Referat Rolul Padurii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Rolul Padurii si de asemenea puteti face Download Referat Rolul padurii

Citeste fragmente din Referat Rolul Padurii

ROLUL PADURII Tipuri de paduri Padurile cuprind formatii vegetale extrem de complexe si de diverse, asezate in mai multe straturi, ca si fauna si flora pe care o gazduiesc. Putem descoperii mai multe biomuri forestiere si anume: paduri din zona temperata cu foi caduce, paduri taiga, padurile cu frunze persistente de tip mediteranean si paduri dense ecuatoriale care sunt cel mai bine reprezentate in bazinul amazonian, in Africa tropicala, in Indonezia si in Malaezia. Vegetatia este foarte bogata: peste 2000 specii de arbori si 4-5 etaje de vegetatie. Fauna este extrem de bogata si specializata. In zona calda se intalnesc padurea ecuatoriala si padurile musonice. Padurea ecuatoriala. Padurile din zona calda ocupa doar 6 % din suprafata uscatului, dar contin mai mult de jumatate din speciile de plante si animale de pe Pamant. Padurea ecuatoriala, caracteristica climatului ecuatorial, cald si umed tot anul, se deosebeste de celelalte paduri prin marea densitate de plante si prin etajarea sa in functie de inaltimea arborilor. Primul etaj este format din arbori mici, de 10 m inaltime. Urmeaza etajul mijlociu, cu arbori de 30 m inaltime, a caror coroana formeaza o bolta continua. Ultimul etaj, cel mai inalt, este format din arbori de 40-60 m. Printre arborii padurii ecuatoriale cresc ierburi si ferigi arborescente. Pe trunchiurile si ramurile copacilor se sprijina si se incolacesc liane, lungi de peste 100 m. Din aceasta cauza, padurea ecuatoriala este foarte deasa, intunecoasa si greu de strabatut. Arborii au frunze mari si carnoase, iar florile lor sunt mici. Tulpinile sunt drepte, fara ramificatii, cu scoarta neteda si lucioasa si nu prezinta inele de crestere. Cei mai frecventi arbori sunt: mahonul, acajuul, abanosul, palisandrul, arborele de cauciuc, palmierul de ulei, bananierul, arborele de cacao, arborele de chinina etc. Numeroase specii de animale sunt perfect adaptate la conditiile mediului in care traiesc. Corpul lor este in asa fel alcatuit incat sa se poata strecura usor printre copaci, sa sara si sa se catare. Cele mai bine dezvoltate simturi sunt auzul si mirosul. Pentru a se proteja de dusmani, multe dintre animalele padurii ecuatoriale iau culoarea mediului. In padurile ecuatoriale traiesc maimute de diferite marimi (cimpanzeul, urangutanul, gorila, cercopitecul, pavianul), serpi de mari dimensiuni, soparle, pasari viu colorate (papagali multicolori, pasarea colibri, pasarea paradisului), furnici, tantari si paianjeni uriasi. In Africa traieste musca te-te. Intepatura ei omoara vitele, iar la om provoaca boala somnului. La marginea padurii traiesc elefanti, rinoceri, hipopotami si jaguari. Padurile musonice se intalnesc in sudul Asiei, acolo unde bat musonii si unde, intr-un an, exista doar doua anotimpuri, unul ploios si altul secetos. Padurile musonice se deosebesc de cele ecuatoriale. In anotimpul secetos, cei mai multi dintre arbori isi pierd frunzele. De asemenea padurea musonica este mai putin deasa si este intrerupta de portiuni de savana. Arborii au trunchiuri masive, cu inele de crestere si scoarta aspra. Curios este ca, odata cu pierderea frunzelor, arborii infloresc. Ca si in padurea ecuatoriala, pe trunchiurile copacilor se catara liane, dar ele sunt mai putine si au lungimi mai mici. Arborii care alcatuiesc padurile musonice sunt: abanosul (cu lemn negru), teckul (cu un lemn foarte tare, folosit la constructia navelor), santalul (cu lemn parfumat), palmierul. Padurile musonice sunt populate de maimute (giboni, macaci), elefanti indieni, tigri, pantere, serpi, soparle, veverite zburatoare