Referat Efectele Poluarii Apelor
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Efectele Poluarii Apelor si de asemenea puteti face
Download Referat Efectele poluarii apelorCiteste fragmente din Referat Efectele Poluarii Apelor
Efectele sociale ale poluarii apelor.
Consideratii generale
Apa este constituita din surse subterane si din parauri, rauri sau
lacuri, ca surse de suprafata.
Exista o diferenta intre calitatea surselor naturale de apa amintite mai
sus si calitatea apei solicitata de consumatori. Aceasta diferenta este
eliminata prin aplicarea unor tehnologii de tratare a apei.
Din cauza amplificarii fenomenului de poluare, solutiile devin si mai
complicate. Sunt situatii in care apa se aduce de la distante mai mari
de 100 km, sau se pompeaza de la adancimi de peste 300 km. Pe de alta
parte procedeele de tratare presupun consumuri energetice ridicate si
lucrari de investitie costisitoare care ridica costul apei intr-un mod
alarmant, ajungand in unele cazuri la nivelul materiilor prime de baza.
In urma diferitelor actiuni omenesti se modifica atat cantitatea cat si
calitatea substantelor care patrund in ape ceea ce duce la un
dezechilibru al mediului ambiant. Marea majoritate a interventiilor in
acest echilibru sunt in sensul sporirii substantelor admise in ape
producand poluarea acestora.
Poluarea afecteaza toate formele apei in natura.Exista cai de patrundere
a unor substante poluante in apa atmosferica, in apa scursa la suprafata
solului, in apa marilor si oceanelor si in apa subterana.
Nivelul poluarii apelor a crescut mult in ultimele decenii, in special
in acele regiuni de pe glob in care populatia si industria s-au
dezvoltat puternic si rapid, fara luarea unor masuri pentru protectia
calitatii apelor. Primejdia impurificarilor apelor a devenit evidenta
tocmai in acele regiuni intrucat dezvoltarea economica a produs si
cresterea intensa a cerintelor de apa curata.
Sursele de poluare a apei sunt diferite. Cele care produc murdarirea in
urma evacuarii unor substante in ape prin intermediul unor instalatii
destinate urmatoarelor scopuri : orase canalizate, crescatorii de
animale sau evacuari de industrii etc sunt surse organizate, iar cele
care produc murdaria prin patrunderea necontrolata a unor substante in
ape, locuri necanalizate sunt surse neorganizate.
Dupa actiunea lor in timp, sursele de poluare se pot grupa in :
permanente;
nepermanente;
accidentale.
Dupa modul de generare a poluarii, sursele de poluare pot fi :
naturale;
atrificiale , datorate activitatii omului care, la randul lor, pot fi
subdivizate in :
- ape uzate;
- depozite de deseuri.
Referitor la apele subterane, sursele de poluare provin din :
impurificari cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse ca urmare a
unor lucrari miniere sau foraje;
impurificari produse de inflatiile de la suprafata solului a tuturor
categoriilor de ape care produc si impurificarea dispersata a surselor
de suprafata;
impurificari produse de sectiunea de captare, din cauza nerespectarii
zonei de protectie sanitara sau a conditiilor de executie.
Sursele de poluare permanente naturale a apelor sunt surse cu
caracter permanent.Ele provoaca adesea modificari influentand negativ
folosirea lor.
Principalele conditii in care se produce poluarea naturala a apelor
sunt :
trecerea apelor din zona cu roci solubile constituie principala cauza
de patrundere a unor saruri in cantitati mari in apele de suprafata sau
in straturile acvifere.Rocile radioactive pot duce la contaminarea unor
ape de suprafata sau subterane.
Trecerea apelor de suprafata prin zone cu fenomene de eroziune a
solului provoaca impurificari prin particulele solide antrenate daca
solurile sunt compuse din particule fine cum sunt cele din marne si
argile care se mentin mult timp in suspensie.
Vegetatia intensa acvatica fixa sau flotanta conduce la fenomene di
impurificare variabile in timp in functie de perioada de vegetatie;
Vegetatia de pe maluri produce o impurificare atat prin caderea
frunzelor cat si prin caderea plantelor intregi.Elementele organice sunt
supuse unui proces de putrezire si descompunere care conduc la o
impurificare a apelor, in special in perioade de ape mici sau sub pod de
gheata.
Sursele de poluare accidentala naturale sunt in general rare.Ele se
datoreaza unor fenomene cu caracter geologic.
Sursele de poluare permanent artificiale
Principala sursa de poluare permanenta o constituie
restitutiile de ape dupa utilizarea lor de catre folosinte.
Dupa provenienta lor, exista urmatoarele categorii de ape
uzate :
ape uzate menajere;
ape uzate publice;
ape uzate industriale;
ape uzate de la unitati agrozootehnice si piscicole;
ape uzate rezultate din satisfacerea nevoilor tehnologice proprii de apa
ale sistemului de canalizare de la spalatul si stropitul strazilor si
incintelor;
ape meteorice infectate.
