Referat Romania

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Romania si de asemenea puteti face Download Referat Romania

Citeste fragmente din Referat Romania

ROMANIA Suuprafata 237.500Km.2 Populatia 22.760.449 locuitori Densitatea populatiei 96 locuitoriKm.2 Capitala si orasul cel mai mare Bucuresti, ( 2.064.474 locuitori ) Limba oficiala Romana Produse importate Masini, titei, cocs, minereuri feroase, vehicole, fier. Moneda nationala si Leu Produs intern brut ( PIB ): 22.759 mil. dolari americani Forma de stat Republica Vecini N- Ucraina S- Bulgaria E- Moldova V- Ungaria Iugoslavia Asezare geografica: Muntii Carpati se extind in directia nord-sud in centrul tarii, coninuandu-se prin Alpii Transilvaniei si atingand altitudinea de 2548m in Muntele Negoiu. La vest de acesti munti este sitoata Campia Transinvaniei, un azin de 400-500 m iar in vest se afla zone de ses cu soluri de loess. Clima: Clima contimentala central-europeana se manifesta prin ierni friguroase si veri destul de fierbinti. In Bucuresti tenperatura medie a lunii iunie este de 29 grade C , cea a lunii ianuarie este de -3 grade C, iar cantitatea de precipitatii anuala este de cca. 60cm Minerit, industrie energica Productia de titei este de aproximativ 6,6 mil. tone iar exploatarea de gaz metan prin apropierea Clujului stinge 28.000 metrii cubi anual. In Carpatii Occidentali, in Petrosani se extrag anual 43 mil. tone de licnit. Energie termica este produsa in proportie de cca. 77% de termocentrale, care folosesc licnit, petrol si gaz, iar restul de 23% este dat in hidrocentrale. Agricultura 46%din suprafata totala este cultivata , iar 19%se foloseste ca pasune. Mai mult de sfert din populatie este angajata in agricultura. Terenuri arbile foarte fertile se gasesc in zone de ses din Campia Transilvaniei, Campia Romana, Moldova si campiile din vestul tarii. Se cultiva pretutindeni grau,porumb, floarea-soarelui sfecla de zahar si cartofi. Langa Oradea se cultiva canepa, in Campia Romana se cultiva tutun, iar in Moldova in zone viticole. Fermele au fost colectivizate in timopul regimului comunist, dar in 1991 guvernul restabilirea proprietatii privete a parcelelor pana la 10 hectare. 27% din teritoriul tarii este acoperit de paduri, industria de cherestea si de mobila sunt dezvoltate. Industrie Industria grea cuprinde otelariile din Hunedoara si Resita, iar industria chimica este si ea prezenta in majoritatea oraselor mai mari. Dezvoltarile anuale au vizat mai ales cresterea productiei de bunuri de larg consum. Transportul Lungimea totala a retelei feroviare in Romania reprezentand cele mai insemnate cai pentru transportul de marfa, este de 11.348Km. Din care 3348 sunt electrificati. Reteaua de drumuri publice totalizeasa 72.799Km. din care mai putin de jumatate sunt drumuri asfaltate. Orase Bucuresti, pe malul raului Dambovita este cel mai mare centru industrial al tarii. 51% din populatia Romaniei traieste in mediul urban iar acest procent este in continua crestere. Al doilea oras ca marime este Brasovul cu o populatie de 323.835 locuitori. Constanta ( 350.476 ) este cel mai mare port. Aceasta lucrare despre Romania este scrisa de Popa Razvan. Romania, mai ales in unitatile de orogen, are o mare varietate petrografica. In mod normal, aceasta varietate se rasfrange si in relief, eroziunea realizand adevarate peissaje morfopetrografice. Este destul sa amintim relieful carstic din Apuseni, Muntii Banatului sau din Podisul Mehedinti, multitudinea alunecarilor de teren de pe flisul carpatic, din Subcarpati sau podisurile Moldovei si Transilvaniei, densitatea mare de crovuri de pe unele portiuni ale Campiei Romane. Conditiile de formare si evolutie ale reliefurilor petrografice depend de roca, de agent, dar si de climat, de etajele morfoclimatice, de anotimp, adica de tot ceea ce poate schimba, pe timp scurt sau indelungat, procesul geomorfologic care modeleaza roca. Din aceasta cauza formele realizate intr-o aceeasi roca pot suferi modificari periodice in functie de procesul dominant sau intensitatea acestuia intr-un anumit timp, dar si in functie de stadiul de evolutie. Exista insa si forme tipice fiecarui peisaj morfopetrografic care se perpetueaza timp indelungat chiar atunci cand evolutia formei in sine este rapida, dai in locul celei disparute apare una noua, identica. Varietatea cea mai mare a reliefurilor petrografice o dau rocile sedimentare, care in plus ocupa si circa 85% din teritoriul tarii. Celelalte tipuri de roci se extind pe suprafete mai reduse : 10% cele metamorfice si 5% rocile eruptive (Geografia Romaniei, vol1, 1983) Studile asupra reliefurilor petrografice sunt foarte multe, fie sub forma de articole speciale, mai ales locale si regionale, fie in cazul majoritatii tezelor de doctorat in geomorfologie, sau in lucrari de alt tip. Sinteze generale se gasesc in Relieful Romaniei volI (1983). In mod obisnuit sunt retinute urmatoarele tipuri de reliefuri petrografice : pe roci cristaline, carstic, pe conglomerate si gresii, in argile