Referat Poluarea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Poluarea si de asemenea puteti face Download Referat Poluarea

Citeste fragmente din Referat Poluarea

Ce este poluarea in general? De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul. Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu. La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur. Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea. Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt. De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale. Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea. Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri. In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult. Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarte utile etc. Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump. Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate. Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala. Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase. Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "evadeaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile. Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc. Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi. Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc. La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime. Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare. Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine. Poluarea atmosferei Poluarea atmosferica implica emanarea de substante daunatoare organismelor vii, in atmosfera. Poluanti precum oxizii de sulf si azot, cloro-fluoro-carburile, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, si funinginea(carbunele) sunt pricipalii contribuitori la poluarea atmosferica. Poluarea atmosferica poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice si terestre daca poluantii se dizolva in apa sau precipita sub forma de poaie. Se estimeaza ca poluarea atmosferica contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese in SUA. In fiecare an dezvoltarea industriei genereaza miliarde de tone de materiale poluante. Cauzele poluarii atmosferice Poluantii primari sunt acei poluanti atmosferici emanati direct in atmosfera, de exemplu particulele de funingine, dioxidul de sulf si oxizii de azot. Poluantii secundari sunt produsi prin reactii intre poluantii primari. De exemplu, ozonul se formeaza deasupra arealelor urbane prin reactii dintre poluantii primari si componentii normali ai atmosferei. Monoxidul de carbon si oxizii de azot sunt principalii poluanti emisi de arderile de combustibil. Funinginea si dioxidul de sulf sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra in compozitia atmosferei prin aceste procese. Poluantii au tendinta de a se gasi numai in anumite zone. O semnificanta parte a industriei si a transporturilor se bazeaza pe combustibili fosili. Pe masura ce acesti combustibili sunt consumati, in atmosfera sunt eliminate particule chimicale de materii poluante. Cu toate ca un mare numar de astfel de chimicale contribuie la poluarea atmosferica, cele mai multe dintre ele contin carbon, sulf si azot. Combustia carbonului, a petrolului si a benzinei este raspunzatoare pentru majoritatea poluantilor atmosferici. Mai mult de 80% din dioxidul de sulf, 50% din oxidul de azot, si intre 30 si 40% din materia poluanta emanata in atmosfera de catre SUA, sunt produse de combustibili fosili, centrale electrice, boilere industriale si furnale reziduale; 80% din monoxidul de carbon si 40% din oxidul de azot si hidrocarburi rezulta din arderea gazului si a combustibililor diesel. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinariile petrolifere, uzinele de ciment si cele in care se obtine acidul azotic si acidul sulfuric. Aceste chimicale interactionaza intre ele dar si cu razele ultraviolete din razele solare cu intensitati periculoase. Smogul se formeaza in areale urbane, in acele locuri in care exista un mare numar de automobile, cand dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberandu-se ozonul, aldehide si cetone. Smogul poate cauza severe probleme medicale. Cand dioxidul de sulf si oxidul azotos se transforma in acid sulfuric si acid azotic in atmosfera, aceste substante precipita sub forma de ploaie, asa numita ploaie acida. Ploaia acida este o grava problema globala pentru ca foarte putine specii sunt capabile sa supravietuiasca in asemenea conditii. Controlarea poluarii atmosferice Cele mai sensibile strategii de control ale poluarii atmosferice implica metode ce reduc, colecteaza, capteaza sau retin poluanti inainte ca ei sa intre in atmosfera. Din punct de vedere ecologic, reducand emisiile poluante cu o marire a randamentului energetic si prin masuri de conservare, precum arderea de mai putin combustibil este strategia preferata. Influentand oamenii sa foloseasca transportul in comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la imbunatatirea calitatii aerului urban. Poluantiii potentiali pot exista in materialele ce intra in procese chimice sau in procese de combustie(ca de exemplu plumbul din benzina). Metode de controlare a poluarii atmosferice includ si indepartarea materialelor poluante direct din produsul brut, inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a format, dar si alterarea proceselor chimice ce duc l-a obtinerea produsului finit, astfel incat produsii poluanti sa nu se formeze sau sa se formeze la nivele scazute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folositi de catre automobile este posibila si prin realizarea unei combustii cat mai complete a carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor, dar si prin descompunerea gazelor in elemente putin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluantii industriali pot fi la randul lor captati in filtre, precipitatori electrostatici etc. Efecte pe scara-larga Inaltele cosuri de fum pe care le folosesc industriile si filtrele lor nu indeparteaza substantele poluante doar prin propulsarea lor in straturile inalte ale atmosferei, asa ca se considera posibilitatea sa se reduca concentratia agentilor poluanti in arealul respectiv, in locul unde se produc. Poluantii pot fi insa transportati la mari distante de locul originar al emisiei, si pot