Referat Sucarpatii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sucarpatii si de asemenea puteti face Download Referat Sucarpatii

Citeste fragmente din Referat Sucarpatii

SUBCARPAŢII Caractere generale şi subdiviziuni. Subcarpaţii formează o fâşie mai joasă la marginea munţilor, prezentând caracterele unor munţi mai mici şi mai tineri ,cum s-a spus ,,un nou val carpatic’’, adăugat munţilor prin cutări recente care s-au produs la sfârşitul neogenului şi începutul neogenului şi începutul cuaternarului. Sunt alcătuiţi din roci în genere mai slabe decât cele din munte (gresii, marne, argile etc.), dar cu stratele cutate destul de puternic, înălţate pe alocuri până la verticală. Sunt în general mai scunzi decât munţii (rareori trecând de 1000 m), dar le imită formele de relief, zvelte, cu pante accentuate. În variaţia reliefului se deosebesc : înălţimi mai semeţe, izolate, pe care poporul le numeşte mă-guri, culmi prelungi ca nişte munţişori, numite muscele, precum şi por-ţiuni mai joase, depresiuni. Altitudinea redusă şi relieful mai scund din cuprinsul depresiunilor, creează Subcarpaţilor aspecte de înrudire cu zo- nele deluroase, pe când înălţimile ce separă depresiunile, amintesc de munţi. Iată pentru ce Subcarpaţii sunt consideraţi că fac tranziţia dintre munţi şi dealuri. Multe dintre depresiunile subcarpatice fiind în vremurile geologice golfuri ale mărilor care se întindeau în exterior, cuprind sare, petrol, lig- nit etc., adică depuneri ,,de lagună’’. Din codrii de fag şi de stajar, care acopereau în trecut Subcarpaţii, au mai rămas doar pădurile izolate, de- oarece populaţia s-a întins din depărtate timpuri cu ogoarele şi cu livezile de pomi fructiferi, ori numai cu fâneţele, pe locul pădurii. Forme tipice prezintă Subcarpaţii numai în partea de est şi sud a ar- cului carpatic. În partea apuseană nu există o zonă subcarpatică, Câmpia de Vest pătrunzând printre munţi sub forma depresiunilor-golfuri. Falie- rea acestei margini a munţilor şi căderea în trepte a fundamentului mon- tan sub nivelul Câmpiei de Vest, s-a opus individualizării unor noi cutări, care de fapt caracterizează Subcarpaţii. În interiorul arcului carpatic, tre- cerea de la munţi la Podişul Transilvaniei se face printr-un şir de depresi- uni şi înălţimi asemănătoare în unele privinţe cu Subcarpaţii, dar în cea mai mare parte prin simple depresiuni de contact între munţi şi dealuri. Aceste depresiuni vor fi tratate în legătură cu Podişul Transilvaniei. Subcarpaţii încep de la valea Moldovei, fac ocol Carpaţilor Orien- tali şi Meridionali şi se termină la valea Motrului. Mai la nord de valea Moldovei, legătura dintre munţi şi podiş se face aproape brusc, lipsind o zonă subcarpatică propriu-zisă. Doar mica depresiune de la Cacica, cu apariţia sării din cuprinsul ei, prezintă unele caractere apropiate de cele subcarpatice. Dincolo de valea Motrului în Oltenia, de sub munte, apare o structură diferită, cu prelungirea formaţiunilor vechi cristaline (Podişul Mehedinţi), care prezintă, de asemenea, o delimitare precisă ariei subcar- patice. Către munte, limita Subcarpaţilor, este în general, uşor de urmărit, deoarece muntele prezintă spre exterior povârnişuri destul de accentuate pe linia oraşelor Piatra-Neamţ, Moineşti, Târgu Ocna etc.. Numai în por- ţiunea cuprinsă între Slănicul Buzăului şi Dâmboviţa, limita dintre munţi şi Subcarpaţi este mai