Referat Ghetarii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ghetarii si de asemenea puteti face Download Referat Ghetarii

Citeste fragmente din Referat Ghetarii

Ghetarii 1. Introducere: Ghetarul, in esenta, este un corp natural, provenit din precipitatiile sub forma de zapada, prin acumulare, tasare si recristalizare. Se intalnesc atat in regiunile polare alcatuind cele doua calote glaciare, cat si pe inaltimile mari ale muntilor indiferent de latitudine. Se pot modifica in functie de modul de actiune al presiune fara sa se rupa sau sa plesneasca, putand trece in stare lichida chiar si la temperaturi mai mici de 0° C. In trecerea treptata de la zapada la gheata, se impune ca presiunea si temperatura sa actioneze impreuna. Zapada de la suprafata este supusa este supusa actiunii temperaturii, iar cea din adanc, actiunii presiunii; prin topirea paturii superficiale se infiltreaza in paturile inferioare si ingheata, indepartand astfel o parte din aer si formandu-se, zapada de firn, cu timpul acesta devenind tot mai compacta pana la stadiul de gheata solida. Un alt caracter specific al ghetii este acela ca rezista destul de putin la tensiune, fapt care explica aparitia crevaselor. Cele 2 zone ale unui ghetar – zona de acumulare ( zona magazin ) si zona de ablatiune – zona de evacuare a ghetii, sunt inegale ca masa si energie si nu sunt insa de asa natura incat sa se traga o limita precisa intre ele. Zona de acumulare ramane acoperita de zapada sau de firn proaspat in toate anotimpurile, limita sa inferioara fiind granita in altitudine a zapezilor persistente. Zona de ablatiune se afla in intregime sub limita zapezilor persistente, dar la sfarsitul verii, zapada dispare complet. Ablatiunea este un fenomen complex, ce implica 2 elemente de importanta inegala: topirea si evaporatia. In procesul de topire intervin in mod evident 3 elemete: radiatia solara directa, condensarea si topirea cauzata de catre apele de scurgere pe gheata. In partile umbrite de creste, ablatiunea este influentata mai mult de temperatura aerului decat de radiata solara. In acest fel se explica cum unele parti ale ghetarului rasar cu cate 5-6 m peste nivelul general. Vantul are un mare rol in transferul caloriilor prin convectie, apoi in acumularea zapezii pe unii ghetari, fenomen remarcat indeosebi in Antarctida sau in regiunile vecine Polului Nord. Perioadele de acumulare si ablatiune difera cu altitudinea si cu expunerea versantilor unui masiv oarecare. Urmarite in altitudine, se constata ca perioada de acumulare este din ce in ce mai lunga, iar cea de ablatiune se scurteaza progresiv si apoi dispare; cu scaderea altitudinii creste ablatiunea. Colosii de gheata se misca S-a crezut multa vreme ca ghetarii stau pe loc, aparenta lor nemiscare fiind mascata de covorul de zapada. Se vorbea totusi de lipsa de fixitate inainte ca oamenii de stiinta sa fi studiat acest fenomen. S-a observat ca lungimea unui ghetar nu este stabila, schimbandu-se de la an la an, inaintand prin fruntea sa sau retragandu-se. La prima vedere, ghetarul pare ca este impins la vale din cauza greutatii zapezilor acumulate in cadrul bazinului de alimentare. Miscarea lui in esenta este un proces complex, asemanandu-se cu curgerea inceata a unei materii vascoase. Mecanismul curgerii ghetarului se leaga de principalele proprietati ale ghetii: plasticitatea, proprietatea ghetii de a lua forma scobiturii in care apare si se dezvolta, reinghetarea, insusirea ghetii de a se ingemana in cazul in care apar crapaturi. Clasificarea ghetarilor Ghetarii pot fi studiati in functie de starea fizica a ghetii, dinamica aparatului glaciar si morfologia, adica gradul de independenta