produce efecte adverse in alte areale. Emisiile de sulf si de azot din America centrala si de est, cauzeaza ploi acide in statul New York, New England si in estul Canadei. Nivelul pH-ului sau aciditatea multor lacuri din acele zone a fost dramatic deteriorata de aceasta ploaie acida astfel ca intreaga populatie de peste din lacurile respective a fost distrusa. Efecte similare au fost semnalate si in Europa. Emisiile de dioxid de sulf si reactiile de formare ale acidului sulfuric pot fi de asemenea responsabile pentru atacul asupra stancilor si a rocilor la mari distante de sursa de poluare. Cresterea pe scara mondiala a consumului de petrol si carbune inca din anii ’40 au condus la cresteri substantiale de dioxid de carbon. Efectul de sera ce rezulta din aceasta crestere de CO2 , ce permite energiei solare sa patrunda in atmosfera dar reduce reemisia de raze infrarosii de la nivelul Pamantului, poate influenta tendinta de incalzire a atmosferei, si poate afecta climatul global si acest prin acest lucru calota glaciara de la poli s-ar topi partial. O posibila marire a paturii de nori sau o marire a absortiei excesului de CO2 de catre Oceanul Planetar, ar putea stopa partial efectul de sera, inainte ca el sa ajunga in stadiul de topire a calotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate in anii ’80 indica faptul ca efectul de sera este in crestere si ca natiunile lumii ar trebui sa faca ceva in aceasta privinta. Pricipalele fenomene poluante 1. Smogul Smogul este un amestec de ceata solida sau lichida si particule de fum formate cand umiditatea este crescuta, iar aerul este atat de calm incat fumul si emanatiile se acumuleaza langa sursele lor. Smogul reduce vizibilitatea naturala si adesea irita ochii si caile respiratorii, si se stie ca este cauza a mii de decese anual. In asezarile urbane cu densitate crescuta, rata mortalitatii poate sa creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai ales cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog deasupra orasului. Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile poluante si radiatiile solare. Cel mai intalnit produs al acestei reactii este ozonul. In timpul orelor de varf in zonele urbane concentratia atmosferica de oxizi de azot si hidrocarburi creste rapid pe masura ce aceste substante sunt emise de automobile sau de alte vehicule. In acelasi timp cantitatea de dioxid de azot din atmosfera scade datorita faptului ca lumina solara cauzeaza descompunerea acestuia in oxid de azot si atomi de oxigen. Atomii de oxigen combinati cu oxigenul molecular formeaza ozonul. Hidrocarburile se oxideaza prin reactia cu O2, si reactioneaza cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe masura ce se apropie mijlocul zilei, concentratia de ozon devine maxima, cuplat cu un minimum de oxid de azot. Aceasta combinatie produce un nor toxic de culoare galbuie cunoscut drept smog fotochimic. Smogul apare adesea in zonele oraselor de coasta si este o adevarata problema a poluarii aerului in mari orase precum Atena, Los Angeles, Tokyo. Los Angeles este o aglomeratie urbana-suburbana cladita pe coasta deluroasa, avand in vecinatate la sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est si la nord; de asemenea la nord se gaseste San Fernando Valley, o parte a orasului cu aproximativ o treime din populatia orasului care este separata de Hollywood si de centrul orasului de Muntii Santa Monica si de Parcul Griffith, spatiul cel mai mare de recreere al orasului. Los Angeles-ul face legatura intre regiunile sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton – faimosul sistem de sosele – construit pentru transportul rapid, la mari viteze, dar care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii. Un sistem de cai ferate orasenesc opereaza din 1993; cand va fi terminat in anul 2001, sistemul va lega 36.5 km de linii subterane cu aproximativ 645 km de linii. Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre cele mai populate orase ale lumii, dupa statisticile din anul 1993, metropola insumand 11.631.901 de persoane. Orasul este centrul cultural, economic si industrial al Japoniei. Industria este concentrata in zona Golfului Tokyo, extinzandu-se spre Yokohama, producand aproape o cincime din totalul de produse economice, acestea cuprinzand: industria grea (cu mai mult de doua treimi din total), si industria usoara, care este foarte diversificata: produse alimentare, textile, produse electronice si optice, masini, chimicale, etc. Aceasta vasta dezvoltare economica implica si un grad ridicat al poluarii, datorat emanarii de substante nocive in atmosfera in urma proceselor de productie. De asemenea, numarul mare de autovehicule contribuie la cresterea cantitatii de noxe din atmosfera. Pentru a se reduce gradul de poluare, autoritatile locale incurajeaza folosirea transportului in comun, cum sunt metrourile si trenurile de mare viteza, care fac legatura dintre diferitele parti ale orasului. De asemenea, se recurge la modernizarea sistemului de sosele pentru a se evita aglomerarile si blocajele rutiere. Totusi mai sunt prezente probleme in traficul rutier in anumite zone ale metropolei. Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei tari. Este, totodata, si cel mai oras al emisferei vestice si reprezinta centrul cultural, economic si politic al tarii, avand o populatie de 8.236.960 de locuitori, conform statisticilor facute in anul 1990. In acest oras se produce aproximativ o jumatate din productia economica a Mexicului, aceasta fiind reprezentata de: industria textila, chimica si farmaceutica, electrica si electrotehnica, precum si o dezvoltata industrie; aditional la acestea se mai dezvolta si industria usoara, industria alimentara si cea textila. 