anevoie de urmărit, deoarece câţiva pinteni de munte pătrund pieziş în zona subcarpatică. Spre Podişul Moldovei, limita Sucarpaţilor este indicată aproximativ de valea Moldovei şi în continuare de valea Siretului. Spre Câmpia Ro-mână limita este, de asemenea clară, fiind formată dintr-un povârniş ac-centuat, la poalele căruia se înşiră oraşele : Buzău, Ploieşti, Târgovişte precum şi o neîntreruptă girlandă de sate. Dincolo de Dâmboviţa însă, zona subcarpatică este strâns legată de Podişul Getic, astfel că nu se poate trage între ele decât o limită convenţională pe la Curtea de Argeş, Băbeni-Bistriţa, Târgu Cărbuneşti, Baia de Aramă. Unii geografi consideră la un loc Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic ca formând un mare piemont. Ţinând seamă de diferenţierile arătate şi de aspectele reliefului, din diferite părţi ale zonei subcarpatice, aceasta se desparte în trei sectoare, şi anume : 1) Subcarpaţii Moldovei, între valea Moldovei şi înălţimile de la sud de valea Trotuşului ; 2) Subcarpaţii Curburii, între această limită şi valea Dâmboviţei şi 3) Sucarpaţii Getici, între Dâmboviţa şi Motru. Subcarpaţii Moldovei ajung până la 30 km lăţime şi se caracterizea- ză printr-un şir de depresiuni mari, închise spre exterior prin culmi margi- nale. De la nord spre sud, principalele depresiuni sunt : Neamţ, Cracău şi Tazlău-Caşin. Depresiunea Neamţului, străbătută de valea Neamţului sau Ozanei şi închisă spre N-E de Culmea Pleşului (911 m), este ca o cetate naturală. Înăuntrul ei, Târgu-Neamţ este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Mol- dovei în preajma căruia se află Cetatea Neamţului, de care se leagă atâtea amintiri istorice. Alături este şi satul lui Creangă, Humuleşti, contopit în prezent cu oraşul Târgu Neamţ. Arăturile se îmbină cu păşunile şi fâneţe- le. În vremuri vechi, locuitorii se ocupau şi cu unele meşteşuguri, între care cel al ţesăturilor descris şi în Amintirile lui Ion Creangă. La poalele munţilor se înşiră girlanda cunoscutelor mănăstiri, Neamţ, Secu, Agapia, Văratec etc. ; unele datând din primele veacuri ale istoriei Moldovei, cu monumente de artă veche de o inegalabilă valoare. Spre sud depresiunea aceasta este închisă de Dealul Corni, bine împădurit. Depresiunea Cracăului urmează mai la sud, după o şa joasă, lângă Bălţăteşti. Alungită pe cca. 50 km de o parte şi alta a văii Cracăului şi a văii Bistriţa, această depresiune apare ca un uluc la poalele munţilor. Are un relief colinar, fiind deschisă spre est către Podişul Moldovei. Datorită reliefului puţin accidentat agricultura are aici o largă extindere. Depresiunea Tazlău-Caşin este mai lungă şi mai joasă decât prece- denta. În partea ei centrală, unde se strâng în mănunchi Trotuşul, Tazlăul, Oituzul şi Caşinul, nu are decât 200 m altitudine. Spre est este bine închi- să de Culmea Pietricica, masivă ca un mic munte, alcătuită chiar dintr-un sâmbure de roci ale flişului. La sud este închisă de altă înălţime Ouşoru, bine împădurită in partea ei nordică, trecând şi în munte, se întind zăcă- mintele petrolifere, cu centrul la Moineşti. La Târgu Ocna se exploatează sarea. În centrul acestei depresiuni este situat oraşul Gheorghe Gheorghiu Dej, cu un mare combinat al industriei chimice. Subcarpaţii Curburiicuprinşi ître valea Şuşiţei şi valea Dâmboviţei, sunt mult mai complecşi decât primii, fiind alcătuiţi din cel puţin două şi- ruri