Referat Alsacia
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Alsacia si de asemenea puteti face
Download Referat AlsaciaCiteste fragmente din Referat Alsacia
Ţinuturile din nord-vestul Franţei- Alsacia şi Lorena-
poartă amprenta unui peisaj comun: păduri dese şi întinse ce
acoperă un relief puţin accidentat, dar masiv, văi cu ape abundente,
podgorii ce sclipesc în lumina soarelui şi mai ales vestigiile unui ev
mediu pe care le întâlneşti aproape în fiecare localitate.
Dacă Lorena a luat naştere în 843, în urma destrămării imperiului
lui Carol cel Mare(partea centrală a acestuia aparţinând
Lotharingienilor), Alsacia s-a constituit în partea estică a acestuia,
la contactul dintre lumea francilor ÅŸi cea a germanilor.
Mulţimea şi diversitatea atracţiilor pe care le oferă peisajul
alsacian ne fac să abordăm cu greu un anume traseu, care să
întrunească asentimentul tuturor celor ce vor dori, ca şi noi, să
cunoască această minunată lume.De aceea, acum, spre deosebire de
incursiunea pe care am făcut-o pe „Drumul vinului†vom iscodi, în
cele ce urmează, câteva dintre peisajele specifice alsaciene.
Lumea Vosgilor
Culmile Vosgilor se întind paralel cu valea Rhinului pe mai bine de 170
de kilometri, de la sud, unde sunt izvoarele Moselei ÅŸi ale Saonului,
până la Valea Lauter, în nord, dincolo de care se află Culmile
Pfalzerwald din Germania. Aceşti munţi vechi, de vârstă hercinică,
sunt alcatuiţi în sud din roci mai dure( granite şi porfire), ceea ce
le conferă o înălţime mai mare: Grand Belton are 1424 m, iar în
nord, renumita gresie roşie de Vosgi, mai puţin rezistentă la
eroziune, ce formează culmi uşor netezite, joase: Dannon – 1009 m,
Zorm – 608 m, Windstein – 356 m. Acoperiţi de o pădure masivă de
fag în amestec cu brazi, la peste 400 m altitudine, şi pini, mai sus
de 700m altitudine, acest ţinut formează Parcul Natural al Vosgilor de
Nord. Printre atracţiile acestui parc, numeroase lacuri, dintre care
Gerardmer este cel mai întins(115 ha), iar Lacul Alb – cel mai
adânc(72m), oferă călătorului un peisaj reconfortant. Am traversat
pădurea vosgiană, plecând de la Haguenau spre Bitche, pe un drum
regional de o calitate excepÅ£ională. Impresia unui „tunel verdeâ€Â,
pe care o ai mai bine de 20 km, începând de la Gudershoffen spre
nord-vest, mi-a rămas pentru totdeauna în memorie. Din loc în loc,
luminiÅŸuri cu ierburi abundente, izvoare minerale( la Niederbronn les
Bains apa minerală Cedric), castele şi cetăţi semeţe(Wintersberg,
Wasenbourg, Falkenstein, Waldeck) sau stânci pitoreşti, cu forme
ciudate( Ramstein, Stâncile celor 12 apostoli, cunoscute sub acest nume
încă di evul mediu – o asemănare cu relieful ciudat din Călimanii
noştri, numit tot aşa în secolul nostru).
Tradiţii şi folclor
Alsacia este cunoscută din cele mai vechi timpuri prin puzderia de mici
aşezări pitoreşti, fiecare cu fizionomia sa aparte: mai extinse şi
primitoare în Câmpia Alsaciei, strălucind în albeaţa curată şi
înflorite, în regiunea colinară sau de munţi scunzi. Şi într-un
caz şi în celălalt, casele sunt cochete, cu acoperişuri mari,
înalte, acoperite cu ţiglă de culoare brună. Din loc în loc,
ruinele unor castele seniorale sau cetăţi puternic fortificate, dar
mai ales frumoase biserici masive masive, neaÅŸteptate printre casele
modeste, dau originalitate aşezărilor.
Acest ţinut nu a scăpat evoluţiei şi modernizării care tinde să
uniformizeze imaginile, dar cadrul vechi, rămas intact în cele mai
multe cazuri, satisface interesul amatorilor de pitoresc. ÃŽn regiunea
Haguenau-Wissembourg, aflată pe versantul estic al Vosgilor nordici,
oraşele şi satele au conservat aproape intacte cartiere întregi. Se
văd adesea, la sărbători, costume tradiţionale nemodificate, iar
dacă pătrunzi în interiorul caselor, rămâi surprins de prezenţa
marilor sobe de încălzit, construite din faianţă albă, frumos
ornamentată, înconjurată de mobile masive, din lemn lustruit, peste
care se detaşează ceramica pictată cu flori viu colorate.