O sursa importanta de impurificare a apelor o constituie depozitele de
deseuri sau de diferite reziduri solide, asezate pe sol, sub cerul
liber.impurificarea provenite de la aceste depozite poate fi produsa
prin antrenarea directa a rezidurilor in apele curgatoare de catre apele
de ploaie, in cadere sau de catre apele care se scurg in sol.
Mai pot fi amintite si surse de poluare accidentala, dar ele sunt in
marea lor majoritate legate de problema de risc industrial.
Reducerea poluarii poate fi realizata pe mai multe cai :
introducerea pe scara larga a unor tehnologii nepoluate in procesele
industriale;
reducerea cantitatii de ape uzate, evacuate in rauri prin introducerea
practicii recircularii apei;
recuperarea materialelor utile din apele uzate, avand astfel evantajul
asigurarii unei adevarate surse de materie prima;
extinderea procedeelor de colectare si evacuare pe cale uscata a
rezidurilor, mai ales la crescatoriile de animale;
imbunatatirea randamentului de epurare prin perfectionarea
tehnolohiilor, instalatiilor si exploatarii acesteia.
Analiza economica
Din toate problemele cu care se confrunta America Latina, poluarea
apei este una din cele mai critice.Poluarea apei distruge direct mediul,
lacurile, raurile, cauzand consecinte negative pentru activitatile
pescaresti si turism.De asemeni, poluarea apei dauneaza si pentru
sanatatea oamenilor.
Poluarea apei in alte tari
Tarile studiate sunt : Brazilia, Chile, Ecuador, Guatemala, Mexic si
Peru.
Poluarea apei este o problema importanta in toate tarile cu toate ca
exista diferente intre ele.Un indicator important reflecta severitatea
problemei care este mortalitatea asociata cu diaree acuta si boli
intestinale molipsitoare, amandoua provenind de la calitatea apei si
conditiile sanitare. Tabelul urmator arata raportul mortalitatii
asociata cu cele doua boli.
Brazilia Chile Ecuador Guatemala Mexic Peru
Pe capitala 2,207 3,068 1,298 943 2,289 1,345
Populatia (milioane) 159.2 13.8 10.98 9.74 91.21 22.45
In Guatemala si Ecuador, moartea provenita de la poluarea apei este
principala cauza a mortalitatii.
Mortalitatea provenita de la bolile intestinale infectioase
Brazilia Chile Ecuador Guatemala Mexic Peru
12.6 1.3 32.7 98.1 27.3 45.6
Legea apelor NR.107/1996
(publicata in M.O. nr. 244 din 8 octombrie 1996)
Apele reprezinta o sursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata
a carei protectie se impune.Gestionarea cantitativa si calitativa a
apelor, exploatarea lucrarilor de gospodarie a apelor, precum si
aplicarea strategiei nationale in domeniu se realizeaza de catre Regia
Autonoma a Apelor Romane si filialele sale bazinale.
Prezenta lege face referire la :
regimul de folosire a apelor si a albiilor acestora;
gospodarirea apelor;
protectia albiilor, malurilor, lucrarilor aferente;
regimul lucrarilor care se construiesc pe ape;
controlul activitatii de gospodarire a apelor;
sanctiuni.
Activitatile desfasurate pe teritoriul unui anumit stat pot sa produca
efecte poluante asupra unor zone apropiate sau indepartate (ex:
accidentul de la Cernobal – Ucraina – 26 aprilie 1986, conflictul
din Kosovo – 1999 ), dobandita caracterului “transfrontalier†al
poluarii.
Din analiza si prelucrarea datelor privind calitatea factorilor de mediu
pentru obiectivele administrate de MinisterulAparariiNationale,
relevante sunt urmatoarele :
sursele de poluare a apei ca urmare a activitatilor din unitatile
militare se grupeaza astfel : ape reziduale de combustibili (46 de
surse), hidrocarburi, ape de santina si combustibili de la navele
Marinei Militare (22 de surse), resturi menajere si dejectii provenite
de la gospodariile agro – zootehnice ( 70 de surse).
ponderea activitatilor cu emisii de poluanti cu SO2, Nox, CO este
urmatoarea :56,6% - centrale termice pe baza de combustibil lichid sau
solid, 2% - crematorii, 18% - emisii ale rularii autovehiculelor si
blindatelor, 10% - activitati tehnico-productive, 4% - activitati de
industrie si invatamant etc.
BIBLIOGRAFIE
Protectia si ingineria mediului, ROJANSCHI V.
An economic analysis in Latin America – Water Pollution, JORGE A.
QUIROZ
Strategia de protectie a mediului in armata romana, MINISTERUL APARARII
NATIONALE (2000)
4. Notiuni de ecologie si protectia mediului, MAN (1997)
5. Monitorul Oficial nr.226 din 19.08.1994
PAGE 1
PAGE 1
ì¥Â@