Referat Sensul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sensul si de asemenea puteti face Download Referat Sensul

Citeste fragmente din Referat Sensul

Asupra problemei sensului şi înţelesului? Care este înţelesul înţelesului? Care este extensiunea inteligibilului? Există o unitate-înţeles? Ce importanţă are această problemă? Mi se pare că, această problemă, pe de o parte, are importanţă şi, pe de altă parte, n-are importanţă. Imaginaţivă un Einstein sau un alt savant care toată viaţa a gândit şi a cercetat cu multă trudă şi grabă după vreun adevăr, care este depăşit şi umilit de un filosof, în virtutea faptului că ultimul a tratat o problemă mult mai fundamentală:problema naturii sau a unităţii înţelesului. Sau un politician umilit de un filosof trufaş în demintatea faptului că domeniul sensului transcende transcendental domeniul sensului discursului politic… Cineva ar putea replica: această unitate a înţelesului nu este decât un fel de încălţăminte pentru omul de ştiinţă. Sau, au trecut mii de ani de când omul utilizează sensul şi înţelesul, dar nimeni nu a rezolvat, în atâta timp, nici cu un cot problema eradicării îmbătrânirii. Gândirea şi limbajul uman permit rezolvarea unei mulţimi nedefinite de probleme. Totuşi, cel puţin uneori, rezolvarea unor probleme pare mai dificilă decât invenţia limbajului...Dar, când se pune problema unităţii ştiinţei, poate că, problema înţelesului devine importantă. Ştiinţa, într-adevăr, nu poate să aibă o intensiune transsensuală sau transinteligibilă. Ori, se spune că intensiunea determină extensiunea. Totuşi, consider că intensiunea nu este decât o extensiune de gradul doi, metaextensiune sau abstract-extensiune. Adică, extensiunea cuprinde un set de entităţi cognitive (p.e., oameni, triungiuri, cuvinte, numere etc.) care au anumite caracteristici cel puţin similare. Dar nu orice enunţ cu sens sau inteligibil este ştiinţific... Chiar dacă sensul şi inteligibilitatea ar constitui o condiţie necesară a ştiinţificităţii ele nu sunt şi suficiente. Pentru exemplificare, enunţul viaţa este şi nu este o formă de existenţă a materiei nu poate fi ştiinţific în acelaşi timp şi comparativ cu acelaşi criteriu. Noncontradicţia constitue deasemenea un criteriu logic adiţional pe care trebuie să-l îndeplinească ştiinţa. Mai mult, ştiinţa tinde să se dezvolte spre o cunoaştere precisă, cantitativ şi procentual. Economia şi precizia alcătuies deziderate ale ştiinţei. Apoi, constructele noastre teoretice şi/sau ipotetice trebuie comparate prin consecinţele lor concrete cu experienţa noastră fenomenală de ordinul unu. Ştiinţa matură presupune, nu doar utilizarea unor unităţi-sens pentru a descrie observaţia, organizarea şi coordonarea unor programe teoretico-experimentale eficiente-inteligente. Şi enunţurile deceptive au sens şi înţeles... Deaceea, problema ştiinţificităţii este mai cuprinzătoare şi mai importantă decât problema sensului. Ştiinţificitatea nu este nici echiintensională nici echiextensională cu inteligibilitatea. Credinţa nu este o condiţie suficientă a ştiinţificului sau a adevărului. Faptul că dogmele religioase pot cuprinde şi anumite principii şi idealuri morale acceptabile nu este o garanţie a adevărului altor afirmaţii ale lor (p.e., referitoare la originea universului sau a omului etc.). Valoare etică nu constitue o condiţie suficientă a valorii aletice adevăr. Este aproape inimaginabil ca un om cu o minimă cultură noţională generală ştiinţifică şi epistemologică să creadă în adevărul unor texte ca geneza, chiar dacă credinţa oarbă, insistenţa, speranţa etc. pot fi importante valori pentru supravieţuire, reproducere şi uneori chiar pentru reuşită. Dar să revenim la problema sensului şi a înţelesului. Ce, este noţiunea logicii o unitate a sensul sau a înţelesului? Este vreo distincţie între sens şi înţeles? Un termen poate avea un sens sau o intensiune, dar înţeles ar putea avea? La nivelul termenului, să fie sensul identic cu înţelesul? Este reprezentarea mentală unitatea înţelesului? Consider că sensul filosofic compus/sintetic al ideei de reprezentare conţine: idea unei recurenţe. idea unei acţiuni. idea unei dimensiuni temporale. 