Referat Hazarde Antropice Si Tehnologice

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Hazarde Antropice Si Tehnologice si de asemenea puteti face Download Referat Hazarde antropice si tehnologice

Citeste fragmente din Referat Hazarde Antropice Si Tehnologice

Planul referatului Tema pagina Trăsături generale…………………………… 3 Degradarea accelerată a terenurilor…………. 4 Reducerea biodiversităţii……………………. 6 Hazarde industriale………………………….. 7 Hazarde legate de transporturi………………. 9 Transporturi rutiere………………………….. 9 Transporturi feroviare……………………….. 9 Transporturi navale………………………….. 10 Transporturi aeriene…………………………. 10 Hazarde nucleare (accidente nucleare)……… 10 Bibliografie………………………………….. 11 I. Trăsături generale Hazardele antropice sunt fenomene de interacţiune între om şi natură, declanşate sau favorizate de activităţi umane şi care sunt dăunătoare societăţii în ansamblu şi existenţei umane în particular. Aceste fenomene sunt legate de intervenţia omului în natură, în general cu scopul de a utiliza elementele cadrului natural în interes propriu: activităţi agricole, miniere, industriale, de construcţii, de transport, etc. Războaiele şi industria de război reprezintă cauze majore şi impresionante de poluare, de distrugere şi contaminare a solului şi a aşezărilor omeneşti, a vegetaţiei şi a faunei, provocând mari perturbări în ecosisteme. Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sau în proiect de a fi realizate, pe lângă care bombele atomice aruncate la Hirshima şi Nagasaki în august 1945 fac o figură ştearsă, creează, pentru prima dată în istoria omenirii, pericolul unei ameninţări de distrugere totală a vieţii de pe planeta noastră, de dispariţie posibilă a speciei umane. Progresul tehnic rapid şi multilateral, specific societăţii umane contemporane, dezvoltarea susţinută a industriilor şi a altor activităţi economice au adus omenirii avantaje uriaşe, realizări dintre cele mai impresionante, dar au generat şi pericole dintre cele mai serioase, cum este cazul poluării şi al altor forme de degradare a mediului înconjurător, a însuşi echilibrului natural al planetei. Hazardele antropice şi tehnologice, la fel ca şi cele naturale, produc pagube mai mici sau mai mari în funcţie de amplitudinea acestora şi de factorii favorizanţi în locul sau regiunea în care se manifestă, uneori îmbrăcând un aspect catastrofal: produc încetarea sau perturbarea gravă a funcţionării societăţii şi victime omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului. Ca urmare a acţiunilor omului, uneori necontrolate şi nechibzuite, alteori fireşti, impuse de necesitatea dezvoltării economice şi sociale, planeta noastră a cunoscut, în anumite regiuni sau zone, o degradare accentuată, în unele cazuri iremediabilă. Degradarea accelerată a terenurilor Este evident faptul că ecosistemele naturale se reduc din ce în ce mai mult, în bună măsură datorită necesităţilor impuse de dezvoltarea demografică şi economică a omenirii. În fapt, cu excepţia câtorva întinse regiuni naturale, între care Arctica, Antarctica, unele zone deşertice, ale pădurii tropicale ori ale taigalei, există o alternanţă a mediilor transformate antropic cu cele naturale. Unele medii naturale au fost chiar radical transformate antropic: se apreciază că circa două cincimi din întinderea de aproape 150 milioane de km2 ai uscatului planetar au fost puternic modificate de activităţile umane: agricultură, extinderea aşezărilor, activităţi productive, etc. Numai în ultimele trei secole a fost despădurită o suprafaţă de 6 milioane de km2, terenurile agricole s-au extins cu 22 milioane de km2, iar terenurile umede s-au restrâns cu 1,6 milioane de km2. Mai mult, peste o şesime din suprafeţele agricole ale Terrei au devenit marginale sau improprii unei exploatări regulate, şi mai mult de o treime şi-au pierdut peste 50% din humus, în circa un secol de folosinţă; peste două milioane de km2 din pădurile existente cu circa o sută de ani în urmă au fost înlăturate. Potrivit evaluărilor efectuate de instituţii specializate ale O.N.U., procesele de degradare a solurilor sunt evidente pe circa 2 milioane de hectare, fiind datorate unor cauze diferite: eroziunea prin apă (56%), eroziunea prin vânt (28%), degradarea chimică (12%), degradarea