de depresiuni, despărţite printr-o mediană de culmi semeţe, intens cu- tate (o ,,cordilieră’’ separatoare cum au numit-o geologii care au studiat acele locuri). Se deosebesc astfel un şir de depresiuni subcarpatice interne € ž Ø æ arpatice şi un şir de depresiuni subcarpatici exter- ne sau intracolinare cu relief deluros şi cutare mai puţin intensă a stratelor pământului. Această structură complexă se datoreşte succesiunii mai mul- tor cutări până la cele foarte recente, numite valahice, care au acţionat în acest sector în ultima etapă a pliocenului şi chiar la începutul cuaternaru- lui. La vest de Slănicul Buzăului complexitatea reliefului creşte prin apariţia unor pinteni de munte (adică a unor culmi înguste, alcătuite din aceleşi roci ca în munţii Flişului), care pătrund oblic printre dealurile subcarpatice, dând văilor şi numeroaselor mici depresiuni, aspectul unui labirint. După caracteristicile reliefului şi a gradului de complexitate a structurii geologice, Subcarpaţii Curburii se împart în trei sectoare : unul la est până la valea Slănicului Buzăului, altul mijlociu, între Slănicul Bu- zăului şi Teleajen, de complexitate maximă, al treilea între Teleajen şi Dâmboviţa. 1. În primul sector, Vrancea este depresiunea subcarpatică cea mai tipică. Mai mare şi mai bine închisă spre exterior prin mediana de înălţimi Răchitaşu-Mare şi Răiuţu, dincolo de care după unele mici depresiuni intracolinare (Vidra şi Mera), se înalţă Măgura Odobeştilor (996 m) alcă- tuită din depuneri pliocene recente care au suferit o puternică înălţare pe verticală în cuaternar. Singura deschidere spre ţinuturile joase ale Moldo- vei de sud, este valea îngustă a Putnei, care împreună afluentul său Zăba- la, adună apele acestei depresiuni. Fiind sălbatic despădurită în trecut iar rocile din care este alcătuit pământul Vrancei fiind mai friabile (gresii, marne şi argile), eroziunea a luat proporţii îngrijorătoare. În prezent se duce o acţiune susţinută de reîmpădurire a Vrancei şi de ameliorare a te- renurilor degradate. Mai spre sud, depresiunile sunt în genere mai mici, îndeosebi cele ale Subcarpaţilor interni din vecinătatea munţilor. La est de culmile care închid depresiunile intracolinare se întinde o prispă pie- montană înclinată spre câmpie, în lungul căreia se îşiră marile podgorii de la Panciu, Odobeşti, Coteşti etc. 2. Între Slănic şi valea Teleajenului, complexitatea reliefului spo- reşte prin pătrunderea în Subcarpaţi a unor pinteni de munte, cum este Pintenul Ivăneţu. Depresiunile, cu caracter tectonic, sunt alungite pieziş faţă de direcţia văilor, astfel încât rezultă un relief puternic fragmentat, cum mici depresiuni alungite, cum este cea de la Policiori cunoscută prin vulcanii noroioşi. Culmile dinspre câmpie (de exemplu Istriţa) apar im- punătoare prin altitudinea şi siluetele lor în contrast cu netezimea câm-piei.La poalele lor, pe tăpşanul piemontan însorit al Mizilului, se înşiruie alte mari podgorii. 