Referat Italia Publicare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Italia Publicare si de asemenea puteti face Download Referat italia publicare

Citeste fragmente din Referat Italia Publicare

Capitolul I- Bella Italia Situată în partea meridională a Europei, Italia este o ţară continentală, peninsulară şi insulară, ale cărei „rădăcini” sunt înfite parcă în arcul Alpilor din centrul continentului şi se prelungeşte până în apropierea Africii (ţărmurile Siciliei se află la numai 150 km de acest continent), astfel că Neapole (Napoli) este mai aproape de Tunis decât de Milano. Între aceste limite naturale, respectiv între Alpi şi mare (Insula Lampedusa), este o distanţă, pe axa nord-sud, de aproape 1290 km. Acolo se află regiunea geografică italiană, a cărei suprafaţă (324.000 kmp), respectiv Italia, inclusiv Citta del Vaticano, Republica di San Marino, Principatul Monaco, Elveţia italiană, Venezia Giulia şi Istria (fostă Zonă 13), ca şi insulele Nizzardo, Corsica, arhipelagul Malta. O serie de teritorii aflate în lungul frontierei alpine au fost cedate Franţei (Picola San Bernardo, stânca Moncenisino, Valle Stretta, Monte Thabor, Monte Chaberton, Valle del Rio Seco, Valle Superiore Roia, pasurile Di Tenda Si Briga), dar altele, teritorii transalpine, aparţin din punct de vedre orohidrografic Italiei: Sondorio, Alto Adige, Pasul Tarvisio. Fac parte din teritoriul Republicii Italiene şi Insulele Pelagie, situate pe continentul african. De altfel, tocmai datorită acestei poziţii geografice, Italia este puternic influenţată, în nord, de lumea alpină, iar în sud de prezenţa Mării Mediterane, ale cărei ape îi scaldă ţărmurile pe mai bine de 7450 km. 1.Toate drumurile duc la Roma Peninsula Italică, asemuită datorită formei sale cu o „cizmă”, pătrunde adânc în mijlocul apelor Mediteranei, ape ce au favorizat, încă din antichitate, strânse legături cu civilizaţiile riverane. Peninsula propriu-zisă este străbătută, de la un capăt la altul, de lanţul munţilor Appennini, adevărată axă orografică, lungă de peste 700 km şi lată de cel mult 150 km, ce culminează în sectorul central cu masivul Gran Sasso d’Italia (2.914m). de o parte şi de alta a culmii, dealurile formează un relief vălurit care este traversat de două autostrăzi, ce leagă oraşele, porturile şi staţiunile balneare de pe cele două ţărmuri: tirenian, în vest (Genova, Pisa, Livorno, Roma, Napoli) şi cel adriatic, în est (Ravenna, Ancona, Pescara, Foggia, Bari, Brindisi) scoţând din izolarea ancestrală sudul peninsulei, numit „mezzogiorno”. Climatul blând de pe aceste ţărmuri devine din ce în ce mai călduros şi mai secetos spre sud şi mai aspru către interior, unde capătă caractere montane. În aceste condiţii s-a dezvoltat, încă din cele mai vechi timpuri, civilizaţia etruscă (cetăţile etrusce existau pe colinele de la poalele munţilor încă de pe vremea când mlaştinile dăinuiau printre cele şapte coline pe care s-a ridicat apoi Roma). Aglomeraţia romană ocupă o poziţie de tranziţie între nordul continentului şi mezzogiorno, cu clădiri ce subliniază rolul său de capitală politică, religioasă şi turistică a Italiei. Acolo, pe malul drept al Tibrului, se află Citta del Vatican (Statul Vatican, cu o suprafaţă de 0,44 kmp şi aproape 800 locuitori), centru mondial al catolicismului, cunoscut sub numele de Sfântu Scaun-sediul papalităţii, al Colegiului Cardinalilor şi al consiliului Pontifical. Mai spre sud, la poalele Vezuviului, ce se oglindeşte în apele golfului omonim, înconjurându-l în trepte, se află oraşul Napoli şi o serie de mici staţiuni balneare: Pozzuoli, Pompei, Ercolano, precum şi cele două perle ale turismului italian: insulele Capri şi Ischia. Cele două insule mari ce închid bazinul Mării Tireniene: Sicilia (25.707 kmp) şi Sardinia (24.090 kmp), ca şi insuliţele răspândite în jurul lor (Stromboli, Volcano, Salina, Egadi, ş.a.) aparţin în totalitate tipului de peisaj mediteranean: munţi vulcanici dezgoliţi de vegetaţie, coline acoperite de întinse podgorii, de păduri şi plantaţii de măslini, sau de tufişuri alcătuite din plante adaptate la condiţiile de ariditate, plaje încinse de razele dogoritoare ale Soarelui. 