Referat Cresterea Populatiei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cresterea Populatiei si de asemenea puteti face Download Referat Cresterea Populatiei

Citeste fragmente din Referat Cresterea Populatiei

Aproximativ 90 de milioane de persoane se adaugă populatiei globului, care atinge 6 miliarde. Aceasta echivalează cu adaugarea anuală a unei populatii egale cu cea a Marii Britanii, Belgiei şi Olandei la populatia lumii. Niciodată populaţia globului nu a fost atât de numeroasă ca astăzi, iar viteza de creştere, de aproximativ 1,7 % pe an, nu a fost atât de mare. Explozia demografică actuală exercită o presiune crescândă asupra resurselor naturale limitate ale Pământului. Populaţia creşte atunci când rata reală de natalitate este mai mare decât a mortalităţii. Diferenţa dintre cele două este rata naturală demografică a populaţiei. Într-o ţară în care rata de natalitate este de 20 la 1000 şi cea a mortalităţii de 10 la 1000, rata naturală de creştere este de 10 la 1000 persoane, sau de 1%. Experţii estimează că cele 5,4 miliarde care trăiau în 1991, reprezentau 6-7% din totalul persoanelor care au trăit vreodată pe pământ. Bineînţeles estimările demografice dinainte de 1800 sunt doar aproximări. Dar, chiar şi în zilele noastre, cifrele demografice referitoare la numeroase zone sunt adesea inexacte. Totuşi, experţii au determinat o curbă a creşterii demografice pe planetă. O perioadă importantă a populaţiei a fost în jurul anului 8000 î.Hr. Perioada este str’ns legată de descoperirea agriculturii şi de înfiinţarea aşezărilor umane permanente. De la o populaţie de aprox 5 milioane în 8000 î.Hr., cifrele au crescut treptat, dublându-se la fiecare 1500 de ani, pt ca în 1650 să atingă 500 de milioane de oameni. În medie, viteza de creştere a atins doar 004-0,06% pe an, reflectând faptul că viaţa era grea şi mortalitatea infantilă, foametea, bolile, dezastrele naturale şi războaiele au decimat populaţia. Între 1650-1850, populaţia globului s-a dublat, atingând 1 miliard. Timpul de dublare s-a redus deci, de la 1500 de ani la doar 200 de ani, iar rata de creştere a atins 0,3-0,4% pe an. Creşterea accentuată a populaţiei după 1800, a fost, practic, un rezultat al evoluţiilor înregistrate în agricultură şi sănătate şi igienă dar şi datorită schimbărilor economice şi sociale care au ridicat mult nivelul de trai, mai ales în Europa şi America de Nord. Schimbările recente Principala perioadă de creştere demografică, pentru populaţia situată în afara Europei şi a Americii de Nord, nu a începult până în anii 1920. Acesta a coincis cu scăderea creşterii demografice din Europa şi din America de Nord. Începând cu anii1950, rata de creştere demografică a ţărilor mai bogate a fost de aprox 1,5% pe an, în comparaţie cu cea de peste 2% din ţările mai sărace ale Africii, Asiei şi Americii de Sud. Pentru oamenii din Europa şi cea mai mare parte a celor de origine europeană din lume, ultimii 500 de ani au adus schimbări majore. În medie, familiile şi-au înjumătăţit numărul de membrii şi media speranţei de viaţă a unui nou-născut a crescut de la 35 de ani, cât era în 1750, la 75 de ani în ziua de azi. Tările în curs de dezvoltare În cea mai mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare a crescut şi speranţa de viaţă. Rămânând însă mult mai redusă decât cea din cele dezvoltate. Speranţa de viaţă la naştere se situează la 53 de ani în Africa, 61 în Asia şi 67 în America Latină. Ratele mai scăzute a mortalităţii din ţările în curs de dezvoltare, a căror populaţie era la începutul anilor 1990 aprox 77% din populaţia mondială, sunt rezultatul îmbunătăţirii condiţiilor de îngrijire medicală decât a schimburilor sociale sau economice. Rata natalităţii a rămas mare, mai ales în comunităţile rurale. De exemplu în Kenia rata mortalităţii s-a înjumătăţit între 1965-1989, în vreme ce rata de creştere demografică a crescut, la începutul anilor anilor 1980, în medie cu 3.8% pe an. Acestea au făcut ca timpul de dublare a numărului populaţiei Keniei să scadă la mai puţin de 20 de ani. Proporţia persoanelor sub 15 ani în ţările în curs de dezvoltare este de 37% şi de doar 4% a persoanelor peste 65 de ani. În ţările dezvolate , persoanele sub 15 ani reprezintă 22% iar persoanele cu vârsta de peste 65 ani reprezintă 11% din totalul populaţiei. Explozia demografică recentă a creat temeri cu privire la