Referat Economia De Piata A Republicii Moldova
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Economia De Piata A Republicii Moldova si de asemenea puteti face
Download Referat economia de piata a Republicii MoldovaCiteste fragmente din Referat Economia De Piata A Republicii Moldova
PROIECT LA ECONOMIE
Economia de piaţă a Republicii Moldova
Introducere
Tranziţia la economia de piaţă a Republicii Moldova a scos in
vileag o serie de probleme, acuitatea cărora a reliefat tot mai mult
criza economică şi socială: degradarea economiei, nivelul înalt al
inflaţiei, deficitul bugetar, falimentarea întreprinderilor,
creÅŸterea ÅŸomajului etc.
După cum ne demonstrează experienţa unor ţări economic dezvoltate,
una din posibilităţile de soluţionare a problemelor iscate este
dezvoltarea amplă a activităţii antreprenoriale care actualmente este
considerată drept un factor primordial în dezvoltarea economiei de
piaţă a republicii. Evident că în aceste condiţii subiectul
principal devine antreprenorul. Anume el este persoana ce activează în
interesul întreprinderii, a său personal, asumîndu-şi un anumit
risc. El este nevoit să cunoască modul de exercitare a activităţii
de antreprenoriat, mediul în care se desfăşoară acţiunile practice,
problemele cu care se poate înfrunta în activitatea sa şi şansele
posibile pentru a le soluţiona.
Agenţii economici trebuie să iee în consideraţie faptul că,
activitatea antreprenorială este supusă acţiunilor unui set de
factori externi ÅŸi interni.
Dintre factorii externi putem evidenţia: consumatorii produselor şi
serviciilor firmei; furnizorii; existenţa bunurilor substituibile;
posibilitatea de intrare pe piaţa de produse ale firmei date; politica
social – economică a statului.
Printre factorii interni putem evidenţia: managementul, strategia,
finanţele, sistemul informaţional, personalul, cultura, tehnologia,
structura.
Tranziţia schimbă cardinal relaţiile dintre întreprindere şi
mediul său de activitate. Principala componentă a mediului devine
piaţa, care mijloceşte legăturile multiple ale întreprinderii cu
mediul său. Mecanismul pieţei reprezintă pentru întreprindere
terenul de realizare a fluxului aprovizionare – producţie –
desfacere. Realizarea obiectivelor întreprinderii este în funcţie de
sporirea supleţei, adaptabilităţii şi flexibilităţii
întreprinderii în raport cu mediul care în condiţiile economiei de
piaţă se modifică permanent.
Activitatea întreprinderii în perioada de tranziţie, sub influenţa
factorilor de mediu cere răspuns la o serie de întrebări:
Care este natura mediului în care activează întreprinderea? Este
mediul simplu şi stabil ori complex şi turbulent? Ce schimbări survin
în toţi factorii externi ai întreprinderii? Ce şanse sunt ca
factorii variabili ai mediului vor condiţiona modificări substanţiale
în toate părţile componente ale mediului şi vor crea noi
oportunităţi pentru firmă? Modificările mediului pun sub semnul
întrebării viabilitatea relaţiilor economice şi operaţiunile
existente ale întreprinderii?
Ce gen de strategie este utilizată în cadrul întreprinderii?
Adaptarea întreprinderii la modificările mediului este un obiectiv al
strategiei firmei sau este pur şi simplu o simplă reacţie la
modificările mediului? Dispune întreprinderea de o analiză
sistematică a mediului care ar da posibilitatea ca să identifice la
timp primejdiile şi şansele de a prospera? Este întreprinderea
adaptivă şi inovatoare? Este întreprinderea în permanentă căutare
de noi şanse? Evaluează permanent întreprinderea activităţile
existente? Este gata întreprinderea de a activa într-un mediu
competitiv?
Ce gen de tehnologie utilizează întreprinderea? Ce alegeri tehnologice
înfruntă întreprinderea? Procesele de transformare a factorilor de
producţie în bunuri şi servicii sunt standardizate şi monotone?
Tehnologia condiţionează activităţi, de componenţă înaltă sau
mică, cu responsabilitate şi autonomie? Tehnologia cere de la
angajaţi activităţi rigide sau flexibile? Ce are întreprinderea în
calitate de obiective şi poate înlocui sistemele tehnologice rigide cu
sisteme mai flexibile?
Ce gen de persoane sunt angajate în firmă? Ce nivel al culturii
predomină în firmă? Ce caracteristici au dimensiunile principale ale
culturii, ca bază a deciziilor şi acţiunilor individuale şi de grup?
Ce stimulente există şi îi face pe angajaţi să activeze? Predomină
conduita “sunt aici deoarece am nevoie de bani şi am anumite
obligaţiuni†sau angajatul este încadrat într-un proces creativ şi
se află în căutarea, şi este captivat de activitatea sa? Care este
nucleul valorilor care predomină în întreprindere?
Cum este structurată întreprinderea? Care sunt caracteristicile
sistemului de conducere a întreprinderii şi a subsistemelor decizional
(cuprinde ansamblul funcţiilor de conducere), operaţional (cuprinde
ansamblul funcţiiilor de execuţie) şi informaţional (permite
acţiunile de dirijare a subsistemului operaţional de către cel
decizional)? Care este filozofia managerială dominantă? Este filozofia
dominaţiei manageriale autoritară ori democratică? Filozofia
managerială este inovativă şi primitoare de riscuri? Se
intenţionează promovarea unui management anticipativ, prevederea şi
cunoaşterea permanentă a modificărilor în perspectivă a pieţii,
depistarea strategiilor optime de acţiune? Este firma puternic
polarizată de către obiective care ar contribui la mărirea
solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului, la menţinerea şi
cucerirea de noi pieţe?
Răspunsurile la întrebările evidenţiate dau posibilitatea, pe de o
parte, de a identifica caracteristicile organizaţionale, de a determina
corespunderea, potrivirea dintre diverse subsisteme ale întreprinderii
(management, strategie, tehnologie – finanţe, personal, cultura,
structura, sisteme informaţionale). Pe de altă parte, se crează
premisele de a rezolva problemele activităţii antreprenoriale legate
de incertitudine ÅŸi risc.