2.Italia continentală Nordul Italiei este foarte diferit de restul ţării, căci peisajele munţilor înalţi, ale dealurilor piemontane şi ale câmpiei mănoase sunt asemănătoare Europei continentale de dincolo de Alpi. De altfel, lanţul arcuit al Munţilor Alpi nu mai este de multă vreme o barieră între Italia şi continent. Pe lângă vestitele trecători traversate, încă din antichitate, de drumuri transalpine, azi nu mai puţin de opt tuneluri (Karawanken, Tauern, St. Guthard, Simplon, Grand St. Bernard, Mont Blanc, Frejus, Tenda) asigură legături mixte, prin mari axe feroviare şi rutiere, între Italia şi restul continentului. Tot în partea nordică a Italiei se află bogata Câmpie a Padului, de o parte şi de alta a celui mai lung fluviu italian (652 km). în axul acestei câmpii, orientat sud-vest, se află o serie de oraşe cu vechi tradiţii culturale (Piacenza, Cremona, Mantova, Ferra, Rovigo, Padova). Câmpia se termină la ţărmul Mării Adriatice printr-o deltă mlăştinoasă, ce separă două întinse lagune: cea nordică, laguna Venetta (pe nisipurile căreia se află Veneţia) şi cea sudică Laguna Comacchio (străjuită la sud de Ravenna). Azi, câmpia este ferită de inundaţii, prin digurile construite de o parte şi de alta a Padului, iar delta este greu de a fi recunoscută: doar câteva grinduri, pe coama cărora se păstrează pâlcuri din pădurea originară, declarate rezervaţii naturale în cadrul marelui Parc Naţional Delta del Po. Împrejurul câmpiei, se desfăşoară un brâu de dealuri piemontale dispuse ca un lung amfiteatru deschis spre Adriatica. Pe majoritatea colinelor s-au ridicat aşezări fortificate, ce se păstrează până în zilele noastre. Dintre ele, unele s-au dezvoltat ulterior ca cetăţi medievale: Ravenna, Bologna, Parma, Brescia, Verona, Treviso etc. Dacă Torino şi Genova au caracterele unor mari capitale regionale, Milano joacă rolul unei metropole industriale şi financiare europene, iar porturile Genova, Trieste şi Veneţia (Mestre) aprovizionează cu materii prime nu numai mordul Italiei, ci şi regiuni central europene. 3.Caput Mundi Cu aproape 58 milioane de locuitori, Italia este una dintre cele mai populate ţări europene. În acelaşi timp, datorită atracţiilor turistice (peisaje alpestre, staţiuni pentru sporturi de iarnă, plaje şi insule celebre, o modernă reţea de autostrăzi şi cochete hoteluri), dar mai ales pentru inestimabilele valori artistice şi intelectuale, ea este vizitată anual de peste 65 milioane de turişti, din care mai mult de jumătate vin de peste hotare. Dupã legendã, Roma a fost fondatã cãtre anul 753 î. Hr. Oraşul regilor etrusci şi latini, devenit pentru un timp o republică consulară, a ajuns capitala magnifică şi înfloritoare a vastului Imperiu Roman, adunând vestigii ale artei şi culturii din întreaga lume antică, ale cărei ecouri le auzi şi astăzi între zidurile Collosseului. Devenind apoi capitala spiritualităţii creştine, s-a îmbogăţit cu numeroase lăcaşe de cult, începând cu Basilica sfinţilor Nereo şi Achilleo şi catacombele Domitilla, continuând cu imensul ansamblu al Basilicei San Pietro ridicat pe amplasamentul Circului lui Gaius şi Neron şi apoi cu Basilica Sfintei Sabina. Alături de acestea, au fost înălţate ulterior splendori baroce şi nobila arhitectură renascentistă. În sec. al XV-lea, în partea nordică şi centrală a Italiei, a avut loc o mişcare de revigorare a artei, de ieşire a ei din canoanele Evului Mediu timpuriu-Renaşterea artelor. Oraşe ca Veneţia, Padova, Milano, Urbino sau Florenţa au devenit „capitale” ale Renaşterii, alături de o puzderie de centre artistice şi arhitecturale (Vincenza, Cremona, Verona, Parma, Modena, Ferrara, Siena, Rimini şi Bologna). Florenţa a fost fondat(ă) în anul 59 î. Hr., pe malurile Arnoului, din porunca lui Iulius Cesar. Numit apoi