Referat Cadrul Natural In Muntii Apuseni

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cadrul Natural In Muntii Apuseni si de asemenea puteti face Download Referat Cadrul natural in Muntii Apuseni

Citeste fragmente din Referat Cadrul Natural In Muntii Apuseni

UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA BUCURESTI FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI INTERN SI INTERNATIONAL Cadrul natural in Muntii Apuseni  1. Prezentarea zonei montane Munţii Apuseni constituie o mare atracţie turistică a ţării, drept pentru care au fost clasificaţi ca făcând parte din grupa munţilor de o foarte mare complexitate turistică, alături de mult mai mediatizaţii săi fraţi, munţii din Carpaţii Orientali şi Meridionali. 1.1. Scurt istoric Una dintre cele mai vechi urme de cultură materială descoperite pe teritoriul Munţilor Apuseni care atestă existenţa unor comunităţi umane încă din depărtatele ere ale bronzului şi fierului, este constituită de aşa-zisele „depozite de bronz de la Zlatna”. Locuirea acestor zone a continuat în perioada preromană şi romană, primele aşezări mai mari (unele chiar centre urbane), fiind legate de exploatările auro-argentifere atestate la Roşia Montană (Alburnus Maior) şi Zlatna (Ampelum). Anul 1201 este cel în care se vorbeşte despre prima atestare a „Terrei Abruth” – zona Abrudului de azi. Mai târziu, în Bula papei Clement al VI-lea, de la 1345, adresată voievozilor români din Transilvania, se aminteşte şi de un voievod de „Tzopus” (Ţara Ţopilor) cu numele de Ambrozie. În epoca modernă evenimentele majore care au avut loc sunt răscoalele lui Horea, Cloşca şi Crişan din 1784 şi participarea moţilor la revoluţia din 1848 sub conducerea lui Avram Iancu. Data de 1 Decembrie 1918 este înregistrată în istoria acestor locuitori prin participarea moţilor în număr mare la Marea Unire Naţională. Moţii, (urmaşi ai dacilor), locuitorii zonei delimitate de perimetrul Munţilor Apuseni, păstrează şi azi ocupaţiile străvechi precum sunt creşterea animalelor şi activităţile legate de prelucrarea lemnului, artă meşteşugărească bine însuşită, dovadă făcând numeroasele obiecte şi unelte din lemn, ornate cu încrustaţii şi motive decorative de o rară valoare şi frumuseţe. 1.2. Caracterizare geografică Munţii Apuseni constituie coloana vertebrală a Carpaţilor Occidentali, fiind dezvoltaţi sub forma unei palme. Au fost erodaţi de-a lungul timpului, fiind totodată cea mai fragmentată grupă din Carpaţii româneşti datorită culoarelor şi depresiunilor-golfuri care-i străbat. 1.2.1. Aşezarea şi limitele Făcând parte din grupa Carpaţilor Occidentali, Munţii Apuseni au următoarele limite: La sud, Culoarul Mureşului; La est, depresiunea colinară a Transilvaniei; La vest, Dealurile de Vest; Iar la nord, Valea Barcăului. 1.2.2. Alcătuirea petrografică Sunt alcătuiţi din roci vulcanice (M. Metaliferi), şisturi cristaline (M. Bihor, Vlădeasa, Gilău, Găina), dar în deosebi din calcare, de unde şi multitudinea fenomenelor carstice (peşteri, chei, coline, lapezuri şi sohodoluri). Sunt intens mineralizaţi, bogaţi în metale şi nemetale. 1.2.3. Relieful a) Munţii Apusenii reprezintă cel mai înalt şi mai complex sector de munţi din Carpaţii Occidentali. Au altitudini de peste 1800 m. în zona centrală, iar în nord şi sud nu ating mai mult de 700-1000 m. Cuprind în partea centrală Munţii Bihor (1849 m.), extinzându-se la est în Muntele Mare (1826 m.) şi la nord în Munţii Vlădeasa (1836 m.). În prelungirea estică a Munţilor Bihor se află Muntele Găina (1467 m.), iar în nord-est se află Munţii Gilău. În sud-est sunt Munţii Metaliferi (1018 m.) şi Munţii Trascăului, iar în vest Munţii Crişurilor: Munţii Zărand (Vârful Drocea-836 m.), Munţii Codru-Moma (Vârful Pleşu-1112 m.), Munţii Pădurea Craiului şi Munţii Plopiş (776 m.). În nord, dincolo de Valea Barcăului, se desfăşoară un complex de culmi muntoase, alcătuite din şisturi cristaline, cu altitudini reduse, înconjurate de dealuri. Acest sector de legătură între Carpaţii Occidentali şi Carpaţii Orientali, numit „Jugul Intracarpatic” include Munţii