si in marne, pe nisipuri si in loess. Relieful dezvoltat pe roci cristaline Aceste roci includ di pe ce metamorfice si vulcanice vechi. Relieful corespunzator este specific masivelor cristaline din Carpati, in primul rand in Meriodionali, apoi in magurile din nordul Dealurilor de Vest, in Muntii Macinului si Dobrogea Centrala, sau in Podisul Mehedinti. Fiind vorba de roci dure, cristalizate, forma de relief principala rezultata este aceea de masiv si/sau culmi netede . Masivele au aspect de cupola ( exemplu Poiana Ruscai, Gilau- Muntele Mare, Bihor) uneori modelate in trepte. Culmile montane se desprind adesea dintr-un nod central al masivului ( ca cele din Meridionali, Rodna, Semenic s.a.) dar pot avea forma si de obcina (Obcina Mestecanis, Muntii Persani). Vaile au un profil transversal in V ascutit, cu versanti foarte inclinati dar uniformi ca panta. Ele formeaza obisnuit defilee (Lapus, Jiu, Olt, Portile de Fier) sau chei (Morlaca- Huiedin). Un specific aparte il dau si abrupturile marginale, initial de falie, in special cele de la contactul cu reliefurile mai joase (depresiuni, dealuri, podisuri). O alta caracteristica a masivelor si culmilor cristaline este aceea ca pastreaza reliefuri vechi provenite de la perioade sau etape succesive ale evolutiei, cum sunt peneplenele, umerii de eroziune, pedimentele si inselbegurile. Astfel, toate masivele cristaline din Carpati, dar mai ales cele inalte din Meridionali, Rodna sau Bihor, se remarca prin treptele lasate de mai multe suprafete de nivelare. In mod deosebit toate masivele sunt retezate pe pediplena carpatica, iar in Dobrogea Centrala si in muntii Macinului de altele si mai vechi. Masivele si culmilede peste 1800m conserva de asemenea relieful glaciar din wurm si relieful periglaciar, care insa coboara mult mai jos, la circa 800m (grohotisuri fosile si abrupturi, grohotisuri active in etajul alpin). Cat priveste formele minore, ele sunt legate de un proces de alterare si/sau de dezagregare dirijat pe pliurile sisturilor cristaline sau de fisurile rocilor vulcanice vechi. Rezultatul este o scoarta de alterare pe locurile mai netede, grohotisuri la poala versantilor, nise nivale si chiar arena granitica si blocuri sferoidale (la poala Macinului) Peisaje aparte impun rocile cristalino-granitice din Macin si magurile cristaline din nordul Dealuril ;or de Vest (magurele Simleului, Ticaului sau Prisaca, Faget). Pe sisturile verzi din Dobrogea Centrala se remarca o suprafata ondulata de eroziune si cupole de inselbeguri. Relieful carstic Se dezvolta in roci solubile, in primul rand pe calcare, apoi pe sare si ghips si alte roci cu continut calcaros cum sunt gresiile calcaroase si conglomerate cu ciment calcaros. Datorita spectaculozitatii formelor este foarte cautat de turisti, dar i s-a acordat si o mare atentie stiintifica. Exista chiar un Institut de Speologie, care poarta numele lui E. Racovita. Intre geografii care s-au ocupat mai mult cu relieful carstic citam pe M.Bleahu, V.Sencu, I.Ilie, Cr. Goran, I. Povara La noi in tara calcarele, care reprezinta roca tipic carsificabila, ocupa cam 2% din teritoriu. Nu apar insa sub forma unor unitati teritoriale mari, ci fragmentat. Datorita acestui fapt, si conditiile locale de carstificare, in special modul de circulatie al apei, sunt foarte diferite de la un loc la altul ; ca urmare, s-a diversificat mult si relieful carstic din Romania. Acesta este localizat cu precadere in Carpati si in unele podisuri. Cea mai mare suprefata este intalnita in Banat, peste 780 km patrati. Pentru a exemplifica varietatea acestui relief amintim ca exista peste 10.000 de pesteri care depasesc lungimea de 10m, cu peste 800 km de galerii. Sunt mai multe categorii de calcare. Cele mai raspandite si cu grosimi foarte mari sunt cele mezozoice. La acestea se adauga si calcarele cristaline, dolomitele, calcarele eocene si cele sarmatiene. Ultimele doua categorii sunt subtiri. Calcarele mezozoie, in afara de Carpati, se gasesc si in Podisul Mehedinti si Dobrogea, inclusiv la adancime in Dobrogea Sudica unde au si multe goluri Ca structura, toate sunt monocline, uneori aproape de orizontala sau verticale si mai apar usor ondulate. Ca forme mai mari de relief, calcarele constituie culmi, masive, creste si podisuri (obisnuit restranse) sau formeaza martori izolati de tipul clipelor. Formele de relief rezultate prin carstificare sunt cele exogene si endogene. Exogenele se remarca prin campuri de lapiezuri si/sau doline, uvalii, polii, chei,etc. Golurile endogene se refera la pesteri si avene, cu sau fara concretiuni. Pesterile sunt obisnuit etajate pe 2-3 nivele care corespund unor terase din exterior. Alteori, atat pesterile cat si celelte forme se etajeaza pe nivele de carstoplene echivalente unor pesteri sau suprafete de eroziune. Cea mai mare varietate a carstului se afla in Muntii Apuseni, unde se intalneste si numarul ceal mai mare de pesteri si cea mai lunga pestera de la noi- Pestera Vantului, 32 km. Se citeaza, in paralel, si pestera