Referat Caracterizarea Generala A Rezervatiei Biosferei-delta Dunarii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Caracterizarea Generala A Rezervatiei Biosferei-delta Dunarii si de asemenea puteti face Download Referat Caracterizarea generala a rezervatiei biosferei-delta dunarii

Citeste fragmente din Referat Caracterizarea Generala A Rezervatiei Biosferei-delta Dunarii

CARACTERIZARE GENERALA Delta Dunării, rezultat complex al interacţiunii dintre Dunăre şi mare, se găseşte în prezent, în cea mai mare măsură, sub influenţa activităţii fluviului. Delta Dunării este situauă în partea de est a României şi la extremitatea sud-estică a Ucrainei şi se prezintă în forma clasică a literei delta, avînd forma unui con plat cu vârful în punctul de separare a braţelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka şi Isaccea. La est de acest punct, valea se lărgeşte marcând delta propriu-zisă care, înainte ca fluviul să se verse în Marea Neagră, se extinde pe o suprafaţă de 100 km lungime x 100 km lăţime, iar de aici se continuă în interiorul mării pe o distanţă de aproximativ 10-15 km. Fiind înconjurată la nord de Podişul Bugeacului, la vest de Podişul Dobrogei de Nord şi parţial de Podişul Bugeacului, iar la est şi sud-est de Marea Neagră, zona de vărsare a Dunării se individualizează net ca ca unitate fizico-geografică aparte şi este formată din Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre de la nordul şi sudul deltei propriu-zise) şi sectorul maritim din faţa deltei. Sectorul maritim din faţa deltei este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general până la izobatele de 20-25 m. Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) se întinde în nord până la paralela de 46o42’ latitudine nordică (ţărmul de nord al lacului Chitai), în sud până la 44o24’ latitudine nordică (Gura Buhazului), spre vest până la 28o14’ longitudine estică (ţărmul de vest al lacurilor Ialpug şi Cugurlui), iar înspre est până la 29o46’ longitudine estică (gura braţului Noul Stambul). Intre limitele prezentate, Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) are o suprafaţă de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României şi 124.000 ha pe teritoriul Ucrainei. Fluviul se desparte în trei braţe principale de la nord spre sud, după cum urmează: Braţul Chilia, Braţul Sulina, şi braţul Sf. Gheorghe. La nivel scăzut al fluviului, acestea transportă 60%, 21%, şi respectiv 19% din apele Dunării, iar la nivel ridicat, 72%, 11% şi 17%. In perioada de creştere a apelor, din cauza insuficientei capacităţi de transport a întregului volum de apă pe cele trei braţe de vărsare. Având o asemenea suprafaţă, Delta Dunării este, ca mărime, a doua din Europa după Delta Volgăi (18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2). In delta fluvială predomină prafuri, argile, mâluri şi turbe. Este caracteristică prezenţa foarte redusă nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice. Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprimă cel mai bine specificul fizico-geografic al zonei de vărsare a Dunării. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât însăşi raionarea fizico-geografică se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografică. a) Caracterizarea morfo-hidrografică generală. Zona de vărsare a Dunării este din alcatuita patru mari subunităţi: 1. Delta propriuzisă, între zona lacustră Ialpug-Catlabug-Chitai şi complexul lagunar Razelm-Sinoe (383 000 ha). 2. Zona lacustră Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de braţul Chilia (86 000 ha). 3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha). 