fata de relieful care il sustine. Se deosebesc 3 categorii de ghetari: I. Ghetarii din regiunile polare, a caror masa pastreaza totdeauna in zona de alimentare, chiar si in miezul verii o temperatura de sub 0° C. In aceasta zona, ablatiunea este extrem de slaba. Transformarea zapezii in firn se efectueaza foarte incet datorita lipsei topirii superficiale a zapezii. Suprafata acestor ghetari este acoperita permanent de o manta groasa de firn. II. Ghetarii din regiunile temperate; numai in cursul iernii suprafata ghetarului se raceste sub 0° C, pe o mica grosime. Acest tip de ghetar este caracterizat printr-o insemnata ablatiune in cursul verii chiar in zona de alimentare. Acest fapt antreneaza o bogata circulaie a apei lichide in masa ghetii si activizeaza recristalizarea zapezii si a firnului in timpul ierni. In acest tip de ghetar, apa intraglaciara comanda dinamica ghetarului si actiunea sa geomorfologica. III. Ghetari din regiunile intermediare; in cazul acestui tip de ghetar temperaturile sunt joase in adancime insa la suprafata incalzirea din timpul verii este suficienta pentru a inlesni o topire a zapezii. In acest caz, firnul persista la suprafata intreaga vara pe o grosme de 10-20 mm. In mod obijnuit, ei se afla in regiuni bine alimentate cu precipitatii solide. 2. Antarctida Antarctida reprezina singurul contintent acoperit apropae in intregime de gheata, cu exceptia unei suprefete de uscat foarte reduse (2500kmp) care reprezinta numai 0,02% din intinderea lui totala. Continentul nu are granite precise si bine stabilite; a.i. unii cercetatori socotesc drept granita limita zonei de gheturi plutitoare,altii considera izoterma de +10° C a lunii ianuarie. Formarea calotei glaciare antarctice a inceput la sfarsitul pliocenului, odata cu racirea generala a globului si cu formarea calotelor din nordul Americii si Asiei. In zona litorala, pe sute de kilometri gheata se scufunda direct in mare sub forma unui invelis si in trepte, insotita de crapaturi adanci. In corpul ghetii se intalneste un relief termostatic, reprezentat prin goluri si grote originale, produse prin topirea ghetii. In afara de calota, in Antarctida exista si ghetari de vale sau montani cu dimensiuni mari care se scurg pe niste “rauri glaciare” spre ocean. O alta caracteristica a calotei sudice, in zona periferica, este prezenta asa-numitor “oaze antarctice” –suprafete neacoperite de gheata, cu intinderi de cateva sute de kmp- si inconjurate in toate parti de gheata. In cuprinsul acestor “oaze” nu exista zapada in timpul verii, apar chiar si lacuri rezultate din topirea zapezilor din jur. Temperatura aerului deasupra lor este pozitiva, iar imediat pe sol scade simtitor. Descoperirea oazelor antarctice nu este importanta numai pentru clima sa mai blanda, ci si pentru faptul ca inlesneste cercetarea rocilor aparute la suprafata si in special a structurii geologice ascunsa sub intinsa calota de gheata. Oazele aflate in regiunile de la tarm alcatuiesc adevarate gradini botanice si zoologice ale Antarctidei, in spatiul lor dezvoltandu-se numeroase specii de muschi, licheni si chiar o specie de graminee, iar in timpul verii diferite specii de pasari isi construiesc aici cuiburile si isi cresc puii. “Zona calotei de gheata” sau platoul antarctic nu trebuie inteleasa ca un fel de cupola de gheata a carei altitudine creste spre polul sud, cu o suprafata neteda lipsita de neregularitati. De fapt ea reprezinta o uriasa calota care se desfasoara peste cuprinsul intregului continent antarctic, a carei suprafata oglindeste, desigur cu mult atenuat, neregularitatile fundamentului stancos, ale patului framantat, pe care se sprijina uriasul invelis de gheata. Din