Meseş şi dealurile Prisnel, Preluca şi Dealu Mare, depăşind foarte rar altitudinea de 800 m. b) Depresiunile În grupa Apusenilor, alături de culmile muntoase se disting o serie de depresiuni: Depresiunea Zărand; Depresiunile golfuri Vad-Borod şi Beiuş; Depresiunile marginale Huedin şi Şimleu; Depresiunile intramontane Gurahonţ şi Brad. c) Pasurile Cele trei pasuri din această grupă sunt următoarele: Valişoara (face legătura între Depresiunea Brad şi Culoarul Mureşului); Ciucea (face legătura între Depresiunea Huedin şi Depresiunea Vad - Borod); Bucium (leagă culoarele văilor Ampoi şi Arieş). Munţii Apuseni nu au avut glaciaţiuni, dar în schimb, aici se întâlneşte un fenomen unic in ţara noastră: -muntele vine în contact direct cu câmpia- în dreptul munţilor Zărandului. 1.2.4. Clima Climatul în care se înscriu Apusenii este cel montan cu influenţe oceanice, caracterizat prin temperaturi medii anuale de 2-6 o C. la baza munţilor, 0 o C. (sau chiar negative) pe înălţimi şi inversiuni de temperatură în depresiuni. Precipitaţiile iau valori de 700-1200 mm./an şi chiar peste 1200 mm./an în zonele înalte (Bihor, Muntele Mare, Gilău). Caracteristic este Vântul de vest. Se întâlneşte fenomenul de foehn, care pătrunde în zona depresiunilor Alba Iulia - Turda de pe valea Arieşului. 1.2.5. Apele Reţeaua hidrografică este bine dezvoltată, fiind reprezentată de râurile: Arieş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Someşul Rece şi Someşul Cald; acestea din urmă confluează la Gilău. Apele stătătoare sunt reprezentate de lacuri naturale (Vărăşoaia - lac format intr-un ţinut calcaros), şi lacuri artificiale (Fântânele, Tarniţa şi Gilău pe Someşul Cald). În zona munţilor vulcanici reţeaua de ape freatice mineralizate reprezintă apele subterane (Moneasa- bicarbonate şi sulfurate). În regiunile carstice aceste reţele de ape sunt discontinue şi formează grote şi peşteri. 1.2.6. Vegetaţia Speciile de plante sunt grupate într-o etajare armonioasă după altitudine: Etajul foioaselor (fag, tei, frasin, mesteacăn); Etajul pădurilor de amestec; Etajul coniferelor. În zona subalpină (Bihor, Vlădeasa) sunt caracteristice tufărişurile (jneapăn, ienupăr, afin), iar în zona alpină pajiştile alpine. În depresiuni şi luncile râurilor apar stuful, papura, trestia, salcia, plopul, arinul. 1.2.7. Fauna Cele mai întâlnite animale din această zonă sunt lupul, vulpea, ursul, mistreţul, cocoşul de munte (specifice pădurilor) şi acvila de munte (în zonele alpine). Dintre peşti caracteristic este păstrăvul. 1.2.8. Solurile În cea mai mare parte a acestor locuri sunt întâlnite argiluviosolurile (cenuşii şi brun-roşcate), care apar în etajul pădurii, brune şi brune-acide (climat umed şi răcoros), solurile podzolice şi spodosolurile. 1.3. Căi de acces Datorită poziţiei sale în cadrul ţării, grupa Munţilor Apuseni este străbătută de o reţea bine dezvoltată de căi de acces atât pe şosele, cât şi pe căi ferate. Perimetrul zonei este marcat de către drumurile şi căile ferate ce trec prin Oradea, Aleşd, Huedin, Cluj-Napoca, Turda, Alba Iulia, Sebeş, Simeria, Deva, Lipova, Păuliş, Arad, Ineu şi Tinca. În cadrul munţilor se desfăşoară o perdea de rute având ca puncte de intersecţie următoarele localităţi: Lunca, Vârfurile, Brad şi cel mai important, Câmpeni. Din partea de nord se poate ajunge pe drumul secundar de la Huedin până la Beliş, mai in amonte existând numai drumuri forestiere. O altă variantă ar fi calea ferată până la Cetăţile, iar de aici se poate urma acelaşi traseu rutier. Se poate ajunge în Apuseni din Cluj-Napoca, urmându-se drumurile E 60 sau E 81, până în Turda, iar de aici fie pe DN 75 până la Câmpeni, cu posibilitatea de a se ajunge până in Abrud şi chiar mai departe, fie pe calea ferată, urmând acelaşi traseu, numai până în Abrud. Partea de sud-est are legătură cu municipiul Alba Iulia urmându-se traseul DN 74 prin localităţile Zlatna, Abrud şi Câmpeni. Din sudul zonei se poate pătrunde în amonte pornind din Deva, pe la Brad de unde avem de ales între două variante de acces, fie pe la Buceş spre Abrud, fie prin Baia de Criş, spre Vârfurile. Vestul Apusenilor este accesibil datorită infrastructurii reprezentate de către drumul 79 A de la Ineu la Bârsa spre Hălmagiu şi Brad, (aceeaşi rută fiind posibilă şi pe calea ferată), sau de către drumul E 79 care trece prin Oradea, Beiuş, Hălmagiu şi Brad, în paralelul căruia se poate călători şi pe calea ferată intre localităţile Beiuş şi Nucet.  