Florentia Tuscorum, oraşul închinat zeiţei Flora, divinitate a primăverii şi fecundităţii, a fost apoi fortificat la sfâşitul sec. al XIII-lea, închizând în interior Palazzo della Signoria (azi Palazzo Vechio). Populat de negustori, cămătari şi bancheri influenţi, precum familia Medici, Florenţa a devenit un mercenat pentru pictori, sculptori şi arhitacţi. Adsmirabilele opere de artă datorate artiştilor Michelangelo, Rafael, Botticelli şi mulţi alţii, au coborât frumuseţea celestă pe pământul Toscanei. Acestor bogăţii li se adaugă cele din vecinătatea mării, de la Veneţia. După repetate năvăliri ale barbarilor, ce au obligat populaţia din Brenta să se refugieze pe insuliţele lagunei Venetta, la mijlocul sec. al XV-lea au fost ridicate, pe piloni şi platforme de lemn, primele construcţii, cu sprijinul cetăţii vecine, Ravenna. Sub influenţa celor ce s-au refugiat acolo după căderea Bizanţului, Veneţia a devenit locul de întâlnire al culturii Orientului cu cea a Occidentului, al artei bizantine cu cea gotică. Azi, trecând pe Canale Grande, prin Palatul Dogilor sau Basilica Santa Maria della Salute, nu poţi să nu încerci emoţia de a privi picturile celebre datorate unei pleiade ce a început cu Carpaccio şi s-a încheiat cu Canaletto. De aceea, Roma (Caput Mundi), Florenţa (Noua Atenă) şi Veneţia (Soţia mării) sunt considerate valori ce aparţin lumii întregi, nu numai Italiei. Capitolul II- Vedi Napoli e poi muori! 1.Campania Situată în partea de nord a arealului geografic şi etnologic Mezzogiorno, provincia Campania se întinde pe 13.595 kmp şi are o populaţie de peste 5 milioane de locuitori (1991), din care aproape un sfert formează aglomeraţia urbană Neapole. Către vest, Campania prezintă unul dintre cele mai pitoreşti sectoare ale litoralului tirenian: trei largi arcuri, delimitate de promontorii care mărginesc tot atâtea golfuri: Gaeta (între capurile Circeo şi Miseno), Napoli (între capul Miseno şi Peninsula Campanella) şi Salerno (între peninsulele Campanella şi Licosa). Este suficient să amintim că în prelungirea a două promontorii centrale se află cele mai renumite insule italiene, Ischia (Capul Miseno) şi Capri (Peninsula Campanella), ca să înţelegem importanţa celor patru puncte cardinale ale mirajului Campaniei: Neapole, Vezuviu, Capri şi Ischia. Acestea, alături de Torre di Greco, Torre Annunziata, Castelammare di Stabia, Pompei, Sarno, Nocera, Amalfi şi Solerno, fac parte din „colierul” de perle ale turismului vezuvian. 2.De la Paleopolis la Neapole Clasicii latini au denumit arealul colinar în care a apărut şi s-a dezvoltat oraşul Neapole „Campania Felix”, datorită extraordinarei fertilităţi a solurilor sale vulcanice şi a climei mediteraneene de o inegalabilă blândeţe. Poate tocmai de aceea, încă din negura istoriei, în spaţiul napolitan au existat premisele dezvoltării unor temeinice aşezări ce s-au succedat în timp: Parthenope, colonie a grecilor din insula Rhodos, Paleopolis, sau „oraşul vechi”, datând din sec. al IX-lea î, Hr., colonie a locuitorilor din Cuma vecină, iar pe locul pe care se află azi Castel dell’Ovo, aşezarea ce avea să dea numele actual: Neapolis, sau „oraşul nou” (sec. al V-lea î. Hr.), colonie a grecilor din Insula Eubeea. În perioada marii expansiuni a Siracuzei, Neapole se dezvoltă ca un important centru regional, motiv pentru care devine un aliat de nădejde al Romei în războaiele purtate cu Cartagina pentru supremaţia în bazinul mediteranean. După ce a devenit municipium (90 î. Hr.), oraşul cunoaşte mai multe epoci de înflorire-când, pe matricea grecească a edificiilor sale sau alături de ele se înalţă palatele somptuoase ale patricienilor-sau de decădere-când persecuţiile făcute creştinilor s-au răsfrânt asupra tuturor locuitorilor. O dată cu dezintegrarea Imperiului Roman, Neapole a devenit un ducat autonom ce a stârnit bizantinilor, musulmanilor şi normanzilor dorinţa de a-l cuceri. După o scurtă perioadă, când si-a păstrat autonomia, Regatul Neapolelui a trecut, alternativ, sub suzeranitatea Spaniei (casa de Aragon) sau a Franţei (casa Angevinilor), iar apoi a Austriei (casa de Burbon). Insurecţia din 1848 şi victoria lui Garibaldi împotriva Piemontului (1860), a alăturat oraşul Italiei unite. 