Izvorul Tausoarelor , din sudul Rodnei, cu cea mai mare diferenta de nivel, 350m. Tot in Apuseni exista si cinci ghetari de pestera ( in Retezat se mai afla avenul cu gheata din Albele). Pesterile sunt inactive, semiactive sau active cand pe patul lor curge apa sau stagneaza. In lucrarea « Relieful Romaniei » au fost deosebite patru tipuri de peisaje carstice :culmi calcaroase alpine, situate la peste 1700 si dominate de relief glaciar si periglaciar ; masive si podisuri medii (600-1700 m), cu cel mai dezvoltat carst actual si mostenit uneori din mezozoic, cu multe pesteri ; platouri calcaroase joase (sub 600m) si peisajul dobrogean (carst fosil si la zi pe roci mezozoice si carst pe calcare sarmatiene acoperit cu loess). T.Orghidan (1984)¹ separa trei tipuri principale de carst : de creasta, in general la peste 1700m, pe calcare ramase suspendate pe alte roci sau pe calcare cristaline, ca in Fagaras, Buila- Vanturarita ( Muntii Capatanii), Creasta Retezat, Trascau, Hasmas ; domina dezagregarea dar apar si forme de dizolvare, inclusiv pesteri ca cele din Fagaras, la 2400 m cele mai inalte din Romania. In Retezat sunt si avenuri dintre cele mai verticale (Stana Tomii, de 114m si Albelele cu gheata). de platou, cu cele mai tipice forme carstice, caci mentin apa, care circula lent ; se formeaza pesteri lungi, intortochiate ; prezinta mai multe etaje de carstificare, iar acolo unde intre calcare se intercaleaza si roci impermeabile deranajul se complica foarte mult ; sunt specifice si captari carstice. La poala abrupturilor apar izvoare carstice, chiar izbucuri. Se da ca tipic carstul din Padurea Craiului, studiat de Th. Rusu (1988), sau din Banat (V. Sencu) unde exista alternante si succesiuni de roci impermeabile cu calcare, ca in zona pesterilor Comarnic sau Ponicova ; in general insa, la acest tip exista multe variante, inclusiv cele dobrogene si din Podisul Mehedinti. carstul barelor calcaroase se remarca prin aliniamente de calcare ca obstacole mari in fata unor ape curgatoare ce vin de pe alte tipuri de roci si le strabat prin defilee, chei si/sau cursuri subterane. Apar si pesteri polietajate, deschise in versantii defileelor. Intre cele mai tipice se citeaza bara Polovragi –Cernadia, peste care trec Oltetul, Galbenul si unii afluenti ai acestuia si unde sunt si cunoscutele si pesteri Polovragi si Muierii, ambele cu cate trei etaje, din care activ este numai cel de jos de la Polovragi. Aici apar si cursuri subterane, in paralel cu cele de la zi, care la ape mari se infunda cu aluviuni si apoi revin. Regiuni carstice Muntii Apuseni au carstul cel mai dezvoltat si se gaseste in urmatoarele unitati : Bihor si imprejurimi, Padurea Craiului, Codru- Moma, Trascau-Metaliferi. Prezinta mai multe nivele de carstificare echivalente suprafetelor medii carpatice si nivelelor mai noi. Are cele mai multe pesteri si avene din tara, campuri mari de lapiezuri si doline, polii, vai oarbe, trepte antitetice si 5 ghetari subterani : Scarisoare (50.000 m³ gheata, in bazinul Garda), Vartop (bazinul Garda Seaca), Focul Viu si Barsa (in bazinul Crisul Pietros) si ghetarul di avenul Bortig. In cadrul Apusenilor se detaseaza Muntii Bihorul si Padurea Craiului, cu cel mai diversificat si dezvoltat carst. Mozaicu tectonic si petrografic din Bihor si-a spus cuvantul in puternica fragmentare a retelei de pesteri si de scurgeri subterane din Padis , Poiana Ponor, Cetatile Ponorului si Cheile Galbenii. In cele doua masive sunt bine evidentiate trei nivele de carstificare ( doua fosile), doline foarte mari cu puturi de legatura catre golurile subterane, ghetari de pestera. Pot fi citate campurile carstice din Podisul Padis, Scarisoara, Lumea Pierduta, Zece Hotare, bazinul Rosia, bazinul Garda s.a. importante depresiuni carstice apar la : Ponor, Poiana Mare, Padis, Albioara, Danis, Cetatile Ponorului. Exista aici peste 200 de pesteri, intre care Pestera Vantului (32km, sub Padurea Craiului), Meziad, Cetatile Ponorului, Scarisoara, s.a. In Piatra Craiului avenul Stanu Foncii are 320m. Apar si chei impresionante pe vaile : Rosia, Lazu, Galbena, Somesul Cald, Garda, Sighistelu s.a. Muntii Banatului stau pe primul loc ca suprafata ocupata de calcare, dar pe doi in ce priveste varietatea formelor. Aici se remarca un aliniamnet foarte lat, alungit intre Resita si Moldova Noua si un areal mai redus, Svinita-Svinecea Mare (in Almaj). Primul aliniament este un sinclinoriu care prezinta platouri carstice complexe, cum sunt : Iabalcea, Colonovat, Carbunari ; chei : Caras, Minis , Nera ; pesteri in general mici- Comarnic, Popovat, Buhui, Gura Chindiei ; isbucuri : Carasului, Bigar. Fasia din Muntii Almajului este cea care a impus Cazanele Dunarii si in care se gasesc trepte antitetice pe valea Ponicova si cele trei nivele de pestera de la Ponicova, racordabile cu terasele 5,4,3, ale Dunarii (N. Schmidt si colab, 1968). De asemenea regiuni carstice mai importante : Carstul din Carpatii Meridionali, Carstul din Carpatii Curburii, Carstul din Carpatii