2. Ploaia acida Ploaia acida este un tip de poluare atmosferica, formata cand oxizii de sulf si cei de azot se combina cu vaporii de apa din atmosfera, rezultand acizi sulfurici si acizi azotici, care pot fi transportati la distante mari de locul originar producerii, si care pot precipita sub forma de ploaie. Ploaia acida este in prezent un important subiect de controversa datorita actiunii sale pe areale largi si posibilitatii de a se raspandi si in alte zone decat cele initiale formarii. Intre interactiunile sale daunatoare se numara: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole si a plantatiilor forestiere, amenintarea speciilor de animale terestre dar si acvatice, deoarece putine specii pot rezista unor astfel de conditii, deci in general distrugerea ecosistemelor. Problema poluarii acide isi are inceputurile in timpul Revolutiei Industriale, si efectele acesteia continua sa creasca din ce in ce mai mult. Severitatea efectelor poluarii acide a fost de mult recunoscuta pe plan local, exemplificata fiind de smog-urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema s-a ridicat si in plan global. Oricum, efectele distructive pe areale in continua crestere a ploii acide au crescut mai mult in ultimele decenii. Zona care a primit o atentie deosebita din punct de vedere al studierii sale, o reprezinta Europa nord-vestica. In 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant indica faptul ca aproape o jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania, au fost afectata de ploi acide. Nord-estul Statelor Unite si estul Canadei au fost de asemenea afectate in special de aceasta forma de poluare. Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majora a formarii ploii acide. Datorita faptului ca reactiile chimice ce decurg in cadrul formarii ploii acide sunt complexe si inca putin intelese, industriile au tendinta sa ia masuri impotriva ridicarii gradului de poluare a acestora, si de asemenea s-a incercat strangerea fondurilor necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele statelor in cauza si-au asumat raspunderea sa le suporte. Astfel de studii eliberate de guvernul Statelor Unite in anii ’80, implica industria ca fiind principala sursa poluanta ce ajuta la formarea ploii acide in estul Statelor Unite si Canada. In 1988 o parte a Natiunilor Unite, Statele Unite ale Americii si alte 24 de natiuni au ratificat un protocol ce obliga stoparea ratei de emisie in atmosfera a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea poluarii atmosferice, act ce a fost semnat inca din 1967, pun in vigoare reguli stricte invederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, in jurul a 10 milioane de tone pe an pana pe data de 1 Ianuarie,2000. Aceasta cifra reprezinta aproape jumatate din totalul emisiilor din anul 1990. Studii publicate in 1996 sugereaza faptul ca padurile si solul forestier sunt cu mult mai afectate de ploaia acida decat se credea prin anii ’80, si redresarea efectelor este foarte lenta. In lumina acestor informatii, multi cercetatori cred ca amendamentele din 1990 in vederea reducerii poluarii si a purificari aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile si solurile forestiere de viitoarele ploi acide. 3. Disparitia stratului de ozon Stratul de ozon este o regiune a atmosferei de la 19 pana la 48 km altitudine. Concentratia maxima de ozon de pana la 10 parti pe milion are loc in stratul de ozon. Asadar ozonul se formeaza prin actiunea razelor solare asupra oxigenului. Aceasta actiune are loc de cateva milioane de ani, dar compusii naturali de azot din atmosfera se pare ca au mentinut concentratia de ozon la un nivel stabil. Concentratii ridicate la nivelul solului sunt periculoase si pot provoca boli pulmonare. Cu toate acestea insa, datorita faptului ca stratul de ozon din atmosfera protejeaza viata pe Pamant de radiatiile solare, acesta este de o importanta critica. De aceea, oamenii de stiinta au fost ingrijorati cand au descoperit in anii ’70 ca produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de ozon – pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C. Din aceasta cauza folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost interzisa in Statelele Unite si nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si oxizii de azot din ingrasaminte, pot de asemenea ataca stratul de ozon. Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancere de piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei. Incepand din anii ’70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au detectat o pierdere periodica a stratului de ozon din atmosfera. Studiile conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul ca procentul total de ozon de deasupra zonei Antartice este in declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problema asemanatoare. Meteorologia si efectele asupra sanatatii Produsele concentrate poluante sunt reduse chimic de amestecurile moleculare din atmosfera, ce depind de conditiile atmosferice, ca de exemplu temperatura, viteza vantului si miscarile sistemelor depresionare care interactioneaza cu topografia locala, modeland muntii si vaile.In mod normal, temperatura descreste odata cu cresterea altitudinii. Dar cand o patura atmosferica de aer rece se pozitioneaza sub o patura de aer mai cald, producandu-se o inversiune termala, amestecurile chimice atmosferice intre componentele atmosferice si poluanti sunt incetinite, la fel ca si procesele reducatoare, iar poluantii se pot acumula la altitudini joase, aproape de nivelul solului. Aceste inversiuni termale pot surveni sub un front atmosferic stationar de presiune ridicata cuplat cu viteze scazute ale vantului. Perioade de numai trei zile cu astfel de conditii pot duce la aparitia unor concentratii periculoase de materiale poluante, in arealele in care exista un grad ridicat de poluare si, in conditii severe pot rezulta maladii sau chiar moartea. Spre exemplu o inversiune termala deasupra orasului Donora, din Pennsylvania, in 1948, a cauzat afectiuni pulmonare la peste 6000 de persoane si moartea a 20 dintre ele. Severe cazuri de poluare in Londra a luat intre 3500 si 4000 de vieti in 1952 si alte 700 in 1962. Degajari de izocianat de metil in aer in timpul unei inversiune termale a cauzat dezastrul din India, din Decembrie 1984, cand s-au produs peste 3300 de decese si alte 20.000 de inbolnaviri. Efectele unei prelungite expuneri la concentratii scazute de poluanti nu este inca bine definita; cu toate acestea cei mai expusi pericolului unie inbolnaviri din cauza poluarii sunt cei foarte tineri, batranii, fumatorii, cei care muncesc intr-un mediu in care sunt expusi direct la maetrialele poluante, si mai ales persoanele cu afectiuni cardiatice sau pulonare. Alte efecte negative ale poluarii sunt deteriorarea culturilor agricole