi sezonul ploios se încheie, "baiu zensen" fiind împins spre nord. Vânturile sezoniere dinspre Oc. Pacific aduc căldură, aer umed în Japonia, şi ţara are vreme de vară mai multe zile cât temperatura este mai mare de 30 de grade. Temperaturi şi precipitaţii Un avantaj major al Japoniei este diferenţa dintre cele patru anotimpuri. Din Nord spre Sud, Japonia acoperă o latitudine de aproximativ 25 de grade şi e influenţată iarna, de vânturile sezoniere care bat dinspre Siberia, şi vara de vânturile care bat dinspre Oc. Pacific.În ciuda suprafeţei mici, Japonia este caracterizată de patru anotimpuri diferite între ele. Hokkaido, cu o vreme cu caracter subarctic, are o temperatură mai mare mai devreme, cu 8 grade, şi o cantitate de precipitaţii 1.150 milimetri. Partea Japoniei de la Oc. Pacific, de la regiunea Tohoku din nordul ins. Honshu spre Kyushu, aparţine zonei temperate, cu veri calde, influenţate de vânturile de la Oc. Pacific. Partea de la Marea Japoniei are un climat mult mai ploios şi cu ninsoare, produse când vânturile reci şi umede, care bat dinspre continent sunt oprite de Alpii Centrali şi alţi munţi care sunt ca o coloană vertebrală pentru Japonia. Insulele din sud-vestul Prefecturii Okinawa aparţin climatului subtropical, având o temperatură medie de 22 grade şi 2.000 mm de precipitaţii. Hidrografia Munţii Japoniei sunt binecuvântaţi cu multe râuri. Majoritatea râurilor Japoniei sunt repezi, apele lor ajungând oceanul nu după mult timp după ce au părăsit văile şi bazinele munţilor. Un exemplu de râu abrupt este Kurobe, care se varsă în Marea Japoniei, după ce pluteşte numai 83 de kilometri de la sursa sa, în Alpii Japoniei, la o altitudine de 2.900 m Œ Ž B ® à ᔘ㉨挖ᘀ桱䌀᱊洀ై猄ై㐄 Râul cel mai lung al Japoniei este Shinano, care pluteşte 367 km de la munţii din regiunea Chubu prin Prefectura Niigata spre Marea Japoniei. Al doilea în lungime este Tone, care pluteşte prin Câmpia Kanto spre Oc. Pacific, şi al treilea în lungime este Ishikari, în Hokkaido, la 268 km. Multitudinea de râuri care izvorăsc din munţi înseamnă mult pentru topografia Japoniei, deoarece creează mici şi mari văi şi bazine pentru pescuit, înainte de vărsare formând delte. Multe dintre câmpiile ţării sunt mici. Cea mai mare fiind Câmpia Kanto, care include părţi din prefecturile Tochigi, Ibaraki, Gunma, Saitama, Chiba, Tokyo şi Kanagawa. Alte regiuni largi şi joase sunt Câmpia Echigo (Prefectura Niigata), Câmpia Ishikari (Hokkaido) şi Câmpia Nobi (Prefecturile Aichi şi Gifu). Economia Silvicultura 67% din Japonia este împădurită, în principal în regiunile deluroase, şi copacii asigură materia primă pentru construcţii, industriile celulozei şi hârtiei şi combustibili. Prin reîmpădurire versanţii nu rămân goi. Pădurile sunt mixte, de conifere şi foioase, iar sugi(cedrul japonez), hinoki(chiparosul japonez) şi akaneatru(pinul roşu) sunt deosebit de utili. Lemnul important este vital pentru nevoile industriale ale Japoniei. Japonia este al doilea mare producător de hârtie din lume, şi un important producător de celuloză din lemn şi de cherestea din conifere. Agricultura 12% din suprafaţă este destinată agriculturii, iar 2% păşunatului. Cea mai mare parte a ţării este prea muntoasă pentru agriculură, deşi o parte din versanţi sunt terasaţi. Orezul este principala plantă cultivată (peste 13 mil. tone pe an), în special în sud unde uneori este posibilă dubla cultivare. Se cultivă şi alte cereale, alături de trestie de zahăr, fructe, cartofi dulci şi soia. Sunt importante păsările domestice, porcii şi vitele. Fermele sunt mici dar mecanizarea este răspândită. Pescuitul Japonia este prima ţară din lume în ceea ce priveşte pescuitul, cu până la 10 milioane de tone de peşte capturaţi anual. Peştii sunt importanţi în alimentaţia japonezilor şi, pe lângă pescuitul în ocean există multe pescării în ape mici de coastă. Crevetele sunt cele mai importante în apele mici, iar stridiile cu perle sunt o sursă de venit valoroasă. Macroul şi tonul sunt importanţi în apele mai adânci, iar balenele mai sunt capturate de japonezi în ciuda opoziţiei internaţionale. Transportul Din cei 44.297 km de cale ferată, 11.649 km au fost