Orientali, Carstul din Podisul Somesan, Carstul din Podisul Mahedinti, Carstul din Dobrogea. Forme de relief create pe argila si marne In Romania rocile plastice, argile si marne sunt foarte raspandite aparand la suprafata, fie singure, fie aflorand pe versanti in alternanta cu alte roci. In plus, foarte multe deluvii de panta au un puternic continut argilos, chiar pe rocile cristaline fara a mai vorbi de grosimea foarte mare a unor deluvii din flis formate in periglaciar si apoi impadurite. In functie de panta si combinarea tipurilor de roci permeabile si plasticintermeabile rezulta o multitudine de forme de siroire, fluviatile si mai ales alunecari de teren România-prezentare monograficã Determinism geografic / voinþã liberã a statelor În ultimii ani, frazele “poziþia geopoliticã bunã a României”, “valoarea geopoliticã”, ”importanþa geo-strategicã” ale diverselor unitãþi de relief sau ale diverselor regiuni au fost repetate pânã la epuizare, astfel cã s-a ajuns la situaþia ca ele sã nu mai însemne mare lucru. Consecinþele acestei goliri de sens sunt multiple. Pe de o parte, nu se mai ºtie exact ce se aflã în spatele acestor fraze, ele sunt doar metafore magice ale discursului public în general, metafore care, aparent, deschid cãile de comunicare, dar care, în realitate, nu mai transmit nimic. O altã consecinþã ar fi aceea cã simpla lor rostire oferã un anumit sentiment de suficienþã, ceea ce a fãcut ca “poziþia avantajoasã din punct de vedere geopolitic” sã nu mai fie pusã deloc în valoare ºi chiar sã constituie un handicap. În contextul unui curs de geopoliticã ne propunem o recuperare a conþinutului acestor fraze. Pentru aceasta, unul dintre cursurile care au ca subiect geopolitica româneascã este dedicat unei prezentãri monografice a poziþiei geopolitice a þãrii noastre, pornind de la elemente de relief, graniþe, pânã la vecinãtãþi, simboluri geopolitice. Sperãm ca în urma acestui curs sã înþelegem cu adevãrat cuvintele lui Gheorghe I. Brãtianu, care afirma cã: “Noi trãim aici la o rãspântie de drumuri, la o rãspântie de culturi ºi, din nefericire, la o rãspântie de nãvãliri ºi imperialisme. Noi nu putem fi despãrþiþi de întregul complex geografic care, cum veþi vedea, ne mãrgineºte ºi ne hotãrãºte destinul, între cele douã elemente care îl stãpânesc, muntele ºi marea. Ceea ce aº vrea sã aparã lãmurit este cã pentru a ne înþelege trecutul, trebuie sã înþelegem mai întâi întregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face parte” (Gh. I. Brãtianu, “Chestiunea Mãrii Negre. Curs 1941-1942”, pag 11-12). Faptul cã recurgem la o asemenea monografie nu înseamnã cã suntem prizonierii determinismului geografic, cã am considera cã acest complex de care vorbeºte Gh. I. Brãtianu este un factor de îngrãdire a modului de vieþuire a unui stat. Rigorile disciplinei nu ne-ar permite acest lucru, deoarece, aºa cum spune ºi întemeietorul de fapt acesteia, suedezul Rudolf Kjellen, în Prefaþa la lucrarea “Marile puteri de dinainte ºi de dupã rãzboiul mondial”, “ºtiinþa nu neagã voinþa liberã a statelor, dar ea constatã un cadru ferm (subl. ns) pentru aceastã voinþã, înlãuntrul cãreia este datã posibilitatea construirii cu oarecare siguranþã a deducþiilor ºi consecinþelor privind situaþia lor, a statelor” (citat în I. Conea, “O poziþie geopoliticã”). De altfel, o astfel de poziþie nuanþatã poate fi întâlnitã ºi în geopolitica româneascã interbelicã. De pildã, în primul numãr al revistei “Geopolitica ºi Geoistoria”, Gheorghe I. Brãtianu susþine cã: ”Destinele unei naþiuni sunt sãdite în pãmântul însuºi din care ne-am nãscut, dupã cum statuia e cuprinsã în blocul de marmorã din care dalta o va desprinde”. Dar, precizeazã cât se poate de clar autorul, “trebuie inspiraþia ºi dibãcia artistului pentru a desface chipul din lut sau din piatrã, precum trebuie credinþa ºi voinþa unui neam pentru a stãpâni pãmântul ce-i este dat sã rodeascã în deplinãtatea puterilor ºi însuºirilor sale” (“Geopolitica, factor educativ ºi naþional”). Munþii Carpaþi A. Principalul element fizic este reprezentat de existenþa Carpaþilor. Munþii Carpaþi nu se întind doar în România. Ei sunt prezenþi în întreaga Europã centralã ºi de sud est în urmãtoarele þãri: Ucraina, Ungaria ºi Serbia. Aceºti munþi, care nu sunt aºa de înalþi precum Alpii, se împart în douã lanþuri: Carpaþii nord-vestici (Tatra ºi Munþii Slovaciei) ºi Carpaþii sud estici. Peste jumãtate din întreaga suprafaþã a Carpaþilor se aflã pe teritoriul actual al României. Dacã avem în vedere doar Carpaþii sud-estici, atunci 8/10 se aflã pe terioriul român, o zecime revenind Ucrainei ºi altã zecime Serbiei. Deci putem conchide cã România este prin excelenþã o þarã carpaticã. B. Câteva cuvinte despre particularitãþile Munþilor Carpaþi din România. 1.        Ei formeazã un adevãrat inel care închide în interior Podiºul Transilvaniei. 2.        Munþii direcþioneazã o distribuþie descrescãtoare a unitãþilor de relief în cercuri concentrice ºi în unitãþi mai joase: dupã munþi vin dealurile, podiºurile, câmpiile României, toate formând un tot unitar. 