si diferite specii de pasari. In zona temperata se intalnesc padurile de foioase si padurile de conifere. Padurile de foioase (cu frunze cazatoare) se gasesc in zona climei temperate umede (in partea centrala si vestica a Europei, in estul Americii de Nord, in Asia de Est), unde cad in toate anotimpurile precipitatii suficient de bogate pentru ca arborii sa creasca. Arborii padurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacanul, ulmul, artarul, frasinul etc. Toamna, cand arborilor le cad frunzele, functia lor de fotosinteza inceteaza. In aceste paduri traiesc: lupul, vulpea, caprioara, mistretul, jderul, veverita, pisica salbatica, sturzul, mierla, cucul, gaia, pitigoiul, sticletele s.a. Padurile de conifere (sau padurile boreale) apar doar in emisfera nordica, dincolo de paralela de 55(, in America de Nord, Europa si Asia, dar se extind si catre sud in muntii inalti. Padurile de conifere ocupa suprafete foarte mari. Coniferele (bradul, molidul, pinul, laricele s.a.) sunt arbori inalti, cu trunchiul drept, fara ramificatii, cu frunze mici, aciculare, acoperite de ceara. Conifele nu isi pierd frunzele toamna. De la aceasta regula se abate doar laricele. In Europa si Asia, padurea de conifere se numeste taiga. Padurea de conifere ofera animalelor un bun adapost, mai ales iarna, si hrana tot anul. De aceea, cele mai multe animale sunt sedentare. Toamna migreaza catre latitudini mai mici doar unele pasari. Locul lor este luat de pasarile tundrei. Maretia si decadenta lemnului Poate ca n-a existat produs al “uzinei verzi” mai cautat ca lemnul. Folosit din cele mai vechi timpuri – am putea cita bata vanatorului, foisoarele sau locuintele lacustre ale omului primitiv – lemnul a avut mii si mii de intrebuintari: porti de case si cetati, stalpi de pridvor, ingradituri si tarcuri, scari si arme de lupta – de la faimosul turn asirian si legendarul cal troian, pana la arcuri si buzdugane, poduri si pontoane peste ape, pavaj pentru strazi (asa-zisele strazi podite), instrumente casnice (lingura, caus, plosca, butoi), mijloace de transport terestre (car, caruta, diligenta) sau pe apa (barci, corabii). Uriasele progrese tehnice ale secolului al XIX-lea au slabit incetul cu incetul atotputernicia lemnului, punand capat exploatarii lui intensive si salbatice, salvand bruma de paduri de o disparitie care ar fi pus in mare primejdie insasi existenta omului. Betonul si fier-betonul au alungat lemnul din vastul sector al constructiilor. Otelul, aluminiul, sutele de aliaje metalice - mai rezistente si mai durabile - au luat locul lemnului pe santierele navale ori in industria mijloacelor de transport (vapoare, trenuri, avioane). Astazi sectorul de folosire a lemnului s-a ingustat si mai mult prin explozia industriala a maselor plastice care au inceput sa inlocuiasca metalele in domenii unde acestea se dovedesc la fel de vulnerabile ca si lemnul in fata agentilor naturali. Chiar si parchetul, usile si tocurile geamurilor se executa din mase plastice. Cu tot asaltul aluminiului si maselor plastice, industria de mobile inca nu s-a lipsit de lemn (scandura, panel, placaj, placi aglomerate). Lemnul de rezonanta mai e inca intrebuintat la constriurea instrumentelor muzicale, iar fabricile de chibrituri nu se pot inca dispensa de el. In 1890 s-a aplicat prima metoda industriala de obtinere a matasii artificiale prin tratarea celulozei obtinuta din lemn ( vascoza). De asemenea vascoza tratata cu glicerina si trasa in foi poarta numele de celofan, mult folosit ca material decorativ si de ambalaj. In 1950 s-a obtinut un nou tip de matase, prin dizolvarea celulozei in acid acetic anhidru (otet), o matase foarte rezistenta, nesifonabila si transparenta pentru razele ultraviolete, numita matasea acetat. Tot din celuloza