2. Cadrul natural apusean În perioada actuală, când turismul a devenit o activitate de mare importanţă socială, economică şi, chiar politică, atât pe plan naţional cât şi internaţional, necesitatea cunoaşterii potenţialului turistic, a valorificării lui raţionale se impune din ce în ce mai mult. Determinarea potenţialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe mulţi specialişti, rezultatele fiind de un real ajutor acţiunilor de sistematizare turistică a teritoriului, de amenajări şi dotări corespunzătoare valorii potenţialului respectiv. Componenta naturală, reprezintă prin peisaje spectaculoase, configuraţia variată a reliefului, condiţiile climatice favorabile (frecvenţa redusă a fenomenelor negative, absenţa temperaturilor excesive), valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori naturali, (ape minerale şi termominerale, nămoluri curative, topoclimat şi microclimat, faună şi floră, etc ); 2.1. Componentele naturale Resursele turistice naturale sunt cele care, de-a lungul anilor s-au păstrat într-o formă sau alta, neatinse de activităţile umane. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice naturale reprezintă pe de o parte, atracţii turistice, pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte ele pot fi valorificate direct în activitatea de turism ca „materie primă”. Munţii Apuseni oferă resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief, condiţii climatice, râuri, lacuri, ape subterane, vegetaţie şi faună, etc. Teritoriul acestor munţi dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său geografic cu importante atribute definite de număr şi densitate relativ mare şi de valenţe estetice, ştiinţifice, recreative şi educative superioare. Aceste valenţe au făcut ca zestrea naturală a teritoriului, valorile sale originare, să reprezinte şi principalele elemente de atragere şi reţinere a turiştilor. Principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată şi de particularităţile celorlalţi factori geografici, climă, reţea hidrografică, vegetaţie, faună. 2.1.1. Relieful Munţilor Apuseni Se înscrie drept cel mai variat potenţial turistic, prezentând interes prin valoarea sa peisagistică, cât şi prin posibilităţile de acces, de desfăşurare a activităţilor turistice şi de amenajare pentru turism. Munţii Apuseni îşi impun frumuseţea cadrului natural luat în ansamblu, remarcabil pentru frumuseţea peisajelor sale. Sub acest aspect, cea mai interesantă este zona carstică a Munţilor Bihor care, prezintă cea mai spectaculoasă, interesantă şi originală zonă carstică din ţara noastră, similară sau superioară unor zone carstice consacrate din Europa. Ea întruneşte cele mai reprezentative formaţiuni carstice de suprafaţă (doline, văi carstice, izbucuri, ponoare, sorburi etc.) şi de adâncime (peşteri, avene), unele din ele comparabile cu formaţiuni similare din alte părţi ale lumii, multe dintre aceste formaţiuni reprezentând de altfel, obiectivele turistice majore ale Munţilor Apuseni, printre ele evidenţiindu-se: chei pitoreşti şi impresionante, precum sunt cele de pe Valea Gârda Seacă (cheile Gârda Seacă, Cerbului; Tăuzului, Brusturului, Sohodolului, Gârdişoara), de la Coiba Mică, pe valea Ordâncuşa, valea Arieşului Mare (cheile Mândruţului), Albacului, sau de la Zugăi şi Valea Stearpă; peşteri de mărimi diferite, cu formaţiuni spectaculoase sau elemente de interes ştiinţific printre care: peşterile Gheţarul Scărişoara şi Vârtop, peşterile de pe Valea Gârda Seacă sau din apropierea ei, Coiba Mare, Coliba Ghiţului, Şura, Peştera cu Apă de la Faţa Bălăcenii, izbucul Şura Apei, pe Valea Ordâncuşa (pe Zgurăşti) Peştera lui Ionele, Peştera Urşilor etc; izbucuri pe valea