fizică (4%). Din această întinsă suprafaţă, circa o zecime constă din terenuri puternic degradate – care ar necesita investiţii foarte mari pentru a fi recuperate – situate cu precădere în Asia, Africa şi america de Sud, regiuni cu creştere demografică foarte mare, ceea ce face să se accentueze decalajul dintre numărul locuitorilor şi posibilitatea de a-i hrăni. Mai mult, 10 milioane de hectare sunt iremediabil distruse, fiind practic irecuperabile pentru activităţi agricole. Tipul de degradare CAUZE Despăduriri Supra-exploatarea pădurii Supra-păşunat Agricultura Activităţi industriale Eroziune şi acumulare prin apă 471 38 320 266 - Eroziune şi acumulare eoliană 44 85 322 87 - Degradare chimică 62 10 14 133 22 Degradare fizică 1 - 14 66 - Total pe Glob 578 133 680 552 22 Tipuri de degradare a solurilor (milioane de ha) şi cauzele degradării Unul dintre cele mai concludente exemple privind un hazard în domeniu, având o cauză naturală, dar fiind favorizat din plin de acţiunea umană, este marele cataclism care s-a abătut asupra câmpiilor din partea centrală a S.U.A.: pe fondul unei secete prelungite (anii 1931- 1934) şi a unui sol uscat, vântul, de o violenţă fără precedent, a smuls solul transformat în pulbere de pe un vast teritoriu, purtându-l spre ţinuturile răsăritene, sub forma unor nori negri care au parcurs mai mult de jumătate din lăţimea Americii de Nord. Marea catastrofă s-a datorat intervenţiei nesăbuite a omului, care a defrişat, desţelenit şi desecat întinderi nemărginite pe care a practicat apoi monocultura ( porumb, bumbac, tutun ş.a.). În acest fel, în calea vântului nu a mai existat nici un fel de obstacol natural important, iar solul dezgolit a fost o „pradă” uşoară. Există însă si o eroziune datorată sau favorizată nu de absenţa apei, ci tocmai de prezenţa acesteia: eroziunea pluvială, rezultat al acţiunii precipitaţiilor pe un sol de asemenea neapărat. Degradarea terenurilor apare şi în cazul despăduririlor neraţionale şi al păşunatului excesiv. Unul din primele exemple din istorie l-a oferit Grecia, degradarea pământurilor sale începând cu milenii în urmă tocmai datorită unor defrişări exagerate şi a unui păşunat excesiv. Iar în timpurile noastre, cel mai concludent exemplu îl reprezintă degradarea terenurilor din Sahel – zona care face trecerea între marele pustiu Sahara şi savanele africane – care a fost accentuată de supraîncărcarea terenurilor, având o vegetaţie săracă, cu mari efective de ovine, caprine, cămile. De asemenea, irigaţiile constituie o cauză importantă a degradării solului, făcute în mod neraţional, fără a se ţine seama de condiţiile pedoclimatice specifice, aceasta provoacă salinizarea (ca de exemplu în Câmpia Indului, valea Eufratului, nord-estul Braziliei etc.), fie excesul de umiditate. Reducerea biodiversităţii Pe planeta noastră există circa 1 500 000 de specii de animale şi 500 000 de specii vegetale. Dintre acestea au dispărut 400-500 de specii de animale (alte 1000-1100 aflându-se în pericol de dispariţie) şi câteva sute de specii de plante (alte peste 20 000 fiind în prag de extincţie), ca urmare a defrişărilor excesive, a desecărilor neraţionale, a păşunatului intensiv, poluării, vânatului, braconajului, colonizărilor catastrofale, etc. Deşi numărul speciilor afectate, faţă de efectivul total, pare nesemnificativ, oamenii de ştiinţă apreciază că desfăşurarea în continuare a acestui proces de distrugere poate duce la compromiterea vieţii pe planeta noastră. Şi acestea întrucât totalitatea sistemelor vii reprezintă avuţia naturală cea mai de preţ a planetei, de importanţă capitală pentru existenţa biosferei, din care specia umană face parte integrantă. După cum se ştie, toate formele de manifestare a vieţii se intercondiţionează şi, ca urmare, orice poluant sau alt mijloc de degradare a mediului, care periclitează în mod grav una dintre formele de viaţă, ameninţă, de fapt, concomitent, întreaga viaţă într-o anumită regiune sau chiar viaţa de pe planeta noastră, întregul sistem integrat al Terrei. Al doilea marchiz de Ripon a ucis în viaţa sa nu mai puţin de 556 000 de păsări sălbatice. De altfel moartea l-a surprins, în anul 1923, pe „câmpul de bătălie”, după ce doborâse cea de-a 52-a pasăre din ziua aceea. Hazarde industriale 7 7 8 