Mediul în care activează întreprinderile din economia Republicii
Moldova în momentul de faţă condiţionează un înalt grad de
incertitudine şi căderea majorităţii populaţiei, agenţilor
economici în cotidian. Comportamentul majorităţii populaţiei este
afectat de blocajul financiar. Despe aceasta ne vorbeşte faptul că
sărăcia avansează, suma restanţelor salariale cresc. Salariul mediu
al unui angajat în economia naţională este 184,3 lei şi e mult mai
mic în comparaţie cu mărimea valorică a bugetului minim de consum.
Ultimul, conform calculelor efectuate de specialişti ai Federaţiei
Generale a Sindicatelor, depăşeşte suma de 600 lei.
1.Esenţa şi componentele mediului ambiant al întreprinderii
Agenţii economici îşi desfăşoară activitatea într-un anumit
mediu. Ultimul îmbină factorii de natură economică, socială,
politică, ştiinţifico – tehnică, juridică, geografică,
demografică. Putem evidenţia următoarele trei tipuri de mediu:
Stabil. Schimbările în acest mediu sunt rare, de mică amploare şi
uÅŸor previzibile.
Schimbător. Modificările sunt frecvente, de o amploare variată şi,
în general, previzibile.
Turbulent. Modificările sunt foarte frecvente, de amploare variată cu
influenţe profunde asupra activităţii firmei şi greu de anticipat.
În condiţiile actuale activitatea întreprinderilor se desfăşoară
preponderent într-un mediu de un dinamism accentuat.
Mediul ambiant al întreprinderii poate fi divizat în Micro şi
Macromediu.
Micromediul cuprinde acele elemente ale mediului cu care
întreprinderea intră în relaţii directe. Ca exemplificare, putem
evidenţia:
Furnizorii, care în baza contractelor asigură întreprinderea cu
materie primă, materiale, echipamente, resurse energetice, forţă de
muncă. Pentru încheierea contractelor cu furnizorul, întreprinderea
are nevoie de informaţii referitoare la dimensiunile şi calitatea
ofertei, preţurile practicate, politicile comerciale utilizate,
cunoaşterea unor aspecte privind climatul intern al întreprinderii
furnizoare (stabilitatea economică, disciplina tehnologică etc.).
Prestatorii de servicii. Ultimii pot fi firme sau persoane particulare,
care oferă o gamă largă de servicii necesare pentru activitatea
întreprinderii. Printre prestatorii de servicii putem numi firmele de
comerţ, de transport, agenţiile de publicitate, băncile.
Clienţii. Această categorie include: consumatorii, utilizatorii
industriali; întreprinderile comerciale, agenţiile guvernamentale,
utilizatoare de serviciile produse de întreprindere.
Concurenţii. Acestea sunt firmele sau persoanele particulare care îi
deservesc pe aceiaşi clienţi şi au aceiaşi furnizori sau prestatori
de servicii.
Organismele publice reprezentate de asociaţiile profesionale,
asociaţiile consumatorilor, mediile de informare în masă, organele de
stat (financiare, fondul social, vamele, de justiţie etc.) faţă de
care întreprinderea are obligaţii legale.
Macromediul cuprinde elementele structurale ale mediului cu acţiune
indirectă şi pe termen lung asupra activităţii întreprinderii.
Macromediul include:
Mediul demografic caracterizat de numărul populaţiei, structura pe
vârste şi sexe, dimensiunea medie a unei familii, repartizarea
teritorială, populaţia urbană şi rurală. Analiza indicatorilor
mediului demografic permite o evaluare corectă a dimensiunilor cererii
la producţia întreprinderii.
Mediul economic reprezintă spaţiul în care activează
întreprinderea: structura pe ramuri a economiei, nivelul de dezvoltare
a economiei naţionale în ansamblu şi pe fiecare ramură în parte,
gradul de ocupare a forţei de muncă, situaţia financiar –
valutară.
Mediul tehnologic se evidenţiază prin invenţii şi inovaţii,
mărimea şi orientarea fondurilor destinate cercetării –
dezvoltării, asimilarea de produse noi şi modernizarea produselor
tradiţionale, reglementării orientate spre eliminarea sau
restrângerea efectelor poluante ale proceselor de producţie.
Mediul cultural caracterizează sistemul de valori, obiceiurile,
tradiţiile şi normele de convieţuire în societate. Mediul cultural
are o influienţă substanţială asupra compartimentului
consumatorilor, asupra segmentării pieţelor, asupra comunicării
întreprinderii cu piaţa.
Mediul politic influenţează asupra activităţii întreprinderii prin
structura societăţii, forţele politice şi raporturile dintre ele,
prin gradul de implicare a statului în economie, gradul de stabilire a
climatului politic intern, zonal, internaţional.
Mediul juridic îmbină reglementările de natură juridică prin
intermediul cărora este vizată în direct activitatea întreprinderii.
Mediul natural (climă, relief, zăcăminte etc.)
În condiţiile economiei de piaţă principala componentă a mediului
în care apare firma, atât în calitate de producător cât şi de
consumator, este piaţa. Aceasta din urmă, fiind un sistem de
coordonare a activităţii economice a agenţilor economici, mijloceşte
legăturile multiple ale întreprinderii cu mediul ambiant. Mecanismul
pieţei reprezintă pentru întreprindere terenul de realizare a
fluxului aprovizionare – producţie – desfacere. Realizarea
obiectivelor întreprinderilor (creşterea rentabilităţii şi a
eficienţei economice pe baza sporirii cifrei de afaceri pe seama
fiecărui produs) este în funcţie de sporirea supleţei,
adaptabilităţii şi flexibilităţii firmei în raport cu mediul.
O altă problemă cheie a restructurării întreprinderilor este
legată de cultura organizaţională. Ultima reflectă un mod specific a
colectivului întreprinderii de a acţiona şi interacţiona. Cultura
organizaţională are următoarele şase dimensiuni:
Orientarea spre proces în raport cu orientarea spre rezultate.
Orientarea spre proces înseamnă că oamenii evită riscurile şi fac
un efort limitat de muncă. În acest caz fiecare zi de activitate în
firmă seamănă cu cea precedentă. Orientarea spre rezultate reflectă
că angajaţii se simt confortabil în situaţii deosebite şi permanent
fac maxim de eforturi. Fiecare zi e bună şi aduce modificări, care
sunt primite de angajaţi.