Gârda Seacă (izbucul Tăuzului, Coliba Ghiobului, Gura Apei); cascade şi praguri pitoreşti, pe valea Gârdişoara şi Arieşul Mic (cascada Vârciog); ponoare, doline, lapezuri în depresiunea închisă, ocoale, în împrejurimile cătunelor Gheţari şi Ocoale, şi pe platoul carstic Scărişoara. Relieful carstic reprezintă aspecte pitoreşti în perimetrul Muntele Mare, unde pot fi admirate zonele de defileu de pe cursul mijlociu al Arieşului, cheile Poşăgii, Pociovaliştei, Runcului, Ocolişelului, Sagagelei, etc. renumitele izbucuri Feredeu şi Bujori de pe valea Poşaga, cascadele şipote şi izbucul de pe valea Arieşului, în aval de comuna Sălciua, precum şi masivul calcaros Scărişoara - Băiloaia, cel mai interesant sector al acestor munţi. Munţii Trascău sunt prezenţi în teritoriu cu formaţiunile calcaroase din versantul sudic al masivului Bedeleu, peşterile Huda lui Papară şi Zmeilor, cheile Morilor, Ponorului, Bulzului şi cascadele de pe văile Poienii. Munţii Metaliferi, care prezintă aspectele lor cele mai impunătoare în sectoarele cu relief carstic alcătuit din abrupturi spectaculoase create de văi sau vârfuri izolate. Astfel atrag atenţia abrupturile din Muntele Găina, abrupturile calcaroase din dreapta Arieşului Mic şi Muntele Vulcan, lapezuri, doline, peşteri (Ştiubeni, Leleşti şi „La Cârja”), izbucuri, rezervaţia naturală Dealul cu Melci, cascada Nemeş, întâlnite tot în acest masiv, etc. Pitorescul cadrului natural al zonei este sporit şi de peisajele create de celelalte formaţiuni geologice aflate în alcătuirea munţilor ce străjuiesc Valea Arieşului, reţinând atenţia în mod deosebit „clăile” vulcanice ce domină formele în general montane ale ramurii estice (Munţii auriferi) a Munţilor Metaliferi, printre care Poieniţa, Detunatele (Goală şi Flocoasă), Vâlcioiu şi Gemenele. În morfologia de detaliu chiar şi unele roci sedimentare din alcătuirea acestor munţi au generat forme ce se impun în peisaj (stânci abrupte, vârfuri ascuţite, mici creste) cum ar fi Margaia de lângă Lupşa, Negrileasa, Culmea Mogoşului din Munţii Trascău. Frumuseţile peisagistice constituie de asemenea o însemnată bogăţie a Munţilor Apuseni, acestea găsindu-se în marea majoritate a zonelor de văi sau de culmi montane (Munţii Bihor în zona Vârtop, comuna Arieşeni, Muntele Mare, Munţii Trascău, ). De la platoul Muntelui Găina se zăresc în depărtare şesurile Aradului, extremităţile vestice ale Munţilor Apuseni, pădurile de molid şi de brad de la Dragu, Culmea Bihorului învecinat, cu cei 1848 m. ai săi, fermecătoarea vale a Crişului Alb cu satele ei, forma piramidală a Măgurei, Vârful Strâmba, masivul pleşuv al vulcanului şi, în ultimul plan, dar nu mai puţin însemnată, Detunata, cu coloanele ei de bazalt, monument al naturii. 2.1.2. Clima Un alt element de atracţie turistică îl reprezintă particularităţile climatului deoarece favorizează desfăşurarea de variate activităţi turistice pe parcursul întregului an. Zona Munţilor Apuseni are un climat continental moderat cu particularităţi determinate de poziţia sa, fiind sub directa influenţă a maselor de aer umed şi răcoros dinspre vest, peste care se suprapun influenţe sudice şi sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicală. Se mai resimt de asemenea influenţele circulaţiei nordice şi nord-estice purtătoare a unor mase de aer rece, de origine polară şi respectiv arctică. În acest cadru, cea mai mare parte a zonei Munţilor Apuseni, are temperaturi medii anuale de 6 o C, ele descrescând spre marile înălţimi. În funcţie de regimul termic se constată: zile de iarnă, cu temperatura maximă sub 0 o C, în depresiuni, în intervalul noiembrie–martie (30-35 zile) şi octombrie – aprilie (60-100 zile), în zona înaltă a Munţilor Bihor; zile cu îngheţ se produc în intervalul septembrie – aprilie pe văile râurilor, uneori şi în august–iulie, la mare altitudine; zile de vară, cu temperatura maximă de peste 25 o C, apar numai în bazinele inferioare ale râurilor în perioada martie – noiembrie (circa 80 zile). Numărul lor scade o dată cu altitudinea, până la o zi, sau deloc (peste 1500 m). Datorită influenţei circulaţiei vestice umezeala aerului are valori medii de 75-85 %. Nebulozitatea cea mai accentuată (6,5-7 zecimi) se înregistrează în Munţii Bihor şi Muntele Mare corespunzător umezelii de 85%. În zona înaltă zilele cu cer acoperit sunt mai numeroase, în timp ce zilele senine se remarcă mai ales spre estul teritoriului. ¶ Ž ¶ 9mm, la Arieşeni (800 mm) şi Avram Iancu (680 mm) şi mai puţin de 800 mm spre est. În lunile mai, iunie, iulie, se înregistrează maximul pluviometric. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii cad în februarie şi martie. Ninsorile cad timp de 50-60 zile în munţi şi 20-30 zile anual, în vale. Stratul de zăpadă durează 150 zile pe an în zona montană înaltă şi 30-50 zile în vale. În zona de munte stratul de zăpadă este stabil din luna decembrie până în luna martie. Regiunile cele mai favorabile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt înălţimile de peste 900 m, unde stratul de zăpadă atinge 30-40 cm. Vântul este adaptat liniilor mari ale reliefului. Astfel, în zona montană predomină circulaţia vestică, la Câmpeni, direcţiile dominante sunt cele de vest, sud-vest etc. Importantă pentru zona Munţilor Apuseni este existenţa unui calm atmosferic mai ridicat ca în alte zone (ex. la Câmpeni el reprezintă 60%), ceea ce pune în evidenţă un topoclimat de adăpost, în special în depresiunile de pe Valea Arieşului. Particularităţile climatului crează ambianţa pentru activitatea de turism, dar constituie în acelaşi timp şi un important factor natural de cură (climatoterapie); se disting trei tipuri de bioclimat: excitant – solicitant (de câmpie); sedativ – indiferent (de dealuri şi podiş) şi tonic – stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu zăpada pentru sporturile de iarnă) reprezentând în acelaşi timp şi un important potenţial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât şi în extrasezon. 2.1.3. Elementele hidrografice Se constituie şi ele ca resurse naturale de importanţă turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj, prin aspectele ştiinţifice complexe ce le prezintă sau prin posibilităţile oferite pentru practicarea de activităţi de recreere şi de agrement nautic. Astfel, atât Arieşul cât şi afluenţii săi, prezintă văi pitoreşti marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importantă reţea de drumuri feroviare şi poteci care asigură accesul în versanţii munţilor, în toate direcţiile, ele alcătuind de altfel şi principala reţea de trasee turistice. Pentru balneoturism în sezonul estival funcţionează ca bazine, complexele lacustre de la Turda, Cojocna, Ocna-Dejului, Băiţa-Gherla etc. O atracţie deosebită o constituie numeroasele fenomene hidrologice din zonele carstice. Dirijate în subteran prin sorburi şi ponoare (frecvente în platourile carstice Scărişoara, Gheţari şi Ocoliş), apele străbat distanţe mari în interiorul calcarelor şi reapar la suprafaţă prin guri de peşteră, izvoare carstice sau izbucuri puternice (ex.: izbucurile Coteţul Dobreştilor, Tăuţ şi Gura Apei). În peisajul teritoriului există o serie de lacuri antropice, unele amenajate la începutul secolului pentru asigurarea apei necesare exploatărilor minere. Este vorba de cele 9 lacuri realizate în perimetrul comunei Roşia Montană cu o suprafaţă însemnată, de 6,4 ha, dintre care cel mai mare este Lacul Mare – 2,5 ha. Lacul Mihoieşti amenajat la confluenţa Arieşului Mare cu Arieşul Mic este alt lac de acumulare antropic, ce prinde contur în peisajul pitoresc al Văii Arieşului. 