3.        Nota dominantã, unicã în lume, este conferitã de faptul cã ei au un mare potenþial de habitat. Spre deosebire de alþi munþi, Carpaþii româneºti nu sunt înalþi, nu se terminã în creastã, ci în terasã, sunt brãzdaþi de ape, care au o împãrþire spaþialã simetricã, pornind chiar din centrul munþilor, au multe depresiuni ºi multe trecãtori. Au aceeaºi fizionomie, aceeaºi constituþie geologicã, aceeaºi vegetaþie. Aceste particularitãþi îl fac pe I. Conea sã conchidã cã Munþii Carpaþi nu sunt un lanþ, ci “o þarã înaltã, o zonã sau un ansamblu de regiuni naturale” (“Carpaþii, hotar natural?”). De-a lungul istoriei, ei au reprezentat o cetate de apãrare, care a oferit totodatã ºi un mediu prielnic pentru viaþa oamenilor. Viaþa românilor de-a lungul istoriei a pendulat de o parte ºi de alta a Carpaþilor. Mai mult decât în alte þãri, munþii noºtri nu au reprezentat unitãþi de relief care au despãrþit ci, dimpotrivã, au unit. De altfel, nu este întâmplãtor cã locul de etnogenezã a românilor este plasat tot în apropierea munþilor, la Sarmisegetusa, în Transilvania. Mai mult, aceastã regiune corespunde, în viziunea lui I. Conea, acelui “kernland” despre care vorbeºte Kjellen: “orice stat îºi are þinutul lui sâmbure, de care nu poate fi despãrþit decât cu însuºi preþul existenþei sale”. Transilvania reprezintã astfel “punct de plecare, sâmbure geopolitic destinat sã rodeascã ºi sã contureze jur-împrejur de sine o formaþie de stat” (I. Conea, “Transilvania, inimã a pãmântului ºi statului românesc”). Cum spuneam, Carpaþii ocupã o poziþie centralã ºi formeazã un inel care închide în interior Podiºul Transilvaniei. Ceea ce îl îndreptãþeºte pe I. Conea sã afirme cã în România Mare, Transilvania îndeplineºte rolul unei piese de centru, vitale, în timp ce în Ungaria Mare, ei au rolul unei piese geo-economice ºi geo-politice periferice. În terminologia întemeietorului de fapt al geopoliticii, Fr. Ratzel, Transilvania reprezintã pentru România Mittelpunkt-ul, zona de unde pornesc, cu diverse intensitãþi care mãsoarã starea de sãnãtate a statului, pulsarii economici, culturali, demografici, etc. C. România prezintã nu numai o impresionantã unitate fizico-geograficã (Munþii Carpaþi au aceeaºi fizionomie, aceeaºi constituþie geologicã, aceeaºi vegetaþie), ci ºi una culturalã ºi de limbã. Un francez din nord ºi unul din sud se înþeleg mai greu, pentru cã dialectele diferã foarte mult. Un român din Maramureº ºi unul din Dobrogea se înþeleg foarte bine. Cum se explicã acest lucru? Una dintre îndeletnicirile de bazã ale românilor a fost pãstoritul. Numai la români se întâlneºte obiceiul transhumanþei. Vara ciobanii creºteau oile la munte, iarna porneau cu ele spre câmpie pânã în Dobrogea, pânã spre apele Nistrului ºi chiar dincolo de acestea. Astfel s-a produs o omogenizare a limbii. Faptul cã românii din interiorul munþilor Carpaþi nu se deosebesc prin limbã, port ºi obiceiuri de cei din exteriorul acestui inel aratã cã munþii Carpaþi nu au reprezentat un obstacol, o barierã ci, dimpotrivã, un element de legãturã. De aceea Carpaþii alcãtuiesc “coloana vertebralã a pãmântului ºi poporului românesc” (fraza a fost lansatã încã din 1909 de geograful H. Grothe, citat în I. Conea, “Carpaþii, hotar natural?”). Vintilã Mihãilescu aduce o completare binevenitã cu privire la obiceiul românesc al transhumanþei. El face precizarea cã circulaþia populaþiei între “bastionul trasilvãnean” cãtre câmpii ºi valea Dunãrii s-a fãcut, într-adevãr, prin transhumanþã, dar nu numai atât. La aceastã miºcare au contribuit nu numai pãstorii, ci ºi plugarii, podgorenii, minerii, pescarii, negustorii, meseriaºii. Mai mult, nu a existat un singur sens de circulaþie, anume radierea dinspre podiºul transilvan spre periferia þãrii carpatice, ci ºi pe cel dinspre marele fluviu, care a reprezentat una dintre “axele de polarizare a neamului românesc”, cãtre Carpaþi ºi podiºul transilvan, “a doua axã de polarizare cu intermitenþe de împrãºtiere centrifugã a aceluiaºi neam” (“Blocul carpatic românesc”, pag. 8). Dar Carpaþii nu au doar aceastã calitate, aceea de a alcãtui “coloana vertebralã a poporului românesc”, ci, potrivit Vintilã Mihãilescu, munþii îndeplinesc douã funcþii cu valoare geopoliticã incontestabilã: 1.      “o funcþiune în epocile de crizã europeanã”, de apãrare în caz de ofensivã ºi de pivot de manevrã în caz de ofensivã; 2.      “o funcþiune pozitivã în epocile de liniºte”, de armonizare a intereselor sau tendinþelor divergente care se întâlnesc în aceastã zonã. La fel ca în cazul tuturor celorlalte unitãþi de relief importante ale României, acestea îºi relevã relevanþa, atât pentru noi, cât ºi pentru Europa. Prin urmare, ”liniºte, în aceastã parte a continentului european, a fost numai în scurtele epoci când, între imperiile din est, din vest ºi din sud, s-a intercalat un stat carpatic, sprijinit pe cetatea Transilvaniei ºi comandând pânã dincolo de Nistru, pânã în Dunãre ºi în defileul ei carpatic, pânã la þãrmul Mãrii Negre, pânã în mlaºtinile Tisei, cel puþin” (V. Mihãilescu, citat în I. Bãdescu, “Sociologia ºi geopolitica frontierei”, pag. 124-125). I. Conea distinge încã un rol pe care l-au jucat Carpaþii, acela de casã de educaþie a neamului românesc: “Cei care au umblat prin Munþii Apuseni ºtiu ce este acela un izbuc: este un izvor care, ca un melc, aci apare ºi curge, aci se trage îndãrãt, în culcuºul lui întortocheat de sub munte ºi nu mai curge deloc o jumãtate pentru ca, iarãºi, o altã jumãtate sã se tragã în munte ºi sã disparã, aºa mereu…E imaginea, ni se pare, a neamului românesc în vreme, privitã ºi raportatã la imaginea pãmântului românesc.: când se fãcea vreme bunã în poale, spre Tisa, spre Nistru, spre Dunãre, atunci, încet, ca o apã domoalã, neamul românesc ieºea la soare ºi se risipea în larguri pânã la centura de ape lãsatã de Dumnezeu, iar când viscolul barbar îºi începea suflarea din nou pe ºesul cel din margini, din nou neamul se trãgea la munte, la adãpost, întocmai ca izvorul din Þara Moþilor. ªi aºa mereu, pânã în zarea zilelor noastre de izbãvire” (citat în I. Bãdescu, “Sociologia ºi geopolitica frontierei”, pag. 85). Dunãrea Dunãrea strãbate România pe o suprafaþã de 1075 kilometri. Ea reprezintã al doilea element natural care marcheazã configuraþia naturalã a României. De aceea, þara noastrã mai este definitã drept o þarã carpato-danubianã. Dunãrea este importantã pentru România, întrucât pe teritoriul þãrii noastre ea se varsã în Marea Neagrã. De aceea, Gurile Dunãrii reprezintã un foarte important strategic pentru controlul Mãrii Negre, al doilea dupã Bosfor ºi Dardanele. Este semnificativ din acest punct de vedere cã în istorie, lupta de cãpetenie dintre puterile care s-au întîlnit pe acest teritoriu s-a dat pentru stãpânirea Gurilor Dunãrii. În secolul trecut s-a creat Comisia europeanã pentru Gurile Dunãrii cu scopul de a media conflictul dintre puterile vremii, în special cel dintre Rusia ºi Germania. Importanþa Dunãrii pentru întreaga Europã este relevatã ºi de faptul cã din aceastã comisie fãceau parte ºi þãri non-dunãrene, de pildã Marea Britanie. La începutul secolului trecut, R. Kjellen recunoºtea ºi el implicit, în lucrarea “Das Problem der drei Flusse” (“Problema celor trei fluvii”, 1917), importanþa geopoliticã a Dunãrii: ”comandamentele geografice ale teritoriului cuprins între cele mari trei fluvii, Dunãrea, Rinul ºi Vistula, impun o soluþie geopoliticã: strângerea într-un bloc federativ, sub egidã germanã, a întregii Europe Centrale cuprinse între cele trei fluvii” (citat în I. Conea, “O poziþie geopoliticã”). Câþiva ani mai târziu, Walter Pahl propunea acelaºi lucru atunci când afirma cã nici prin “cele mai rafinate sisteme de pacte nu poate fi abãtutã Dunãrea de la firescul ei curs (ºi de la fireasca ei misiune) nordvest-sudvest. Cu alte cuvinte, legile geopolitice ale spaþiului îndrumã statele dunãrene spre o strânsã colaborare cu Reich-ul german” (citat în I. Conea, “O poziþie geopoliticã”). În articolul din 1941, “Hotarul românesc dunãrean”, geograful român Al. Rãdulescu gãseºte cã Dunãrea îndeplineºte un rol întreit: 1.       În primul rând, rolul de arterã de navigaþie, cunoscutã încã din Antichitate ºi reluatã cu intensitate la începutul epocii moderne. 2.       Rolul de hotar: Dunãrea desparte aici Europa Balcanicã de Europa centro-orientalã cãreia îi aparþine ºi România. Toate sunt în contrast între cele douã mari diviziuni: relieful mai mult muntos, predominarea terþiarului, procentul redus al loess-ului, climatul premediteranean, ca ºi flora ºi fauna sunt caracterele principale ale Peninsulei Balcanice, în timp ce în Europa centralã avem forme de relief variate, cu un procent mare de ºes, predominarea quaternarului, bogate pãturi de loess, climat continental de tip danubian ºi polonez” (I. Bãdescu, “Sociologia ºi geopolitica frontierei”, p. 100-101) . 3.       Dunãrea a avut rol de “polarizare politicã a statului românesc” (vezi ºi Vintilã Mihãilescu). Libera navigaþie la gurile Dunãrii poate fi asiguratã de o Românie puternicã, singura interesatã ca navigaþia pe Dunãre sã fie liberã. Este semnificativ în acest sens cã, de câte ori Rusia sau Turcia au avut preeminenþã la gurile Dunãrii, navigaþia comercialã pe Dunãre a fost mult diminuatã. Mihai David, înþelege cã lupta de cãpetenie se dã pentru stãpânirea gurilor Dunãrii, considerând cã România a rãmas întreagã nu numai datoritã rezistenþei ei interne, care nu poate fi în nici un fel neglijatã, ci ºi datoritã echilibrului care exista între puterile care au râvnit în diferite perioade la diferite regiuni ale trupului României: „Când am pierdut o regiune, aceasta exprima un anume dezechilibru temporar în cadrul acestui echilibru de ansamblu, De pildã, când Oltenia ºi nordul Bucovinei au cãzut sub stãpânirea Austriei-la sfârºitul secolului al XVIII-lea-era momentul când Austria devenise puternicã. Apoi, când am pierdut teritoriul dintre Prut ºi Nistru (1812), era perioada când Turcia slãbise, iar Rusia se