Orientarea spre salariaţi în raport cu orientarea spre muncă. Prima
parte a acestei dimensiuni reflectă că, în firmă sunt luate în
consideraţie şi problemele personale ale angajaţilor. Organizaţia
răspunde de bunăstarea salariaţilor săi. Orientarea spre muncă
prevede îmbunătăţiri în cadrul muncii.
Limitat în raport cu profesional. Prima parte a acestei dimensiuni este
asociată cu caracteristica firmelor japoneze. Salariaţii îşi derivă
identitatea din organizaţie (limitat). Angajaţii simt că, normele de
organizare cuprind comportarea lor atât de acasă, cât şi de la
serviciu. Firma efectuează angajarea salariaţilor luând în
consideraţie problemele sociale şi de familie, competenţa
profesională a salariaţilor. Angajaţii nu consideră că firma
angajează numai pe baza competenţei. Salariaţii gândesc la viitor.
Sistem deschis în raport cu sistem închis. Sistem deschis înseamnă
că firma e un sistem deschis pentru noii angajaţi. În cazul firmei ca
sistem închis, angajaţii se simt închişi, secretoşi. În acest caz
în firmă pot să se adapteze doar unii.
Dimensiunile evidenţiate descriu particularităţile culturii
organizaţionale, însă aplicarea lor în practică este problematică.
Pe baza lor nu se pot formula reţelele, deoarece ceea ce este bun sau
rău depinde în fiecare caz de direcţia care o are întreprinderea. Un
aspect cultural poate fi valoros pentru un scop sau mai puţin valoros
pentru alt scop. De exemplu, orientarea spre client este puternic
relevantă pentru întreprinderile angajate în activităţi de
deservire şi în producerea de obiecte de calitate pentru uzul
consumatorilor, dar poate să nu fie necesară sau poate fi chiar
dăunătoare pentru organizaţiile implicate în fabricarea produselor
standard într-o piaţă competitivă a preţurilor.
Compararea caracteristicilor diferenţelor de cultură la diverse
niveluri ne dă posibilitatea de a evidenţia direcţiile de utilizare
în procesul de restructurare a întreprinderilor a caracteristicilor
culturii organizaţionale:
Procesul de restructurare a întreprinderilor trebuie să ia în
consideraţie faptul că, este foarte greu de a modifica valorile
colective, mentalitatea economică a angajaţilor, care acţionează
nemijlocit asupra dezvoltării întreprinderii.
Managerul firmei trebuie să cunoască configuraţia culturală a
organizaţiei. Adesea este necesară efectuarea unui diagnostic
cuprinzător al stării prezente a culturii şi a subculturilor
organizaţiei. Se potriveşte cultura organizaţională strategiei de
restructurare a firmei? E necesar de a determina părţile puternice şi
slabe ale configuraţiei culturale existente.
Diagnosticul cultural trebuie să contureze harta culturală a
întreprinderii şi să ajute la crearea posibilităţii de a determina
care strategii sunt necesare pentru întreprindere şi care nu sunt
potrivite. De exemplu, dacă o cultură este puternic normativă, atunci
strategia de formare a firmei care prevede o competiţie în domeniul de
servicii clientului nu va avea multe şanse de izbândă.
2.Obiectivele economice ale firmei în condiţiile economiei de piaţă
În condiţiile contemporane întreprinderea este un organism foarte
complex, care se confruntă cu o mulţime de obiective contradictorii ce
ţin de tactica şi strategia dezvoltării şi de satisfacerea
intereselor proprietarilor şi ale managerilor. Astăzi tot mai mulţi
adepţi au afirmaţiile lui Alexis Jacquemin precum că firma, fiind un
organism complex, nu-ÅŸi poate limita obiectivul doar la maximizarea
profitului. Un obiectiv tot mai răspândit al firmei devine cifra de
afaceri, care reflectă ponderea firmei pe piaţă.
Firmele vor avea comportamente diferite şi în dependenţă de
specificul mediului ambiant în care activează. La nivelul
Micromediului o influienţă substanţială asupra obiectivelor firmei
va avea numărul firmelor şi puterea lor economică de a influienţa
piaţa.
Pentru a determina multiplele forme de comportament al firmei trebuie
ca să se ia în consideraţie următoarele momente:
Pe primul plan se cere să se evidenţieze şi interesul clientei.
Aceasta din urmă, în condiţiile contemporane este eterogenă şi
îmbină consumatori productivi şi neproductivi, cu niveluri diferite
de disponibilităţi financiare. Dacă consumatorii doresc acelaşi
produs, atunci unii îl vor procura indiferent de nivelul preţului
unitar, alţii însă vor tinde să-l procure la un preţ cât mai
scăzut, deoarece nu dispun de venituri mari. Alţi consumatori se
orientează doar la calitatea înaltă a produsului. Prin urmare,
consumatorii aceluiaşi produs formează segmente de piaţă
diferenţiale.
Libertatea de a acţiona, interesele şi aspiraţiile producătorilor
în calitatea lor de ofertanţi. Firmele în activitatea lor se vor
orienta nu numai la ziua de astăzi, ci şi la viitor. Aceasta
înseamnă că ele vor tinde să îmbine scrupulos interesele curente de
asigurare a veniturilor cu interesul de dezvoltare ÅŸi consolidare a
poziţiei firmei pe piaţă, utilizând în acest scop diverse căi şi
metode.
Existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice, a unor
reguli şi stări psihosociale care impun sau favorizează anumite
acţiuni sau comportamente din partea agenţilor economici.
Activitatea de piaţă a întreprinderii este marcată de prezenţa
întreprinderilor concurente, care îşi realizează oportunităţile
oferite de aceiaşi piaţă.
Conform teoriei economice, pot fi distinse patru moduri de abordare a
activităţii agenţilor economici, localizate în perioade diferite de
timp:
Clasic: concurenţă pură (perfectă).
Neoclasic: creÅŸterea rolului monopolului ÅŸi oligopolului.
Schumpeterian: impulsul inovării în condiţiile concurenţei
monopolistice.
De restaurare a competiţiei prin dereglementări şi demonopolizări.