depozitul central de gheata se desprind catre regiunile marginase numeroase iceberguri. Deplasarea in general este foarte inceata, in legatura directa cu temperatura scazuta si cu precipitatiile reduse ale intregii regiuni. In privinta ablatiunii se deosebesc doua tipuri care ataca gheata formata in fiacare an: ablatiunea continentala sub toate formele si ablatiunea marina ( calota glaciara sau ghetarii ajungand la mare dau nastere icebergurilor care sunt apoi purtati si erodati de catre valuri). In limitele continentului antarctic, topirea ghetii in cursul verii se leaga de o serie de cauze. In primul rand trebuie sa subliniem faptul ca aici radiatia solara este una din cele mai puternice din lume. Ca urmare a temperaturilor foarte joase ale ghetii, o mica parte a acestor calorii este folosita efectiv pentru topirea zapezii. In prezent masa glaciara a Antarctidei se reduce treptat datorita cantitatii extrem de mici a precipitatiilor si marii transparente a atmosferei din partea centrala, care constituie zona de alimentare a intregii calote. Cercetarile glaciologice mai noi au stabilit precis o descrestere a intensitatii glaciatiei continentale si o reducere a suprafetei ei pe margine. In viitor, cu cat se vor cunoaste mai bine legile glaciatiei Antarctidei, cu atat se vor lamuri mai clar modul de formare si dinamica ei, precum si mai multe alte probleme legate de glaciatia pleistocena sudica. 3. Arctica Oceanul Inghetat este acoperit de o masa de gheata, care in sezonul rece capata extensiune, in afara de inaintare si retragerile seculare, de aceea nu se poate spune care ii sunt limitele. Retragerea ghetii este determinata de contactul cu Atlanticul, de curentii calzi. Prin Stramtoarea Bering si Marea Groenlandei pleaca spre sud icebergurile actice care au provocat nenumarate catastrofe in apele Atlanticului; si calota glaciara inainteaza foarte incet pe suprafata oceanului. I. Ghetarii din Arctica Uscata In regiunea arida, pe paralela de 80° latitudine nordica, linia firnului se situeaza catre 1000 m, corespunzand izotermei anuale de -21° si a lunii cea mai calda de -1°. Aici se intalneste un tip specific de ghetar, precipitatiile fiind mai mici de 150 mm. Gheata este furnizata prin excesul acumularii din zona inalta. Nici un ghetar nu se poate forma sub izoterma de 0° pentru luna iulie, cu zapada asa de putina , numai frigurile extreme permit existenta unor astfel de ghetari. II. Ghetarii din Arctica relativ umeda se gasesc in pe coasta vestica a Groenlandei si sunt independenti de platoul de gheata groenlandez. Linia firnului este situata intre 400 si 1000 m altitudine, in medie la 800 m. III. Insulele Spitzbergen sunt acoperite cu gheata in proportie de 4/5. Ghetarii vestici se intind pe 20.000 kmp, iar cei din partea de nord-est pe 11.425 kmp. Formele glaciatiunii din cuprinsul acestui arhipelag sunt felurite si contin tipuri foarte variate, date fiid conditiile glaciare aparte de la un loc la altul. Partea vestica cuprinde ghetari polisintetici si ghetari de vale alpini, activi. Limita zapezilor permanente este situata la 350 m, iar precipitatiile sunt destul de abundente, coastele aflandu-se sub influenta apelor calde transportate de Curentul Golfului. Teritoriul de Nord-Est este acoperit de gheata in proportie de 80% si cuprinde doua mari calote de gheata. Temperatura medie anuala se situeaza aproape de -11°C, iar precipitatiile in jur de 400- 500 mm. IV. Ghetarii din Groenlanda; ocupa o suprafata de cca. 1.686.400 kmp, de 8 ori mai putin decat calota antarctica. Miscarea este determinata de presiunea creata de gheata continentala din partea centrala. Platoul de gheata groenlandez cuprinde doua