electrificaţi, inclusiv Tokaido, legătura de mare viteză între Osaka şi Tokyo. Oraşele mari sunt legate prin trenuri expres moderne. Transportul naval este vital. Chiba, Tokyo, Yokohama ,Osaka, Kobe şi Nagoya sunt porturi importante pe Honshu, iar Hakodate pe Hokkaido şi Kitakyushu pe Kyushu. Industria Japonia este o naţiune industrială importantă. Este prima din lume în producerea oţelului şi în construcţia navelor. O oţelărie mare este la Kitakyushu, iar navele se construiesc la Osaka. Japonia produce automobile şi televizoare decât orice altă ţară. Textile de toate tipurile şi articole de înaltă tehnologie precum calculatoarele sunt industrii importante. Cea mai mare dezvoltare industrială este legată de porturi, care importă combustibili şi materii prime şi exportă bunuri fabricate. Oraşele Yokohama, în câmpia Kanto, este al doilea oraş ca mărime, cu 3.197.000 locuitori. Osaka (2.633.000 loc.) este un port şi un centru industrial important. Kobe (1.464.000 loc.) centru industrial şi Kyoto (1.472.000 loc.), fosta capitală, sunt în apropiere. Oraşele mari sunt înşirate de-a lungul litoralului. În megalopolisul care trece prin sudul insulei Honshu, Tokyo-Nagoya-Osaka-Kyoto-Kobe-Hiroshima-Kitakyushu, trăieşte 84% din populaţia Japoniei, care dă 80% din producţia industrială a ţării. Resurse de subsol Resursele de subsol sunt în cantităţi foarte mici ; dispune însă de mult sulf şi calcar. Industria este complexă şi se bazează în cea mai mare măsură pe importul de materii prime. Înainte de război, ea s-a dezvoltat printr-o planificare riguroasă, import de tehnologii occidentale şi mână de lucru ieftină. După război, dezvoltarea a stat în umbra S.U.A., s-a investit în construcţii civile, nu militare, şi s-a pus baza pe libera iniţiativă, dar într-o conlucrare bună cu statul. S-a folosit, totodată, întreaga forţă de muncă (şomajul ajunge la cel mult 2%) în continuu calificată. Costul mare al energiei a obligat căutarea permanentă a tehnologiilor de vârf, fără a se neglija însă securitatea socială şi învăţământul. Energia este produsă de tehnocentrale nucleare, geotermale(vapori din arealele vulcanice) şi hidrocentrale (15%). Japonia domină pe plan mondial în multe ramuri : automobile, nave, motociclete, maşini de cusut, instrumente muzicale, ciment. Ocupă locul II sau III la alte produse : oţel, hârtie, instrumente optice, fibre sintetice, electronice. Jumătate din producţia navală a lumii este dată de Japonia, mărcile sale de automobile sunt arhicunoscute (Toyota, Nissan, Honda). Japonia Un vizitator grăbit, care nu trăieşte permanent în mijlocul realităţilor Japoniei, dar pe care ar dori să le cunoască şi să le înţeleagă, se mulţumeşte cu puţinele constatări personale. Aşa de pildă dacă vrei să cauţi o aunimtă adresă într-un oraş japonez, cu atât de mult în capitală, trebuie să întrebi un localnic. Imaginaţi-vă că într-un oraş ca Tokyo, cu o suprafaţă de peste 2100 km2 şi peste 12 mil. loc., eşti nevoit, ca străin, să te descurci fără a vedea vreo denumire a străzilor sau un număr de casă. Marile hoteluri sunt desenate şi marcate pe hartă, iar hărţile pe care le găseşti gratis în metrou sunt scrise, în majoritatea cazurilor, cu ideograme nipone, dublate de denumiri în engleză. Amabilitatea deosebită a japonezilor te salvează din orice situaţie. Ştiţi care este viteza medie de trafic în Tokyo ? Circa 19 km/oră ! Şi asta din condiţiile în care majoritatea locuitorilor şi vizitatorilor utilizează metroul şi trenul subteran ! La restaurant însă, este indicat să te afli cu colegi japonezi, care să-ţi explice cam ce cred ei că e foarte bun şi pentru tine din lunga listă oferită. Buna "sushi" sau, însoţit de fructe de mare, la care se adaugă de obicei "sake" cald şi bere, te fac să vezi faţa umană a acestei civilizaţii a muncii. Străinii sunt puşi adesea în faţa multor obiceiuri, tradiţionale în Japonia, pe care cunoscându-le, sfârşesc prin a le îndrăgi.Ceremonia preparării ceaiului ca şi ikebana (arta aranjamentelor florale), se învaţă în şcoli speciale, chiar de către străinii, subvenţionaţi de japonezi, pentru a răspândi în ţările lor de origine aceste minunate tradiţii. La Tokyo acestea sunt motive