Analiza tipurilor de concurenţă are o însemnătate substanţială în
două aspecte. Pe de o parte, această analiză evidenţiază faptul că
competitivitatea firmei este determinată de costul de producţie al
produsului (serviciilor) ÅŸi de calitatea produsului (design,
fiabilitate, durabilitate). Pe de altă parte, analiza tipurilor de
concurenţă crează posibilitatea de a evidenţia mai bine legătura
dintre fenomenul concurenţial şi varietatea, dinamică a tipurilor de
agenţi economici. Tocmai varietatea şi dinamica tipurilor de agenţi
economici contribuie substanţial la sporirea performanţelor sistemului
economic.
Că dirijarea activităţii firmei se efectuează prin decizii. Ultima
reprezintă linia de acţiune aleasă în mod conştient dintr-un număr
oarecare de posibilităţi în scopul atingerii unor obiective în
condiţii de eficienţă maximă. Dacă, în final, alegerea este
făcută doar de o singură persoană, totuşi pregătirea deciziei cere
participarea unui număr mare de comportamente şi de personal.
Pentru ca decizia să fie optimă, trebuie să existe următoarele
elemente:
Un obiectiv economic care să se poată cuantifica.
Un volum mare de informaţii care să reflecte adecvat fenomenele şi
procesele economice.
Un aparat avansat de investigare ÅŸi de prelucrare a datelor care ar
asigura raţionalitatea alegerii.
3.Activitatea agenţilor economici şi problema incertitudinii
Reuşita activităţii antreprenoriale depinde nu numai de organizarea
optimă a procesului transformării factorilor de producţie în bunuri
ci şi de efectuarea eficientă a procesului de consum. Realizarea
acestor două procese ca un tot întreg depinde de incertitudine
(“Multe incertitudini ale vieţii economice sunt ca şi şansa de a
muri la o anumită vârstă: probabilitatea lor poate fi calculată şi
de aceea, ele trebuie îndepărtate bazându-se pe seama altora. Astfel
de riscuri trebuie să fie incluse între elementele costului de
producţie; ele să nu fie o cauză a profiturilor sau pierderilor, ci
să fie deduse pe seama lor. Există totuşi alte incertitudini, care nu
pot fi reduse niciodată la măsuri obiective, pentru că implică
situaţii neprevăzute. Singurul risc care ar conduce la profit…este
unica incertitudine care rezultă din exercitarea responsabilităţii
finale, care prin natura sa nu poate fi asigurată, nici capitalizată,
nici salarializată.†M. Blaug).
Dacă nu ar exista întreprinderea, atunci agenţii economici ar
cunoaşte apriori toate şansele de obţinere a profitului. În acest
caz oferta va spori atât de mult în raport cu cererea încât
cheltuielile şi veniturile producătorilor s-ar echilibra, iar profitul
ar fi egal cu zero. Lipsa profitului, la rândul său, nu ar favoriza
dezvoltarea antreprenoriatului. Profitul există în pofida
declanşării concurenţei, echilibrului pe termen lung şi epuizării
produsului.
“Profitul nu este o plată care trebuie făcută pentru a obţine o
resursă, el este un rest, este ceea ce rămâne din venit după ce s-au
acoperit costurile totale, este rezultatul previziunii viitorului cu mai
mare acurateţe decât au făcut-o ceilalţi concurenţi. El este un
venit aleator şi nu un venit forfetat, ceea ce determină pe fiecare
agent economic să anticipeze cât mai bine circumstanţele
activităţii sale†C. Popescu, D. Ciucur.
Considerat de mulţi specialişti drept motor al societăţii noastre,
profitul constitue motivaţia obiectivă a întreprinzătorilor şi
proprietarilor firmelor. “Motivaţia producătorului este perspectiva
profitului, pe care caută într-o perioadă nespecificată de timp
să-l maximizezeâ€Â.
În această perspectivă putem spune că toate firmele - indiferent de
mărimea sau forma lor - îşi organizează şi desfăşoară
activitatea sub semnul profitului, urmărind profitul care de departe se
prezintă ca fiind criteriul cel mai important de apreciere a
activităţii globale a acestora şi, desigur, singura sursă de
dezvoltare a lor. Prin aceasta, profitul contribuie ÅŸi la satisfacerea
în perspectivă a unor nevoi potenţiale de consum de bunuri şi
servicii, constituind acel element ce impulsionează pe întreprinzător
în organizarea producţiei de noi bunuri şi servicii.
Desigur, noi nu ne propunem a justifica existenţa profitului, plecăm
de la realitatea concretă şi anume de la existenţa profitului în
societate, de la faptul că acesta serveşte, la rîndul lui, la
satisfacerea unor necesităţi economice. Cu alte cuvinte, nu punem în
discuţie caracterul moral sau imoral al profitului, ci punem în
discuţie efectele benefice ale profitului, sau mai bine zis, ale
obţinerii acestuia, efecte ce se sintetizează în funcţiile pe care
acesta le îndeplineşte în societate. Principalele funcţii ale
profitului sunt următoarele:
Funcţia de motivare a firmelor, luate în ansamblu, ca entităţi
economice şi ale întreprinzătorilor, şi proprietarilor firmelor
respective. Profitul stimulează iniţiativa economică atît a
proprietarilor, cît şi a întreprinzătorilor, el determină
acceptarea riscului de către întreprinzători, şi prin aceasta,
contribuie la stimularea producţiei de bunuri.
Funcţia de creştere, ce pune în evidenţă faptul că profitul stă
la baza creşterii producţiei, a dezvoltării firmelor, a apariţiei de
noi întreprinderi etc. El reprezintă sursa principală a acumulărilor
pe baza cărora se constituie investiţiile, sursa de bază a creşterii
economice.
Funcţia de control asupra activităţii firmelor. El este un adevărat
barometru pentru fiecare firmă, indicînd nu numai eficienţa în
general ci, pentru fiecare etapă din viaţa întreprinderii, nivelul
eficienţei, permiţînd astfel efectuarea de comparaţii şi analize
profunde asupra rentabilităţii firmei. Se poate aprecia că profitul
este indicatorul principal de care conducerea firmelor ţine seama în
elaborarea politicilor şi strategiilor lor economice. El generează şi
imprimă tuturor participanţilor la viaţa economică un spirit de
economisire care se transmite de la nivelul conducerii fiecărei firme
pînă la ultimul salariat al acesteia. Mai mult, acest spirit de
economie depăşeşte porţile firmei, fiind parte a comportamentului
oamenilor în societate.