3. Sectorul Subcarpaţilor dintre Teleajen şi Dâmboviţa este stran- gulat la nord de Ploieşti prin pătrunderea câmpiei până aproape de Câm- pina. Sub cuvertura formaţiilor piemontane (pietrişuri,nisipuri şi luturi), cutările continuă însă spre sud dând structuri productive pentru petrol şi mai ales pentru gaze. Între depresiuni, cele mai bine individualizate sunt cele de la Vălenii de Munte, Câmpina şi Pucioasa. În sectorul Subcarpaţilor de la curbură, populaţia este foarte deasă (pe alocuri peste 150 de locuitori pe km2). Pomii fructiferi ocupă mari în- tinderi iar podgoriile situate mai ales spre exterior (Panciu, Odobeşti, Co- teşti, Istriţa, Valea Călugărească etc.), sunt printre cele mai întinse şi mai renumite din ţară. Resursele subpământene sunt, de asemenea, foarte pre- ţioase : petrolul se exploatează într-un mare număr de schele , începând de la valea Buzăului până la valea Dâmboviţei ; sarea aflată din abunden-ţă (exploatată la Slănic), rocile de construcţie care se găsesc la tot pa- sul etc. Subcarpaţii Getici cuprinşi între Dâmboviţa şi Motru, se aseamănă cu cei de la curbură prin marea fragmentare a reliefului şi prin dublul şir de depresiuni, dar se deosebesc prin dispariţia pintenilor de munte care mai la est pătrund departe în Subcarpaţi şi prin lipsa unei culmi exterioa-re. Sectorul getic se caracterizează prin legarea strânsă dintre Sucarpaţi şi zona de platformă de la sud (Podişul Getic), aceasta din urmă terminân- du-se pe alocuri printr-un povârniş abrupt spre nord. Se pot identifica ast- fel : un şir de depresiuni subcarpatice la marginea munţilor, care au pe a- locuri caracterul unor depresiuni de contact, un brâu de înălţimi cu struc- tură cutată ce trec de 1000 m altitudine, la sudul cărora, până la marginea povârnită a Podişului Getic se înşiruie depresiuni intracolinare. Între depresiunile de sub munte, cea mai bine dezvoltată este De- presiunea Câmpulungului, în mijlocul căreia se află oraşul cu acelaşi nu- me, aşezare străveche în faţa culoarului transcarpatic Bran-Rucăr. Spre sud, depresiunea este închisă de masivul subcarpatic Măţău (1020 m). Şi- rul depresiunilor de sub munte continuă cu cea de la Arefu pe Argeş, Hu- rezu pe Bistriţa-Vâlcii, Tismana pe râul cu acelaşi mune etc. În cuprinsul acestor depresiuni – mai ales în nordul Olteniei – este un climat blând, datorită adăpostului de la nord al munţilor, ceea ce explică apariţia unor plante meridionale, ca liliacul sălbatic, castanul comestibil de la Tismana, scumpia, cărpiniţa etc. Şiragul acestor depresiuni este întrerupt pe alocuri de culmi prelungi şi înalte (muscele) care continuă munţii spre sud, cum sunt cele dintre Râu Doamnei şi Bughea (Muscelele Plăticăi). Brâul înălţimilor subcarpatice cutate se continuă în vest de Măţău până la Olt. Dincolo de Olt, până la Bistriţa Vâlcii, situaţia se complică prin aplecarea lină a unei aripi de munte, care face o tranziţie insensibilă spre Subcarpaţi. Mai departe însă brâul înălţimilor subcarpatice se pune bine în evidenţă îndeosebi în Măgura Slătioarei, pentru a scădea treptat în altitudine la vest. Între depresiunile de la marginea sudică, cea mai întinsă este De- presiunea Târgu Jiu, foarte largă şi joasă ca un fragment de câmpie, în cuprinsul căreia Jiul îşi adună un mănunchi de afluenţi. La sud este închi- să de dealul Bran, care, deşi scund, prezintă strate uşor cutate şi de mar- ginea Podişului Getic. În mare parte sectorul Subcarpaţilor Getici este o importantă zonă pomicolă. În Depresiunea Târgu Jiu cultura cerealelor (mai ales a porum- bului) şi cea a legumelor ocupă suprafeţe întinse. Din subsolul acestor dealuri, la sud de Câmpulung, se exploatează lignitul, la Ocnele Mari sa- rea care stă la baza industriei chimice de la Govora ; de asemenea sunt valoroase ape minerale la Olăneşti, Govora, Călimăneşti. 쥁`