si chiar inbolnavirea anmalelor. Primele efecte vizibile ale poluarii sunt cele estetice care nu sunt neaparat periculoase si care include scaderea vizibilitatii datorita acumularilor de particule pe praf aflate in suspensie in aer, mirosul urat produs de hidrogenul sulforos emanat din fabricile de celuloza si hartie etc. Actiuni guvernamentale Diferite tari au impus standarde in legislatie cu prvire la nivelele de concentratie ce se cred a fi suficient de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au de asemenea specificate limitele de emisie a substantelor poluante in atmosfera astfel incat standadele de calitate ale aerului sa fie atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985 conventia Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. “Protocolul de la Montreal”, asa cum a fost numita aceasta conventie renegociata in 1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi pana la sfarsitul secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea acestor tranzitii. In plus, mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul reducerii incidentei ploii acide. In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970, 1977 si 1990 este baza legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului in cazul diferitelor substante. Actul a fost de asemenea destinat prevenirii deteriorarii calitatii aerului in arealele unde aerul este in prezent mai curat decat impun standardele. Amendamentele din 1990 identifica ozonul, monoxodul de carbon, ploaia acida si noxele atmosferice ca fiind cele mai grave probleme ale poluarii aerului. Alte probleme legate de poluare Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor tari sa nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca la sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai mare a industrializarii. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului inconjurator ar putea fi stopata. Ce am putea face pentru mediul inconjurator Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt: Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice. Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla. Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta. Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asugura-te ca podul este suficient izolat pentru a pastra caldura casei. Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile. Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi. Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa. PRIVATE Situatia ozonului atmosferic. Progrese in implementarea prevederilor Protocolului de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind protectia stratului de ozon Situatia ozonului atmosferic PRIVATE Distrugerea ozonului stratosferic, cu efectele sale potentiale asupra cresterii radiatiei UB-B la nivelul solului constituie o caracteristica atmosferica la scara globala. Asa cum s-a constatat din ultimile evaluari internationale a continuat declinul ozonului. in emisfera nordica, in stratosfera arctica, in lunile ianuarie-februarie s-au atins, episodic, scaderi de aproximativ 60% la inaltimi de cca 18 km, iar temperaturile stratosferice din aceasta regiune au fost cele mai scazute din ultimii 10 ani. In primele doua saptamani din luna martie 2000, cantitatea de ozon total din zona polara a fost cu 16% mai mica decat valorile din anii 1980. La sfarsitul lunii martie, la latitudinile europene medii, cantitatea medie de ozon total a fost cu 15% sub valorile medii neperturbate. INCLUDEPICTURE "http://www.referat.ro/upload/Poluarea%20de%20impact%20--%20Ozon_files/o zone.jpeg" * MERGEFORMAT d z" In Romania, acumularea unui fond de date timp de 21 ani permite evaluarea, cu un grad de confidenta ridicat, a starii ozonului total. Tendinta de scadere a continuat si in cursul anului 2000, aceasta reprezentand 9,41% fata de mediile lunare multianuale. Abaterile medii lunare ale ozonului total din anul 2000 fata de valorile corespunzatoare din ultimii 5 ani sunt negative in totalitate, ceea ce confirma tendinta de scadere, aceasta fiind accentuata, in plus, de valorile negative mari din cursul anotimpului cald (tabelul 1.6.). Datorita dependentei ridicate a concentratiei ozonului de transportul atmosferic la scara mare, episodic, se pot inregistra concentratii ridicate de ozon care determina abateri pozitive. Edificatoare in acest sens este evolutia ozonului total in cursul anului 1998, care a fost caracterizat ca un an “normal”. Tabelul 1.6. Abaterile medii lunare (%) ale cantitatii de ozon total fata de mediile lunare multianuale PRIVATE Anul Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie 1996 -0.3 4.1 4.3 2.1 -5.7 -4.9 -6.0 -5.5 2.6 1.4 -4.1 -0.6 1997 3.3 -2.8 -3.3 -6.2 -6.8 -2.9 -4.5 -4.0 -1.6 2.7 -3.4 -2.6 1998 1.2 -9.1 5.7 -1.1 0.0 -1.4 -1.2 -3.7 1.3 -1.4 4.8 2.6 1999 -9.0 11.5 -2.7 0.8 -3.3 -2.3 -2.4 -3.7 -9.1 -6.5 -2.4 -13.9 2000 1.8 -5.5 -3.0 -6.5 -3.0 -4.0 -3.3 -5.0 -0.6 -5.9 -2.4 -1.9 Media -0.6 -0.3 0.2 -2.2 -3.8 -3.1 -3.5 -4.4 -1.5 -1.9 -1.5 -3.3 (Date furnizate de INMH) Aceste fenomene au loc la scara regionala si nu constituie dovezi ale refacerii stratului de ozon. Valorile masurate ale UV-B din anul 2000 sunt asemanatoare cu cele masurate in anul 1999 in lunile de iarna si primavara, dar, incepand dela sfarsitul lunii mai si pana in luna august inclusiv, valorile medii zilnice din zilele cu soare sunt mai mari cu 1-2%, iar valorile maxime din lunile iunie si iulie sunt mai mari cu 5-6% decat valorile corespunzatoare din anul 1999. Aceasta crestere se datoreaza, in principal, continutului scazut de vapori de apa din intreaga coloana atmosferica. Progrese in implementarea prevederilor Protocolului de la Montreal si ale Conventiei de la Viena privind protectia stratului de ozon Una dintre problemele majore cu care se confrunta omenirea in pragul noului mileniu, cu privire la mediul inconjurator, este diminuarea drastica a stratului de ozon, nu numai la polii Pamantului, ci si in zone intens populate: nordul Europei, Rusia australa, sudul Frantei, nordul peninsulei Iberice, Argentina. Echilibrul stratului de ozon este tot mai periclitat de emisiile de substante de natura antropica, cum sunt hidrocarburile fluoroclorurate si/sau bromurate, tetraclorura de carbon, metil cloroformul, bromura de metil, substante