3.În vizită la familia…De Anjou Autostrada dintre Bari şi Neapole te poartă rapid peste curmăturile Apeninilor Lucani, pe văile largi, dar întortocheate, din Basilicata, apoi pe sub colinele izolate ce poartă oraşe-cetate din Campania. Primul loc pe care trebuie sa-l vizitezi este Castelul de Anjou. Aceste castel a fost înălţat pentru a veghea portul, inima comercială, în a doua jumătate a sec. al XIII-lea. Pe lângă fortificaţiile deja existente, adăugarea zidurilor sale groase, austere, dar capabile să apere oraşul de orice atac cu artilerie navală, i-au motivat şi numele de Castelul Nou. Intrarea în castel se face pe o punte aruncată peste vechiul şanţ cu apă ce înconjura patrulaterul auster. Abia după ce treci pe sub „Arcul de Triumf”, remarci detaliile sculpturale ce ornează această intrare şi respiri atmosfera sălilor prin care –sau perindat personaje ilustre: Papa Celestin al V-lea, Giotto, Petrarca, Boccacio, Caracciolo, Ettore Fierramosca sau Carol al V-lea. Lăsând în urmă portul şi Castelul de Anjou, te poţi îndrepta către faţada neoclasică a Galeriei Umberto I, din inima oraşului. In vecinătate, Biserica San Fernando şi Teatrul San Carlo formează un cadru magnific Pieţei Trieste e Trento. Periplul prin Campania poate continua cu Piazza del Piebiscito, dominată de cupola larg boltită a Basilicii San Francesco di Paola, apoi In apropiere de Piazza Carita, unde se află unul dintre cele mai reprezentative monumente ale barocului târziu: Guglia dell’Immacolata. Un alt punct de rezistenţă al circuitului turistic napolitan este Castelul dell’Ovo, ridicat pe o insuliţă legată de ţărm printr-o lungă pasarelă de piatră. De acolo ai o splendidă perspectivă către Vezuviu, care ţi se arată în toată măreţia lui. Neapole 4.Pompei Oraşul a fost ridicat în sec. al VIII-lea î. Hr. De o populaţie italică, osci, pe un platou vulcanic la sud de Vezuviu, într-un spaţiu alimentat de apa a numeroase izvoare, de o parte şi de alta a Văii Sarno. Primele construcţii au fost atribuite iniţial grecilor, dar recentele descoperiri arheologice au stabilit că în sec. al VI-lea î. Hr. Oraşul a fost cucerit de etrusci, apoi, în sec. al V-lea, de către samniţi şi cumani, iar în sec. al IV-lea î. Hr. A intrat sub suzernitate romană. Influenţa greacă în arhitectură s-a păstrat şi în perioada de glorie romană, din sec. al II-lea î. Hr., când somptuasele palate (de exemplu, Casa Faunului, decorată cu statuia „Dansul Faunului” şi cu mozaicul reprezentând bătălia de la Issus dintre Alexandru cel Mare şi darius) s-au înmulţit, iar personalităţi celebre ale epocii (Silla, Cicero ş. a.) s-au stabilit aici. Teribila erupţie din 79 d. Hr. a acoperit oraşul cu un strat gros (7-8 m) de lavă, lahar şi cenuşă, astfel că urmele lui au dispărut timp de 15 secole. Cu ocazia unor lucrări de canalizare a râului Sarno, arhitectul Domenico Fontana a scos la lumină mai multe dale de piatră cu inscripţii romane, atestare certă a enigmaticului Pompei. Abia în 1748, sub patronajul regelui Carol de Bourbon, au demarat primele lucrări de decopertare. Ele s-au extins mai bine de un secol şi au scos la iveală nu numai clădiri, dar şi statui, fresce şi mozaicuri cu scene mitice, şi chiar amprente umane ale victimelor erupţiei, portaluri şi obiecte de cult, ce au fost iniţial găzduite în Antiquariumul inaugurat în 1861. copleşitorul număr de opere de artă scoase la lumina zilei a depăşit cu mult capacitatea de a fi găzduite aici, astfel că cele mai multe au fost transferate în Muzeul Naţional de Arheologie din Neapole. Capitolul III-Puglia şi Brasilicata Peisajul şi istoria celor două provincii din Mezzogiorno se împletesc într-un amalgam de caractere particulare ce au ca rezultat o lume misterioasă, plină de originalitate. Ariditatea climatului, goliciunea culmilor, văile fertile, ţărmurile însorite, dar şi izolarea milenară faţă de restul peninsulei au menţinut acest spaţiu în afara curentelor sociale, istorice şi turistice. Toate acestea au contribuit la prezervarea unui patrimoniu istoric, cultural şi natural greu de regăsit pe alte meleaguri. 