4. Setorul maritim din faţa deltei Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe braţele principale. Astfel, pe braţul Chilia patul albiei coboară la -36m, pe braţul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe braţul Sf. Gheorghe sub -26m. b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunării este un adevărat mozaic de elemente morfo-hidrografice. In cadrul acestora se deosebesc două mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale, cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) şi 2) negative. Reteaua hidrografica principala este constituită din brsţele fluviale. Braţele principale sunt Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. Reteaua hidrografica secundara este formată din sahale, gârle, canale, jepşe şi periboine. Sahalele sunt foste braţe ale Dunării, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare. Gârlele, ca şi sahalele sunt elemente de reţea hidrografică naturală, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici. Jepşele sunt elemente depresionare de formă alungită care au rol de reţea hidrografică numai în timpul apelor mari. Periboinele sunt mici spărturi de litoral. Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaică dintre braţele principale. Cele mai importante lacuri de deltă se găsesc în zona cuprinsă între braţul Chilia şi Razelm. Ele sunt: Tatanir, Furtuna, Matiţa, Merhei, Babina, Trei Iezere şi Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul tăiat de Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Roşu, Puiu şi Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov lacul cu acelaşi nume. Suprafaţa lor nu depinde decât în mică măsură de variaţia nivelului apelor Dunării. Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având încă legătură cu marea. In afară de cele mai mari, respectiv Razelm, Goloviţa, Zmeica, şi Sinoe. Mlaştinile sunt suprafeţe acoperite permanent sau aproape permanent cu apă, dar aceasta nu este suficient de adâncă, astfel încât sunt invadate de stuf şi vegetaţie de baltă. Japşele sunt acele depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularităţii, dar având o secţiune transversală concavă. Sectorul maritim din fata deltei se întinde pe o fâşie lată de 10-15 km, aproximativ până la izobatele 20-25 m. Din punct de vedere morfologic este o câmpie litorală submersă, sector marginal prelitoral al platformei continentale din nord-vestul bazinului Mării Negre. Circulaţia apelor se face în special sub influenţa vânturilor şi este caracterizată atât de prezenţa unor curenţi a căror direcţie generală este de la nord-est spre sud-vest, cât şi de existenţa unor curenţi turbionari la sudul proeminenţelor litoralului deltei. Delta Dunării, ca unitate fizico-geografică aparte, se individualizează şi din punct de vedere climatic. Elementele climatice fiind generate în special de radiaţia solară şi circulaţia atmosferică, prezintă caractere specifice datorită atât existenţei marilor întinderi de apă, cât şi vecinătăţii cu marea. Delta Dunării se găseşte într-o zonă de interferenţă a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se formează deasupra Oceanului Atlantic, bazinul Mediteranean şi continentul Eurasiatic. Caracterul continental al climei devine mai puţin predominant, pe măsura apropierii de litoral. a) Caracterizarea anotimpurilor. Iarna este relativ călduroasă, temperaturile medii din cea mai friguroasă lună (ianuarie) fiind în jur de -10. Primăvara (martie - aprilie) este uscată şi răcoroasă. Incălzirea se manifestă uneori din februarie, însă temperaturile medii pozitive se stabilesc abia în martie. Temperaturile pot urca deseori ziua până la 200-250, iar o dată cu invazia maselor de aer rece, pot scădea sub -100. Vara esta caldă îi secetoasă. Incepe de obicei în luna mai şi se termină la sfârşitul lunii septembrie. In mai temperatura medie este de +150, dar sunt înregistrate şi răciri provocate de trecerea fronturilor reci, temperatura coborând uneori până la +50. Toamna începe în octombrie şi durează până la începutul celei de-a doua jumătate a lunii decembrie. Temperatura se ridică ziua până la 200, a doua jumătate a toamnei este ploioasă şi răcoroasă, temperatura aerului scade sub 150. VEGETATIA In Delta Dunării, condiţiile biologice deosebit de favorabile create de prezenţa permanentă sau aproape permanentă a apei, face ca vegetaţia să se dezvolte luxuriant. Predominanţa elementului acvatic atrage după sine o dezvoltare predominantă a vegetaţiei de baltă îndeosebi a vegetaţiei palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunării este în primul rând stuful.Intr-adevăr aici se găseşte cea mai compactă suprafaţă stuficolă de pe glob (circa 240 000 ha). ¬ ® ° ª ¬ ° Bri şi biocenoze aparte, au fiecare dintre ele o vegetaţie specifică. Vegetaţia din Delta Dunării este în general de trei categorii: acvatică, palustră şi de uscat. 