2.1.4. Vegetaţia În Munţii Apuseni apar toate etajele şi subetajele de vegetaţie. Vegetaţia subalpină se întâlneşte insular în Curcubăta Mare şi Muntele Mare, limita ei inferioară coborând la 1550 m. Asociaţiile de tufărişuri apar în alternanţă cu pajiştile alpine. Tufărişurile sunt formate din jneapăn, ienupăr pitic, arin de munte, smârdar. Gramineele alcătuiesc în special pajiştile: păruşca, iarba vântului, firuţa şi mai multe dicotiledonate. Etajul molidului este întâlnit în Munţii Bihorului şi Muntele Mare, mai jos de vegetaţia subalpină, limita inferioară coborând până la 1250-1350 m. Pădurile de molid îmbracă versanţii abrupţi ai acestor munţi coborând uneori spre văi. Elementul principal este molidul, la care se adaogă bradul, fagul, iar în lungul văilor arinul alb. Subetajul molidului se află în etajul pădurilor de foioase cu mai multe etaje. Pădurile de fag şi răşinoase apar între 1300 m şi 900 m, deci în toţi munţii situaţi în zona studiată. Speciile caracteristice sunt fagul şi bradul, la care se adaogă molidul, paltinul de munte, tisa, frasinul, carpenul, teiul, alunul ş.a. Pădurile de fag (făgetele) ocupă cea mai mare suprafaţă de pădure din bazinului Arieşului. Pajiştile secundare, foarte răspândite în Munţii Metaliferi, în Munţii Trascău şi în depresiuni, ocupă azi locul fostelor păduri de fag defrişate şi aparţin formaţiei de păiuşcă cu diverse specii. În sfârşit, subetajul gorunetelor este dezvoltat la poalele Muntelui Mare, Munţilor Trascău şi în regiunea deluroasă, limita superioară aflându-se la 700-800 m. Gorunetele sunt însoţite pe alocuri de stejar, gârniţă, cer, fag, carpen, frasin etc. Vegetaţia luncilor este deosebită de cea a etajelor străbătute de râuri, factorul hotărâtor în cazul lor fiind inundaţiile periodice, dar şi apropierea apelor freatice. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: salcia, răchita, plopul, arinul negru, iar dintre cele ierboase rogozul, stânjenelul de baltă etc. Vegetaţia de luncă însoţeşte mai ales râurile Arieş, Arieşul Mic, Abrud, Poşaga, Ocoliş, Iara. Vegetaţia de mlaştină, cunoscută şi sub numele de „molhas” în graiul localnicilor, este prezentă în Vârful Căpăţânii (1559 m) din Muntele Mare şi este formată în special din muşchi, fanerogame, merişor, roua cerului ş.a. Potenţialul natural generat de vegetaţie complectează, de regulă, gama atracţiilor proprii altor compartimente naturale din cadrul peisajelor geografice. Alteori, potenţialul fitogeografic devine esenţial pentru activităţi turistice, chiar în regiuni atractive (rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, parcuri dendrologice, etc). 2.1.5. Fauna Din punct de vedere turistic fauna prezintă importanţă mai mult prin valoarea sa cinegetică. Fauna de mare interes vânătoresc se concentrează în unităţile montane, (urs, mistreţ, cerb, cocoş de munte etc) dar şi în pădurile de deal şi câmpie (căprior). În pădurile de răşinoase păsările au reprezentanţi tipici: ierunca, piţigoiul, buha, mierla etc. În făgete trăiesc: şoarecele gulerat, viezurele, lupul, ursul brun, jderul de pădure, cerbul, mistreţul, iepurele şi veveriţa. Dintre păsări, tot acestor zone este caracteristică iernuca. Căprioara este mai des întâlnită însă în pădurile de stejar decât în făgete. Păsările sunt foarte numeroase aici, întâlnindu-se: sturzul de vâsc, potârnichea, ciocârlia de pădure, graurul, ghionoaia sură ş.a. O atracţie deosebită în cazul Arieşului şi majorităţii afluenţilor săi o prezintă fauna piscicolă, cu o zonalitate bine evidenţiată: zona păstrăvului ocupă o bună parte din Arieşul Mare şi afluenţi, Arieşul Mic, Bistra, Valea Mare, Lupşa, etc. (urcă până la 1400-1500 m, limita inferioară aflându-se chiar sub 600 m). Aici se pot găsi şi alte specii de peşti, precum sunt zglăvoaca, sau boişteanul; zona lipanului şi moioagei se găseşte pe cursul superior şi parţial al Arieşului; dar înaintează şi pe gâturile afluenţilor mai importanţi. Predominante sunt specii ca lipanul şi moioaga, sau mreana de munte; zona scobarului cuprinde o bună parte din cursul mijlociu şi inferior al Arieşului. Specia dominantă este scobarul, urmată de clean; zona cleanului, suprapusă cursului inferior al Arieşului, este dominată de specia de la care îi vine numele. 