afla în ascensiune”. Concluziile studiului lui N.Al Rãdulescu sunt, pe de o parte, cã navigaþia pe Dunãre s-a putut face în libertate numai când ruºii au fost îndepãrtaþi de la Gurile Dunãrii, pe de altã partã, aceea cã de Dunãre se leagã însãºi existenþa statului românesc, “a cãrui misiune de santinelã europeanã a dovedit de-a lungul istoriei cã o poate îndeplini. Din aceste raþiuni geopolitice, Europa ar nevoie în aceastã poziþie de un stat românesc puternic, întreg, având un þãrm la Marea Neagrã suficient de întins încât sã devinã apt pentru paza gurilor Dunãrii” (citat în I. Bãdescu, “Sociologia ºi geopolitica frontierei”, pag. 103). Aceastã a doua concluzie este ºi cea la care ajunge Simion Mehedinþi cu privire rolul deosebit pe care Dunãrea l-a jucat în istoria românilor: acela de a fi determinat, în cea mai mare parte, întregirea teritorialã a statului român în seolul al 19-lea ºi la începutul secolului al 20-lea. Astfel, în încercarea de a oferi un rãspuns la întrebarea “când începe Unirea?”, autorul stabileºte urmãtoarele etape în realizarea acestui obiectiv: a)      în 1829, prin Tratatul de la Adrianopole, raialalele stãpânite de turci pe malul stâng al Dunãrii au fost realipite la Muntenia, generozitatea marilor puteri de atunci fiind motivatã, în primul rând, de dorinþa Marii Britanii ca navigaþia pe Dunãre sã fie liberã. b)      În 1865 Basarabia este restituitã, deoarece Anglia ºi Franþa deveneau din ce în ce mai preocupate de “chestia Orientului” ºi de înaintarea ruºilor cãtre Bosfor. c)      Unirea Moldovei ºi a Munteniei a fost consideratã necesarã dooarece, pentru stãpânirea Dunãrii, era nevoie de o þarã mai mare sub un domn legat prin recunoºtinþã de Franþa. Problema Dunãrii ºi a importanþei strategice a ei ºi a gurilor sale nu poate fi separatã de cea a strâmtorilor Bosfor ºi Dardanele. Cunoscutul diplomat român al perioadei interbelice, C. Diamandy, avertiza cã “dacã geograficeºte Dunãrea sfârºeºte la gurile ei, economiceºte ea se varsã în Marea Mediteranã: în Deltã îºi varsã apele, în Mediterana îºi duce navele. Fãrã ieºire liberã la rãspântia Mediteranei, Dunãrea nu-ºi poate îndeplini rolul în comerþul mondial” (citat în I. Seftiuc, “România ºi problema strâmtorilor”, pag. 15). Pãrere împãrtãºitã ºi de Nicolae Titulescu, care, într-un discurs þinut în cadrul unei conferinþe dedicate exclusiv acestei probleme a strâmtorilor, declara cã “strâmtorile sunt însãºi inima Turciei, dar ele sunt în acelaºi timp ºi plãmânii României” (idem). Existã câteva elemente care amplificã, în zilele noastre, importanþa Dunãrii, transformând-o într-o axã comercialã majorã a Europei. Este vorba despre crearea canalului Rin-Main-Dunãre, care leagã Marea Nordului cu Marea Neagrã, portul Rotterdam cu portul Constanþa. Þãrile din Europa centralã pot avea acces direct la Marea Neagrã ºi de aici la Canalul Suez. Apare o nouã rutã comercialã: Canalul Suez-Europa Centralã via Constanþa, care, faþã de cea veche (cea care traverseazã întreaga Mare Mediteranã ºi ocoleºte Penisula Ibericã) prezintã urmãtorul avantaj: scurteazã drumul cu opt zile de marº, inclusiv costurile aferente. Alt avantaj: porturile Mãrii Negre ºi cele ale Mãrii Mediterane Orientale au cea mai favorabilã poziþie faþã de Canalul Suez pentru rutele Oceanului Indian ºi ale Extremului Orient (I. Seftiuc, “România ºi problema strâmtorilor”). Marea Neagrã. Al treilea element geografic important pentru România este reprezentat de Marea Neagrã, din motive care þin, în primul rând, de unele trãsãturi ale acesteia. O. Serebrian noteazã cã, datoritã “enclavãrii” ºi a depãrtãrii faþã de Ocean, Marea Neagrã are un “hinterland” imens ºi important. A doua trãsãturã importantã este aceea cã se aflã situatã la confluenþa, pe de o parte, a douã religii, creºtinismul ºi islamismul ºi, pe de altã parte, a douã familii de popoare, slave ºi turcice. Ca urmare a acestor douã trãsãturi, o mare putere contemporanã, Rusia, ºi douã puteri regionale, Ucraina ºi Turcia, îºi construiesc concepþiile strategice, politice ºi economice þinând cont de aceastã mare ºi de spaþiul adiacent ei (“Va exploda estul? Geopolitica spaþiului pontic”, pag. 10). În acest context, importanþa Mãrii Negre pentru România devine evidentã, mai ales dacã þinem cont de cuvintele lui S. Mehedinþi cã “þãrmul mãrii reprezintã cea mai favorabilã faþadã pentru orice stat”(“Legãturile noastre cu Dunãrea ºi Marea”, pag. 26). Geograful român subliniazã cã viaþa poporului nostru a avut ºi are douã coordonate: deoparte Muntele ºi Codrul, de altã parte Dunãrea ºi Marea (“Legãturile noastre cu Dunãrea ºi Marea”, pag. 7). Dat fiind rolul acestor repere fixe ºi cruciale pentru existenþa colectivã a românilor, continuã Mehedinþi, orice om politic trebuie sã preia tripla îngrijorare, a munþilor, a Dunãrii ºi a Mãrii Negre, iar acela care pierde una dintre cele trei laturi ale îngrijorãrii îºi expune þara la primejdii. La fel cum identificase o legãturã directã între procesul de formare a statului românesc ºi existenþa