bolti imense: bolta de nord cu o foarte larga desfasurare si bolta de sud mai restransa. Ambele trec peste altitudinea de 3000 m si sunt drenate de adevarate fluvii de gheata, acestea fiind principalele furnizoare de iceberguri din Groenlanda. Pana la o departare de 100 km de linia coastei se intalnesc intinderi destul de mari acoperite cu un praf transportat de vant din fasia libera neacoperita de ghetari, praf care absoarbe razele solare si face gheata sa se topeasca chiar si cand temperatura aerului este sub 0°C, producand gauri care ajung pana la 60 cm. Desi Groenlanda pare un tot unitar, monoton, prezinta mai multe aspecte variate. Partea cea mai spectaculoasa a acestui camp de gheata care coboara spre margini este abrupta si se termina spre mare ca un zid. Sunt forme fara nici o stabilitate, ele se schimba dupa cum le incalzeste soarele. 4. Efecte ale incalzirii globale asupra ghetarilor Topirea Arctica Cu doua veri în urma, s-a observat topirea integrala a Polului Nord pentru prima data în istoria cunoscuta. Atit navele civile cit si cele militare au putut naviga direct prin Polul Nord. Aceasta zona nu a avut decît o pojghita de gheata de grosime de 4 m. Greenpeace a anuntat în urma cu citiva ani ca platoul de gheata s-a restras cu 460 de km într-un interval cuprins intre o iarna si o vara polara, dar nimeni nu a dat atentie acestui lucru. Iar astazi, suntem martorii unor incendii în Alaska, ce au consumat peste 1 milion de acri de padure. Incendiul se produce intr-o zona în care intotdeauna ar fi trebuit sa fie ploaie si zapada - si asa dupa cum veti intelege din acest articol, incendiul este direct legat de topirea calotelor si perturbarea Gulf Stream-ului. Pentagonul a oferit publicitatii o fotografie prin satelit a Polului Nord din anul 1970 si una din 2003, care dezvaluie ca peste 40% din calota polara nordica s-a topit în numai 33 de ani. Ceea ce e mai rau, este ca viteza de topire creste intr-o rata extrem de abrupta. Pentagonul a dovedit ca toate afirmatiile oficiale ale guvernelor diferitelor tari cum ca “calotele nu se topesc” sunt de fapt minciuni. Iar aceste minciuni sunt mai daunatoare decît cea mai mare amenintare pe care ar putea-o avea terorismul asupra SUA. Topirea Antarctica In zona Polului Sud, cu numai citiva ani în urma ghetarul Larsen A s-a spart în bucati, ceea ce a surprins pe cei mai multi oameni de stiinta. La acea vreme ni se spunea de catre personalul stiintific calificat ca evenimentul este studiat si ca “nu e mare scofala”, deoarece ghetarul era conectat printr-o portiune relativ subtire cu Polul Sud de cîteva zeci de mii de ani, asa ca era “normal” sa se rupa. Aceiasi oameni de stiinta au mai adaugat faptul ca ghetarul Larsen B, din spatele lui Larsen A, în nici un caz nu se va topi si nici nu se va rupe si ca acesta era bine ancorat în masa de gheata a Arcticii. Cu toate acestea, anul trecut (2003) Larsen B se sparge în bucati si se raspîndeste în ocean. Aceiasi oameni de stiinta au venit atunci sa dea alte explicatii, cum ca…de fapt ghetarul s-a topit intr-o perioada de 6 luni din cauza dimensiunilor sale uriase (cam cit suprafata unui judet din Romania) dar si de aceasta data explicatiile lor, sau mai bine zis speculatiile au dat gres. Fotografiile succesive luate prin satelit au aratat ca acest ghetar s-a topit în 35 de zile si mai mult decît atit, a facut sa creasca nivelul intregului ocean planetar cu 2 cm. Dupa ce ambele sectiuni polare Larsen A si B au disparut în ocean, constatam cu stupoare ca este expus topirii si uriasul numit Ross, si ca singura “piesa” care ar fi putut preveni ruperea în bucati a acestui colos era (culmea) Larsen B! Dupa toate sursele Ross se