de lemn se prepara si celolana si cotonul celulozic care imita perfect lana si bumbacul. In ultimele decenii, datorita actiunii de crutare a lemnului, chimistii au intreprins cercetari si au obtinut pe cale sintetica alti compusi macromoleculari, foarte apropiati de matasea artificiala preparata din lemn ( nylon, relon, melana). Despaduririle si urmarile lor catastrofale Dintre toate formele de covor vegetal, cele mai mari amputari le-a suferit padurea. Despadurirea a mers mana in mana cu civilizatia, iar pe aceasta a urmat-o desertificarea. Cu un deceniu in urma, pe glob, padurile ocupau o suprafata de aproximativ 3,8 – 4,7 miliarde ha si reprezentau cam 2,6 – 3,4 % din suprafata uscatului. In zonele calde, unde, din cauza climatului secetos, echilibrul ecologic este foarte labil, se verifica succesiunea: padure( vegetatie ierboasa( teren agricol( eroziune( desert. In zonele temperate cu climat favorabil, socul este mai scurt, oprindu-se la eroziune, desi se poate ajunge si la instalarea unor semideserturi. Datorita despaduririlor de lunga durata practicate pretutindeni pe glob, padurea planetara de azi ocupa suprafete incomparabil mai mici, nu mai formeaza masive mari si neintrerupte, refugiindu-se in munti si in locuri greu accesibile, cu soluri sarace si climat neatragator pentru agricultura. Din circa 70 %, cat detinea padurea in perioada preistorica, proportia a scazut in prezent la 30 %. La defrisarile din trecut, facute in special cu scopul extinderii pastoritului, agriculturii si asezarilor umane, timpurile moderne au adaugat taierile in scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societatii. Rezultatul nu consta doar in diminuarea padurii, ci si in degradarea ei progresiva. Padurile cultivate nu au acelasi randament ecologic, ca stabilitate, rezistenta si forta protectiva. In functie de procentajul actual de impadurire, distingem: tari cu paduri suficiente (in Asia, Oceania, America Centrala); tari cu paduri relativ putine dar inca in limita de echilibru ecologic (in Europa si America de Nord); tari extrem de sarace in paduri (in Africa Tropicala, Australia). Pe ansamblu, starea cea mai apropiata de optimul ecologic o are America de Sud, fiind continentul cu cel mai mare procent de impadurire (46,7 %). In Africa, despadurirea a luat proportii dramatice, in special in Algeria, Egipt, Africa de Sud. Foarte afectata a fost Sahara, care din zona fertila, partial impadurita, a devenit un vast desert. In Ghana, Nigeria si Kenya se despaduresc zone imense pentru a face loc culturilor agricole. O regiune serios afectata este Republica Malgasa, unde toate padurile de pe ramura vestica si nordica au disparut, ducand la disparitia unor specii de pasari necunoscute in alte parti ale lumii. Singura parte a Africii relativ pastrata, cu un potential forestier apreciabil, este zona ecuatoriala (Zair, Gabon, Nigeria, Congo). In Asia, pe locul padurii de odinioara s-a instalat desertul (Hindustan, Iranian, Arabic, Sirian). Tablitele de lut babiloniene descoperite la Marea Moarta vorbesc de bogate culturi de cereale, livezi cu pomi fructiferi, podgorii, paduri de cedrii, care ocupau un areal continuu din Muntii Taurus (Turcia) pana in Muntii Libanului, Amanului (Siria) si Cipru. Taierea masiva a cedrilor a condus la disparitia lui. Astazi exista in Liban o modesta rezervatie cu cedrii. La fel de puternic a fost impactul si in Extremul Orient. Cele mai mari distrugeri au avut loc in China, in bazinele fluviilor Huanhe si Iantzi. In America de Nord, desi padurea a fost bine conservata pana la venirea colonistilor (sec. 18), apoi a suferit cea mai rapida si mai violenta transformare din istoria omenirii. Padurea a fost afectata astfel ca din 382 milioane ha au mai ramas doar 311 milioane ha, din