1. Vegetaţia acvatică se află în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlaştini şi lacuri. Ele ocupă porţiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei. Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, brădiş, sârmuliţă sau vârjoaică, coada calului, otrăţel, formaţiuni de caracee şi altele. Plantele submerse au o largă dezvoltare atât în ghioluri şi gârle puţin adânci, cât şi în mlaştini. Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufărul alb şi nufărul galben, plutniţa, ciulini de baltă, broscăriţa, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt răspândite atât în ghioluri cât şi pe marginea gârlelor şi canalelor. 2. Vegetaţia palustră, este caracteristică pentru zonele mlăştinoase; ea este dezvoltată cu precădere în delta dintre zona lacustră Ialpug-Catlabuc-Chitai şi complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei vegetaţii predomină stufărişurile, ea fiind formată în principal din stuf, papură, pipirig, rogoz etc. 3. Vegetaţia de uscat. Vegetaţia de uscat din Delta Dunării este de mai multe feluri: păduri amestecate (păduri de şleau), păduri de sălcii păşuni şi culturi agricole. FAUNA Ca şi vegetaţia, fauna Deltei Dunării este deosebit de bogată. Numeroaselor specii ale faunei locale li se adaugă numeroasele elemente ihtiologice marine pătrunse în apele deltei pentru ecloziune şi hrană, cât şi numeroasele specii de păsări migratoare, deoarece prin această regiune trec cinci căi principale de migraţie. Datorită condiţiilor biologice favorabile, cât şi a unei relative izolări, se găsesc aici multe specii de păsări care în alte regiuni de pe glob ori au dispărut tiganusul, gasca cu gatul rosu, lopatarul etc, ori sunt pe cale de dispariţie cormoranul pitic, pelicanul alb si pelicanul cret, pasarea ogorului etc. Bogăţia de faună se manifestă şi în mediu acvatic şi pe uscat, datorându-se atât întrepătrunderi apei cu uscatul, cât şi a vecinătăţii apelor Dunării cu cele marine. Cele mai importante categorii de faună, întâlnite în Delta Dunării sunt: a) Fauna de peşti. Fauna piscicolă din Delta Dunării este remarcabil de bogată în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apă dulce (în număr de 44), celelalte fiind specii migratoare care aparţin faunei din Marea Neagră şi care trec prin Delta Dunării în special în timpul perioadei de migraţie. Cam 30% din specii sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani. Ca urmare a "transformărilor" (regularizări şi adaptări ale cursurilor de apă, poldere etc.) care au avut loc în ultimele decenii în jurul şi în interiorul Deltei Dunării, marea majoritate a populaţiilor de peşti sunt într-o situaţie critică şi deosebit de critică. beneficiul ne-prădătorilor, şi o înlocuire a crapului cu bibanul. Din cauza construirii de eleşteie, canale artificiale, a unei reţele de diguri pentru prevenirea inundaţiilor şi a fermelor piscicole intensive, libera circulaţie a peştilor prin ecosistem este obstrucţionată. Rezultatul este că peştii întâmpină dificultăţi în găsirea drumului către zonele inundate sezonier, pentru deponerea icrelor, în final actul reproducerii producânduse în zone neadecvate din punct de vedere ecologic şi de aici, o rată de supravieţuire juvenilă mult diminuată. Broaste şi reptile. In Delta Dunării datorită diversităţii peisajului de asemeni se întâlnesc şi specii de broaste ca broasca de lac, broasca raioasa, brotacelul etc., multe şopârle dintre care cea mai importantă este şopârla de nisip, considerată ca specie foarte rară, precum şi şerpi, printre care mai importanţi din cauza rarităţii lor sunt vipera