avand numeroase utilizari in industrie sau agricultura. Consecintele ireversibile ale acestui fenomen atat asupra ecosistemelor terestre, acvatice si asupra sanatatii populatiei, cat si asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel global, si ca urmare, a fost instituit regimul international al ozonului la care sunt astazi parte 176 de tari. Romania a aderat la Conventia de la Viena privind protectia stratului de ozon, adoptata la 25 martie 1985, la Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon adoptat la 16 septembrie 1987 si la Amendamentul adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990 prin Legea nr. 84/15 decembrie 1993. In 28 noiembrie 2000 au fost transmise catre Secretarul General al Natiunilor Unite, instrumentele de ratificare a Amendamentului la Protocolul de la Montreal adoptat la 25 noiembrie 1992 la Copenhaga. Romania va deveni Parte la acest amendament incepand cu 26 februarie 2001. De asemenea, a fost initiata si se afla intr-un stadiu avansat procedura de acceptare a Amendamentului la Protocolul de la Montreal, adoptat la Montreal in 1997, care prevede instituirea unui sistem de licente pentru productia, importul si exportul de substante care epuizeaza stratul de ozon, in scopul prevenirii traficului ilicit cu aceste substante. Perioada 1 iulie 1999-1 iulie 2000 a reprezentat anul inghetarii consumului de clorofluorocarburi (CFC) la nivel national si intrarea intr-o noua etapa a procesului de eliminare treptata a acestor substante, in concordanta cu obligatiile care revin tarii noastre ca semnatara a tratatelor internationale mentionate. Cu un consum de 350 tone CFC, Romania s-a incadrat in limitele de productie si consum stabilite in cadrul protocolului. Romania a facut progrese in implementarea regimului juridic al ozonului, prin: continuarea dezvoltarii cadrului legislativ si institutional necesar aplicarii regimului ozonului; implementarea transferului de tehnologie nepoluanta care au condus la eliminarea a 1069 de tone, consum anual la utilizatorii industriali de substante care epuizeaza stratul de ozon; instituirea controlului comertului cu aceste substante (prin obligativitatea obtinerii acordului de mediu pentru importul/exportul de substante care epuizeaza stratul de ozon, conform procedurii de reglementare aprobata prin Ordinul MAPPM nr. 506/ 1996); introducerea unor restrictii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, prin Legea nr. 159 / 2000 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 89/31 august 1999. Valorile de ozon total exprimate in unitati Dobson si intensitatea radiatiei UV-B sunt masurate de statiile Institutului National de Meteorologie si Hidrologie Bucuresti. Marirea disponibilului de apa dulce Viata pe pamant este dependenta de apa. Cresterea demografica, concentrarile urbane, ridicarea nivelului de trai, progresul igienei maresc continuu consumurile casnice de apa. Totalul apei pe Glob este aproape de 1,39 miliarde km3, din care 96,5% se afla in Oceanul Planetar. Apa dulce reprezinta 3,5% din volumul total de apa al hidrosferei. Analizand diversele forme sub care se gaseste apa dulce, evidentiem urmatoarea situatie: calotele glaciare si ghetarii detin 77,2% din volumul total de apa dulce, ponderea apelor subterane si umiditatea solului este de 22,4%, aceea a lacurilor si mlastinilor de 0,35%, cea reprezentata de umiditatea atmosferica 0,04%, iar aceea a cursurilor de apa de numai 0,01%. Printre solutiile avute in vedere pentru a satisface necesarul de apa mereu crescut, amintim: desalinizarea apei de mare, panzele subterane si folosirea gheturilor polare. Desalinizarea apei de mare reprezinta una dintre aceste solutii. Procedeele tehnice sunt variate: prin distilare, prin electroliza, utilizarea unor substante chimice denumite schimbatori de ioni, prin inghetare. Primul procedeu este cel mai ieftin si cel mai raspandit. Celelalte procedee dau o apa de baut mai buna, insa sunt mai costisitoare. Ea se aplica totusi in zone aride, dar care dispun de abundente resurse de energie si sunt des populate In Kuwait functioneaza o serie de uzine care produc peste 100.000 m3 apa desalinizata pe zi. Uzine similare sunt in Israel, Iran, Venezuela, in sudul S.U.A. Instalatii de desalinizare se gasesc si in unele insule care sunt obligate sa plateasca un pret scump pentru aducerea apei din alta parte, ca de exemplu unele insule din Antile (Bahamas, Cuba) sau in Malta. Cel mai spectaculos experiment american in acest domeniu este instalatia pentru desalinizarea apei marine din California, care daca se vor confirma previziunile, va fi cea mai mare din lume si unde, pentru prima data, se foloseste pe scara larga energia atomica in dublu scop: al desalinizarii si al producerii energiei electrice. Instalatia completa de desalinizare a fost prevazuta a avea o capacitate finala de aproximativ 570 mil. l de apa distilata pe zi. Cele doua reactoare atomice instalate aici au fost proiectate pentru a genera aproximativ 1.800.000 KWh de energie ceea ce este suficient pentru un oras de aproape 2.000.000 de locuitori. Proiectul a mai prevazut ca instalatia sa fie construita pe o insula artificiala in Oceanul Pacific la o distanta de aproximativ 800 m de coasta Californiei de sud, la circa 40 km la sud de Los Angeles, in vecinatatea plajei Bolsa Chica, deservind deci o regiune semiarida si cu una din cele mai ridicate densitati de populatie din lume. Procedeul ales pentru desalinizarea apei marine este cel al distilarii, similar aceluia care produce ploaia: prin incalzire se provoaca fierberea unei parti din apa salina, vaporii rezultati transformandu-se apoi, prin condensare, in apa nesarata. De mai bine de o jumatate de secol, uzinele Atlas din Bremen (Germania) construiesc instalatii de desalinizare a apei de mare, destinate la inceput obtinerii de apa pentru alimentarea azanelor, mai tarziu si a apei potabile la bordul vapoarelor. Prima instalatie pe uscat a fost montata de aceasta intreprindere in Africa de SV (Namibia), in 1954. De atunci, instalatiile Atlas s-au raspandit in toata lumea. La targul de la Hanovra, din 1972, a fost prezentata pentru prima data o macheta a uzinei de test care va putea acoperi necesarul de apa potabila al unui oras de 400.000 locuitori: 50 mil. l pe