Desigur, toţi întreprinzătorii sunt interesaţi în a obţine profit
şi, dacă se poate, cît mai mult profit. Cu cît profitul obţinut
este mai mare, cu atît rentabilitatea, eficienţa firmei este mai mare.
În cadrul fiecărei firme se determină volumul profitului obţinut
într-o anumită perioadă, care este cunoscut şi sub denumirea de masa
profitului. Ca o definiţie putem spune că masa profitului este suma
totală dobîndită sub formă de profit de o firmă, într-o anumită
perioadă de timp. Pentru firmă cunoaşterea masei de profit nu este
suficientă, ea urmăreşte să aprecieze şi gradul de profitabilitate
înregistrat, respectiv gradul de rentabilitate a afacerilor făcute.
Iată de ce, firma raportează masa profitului la costurile făcute
pentru obţinerea acestuia în perioada respectivă, obţinînd
procentual gradul de profitabilitate, sau rata profitabilităţii.
Aceasta se poate determina atît la nivelul firmei, cît şi pe produse
sau grupuri de produse realizate de firmă, sau pe diverse activităţi
desfăşurate de ea. Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, dă
informaţii extrem de utile întreprinzătorilor despre mersul
afacerilor firmelor respective într-o perioadă sau alta. Desigur,
toţi întreprinzătorii au, pe baza cunoaşterii ratei profitului,
posibilitatea de a face analize asupra activităţilor desfăşurate de
firme, precum şi de a stabili strategii care să urmărească
maximizarea profitului, deci creÅŸterea ratei profitului.
Efectele intrării sau ieşirii firmelor din ramură
Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra, la un moment dat, o
creştere a numărului de firme care produc un anumit bun (deci va avea
loc o sporire a cantităţii din bunul respectiv) atunci vom sesiza o
modificare a costurilor ÅŸi veniturilor tuturor firmelor care produc
acel bun. Acest fapt se datorează următoarelor:
a) Intrarea unui număr însemnat de firme în ramură are ca efect
imediat creşterea ofertei la bunul produs în cadrul ramurii, şi în
mod firesc, scăderea preţului de vînzare. Venitul mediu, ca şi
venitul margina ale fiecărei firme va scădea, deoarece vînzările se
vor face la noile preţuri;
b) Intrarea în ramură a noilor firme va duce la creşterea cererii de
factori de producţie, utilizaţi pentru producerea bunului respectiv.
În aceste condiţii, preţul factorilor va creşte şi deci, în mod
corespunzător, va creşte şi costul total al fiecărei firme.
Scăderea venitului şi creşterea costului vor avea ca efect reducerea
profitului fiecărei firme, aşa că intrarea noilor firme atrase de
mărimea profitului economic va reduce nivelul acestui profit. În
aceste condiţii, motivaţia pentru noile firme de a produce bunul
respectiv va dispărea, dar numai atunci cînd profitul economic al
fiecărei firme în parte va scădea, în perioada lungă, la zero.
În concluzie: numărul firmelor poate să crească într-o ramură
oarecare pînă ce profitul economic va scădea la zero.
Scopul fiecărui agent economic este de a obţine profit. Însă din
cauza existenţei incertitudinii succesul, rezultatul activităţii este
supus riscului. Pentru a micşora riscul în afaceri, antreprenorii
pleacă de la următoarele consideraţii:
Cunoaşterea şi aplicarea teoriei. Ultima dă posibilitatea de a
calcula cu rigurozitate intrările şi ieşirile fiecărui proces
economic, fiecărei acţiuni de afaceri
Utilizând teoria economică, trebuie să se ia în vedere că:
Teoria economică “nu oferă un ansamblu de concluzii imuabile,
aplicabile imediat în politică. Ea este o metodă, nu o doctrină, un
instrument al minţii, o tehnică de gândire care îl ajută pe
posesorul ei să tragă concluzii corecteâ€Â.
Teoria economică “este cea care conferă ştiinţelor economice
aproape toată puterea lor de anticipaţie sau de clarificare. Fără
teorie, ar trebui să ne căutăm, pe dibuite, ca orbul, calea printre
probleme economice, opinii conflictuale ÅŸi propuneri politice opuseâ€Â.
“Teoria economică … este ştiinţa despre modul în care oamenii
şi societatea învaţă să aleagă, cu trecerea timpului, cu ajutorul
banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare
pentru producerea diferitelor mărfuri şi repartizarea lor în scopul
consumării în prezent şi în viitor – între diferiţi oameni şi
diferite grupări ale societăţiiâ€Â.
Aplicarea gândirii economice contemporane. Aceasta evidenţiază faptul
că suportul comportamentului agenţilor economici este interesul,
raţionalitatea economică, cunoaşterea şi respectarea regulilor de
joc elaborate de către stat. Că incertitudinea “nu este altceva
decât lipsa informaÅ£ieiâ€Â, iar “informaÅ£ia din punct de vedere al
alegerii (al deciziei) nu este altceva decât micşorarea
incertitudiniiâ€Â.
Evidenţierea criteriilor de activitate a tuturor tipurilor de agenţi
economici. După cum s-a menţionat deja, lipsa informaţiei în
activitate condiţionează riscul. Însă riscul are loc şi în unele
acţiuni ale oamenilor, care sunt foarte bine informaţi de
consecinţele nefavorabile. De exemplu, călătoria cu automobilul la
distanţe mari este mult mai riscantă decât călătoria cu avionul,
utilizarea în gospodărie a unui obiect ascuţit este mai primejdioasă
decât a celui neascuţit, mulţi pasageri în automobil nu folosesc
centurile de siguranţă.
Aceste exemple evidenţiază că sunt diverse tipuri de oameni: cei care
resping riscul, neutri şi cei care adoră riscul. Vom determina
trăsăturile fiecărei categorii de persoane utilizând următorul
exemplu:
Să presupunem că are loc jocul cu aruncarea monedei. Dacă va cădea
cifra monedei, câştigul va fi de un leu, iar dacă stema, atunci
pierderea va fi de un leu. Care din cele trei categorii de persoane va
juca?
