Referat Cresterea Populatiei
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Cresterea Populatiei si de asemenea puteti face
Download Referat Cresterea PopulatieiCiteste fragmente din Referat Cresterea Populatiei
Aproximativ 90 de milioane de persoane se adaugă populatiei
globului, care atinge 6 miliarde. Aceasta echivalează cu adaugarea
anuală a unei populatii egale cu cea a Marii Britanii, Belgiei şi
Olandei la populatia lumii.
Niciodată populaţia globului nu a fost atât de numeroasă
ca astăzi, iar viteza de creştere, de aproximativ 1,7 % pe an, nu a
fost atât de mare. Explozia demografică actuală exercită o presiune
crescândă asupra resurselor naturale limitate ale Pământului.
Populaţia creşte atunci când rata reală de natalitate
este mai mare decât a mortalităţii. Diferenţa dintre cele două este
rata naturală demografică a populaţiei. Într-o ţară în care rata
de natalitate este de 20 la 1000 şi cea a mortalităţii de 10 la 1000,
rata naturală de creştere este de 10 la 1000 persoane, sau de 1%.
Experţii estimează că cele 5,4 miliarde care trăiau în
1991, reprezentau 6-7% din totalul persoanelor care au trăit vreodată
pe pământ. Bineînţeles estimările demografice dinainte de 1800 sunt
doar aproximări. Dar, chiar şi în zilele noastre, cifrele demografice
referitoare la numeroase zone sunt adesea inexacte. Totuşi, experţii
au determinat o curbă a creşterii demografice pe planetă. O perioadă
importantă a populaţiei a fost în jurul anului 8000 î.Hr. Perioada
este str’ns legată de descoperirea agriculturii şi de înfiinţarea
aşezărilor umane permanente. De la o populaţie de aprox 5 milioane
în 8000 î.Hr., cifrele au crescut treptat, dublându-se la fiecare
1500 de ani, pt ca în 1650 să atingă 500 de milioane de oameni. În
medie, viteza de creştere a atins doar 004-0,06% pe an, reflectând
faptul că viaţa era grea şi mortalitatea infantilă, foametea,
bolile, dezastrele naturale şi războaiele au decimat populaţia.
Între 1650-1850, populaţia globului s-a dublat, atingând 1 miliard.
Timpul de dublare s-a redus deci, de la 1500 de ani la doar 200 de ani,
iar rata de creÅŸtere a atins 0,3-0,4% pe an.
Creşterea accentuată a populaţiei după 1800, a fost,
practic, un rezultat al evoluţiilor înregistrate în agricultură şi
sănătate şi igienă dar şi datorită schimbărilor economice şi
sociale care au ridicat mult nivelul de trai, mai ales în Europa şi
America de Nord.
Schimbările recente
Principala perioadă de creştere demografică, pentru
populaţia situată în afara Europei şi a Americii de Nord, nu a
începult până în anii 1920. Acesta a coincis cu scăderea creşterii
demografice din Europa şi din America de Nord. Începând cu anii1950,
rata de creştere demografică a ţărilor mai bogate a fost de aprox
1,5% pe an, în comparaţie cu cea de peste 2% din ţările mai sărace
ale Africii, Asiei ÅŸi Americii de Sud.
Pentru oamenii din Europa ÅŸi cea mai mare parte a celor de
origine europeană din lume, ultimii 500 de ani au adus schimbări
majore. În medie, familiile şi-au înjumătăţit numărul de membrii
şi media speranţei de viaţă a unui nou-născut a crescut de la 35 de
ani, cât era în 1750, la 75 de ani în ziua de azi.
Tările în curs de dezvoltare
În cea mai mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare a
crescut şi speranţa de viaţă. Rămânând însă mult mai redusă
decât cea din cele dezvoltate. Speranţa de viaţă la naştere se
situează la 53 de ani în Africa, 61 în Asia şi 67 în America
Latină.
Ratele mai scăzute a mortalităţii din ţările în curs de
dezvoltare, a căror populaţie era la începutul anilor 1990 aprox 77%
din populaţia mondială, sunt rezultatul îmbunătăţirii condiţiilor
de îngrijire medicală decât a schimburilor sociale sau economice.
Rata natalităţii a rămas mare, mai ales în comunităţile rurale. De
exemplu în Kenia rata mortalităţii s-a înjumătăţit între
1965-1989, în vreme ce rata de creştere demografică a crescut, la
începutul anilor anilor 1980, în medie cu 3.8% pe an. Acestea au
făcut ca timpul de dublare a numărului populaţiei Keniei să scadă
la mai puţin de 20 de ani.
Proporţia persoanelor sub 15 ani în ţările în curs de
dezvoltare este de 37% ÅŸi de doar 4% a persoanelor peste 65 de ani.
În ţările dezvolate , persoanele sub 15 ani reprezintă 22% iar
persoanele cu vârsta de peste 65 ani reprezintă 11% din totalul
populaţiei.