care 216 milioane ha productive, 6 milioane ha rezervatii si 89 milioane ha paduri degradate. In America de Sud, despaduririle au avut intensitate inegala, in functie de gradul de accesibiliate si directia de propagare a presiunii demografice. Cea mai afectata zona a fost Brazilia rasariteana, dar si Columbia si Chile. Padurea amazoniana tinde si ea sa fie distrusa din cauza mijloacelor de transport – marea magistrala amazoniana. In Europa, despaduririle s-au produs lent, dar “moartea padurilor” este aici poluarea. Taierile, distrugerile nerationale nu conduc numai la pierderea padurilor, ci chiar a unor pierderi materiale, pierderi de vieti omenesti, cum s-a intamplat in nordul Italiei, unde, din cauza despaduririlor, inundatiile au avut efecte devastatoare. In tara noastra, padurea ocupa o suprafata totala de cca. 6,2 milioane ha, reprezentand 26 % din suprafata totala. In vremurile preistorice, aceasta ocupa 70-80 % din suprafata tarii, fapt pentru care in anul 1526, cand sultanul Soliman Magnificul a repurtat victoria de la Mohacs asupra armatei ungare si a ocupat Buda, nu s-a incumetat sa ocupe si tarile romanesti, deoarece erau bine aparate de muntii cei mai abrupti si de padurile cele mai greu de strabatut – “ codrul frate cu romanul”. Denumiri ca Transilvania (provine de la latinescul silva care inseamna padure), Bucovina (provine de la cuvantul de origine slavona-buk, care inseamna fag), dovedesc extinderea pe care o aveau padurile in tara noastra. Sub aspect economic si ecologic, padurea a indeplinit si indeplineste o serie de functii importante, unele vitale. In zona colinara, padurea favorizeaza procesul de inmagazinare a apei pe terenurile in panta, impiedicand formarea scurgerilor de suprafata si a viiturilor de apa in urma ploilor torentiale si a topirii zapezii, contracarand astfel fenomenele de inundatii si eroziune a solului. Padurea protejeaza lacurile de acumulare si terenurile din lunca raurilor. Pentru a-si indeplini aceste functii, este necesar ca cel putin 50 % din suprafata bazinului hidrografic care aprovizioneaza lacul de acumulare, sa fie acoperita cu padure ( la o acoperire de numai 15 %, debitele maxime sunt de trei ori mai mari fata de cele medii). Picaturile de ploaie (care lovesc solul si erodeaza) sunt interceptate de frunzele copacilor si de litiera (stratul format din frunze uscate si alte resturi organice care acopera solul din padure), micsorand in felul acesta viteza apei pe versanti, cat si procesul de evaporare a apei din sol. Astfel, un ha de padure poate inmagazina in sol, in primii sai 50 cm de la suprafata, o cantitate de aproximativ 1450 m3 de apa (echivalentul a 145 mm precipitatii). Padurile produc bunuri materiale deosebit de utile, cum ar fi: lemn pentru constructii, pentru industria mobilei, a instrumentelor muzicale, celulozei, hartiei, lemn pentru foc s.a. Fauna padurii ofera vanat pentru carne si blanuri, dar si variate fructe si ciuperci, apreciate mult pentru valoarea lor nutritiva. In procesul de fotosinteza, padurea are o contributie deosebit de importanta in regenerarea rezervei de oxigen la nivel local, cat si global. Un hectar de padure produce annual aproximativ 30 t oxigen, din care, acesta consuma cca 13 t in procesul de respiratie a arborilor sai. Vegetatia arboriscenta a padurii pe suprafata de un hectar consuma in procesul de fotosinteza circa 16 t bioxid de carbon, avand un rol relevant antipoluant. Arborii si arbustii din padure contribuie, de asemenea, la atenuarea zgomotului de intensitati diferite, au o influenta pozitiva pe care o exercita asupra regimului eolian, a umiditatii si temperaturii aerului, precum si a vibratiilor aerului. In acest sens, in literatura de specialitate se mentioneaza ca perdelele forestiere au