Persoana neutră faţă de risc nu va juca, fiindcă şansele de
câştig sunt 50% la 50%, iar venitul mediu va fi egal cu zero. Nu va
prefera jocul nici persoana care nu adoră riscul. Aceasta poate să se
includă în joc doar în cazuri când va avea o şansă care-i va
garanta compensaţia riscului. Dacă la aruncarea monedei cade cifra,
câştigul este de patru lei, iar dacă stema, atunci se pierde un leu.
În această situaţie câştigul real poate fi 1/2*4 + 1/2*(-1) = 1,50
lei. Acest câştig mediu poate cumva să compenseze riscul
jucătorului.
Va juca probabil doar amatorul de risc, care primeşte o anumită
plăcere deja de la participarea la joc.
Investigaţia sociologică efectuată în anul 1998 (în R.M.), la care
au participat 300 de respondenţi antreprenori - acţionari şi 200 de
antreprenori particulari atestă faptul că orientările valorice ale
antreprenorilor diferă de la individ la individ, în dependenţă de
nevoile şi de felul fiecăruia de a fi, de a gîndi, de a concepe rolul
şi valoarea vieţii.
Scopul principal al antreprenorilor este, bineînţeles, de a obţine
profit pentru a-şi asigura existenţa sa şi a familiei, a-şi
satisface diversele necesităţi vitale etc. De aici şi scopul final al
activităţii antreprenoriale - de a maximiza profitul. În fond, acest
profit nu se acumulează în tezaur, ce contribuie la dezvoltarea
economiei, fapt ce este susţinut de 67 la sută din respondenţi.
Fiecare al patrulea optează pentru sporirea investiţiilor şi doar a
treia parte din antreprenori sunt preocupaţi de crearea noilor locuri
de muncă. De aici apare şi contradicţia între acumularea de capital
şi crearea noilor locuri de muncă, ultima constituind sarcina nu
dintre cele mai puţin importante ale antreprenorilor.
Orientarea valorică a activităţii antreprenorilor depinde de
realitatea obiectivă a mediului economic, de greutăţile cu care se
confruntă antreprenorii. Succesul este garantat acolo unde se
utilizează tehnică şi tehnologii noi, idei noi, gradul de eficienţă
al cărora nu totdeauna este cert cunoscut. Utilizarea inovaţiilor în
toate timpurile a constituit o responsabilitate majoră, ba chiar un
risc.
Alarmant esre faptul că valorile morale şi psihologice a
businessmanilor sau plasat pe ultimul plan. Doar patru la sută din ei
au la baza afacerii valorile morale, cele psihologice lipsind
totalmente. Circa o jumătate din cei intervievaţi au menţionat că la
baza afacerii sunt valorile materiale, iar ceva mai mult de jumătate -
valorile profesionale. Ultima cifră confirmă că pentru mulţi
antreprenori posibilitatea de a cîştiga mult constituie un motiv
important pentru a porni o afacere, îmbogăţirea rapidă nefiind
singurul scop.
Întrucît în orice afacere persistă momentul de risc, un loc aparte
în studierea valorilor rîvnite de antreprenori îi revine atitudinii
lor faţă de imanentul risc. Acţiunile antreprenorilor în condiţiile
relaţiilor de piaţă existente, a concurenţei nu pot fi prevăzute
ÅŸi calculate cu o oarecare precizie, cu certitudine. Multe decizii pot
fi luate în condiţii de incertitudine, efectul fiind imprevizibil.
Anume în astfel de condiţii se manifestă riscul, care cere de la
antreprenor mult curaj, profesionalism înalt.
Experienţa ţărilor dezvoltate confirmă că ignorarea sau
subestimarea riscului economic în elaborarea strategiei şi tacticii
în politica economică stopează dezvoltarea societăţii, a
progresului ştiinţific. Riscul presupune, paralel cu posibilele
pierderi, şi posibilitatea unor venituri adăugătoare. Cercetările
efectuate denotă că atitudinea antreprenorilor faţă de situaţia de
risc este, în mare măsură, negativă. Doar a cincea parte din
respondenţi acceptă riscul permanent, 66 la sută din ei riscă doar
în cazurile în care sunt siguri de rezultatul acţiunii, iar 13 la
sută evită riscul totalmente.
Aşadar, pe prim plan s-au plasat orientările materiale ale
antreprenorilor, cele morale ÅŸi profesionale, cum ar fi perspectiva de
a participa la progresul societăţii, de a realiza ceva deosebit, a
crea noi locuri de muncă rămînînd în umbră. Deci, conform
rezultatelor cercetărilor efectuate putem conchide că orientările
valorice ale antreprenorilor sunt variate. Totodată întrega activitate
a antreprenorilor este concentrată în jurul egocentrismului, orientat
spre satisfacerea scopurilor personale - maximalizarea profitului.
CunoaÅŸterea naturii fenomenelor incertitudinii ÅŸi a riscului.
Riscul reprezintă:
Sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje viitoare.
Pierderea unui avantaj cert şi imediat într-o investiţie.
Incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va înregistra la
o dată viitoare.
Se pot diferenţia două tipuri de incertitudini:
Probabilitatea cărora poate fi calculată, şi astfel de riscuri pot fi
îndepărtate şi cheltuielile lor pot fi introduse în costul de
producţie.
Incertitudini, care nu pot fi reduse niciodată la măsuri obiective,
fiindcă implică situaţii neprevăzute.
Anume ultimul tip de incertitudine îl mobilizează pe antreprenor să
acţioneze.
Analiza incertitudinii şi a riscurilor poate evidenţia următoarele
fenomene:
Unirea riscurilor. Acest fenomen va fi caracterizat folosind piaţa de
asigurare a vieţii oamenilor. Asigurarea vieţii nu poate amâna
decesul persoanei. Asigurarea poate, în caz de accident doar micşora
şansa de a lăsa familia fără mijloace. Asigurând viaţa oamenilor,
compania de asigurări, are venituri esenţiale.
è‘ Åâ€
á€ˆà ¨€&䘋
j
ä
æ
¾
h
j
æ
æ
¼
¾
è‘ ËÂ
âƒሃ桤ÄÂ愀̤
æÂ’Ũáâ€â‚¬. De exemplu, corabia care transportă Å£iÅ£eiul costă foarte
mult şi de aceea este asigurată în mai multe companii.