1.O lume misterioasă PUGLIA este o provincie destul de întinsă (19.347 kmp) şi de populată (peste 4 milioane de locuitori). Ea ocupă o fâşie de la Promontoriul Gargano până la „tocul” cizmei peninsulare, în lungul căreia apar câteva culmi ale Appenninilor Daunei, apoi promontoriul calcaros Mt. Gargano, Platforma carbonatică jurasică şi cretacică Murge-Apula, precum şi arealele joase pliocen-pleistocene Lecce şi Fosa Bradanica. Către nord-est, est şi sud, această fâşie este mărginită de ţărmul adriatic, lung de 829 km. depresiunea tectonică situată în ambele provincii (Fosa Bradanica, drenată de râul Bradano)leagă nu numai Appennini din vest de Alta Murgia la est, ci şi Puglia de Brasilicata. BRASILICATA, cea mai mică provincie din sudul peninsulei, are o suprafaţă de 9.992 kmp şi este, în cea mai mare parte, muntoasă, căci aici se desfac către sud-est culmile Appenninilor Lucani, printre care şerpuiesc văile Bradano, Badento, Cavone, Agri şi Sinni. Două masive se impun prin altitudine: Monte del Papa (2.005 m) şi Monte Pollino (2.271 m), dar cel mai spectaculos este pe departe vulcanul Monte Vulture (1.327 m), cu caldera împădurită Monticchio, în care se găsesc două lacuri pitoreşti: Grande şi Piccolo. Brasilicata este cea mai puţin populată provincie din Italia, având cu puţin peste 600.000 locuitori. 2.O succesiune de civilizaţii suprapuse Traseul Bari- Altamura- Matera– Lagopesole- Mt. Gargano- Manfredonia- Bari, lung de 625 km, îţi permite nu numai să cunoşti peisajul auster, dar impozant din Mezzogiorno, dar şi succesiunea civilizaţiilor ce si-au lăsat amprenta. Cunoşti şi minunatele oraşe, cu fortificaţiile lor apărute în diferite perioade de dominare străină în regiune, ci şi mărturiile arheologice din jur, care atestă originile preistorice ale civilizaţiei lucaniene, albeaţa monumentelor artistice de la marginea întinderii peste Adriatica a Greciei antice, precum şi datinile şi obiceiurile moştenite, de o importanţă remarcabilă pentru destinele acestei populaţii. 3.Amprentele din calcar După un drum şerpuitor printre colinele albicioase Alta Murgia, îmbrăcate la poale cu plantaţii de viţă-de-vie şi măslini, ajungi în Altamura. La Muzeul Arheologic de Stat găseşti săli în care sunt expuse fragmente ceramice şi vase restaurate, obiecte din metal provenind din Alta Murgia. Piesa de rezistenţă o constituie secţiunea „Omul de Altamura”, respectiv scheletul uman complet găsit în Grota di Lamaluanga, datat pleistocenul mediu (posibil tip Neanderthal). Scheletul a fost bine conservat de concreţiunile calcaroase ce s-au depus peste el. La numai 6 km de Altamura, la Pontirelli, pătrunzi într-un sanctuar al dinozaurilor. Este vorba despre o carieră de calcare, unde, în timpul lucrărilor de extracţie, a fost descoperită, în primăvara anului 1999, o suprafaţă structurală, datând din cretacic, cu numeroase microcavităţi. Paleontologii care le-au cercetat au ajuns la concluzia că ele reprezintă impresiuni ale labelor unor dinozauri erbivori, ce traversau sedimentele unui facies calcaros umed. Cu timpul ele s-au uscat, iar sedimentele ce s-au transformat în roci au fost fosilizate, conservând până azi aceste amprente. Au fost descoperite trei piste cu peste 3000 de amprente, dar specialiştii de la Universitatea „La Sapienza”, din Roma, au emis ipoteza că acest areal este mai vast, cuprinzând câteva sute de piste cu peste 30.000 de amprente, considerându-l cel mai bogat areal cu amprente dinozauriene din lume. Bibliografie Terra Magazin-nr.9/septembrie 2001; pg.12 Terra Magazin-nr.10/octombrie 2001; pg.18 Terra Magazin-nr.11/noiembrie 2001; pg.12 쥁