2.1.6. Rezervaţiile naturale Pentru a se păstra nealterată frumuseţea lor, o parte din monumentele naturii sunt ocrotite de lege, spre a putea fi transmise în cât mai bună stare generaţiilor care vor urma, chiar în condiţiile puternicelor influenţe pe care le exercită omul. Ocrotite şi declarate monumente ale naturii sunt plante ca: floarea de colţ, întâlnită pe stâncile calcaroase din Munţii Bihor, Muntele Găina, Muntele Mare şi Munţii Trascău; strugurele ursului de la Scăriţe-Belioara (Muntele Mare); pinul de pe stânca din albia Arieşului de la Sălciua; „Fagul împăratului” de la Baia de Arieş; frasinul de la Aiton, având vârsta de circa 300 de ani şi circumferinţa de 7 m. În cadrul faunei sunt declarate „monumente ale naturii” acvilele, corbii, păsările insectivore. De asemenea, în zona Munţilor Apuseni se individualizează o serie de rezervaţii naturale de mare interes cu regim special de vizitare, dar cu mare atractivitate pentru turişti. a) Rezervaţiile geologice: Dealul cu melci (1 ha) se află în vestul comunei Vidra, reprezentând un celebru recif senovian prin întinderea apreciabilă, variaţia speciilor de animale şi marea diversitate a organismelor. Forma dominantă o reprezintă melcul Acteonella cu speciile Gigantea şi Lamavki Cenura, care, aşa după cum apreciază specialiştii, se află într-un număr foarte mare, respectiv sute de mii de exemplare, acumulate pe un spaţiu relativ restrâns în marea senoviană (Cretacic superior), cu peste 70 milioane de ani în urmă; Detunata Goală şi Detunata Flocoasă (24 ha) se constituie într-o faimoasă rezervaţie, remarcabilă prin prezenţa coloanelor de bazalt, de formă prismatic hexagonală. Aflate în nesfârşita „mare” de culmi ale Munţilor Metaliferi, aceste vârfuri deja modeste ca altitudine, reprezintă puncte de puternică atracţie pentru iubitorii naturii. În timp ce Detunata Flocoasă (1258 m), care îşi datorează numele pădurii de molid, nu oferă din cauza acesteia, posibilitatea examinării structurii geologice Detunata Goală (1158 m) fiind lipsită parţial de pădure, dezvăluie spectaculoasa „anatomie” magmatică; Complexul carstic Scărişoara (200 ha) este format dintr-un sistem exo-carstic cu o vale oarbă ce are puncte de pierdere regresive şi un sistem etajat de peşteri, rezultat în urma adâncirii reţelei hidrografice. Accesul în această peşteră se face printr-un aven care dă într-un sistem de galerii etajate însumând 2500 m lungime şi o denivelare de 220 m. Unele galerii sunt active, apa dispărând într-un mic sifon, pentru a ieşi la zi prin izbucul ce formează Pârâul Poliţii, un afluent râului Gârda. Un al doilea sistem de drenaj, complet fosil, se găseşte deasupra precedentului, fiind constituit din renumitele peşteri Scărişoara şi Pojarul Poliţei. Intrarea în aceste peşteri se face prin avene, ambele având decoraţiuni de calcit extrem de bogate şi de spectaculoase. Peştera Pojarul Poliţei se distinge prin formaţiuni perlate (coralite) şi cristalictite – un adevărat muzeu cristalografic, fiind socotită astfel pe bună dreptate una din cele mai frumoase peşteri din ţară. Faima peşterii Scărişoara este dată de blocul de gheaţă fosilă, având grosime de 20 m şi un volum de 40.000 mc, care se păstrează de circa 3000 de ani. El este alcătuit din straturi succesive de iarnă (gheaţă pură) şi de vară (praf, frunze, crengi, conuri de răşinoase ş.a.). Acest bloc este situat în marea sală a „Bisericii”, de o parte a lui aflându-se o adevărată lume de basm, cea dată de stalagmitele şi coloanele de gheaţă, iar de cealaltă căscându-se un abis care dă spre Sala Mare, ce duce în rezervaţia ştiinţifică, unde apar formaţiuni concreţionare de mari dimensiuni (draperii, stalagmite, domuri etc). Complexul carstic Scărişoara, pe lângă faptul că se constituie ca una dintre cele mai interesante formaţiuni de acest gen din ţară sub raport ştiinţific, prezintă totodată, datorită frumuseţii sale, o deosebită atractivitate turistică, fiind absolut necesară amenajarea ei pentru vizitare. b) Rezervaţii botanice: Rezervaţia naturală de la Scărişoara – Belioara este situată la o altitudine de 1350 m în nordul masivului calcaros cu acelaşi nume din estul Muntelui Mare. Deşi are caracter botanic, nu este lipsit de interes nici relieful carstic, în general relieful calcaros, ce se remarcă prin peisaje de o mare spectaculozitate. Zona ocrotită este situată în partea superioară a masivului, având aspectul unui platou. Aici cresc smocurile de ierbi ţepoase, însoţite de plante