9 : ; < = > ? @ È oia sa, legate de activităţile industriale, cum sunt exploziile, scurgerile de substanţe toxice, etc. Asemenea hazarde sunt mai frecvente în industriile chimică şi metalurgică, mai ales în prima, datorită emisiilor de substanţe nocive în procesul de producţie şi cantităţilor mari de deşeuri care afectează solul, apa şi aerul. Amplasarea obiectivelor industriale în văi adânci şi depresiuni, în care se manifestă frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul atmosferic şi inversiunea termică, conduce la stagnarea şi cumularea poluanţilor şi, în final, la realizarea unor concentraţii periculoase. Printre cazurile cele mai semnificative se numără cele din văile Meusa, Belgia (în 1930) şi Donora, S.U.A. (în 1948), precum şi de la Londra (în 1952). De exemplu, pe valea Meusei, afluent al Rhinului, în sectorul belgian dintre localităţile Huy şi Seraing ( circa 25 km), mărginit de coline ce domină valea cu 75-100 m şi dotat cu întreprinderi industriale ce se ţin lanţ (cocserii, combinate siderurgice, centrale electrice, fabrici de sticlă, de acid sulfuric, de îngrăşăminte chimice, etc), o ceaţă densă şi persistentă ( timp de 15 zile) a provocat, în decembrie 1930, moartea a 60 de persoane şi simptome de otrăvire la câteva mii de locuitori. Între 5 şi 8 decembrie 1952, factorii climatici (ceaţa, calmul atmosferic şi inversiunea termică) au determinat o situaţie catastrofală la Londra. Ca urmare a creşterii bruşte a conţinutului de anhidridă sulfuroasă ( de peste 20 de ori) şi de substanţe solide aflate în suspensie ( de trei până la zece ori mai mare decât cea obişnuită) etc., numărul deceselor provocate de faimosul smog londonez a fost evaluat la 4 000, iar cel al persoanelor care au avut de suferit, cu mult mai mare. Accidentul produs la Bhopal, în ziua de 3 decembrie 1984, prin eliminarea accidentală a unui gaz toxic ( izocianat de metil ), provenind de la o uzină de pesticide, s-a soldat cu 6 500 de victime şi îmbolnăvirea altor 10 000 de persoane ( sterilitate, afecţiuni respiratorii, surzenie temporară, etc.). Despăgubirile plătite de concernul internaţional „Union Carbide” s-au ridicat la 15 miliarde de dolari, fiind astfel cea mai mare sumă înregistrată până acum în asemenea cazuri. Accidentul de la Seveso a avut loc la 10 iulie 1976, când în urma exploziei unui reactor de la uzina chimică din localitate s-a scurs o mare cantitate de dioxină, una dintre cele mai toxice şi periculoase toxine, care a semănat moarte, maladii şi dezolare în toată valea Brianza, în care se află oraşul în cauză. Acest accident a fost un puternic semnal de alarmă, Comunitatea Economică Europeană ( actuala Uniune Europeană ) adoptând în 1982 „Directiva Seveso”, care inventariază 80 de substanţe chimice considerate toxice şi a căror producere şi stocare sunt supuse unor reglementări cu totul speciale. Nu mai puţin periculoase sunt incendiile industriale ( de genul celor de la platforma petrolieră „Bravo” din zăcământul norvegian Ekofisk din Marea Nordului, în 1977, de la depozitul uzinei chimice din Basel, Elveţia, în anul 1986 ş.a.) sau haldele de steril din apropierea unor uzine metalurgice, de ciment ori a exploatării miniere. Ca urmare a pierderii stabilităţii haldelor, pe acestea se produc alunecări, care se revarsă peste construcţiile din apropiere, nu de puţine ori afectând chiar şcoli. Hazarde legate de transporturi Transporturile au cunoscut o evoluţie spectaculoasă, corelată cu creşterea demografică explozivă şi cu dezvoltarea economico-socială. Pe şoselele Terrei aleargă peste 600 de milioane de autovehicule, pe căile ferate circulă câteva sute de mii de terenuri, în aer se află simultan câteva mii de avioane, fluviile şi mările planetei sunt străbătute de mii de vapoare. Această activitate implică existenţa unor riscuri variate, atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru societatea umană. Transporturile rutiere au cunoscut cea mai amplă dezvoltare, între toate categoriile de transporturi, derulându-se pe nu mai puţin de 15 milioane de km de drumuri modernizate, fără a lua în calcul imensa reţea stradală din aşezări şi drumurile nemodernizate. Această categorie de transport este apreciată ca fiind de circa zece ori mai periculoasă decât transportul