de atracţii turistice costisitoare. De fapt, la nivelul economiei japoneze, a veniturilor pe locuitor de peste 40.000 de dolari (locul I în lume), preţurile, în special cele practicate în turism, sunt deosebit de ridicate. Acestea descurajează un segment important al populaţiei globului, din moment ce anual Japonia este vizitată de circa 3,5 milioane de străini ce aduc 4,5 miliarde de dolari, în timp ce Franţa primeşte peste 60 de milioane de turişti străini şi circa 28 de miliarde de dolari. Vechiul şi noul japonez Împăraţii care se succed la tronul ţării au privilegiul de a da epocii istorice în care domnesc o denumire simbol, şi mai mult o dată cu ei începe o nouă numărare a anilor. Cele mai cunoscute sunt epoca Meiji sau epoca luminată, între anii 1868-1926, şi epoca actuală Showa (a împăratului Hiro-hito). În inima metropolei moderne se conserva o serie de monumente istorice, cu o arhitectură deosebită de cea actuală, majoritatea amintind de perioadele glorioase ale Japoniei. Turiştii, oricât de grăbiţi ar fi, încearcă să vadă, în funcţie de timp nu numai străzile renumite din cartierul comercial Ginza sau magazinele cu articole electronice sau de telecomunicaţii de ultima generaţie din Asakusa, ci şi câte ceva din ce Tokyo a fost cândva. Palatul Edo, construit în timpul sogunului Jeyasu Tokugawa (1603-1616) pe locul unui sat de pescari, a fost reşedinţa sogunurilor până la abolirea sogunatului. Reşedinţa împăratului se mută la Nara (710-794) la Kyoto (794-1869), iar o dată cu începutul epocii Meiji, la Edo care devine Tokyo. Înflorirea "Capitalei răsăritene", o dată cu cea a epocilor pe care le parcurge, se transformă treptat într-o mare metropolă. Între Gara Centrală Tokyo şi Uchibaridari Avenue se întinde Palatul Imperial, înconjurat de o extraordinară grădină, cunoscută ca East Garden. În timp ce Palatul poate fi vizitat doar de două ori pe an, pe 2 ianuarie şi pe 23 decembrie (ziua de naştere a împăratului), grădina, cu aranjamentele ei specifice, este deschisă zilnic. Nijubashi-mae este una dintre staţiile de metrou apropiate, prin care se scurg fluviile de turişti ce vin să o viziteze. Protecţie antiseismică Templul Meiji Jingu, construit în 1920, în memoria împăratului ce a dat numele celei mai înfloritoare epoci, Meiji, a devenit simbol, loc al pelerinajelor naţionale, al rugăciunilor pentru pace şi prosperitate. Ars în al doilea război mondial, a fost reconstruit în 1958, prin eforturile unite ale tuturor japonezilor, admiratori deopotrivă ai împăratului Meiji şi ai împărătesei Shoken. În fiecare an, pe data de 3 noiembrie are loc aici festivalul dedicat zilei de naştere a împăratului. Templul principal, în stil "Nagarezukuri", se ridică deasupra pădurii Yoyogy, în care sunt presărate temple secundare, cu arhitectura îmbinată armonios (Trezoreria, Coridorul rugăciunilor, ce poate cuprinde peste 1000 de credincioşi), şi păstrează, alături de grădina cu irişi, vechea atmosferă din jurul împăratului. Aspectul actual al oraşului este destul de neobişnuit pentru o mare metropolă. Japonia este zguduită zilnic de şocuri seismice, dar cele cu intensitate mică au o frecvenţă ridicată - cea mai mare întâlnită pe glob. Periodic însă, Capitala este zguduită şi de seisme puternice. Cum acesta oferă adăpost unui furnicar impresionant de oameni şi utilizeză reţele de infrastructuri sofisticate, ea a fost nevoită să se adapteze acestor condiţii. Pe măsură creşterii oraşului, casele mici, din materiale uşoare (diferite produse din lemn şi plastic), căzute sau avariate de cutremure (dintre care cel mai mare a fost în 1923), dar şi la bombardamentele din 1942-1945, au fost înlocuite de îndrăzneţii zgârie-nori. Aceştia au dat naştere, în principal, cartierului Shinjuku, care a început să "crească" din 1968. Primul a apărut Ksumigaseki Building, cu 36 de etaje, ca o dovadă concludentă a inteligenţei şi spiritului tenace al japonezilor, care au reuşit să găsească soluţii de locuire într-un spaţiu atât de mic şi atât de nestatornic. Arhitectura actuală este o îmbinare a acestor case, mici şi vechi, ce poartă peceta trecutului local, dintre care răsar zgârie-norii cu aspect atât de american. 쥁@