saxofile. În această subasociaţie regională se remarcă şi argintica, precum şi strugurii ursului, sau după numele dat de localnici sarbazele. Reprezentând specia caracteristică a rezervaţiei, strugurii ursului se remarcă printr-o însemnătate deosebită pentru procesele migraţionale ale florei din România. De mare interes este şi pădurea de pe versantul nordic al masivului calcaros, unică în felul ei, alcătuită din molid, pin, ienupăr şi bradu-ciumei, cetena de negi şi larice. Cu alte cuvinte, rezervaţia Scărişoara – Belioara impresionează atât prin excepţionala importanţă ştiinţifică, cât şi prin frumuseţea peisajului, dat în special de prezenţa reliefului carstic; Rezervaţia Căpăţâna se află pe culmile largi dintre Balomireasa şi Muntele Mare, unde se găsesc cele mai înalte tinoave din ţară, numite de moţi „molhasuri”. Situată la peste 1600 m, rezervaţia este formată din muşchii Sphagnum şi Holytrichum, cu mai multe specii de Vaccinum şi elemente arctice foarte rare, pâlcuri de Pinus mugho ş.a. Molhasurile de la Căpăţâna cuprind de asemenea numeroase alge, în varietăţi şi forme noi; Rezervaţia Negrileasa este formată din poienile de narcise care apar în masiv. c) Rezervaţii forestiere: Păduricea de larice de la Vildom este situată pe stâncile calcaroase ale Munţilor Trascău, la sud de Arieş. Laricele apare mai ales în locurile luminate, în pâlcuri sau arborete destrămate. În timp ce în alte zone ale Carpaţilor laricele creşte la altitudini mai mari, corespunzătoare limitei superioare a etajului boreal, respectiv a coniferelor, în Munţii Trascău el se întâlneşte în cadrul etajului nemoral (al fagului). Este vorba de prezenţa unei formaţiuni relicte, rămasă aici din epoca glaciară; d) Rezervaţii mixte: Cheile Turzii (125 ha) reprezintă o uriaşă spintecătură în bara de calcare jurasice, la jumătatea Culmii Petreştilor. Desfăşurată pe 15 km lungime, între Buru şi Tureni, culmea respectivă este formată din stive de calcare jurasice cu grosimi de peste 600 m. Având peste 2900 m lungime, cheia este străjuită de pereţi verticali ce ating înălţimi de peste 300 m şi care pe alocuri sunt surplombaţi. Râul Hăşdate coboară de la 460 m, cât are la intrarea în cheie, până la 420, la ieşire, realizând astfel o pantă medie de 13 m/km. Deosebit de interesantă este fauna din rezervaţia Cheile Turzii, dar mai ales flora întâlnită aici. În timp ce în râul Hăşdate trăiesc specii comune de peşti şi batracieni, fauna de păsări este în schimb foarte bine reprezentată, numărând 67 de specii, dintre cele mai interesante fiind cojoaica de munte, presura de stâncă, acvila etc. Dintre mamifere, vulpea este cea mai comună. Flora din Cheia Turzii cuprinde rarităţi remarcabile, nu numai pentru România, ci şi pentru Europa. Interesantă este astfel, o specie specifică de usturoi, care constituie de altfel faima cheii, această plantă găsindu-se în afara ţării noastre numai în Turkestan. Iată aşadar că Cheia Turzii, pe lângă importanţa geologico-geomorfologică, se remarcă şi în raport biogeografic prin existenţa unor specii de animale, dar mai ales de plante, deosebit de importante pentru ştiinţă. Astfel, toate componentele amintite mai sus fac din Cheile Turzii una dintre cele mai renumite rezervaţii ale naturii. Zona Munţilor Apuseni dispune de o mare bogăţie de factori naturali de cură, care pot fi structuraţi după importanţa lor în turismul balnear în: ape minerale şi termominerale; lacuri şi nămoluri terapeutice; plante medicinale; factori climatici (aeroterapie şi cură de teren); cure de aeroionizare. Bibliografie Dumitru Rus, - JUDEŢUL HUNEDOARA - GHID TURISTIC, Editura „Sigma Plus”, Deva, 1998 Gheorghe Anghel, - ALBA – GHID TURISTIC AL JUDEŢULUI, Editura „Sport-Turism”, Bucureşti, 1982 Gh. Măhăra / I. Popescu-Argeşel, - MUNŢII TRASCĂU ghid turistic, Editura „Imprimeriei de Vest”, Oradea, 1993 4. Ignate Berindei, - BIHOR – GHID TURISTIC AL JUDEŢULUI, Editura „Soprt-Turism”, Bucureşti, 1979 Marcian Bleahu – MUNTII CODRU-MOMA ghid turistic Editura „Sport-Turism”, Bucuresti, 1978 Cadrul natural in Muntii Apuseni PAGE PAGE 1 쥁`