Riscul moral. De exemplu, proprietarul tinde să asigure automobilul
contra furtului. Dar oamenii sunt diferiţi, unul este mai precaut şi
încuie automobilul când pleacă, altul nu. În acest caz compania de
asigurare nu poate mări taxa de asigurare, ea poate doar să determine
şi să deservească numai clienţii care iau toate măsurile de
protecţie după asigurarea automobilului.
Pentru a micşora riscul, antreprenorul trebuie să ia în consideraţie
şi faptul că luarea deciziilor este un proces de folosire a
informaţiei şi poate fi reprezentat astfel:
INFORMAÅ¢IE DECIZIE
ACÅ¢IUNE
Agentul economic mai puţin informat alege întâmplător.
Antreprenorul bine informat foloseÅŸte diverse criterii de comportare,
în funcţie de situaţia reală de pe piaţă.
Dacă pe piaţă domneşte presiunea (oferta este mai mare ca cererea),
atunci cumpărătorul:
va acorda prioritate vânzătorului a cărui ofertă la momentul dat
este mai avantajoasă din punct de vedere al calităţii, preţului şi
deservirii;
va acorda prioritate vânzătorului cu care s-a obişnuit.
Dacă pe piaţă domneşte absorbţia (cererea este mai mare ca oferta),
atunci:
vânzătorului îi va fi indiferent cine ajunge la marfa sa ca să o
procure;
pentru a repartiza bunurile deficitare, organele de resort vor lua
diverse măsuri;
cumpărătorul poate încerca să-l corupă pe vânzător;
vânzătorul va acorda prioritate cumpărătorului care formulează cele
mai puţine pretenţii.
Dacă pe piaţă domneşte incertitudinea în cazul presiunii, povara
nesiguranţei va fi suportată de vânzător. În economia
caracterizată prin presiune se poate frâna mai eficient creşterea
salariilor.
Dacă pe piaţă domneşte incertitudinea în cazul absorbţiei atunci
povara nesiguranţei va fi suportată de cumpărător. În economia
caracterizată prin absorbţie se poate frâna mai eficient creşterea
preţurilor.
Conform teoriei neoclasice a riscului (Marschall A.), firma care
activează în condiţii de incertitudine şi profitul căreia este o
variabilă întâmplătoare se va călăuzi de cuantumul profitului
scontat (aşteptat) şi mărimea fluctuaţiilor posibile ale profitului.
De exemplu, dacă există doar două variante de activitate care au ca
rezultat acelaÅŸi profit aÅŸteptat, atunci antreprenorul va alege
varianta în care fluctuaţia profitului scontat va fi mai mică.
La luarea deciziilor, antreprenorul, va porni de la legea preţului
crescând al riscului: pentru un profit scontat mai mare
întreprinzătorul va accepta un risc mai mare.
Foarte des pot fi folosite tranzacţiile de transferare a riscului
asupra altui agent economic. De exemplu, fermierul poate să vândă
recolta neculeasă, direct pe câmp. În schimbul unei sume mai scăzute
decât venitul scontat. Fermierul va face acest lucru, pentru a se
elibera de riscul pe care îl poate suporta ulterior la o eventuală
scădere a preţurilor la cereale.
În organizarea activităţii sale antreprenorul trebuie să utilizeze
raţional şi pieţele de capital de asigurare şi de acţiuni.
Pentru a obţine un profit maxim, firma, antreprenorul poate folosi pe
larg inovaţiile şi invenţiile, arbitrajul. Invenţia reprezintă
“descoperirea noilor cunoştinţe tehnice şi aplicarea†lor în
economie. Inovaţia caracterizează “introducerea noilor metode
tehnice, noilor produse, noilor surse de ofertă şi noilor forme de
organizare a industrieiâ€Â. Arbitrajul reprezintă activitatea care
include procurarea bunurilor la un preţ unic mic pe o anumită piaţă
regională şi realizarea lor pe o altă piaţă cu un preţ mai mare.
Prin urmare, arbitrajul se deosebeşte de speculaţie. Aceasta din urmă
înseamnă procurarea mărfii la un preţ unic mic şi realizarea
mărfii pe aceiaşi piaţă la un preţ mai mare peste o anumită
perioadă de timp.
4. Planificarea activităţii antreprenoriale
în bază de marketing şi influenţa ei asupra întreprinderii
Antreprenoriatul reprezintă o activitate de sine stătătoare a
persoanelor fizice şi a societăţii create cu răspundere materială
comună, scopul cărora este primirea unui beneficiu.
Antreprenorul este persoana, care îşi asumă riscul de antreprenoriat
şi caută mijloace pentru organizarea întreprinderii. El trebuie să
cunoască modul de efectuare al activităţii de antreprenoriat, mediul
în care se petrec acţiunile practice, problemele cu care se poate
confrunta un businessman în activitatea sa şi şansele pe care le are
el pentru a le soluţiona. Antreprenorul e dator să estimeze la justa
valoare conjuctura pieţii şi să decidă corect.
ÃŽn secolele XIX - XX, deseori antreprenorii se echivalau cu managerii
întreprinderilor. Numai în a doua jumătate a sec. XX s-a stabilit
noţiunea de antreprenoriat ca inovaţie. Antreprenorul se consideră un
propagandist al ideilor noi, începînd cu proiectarea unei mărfi noi
şi terminînd cu formarea unei structuri organizatorice noi. Astfel, A.
Gariman a fost reformatorul căii ferate din S.U.A., J. Morgan -
reorganizatorul industriei americane.
Istoria antreprenoriatului în Republica Moldova este legată cu
eliminarea antreprenoriatului din viaţa economică.
Pînă în anii ’80, în Moldova funcţiona sistemul administrativ de
conducere. Conform acestuia, antreprenoriatul practic a fost scos din
sectorul economic ÅŸi a devenit un element al “ pieÅ£ei negre â€Â.
Reformele economice din anii ’90 în Moldova au adus la schimbări
esenţiale în mentalitatea oamenilor privind proprietatea particulară,
concurenţa şi antreprenoriatul. Actualmente, antreprenoriatul este
recunoscut de toate organele de resort ÅŸi se dezvolta conform
legislaţiei R.M. Activitatea de antreprenoriat este considerată, în
prezent, un factor primordial în dezvoltarea economiei de piaţă a
republicii.