capacitatea de a reduce zgomotul pana la 10 decibeli; in S.U.A. s-a consemnat ca o fasie de padure lata de aproximativ 30 m, trasata de-a lungul unei sosele, reduce zgomotul produs de circulatia autovehiculelor cu 8-11 %. Referitor la fenomenul de poluare chimica si rolul depoluant al padurii, in literatura de specialitate se mentioneaza ca un curent de aer poluat cu bioxid de sulf in concentratie de 0,1 mg/m3 poate fi complet depoluat prin traversarea sa lenta peste un hectar de padure. Padurea realizeaza si o epurare microbiana, remarcata mai cu seama la cea de conifere. Spre exemplu, pe bulevardele Parisului s-au determinat aproximativ 570 mii bacterii/m3 aer, iar in unele magazine chiar 4-8 milioane bacterii/m3 aer, in timp ce in padurea Fontain bleau din apropiere se inregistrau numai 50-55 bacterii/m3 aer. Ansamblul conditiilor favorabile vietii create in padure determina ca frecventa pulsului sa se reduca cu 4-8 pulsatii/minut, sa se tinda spre optimizarea tensiunii arteriale si sa favorizeze starea de buna dispozitie. Pentru bolnavii cu unele afectiuni respiratorii, padurile de rasinoase sau amestec de rasinoase si fag din zonele montane sunt benefice. In zonele de campie, cu suprafete reduse de padure, perdelele forestiere de protectie au o influenta deosebit de favorabila asupra mediului inconjurator. Astfel, acestea reduc viteza vantului pe o distanta egala cu 5 pana la 10 ori latimea lor, determinand retinerea si repartizarea uniforma a zapezii pe suprafata terenului arabil, care protejeaza cultura de toamna impotriva actiunii gerurilor, marind rezerva de apa a solului, protejeaza caile de comunicatii, localitatile si unele ferme zootehnice contra inzapezirilor. Pe cursurile de apa, perdelele forestiere reduc energia vanturilor si impactul sloiurilor de gheata, aparand digurile de avarii. Privita in ansamblu, contributia padurii la mentinerea echilibrelor in biosfera prezinta o importanta deosebita fie sub forma de masiv, fie ca perdele de protectie. Din aceasta cauza, exploatarea padurilor, la nivel mondial sau national, trebuie rationalizata nu numai ca volum lemnos, dar si ca metode folosite pentru a se evita, pe cat posibil, reducerea fondului forestier. Cresterea suprafetelor de teren agricol, nu mai este posibil a se realiza pe seama micsorarii suprafetei de paduri, ba dimpotriva, cel putin la noi in tara, in multe zone se impune impadurirea unor terenuri neproductive. Datorita defrisarilor exagerate si distrugerii padurilor prin exploatari nerationale si a pasunatului excesiv, la nivel mondial, a luat proportii ingrijoratoare fenomenul de desertificare, evident mai ales pe continentul African, unde daunele produse padurii nu pot fi justificate ecologic si nici economic prin pasunatul fondului silvic. In actiunea distructiva a fondului forestier, un rol insemnat il are si poluarea aerului, care produce fenomenul de uscare al arborilor. In Europa, de exemplu, pe aproximativ 10 milioane hectare de padure, s-a semnalat uscarea arborilor de molid, brad, stejar si gorun, iar in tara noastra, asemenea fenomen a afectat 1,6 % din suprafata totala a padurilor. La uscarea arborilor a mai contribuit, de asemenea, poluarea de mare altitudine, cat si cea produsa de industriile chimica si petroliera, de fabricile de ciment, combinatele metalurgice si miniere. Privite in ansamblu, importanta padurii si mentinerea echilibrului ecologic si actiunile distructive la care aceasta este supusa, se poate usor desprinde necesitatea colaborarii pe diverse planuri a tuturor specialistilor care activeaza in diferite sectoare productive si de cercetare ale agriculturii si silviculturii, in scopul prevenirii, refacerii si mentinerii echilibrelor ecologice, atat de importante vietii de pe Terra. PAGE 1 PAGE 7 쥁@