afla într-un proces de farimitare chiar în momentul în care cititi aceste rinduri. Daca acest colos se va rupe si va aluneca în ocean, va elibera atit de multa apa, incit nivelul oceanic planetar ar putea creste cu 20 de picioare. Iar asta, dragi cititori, ar putea schimba lumea, ar putea scufunda multe insule si orase aflate în apropierea tarmurilor. Probabil ca vom avea nevoie de un astfel de eveniment pentru ca umanitatea sa se trezeasca la realitate in legatura cu pericolul numit Incalzirea Globala. Incursiune in trecut – 1300 I.C Pentru a intelege mai bine ce anume se intimpla în nordul Oceanului Atlantic, Pentagonul a studiat istoria fenomenelor natuale, incercand sa afle cind s-a mai oprit Gulf Stream-ul si care au fost consecintele acestei opriri asupra climei, precum si cit timp a durat acest eveniment. S-a aflat ca, de cîteva sute de ori s-a oprit sau s-a incetinit extrem de mult curgerea Gulf Stream-ului în ultimii 100 de milioane de ani, dar în ultimii 10.000 de ani ai istoriei umane acest lucru s-a intimplat numai de 2 ori. De fapt, cea mai recenta schimbare a fost în anul 1300 i.C., cind curentul doar si-a incetinit curgerea rezultind o perioada de 550 de ani care se numeste “era glaciara usoara”. Pentagonul a constatat insa ca în acea perioada a “erei glaciare usoare” coasta de est a SUA a devenit extrem de rece iar Anglia avea clima din Siberia de azi, în timp ce coasta de vest a SUA si zona centrala au avut o clima atit de uscata, incit padurile au ars în totalitate (exact cum se intimpla acum, in momentul în care dvs cititi aceste rinduri) - iata consecinta doar a incetinirii curentului Gulf Stream. Si deja acest curent a ajuns la 1/3 din viteza sa normala de convectie termosalina începind cu 1990. Puteti usor observa ca în ultimii 10-14 ani clima Europei s-a schimbat dramatic. Un studiu recent legat de indienii Anasazi este edificator. In secolul 14, Anasazii au disparut complet din Canionul Chaco din New Mexico si nu se stie daca au apucat sa ajunga prin alte locuri, deoarece nu exista nici un fel de urme. Dar daca ne intoarcem la anul 1300 în care a început sa incetineasca Gulf Stream-ul, ei bine, aflam ca Chaco Canyon a stat 47 de ani continuu fara nici o picatura de ploaie! Da, ati citit bine, 47 de ani, fara nici o picatura de apa, ceea ce inseamna ca nimeni nu poate supravietui în asemenea conditii. Arheologii care au prezentat acest studiu nu au stiut ce a provocat aceasta seceta, dar din informatiile Pentagonului rezulta clar ca a fost vorba de o “mica” incetinire a Gulf Stream-ului. Pentagonul este de parere ca toate aceste lucruri se repeta în Canada, Europa si SUA deja. In urma cu 8200 de ani Cu toate acestea, lucrurile sunt cu mult mai proaste, adica Pentagonul crede ca Gulf Stream-ul nu numai ca îsi va continua incetinirea, dar chiar se va opri. Ultima perioada în care aceasta s-a intamplat a fost în urma cu 8200 de ani. Conform cercetarilor efectuate, acum 8200 de ani “defectarea” Gulf Stream-ul a lasat Nordul Europei sub o gheata de 800 de metri grosime, iar New York-ul si Anglia au avut cea mai aspra clima posibila din Siberia de azi! Mai mult decît atit, aceasta “mica glaciatiune” a durat cam 100 de ani, asa ca intelegeti de ce Pentagonul este ingrijorat. Conform spuselor lui Andrew Marshall, ca si Sir David King, el este de parere ca problema Gulf Stream-ului este mai mare pentru securitatea nationala decît tot terorismul mondial. Alt lucru care urmeaza sa se intimple, este evacuarea tarilor care vor fi sub gheata precum Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda, ceea ce va cauza imigrari în masa - o amenintare la securitatea nationala a oricarei alte tari. 쥁@