Referat Oceane In Miscare1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Oceane In Miscare1 si de asemenea puteti face Download Referat Oceane in miscare1

Citeste fragmente din Referat Oceane In Miscare1

Mai multe forţe menţin oceanele într-o continuã mişcare: rotaţia Pãmântului, vân-turile, atracţia gravitaţionalã a Soarelui şi a Lunii, cutremurele subacvatice şi încãlzirea inegalã a Pãmântului care face ca unele pãrţi ale oceanelor sã fie mai calde decât altele. Un val nu implicã neapãrat mişcarea apei dintr-un loc într-altul, în ciuda faptului cã totuşi câteva particule de apã pot sã se deplaseze înainte şi înapoi. Valurile repre-zintã mai degrabã o mişcare în sus şi în jos a apei de suprafaţã. Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vânt şi apã, atunci când vântul bate deasupra suprafeţei unui ocean. Frecarea pune în mişcare apa de la suprafaţã. Cu cât mai intens va bate vântul, cu atât mai înaltã va fi mişcarea în sus şi în jos a valurilor. Distanţa strãbãtutã de un val se numeşte „cale” şi poate fi departe de locul de formare. Energia valului descreşte cu îndepãrtarea lui de origine. În final, valul devine o mişcare linã, domoalã, în sus şi în jos, numitã hulã. Hula poate sã aparã departe de originea valului. Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat şi s-a transformat în hulã pe coastele Alaskãi, la o distanţã mai mare de 10000 de kilometri de origine. Dacã valurile sunt generate de o furtunã, rafalele de vânt pot cauza spargerea crestei valurilor, formând o serie de valuri care se mişcã pe direcţii diferite. Valurile pot atinge înãlţimi de 10-20 de metri. Valurile se sparg atunci când ating apele mai puţin adânci, din preajma coastelor. În apropierea ţãrmului apa mãturã fundul mãrii, valurile devenind mai scurte şi mai înalte. Vârful valului se deplaseazã mai repede ca restul valului şi se sparge. Mareele sunt cauzate de forţele de atrac-ţie exercitate de Lunã şi de Soare. Aceste forţe au un efect puţin vizibil asupra obiectelor solide de pe Pãmânt. Apele marine sunt atrase de Lunã şi se deplaseazã spre exterior, pe acea parte a Pãmântului care este opusã Lunii. Deoarece Pãmântul se roteşte faţã de Lunã la fiecare 24 de ore şi 50 de minute, în cele mai multe locuri apar maree înalte la fiecare 12 ore şi 25 de minute. Influienţa Soarelui asupra mareelor este mai micã decât cea a Lunii din cauza distanţei de aproape 400 de ori mai mare de Pãmânt. Soarele este însã de 8800 de ori mai mare decât Luna, ceea ce face ca atracţia exercitatã de el sã fie aproximativ 46% din cea a Lunii. La fiecare 28 de zile atracţia Soarelui şi a Lunii se suprapun. Aşa iau naştere mareele înalte, când diferenţa dintre flux şi reflux este maximã. Când forţele de atracţie sunt opuse una faţã de cealaltã, au loc mareele joase, când diferenţa dintre flux şi reflux este minimã. Cea mai mare diferenţã între nivelul apelor la flux şi reflux se întâlneşte în Golful Fundy, între noua Scoţie şi coasta nordicã a statului Maine, în SUA. În medie, diferenţa dintre flux şi reflux este de aproximativ 10 metri. Spre deosebire de aceastã zonã, câteva mãri interioare, cum ar fi Mare Balticã sau Mare Mediteranã nu au maree. Lipsa curenţilor provocaţi de maree fac ca aceste zone sã fie foarte vulnerabile la poluarea de coastã. În alte locuri, mareele ajutã la deplasarea şalandelor şi curãţirea plajelor. Apele oceanelor nu se deplaseazã doar sub forma valurilor şi a mareelor, ci şi sub formã de curenţi oceanici. Curenţii de suprafaţã sunt influienţaţi de curenţii atmosferici şi de rotaţia Pãmântului. Vânturile dominante sunt responsabile de deplasarea apelor de suprafaţã. Pe lângã influienţa asupra direcţiei vân-turilor, rotaţia Pãmântului afecteazã şi curenţii oceanici. Rotaţia Pãmântului face ca orice mase de apã care nu se deplaseazã paralel cu Ecuatorul sã se roteascã spre dreapta în Emisfera Nordicã şi spre stânga în Emisfera Sudicã. Forţa care produce aceste efecte este aşanumita forţã Coriolis. Aceastã forţã ia naştere din cauzã cã suprafaţa Pãmântului se roteşte cu o vitezã mai mare în apropierea Ecuatorului decât la poli. Curenţii oceanici de adâncime sunt rezultatul variaţiilor de temperaturã şi de salinitate ale apelor oceanice. Apa caldã are o mişcare ascendentã, iar apa rece una descendentã. Apa cu o salinitate mai mare are o densitate mare faţã de cea cu mai puţinã salinã. Cea mai mare parte a apei oceanice are temperatura constantã. Mai mult de ¾ din aceastã masã, inclusiv apele de mare de adâncime, au o temperaturã de -10C pânã la 50C. Concentraţia de sare variazã între 34,4 şi 35 0/00. PAGE 1 PAGE 5 쥁