Referat AGROTURISMUL

Mai jos puteti citi fragmente din Referat AGROTURISMUL si de asemenea puteti face Download Referat AGROTURISMUL

Citeste fragmente din Referat AGROTURISMUL

FACULTATEA DE ECONOMIA TURISMULUI INTERN SI INTERNATIONAL Agroturismul in tarile europene si in Romania  AGROTURISMUL SCURT ISTORIC Putem afirma, fără a greşi, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţile turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) şi Delfi (Apolo)- frecventarea băilor curative sau jocurilor festive periodic organizate. În periada romană majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii omeneşti se diversifică şi structura călătoriilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau un număr însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. Unii din aceşti călători au decis să transmită experienţele lor. Putem prezenta în sprijin scrierile călugărului francez Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori să ajungă la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care în 1960 a scris un poem intitulat „Drum îngust spre Nordul îndepărtat”. În dorinţa de a prezenta evoluţia dotărilor şi instalaţiilor iată un catren sugestiv: „Înţepat de ţânţari, muşcat de păduchi / Am reuşit să dorm într-un pat / În timp ce un cal urina / Chiar lângă perna mea” (Christureanu Cristina – „Economia şi politica turismului internaţional”). Europa este cea care înregistrază primele forme conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteşte în lucrarea sa „Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În secolul următor, al XIX-lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen sau pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi italieni cărora li se adaugă mai apoi cei din Anglia (Grolleau Henri-”Patrimoine rural & touorisme dans la C.E.E.„). În România, care-aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”- la început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă întotdeauna. Mai mult, „viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români. În ceea ce priveşte manefestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că ori ce orăşean, care se respectă şi îşi putea permite, avea o casă „la ţară„ - amintim: obiceiurile de Sânzâiene când, coform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timppul verilor călduroase („locuinţa mea de vară e la ţară”), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere. Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţeie turistice au evoluat şe echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - „poştele” care încă mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legată de această activitate - exemplu Poşta Câlnău) la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi masa (vetitele hanuri în toate cele trei ţări române). Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera personalităţi ale culturii româneşti ca: Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Calistrat Hogaş, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Ştefan Ciobotăraşu şi mulţi alţii. Toţi cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi turismul. Cele prezentate mai sus determină să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX-lea doar în mod spontan. EPOCA MODERNĂ A TURISMULUI RURAL După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupata de ţinta (destinaţia) vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de petrecere - tot mai fracventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul (spaţiul) rural. Ce-şi propuneau aceşti călători, drumeţi, excursionişti, într-un cuvânt turişti? Un răsppuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor şi următoarea enumerare: Să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa de petrecere a vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi civilizaţie decât cele obişnuite; Să-şi materializeze interesul pentru noi destinaţii; Să fragmenteze vacanţa în 3-4 minivacanţe (4-5 zile: mare, munte, staţiune localitate balneară, sat turistic tradiţional); Sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus (deci mai ieftin); Turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia); Alegerea ca destinaţii de vacanţă a tărillor învecinate; În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje: valorificarea bogatului potenţial rural; economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi agrement; reducerea la minima a personalului de servire; decongestionare zonelor turistice supraaglomerate; îmbunătăţrea nivelului de trai în zonele utilizate ca baza materială a turismului; surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală; înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale. Cercetările inteprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au scos în evidenţă că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zană în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local ( Glăvan, V. Marchidan, G. –„Experienţa naţională şi internaţională în valorifiacrea patrimoniului rural”). TURISMUL RURAL ÎN ŢĂRILE EUROPENE CU TRADIŢIE Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor turistice. Reţeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizere în cadrul statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită: condiţiilor de organizare create; a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente; sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franţa, Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE; experienţei câştigate şi dorinţei de perfecţoinare manifestate permanent. Germania. „Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie apreciată şi bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de al Marea Nordului până la Alpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de locuinţe de vacanţă cu circa 10 000 de camere (cu unul şi două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt: Schwartwald şi Messen. Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor „mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german (Mala John-„Bussnis Guide Efopeen”) asupra vieţii de familie şi în special legat de poziţia femeii în societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie şi biserică”) - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a turismului rural. În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom întâni dotări începând din Rhemania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţiilr Grimm. Şi chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la cunoştiinţă că nu îndrăgiţi lochiorul de ou crud. Veţi afla surpriza să constataţi că imediat ce le-aţi spus-o ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză şi engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiţia. Ambianţa rurală este angrenată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică. Celor care vor alege una din cele 3000 de oferte ale „Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalitătii rurale în Gemania), sunt propuse, în afara serviciillor de găzdiure - cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă - itinerarii: cicloturistice, călare, cu căruţa sau caleaşca; vizite în ateliere ale artizanilor, sejururi pentru naturalişti (vânătoare, fotografică); peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri=”mergân pe jos”) Franţa. În această ţară turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin federaţia naţională „Gîtes Rulaux”, ce cuprinde circa 37 000 de aşezăminte. Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupări, în spaţiul francez vom întâlni asocieri ca: „Gîtes de France”, „Logis et Auberges de France”, „Stations Vertes de vacances”, „Relais et Chateau”, „Relais de Silence”, „Camping et Caravaning” etc. În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere „Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4 000 de sate turistice, 150 000 de paturi, dispersate în 80 de departammente. Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte -precum şi regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace. Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă franţa? Poate: tartinele cu unt muiate în ceaşca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau a brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză; vinurile albe, roşii, roz sau negre; şampania; french-cancanul; felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la ori ce pentru a-şi satisface vizitatorii. În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3.5%). Toate acestea şi încă câteva lucruri pe care nu le poţi descoperi decât la faţa locului au contribuit la noua înfăţişare a turismului francez în spaţiul rural şi la clasarea în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni. Austria. Şi în această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii - care au contribuit la evoluţia aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând satistic realizările domeniiului se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1979 s-au dobândit 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei. Totul a pornit de la apoziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine zonă de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică. Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, creşterea transportului şi infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării. Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestin intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea şi funcţionarea a 25 de comune turistice, în care o familie din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă-6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spaţii de aczare. Corelerea eforturilor şi necesitatea deşfăşurării unei activităţi calitative - în coreleţiile creşterii concurenţei - au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilr Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Sateşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea cestor iniţiative au venit „Sindicatele de iniţiativă sătească”, „Oficiul de turism al landului” şi „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”. Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: camera de Comerţ Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televeziune, afişe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii. Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rurala austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderent al unităţilor de mici dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătăţit continuu (salon, bar, salon T.V, sală de jocuri, saună, piscină, etc). Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru pravticarea sportului în orice anotimp, vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de faţă fără : centre de echitaţie, terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă artificială ( lacuri colectoare), maşini de bătut zăpada. Iar pentru ca totul să funcţioneze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăţi de exploatare şi întreţinere-reparaţie a dotărilor şi instalaţiilor existente. ASPECTE ALE TURISMULUI RURAL DIN ALTE ŢĂRII EUROPENE Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce ma mult în a doua jumătate a secolului XX. În aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanţă la ţară au intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natura, spaţii pur ecologice. Din rândul celorlalte ţării eoropene practicante ale turismului rural vă prezint în continuare: Belgia - ţara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” şi a altor câteva bine cunoscute repere, din 1973 - când se constituie prima asociaţie - devine renumită şi în turismul rural. Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 245 camere „de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniul artistic şi tradiţii populare. Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate rin „Lea Gîtes de Walonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp al muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă comfortabile. Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi pentru a proba şi a demonstra buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere. Danamarca. - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: „vacanţe active”. Prin intermediul organizaţiei „Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziţie doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3 000 de paturi. Serviciile sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar în extrasezon se practică preţuri speciale. Finlanda. - ţara „făcută” parcă în întregime din ape, aer şi arbori. Cele mai bine de 188 000 de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros. Ţară în acelaşi timp al fiordurilor şi al lui Moş Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugăm lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn. Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau „castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 50 000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi. Turiştii pot locui singuri în ferme sau gaspodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţele lor pot participa la viaţa aşezărilor ruruale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel cel mai adesea echitaţia sau schiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi. Irlanda. - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula „bed ă breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe din ferme a amenajate locuri de joacă pentru copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se acordă 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independenta sau rezidenţe rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zonele tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Coountry, Irishawen, Unabhan şi Carlow Country. Italia. - turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare „vacanţele verzi” şi are ca principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Ambiente e il Territorio s-a construit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale – editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURIST se regăsesc informaţiii diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case traditionale, castele şi fortificaţii). Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţionale culturale şi a peisajelor, turismul italian atrage prin: tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile şi cantecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte. Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia, calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige. Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători în cadrul mişcării turistice rurale. Portugalia. - 800 km de coastă (ţărm-tarâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost portighezi), şi nu în ultimul rând locul de unde se „fabrică” vinul de Porto şi se cântă fadoul. Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori a unor rezidenţe de interes particular, arhitectonic sau istoric. „Turismo no Escapo Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVII, case rustice sau ferme în plină activitate. Sectorul turismului este cordonat de Ministerull Comerţului şi Turismului, care acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţiade a deafăşura această activitate în timp de minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira. Turismul rural uneşte peste 100 de echipamentecu peste 1 500 de paturi, la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinh), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri. „Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă un mod deosebit de animaţie, posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei -vacanţe active.Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, germană, italiană). Deviza lor: „Un turist=un prieten. Zâmbeşte!” Alte ţări: - în ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus în zone din ce în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în: Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba, şi Jaen); Elveţia (leman, Jura, Neuchatel, Berna, ticino); Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle); Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshine, Ţara Galilor); De asemenea, este în plină afirmare în: grecia, Islanda şi Suedia. Încearcă a se impune şi în ţările Europei Estice: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovaacia, Fosta Iugoslavia şi România. TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA Teritoriul României prezintă: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc în mod special. Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltarea turismului rural. Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali a unie aşezări rurale. Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că fost un început promiţător , căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică interanţională procedează la identificare aşi selectarea unor localităţi rurale representative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale. Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau , experimental, sate de inters turistic, demumite “sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Leteşti (Argeş), Fundata şi Şirmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea). În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” Bucureşti şi contracte pe piaţa externă, se realizează o breşă – prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan. Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea tuirştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în annul 1989. Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Română entru Dezvolatare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul interanţional şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES). Din rândul acestora ANTREC este cea mai viabilă şi în maer parte a realizat ceea ce îşi propunea la fondare: identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul sătesc; formarea profesionala prin colocvii, seminarii, cursuri de lungă şi scurtă durată; burse de specializare; schimburi de experienţe în ţară şi în străinătate; editarea de buletine informative şi reviste; înfiinţarea unei bănci de date; cooperarea cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale de specialitate din ţară şi străinătate; campanii de publicitate a pensiunilor şi fermelor agroturistice prin mediatizare; participarea la târguri şşi expoziţii naţionale şi internaţionale; realizarea unui sistem dee rezervăti în turismul rural românesc. Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale (Învăţământului) şi însuşi Guvernul României. Urmarea firească a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (Ordonanţa Gguvernului nr. 62/24 august 1994) şi Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfârşitul anului 1995 peste 2 000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiunii sau gospodării ţărăneşti), care au atras 18 500 de turişti – din care 3 500 turişti străini – cu un sejur mediu de 4 zile/turist. Urmare a dinamismului activităţii desfăşurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar „Capital” a acordat asociaţiei premiiul Oskar – Capital pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta „iniţiativa cu cel mai mare impact social”. Anul 1996 a marcat creşterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale şi ridicarea nivelului calitativ al echipamentelor, serviciilor şi a întregii activităţi. Din punct de vedere calitativ ANTRC a fost preocupat de ridicarea nivelului pregătirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii şi cursurii de tehnică turistică şi marketing turistic în mod centralizat sau zonal în regiunile de circulaţie turistică însemnată (Braşov, Maramureş, Bucovine, etc.). pe de altă parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare pentru turism rural din ţara noastră. Cu acest prilej a fost demarată o puternică activitate de promovare a resurselor turismului rural românesc şi au început demersurile pentru realizarea unei centrale de rezervări. În cel de-al treilea an de existenţă (1997) la ANTREC România numărul membrilor săi a ajuns la 3 000 iar cel al filialelor la 28. asociaţia a reuşit editarea primului CD- rom , al primului catalog al pensiunilor şi fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoţionale (târguri şi expoziţii, reuniuni şi congrese) a fost preocupată de realizarea unui climat de descentralizare a acţiunilor sale. Anul 1998 concretizează imaginea ANRECU-lui în: cei peste 2 500 membrii, organizaţi în 30 de filiale judeţene; mai mult de 1 000 de pensiuni turistice şi agroturistice – omologate şi clasificate; aproxiamtiv 150 000 turişti români şşi străii, cu un sejur mediu de 4 zile. Preocupările actuale vizează: editarea celui de-al doilea catalog al pensiunilor turistice şi agroturistice, finalizarea sistemului naţional informatizat de rezervare şi racordarea sa la sisteme similare din ţările membre EUROGÎTES, prezenţa în paginile INTERNET-ului. O problemă vitală ce se doreşte relizată în cel mai scurt timp este cea a implementării unnui sistem viabil de asigurări pentru turiştii care prectică turismul rural, pentru pensiunile şi fermele turistice, pentru gazde şi pentru gospodăriile ţărăneşti. Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastră ANTREC şi Ministerul Turismului au optat mai mult pentru calitate şi nu atât pentru cantitate. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural în România a fost constituită, prin ordinul Ministerul turismului 59/ iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural. Din acestă comisie fac parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Fomare Managerială în Turism, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului şi Mministerul Educaţiei Naţionale. Pe lângă cele prezentate până acum, consider că nu lipsită de importanţă este existenţa, în momentul de faţă, peste 25 de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: „Branimex” şi „Ovidiu Tour” Bran (Braşov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Câmpulung (Argeş), „Daruguş” Balavanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea). POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI RURAL ROMÂNESC Parafranând o afirmaţie a marelui pictor Ştefan Lucian, făcut în vara anului 1909 într-o epistolă – „fromos e un biet cuvânt searbăd care nu spune nimic din splendoarea peisajului” românesc, cunoaşterea spaţiului rural românesc demarează ca un experiment, continuă ccu o permanentă cercetare şi se va sfârşi printr-o pasiune constantă, întreţinută de dorinţa permanentă a „redescoepriri” ori a revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor , a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoţiilor trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene. Această ofertă primară potenţială, alcătuită dincomponente naturale de peisaj, reprezintă potenţiale resurse turistice şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în general şi a celui rural în mod special. Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri deteriminată de alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă); valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei; cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc); valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice, rezervaţii ştinţifice sau monumente ale naturii etc: Toate asceste elemente se află într-o strânsă interdependenţă, formând „natura mamă” şi cadrul de viaţă pentru tot ce „mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră. Particularităţile lor vor ieşi în evidenţă pe parcursul abordării prin prisma cunoscătorului şi analistului prezent în fiecare dintre noi-în momentele evaluării bazate pe documentare şi logică. Prezentare generală a resurselor turistice naturale România este situată în Europa, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord (45’latitudine nordică) şi aproximativ la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţiii Urali (25’latitudine estică). Aşezat la răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridională a Europei, teritoriul ţăriii noastre este fomat din proporţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (35%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului şi armoniei Clima temperat-continentală, reţeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanţul carpatic, apele minerale şi termal cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele, pădurile de răţinoase şi foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc. Spaţiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarec este carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin deschiderea sa la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, aceasta „personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică. Lanţul Munţilor Carpaţi reprezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii, vegetaţie faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peiasjele: impresionante, dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor. La adăpostul acestora apar vechile vetre de locuire – ţările: Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei, Almaşului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră deasemenea aşezări pitoreşti, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale. Porţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările postvulcanice au contribuit la apariţia localităţilor ablneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoare bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apatiţia unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări: numim aici Depresiuena Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului. Carpaţii Orientali sunt marcaţi în deosebi de mulţimea trecătorilor naturale: Bratocea, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă circulaţia de o paret şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate. Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţi Meridionali- între culoarul Timiş-Cerna ( la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating câteva vârfuri peste 2500 de metrii: Omu (2505 m) în masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535 m )în munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m ) în munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşluit şi au fost protejate o serie de alte „ţări” dintre cele mai vestite sunt ale Oltului, Loviştei şi Haţegului-situată în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit în acestă catenă văi transversale la el ca şi Prahova împerună cu Dâmboviţa. Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei Craiului, între Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran se află leagănul turismului românesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră. Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Şireanului şi Cândrelului cu creste ppitoreşti, căldări şi văi galciare, culmi netede împestriţate de lacuri acoperite de pajişti. Retezatul –cu întreaga lume de basm înglobată în parcul naţional şi rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume-Godeanu şi Ţarcu atrag în afara caprelor negre şi numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină culmile Munţilor Vâlcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate bijuterii săpate în calcar-peşteri, poduri, doline. A treia latură a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi Valea Şomeşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Carecterizată deplatforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1800 de metri (Curcubăta, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Prăbuşirile tectonice au creat aici un aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunat, Cheile, abrupturile, dolinele şi peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice al zonei. Iar pentru că frumuseţea fără puritate nu este nimic, lanţul are în componenţa sa străvechi şi bogaţi Munţi Apuseni, plaiuri desprinse din paginile cărţilor de poveşti. Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul arcului carpatic, cu relief ce variază între 700-800 m şi respectiv 350-500 m. În estul Depressiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înlate, care închid mici depresiuni ceseamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic. Subcarpaţii sunt dispuşi în extariorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni-Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii getici-ei sunt o asociere de culmi înlate, brăzdate de ape, bine pupulate şi cultivate cu cereale sau lievzi; tot în acestă zonă viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu, Pietroasele, Ştafăneşti, Valea Călugărească etc. În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”, cărbunilor, sării şi a izvoarelor de apa minerale. Piolaţia se ocupă cu pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi, mai nou, cu turismul rural. Podişurile din afara lanţului carpatic. În estul României şi a dealurilor subcarpatice coboară domol de la nord spre sud Podişul Moldovei, ce se în vecinează în sud-est cu Podişul Dobrogei, iar la sud-vest are o altă rudă mai distantă în persoana Poduşului Getic. Pe cuprinsul acestor locuri o anumită agricultură-pomi şi viticultură- seafla la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din preajama Piteştiului, , Drăgăşaniului sau Strehaiei. Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţi în generaţie, ca şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii-alături de vinuri, raghiuri ori preparate gastronomice tradiţionale-ca şi chiemări, cărora cel ce a avut şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista. Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică personalitae. Între Chilia şi capul Midia prezintă plaje şi grinduriîntinse, iar întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză de 15-20 m ce adăpoşteşte plaje cu nisip fin. Platforma litorală ce se apleacă lin lângă „riviera” românească are până departe în larg adâncimi reduse, fiind la origine o veche câmpie invadată de apele mării în ultima perioadă a Cuaternarului. Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanante. O atracţie deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş, cum aprecia şi celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau. Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi pădurile în deosebi de esenţe mai. Pentru a conserva şi păstra această lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre. Cea mai mare-Câmpia Română-se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin până la Galaţi. Ea asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se numeşte Bărăgan şi prezintă-prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresei, Balta Albă-interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice). Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ia îşi are limitele fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului. Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte şi a reliefului său şi pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influenţa maselor de aer umed dinspre Atalntic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul continentului, cât şi de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat continental-modelat cu nuanţări locale influenşate de forme de relief şi succesiunea anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea şi atracţiile peisajului, diversificând în acelaşi timp factorii naturali de cură şi tratament, sportuei practicate, activităţiile localnicilor, şi nu în ultimu