zi. Tot in 1972, in luna august, a fost data in functiune prima instalatie de desalinizare a apei marine din Europa, destinata aprovizionarii comunale cu apa potabila, in Insula Helgoland. In instalatia de detensionare-vaporizare in vid de aici se realizeaza o productie zilnica de 800 m3 de apa distilata careia, pentru a deveni potabila, i se adauga dioxid de carbon si este filtrata prin pietris de marmura sau piatra naturala corespunzatoare. Datorita uzinei de desalinizare, cei 3500 de locuitori ai insulei si cei inca 3500 de excursionisti care viziteaza insula in perioada vacantelor nu mai sunt nevoiti sa se multumeasca doar cu apa de fantana sau cu cea adusa de cisterne. Toate instalatiile de desalinizare a apei de mare constituite din uzinele Atlas functioneaza dupa principiul distilarii in vaporizatorul de detensionare. Recent, a fost construita in Germania o instalatie de desalinizare prin osmoza inversa care furnizeaza zilnic 400 l apa dulce. Aceasta instalatie a intrat si in dotarea navei atomice “Otto Hahn”, aflata de multi ani in serviciul societatii pentru valorificarea energiei nucleare in navale si de navigatie din Hamburg-Geesthact. In cazul folosirii gheturilor polare, avem de-a face cu o solutie potentiala, deoarece materializarea ei apartine integral viitorului, unele incercari facute pana acum fiind nesemnificative. In stare solida, apa este foarte raspandita la suprafata globului, intalnindu-se chiar in zona ecuatoriala, la marile altitudini. Invelisul permanent de apa si gheata ocupa in prezent 32,3 mil. km3 din suprafata Globului terestru. S-a calculat ca aproximativ trei patrimi din intregul volum de apa dulce al Terrei se afla depozitat sub forma de ghetari. Insa peste 99% din ghetarii lumii se concentraza in doua imense depozite glaciare – Antartica si Groenlanda. Patura de gheata care acopera Antarctica depaseste suprafata Europei, iar volumul gheturilor antarctice este estimat la 25 mil. de km3 (66% din cantitatea de apa dulce a Terrei). S-a mai calculat ca, daca s-ar topi gheata din regiunile polare, nivelul Oceanului Planetar ar creste cu 60 m, ceea ce ar provoca o restrangere considerabila a uscatului: Parisul ar fi pe jumatate inundat de apele Atlanticului. Dupa cum se stie, Australia este continentul unde repartizarea cu totul disproportionata a precipitatiilor face ca 40% din suprafata lui sa aibe caracteristici de desert. De aceea, expertii de la Universitatea din Adelaida au elaborat un plan potrivit caruia continentul ar putea fi irigat cu apa obtinuta din aisbergurile provenite din Antarctica. Muntii plutitori de gheata ar urma sa fie transportati in dreptul coastelor cu remorchere puternice si supusi unui proces lent de topire. Un sistem de tevi ar putea sa asigure transportul apei astfel obtinute in regiunile din interiorul continentului. Ideea are o origine mai veche, datand de la mijlocul secolului al XIX-lea, cand se transporta gheata din lacurile inghetate si din calota de gheata a Alaskai pana in California. In 1899 si 1900 mici ghetari au fost remorcati din Tara de Foc, de-a lungul coastelor chiliene, pana la Valparaiso si chiar pana la tarmurile peruviene, pe trasee depasind 4000 km distanta. Reluata in zilele noastre actiunea a fost gasita interesanta, realizabila din punct de vedere tehnologic si rentabila economic. Este vorba de a repera acele aisberguri deja formate, care si-au inceput deriva pe ocean, reperarea lor fiind posibila gratie satelitilor. S-a calculat ca din calota de gheata a Antarcticii se desprind anual insule de gheata totalizand 600 km3, iar din calota de gheata a Arcticii 470 km3. Ramane sa se rezolve problema remorcarii acestor uriase surse potentiale de apa potabila, ceea ce este o sarcina dintre cele mai dificile, a carei rezolvare apartine viitorului. Panzele subterane, desi au inceput a fi folosite pe scara larga, pun uneori probleme dificile de bilant. Necunoasterea volumului lor si a ciclului de regenerare conduce la epuizarea acestor panze, cu efecte diverse. Se trece atunci la realimentari artificiale, cum s-a procedat in unele zone din Franta, Germania, Suedia. Alteori, reducerea nivelului apelor dulci din panzele situate pe litoral determina infiltrari de ape sarate, cum s-a produs in Olanda, Israel sau California. Apele subterane, constituie rezerve apreciabile a caror exploatare este avantajoasa datorita aproprierii de cele mai multe ori de zona in care este nevoie de ele, protectie fata de poluare si evaporare, exploatarii esalonate si cu investitii mai mici decat cele necesare crearii de rezervoare de suprafata. Pentru toate aceste motive utilizarea apelor subterane a crescut mult in ultimele decenii, in Franta estimandu-se ca 60% din apele utilizate provin din panzele subterane si numai 40% direct din cursurile de suprafata. Importanta apelor subterane este covarsitoare pentru regiuni desertice cum sunt Sahara sau Kara-Kum. Acumulate la adancimi mari, panzele arteziene ale deserturilor au provenienta fosila, s-au acumulat probabil in perioada pluviala a glaciatiunii Wurmiene, rata lor actuala de regenerare fiind foarte lenta. Pentru Sahara se estineaza existenta unui bazin artezian imens cu o suprafata de 600.000 km2 inclus in orizonturi de nisip pe o grosime de 500 m, la adancimi ce variaza intre 75 m la El Golea si 1700 m langa Tonggourt. Volumul de apa al bazinului a fost evaluat la 6*1013 m3 si este alimentat azi de ploile ce cad pe ansamblul suprafetei bazinului. Se apreciaza ca ar fi posibil fara pericol de epuizare rapida, marirea debitului de exploatare de la 24 m3/s in 1970, la 76 m3/s in 2000, ceea ce ar permite cresterea proportionala a suprafetelor irigate de le 45.000 la 95.000 ha si satisfacerea debitului actual de apa. Apele subterane profunde pot ameliora aprovizionarea unor regiuni, in masura in care gradul lor de mineralizare nu este prea ridicat, utilizarea lor necesita insa cheltuieli mari pentru forare si pompare. Poluarea biologica si sanatatea Pe linga numerosi poluanti chimici in natura se intilnesc si poluanti biologici. Acestea sunt microorganisme patogene, virusi, helminti, etc… Ei se pot afla in atmosfrera, apa, sol, in corpul altui organism, inclusiv al omului. Solul are un rol deosebit in transmiterea la om a unor geohelminti: anchilostoma, ascarizii, trihocefalii. Ouale proaspete de helminti sunt inofensive. Ele necesita o maturizare in sol. Este considerabil rolul solului si in pastrarea indelungata a formelor sporulare de agenti patogeni ai antraxului, tetanosului, leptospirozei , gangrenei gazoase, botulismului, Poluarea mediului ambiant joaca un rol important in raspindirea patologiei infectioase la oameni. Omul patrunzind tot mai profund in natura intervine in conditiile naturale de existenta a microorganismelor patogene, si el insasi victima lor. Omul si animalele domestice se pot molipsi de antropozoonose, patrunzind in focarul natural de existenta al microorganismelor. Aceste maladii sunt ciuma, tularemia, tifosul, encefalita, malaria. Particularitatile acestor maladi este ca orgamismul provocator traeste in natura pe un anumit teritoriu, in afara relatiilor cu oamenii sau animalele domestice. Nu intotdeuana agentul patogen ataca direct omul, drumul infectarii este mai complicat, agentul patogen trece adeseori prin mai multe transformai Ei pot patrunde in organismul animalelor salbatice. Transmiterea la om are loc prin insectele patogene. Cei mai periculosi sunt agentii patogeni ai maladiilor infectioase si care au o raspindire larga in mediu. Unele microogranisme pot trai citeva ore in afrara organismului uman, altele de la citeva zile la citiva ani, iar pentru altele mediul este locul lor de trai normal. In organism ei patrund cind e dereglata integritatea tegumentelor, pe cale alimentara, in caz de nerespectare a igienei, etc… Microbii patogeni pot patrunde in apele subterane si cauza maladii, inclusiv la om. Din care cauze apa din fintini, in special cele deschise necesita in prelabil de a fi filtrata sau fearta. Cele mai poluate sunt rezervoarele de apa descoprerite (deschise) - lacurile, iazurile, riurile. Istoria omenirri a cunoscut faptul ca apa a fost cauza a numeroase epidemii de holera, dizinterie, etc… Alte metode decat reciclarea La problemele “cantitative” ale apei cu care se confrunta societatea actuala, se adauga din ce in ce mai pregnant cele de “calitate” a apelor. Supuse proceselor de contaminare cu agenti poluanti de o mare diversitate, apele devin improprii utilizarii lor, astfel incat raportul cerinta-resursa capata o semnificatie mult mai complexa decat cea clasica, cantitativa. Satisfacerea cerintelor de date parametrice contribuie la fundamentarea planurilor de amenajare complexa a lucrarilor hidrotehnice, iar progresele hidrologice la optimizarea atat a alocarii apei la consumatori si la apararea impotriva inundatiilor (decizii operative), cat si la pregatirea conditiilor de modificare a inertiei sistemului de gospodarire a apei (decizii tactice). O problema stingenta a contemporanitatii este sporirea rezervelor de apa potabila. In localitatea argentiniana Mar del Plata, in ziua de 14 martie 1977 a avut loc prima data in lume o Conferinta a Natiunilor Unite asupra apei, unde au participat delegati din 145 de tari, dezbatand utilizarea rationala a resurselor pe Terra, necesitatea fiind generata de cresterea rapida a consumului de apa potabila in conditiile in care rezervele existente sunt limitate. Apa este elementul cel mai necesar vietii si “coordonatorul cel mai puternic al climei”, ori 97,2% din apa planetei noastre se afla in mari si oceane, care nu poate fi utilizata in stare naturala – pentru pentru a fi bauta, in industrii, irigatii etc. si numai 2,8% este apa potabila. Apa de mare este o solutie complexa in care se intalnesc 35 din elemente chimice, precum si corpuri simple, iar termenul de salinitate poate fi justificat datorita procentului mare de 77,76% pe care il ocupa clorura de sodiu. Transformarea apei de mare in apa potabila, cu largi folosinte, costa foarte scump si nu mai poate reprezenta un “dar gratuit al naturii”. Se impune din ce in ce mai mult ideea exploatarii in amanunt si exploatarii “desertului alb”. Mai sunt inca pe glob multe spatii unde nu se cunosc conditiile de acumulare ale zapezillor si nici balanta fizica a gheturilor. Analizele efectuate asupra unor straturi de zapada au stabilit ca un metru cub de zapada proaspata, afanata, contine intre 50 si 80 l de apa. Retinerea zapezii pe campii face sa creasca umiditatea, factor important nu numai pentru culturi dar in aceeasi masura si pentru vegetatia lemnoasa mai tanara. Printre alte proprietati pe care le are patura de zapada este si aceea de a acumula o mare cantitate de apa denumita “umiditatea zapezii”. De asemenea trebuie subliniat faptul ca uriasa cantitate de apa cazuta sub forma da zapada si reprezinta o adevarata binefacere pentru sol. Apa, in stare solida, sub diferita infatisari se intalneste in domeniul atmosferic, continental, maritim si chiar in cel subteran. In atnosfera, gheata se formeaza din vapori de apa sau din ploaie si apare sub forma de nori de gheata, grindina, chiciura, polei si bruma. Ghetarii reprezinta una din sansele de marire a disponibilului de apa dulce. Din calculele glaciologice efectuate in ultima perioada de timp, se constata ca volumul total al gheturilor existente pe glob se ridica la cca. 30 mil. km3. Este suficient sa aratam ca numai insula Groenlanda are un volum de gheata de 2.600.000 hm3, spre a ne da seama de enorma cantitate de apa potabila de care dispune o zona din apropierea Americii de Nord. Dar 90% din ghetari se afla in Antarctica, 8% in Artica si numai 2% in regiunile de munte din diferitele zone ale planetei noastre. Din cele 30 mil. hm3, 38.700 km3 este gheata totala a Oceanului Planetar; in aceasta cantitate se include aisbergurile, banchizele si masivele de gheata lipsite de tarmuri. S-a constatat ca gheata din mari se schimba complet o data la 11 ani in emisfera nordica si de doua ori mai repede in emisfera sudica. Din topirea totala a gheturilor annual, daca nici un proces de dereglara nu ar intra in joc, se presupune ca ar rezulta o cantitate de apa estimata la 29.100.000 km3 care ar determina o crestere a Oceanului Planetar cu cca. 80 m. Dar omenirea are nevoie din ce in ce mai mult de apa, oriunde este, trebuie gasita si transportata dupa trebuinta. Pe plan mondial se fac calcule tot mai ample pentru transporturile aisbergurilor in regiunile secetoase, se instaleaza noi si noi straturi stiintifice, care sa le stabileasca