Dunãrii, Mehedinþi surprinde legãtura de substanþã dintre Mare ºi “neamul din Carpaþi”: “epocile de luminã ale neamului din Carpaþi ºi regiunea înconjurãtoare au fost acelea când marea de la rãsãrit s-a nimerit sã fie liberã ºi împãrtãºitã din toate roadele civilizaþiei mediteraneene” (“Legãturile noastre cu Dunãrea ºi Marea”, pag. 18). Mai mult, un alt autor român, Gheorghe I. Brãtianu, avanseazã ipoteza cã una dintre cele mai mari provincii istorice româneºti, Moldova, a apãrut din nevoia de a organiza “drumul cãtre mare”: “drumul cãtre mare a cerut aici o ordine de stat ºi aceasta a înfãptuit-o poporul român” (“Chestiunea Mãrii Negre. Curs 1941-1942”, pag. 28). Dupã ce demonstreazã cã România are interese maritime, autorul român precizeazã cã ea trebuie sã cerceteze toate consecinþele care decurg din aceastã poziþie ºi sã includã obligatoriu în calculele sale geostrategice douã poziþii-cheie: 1.Intrarea Bosforului ºi, în general sistemul strâmtorilor care duce navigaþia dincolo de Marea Neagrã ºi ... 2. ...Crimeea, care „prin raporturile naturale, prin cetãþile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim înaintat pe care-l reprezintã Marea Neagrã este evident o poziþie stãpânitoare peste tot complexul maritim de iaci. Deci, cine are Crimeea, poate stãpâni Marea Neagrã. Este evident cã aceastã problemã se leagã de interesele statului român, pentru cã, „în definitiv, ce sunt strâmtorile decât altceva decât prelungirea gurilor Dunãrii”?(“Chestiunea Mãrii Negre. Curs 1941-1942”, pag. 30-31). Lungimea vecinãtãþii noastre cu marea a variat de-a lungul timpului. În general, putem spune cã aceastã vecinãtate a fost într-o relaþie directã cu statutul Moldovei dintre Prut ºi Nistru. Pânã în 1912, þãrilor româneºti, Moldova ºi Muntenia le-a aparþinut ºi partea de nord a Mãrii Negre care cuprinde Cetãþile Chilia ºi Cetatea Albã (douã puncte strategice extrem de importante). În 1912, acest teritoriu a fost ocupat de cãtre Rusia în înþelegere cu Turcia ºi, evident, ºi porþiunea de litoral corespunzãtoare din sudul acestei provincii. Dupã 1918, Basarabia a revenit la þara-mamã, România. În 1940 a fost iarãºi ocupatã de Uniunea Sovieticã. Dupã rãzboi, Stalin i-a dat denumirea de Moldova Sovieticã, dar a luat sudul provinciei, cea care se învecina cu marea ºi a dat-o Ucrainei. Astfel cã porþiunea de sud a Republicii Moldova (a teritoriului dintre Prut ºi Nistru) aparþine ºi astãzi- fãrã vreun drept istoric- Ucrainei. Locurile ºi reperele geografice nu au aceeaºi valoare geopoliticã în toate perioadele de timp. Valoarea geopoliticã va creºte în funcþie de evoluþiile din zonã, de intensitatea comerþului ºi a vieþii economice. Valoarea geopoliticã a Mãrii Negre creºte în zilele noastre din mai multe motive. Datoritã plasãrii geografice, ea a fost consideratã o perioadã o mare închisã, care nu are importanþã strategicã în rãzboiul modern. S-a sustras acestui statut, în primul rând prin creºterea importanþei comerciale a Dunãrii, ºi, în al doilea rând, prin descoperirea zãcãmintelor petroliere din Marea Caspicã. Acestea vor trebui transportate spre Europa ºi spre întreaga lume, iar una dintre rutele principale este Marea Neagrã. Dacã ne uitãm la principelale rute de transport ale acestor bogãþii, ne apare limpede cã portul rusesc Novorosiisk creºte foarte mult în importanþã. De aici, rutele de transport pot sã urmeze direcþii diferite: direct cu tancurile spre Bosfor ºi Dardanele sau cu tancurile de petrol pânã în Constanþa. Traficul Asia Centralã - Occident poate sã urmeze mai multe rute, fiecare dintre ele prezentând o serie de avantaje ºi de dezavantaje. Trei dintre acestea sunt identificate ºi prezentate de O. Serebrian, în cartea menþionatã anterior, dedicatã în întregime spaþiului pontic ºi schimbãrilor produse în acest areal geografic de dezmebrarea URSS ºi de descoperirea zãcãmintelor de la Marea Caspicã. 1)       În primul rând, pentru ca aceste rezerve sã poatã fi transportate, este absolut necesarã mãrirea capacitãþii porturilor Taganrag, Novosiisk, Tuapse. 2)       O a doua soluþie, dacã nu se realizeazã acest lucru, ar putea fi aceea de a crea o reþea de oleoducte ºi gazoducte care sã evite Rusia, dar care sã treacã, în drumul cãtre porturile tuceºti, prin Iran. Traseul iranian este aparent neconvenabil din cauza disensiunilor turco-iraniene. 3)       Prin urmare, o soluþie, de interes pentru þara noastrã, ar fi asanarea circuitului Marea Caspicã - Marea Azov, via canalul Volga-Don. Canalul prezintã o deosebitã valoare geopoliticã ºi geoeconomicã, care constã în conectarea spaþiului central-asiatic la Oceanul Mondial, via Marea Neagrã. Alt avantaj al acestei ultime rute ar fi acela cã evitã dependenþa de reþelele de conducte care traverseazã Caucazul, spaþiu de seisme politice permanente. ªi aceastã rutã prezintã unele dezavantaje, deoarece canalul Volga –Don este nefuncþional în perioada îngheþurilor, iar marile tancuri petroliere nu pot accede prin el spre Marea Caspicã în pofida celor mai radicale modernizãri.