Referat Spatiul Romanesc

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Spatiul Romanesc si de asemenea puteti face Download Referat Spatiul romanesc

Citeste fragmente din Referat Spatiul Romanesc

Spaţiul românesc Ţara noastră este situată în emisfera nordică, la intersecţia meridianului de 25o longitudine estică cu paralela de 45o latitudine nordică, cea ce înseamnă că se află la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord. În Europa, România este aproximativ în centru, la distanţă egală între punctele extreme ale Europei: ţărmul atlantic al Peninsulei Iberice în vest şi Munţii Ural în est. În schimb este mai aproape de Marea Mediterană, sudul Europei, decât de Oceanul Arctic, nordul Europei. Vecinii României sunt: - în S: Bulgaria în S-V: Iugoslavia în N-V: Ungaria în N: Ucraina în E: Moldova, Ucraina şi Marea Neagră Principalele caracteristici ale reliefului României sunt varietatea, proporţionalitatea şi dispunerea pe trepte concentrice. Munţii Carpaţi ocupă 28% din teritoriul României. Ei formează un inel în jurul Depresiunii Transilvaniei. Sunt împărţiţi în: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. Dealurile şi podişurile ocupă 42% şi se întind în jurul Carpaţilor Câmpiile ocupă 30%. Avem două câmpii: Câmpia Română (în S) şi Câmpia de Vest România de azi este situată în zona de contact dintre Europa Centrală şi Europa de Răsărit, fapt ce a lăsat o amprentă specifică asupra civilizaţiei româneşti. Spaţiul carpato-dunărean este termenul cel mai potrivit pentru a denumi aria în care au evoluat civilizaţiile preistorice şi istorice atestate pe teritoriul de astăzi al ţării noastre. Unitatea geografică a spaţiului carpato-dunărean se sprijină pe trei elemente importante: Dunărea, Carpaţii şi Marea Neagră. Proporţionalitatea armonioasă a elementelor geografice, clima temperată, bogăţia florei şi faunei au oferit condiţii optime de trai locuitorilor din această arie geografică. Aşa se explică şi continuitatea de locuire din cele mai vechi timpuri şi până azi, în pofida numeroaselor migraţii ce au afectat teritoriul ţării noastre până în zorii Evului Mediu şi care au determinat fluctuaţii demografice. Câmpiile şi văile râurilor au permis practicarea agriculturii, în zona dealurilor subcarpatice se creşteau animale, iar din munţi se extrăgeau bogăţiile subsolului. Civilizaţia Românească veche a fost o civilizaţie a lemnului. Pădurea a jucat un rol important în istoria românească, constituind nu numai o bogăţie naturală, dar şi un adăpost împotriva năvălitorilor. Reţeaua hidrografică a României, izvorâtă din Munţii Carpaţi, constituie un alt element de unitate, apele curgătoare fiind artere importante de comunicaţie între diferitele provincii. Dunărea a fost o cale de contact cu regiunile Europei centrale, favorizând circulaţia oamenilor, ideilor, bunurilor culturale şi materiale. Oamenii s-au simţit întotdeauna legaţi de mediul înconjurător cu care adesea s-au identificat. Izvoarele istorice şi descoperirile arheologice demonstrează faptul că pământul românesc a fost locuit permanent din vremuri străvechi. Firul etnogenezei poporului român poate fi urmărit, fără întrerupere, timp de patru milenii, de când în acest spaţiu trăiau tracii, geţii şi dacii. În perioada marilor migraţii ale popoarelor, strămoşii noştri s-au concentrat mai ales în regiunile apărate natural, în aşa-numitele ,,ţări”: Ţara Oaşului, Ţara Maramureşului, Ţara Moţilor, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei etc. Din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea românii au vieţuit în trei mari principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Deşi aflate într-o zonă în care se întâlneau interesele a trei mari imperii (Imperiul Otoman, Rusia Ţaristă şi Imperiul Habsburgic), cele trei principate n-au putut fi înglobate de acestea. Oficializarea numelui ţării noastre, România, are loc în anul 1862, după ce Imperiul Otoman recunoaşte unirea Principatelor Române, care se realizase cu trei ani mai înainte. În ţara noastră trăiesc, în prezent, circa 22,5 milioane de locuitori. Cu această populaţie, România se înscrie între ţările de mărime medie din Europa. La jumătatea secolului trecut (în 1859), populaţia României număra 8,6 milioane de locuitori. Începând cu această dată, populaţia ţării cunoaşte o creştere continuă şi relativ echilibrată a numărului locuitorilor, cu excepţia perioadei celor două războaie