Antreprenoriatul poate fi considerat un proces tehnologic, cuprinzînd
următoarele etape:
elaborarea ideilor şi estimarea posibilităţilor de realizare a lor,
prevede importanţa reală şi potenţială a ideii, estimarea riscului
şi prognozarea posibilităţilor de realizare a ideii privind primirea
unui beneficiu, stabilirea nivelului de corespundere a ideii
cunoştinţelor şi scopului ales, compararea producţiei la
întreprinderea formată cu producţia concurenţilor;
elaborarea planului de afaceri cuprinde un complex de planuri ( de
producţie, de marketing, financiar ) şi strategii de pătrundere a
firmei pe piaţă;
căutarea resurselor necesare prevede analiza resurselor existente şi
căutarea furnizorilor potenţiali pentru a asigura cu resurse, precum
şi metodele de atracţie a resurselor necesare;
conducerea cu întreprinderea formată prevede respectarea stilului şi
structurii de dirijare, determinarea locurilor slabe în dirijarea şi
găsirea căilor de lichidare a neajunsurilor, organizarea sistemului de
control asupra activităţii de antreprenoriat a întreprinderii.
Toate etapele de antreprenoriat sus - numite sunt integrate ÅŸi nu pot
fi aplicate în practică una fără cealaltă.
Antreprenorul primeÅŸte decizia despre sfera de activitate ÅŸi alege
aşa un “cuib†pe piaţă, care depind de raportul între trei
elemente: posibilitatea pieţii, sarcinile firmei, resursele disponibile
ale firmei. Astfel, antreprenorul nu numai determină pentru sine
piaţa, ci caută pe piaţă acel segment sau acel domeniu îngust care
nu este ocupat sau este nefolosit de concurenţi.
Procesul de alegere a “cuibului†este problema - cheie în
activitatea de marketing. Antreprenorul, alegînd “cuibulâ€Â, trebuie
să se orienteze în spaţiul posibilităţilor în baza: evidenţierii
limitelor economice; estimării corelaţiei între resursele şi
cheltuielele firmei; garanţiei succesului întreprinderii.
Antreprenorul începător trebuie să aleagă “nişa†pieţei în
baza studierii profunde a pieţei mărfii prin metodele analizei cererii
şi ofertei, alegerii segmentului scop al pieţei care ar corespunde
perfect acestui produs; poziţionării mărfii în comparaţie cu
mărfurile analogice ale concurenţilor pe acelaşi segment al pieţei;
calculului variantei optime de realizare a activităţii de
antreprenoriat. E important ca antreprenorul să determine strategia
ieşirii întreprinderii pe piaţă şi posibilităţile de a menţine
competitivitatea sa în baza folosirii măsurilor de marketing.
Antreprenorul este obligat să evidenţieze factorii ce influenţează
asupra activităţii de antreprenoriat al întreprinderii. Astfel,
analizînd situaţia antreprenoriatului pe piaţa globală, putem
evidenţia două grupe de factori:
factorii interni ai întreprinderii - resursele financiare, scopurile
ÅŸi sarcinile firmei, cadrele, furnizorii;
factorii externi ai mediului înconjurător - economici, demografici,
tehnologici, culturali, lagislativi etc., asupra cărora întreprinderea
nu poate influenţa şi trebuie să-i evidenţieze în activitatea sa.
Pentru antreprenorul începător o problemă cheie este elaborarea şi
realizarea planului de afaceri. Planul de afaceri reprezintă un
document de perspectivă, care descrie consecutiv toate direcţiile de
activitate ale firmei pe piaţă, analizează problemele cu care se
poate confrunta întreprinderea şi determină căile de rezolvare a
acestor probleme.
Scopul elaborării planului de afaceri este pronosticarea activităţii
economice a întreprinderii pe un termen de 2 - 3 ani în baza
cercetărilor de marketing conform cerinţelor pieţei.
Necesitatea elaborării planului de afaceri a oricărei întreprinderi
reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte:
planul de afaceri poate fi folosit pentru elaborarea concepţiei de
conducere cu businessul în scopul preîntîmpinării greşelilor care
pot să apară în viitor;
planul de afaceri este un instrument principal cu ajutorul căruia
antreprenorul soluţionează următoarele probleme: estimează
rezultatele activităţii întreprinderii pe o anumită perioadă;
determină direcţiile principale de activitate a firmei; formulează
scopurile firmei şi strategia realizării lor; determină măsurile de
marketing a întreprinderii în domeniul studierii pieţei, aplicării
reclamei în practică, stimulării desfacerii etc.
Planificarea activităţii firmei în baza planului de afaceri are
următoarele avantaje:
îi obligă pe conducători să se ocupe de problemele strategice de
dirijare ale firmei;
permite coordonarea activităţii întreprinderii pentru a distinge
scopurile sale de activitate;
permite antreprenorului să determine rentabilitatea activităţii
întreprinderii în condiţiile competitivităţii pe piaţă;
conţine orientări şi recomandări de acţiune a întreprinderii în
condiţiile concurenţei şi în procesul formării ei.
Pentru a controla îndeplinirea planului de afaceri trebuie de stabilit
punctele de control şi anume: controlul stocurilor de mărfuri,
controlul respectării devizului de cheltuieli, controlul calităţii
mărfurilor şi vînzării lor.
Formarea calităţilor personale de antreprenor este complexă şi
depinde de următoarele principii:
Ocuparea cotei de piaţă cu mărfuri noi pentru atragerea
consumatorilor potenţiali. E important de a păstra avantajele
competitive ale mărfii sale, inclusiv caracteristicile tehnice şi
poziţia activă pe piaţă faţă de concurenţi. Antreprenorul trebuie
să asugure reînoirea producţiei, să formeze noi necesităţi la
cumpărători, să pătrundă activ cu produsul său pe piaţă.
Concurenţa trebuie să fie organizată cultural în corespundere cu
nivelul general de gospodărie.
Antreprenorul trebuie să primească decizii privind cucerirea pieţii
cu marfă, inclusiv introducerea tehnologiilor noi în procesul de
producţie.
Formarea preţurilor pentru a ieşi pe piaţă cu produsul său propriu.
Preţul trebuie să fie de aşa mărime, ca să putem vinde acest
produs, să acoperim cheltuielile ÅŸi sÃ
