Referat Productivitatea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Productivitatea si de asemenea puteti face Download Referat Productivitatea

Citeste fragmente din Referat Productivitatea

Productivitatea Progresul oricărei societăţi depinde într-o măsură decisivă de eficienţa cu care sunt folosite resursele umane, naturale şi financiare de care dispune. Întotdeauna, oamenii s-au străduit ca din fiecare unitate de muncă, de resurse umane sau de bani ce se cheltuiesc, să asigure o creştere cât mai mare a volumului şi a calităţii producţiei, să obţină cantităţi sporite de bunuri materiale şi servicii, deoarece numai pe o asemenea bază poate fi asigurată o creştere economică intensă, crearea unei economii avansate şi implicit condiţii în vederea ridicării bunăstării materiale şi spirituale a populaţiei. Întreprinderile sunt agenţii economici ce transformă factorii de producţie în bunuri şi servicii. În procesul combinării factorilor de producţie are loc consumarea acestora, obţinându-se bunurile economice. Întreprinzătorul raţional va compara permanent rezultate obţinute cu factorii de producţie utilizaţi. Acest lucru se realizează mai ales prin intermediul productivităţii. Prin productivitate se înţelege rodnicia, randamentul factorilor de producţie utilizaţi. Acest lucru se poate aprecia cu ajutorul nivelului productivităţii, calculat ca raport între bunurile economice obţinute şi factorii de producţie implicaţi în realizarea lor, şi se determină cu ajutorul următoarei formule: Nivelul productivităţii se poate determina pe: Firmă – obţinerea unui nivel cât mai ridicat al productivităţii înseamnă creşterea eficienţei, obţinerea unor efecte mai mari cu acelaşi volum de factori de producţie Ramură Economia naţională – se produce mai multă bogăţie cu acelaşi volum de factori, ceea ce permite satisfacerea mai bună a trebuinţelor. Nivelul şi evoluţia productivităţii depind de mai multe împrejurări economice şi extraeconomice: calitatea factorilor de producţie utilizaţi, calitatea organizării şi conducerii activităţii economice, motivaţia economică a posesorilor factorilor de producţie şi măsura în care aceasta este realizată, condiţiile naturale (frigul), climatul social şi psihologic. În teoria şi practica economică sunt consacrate două forme ale productivităţii: Productivitatea parţială – exprimă eficienţa unui singur factor de producţie; după caz poate fi productivitate a muncii, productivitate a capitalului şi productivitate a pământului. Productivitatea globală – exprimă eficienţa tuturor factorilor de producţie implicaţi în obţinerea unui rezultat. Productivitatea muncii reprezintă un indicator sintetic de bază care ilustrează eficienţa muncii. Accelerarea ritmului de creştere a productivităţii muncii este legată de înţelegerea conţinutului şi semnificaţiei sale, a factorilor prioritari de influenţă şi a modului de valorificare. Sporirea productivităţii muncii reducerea sistematică a cheltuielilor de muncă vie, ceea ce contribuie direct la micşorarea costurilor şi sporirea eficienţei muncii desfăşurate. Factorii care influenţează gradul de creştere a productivităţii muncii sunt: progresul tehnic; perfecţionarea organizării conducerii, producţiei şi muncii; calificarea, perfecţionarea profesională şi creşterea îndemânării executanţilor. Forţa de muncă – executanţii – şi utilizarea raţională a acesteia reprezintă factori hotărâtori în sporirea continuă a rodniciei muncii şi, evident, a productivităţii muncii. La sporirea productivităţii muncii concură un număr variat de factori : Factorii tehnici care au în vedere nivelul atins de ştiinţă, tehnică, tehnologie la un moment dat ; Factorii economici şi sociali sunt cei legaţi de organizarea producţiei şi a muncii atât la nivel micro cât şi la nivel macroeconomic, condiţiile de muncă şi viaţă; Factorii umani şi psihologici, cei legaţi de pregătirea şcolară, nivelul de cultură, adaptabilitate la condiţiile de muncă, satisfacţia pe care le-o oferă aceasta, viaţa de familie, influenţa religiei şi a tradiţiei în alegerea meseriei; Factori naturali referitori la condiţiile de climă, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale; Factori de structură care influenţează nivelul productivităţii muncii prin schimbările survenite în structura pe ramuri şi subramuri a economiei naţionale. Dintre căile de mărire a productivităţii muncii mai importante sunt: automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esenţiale ale progresului tehnic contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivităţii deoarece asigură obţinerea unei productivităţi mai mari cu aceleaşi cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea celorlalte cheltuieli pe produse în general, realizarea de economii. înnoirea producţiei - prin perfecţionarea carcateristicilor constructive, funcţionale, estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicaţii şi asupra creşterii productivităţii muncii. Maşinile şi utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menţinerea în fabricaţie a unor produse cu un nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scăderea gradului de competitivitate. ^ ¢  Ô ¼ Ò Ô 3existente (conceperea unor modele superioare atât în faza de proiectare şi execuţie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), programarea producţiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în fabricaţie, de urmărire şi control calitativ al realizării programelor de producţie), îmbunătăţirea organizării muncii (adoptarea unor măsuri şi metode care să asigure reducerea volumului de muncă, folosirea raţională a acestuia, precum: cooperarea în producţie, organizarea locurilor de producţie, normarea muncii, condiţii optime sub raportul tehnicii securităţii muncii).  pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane - Valenţele pregătirii se manifestă concomitent, cumulat şi propagat, pe termen lung şi pe mai multe planuri. În primul rând prin ridicarea nivelului de cultură şi cunoaştere a populaţiei, a pregătirii ei tehnico-profesionale în corelaţie cu nevoile de muncă ale sistemului de economie şi cu aptitudinile resurselor umane ale societăţii. Formarea profesională şi perfecţionarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare şi dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potenţialităţilor creative şi anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea şi viteza de adaptare la nou, reintegarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi utile societăţii. Tot el condiţionează ritmul, proporţiile şi eficienţa creativităţii tehnico-ştiinţifice. Studii de economie a învăţământului au pus în evidenţă contribuţia importantă pe care instrucţia şi pregătirea o aduc la creşterea producţiei, aport ce variază între 20-20%. cointeresarea materială a muncii – condiţionează veniturile populaţiei de rezultatele lor în muncă. În această direcţie, o importanţă deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiţie care, pe de o parte, să determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce i se cuvine după munca depusă şi, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială. Orice neglijare în acest domeniu se reflectă nefavorabil, mai devreme sau mai târziu, în sensul unei insuficiente cointeresări, atunci când veniturile nu cresc corespunzător muncii depuse ca şi în cazul însuşirii unor venituri mai mari decât activitatea desfăşurată, atrăgând după sine nerespectarea unei corelaţii economice fundamentale, anume accea dintre creşterea productivităţii muncii şi creşterea salariului. Ambele forme ale productivităţii se determină ca: Productivitate medie Productivitate marginală Productivitatea medie a muncii: Se determină ca raport între producţia totală şi cantitatea de muncă utilizată (numărul de salariaţi, de ore-muncă) Productivitatea medie a capitalului: Se calculează ca raport între rezultatele obţinute într-o anumită perioadă de timp şi capitalul tehnic utilizat. Productivitatea medie a pământului: Se determină ca raport între efectul util obţinut şi suprafaţa totală de teren utilizat pentru obţinerea producţiei, şi exprimă eficienţa medie a factorului de producţie pământ utilizat în activitatea economică. Productivitatea medie globală a factorilor de producţie: Reprezintă raportul dintre rezultatul total obţinut şi factorii de producţie utilizaţi. Productivitatea marginală: Exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor factorilor de producţie. Cunoaşterea productivităţii marginale este foarte importantă pentru fundamentarea deciziei întreprinzătorului privind viabilitatea modificării (creştere sau scădere) cantităţii factorilor de producţie utilizaţi. Productivitatea marginală sau randamentul factorului este descrescător de la început şi, când producţia totală începe să scadă, ajunge să fie negativă. Să presupunem că într-o întreprindere se menţin constante instalaţiile, maşinile, cantitatea de materii prime aplicate şi cantitatea de energie contractată, dar începem să creştem numărul de lucrători. La început producţia va creşte, dar va veni un moment în care la câţi muncitori noi intră, nu se va reuşi să se crească producţia nici măcar cu o unitate; inclusiv este posibil ca un mare număr de lucrători să servească doar pentru a-i deranja pe ceilalţi, împiedicându-i să muncească eficient şi astfel se va reduce producţia totală. Adică, conform legii randamentelor descrescătoare, productivitatea marginală a muncii, la fel ca oricare alt factor de producţie, descreşte până când devine nulă şi inclusiv negativă. Productivitatea marginală a muncii: Exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă implicată în activitatea economică şi se determină ca un raport între variaţia absolută a rezultatelor obţinute şi variaţia cantităţii de muncă utilizată. Productivitatea marginală a capitalului: Se determină ca un raport între variaţia absolută a rezultatelor şi variaţia absolută a capitalului tehnic utilizat, exprimând astfel, eficienţa ultimei unităţi din capitalul tehnic atras şi utilizat în activitatea economică. Productivitatea marginală a pământului: Exprimă randamentul ultimei unităţi de teren atras în activitatea economică şi se determină ca raport între variaţia absolută a producţiei şi variaţia absolută a suprafeţei de teren. Productivitatea globală marginală: Exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi factorii utilizaţi în cadrul activităţii economice şi se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor şi variaţia absolută a tuturor factorilor de producţie. PAGE PAGE 1 쥁@