forta, conditiile de acumulare a zapezilor, balanta fizica si alte insusiri. In localitatea Marly-le-Roi (Franta) s-a desfasurat in zilele de 25 si 26 iunie 1977 un Colocviu international dedicat utilizarii ca apa potabila a aisbergului din tinuturile antarctice. Dezbaterile s-au axat pe caile de protejare de caldura a gheturilor pe timpul cat dureaza transportul la locul de destinatie. Antarctica se “reinnoieste” in fiecare an, datorita ninsorilor si, tot anul, se desprind zeci de mii de eisbergului. Nu este departe timpul cand omul pustiurilor isi va potoli setea din apa aisbergurilor. Desi doar o mica parte din apele Globului (2,85% din total) se afla imobilizata in ghetarii tinuturilor polare si in cei de pe muntii inalti, totusi oamenii de stiinta au realizat si pericolul pe care il pot prezenta, intr-o oarecare masura, ghetarii. Este cunoscut faptul ca nivelul Oceanului Planetar este in continua crestere. Acest lucru isi gaseste explicatia intr-un proces mai complex ce include poluarea atmosferica. O data cu cresterea proportiei de CO2 din atmosfera, datorita rolului termic al acestui gaz, se observa si o usoare incalzire a climei, fenomen care la randul lui duce la topirea ghetarilor polari, la cresterea nivelului Oceanului Planetar cu mai multi metri si transgresiunea apelor marine in campiile litorala joase. Situatia emisiilor de gaze cu efect de sera. Extreme climatice si manifestari ale schimbarilor climatice pe teritoriul Romaniei. Progrese in implementarea prevederilor Protocolului de la Kyoto si ale Conventiei cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice Situatia emisiilor de gaze cu efect de sera Dupa 1989, emisiile de gaze cu efect de sera au scazut in principal datorita reducerii activitatii economice, dar si prin demararea unor programe de reducere a emisiilor. Dintre poluantii reglementati prin HYPERLINK "http://www.unfccc.de/resource/docs/convkp/kpeng.html" Protocolul de la Kyoto , in Romania se inventariaza urmatoarele emisii de gaze cu efect de sera: dioxidul de carbon, oxizi de azot si metan, urmeaza ca in perspectiva sa se inventarieze si celelalte gaze prevazute in protocol (hidrocarburi fluorurate, perfluorocarburi si hexafluorura de sulf). Emisia de dioxid de carbon, in anul 1989 a fost de 194.826 Gg (considerata valoare de referinta), iar la nivelul anului 1994 de 125.597 Gg, urmand ca inventarul la zi pentru gazele cu efect de sera sa fie reactualizat si validat in cursul anului 2001, din perspectiva noului sistem de raportare a datelor. Tabelul 1.1 Prognoza emisiilor unor gaze cu efect de sera (Gg CO2 echivalent/an) 2000 2005 2010 Scenariul de referinta Emisii totale de CO2 162334,8 187794,0 Emisii totale de CH4 33531,0 36740,0 Emisii totale de N2O 8480,0 10240,0 Emisii totale 204345,8 234774,0 Scenariul minim Emisii totale de CO2 158445,9 178926,0 Emisii totale de CH4 33445,0 33712,0 Emisii totale de N2O 81280 9024,0 Emisii totale 200019,0 221662,0 Scenariul maxim Emisii totale de CO2 150807,9 156432,0 Emisii totale de CH4 32879,0 32164,0 Emisii totale de N2O 7744,0 7904,0 Emisii totale 191430,9 196500,0 (Date furnizate de ICIM) In baza datelor disponibile, prezentate in comunicarea nationala a Romaniei, privind modul de aplicare a prevederilor Conventiei cadru privind schimbarile climatice, exista o capacitate reala de utilizare a mecanismelor specifice de aplicare a prevederilor din HYPERLINK "http://www.unfccc.de/resource/docs/convkp/kpeng.html" Protocolul de la Kyoto (articolele 6 si 17). Aceleasi analize releva faptul ca se poate face o reducere suplimentara a emisiilor de gaze cu efect de sera de minim 6%, fata de angajamentul oficial pe care Romania si l-a asumat in procesul de integrare europeana (8%). Romania a fost a 60-a tara care a semnat HYPERLINK "http://www.unfccc.de/resource/docs/convkp/kpeng.html" Protocolul de la Kyoto , in anul 1999 fiind demarata procedura de ratificare a acestuia. Extreme climatice si manifestari ale schimbarilor climatice pe teritoriul Romaniei. Chiar si cei mai sceptici specialisti recunosc faptul ca in ultimul secol s-au produs schimbari climatice, suprafata Pamantului s-a incalzit cu 0,3-0,6°, iar ultimii ani au fost cei mai caldurosi din 1860, de cand au inceput sa se inregistreze fenomenele meteorologice. In ultimii ani au fost inregistrate o multime de evenimente meteorologice deosebite in intreaga lume, precum: valuri de caldura, inundatii, uragane, furtuni. Efectele schimbarilor climatice au fost observate si in Romania, cu precadere in ultimii ani. De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variatii mari de temperatura, iar in anul care tocmai a trecut s-au inregistrat multe fenomene meteorologice deosebite. In anul 2000 temperatura medie pe tara a fost cu 1,8°C mai ridicata decat normala climatologica (8,3°C). Fata de valorile medii multianuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse intre 0 -1°C in centrul tarii si intre 1-2°C in cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime din acest an au depasit 40°C in sudul tarii, fiind consemnate in zilele de 4-5 iulie si 21-22 august. Temperatura maxima anuala a fost de 43,5°C inregistrata la Giurgiu in ziua de 5 iulie. Temperaturile minime s-au inregistrat in zilele de 25-26 ianuarie, valorile acestora fiind sub -25°C in zona montana, pe areale restranse din nord-vestul, sud-vestul si sudul tarii, iar in depresiunile din estul Transilvaniei acestea au scazut sub -30°C. Temperatura minima anuala a fost de -33,1°C semnalata la Miercurea Ciuc in ziua de 26 ianuarie. Precipitatiile cazute pe intreg teritoriul tarii in anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala climatologica (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar. Cantitatea anuala de precipitatii cazuta la nivelul intregii tari a fost cu 33,4% mai redusa decat cantitatea medie multianuala, abaterile fata de media multianuala fiind mai reduse cu 20 - 40% in centrul si estul tarii si cu 40 - 60% in vestul si sud-vestul teritoriului. Exceptand lunile ianuarie, martie si septembrie, in care regimul precipitatiilor a fost excedentar, in celelalte luni din an precipitatiile au fost deficitare. De exemplu: in luna octombrie cantitatea medie de precipitatii pe tara a fost de 3,2 mm. (normala climatologica fiind 38,0 mm). In