萏Ũ萑ﺘ葞Ũ葠ﺘ ਀&䘋萏Ũ萑ﺘ葞Ũ葠ﺘ te fi controlat în anumite limite. Termenul de reprezentare nu este potrivit spre a numi şi sugera sensul unităţii fluxului conştiinţei..., deoarece nu acoperă nici totalitatea stărilor nici totalitatea operaţiilor, proceselor şi capacităţilor creierului conştient. Dar să fie înţelesul în sine reductibil la o unitate-reprezentare? Nu. Reprezentarea aşa cum se înţelege ea filosofic este o acţiune, or înţelesul ne familiarizează cu o stare... Re-prezentarea poate reactualiza un înţeles. Nici măcar...acţiunea de înţelesizare sau inteligibilizare nu este reductibilă la re-prezentare, că ea poate implica anticipare, fantezie, analiză, generalizare, implicare, abstractizare etc. Şi chiar dacă toate aceste operaţii ar presupune memoria şi reprezentarea, ele nu se reduc doar la atât. Dat fiind timpul scurt pe care îl am acum la îndemână, propun ca ipoteză fundamentală provizorie următoarea teză: domeniul înţelesului este dincolo de extensiunile sau conţinuturile mentale senzoriale conştiente de prim ordin. Ne-ar fi greu să ne imaginăm ca înţeles o senzaţie izolată pură. În plus, înţelesul se spune în multe feluri: înţelegem un limbaj. În sensul că ştim ce conţinuturi conştiente sunt asociate convenţional cu animite sunete. înţelegem rezolvarea unei ecuaţii matematice, ştiind care sunt intensiunile semenelor (p.e., numere şi reguli, operaţii etc.). înţelegem o persoană sau nu înţelegem o organizaţie, în sensul că nu-i ştim scopurile, misiunea acţiunilor ei etc. înţelegem fillosofic o teorie ştiinţifică, atunci când putem s-o exprimăm într-un limbaj mai general, universal, formal în idei mult mai familiare şi fundamentale şi, deaceea, mult mai inteligibile (p.e., substanţă, element, schimbare, cantitate, calitate, structură, capacitate etc.). Remarcă şi obiecţie: Cuvântul englez under-standing sugerează substanţa. Dar consider că înţelegerea desăvârşită nu se reduce necesar la cunoaşterea substanţei sau a părţilor primitive. Pentru exemplificare, înţelegerea unei persoane umane (un terorist) nu se reduce la înţelegerea generală-substanţială a creierului uman, ci presupune cunoaşterea adiţională a altor aspecte biografice, culturale, religioase, contextuale, teleologice etc. Or, această înseamnă, mai adânc, o relaţionare la o istorie, societate, nevoi, misiunni etc. Înţelegerea universului nu înseamnă doar cunoaşterea constituenţilor fundamentali ai materiei, ci şi cantitatea lor, originea lor, conditiile lor de posibilitate etc. Înţelegerea întregului, fie absolut(universul) fie relativ (celula, creierul), presupune mai mult decât cunoaşterea naturii părţilor lui ultime. Pentru exemplificare, înţelegerea fenomenului îmbătrânirii celulei sau a cogniţiei creierului uman necesită nu doar cunoaşterea părţilor lor structurale ci şi a relaţiilor şi a interacţiunii lor cu mediul extern. Intregul unei celule sau creier nu este alcătuit numai din părţi structurale proprii ci şi din părţi-alimente (sânge, glucoză, deşeuri etc.). Adică, trebuie să gândim întregul dincolo de întregul geometric static. Până şi înţelegerea întregului-univers presupune pe lângă cunoaşterea constituentilor lui fundamentli şi cantitatea lor, natura frontierelor lui, dacă are etc. Un fenomen ca gravitaţia presupune cel puţin o dualitate, deci o multiplicitate şi un spaţiu suficient. Adică, cunoaşterea constituentului fundamental a materiei nu este suficientă pentru înţelegerea gravitatiei, deoarece gravitaţia presupune un spaţiu şi mai mult decât o singularitate, deci nu numai substanţa ci şi cantitatea. Iar despre limbaj, probabil că, a apărut o dată cu asocierea intenţionată a unor conţinuturi conştiente (p.e., stimuli vizuali şi/sau auditivi) cu alte conţinuturi sau unităţi ale fluxului conştiinţei, adică distinctibile conştient, (intensiuni şi extensiuni), cu scopul comunicării, relatării sau memorării. 쥁`