Despre locuitorii Alsaciei, Napoleon îi spunea mareşalului Kleber, din
Strasbourg: „Ei vorbesc germană, dar se luptă cu spadele în
francezăâ€Â. Aceasta mi-a venit în minte atunci când am auzit
vorbindu-se pe străzi ceea ce eu credeam a fi germana. În realitate,
întrebându-i despre limba vorbită, locuitorii de aici mi-au spus că
ei vorbesc alsacina, ÅŸi nu germana.
Aceasta derivă dintr-o veche limbă din Rhenania meridională, numită
de specialişti francică, o limbă în care sunt amestecate cuvinte
franceze cu germane, pronunţate cu o intonaţie cantabilă, ceea ce îi
frapează pe locuitorii de dincolo de Rhin.
Dintre sărbătorile tradiţionale, Messti şi Kilbe, pline încă de
mister, sunt remarcabile prin apariţia pe străzi, în procesiuni, a
tinerelor fete îmbrăcate cu fuste roşii, acoperite în faţă de
şorţuri albe, dantelate, şi bluze albe, cu coafurile lor înalte,
legate în noduri cu panglici stacojii.
Poate că sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui din Alsacia sunt
cele mai frumoase din toată Franţa.În toate gospodăriile, chiar din
cele mai pierdute aşezări alsaciene, iluminarea brazilor de Crăciun,
cultivaţi în curţi, are tradiţii îndelungate.De Paşte, toate
parcurile sunt ornate cu ouă mari, divers colorate, printre care se
plimbă ocrotiţi iepurii de casă, frumos gătiţi cu panglici
multicolore.
Bucătăria alsaciană
Bucatele pregătite de alsacieni se remarcă printr-o adevărată
originalitate, căci carnea gătită, de porc sau de gâscă, atinge
adevărate culmi ale rafinamentului culinar. Chiar de pe vremea
ocupaţiei romane, tava alsaciană era la loc de frunte la ospeţe.
Aducând cu ceea ce la noi se numeÅŸte „pomana porculuiâ€Â, tava(de
fapt, un platou din lemn) este încărcată cu bucăţi de carne
prăjită fără grăsime, cârnaţi cu arome încântătoare, legume
murate, alături de care se servesc minunatele vinuri alsaciene –
Alsace Grand Crue, Cremant de Alsacia – sau vinurile târzii Vendanges
Tardives.În ceea ce priveşte pateul de ficat de gâscă, există nu
mai puţin de 42 de specialităţi, recunoscute pentru savoarea lor în
toată lumea.Pe lângă toate acestea, patiseria alsaciană se remarcă
prin numeroase tarte cu fructe.Kougelhopf, o tartă cu struguri uscaţi
după reţete locale, în amestec cu sâmburi de migdale şi fistic,
este mândria fiecărei familii, iar tarta alsaciană, o adevărată
pizza, cu afumătură şi slănină, este servită ca aperitiv în
fiecare han sau restaurant.
Wissembourg o pagină de istorie
Vechiul oraş de la graniţa cu Germania, Wissembourg, ne-a captat
atenţia timp de mai multe zile prin clădirile vechi, prin grădinile
ÅŸi mai ales prin numeroasele istorii originale legate de el.Ne vom opri
numai la una, cea datorată regelui polonez detronat Stanislas
Leszczynski.
Poate vă surprinde, dar la puţin timp aveam să mă aflu la
Krakow,oraşul din care a plecat în lungul său exil,unde mi-am
completat informaţiile. Astfel,Stanislas îşi ducea aici o viaţă
retrasă(pentru a avea din ce trăi,primise de la Francisc al III-lea,
duce de Lorena, misiunea de guvernator), alături de câţiva fideli şi
de fiica sa, de o frumuseţe aparte,Maria. Dar,în 1725, a sosit de la
Paris ducele d’Antin,care i-a anunţat o veste incredibilă: regele
Franţei, Ludovic al XV-lea,şi-a fixat augusta privire asupra acestei
fete, alegând-o ca soţie.De fapt,căsătoria a fost pusă la cale de
către ducele de Bourbon şi primul ministru de atunci,marchizul
Prie,care au căutat o viitoare suverană care să le datoreze
totul.Aşa s-a scris, la Wissembourg, istoria unei căsătorii regale,ce
a avut loc prin procură, la Catedrala din Strasbourg, câteva
săptămâni mai târziu, când Ludovic al XV-lea avea 15 ani, iar
Maria, 22!
ì¥Â