feroviar ori cel aerian, cauzele accidentelor fiind legate de mai mulţi factori: viteza excesivă, consumul băuturilor alcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite zone, defecţiuni ale mijloacelor de transport, supraaglomerarea drumurilor, etc. Transporturile feroviare. Impresionanta reţea feroviară ( circa 1 600 000 km ) – dominată de magistrale transcontinentale, cu lungimi de mii de km – ,creşterea vitezei de deplasare ( în unele cazuri la 200-300 km/h), dificultăţile traseelor străbătute, erorile de semnalizare şi alţi factori fac ca accidentele în domeniu să fie foarte grave, cu atât mai mult cu cât numărul pasagerilor este ridicat şi volumul mărfurilor foarte mare. În ultimele decenii, catastrofe feroviare s-au înregistrat atât în ţări în curs de dezvoltare ( îndeosebi în India, Brazilia, Mexic ş.a.) cât şi în ţări dezvoltate ( Germania, Belgia ş.a.) Transporturile navale prezintă riscuri mai mari în cazul transporturilor maritime ( datorită tonajului mare al navelor, unele petroliere având 450-550 mii tdw şi lungimea de 300-350 m), decât în cazul celor fluviale. Transporturile maritime se practică pe distanţe lungi, fiind esenţiale în schimburile comerciale intercontinentale. Cele mai grave şi cu cele mai mari consecinţe sunt accidentele petrolierelor, a doua jumătate a secolului al XX-lea fiind marcată de un întreg şir de asemenea catastrofe, între care: „Marpesia” (12 decembrie 1969, în apele Atlanticului, în largul portului african Dakar), „Torrey Canyon” ( 18 martie 1967), „ Arizona Standard” şi „Oregon Standard” ( 18 ianuarie 1971, s-au ciocnit în Golful San Fransisco), „Amoco Cadiz” ( 18 martie 1978) ş.a. „Torrey Canyon” a deversat 100 000 tone de petrol, iar „Amoco Cadiz” o cantitate aproape dublă, ambele dând naştere unor „maree negre”, care s-au abătut asupra ţărmurilor, urâţind peisajul, distrugând flora şi fauna, alungând turiştii. Transporturile aeriene au revoluţionat comunicaţiile la mari distanţe, fiind esenţiale pentru deplasarea pasagerilor. Deşi sunt considerate cele mai sigure, par mai periculoase decât alte mijloace de transport întrucât accidentele aviatice sunt intens mediatizate. Hazarde nucleare (accidente nucleare) Acestea sunt produse de răspândirea necontrolată a unor substanţe radioactive în afara instalaţiilor nucleare şi a dispozitivelor de deşeuri radioactive. Substanţele respective pot să iradieze populaţia şi mediul înconjurător şi pot produce victime omeneşti şi pagube materiale. Hazardele nucleare sunt legate de centralele atomoelectrice, de instalaţiile nucleare din unele institute de cercetare ştiinţifică, de căderea pe Pământ a unor sateliţi artificiali cu propulsie nucleară, precum şi de transportul şi depozitarea deşeurilor radioactive. Accidente la centrale nucleare: 12 decembrie 1952 la Chalk River, lângă capitala canadiană Ottawa; 7 octombrie 1957: - la Windscale Pile No. 1, nord de Liverpool, Marea Britanie, unde a fost afectată o suprafaţă de 520 km2; - în apropiere de Kyshtym, în sudul Munţilor Ural, fosta Uniune Sovietică, soldat cu evacuarea a circa 10 000 de persoane; 1976, lângă Greifswald, fosta R.D. Germană; 28 martie 1979, la Three Mile Island, lângă Harrisburg, Pennssylvania, S.U.A.; 26 aprile 1986 la Cernobîl. Cel mai grav accident este cel înregistrat în fosta Uniune Sovietică, la Cernobîl, în Ucraina. Explozia unui dintre cele patru reactoare ale centralei nucleare, în noaptea de 25-26 aprilie 1986, a pulverizat peste 1 000 tone din cuvertura protectoare şi o mare cantitate de substanţe radioactive care conţineau Iod 131 şi Cesiu 137. Dintre consecinţe amintim: muncitorii şi pompierii care au asigurat stingerea incendiului, grav iradiaţi, au murit în lunile următoare, au fost evacuate imediat 200 000 de persoane din localităţile aflate pe o rază de 30 km; au fost iradiate circa un milion de persoane. S-a produs o contaminare nu numai a Ucrainei, ci şi a altor regiuni ale Europei ( îndeosebi Europa Centrală şi Peninsula Scandinavă) şi, totodată, pentru prima oară a avut loc şi o contaminare transcontinentală, fiind afectate Alaska (S.U.A.) şi Canada. Bibliografie: Silviu Neguţ; Mihai Ielenicz; Gabriela Apostol; Dan Bălteanu, Manual de Geografie Clasa a XI-a; Editura Humanitas, Bucureşti. PAGE PAGE 11 쥁`