mondiale şi a anilor imediat următori, precum şi a ultimului deceniu din secolul al XX-lea. DINAMICA POPULAŢIEI ROMÂNIEI Anul Locuitori 1859 8 600 000 1891 10 000 000 1948 15 872 000 1977 21 559 900 1992 22 810 035 1999 22 489 000 Pe teritoriul ţării noastre, populaţia este răspândită pe toate treptele de relief: de pe ţărmul Mării Negre şi din Delta Dunării până pe culmile montane. Aşezările permanente urcă mai ales în Munţii Apuseni, unde ajung până la circa 1.600 m altitudine. Aşezările temporare (odăi, sălaşe etc.) urcă şi mai sus, în toţi munţii noştri. Densitatea medie a populaţiei României este de aproape 100 de locuitori pe km2, fiind mai mare decât media europeană. Actuala densitate a populaţiei este de două ori mai mare decât la începutul secolului al XX-lea. Pe cuprinsul ţării există unele diferenţieri, determinate de gradul de favorabilitate al condiţiilor naturale, precum şi de cauze de ordin istoric, economic etc. Astfel, valori ale densităţii populaţiei peste media pe ţară se înregistrează în: Zone de câmpie, deal şi podiş, cu bogate şi variate resurse naturale şi, de regulă, de veche şi permanentă populare; Unele depresiuni colinare şi montane joase; Areale cu o puternică dezvoltare a industriei; Zone cu spor natural mai ridicat. Populaţia ţării noastre este compusă majoritar din români (90%), ceea ce îi conferă României statutul de stat naţional unitar. Alături de români trăiesc mai multe minorităţi naţionale, dintre care mai numeroase sunt, în prezent, maghiarii şi ţiganii. După religie, cea mai mare parte a populaţiei României este creştin-ortodoxă. Ceilalţi credincioşi aparţin altor culte creştine (romano-catolici, reformaţi, greco-catolici, baptişti etc.), precum şi cultelor islamic, mozaic etc. ori unor secte religioase. În ultimele decenii se constată o tendinţă de diminuare a grupei de vârstă tinere (0 – 14 ani) şi de creştere a ponderii populaţiei vârstnice (peste 60 ani). Această mutaţie se datorează, pe de o parte, reducerii sporului natural, pe de alta, creşterea duratei medii de viaţă a populaţiei şi semnifică ,,îmbătrânirea” populaţiei. Îndată ce recoltele au intrat în hambare şi gerul iernii a început să ,,muşte”, viaţa satului maramureşean intră în lumea magicului. De acuma şi până ce vor apărea primii ghiocei, fetele şi femeile se strâng la şezători pentru ,,a întoarce” firul, dar şi vorba, punând la cale nunţile de după Bobotează. Pe 17 decembrie, în Ţara Lăpuşului începe ,,Festivalul datinilor de iarnă”, care dă tonul unui timp unic, cu urături, colinde şi jocuri cu măşti. Cei din Sighet se pornesc mai greu, de-abia în a II-a zi a Crăciunului, dezlănţuind o sărbătoare cu nimic mai prejos de cea a lăpuşnenilor. Urătorii din satele zonei se întrec în colinde şi strigători, care mai de care mai năstrujnice. Datinile olteneşti au acelaşi punct de plecare: bucuria Naşterii Mântuitorului. De fiecare an colindătorii încep să se strângă tiptil-tiptil pe sub ferestrele gazdelor pornind a ura. Răsplata şi-o vor primi atât în colaci, mere şi nuci, cât şi în gustoşii cârnăciori sau sarmale, toate stropite cu zaibăr sau ţuică adevărată de prună. O veche datină face ca în dimineaţa Anului Nou, toate fetele care ,,au legat parii” de cu seară să se grăbească la gard, căutând să afle cum le va fi norocul. Dacă parul estre drept, sănătos şi cu coajă, atunci bucuria lor e mare, pentru că viitorul soţ le va fi frumos la făptură, înalt la stat, sănătos şi avut. Dacă însă parul legat este putregăios şi fără coajă, atunci au un motiv de supărare: bărbatul le va fi urât, bolnăvicios şi sărac. Iar dacă, din întâmplare, parul vreuneia a fost luat de vânt atunci ursitul lor va murii şi vor avea parte de ce e mai greu. Un alt obicei obligă femeile din Muntenia şi Oltenia să măture în dimineaţa Anului Nou, iar praful să îl sădească la rădăcinile pomilor, existând convingerea că aceştia vor rodi mai bine în anul care tocmai va veni. Iarna satul moldovenesc degajă o atmosferă de veselie generală. Dintre toate ,,Pluguşorul” pare a fi cea mai vestită şi cea mai frumoasă datină. Totul începe cu câteva zile înainte zile când ,,plugarii” caută simbriaşi, ca să formeze o ,,echipă” cât mai competitivă. Seara purced cu uratul şi, în timp ce ,,solistul” spune Pluguşorul lângă fereastră, simbriaşii stau ceva mai departe şi dau straşnic din bice. Tot darul este pus la un loc în traistă şi nu se împarte decât după ce au fost strânşi ultimii bănuţi. 쥁