consecinţele suprapopulării. Mulţi consideră controlul demografic al populaţiei esenţial pentru a preveni daune ireversibile asupra planetei în ansamblu. ࡜涁ᡈ猄ᡈᤄe planetă sunt mai mulţi oameni decât ar pute susţine resursele Pământului. De-a lungul istoriei aceasta n-a fost o problemă. Expozia demografică între anii 1920, când populaţia era de 2 miliarde şi 1991 de 5,4 miliarde a creat o mare îngrijorare. Unele previziuni susţin că populaţia se va stabiliza în jurul anului 2120 în jurul cifrei de 11,6 miliarde sau de 14 miliarde sau mai mult. Această explozie este în principal consecinţa a ceea ce s-ar numi controlul deceselor care este rezultatul progreselor înregistrate în ştiinţele medicale. În ţările dezvoltate controlul deceselor a fost dublat de o scădere a ratei natalităţii, îndeosebi în oraşele industriale, unde familiile mari erau greu de întreţinut. Însă controlul deceselor nu a ajuns în ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia sau America Latină decât pe la mijlocul secolului XX. Ca urmare, vârful recentei explozii demografice s-a înregistrat în ţările cele mai sărace, cel mai puţin pregătite să susţină suprapopulaţia. Se estimează că în următorii 50 de ani 90% din creşterea demografică va apărea în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta va crea presiune asupra mediului, accelerând dezastre economice cum ar fi distrugerea pădurilor tropicale sau expansiunea deşerturilor. Controlul natalităţii Problema creşterii demografice rapide a făcut ca peste 80 de ţări, susţinute de agenţii private şi internaţionale, să ia măsuri stringente de control a natalităţii. Japonia, de exemplu a iniţiat în 1948 un program de control al natalităţii prin legalizarea contracepţiei şi avorturilor. În zece ani rata natalităţii aproape s-a înjumătăţit. China, cu peste o cincime din populaţia totalaă a globului, însă doar 2% din suprafaţa arabilă a lumii, a iniţiat politica de control demografic în 1950. Acum încurajează cuplurile să se căsătorescă mai târziu şi să aibă un singur copil. Această politică a avut succes, mai ales în oraşe, şi rata de creştere demografică din China a scăzut de la 2,2% pa an în perioada 1965-80 la doar 1,4% în anii 1980-90. Această politică are mai puţin succes în zonele rurale, unde este dificil de aplicat şi unde ţăranii doresc să aibă urmaşi care să-i ajute la bătrâneţe. India, unde populaţia în 1991 era 844 milioane, a căutat şi ea să controleze natalitatea deoarece rata anuală de creştere demografică a acestei ţări era în anii 1980-90 2,1% mult mai mare decât a Chinei. În 1960 guvernul a încurajat sterilizarea voluntară a bărbaţilor cu peste 4 copii şi din anii 1970 s-a introdus sterilizarea obligatorie. În prezent India are 846 milioane locuitori. În unele ţări în curs de dezvoltare mulţi se opun programelor de control al natalităţii. Unii consideră ideile ocidentale o formă a neo-colonialismului. În America Latină romano-catolicii s-au opus metodelor artificiale de control al natalităţii sau avortului din motive religioase. Mulţi musulmani preferă familiile mari, iar multe societăţi africane văd în rata crescută a natalităţii perpetuarea spiritelor strămoşilor. Familii mai mici Planificarea voluntară nu presupune neapărat, în fiecare caz, familiile mai mici. Este însă clar, din experienţa ţărilor dezvoltate, că o dată ce părinţii îşi dau seama că sunt şanse mai mari de supravieţuire a copilului decât a decesului infantil, ei se hotărăsc să aibă mai puţini copii. Aceasta permite părinţilor să asigure copiilor o îngrijire mai bună, standarde de viată mai ridicate şi un nivel bun de educaţie. Din aceast cauză, controlul demografic nu este legat doar de controlul natalităţii, ci de un complex de factori diferiţi printre care dezvoltarea economică, măsurile de protecţie socială. Conştientizarea creşterii demografice În ciuda opozişiei faţă de contolul natalităţii în ţările în curs de dezvoltare, multe guverne recunosc urgenţa problemelor lor sociale ţi caută programe de control a natalităţii eficiente. Ele susţin că altfel vor avea de înfruntat declinul economic, o sărăcie crescândă distrugerea mediului. Aceste guverne iau în serios spusele fostului preşedinte american Lyndon Johnson care a declarat o dată că o cheltuială de 5$ pentru palnificarea familială era la fel eficientă ca 100$ cheltuiţi pentru a mări producţia. Populaţia mondială în 2000: 쥁`