de nisip şi alte specii de şerpi rari ca sarpele rau, singurul sarpe constricot din Romania. Aceşti şerpi se întâlnesc în mod deosebit în stepele aride din zonele grindurilor din pădurea Letea şi Caraorman, grindul Sărăturile, grindul Chituc, grindul Lupilor, precum şi în câmpurile din jurul Cetăţii Histria. Pasarile. Păsările reprezintă una dintre cele mai mari bogăţii faunistice a Deltei Dunării, unde în terenurile umede, lucii de apă, zone mlăştinoase, marile întinderi ale câmpurilor de stuf şi apădurilor de şleau, oferă arii extinse de hrănire şi cuibărit pentru populaţiile de păsări din zona de vărsare a Dunării. Aceste zone, deşi reduse în mod considerabil faţă de întinderile lor de odinioară, sunt încă destul de vaste în comparaţie cu marea majoritate a celorlalte terenuri umede din Europa. In Delta Dunării au fost observate peste 300 de specii de păsări. Din punct de vedere al dinamicii ornitofaunei Delta Dunădii şi în special litoralul Mării Negre dintre Baia Musura şi Gura Portiţa reprezintă unul din cele mai importante locuri (căi de migraţie) pentru majoritatea păsărilor din jumătatea estică a Europei şi chiar din nord-vestul Asiei, pe aici migrând sau venind ca oaspeţi de iarnă specii ca: lebăda cântătoare, lebăda siberiană, gâsca cu gât roşu, ploierul nordic multe specii din genul piciorongilor, etc. Mamiferele. In Delta Dunării şi în special în delta dintre braţele Chilia şi Sf. Gheorghe se găsesc numeroase specii, ca mistreţul, specie colonială care trăieşte în turme, cu o etologie (ierarhii sociale) foarte evoluată. Alte specii de mamifere cu frecvenţă mai ridicată sunt: iepurele, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, alte mamifere răpitoare din zona forestieră sunt şi nurca şi hermelina, dintre ierbivorele mari întâlnite în zonele forestiere şi în general la limita acestora este căprioara. In zonele de stepă sunt întâlnite specii ca enotul şi şacalul, foarte rar, în stepele aride se întâlneşte şi dihorul de stepă precum şi micromamifere ca orbetele. In zonele lacustre se pot întâlni bizamul şi vidra. Astfel, cel mai evident motiv pentru declinul populaţiilor de păsări de apă este pierderea habitatelor din terenurile umede, prin convertirea acestora la alte utilizări, cum ar fi agricultura şi silvicultura. In acest sens, s-a produs deja o convertire substamţială a mlaştinilor cu apă dulce în terenuri agricole şi ferme piscicole (grafic 1). Pierderea zonelor de mlaştină de apă dulce din coloniile cuibăritoare va influenţa cu siguranţă numărul de păsări de apă care ar putea creşte acolo. O altă cauză probabilă a scăderii numărului de păsări de apă este deteriorarea calităţii terenurilor umede din Delta Dunării, prin lucrării de amenajare, acestea suprapunându-se peste o modificare a compoziţiei chimice a apei, cauzată de poluarea a Dunării, în mod special cu nutrienţi, cum ar fi nitrogenul şi fosforul, exagerbată de drenajul luncilor inundabile ale Dunării şi, în consecinţă, a reducerii capacităţii lor de a îndepărta nutrienţii din apele curgătoare. Printre efectele eutrofizării s-ar putea număra scăderea abundenţei peştelui, sărăcirea comunităţilor de nevertebrate şi de pierdere a macrofitelor submerse. Ca impact direct al activităţilor umane asupra populaţiilor de păsări este şi păşunatul, care devine distructiv atunci când se petrece intensiv şi în zone unde sunt colonii cu cuiburi instalate pe sol. Porcii consumă ouăle şi puii iar vitele calcă puii şi pontele, în acest caz aceste zone fiind necesar să aibă un nivel de protecţie special. In concluzie menţinerea şi refacerea populaţiilor de păsări din Delta Dunării vor depinde, în ultimă instanţă, de modul în care sunt organizate activităţile umane. Acestea vor trebui planificate având în vedere impactul lor asupra habitatelor pentru păsări şi comportamentul acestora faţă de hrană. Dorim sa multumim domnului doctor in biologie, ornitolog Mircea Gogu, directorul Centralei Pasarilor din Romania, pentru materialele furnizate. PAGE PAGE 1 Grafic recolta peste 1960 - 1998 쥁@