Explozia demografică recentă a creat temeri cu privire la
consecinţele suprapopulării. Mulţi consideră controlul demografic al
populaţiei esenţial pentru a preveni daune ireversibile asupra
planetei în ansamblu.
à ¡œæ¶Âᡈ猄ᡈᤄe planetă sunt mai mulÅ£i oameni decât ar pute
susţine resursele Pământului. De-a lungul istoriei aceasta n-a fost o
problemă. Expozia demografică între anii 1920, când populaţia era
de 2 miliarde şi 1991 de 5,4 miliarde a creat o mare îngrijorare.
Unele previziuni susţin că populaţia se va stabiliza în jurul anului
2120 în jurul cifrei de 11,6 miliarde sau de 14 miliarde sau mai mult.
Această explozie este în principal consecinţa a ceea ce s-ar
numi controlul deceselor care este rezultatul progreselor înregistrate
în ştiinţele medicale. În ţările dezvoltate controlul deceselor a
fost dublat de o scădere a ratei natalităţii, îndeosebi în oraşele
industriale, unde familiile mari erau greu de întreţinut. Însă
controlul deceselor nu a ajuns în ţările în curs de dezvoltare din
Africa, Asia sau America Latină decât pe la mijlocul secolului XX.
Ca urmare, vârful recentei explozii demografice s-a
înregistrat în ţările cele mai sărace, cel mai puţin pregătite
să susţină suprapopulaţia. Se estimează că în următorii 50 de
ani 90% din creşterea demografică va apărea în ţările în curs de
dezvoltare. Aceasta va crea presiune asupra mediului, accelerând
dezastre economice cum ar fi distrugerea pădurilor tropicale sau
expansiunea deÅŸerturilor.
Controlul natalităţii
Problema creşterii demografice rapide a făcut ca peste 80
de ţări, susţinute de agenţii private şi internaţionale, să ia
măsuri stringente de control a natalităţii. Japonia, de exemplu a
iniţiat în 1948 un program de control al natalităţii prin
legalizarea contracepţiei şi avorturilor. În zece ani rata
natalităţii aproape s-a înjumătăţit. China, cu peste o cincime din
populaţia totalaă a globului, însă doar 2% din suprafaţa arabilă a
lumii, a iniţiat politica de control demografic în 1950. Acum
încurajează cuplurile să se căsătorescă mai târziu şi să aibă
un singur copil. Această politică a avut succes, mai ales în oraşe,
şi rata de creştere demografică din China a scăzut de la 2,2% pa an
în perioada 1965-80 la doar 1,4% în anii 1980-90. Această politică
are mai puţin succes în zonele rurale, unde este dificil de aplicat
şi unde ţăranii doresc să aibă urmaşi care să-i ajute la
bătrâneţe.
India, unde populaţia în 1991 era 844 milioane, a căutat
şi ea să controleze natalitatea deoarece rata anuală de creştere
demografică a acestei ţări era în anii 1980-90 2,1% mult mai mare
decât a Chinei. În 1960 guvernul a încurajat sterilizarea voluntară
a bărbaţilor cu peste 4 copii şi din anii 1970 s-a introdus
sterilizarea obligatorie. ÃŽn prezent India are 846 milioane locuitori.
În unele ţări în curs de dezvoltare mulţi se opun
programelor de control al natalităţii. Unii consideră ideile
ocidentale o formă a neo-colonialismului. În America Latină
romano-catolicii s-au opus metodelor artificiale de control al
natalităţii sau avortului din motive religioase. Mulţi musulmani
preferă familiile mari, iar multe societăţi africane văd în rata
crescută a natalităţii perpetuarea spiritelor strămoşilor.
Familii mai mici
Planificarea voluntară nu presupune neapărat, în fiecare
caz, familiile mai mici. Este însă clar, din experienţa ţărilor
dezvoltate, că o dată ce părinţii îşi dau seama că sunt şanse
mai mari de supravieţuire a copilului decât a decesului infantil, ei
se hotărăsc să aibă mai puţini copii. Aceasta permite părinţilor
să asigure copiilor o îngrijire mai bună, standarde de viată mai
ridicate şi un nivel bun de educaţie. Din aceast cauză, controlul
demografic nu este legat doar de controlul natalităţii, ci de un
complex de factori diferiţi printre care dezvoltarea economică,
măsurile de protecţie socială.
ConÅŸtientizarea creÅŸterii demografice
În ciuda opozişiei faţă de contolul natalităţii în
ţările în curs de dezvoltare, multe guverne recunosc urgenţa
problemelor lor sociale ţi caută programe de control a natalităţii
eficiente. Ele susţin că altfel vor avea de înfruntat declinul
economic, o sărăcie crescândă distrugerea mediului. Aceste guverne
iau în serios spusele fostului preşedinte american Lyndon Johnson care
a declarat o dată că o cheltuială de 5$ pentru palnificarea
familială era la fel eficientă ca 100$ cheltuiţi pentru a mări
producţia.
Populaţia mondială în 2000:
ì¥Â`